verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Slujirea preoților militari

Slujirea preoților militari

14 noiembrie 2016

Luni, 14 noiembrie, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în incinta Centrului de Cultură şi Istorie Militară din mun. Chișinău s-a desfășurat conferința pastoral-misionară – „Slujirea preoților militari”. Pentru activitatea pastoral-misionară în Instituțiile de Forță, militare și penitenciare, din partea Episcopiei noastre au fost binecuvântați următorii preoți: protoiereu Pavel Petrov pentru municipiul Bălți; protoiereu Oleg Fistican pentru raionul Fălești; protoiereu Victor Guleac pentru raionul Glodeni; protoiereu Maxim Guzun... 

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

12 noiembrie 2016

Daca vezi vreun evadat ca-ti bate copilul, te mânii si te repezi ca o fiara asupra lui, dar stai linistit si nu faci nimic, dacă în fiecare zi vezi demonii atacându-l si împingându-l la pacate. Stai si nu-l scapi din ghearele lor. Daca copilul ti-e cumva posedat, alergi la toti sfintii si tulburi linistea si celor ce pustnicesc prin vârfuri de munti, ca sa-l scapi de nebunie. Dar, desi vezi cum în fiecare zi îl tulbura pacatul, care este cel mai îngrozitor demon, nu faci nimic. Si chiar sa fie cineva posedat de un demon, nu este deloc îngrozitor, pentru ca demonul nu poate cu nici un... 

Întrunirea  profesorilor de Religie din Sîngerei

Întrunirea profesorilor de Religie din Sîngerei

11 noiembrie 2016

“Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: puține cuvinte, multe exemple și mai multă rugăciune” (sf. Paisie Aghioritul). Joi, 10 noiembrie 2016, la gimnaziul ,,Iurie Boghiu” din satul Flămînzeni, raionul Sîngerei, s-a desfășurat atelierul de formare continuă a profesorilor de Religie cu genericul ,,Acces, relevanță, calitate în educație – competențe pentru viitor”. Seminarul a început cu prezentarea instituției de către doamna Cumpătă Lilia, directorul gimnaziului, apoi a urmat lecția publică la clasa II-a, cu subiectul: ,,Minunea... 

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit

5 noiembrie 2016

Prin această pildă, Hristos voieşte să ne înveţe următoarele: Era un om bogat, zice El, care trăia în multe desfrânări, şi totuşi nu suferise nici o nenorocire, ci, dimpotrivă, îi curgeau toate bunurile ca un râu. Că pe el nu l-a ajuns nici o întâmplare rea, neaşteptată, că n-a avut nici o pricină de descurajare şi nici o neîndemânare în viaţă, aceasta arată Domnul prin cuvintele: „veselindu-se în toate zilele luminat”. Iar că el trăia în păcate, se vede din sfârşitul ce l-a ajuns, şi încă mai dinainte, din dispreţul său către săraci. Căci el n-a... 

Predica duminicii a 15-a după Cincizecime

Despre dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Motto: “În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii” (Matei 22, 40) Iubiţi credincioşi, în Sfînta şi dumnezeiasca Evanghelie de azi, Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a arătat legiuitorului care L-a întrebat care este cea mai mare poruncă din Lege, că, toată Legea şi Proorocii se cuprind în dragostea de Dumnezeu şi cea de aproapele. Dumnezeiescul Ioan Evanghelistul arată că Dumnezeu este dragoste şi cel ce rămîne în dragoste, rămîne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămîne în el (I Ioan 4, 16).

Marele Apostol Pavel, vasul alegerii şi gura lui Hristos, arătînd că dragostea dumnezeiască este cea mai mare virtute, zice: Şi acum rămîn acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea (I Corinteni 13, 13). În alt loc al Sfintei Scripturi, auzim: Dragostea este plinirea Legii (Romani 13, 10; Galateni 5, 14), şi legătura desăvîrşirii(Coloseni 3, 14). De-ar avea cineva toate darurile şi toate faptele bune, fără dragostea dumnezeiască nu are nimic bun şi nimic nu foloseşte fără iubirea de Dumnezeu (I Corinteni 13, 1-4).

Deci, înţelegînd cît de mare este comoara cea nepreţuită a dragostei de Dumnezeu, în cele ce urmează vom vorbi cîte ceva despre această preasfîntă virtute. Mai întîi, să punem o întrebare: prin ce virtuţi cîştigă omul dragostea de Dumnezeu? La această întrebare vom răspunde cu mărturii de la Sfinţii Părinţi, care zic: “Toate virtuţile ajută mintea omului să cîştige dragostea dumnezeiască, dar mai mult decît toate, rugăciunea cea curată, căci prin aceasta, mintea, zburînd către Dumnezeu, iese afară din toate cele ce sînt” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Filocalia II, op. cit. p. 39). La fel învaţă şi dumnezeiescul părinte Isaac Sirul care zice: “Dragostea se naşte din rugăciune”.

Dar trebuie să ştim că alta este dragostea de Dumnezeu ce se cîştigă prin rugăciunea cea curată, şi alta este dragostea de Dumnezeu, ca energie necreată şi ca dar de sus.

Acest lucru îl arată Sfîntul Diadoh al Foticeii, zicînd: “Alta este dragostea sufletului şi alta este aceea ce vine în el de la Duhul Sfînt. Dragostea dintîi este moderată şi pusă în mişcare de voinţa noastră, atunci cînd vrem; de aceea este şi răpită uşor de duhurile cele necurate, cînd nu ţinem cu tărie la hotărîrea noastră. Cealaltă, aşa de mult aprinde sufletul de dragostea către Dumnezeu, încît toate părţile lui se lipesc de dulceaţa cea negrăită şi infinită, căci mintea umplîndu-se atunci de lucrarea duhovnicească, se face ca un izvor din care ţîşneşte dragostea şi bucuria” (Pr. D. Stăniloae, Teologia morală, vol. 3, 1981, p. 256). Aşadar, trebuie să înţelegem că în dragostea naturală este activ şi omul. Însă mai presus de această treaptă se află cea în care lucrează dragostea lui Dumnezeu prin rugăciune curată şi prin energie necreată dumnezeiască, ca dar al lui Dumnezeu.

Dar să ne punem o întrebare: prin ce cunoaşte omul că a ajuns la dragostea de Dumnezeu? La aceasta vă răspundem tot cu mărturii din Sfînta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi. Iată ce avem a zice. Creştinul care a dobîndit această preafericită şi nepreţuită virtute a dragostei de Dumnezeu, mai întîi are îndelungă răbdare, nu pizmuieşte, nu se semeţeşte, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se întărîtă, nu gîndeşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă (I Corinteni 13, 4-7).

Cel care are dragoste dumnezeiască în inima lui, se poate cunoaşte şi după faptul că ajută altora în nevoile lor (II Corinteni 8, 24; Evrei 6, 10; 13, 16); ajută pe săraci (Levitic 25, 35; Iov 31, 19-20; Isaia 58, 7; Iezechil 18, 7; Matei 25, 35-36; I Ioan 3, 17); ajută pe bolnavi şi străini (Matei 25, 36; Iacob 1, 27); face bine tuturor (I Tesaloniceni 5, 15); mîngîie pe cei necăjiţi şi întristaţi (II Corinteni 1, 4); iartă pe cei ce l-au necăjit (Luca 17, 4; Efeseni 4, 32; I Corinteni 13, 1-3) şi se roagă lui Dumnezeu pentru binele altora şi pentru iertarea celor ce îi fac rău (II Corinteni 9, 14; Iacob 5, 16); se jertfeşte pe sine pentru alţii şi chiar pentru cei ce nu-l iubesc (II Corinteni 12, 15; I Tesaloniceni 2, 8; II Timotei 2, 10; I Ioan 3, 16).

Acestea şi altele de acest fel sînt semnele omului care s-a învrednicit a dobîndi dragostea pentru Dumnezeu, după mărturia Sfintei Scripturi. Dar să zicem ceva în această privinţă şi din mărturiile Sfinţilor Părinţi. Iată ce zice Sfîntul Maxim Mărturisitorul despre cel ce are dragoste: “Cel ce iubeşte pe Dumnezeu, nu poate să nu iubească pe tot omul ca pe sine însuşi, deşi nu are plăcere de patimile încă necurăţite ale aproapelui”. Sfîntul Ioan Scărarul zice: “Dragostea de Dumnezeu îl face pe om să nu mai simtă nici plăcere de mîncare sau chiar să nu mai poftească a mînca; căci precum apa hrăneşte rădăcinile de sub pămînt ale plantei, aşa hrăneşte focul ceresc al dragostei de Dumnezeu, sufletele celor ce au dragostea Lui” (Filocalia IX, Cuv. XXX). Iarăşi Sfîntul Maxim Mărturisitorul zice: “Cel ce are mintea sa pironită în dragostea de Dumnezeu, dispreţuieşte toate cele văzute şi însuşi trupul său, ca pe ceva străin” (Filocalia IX, Suta I-a).

Deci, fraţii mei, dacă Sfînta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ne arată că dragostea nu face rău aproapelui (Romani 13, 10) şi ne învaţă să iubim pe aproapele ca pe noi înşine (Matei 5, 43-44), apoi acel ce pizmuieşte pe fratele şi se întristează de binele şi de sporirea lui şi se sileşte a defăima numele cel bun al fratelui său, îi întinde curse spre a-l vătăma, se va dovedi pe sine că este străin de dragostea lui Dumnezeu şi vinovat de osînda cea veşnică!

Preabunul nostru Mîntuitor ne-a zis: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvîntaţi pe cei ce vă blestemă (Matei 5, 44). Oare de ce ne-a poruncit El aceasta? Iată de ce! Ca să ne elibereze de ură, de întristare, de mînie şi de ţinerea de minte a răului. Apoi ca să ne învrednicească pe noi de cea mai mare avuţie care este dragostea desăvîrşită. Căci este cu neputinţă să o aibă pe aceasta, cel ce nu iubeşte pe toţi oamenii la fel, asemenea lui Dumnezeu, Care iubeşte pe toţi oamenii la fel şi vrea ca toţi să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 4).

Să ne aducem aminte că mai întîi ne-a iubit cu desăvîrşită dragoste Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Care pe Cruce fiind răstignit, S-a rugat Tatălui ceresc pentru iertarea celor ce Îl răstigniseră, zicînd: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac(Luca 23, 34). La fel întîiul mucenic, apostol şi arhidiacon Ştefan, nu şi-a dat duhul pînă nu s-a rugat pentru cei ce îi sfărîmau capul cu pietre. Căci, urmînd pilda Mîntuitorului nostru Iisus Hristos pentru care pătimea a zis: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicînd acestea, a adormit (Fapte 7, 60).

Această dumnezeiească dragoste a arătat-o şi marele prooroc Moise cînd poporul lui Israel a greşit înaintea lui Dumnezeu, închinîndu-se viţelului de aur. Căci voind Preadreptul Dumnezeu să piardă tot poporul, Moise a zis către Dumnezeu: Şi acum, de vrei să le ierţi lor păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta în care m-ai scris! (Ieşire 32, 32).

Aceeaşi dragoste dumnezeiască purta în sufletul său şi marele apostol al lui Hristos, Pavel, care răbdînd atîtea bătăi şi prigoane de la iudei, le dorea mîntuirea, încît voia să fie despărţit de Hristos, numai ei să fie mîntuiţi, căci iată ce zice: Adevăr zic vouă în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfînt, că mare îmi este întristarea şi necurmată durerea inimii. Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei cei de un neam cu mine după trup, care sînt israeliţii (Romani 9, 1-4).

Iubiţi credincioşi,

Dragostea de aproapele este a doua poruncă, asemenea cu cea dintîi, fiindcă se naşte din ea şi este nedespărţită de aceea. Că cel ce iubeşte pe Dumnezeu, după hotarele poruncii celei dintîi, acela de nevoie iubeşte şi pe aproapele său. Dar să ne întrebăm, cum trebuie să folosim dragostea de Dumnezeu şi cea de aproapele, spre a nu greşi înaintea Lui? La această întrebare mai întîi noi trebuie să ştim că dragostea de Dumnezeu nu are hotar, după cum nici Dumnezeu Cel iubit nu are hotar sau măsură.

Dragostea de aproapele, însă, trebuie să aibă măsură, căci dacă vom iubi pe aproapele fără măsura cuvenită, ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu şi ne poate aduce mare pagubă. De aceea trebuie să iubim pe aproapele numai în măsura în care nu ne depărtează de dragostea lui Dumnezeu, care zice: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău… (Matei 22, 37). Iar pentru dragostea către aproapele spune: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei 22, 37), adică pe cît porţi grijă şi te sîrguieşti pentru tine, pe atît poartă grijă şi te sileşte şi pentru aproapele tău. De exemplu, dacă noi avem o rudenie tată, mamă, soră, frate sau prieten, care ne-ar îndemna să facem un păcat mare sau să călcăm legea lui Dumnezeu, şi am asculta de unul ca acesta făcînd fărădelege înaintea lui Dumnezeu, atunci vom primi osîndă veşnică, pentru că am iubit pe tată sau pe mamă, rudenie sau prieten mai mult decît pe Dumnezeu. De aceea nu mai putem fi ucenici ai lui Hristos şi ne facem vinovaţi de gheena focului, după cum a zis Domnul (Matei 18, 8-9).

În continuare vă reamintesc o istorioară adevărată despre nemăsurata dragoste de Dumnezeu a Sfîntului Ignatie Teoforul, adică purtătorul de Dumnezeu, pentru care a fost mîncat de lei, la Roma.

Pe vremea împărăţiei lui Traian, a fost patriarh al Antiohiei Sfîntul Ignatie, pe care sfînta noastră Biserică Ortodoxă îl prăznuieşte la 20 decembrie, cu cîteva zile înainte de Naşterea lui Hristos. Acest preafericit patriarh era copil pe vremea cînd Mîntuitorul nostru Iisus Hristos umbla pe pămînt şi a fost luat de Mîntuitorul în preasfintele Sale braţe, pe care arătîndu-l poporului, a zis: De nu vă veţi întoarce şi de nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra întru Împărăţia Cerurilor. Apoi a zis: Cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primeşte (Matei 18, 3-5). De aceea i se zicea Sfîntului Ignatie “purtător de Dumnezeu”, fiindcă a fost purtat de Domnul în braţele Sale.

Acest mare mucenic a fost ucenicul Sfîntului Ioan Evanghelistul, a cărui viaţă a urmat trăind în feciorie şi viaţă sfîntă, purtînd neîncetat în inima sa pe Hristos şi pururea mărturisindu-L oamenilor.

Pe acest sfînt l-a întrebat împăratul Traian: “Ce înseamnă purtător de Dumnezeu?” El a răspuns: “Tot cel ce poartă pe Hristos Dumnezeu în sufletul său este purtător de Dumnezeu”. Apoi l-a întrebat: “Tu porţi în tine pe Hristosul tău?” Sfîntul a răspuns: “Cu adevărat Îl port”. După ce împăratul l-a ameninţat cu moartea şi l-a chinuit să se lepede de Hristos şi să se închine la idoli, văzîndu-l tare ca diamantul în mărturisirea dreptei credinţe, l-a condamnat la moarte, trimiţîndu-l la Roma legat în lanţuri, sub paza a zece ostaşi aspri, care l-au chinuit mult pe drum. Ajungînd acolo, a fost legat şi dat spre mîncare leilor, într-o zi de sărbătoare, în faţa unei mari mulţimi de oameni.

Creştinii de la Roma s-au întristat mult şi voiau să-l oprească de la această moarte amară. El le-a scris o scrisoare cînd a trecut prin Smirna, şi le-a zis: “Iubiţii mei fraţi, să nu arătaţi către mine dragoste deşartă ca să mă opriţi de la dorinţa mea cea mare. Eu sînt grîu al lui Hristos şi vreau să fiu măcinat de dinţii fiarelor, spre a mă arăta pîinea lui Dumnezeu”.

Înainte de a se da drumul leilor spre a-l sfîşia, Sfîntul Ignatie a vorbit poporului, zicînd: “Bărbaţi romani care priviţi la această nevoinţă a mea, să ştiţi că nu pentru un oarecare lucru rău primesc această moarte, nici pentru vreo nelegiuire sînt osîndit la moarte, ci numai pentru mărturisirea lui Hristos Dumnezeul meu, de a cărui dragoste este cuprinsă inima mea şi pe care fără de saţ Îl doresc”. Acestea zicînd el, au venit asupra lui leii şi îndată l-au sfîşiat în bucăţi, după cum el singur mult a dorit, pentru dragostea lui Iisus Hristos.

Dar acolo s-a văzut un lucru de mare mirare, că mîncînd leii trupul sfîntului, inima lui fiind de carne a rămas neatinsă, ca şi unele din oasele cele mai mari. Atunci un ostaş, care auzise de la mulţi că el poartă pe Iisus Hristos în inima lui, a zis în derîdere: “Să vedem oare, spunea el, dacă are pe Hristos Dumnezeul său în inima sa”. Luînd o sabie, a despicat inima sfîntului în două. Dar, o, minunile Tale, Doamne! Inima sfîntului fiind despicată în două, pe ambele părţi ale inimii sale, era scris cu litere de aur Iisus Hristos. Toţi cei care au văzut acestea s-au speriat şi s-au mirat, zicînd: “Cu adevărat omul acesta a fost purtător de Dumnezeu!”

Aşa a iubit pe Hristos Sfîntul Ierarh şi Mucenic Ignatie, cu toată inima sa. Cine voieşte să ştie mai pe larg despre pătimirea Sfîntului Ignatie şi cum a pătimit la Roma, să citească viaţa lui la 20 decembrie.

Iubiţi credincioşi,

În încheiere, vă rog să vă aduceţi aminte de cele ce aţi auzit la începutul predicii, şi anume că toate virtuţile ajută pe om să cîştige dragostea de Dumnezeu, dar mai mult decît toate rugăciunea curată şi neîncetată. Deci să ne silim cu toată sîrguinţa a lucra toate faptele bune şi, mai ales, să ne îndeletnicim cu sfînta rugăciune a inimii noastre, ca prin ea să putem cîştiga dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Prin nemuritoarea dragoste să rămînem în El şi El în noi, şi aşa, cu mila şi cu harul Preasfintei Treimi, să fim şi noi într-o măsură oarecare purtători de Dumnezeu şi să ne mîntuim sufletele noastre. Amin. (arhimandrit Ilie Cleopa).


Vă amintim că duminica aceasta în Bisericile noastre se dă citire din Evanghelia după Matei  22,35-46. Este vorba despre răspunsul Mântuitorului nostru la ispitirea fariseilor: care poruncă e mai mare din Lege. Această pericopă este foarte asemănătoare cu cea de Matei 19,16-26, citită în duminica a 12-a. Recomandăm ca puncte de reper aceste predici: despre dragostea de Dumnezeu şi de aproapele; iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele – lumina vieţii creştine; şi altele.

Din aceași categorie:




Comentează