versiunea moldoveneasca русская версия


Festivalul pascal al raionului Glodeni s-a desfășurat în satul Cuhnești.

Festivalul pascal al raionului Glodeni s-a desfășurat în satul Cuhnești.

19 апреля 2017

Marți, 18 aprilie 2017, în satul Cuhnesti, raionul Glodeni a avut loc festivalul concurs raional al cântecului sacru pascal cu genericul „SUB LUMINA ÎNVIERII”. Evenimentul a fost organizat de consiliul raional și secția Cultură din Glodeni, primăria și biserica din Cuhnești, în parteneriat cu protoieria Glodeni. Colectivele corale au adus jertfă de laudă, prin care L-au slavit pe Mielul Blând, Mântuitorul și Salvatorul omenirii. Printre cele mai onorabile coruri s-a remarcat corul de preoți ai blagociniei Glodeni, dar și corul select al orașului Dorohoi. La final au fost... 

Festivalul pascal din satul Chetriș

Festivalul pascal din satul Chetriș

18 апреля 2017

Marți, 18 aprilie 2017, în frumoasa curte a bisericii „Sf.Ier.Nicolae” din satul Chetriș, raionul Fălești s-a petrecut festivalul pascal al blagociniei Fălești 2, cu genericul „Cânta-voi Dumnezeului meu”, ediţia a VII-a, organizat de către Secţia raională Cultură şi Turism în colaborare cu blagocinia 2 din raionul Făleşti. Debutul evenimentului a avut loc în biserică, prin rugăciunea de binecuvântare, săvârșită de blagocinul sectorului Fălești 2 – protoiereul Oleg Fistican și parohul bisericii – protoiereul Igor Bumbac.  

Vecernia învierii în catedrala „Sf.Ier.Nicolae” din Bălți

Vecernia învierii în catedrala „Sf.Ier.Nicolae” din Bălți

17 апреля 2017

Ce am sărbătorit? Am serbat că Iisus Hristos a înviat, serbăm biruința, bucurându-ne ca vrăjmașul a fost învins, moartea a fost omorâtă, iadul s-a zdrobit, zapisul nostru de condamnare a fost rupt (Col.2,14), am fost grațiați (In.1,16). Suntem fericiți că însuși Împăratul nostru ne-a îndemnat să ne bucurăm și să nu ne mai temem (Mt.28,9-10). Învierea lui Hristos nu este o simplă revenire la viața pământească, ci începutul altei vieți: viața veșnică, începutul erei eshatologice. De aceea, Biserica Ortodoxă cântă în ziua de Paști: „Prăznuim astăzi omorârea... 

Învierea Domnului în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți

Învierea Domnului în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți

16 апреля 2017

De sărbătoarea sărbătorilor, Învierea Domnului din morți, Preasfințitul Marchel a transmis enoriașilor catedralei, lumină din lumina focului haric. La această slujbă au participat clericii și slujitorii catedralei, dar și foarte mulți credincioși, veniți pentru a primi Lumina Sfântă, pentru a se ruga împreună cu arhipăstorul lor, pentru a se saluta mai întâi în biserică cu „Hristos a înviat”, dar și pentru a sfinți prinoasele. Particularitatea sfintei Liturghii a fost citirea ierarhică a pastoralelor: patriarhală, mitropolitană și episcopală, precum și sfințirea... 

Pastorala P.S. Marchel la sărbătoarea Învierii Domnului

Pastorala P.S. Marchel la sărbătoarea Învierii Domnului

15 апреля 2017

Hristos, Înviat din morți, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpînire asupra Lui. (Rom. 6.9) Iubiții mei frați și surori, să mulțumim bunului nostru Dumnezeu care L-a înviat din morți pe Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos (I Cor. 6.14), distrugînd astfel puterea purtătoare de moarte a vicleanului, ca să încolțească sîmburele nădejdii noastre spre învierea și mîntuirea sufletului omenesc, de care eram lipsiți pentru căderea strămoșilor. Învierea din morți a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos este Taină, Lumină și Iubire negrăită, scrie Sf. Grigore Teologul:... 

Vinerea Mare – comemorarea punerii în mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos

Vinerea Mare – comemorarea punerii în mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos

14 апреля 2017

Vinerea Patimilor este cea mai aspră zi de post, pentru că Biserica face pomenirea răstignirii Domnului şi punerii Lui în mormânt. Evenimentul a fost retrăit vineri seara la catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena”, de către Preasfinţitul Marchel, clerul şi poporul acestei catedrale. Prohodul şi înconjurarea bisericii cu sfântul epitaf au fost cele mai semnificative momente al acestei zile. Însă tristețea zilei de vineri va fi eclipsată de bucuria Învierii Domnului, care va fi sărbătorită în noaptea de Paști, la care vă chemăm pe toți.  

Denia celor 12 pericope evanghelice ale pătimirilor Mântuitorului

Denia celor 12 pericope evanghelice ale pătimirilor Mântuitorului

13 апреля 2017

În seara din Joia Patimilor, în bisericile ortodoxe se oficiază o slujbă deosebit de sobră și umilă. Sentimentul de tristețe este aprofundat prin citirea celor 12 Evanghelii, în care se amintește despre suferința Mântuitorului, despre pătimirea Sa, despre umilirea, biciuirea, moartea pe cruce și îngroparea Lui. Aceste ultime evenimente din viața pământească a Domnului nostru Iisus Hristos au fost trăite intens  

Invitație la cursuri de formare continuă și profesională în Bălți

Invitație la cursuri de formare continuă și profesională în Bălți

10 апреля 2017

În perioada 2 mai – 19 mai, 2017, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, invită în special preoții-profesori de Religie la cursuri de formare continuă sau altfel spus, pentru a obține modulul psiho-pedagogic. Acest modul este obligatoriu pentru cei care predau Religia, dar este foarte util și pentru toți doritorii de formare profesională. Condiții: 1. Durata studiilor: 2 mai – 19 mai, deci 3 săptămâni (15 zile), de luni până vineri.  

Preasfințitul Marchel a depus flori pentru victimele atacului din Sankt Petersburg

Preasfințitul Marchel a depus flori pentru victimele atacului din Sankt Petersburg

6 апреля 2017

Joi, 6 aprilie 2017, Preasfințitul Marchel s-a deplasat la ambasada Federației Ruse din Chișinău, pentru a exprima sincere condoleanțe familiilor îndoliate, ca urmare a atacului de la metroul din Sankt Petersburg, pentru care a depus flori. Ierarhul s-a rugat pentru odihna răposaților, dar și pentru însătoșirea celor răniți.  

Predica duminicii a 19-a după Cincizecime

Despre iubirea vrăjmaşilor. Motto: „Iar Eu zic vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5, 44). Iubiţi credincioşi, Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a arătat că cea mai mare poruncă din lege este dragostea de Dumnezeu, iar a doua, asemenea acesteia, este iubirea aproapelui (Matei 22, 37-39). El a zis că în aceste două porunci se cuprind toată Legea şi toţi proorocii (Matei 22, 40). Dacă acesta este adevărul apoi nimeni nu poate spune că iubeşte pe Dumnezeu, de nu va iubi mai întîi pe aproapele său. Acest lucru îl spune şi Sfîntul Ioan Evanghelistul, zicînd: Dacă zice cineva că iubeşte pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească? (I Ioan 4, 20).

Aşadar, Sfînta Evanghelie ce s-a citit astăzi ne porunceşte să iubim pe vrăjmaşii noştri, căci această poruncă îşi are temelia în dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Aproapele nostru este orice om din lume, (Luca 10, 36-37), şi nu avem dreptul să urîm pe nimeni, căci toţi sînt zidiţi de Dumnezeu şi poartă aceeaşi fire ca şi noi. Dar poate va zice cineva că Sfînta Scriptură arată totuşi că putem urî pe unii oameni, cum spune psalmistul: Pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, i-am urît, şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mîhnit. Cu ură desăvîrşită i-am urît pe ei şi mi s-au făcut duşmani (Psalm 138, 21-22).

Aici este vorba de eretici, care urăsc şi schimbă adevărul dogmelor dreptei credinţe şi calcă Legea cea dreaptă a lui Dumnezeu. Pe aceştia nu-i putem iubi la fel, după mărturia care zice: Pe călcătorii de Lege i-am urît (Psalm 118, 113). Dar va zice cineva: «Aceştia nu sînt oameni? Cum putem să-i urîm?» La această întrebare îţi răspunde dumnezeiescul părinte Efrem Sirul, zicînd: «Pe eretici, ca pe nişte hulitori şi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, Scriptura nu i-a numit oameni, ci cîini, lupi şi antihrişti». Iar Domnul zice: Nu daţi cele sfinte cîinilor. Şi Sfîntul Ioan Evanghelistul zice: «Că mulţi antihrişti s-au făcut. Şi deci pe aceştia nu se cuvine a-i iubi în aceeaşi măsură, nici a locui împreună cu dînşii, nici a-i primi în casă, nici împreună a ne ruga, nici împreună a mînca, nici a-i saluta, ca nu cumva de învăţătura lor să ne împărătăşim» (Sfîntul Efrem Sirul, tomul III, Mînăstirea Neamţ, 1823, p. 156).

Dar poate întreba cineva: Ce fel de păcat fac ereticii de nu-i putem iubi la fel? Vom răspunde că ei fac cel mai greu păcat care nu are iertare nici în veacul de acum, nici în cel viitor. Adică hulesc pe Dumnezeu şi se ridică împotriva Duhului Sfînt, a Maicii Domnului, a Sfintei Cruci şi a icoanelor, împotriva Bisericii, a preoţiei, a Sfintelor Taine şi răstălmăcesc Sfînta Scriptură. Prin acest greu păcat, ereticii şi sectanţii sînt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu la adevăr, nu numai nu se cade a-i urî, ci cu mare dragoste a-i primi, a-i sfătui şi a-i îndemna spre tot lucrul bun. Tocmai de aceea Sfînta Evanghelie de azi ne îndeamnă a-i iubi pe vrăjmaşi şi a le face bine, atunci cînd ei nu sînt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi voiesc a veni la adevăr. Că precum decît toate faptele bune mai mare este dragostea, tot aşa decît toate păcatele cel mai greu este ura de frate.

Nici o poruncă nu a înălţat şi a slăvit aşa de mult învăţătura Evangheliei lui Iisus Hristos, ca porunca iubirii de vrăjmaşi. Cu adevărat această poruncă desăvîrşeşte toate poruncile Legii vechi, căci nici un dătător de lege mai înainte de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, nu a putut a se înălţa cu înţelegerea pînă la atîta desăvîrşire, de a învăţa şi a legiui cu hotărîre iubirea de vrăjmaşi. Numai această poruncă dacă s-ar sîrgui oamenii să o păzească, ar face raiul pe pămînt, ar aduce mare linişte, pace şi fericire între oameni. Iar, dimpotrivă, cînd aceasta lipseşte dintre oameni, toată zavistia, toate războaiele, toate răzbunările şi toate tulburările se fac pe pămînt.

Dar poate va zice cineva, că foarte grea şi cu anevoie de îndeplinit este această poruncă. Dacă vom judeca drept, vom înţelege că deloc nu este greu şi cu neputinţă, ci este uşoară şi mîntuitoare de suflete. Să ne aducem aminte de cuvintele Domnului, Care zice: Luaţi jugul Meu asupra voastră… căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară (Matei 11, 29-30). Iar Sfîntul Efrem Sirul zice despre iubirea vrăjmaşilor: «Ce greutate sau ce osteneală este a ierta fratelui greşelile cele uşoare şi a ne numi vrednici să ni se ierte şi nouă păcatele noastre?» (Op. cit., p. 31).

Iubiţi credincioşi,

Nimeni nu ştie mai bine neputinţa firii omeneşti ca Dumnezeu. De aceea trebuie să înţelegem că El nu ne rînduieşte niciodată porunci mai presus de puterea noastră. Căci Dumnezeu ştie prea luminat adîncul neputinţei firii omeneşti, şi cele ce ne sînt prea de nevoie spre mîntuire. De aceea, pentru a ne învăţa taina iubirii de vrăjmaşi, El se coboară cu dragoste şi cu milă pînă la slaba noastră pricepere şi zice: Precum voiţi a vă face vouă oamenii, şi voi faceţi asemenea lor (Luca 6, 31).

O, îndurare, o, milă, o, bunătate şi înţelepciune a lui Dumnezeu, fără de margini! Că zice: «Nu-ţi spun ţie lucruri mari şi grele; ci te îndemn şi te învăţ aproape de priceperea ta. Fă şi tu altuia cele ce doreşti să-ţi facă altul ţie. Dacă doreşti să fii vorbit de rău, vorbeşte şi tu de rău pe altul. Dacă doreşti să fii ocărît de altul, ocărăşte-l şi tu pe el. Dacă doreşti să fii necinstit şi păgubit de altul, fă şi tu la fel aproapelui tău; iar dacă doreşti să fii cinstit de altul, să fii vorbit şi ajutat la nevoie, apoi sileşte-te să faci şi tu asemenea aproapelui tău».

Sfîntul Apostol Pavel zice: Lepădaţi toate lucrurile întunericului (Romani 13, 12; Efeseni 5, 11). Într-adevăr, tot păcatul este lucrul întunericului, căci întunecă mintea şi inima omului; dar mai greu decît toate păcatele, ura ne întunecă mintea şi inima.

Acest lucru îl arată cuvîntătorul de Dumnezeu, Ioan Evanghelistul, zicînd: Cela ce urăşte pe fratele său, întru întuneric umblă şi nu ştie încotro merge, că întunericul a orbit ochii lui (I Ioan 2, 11). Şi dacă Dumnezeu este dragoste şi cel ce rămîne în iubire rămîne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămîne întru el (I Ioan 4, 16), apoi numai atunci vom cunoaşte că sîntem în Dumnezeu şi că dragostea Lui petrece în noi, cînd vom vedea că inima noastră pururea se bucură de binele aproapelui nostru şi de sporirea lui întru toate. Iar dacă vom simţi că se naşte în inima noastră întristare şi amărăciune pentru binele şi sporul aproapelui, din aceasta să cunoaştem sigur că nu sîntem în Dumnezeu şi Dumnezeu nu petrece în noi!

Să înţelegem că, în această stare fiind, noi punem mai presus de dragostea lui Dumnezeu şi a aproapelui, lucrurile cele vremelnice ce le are aproapele nostru de la Dumnezeu. Dumnezeiescul Apostol Pavel zice: Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui (I Corinteni 10, 24; Filipeni 2, 4). Dacă nu vom uita această învăţătură, ne vom uşura împlinirea învăţăturii Sfintei Evanghelii de azi, în care Mîntuitorul ne porunceşte să iubim pe vrăjmaşi. Căci căutînd noi folosul şi binele aproapelui, permanent ne vom bucura de sporirea şi fericirea lui, pe care o vom socoti ca a noastră. Şi aşa, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele va rămîne pururea între noi.

Deci, preadreaptă, preasfîntă şi preaînaltă este porunca iubirii de vrăjmaşi. Iar dacă nouă ni se pare grea şi cu anevoie de împlinit, acesta este semn că nu avem în inima noastră nici cît de puţin dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Trăind astfel, ne aflăm în întunericul urii, al invidiei, al pizmei, al slavei deşarte şi al, altor patimi grele, iar roadele Duhului Sfînt, care sînt dragostea, pacea, bucuria, îndelunga răbdare, şi toate celelalte pe care le arată Sfîntul Apostol Pavel, nu au loc în sufletele noastre.

Zice Domnul, iarăşi, în Evanghelia de astăzi: De iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumită veţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi, de faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi, dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce plată aveţi? Doar şi păcătoşii dau împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi. Voi iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi împrumut, nimic nădăjduind în schimb şi plata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, căci El este bun cu cei nemulţumitori şi răi (Luca 6, 32-35).

Cît de mare adevăr şi cîtă dreptate au aici cuvintele Domnului! Căci dacă fac bine cuiva şi aştept ca şi el să-mi facă mie la fel, atunci ce plată mai aştept de la Dumnezeu? Astfel, facerea de bine a mea, nu priveşte răsplătirea mea în veacul viitor, spre slava lui Dumnezeu, ci este un schimb vremelnic cu scopul de a cîştiga în veacul de acum, cele ce am cheltuit cu facerea de bine spre aproapele meu. Am împrumutat ca să mi se împrumute, am dat ca să mi se dea înapoi. Iar dacă dau milostenie sau fac alt bine aproapelui meu, nimic nădăjduind de la el, atunci pot nădăjdui răsplată de la Dumnezeu în veacul viitor, căci mintea mea nu priveşte spre plata cea vremelnică de la acela ce i-am făcut bine, ci spre bunătăţile cele veşnice din veacul viitor.

Atunci, după cuvîntul Domnului, plata voastră multă este în ceruri (Matei 5, 12). Încă un lucru mult mai mare şi preaslăvit. Prin facerea noastră de bine către aproapele, fără a nădăjdui de la ei nimic în veacul de acum, ne facem fiii Celui Preaînalt, după cum zice Sfînta Scriptură: Eu am zis: dumnezei sînteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt (Psalm 81, 6).

Această vrednicie, de a ne face fii după dar ai lui Dumnezeu este cu totul străină de priceperea şi înţelegerea noastră pentru bogăţia slavei lui Dumnezeu, prin care vom deveni fii după Dar ai lui Dumnezeu în veacul de acum şi cel viitor. Adică să fim oameni asemenea lui Dumnezeu (I Ioan 3, 2), după măsura Darului Său, Care este bun spre cei nemulţumitori şi răi, răsare soarele Său şi peste cei buni şi peste cei răi, şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am vorbit de cîtă slavă şi cinste se vor învrednici cei ce vor avea în sufletele lor dragostea de Dumnezeu şi de aproapele şi se vor sili să îndeplinească porunca Sfintei Evanghelii de astăzi de a iubi pe vrăjmaşii lor. Acum să ne întrebăm: Oare au existat în Legea Veche şi cea Nouă oameni care s-au ridicat cu fapta la această desăvîrşită dragoste a iubirii de vrăjmaşi?

La această întrebare, vom răspunde cu cuvintele dumnezeieştii Scripturi şi vom arăta că mulţi au ajuns a îndeplini această sfîntă poruncă a iubirii de vrăjmaşi, atît în Legea Veche cît şi în cea Nouă.

Mai întîi să ne aducem aminte de proorocul şi împăratul David, care, încă cu o mie de ani înainte de venirea Domnului, s-a sîrguit a împlini cu fapta aceasta sfîntă şi dumnezeiască poruncă.

Cine a citit în Sfînta Scriptură, ştie cîtă ură avea regele Saul asupra lui David şi cîtă vreme l-a prigonit şi căuta în tot chipul să-l piardă, cum însuşi David zice către Ionatan, prietenul său: Viu este Dumnezeu şi viu este sufletul tău, că precum am zis, n-a rămas fără numai un pas între mine şi moarte (I Regi 20, 3), prin aceasta arătînd cît de aprig era prigonit de Saul, spre a-l omorî. Iar proorocul David nu s-a răzbunat pe Saul cînd i-a căzut în mîini că putea prea lesne să-l omoare. Căci Saul dormea greu în peşteră şi David i-a tăiat numai poala hainei lui spre mărturie, dar de viaţa lui nu s-a atins (I Regi 24, 12-13).

Şi a doua oară, cînd împăratul Saul dormea în mijlocul taberei sale noaptea, David, venind, i-a luat suliţa de la cap şi vasul cu apă, şi iarăşi nu s-a atins de viaţa lui, măcar că adesea îl îndemna să-L omoare atunci pe Saul (I Regi 26, 6-22). Ba şi mai mult, cînd împăratul Saul a fost lovit de un duh rău de la Dumnezeu, David venea şi-i cînta din harfă, gonind duhul cel rău de la el (I Regi, 19, 9).

Iar în Legea Harului cel dintîi care a îndeplinit cu lucrul şi cu cuvîntul această Evanghelie, a fost Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, Care nu numai că învăţa porunca iubirii de vrăjmaşi, ci El întîi a îndeplinit-o cu lucrul. Atunci cînd era pe cruce, S-a rugat Părintelui Său să ierte pe cei ce L-au răstignit, zicînd: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! (Luca 23, 34). La fel şi Sfîntul Apostol şi arhidiacon Ştefan, uşa mucenicilor, a împlinit porunca iubirii de vrăjmaşi, căci plecîndu-şi genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor celor ce îl ucideau cu pietre, zicînd: Doamne, primeşte duhul meu… şi nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicînd acestea, a adormit (Fapte 7, 59-60). La fel au făcut şi ceilalţi apostoli, care fiind ocărîţi, mîngîiau pe vrăjmaşii lor (I Corinteni 4, 11-13). Prin această mare virtute a iubirii de vrăjmaşi, au strălucit în lume milioane de martiri, de ierarhi, de mărturisitori şi cuvioşi părinţi şi toţi care în veacul de acum au purtat în mintea şi în inima lor, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele.

Iubiţi credincioşi,

În încheierea acestei predici vă spun o istorioară sfîntă şi adevărată prin care puteţi înţelege că cel ce are dragostea de Dumnezeu în inima sa, nu numai că iubeşte pe vrăjmaşii săi, ci la nevoie, îşi pune sufletul său pentru aproapele său, asemănîndu-se cu Mîntuitorul Care Şi-a pus sufletul Său, răscumpărare pentru neamul omenesc (Galateni 4, 4; Ioan 1, 29).

Pe vremea domniei împăratului Tiberius, trăia în localitatea Oasis un călugăr cu viaţă aleasă după Dumnezeu, din Capadochia de neamul lui, cu numele Leon. Mulţi oameni vorbeau despre faptele cele bune şi minunate ale acestui călugăr şi se foloseau de smerenia, de dragostea, de blîndeţea şi de sărăcia lui pentru Hristos.

Acest călugăr minunat avea un cuvînt de taină şi spunea la mulţi: «Credeţi-mă, fraţilor, că eu o să fiu împărat!» Oamenii îi răspundeau: «Părinte, din Capadochia nu a ieşit niciodată vreun împărat». El însă le spunea mereu aceste cuvinte şi nimeni nu înţelegea sensul lor.

Năvălind peste ţinutul acela un popor barbar şi sălbatic, care se chema Mazichi, a pustiit toată ţara. Ajungînd la Oasis, păgînii au omorît mulţi preoţi creştini şi monahi şi au luat în robie pe monahul Ioan, care era citeţ în marea biserică din Constantinopole, pe monahul Mutatie Romanul şi pe alt monah cu numele Teodor. Toţi trei erau bătrîni şi bolnavi. După ce i-au luat în robie, monahul Ioan a zis barbarilor care îl legaseră: «Daţi-mi voie să merg la episcopul nostru, să vă dea pentru noi douăzeci şi patru de monezi de argint». Auzind aceasta, unul din barbari a dezlegat din lanţuri pe monahul Ioan şi l-a lăsat liber să se ducă la episcop şi să-i aducă monezile de argint spre răscumpărarea lor. Episcopul însă n-a putut să găsească decît opt monezi de argint.

Monahul a luat cele opt monezi şi s-a dus la barbar, iar barbarul a zis: «Ori îmi daţi douăzeci şi patru de monezi precum am vorbit, sau noi mergem mai departe cu cei robiţi». Oamenii văzînd aceasta, au început a plînge şi a se văita, că ştiau că la moarte îi duc pe cei robiţi.

Atunci monahul Leon, de care am amintit la început, care zicea că are să fie împărat, a venit la barbari şi le-a spus: «Luaţi aceste monezi de argint şi vă rog luaţi-mă şi pe mine în robie, că după cum vedeţi sînt tare şi sănătos şi voi sluji ori unde mă veţi duce, dar vă rog daţi drumul acestor călugări, bătrîni şi bolnavi, care nu vă pot fi de nici un folos».

Auzind aceasta, barbarii, au luat cele opt monezi de argint şi pe monahul Leon cel tînăr şi au dat drumul celor doi monahi bătrîni şi bolnavi. Monahul Leon a mers cu ei multă cale, iar ei l-au chinuit foarte mult cu foame, şi aşa a slăbit, nemaiputînd merge după ei. Ei văzînd că a slăbit tare, i-au tăiat capul. Şi aşa fericitul şi sfîntul monah, şi-a pus sufletul său pentru dragostea şi mila aproapelui.

La el s-a arătat cea mai mare dragoste pentru binele aproapelui. La el s-a împlinit Scriptura care zice: Mai mare dragoste decît aceasta nimenea nu poate avea, ca să-şi pună cineva sufletul pentru prietenii săi (Ioan 15, 13).

De abia atunci au înţeles ceilalţi monahi şi creştini, cuvintele monahului Leon, care le zicea cu taină că: «eu voi fi împărat…». Şi într-adevăr, a ajuns împărat, punîndu-şi sufletul său pentru prietenii săi! Aceasta este cea mai înaltă măsură a iubirii creştine, adică să iertăm pe vrăjmaşi şi să ne dăm viaţa pentru aproapele.

Oare cîţi dintre noi avem atîta dragoste să iertăm din inimă pe cei ce ne urăsc şi ne fac rău? Cîţi dintre credincioşii noştri se mai jertfesc astăzi pentru mîntuirea, pentru salvarea vieţii şi ajutorul oamenilor din spitale, a celor de aproape ai lor? Dimpotrivă, astăzi se întîlnesc peste tot certuri în familie, neînţelegeri între părinţi şi copii, ură şi judecată între rude şi vecini, duşmănie, invidie şi neîmpăcare între creştini. De ce oare nu ne împăcăm frate cu frate, vecin cu vecin? Cum mai pot zice «Tatăl nostru» cei ce nu iartă pe fraţii şi vrăjmaşii lor? Cum putem împlini porunca lui Hristos, Care zice: «Iubiţi pe vrăjmaşii voştri», dacă noi nu ne cerem iertare nici de la părinţii şi binefăcătorii noştri şi nu iertăm pe cei ce ne fac rău? Cînd spunem cuvintele din Tatăl nostru: «Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri», singuri ne cerem osîndă dacă nu iertăm pe cei care ne-au supărat. Să ne împăcăm deci unii cu alţii şi să iertăm din inimă pe vrăjmaşii noştri dacă vrem să ne mîntuim. Să ne rugăm pentru cei ce ne defaimă şi ne urăsc şi să nu ne răzbunăm, pe cei ce ne fac rău. Să ne bucurăm cînd sîntem defăimaţi şi osîndiţi pe nedrept, că numai aşa ne putem smeri mai mult şi vom reuşi să fim următori ai lui Hristos. Altfel, Mîntuitorul nu primeşte nici rugăciunea noastră, nici darurile aduse la Sfîntul Altar, nici postul şi milostenia noastră, nu primeşte în rai pe cei ce mor în ură şi duşmănie.

Fericiţi sînt cei ce trăiesc în pace cu toţi oamenii şi care nu au nici un duşman, afară de diavolul! Fericiţi sînt creştinii ce trăiesc în desăvîrşită dragoste unii cu alţii!

Să rugăm pe Dumnezeul dragostei şi al milei să ne împace în Hristos pe toţi şi să ne învrednicească Împărăţiei Cereşti, care este împărăţia iubirii veşnice. Amin. (arhimandrit Ilie Cleopa)

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.