versiunea moldoveneasca русская версия


În viaţă nimic nu este întâmplător

În viaţă nimic nu este întâmplător

17 июня 2017

Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin de lepră.  

Păcatul nerespectării zilelor de post

Păcatul nerespectării zilelor de post

16 июня 2017

Postul are un caracter de jertfă pe care noi oamenii o aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm depunem un efort conştient prin care noi oferim lui Dumnezeu, ființa noastră întreagă, trupul şi sufletul. Când nu ne înfrânăm şi nu păstrăm aceste reguli minime, cădem în stadiul animalităţii iraţionale. Oamenii care nu postesc nici măcar puțin, niciodată nu pot simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu pot să aibă bucurii duhovniceşti în viaţă,  

Rugăciunea care a unit satul Clococenii Vechi

Rugăciunea care a unit satul Clococenii Vechi

8 июня 2017

„Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mt.18,20). Marți, 6 iunie 2017, locuitorii satului Clococenii Vechi, raionul Glodeni, au avut parte de o adevărată sărbătoare cu ocazia slujirii unui sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Victor Guleac, blagocinul raionului Glodeni. Prilejul rugăciunii l-a constituit poposirea în localitate a unor sfințenii mari:  

Hramul catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena”

Hramul catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena”

6 июня 2017

Sâmbătă, 3 iunie 2017, în ziua hramului catedralei „Sf.Împ.Constatin și Elena” din Bălți, Preasfințitul Marchel a oficiat dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunității enoriașilor, care fregventează catedrala episcopală. Sărbătorea a fost înfrumusețată de prezența în jurul Arhipăstorului a multor creștini, de soborul de preoți și în special de interpretarea liturgică a corului arhieresc, condus de protoiereul Alexandru Paiul.  

Hramul mănăstiri „Sfînta Treime” din satul Glinjeni

Hramul mănăstiri „Sfînta Treime” din satul Glinjeni

6 июня 2017

Mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Glinjeni,raionul Fălești, s-a îmbrăcat cu veșminte de sărbătoare pentru prăznuirea hramului. Curtea mănăsirii este aranjată cu mulțimea de flori mirositoare, credincioșii pășesc cu bucurie în suflet pragul bisericii pentru ascultarea sfintei Liturghii. Au avut ca oaspeți la acest eveniment luminat pe protoiereul mitrofor Petru Ciunciuc, secretarul eparhial, protoiereul Valentin Pînzaru și protodiacon Ștefan Rotari. Corul condus de maica Agnesia, s-a evedințiat cu cîntările armonioase,  

Slujbă arhierească în parohia „Sf.Irh.Nicolae” din satul Cotiujeni Mici

Slujbă arhierească în parohia „Sf.Irh.Nicolae” din satul Cotiujeni Mici

5 июня 2017

Luni, 5 iunie 2017, de sărbătoarea Sfîntului Duh, Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, înconjurat de un sobor de preoți a săvărșit sfînta Liturghie în biserica „Sf. Irh. Nicolae” din satul Cotiujeni Mici, raionul Sîngerei. În ograda bisericii Arhiereul a fost întîmpinat de protoiereul Gheorghe Turculeț, parohul sfîntului locaș  

Film documentar pro viață

Film documentar pro viață

26 мая 2017

 

Înălțarea Domnului sărbătorită la catedrala episcopală

Înălțarea Domnului sărbătorită la catedrala episcopală

25 мая 2017

Joi, 25 mai 2017, de sărbătoarea Înălțarea Domnului, Preasfințitul Marchel a oficiat sfânta Liturghie în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din municipiul Bălți. Alături de arhipăstor s-au rugat soborul de clerici ai catedralei, dar și mulți creștini, enoriași fideli ai bisericii. După citirea pericopei evanghelice, Episcopul Marchel a explicat credincioșilor de ce Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, dar și semnificația practică a sărbătorii.  

11:30

11:30

24 мая 2017

 

Seminarul metodico-practic pentru profesorii de Religie din Bălți.

Seminarul metodico-practic pentru profesorii de Religie din Bălți.

23 мая 2017

Promovarea valorilor creștine și consolidarea comportamentului moral-religios la elevi, — acesta a fost genericul seminarului metodico-practic pentru profesorii de religie din Bălți. Cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, la acest seminar au participat: Secretarul Eparhial, Prot. Petru Ciunciuc; metodistul pentru mun. Bălți, Prot. Anatolie Spătaru; de asemenea, preoții Prot. Valentin Pânzaru și Prot. Serghei Ciunciuc. Cu multă bucurie ne-a primit doamna directoare, Goiman Valentina, la școala primară „Spiridon Vangheli”.  

Osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!

Toată temelia credinţei noastre creştineşti stă pe convingerea nestrămutată că Cel ce a pătimit, s-a răstignit şi a murit pe Cruce între doi tâlhari pe dealul Golgotei a fost Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. El a făcut aceasta din dragoste mare pentru noi şi de bună voie, ca să ne mântuiască. Am auzit în Sfânta Biserică cum s-a întrupat, cum s-a născut într-o peşteră sărmană în frig, cum a propovăduit şi mai ales mulţimea minunilor pe care le-a făcut ca să arate poporului Său cu cuvântul şi cu fapta că El este cel vestit de prooroci — Mesia, Izbăvitorul. Astăzi îl vedem intrând în Ierusalim ca un Împărat biruitor, călare pe un asin smerit şi blând. El vine să împlinească cele spuse de prooroci; Iisus vine să se facă cunoscut poporului, împlinind în chipul acesta cele spuse de proorocul Zaharia la cap. IX, 9: «Nu te teme, fiica Sionului, că iată, Împăratul tău vine, blând şezând pe mânzul asinei!� Iisus intră ca un Împărat biruitor în Ierusalim, aşa cum altădată se întorceau victorioşi împăraţii David şi Solomon.
În vremea de demult era obiceiul ca împăraţii care se întorceau victorioşi din lupte să fie întâmpinaţi de oameni care le ieşeau înainte cu stâlpări de finic în mâinile lor, arătându-le astfel cinste pentru biruinţa lor. După acest obicei au ieşit şi înaintea Domnului Hristos, întâmpinându-L ca pe un Împărat biruitor. Dar ce biruise Domnul Hristos de i se făcea o astfel de primire? El biruise moartea, căci a înviat pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair şi mai ales pe Lazăr care fusese mort de patru zile şi a cărui pomenire s-a făcut ieri.
Iisus biruise iadul şi pe demonii care străjuiau acolo, pe cei pe care-i izgonise din oameni atunci când îi tămăduise, Iisus străbătea Palestina, luminând sufletele şi vindecând bolnavii, pretutindeni făcând numai bine. Popoarele, încântate de învăţătura Sa şi mişcate de binefacerile Sale, se îngrămădeau în jurul Său, voind de multe ori să-L proclame împărat. Iisus a fugit întotdeauna de această cinste; alta era împărăţia pe care El voia s-o întemeieze pe pământ; o împărăţie cu totul duhovnicească şi veşnică, nu pământească şi vremelnică cum doreau evreii.
O dată cu intrarea în Ierusalim a Domnului, El a fost recunoscut în mod public ca Împărat şi Mesia — trimisul lui Dumnezeu. Se apropia Paştele când adevăratul Miel trebuia să fie jertfit în locul mielului care îl preînchipuise până atunci. Iisus se apropia de Ierusalim, locul unde avea să fie jertfit, acolo unde a murit de bună voie pentru mântuirea lumii. Era în cel din urmă an al vieţii Sale pământeşti. După multele minuni pe care le făcuse, acum se întorcea pentru cea din urmă oară la Ierusalim.
Vineri seara înainte de duminica stâlpărilor ajunge în Betania, unde mai înainte înviase pe Lazăr cel mort de patru zile. Se hotărî să petreacă acolo sâmbăta aceea, în casa lui Lazăr şi a surorilor lui, Marta şi Maria. S-a sărbătorit venirea Mântuitorului acolo, seara, printr-o cină mare. Locuitorii din Betania au ţinut să mulţumească lui Iisus pentru minunile săvârşite în oraşul lor, pregătind o cină bogată, cu multă solemnitate, în casa lui Simon, pe care-l vindecase de lepră.
La această cină a luat parte şi Lazăr cu surorile lui. Toată această manifestaţie de iubire pentru Iisus a fost ca o palmă pe obrajii cărturarilor şi fariseilor care hotărâseră să-L omoare atât pe Iisus, cât şi pe Lazăr. Era obiceiul ca, la începutul mesei, picioarele oaspeţilor să fie spălate într-o apă parfumată. Maria, sora lui Lazăr, plină de credinţă şi dragoste sfântă către Mântuitorul, a luat un vas plin cu mir de nard de mult preţ, a intrat în sala unde fusese pregătită cina şi, turnând mirul pe capul şi picioarele Mântuitorului, le-a şters cu părul capului ei, apoi a spart vasul, înţelegând că totul s-a sfârşit şi că această cină va fi un fel de adio, Mântuitorul nemaiprimind de aici înainte din partea oamenilor un astfel de omagiu.
Răutatea şi pizma din Iuda Iscarioteanul au izbucnit îndată, zicând: Pentru ce nu s-a vândut acest mir pe 300 de dinari şi să se fi dat săracilor?� Răutatea lui Iuda nu putea să rămână fără răspuns din partea Domnului care i-a zis: «Lăsaţi-o pe dânsa, de ce o supăraţi, că bun lucru a făcut cu Mine. Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, iar pe Mine nu mă aveţi întotdeauna. Vărsând ea acest mir pe trupul Meu, spre îngroparea Mea a făcut aceasta� sau, cu alte cuvinte: «Prietene, potoleşte-ţi mânia puţin, să nu-ţi pară rău de această ultimă mărturie de respect şi iubire ce-Mi arată această femeie, pentru că pregăteşte înmormântarea Mea. Dacă tu crezi că ai dreptul să mă vinzi, lasă acestei femei dreptul de a mă îmbălsăma�.
Am văzut dar că această cină de recunoştinţă din Betania se termină prin trădare, căci Iuda Iscarioteanul a găsit prilejul să meargă si să-L vândă pe 30 de arginţi. Era acum şi voia lui Dumnezeu ca Fiul Său să meargă la moarte în triumf. În această vreme, Ierusalimul era plin de evrei şi de străini veniţi din lumea întreagă de sărbătoarea Paştelui. Toţi se întrebau dacă Iisus va veni de Paşti în cetatea sfântă.
Auzind că este în Betania, mulţi s-au dus acolo ca să-l vadă pe Iisus şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi şi pentru care mulţi credeau în El, printre aceştia fiind şi unii din mai marii poporului. Lucrul acesta supăra mult pe membrii sinedriului, arhierei şi farisei, dar mai cu seamă saduchei, care nu credeau în învierea morţilor. Toţi aceştia se sfătuiră ca să-l omoare şi pe Lazăr, pe care îl înviase Iisus din morţi, şi să nu se mai pomenească de învierea lui, iar poporul să stea în întunericul necunoştinţei, al necredinţei, ascultând de nişte farisei îngâmfaţi şi orbi.
Din Betania se răspândi vestea în Ierusalim că a doua zi, adică în ziua pe care noi o numim «Duminica Floriilor�, Iisus va intra în oraşul Ierusalim. Această veste puse în mişcare poporul şi toţi se pregătiră să-L primească. Iisus părăsi locuinţa prietenului Său Lazăr, unde lăsă pe prea iubita Sa Maică îndurerată şi cu lacrimi în ochi, care îi spusese Fiului său, că sufletul ei de mamă presimte o mare durere şi nenorocire pentru El şi-l rugase să nu se ducă la Ierusalim. Domnul îi spuse: «Prea iubita Mea Maică, a venit ceasul si trebuie să merg�. După ce o încredinţă celor două surori Marta şi Maria, le spusese să vină vineri cu toate la Ierusalim. Plecă apoi cu ucenicii Săi şi veni în Betfaghe, la muntele Măslinilor, la 2 km distanţă de Ierusalim.
În acest loc se păstrau mieii care erau rânduiţi pentru jertfe şi de aici, cu patru zile mai înainte de Paşti, îi aduceau la templu împodobiţi cu panglici şi cu flori ca să fie jertfiţi. Pentru aceasta şi Iisus a trecut prin acest loc, ca să le arate şi lor şi nouă şi să credem cu adevărat că El însuşi este victima cea adevărată, mielul care trebuia să fie jertfit pentru mântuirea lumii. El este cu adevărat MIELUL pascal, al cărui sânge va împăca cerul cu pământul.
În legea veche era obiceiul ca în ziua aceasta de duminică să fie căutat mielul care trebuia sacrificat de Paşti. Anul acesta nu mai era nevoie să se ducă să-l caute, căci el venea blând şi umilit ca să se dea de bună voie. Când era pe muntele Măslinilor, entuziasmul poporului crescu. Mulţimea alerga înaintea lui Iisus , purtând în mâini stâlpări de finic şi cântând în cor: «Osana Fiul lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului, osana întru cei de sus.»
Cuvântul: «Osana�, înseamnă «mântuieşte�, adică mântuieşte-ne, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-ne, Fiul lui David, scapă-ne pe toţi de vrăjmaşii diavoli, scapă-ne de păcate, scapă-ne de rătăcire, luminează-ne ochii sufletului şi ne mântuieşte din robia patimilor. De aceea oamenii plini de bucurie îşi aşterneau veşmintele pe cale, alţii tăiau ramuri de copaci şi le aşterneau pe jos. Mulţi dintre ei fuseseră martori la minunea învierii lui Lazăr şi mare le era bucuria căci văzuseră cu ochii lor pe Lazăr viu şi stând la masă cu Iisus după înviere. De aceea strigau Osana şi lăudau pe Mântuitorul.
Prin această mulţime se găseau şi vrăjmaşii de moarte ai lui Iisus, ai Domnului, care încercaseră să facă pe ucenici să tacă, dar n-au reuşit. De aceea aceşti iudei pizmaşi se apropiară de Iisus şi-I ziseră: «Spune ucenicilor Tăi să tacă, Învăţătorule!� Iisus le răspunse cu glas profetic: «Zic vouă, că dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga�, adică, când frica va închide gura ucenicilor, stâncile din Golgota se vor despica şi vor vesti astfel dumnezeirea Celui răstignit.
Când apostolii vor fi prigoniţi în Ierusalim şi nu vor putea să propovăduiască pe Învăţătorul lor, atunci pietrele templului şi ale cetăţii vor cădea sub loviturile romanilor şi vor adeveri răzbunarea şi dreptatea Fiului lui Dumnezeu, El care a fost dispreţuit de ei şi aşa va fi în toate vremurile. Când apostolii, preoţii lui Iisus, vor tăcea şi se vor da la o parte de frică, vor interveni puterile îngereşti şi se vor dezlănţui asupra omenirii pedepse şi urgii care mai de care mai grozave şi mai fioroase.
Mergând Domnul Iisus împresurat de popor în cântece de osanale, a ajuns aproape de cetate. Primirea era atât de frumoasă încât veselia şi bucuria se citeau pe feţele tuturor, numai Iisus parcă nu auzea şi nu simţea nimic. Sufletul Lui era întristat, o tristeţe grozavă îi apăsa toate mădularele Lui. Priveşte lung din vârful unui deal spre oraşul Ierusalim care era strălucit de razele soarelui şi arăta mai frumos ca oricând.
În tristeţea Sa, s-a oprit puţin şi a început să plângă pentru cetatea Ierusalimului zicând: «O, Ierusalime, Ierusalime, dacă ai fi cunoscut şi tu măcar în această zi cele ce sunt spre pacea ta!� Dar un văl negru îţi acoperă faţa ta şi nu vezi. O, Ierusalime, Ierusalime, vor veni zile peste tine când vrăjmaşii te vor înconjura cu şanţuri şi te vor strânge în toate părţile, prăbuşindu-te la pământ pe tine şi pe copiii tăi, şi nu vor lăsa piatră pe piatră să nu fie dărâmată, pentru că n-ai cunoscut vremea certării tale!�
Domnul vorbea despre osândirea cetăţii Ierusalimului şi distrugerea ei de către romani curând, atunci când evreii vor fi luaţi ca sclavi şi împrăştiaţi pe toată faţa pământului. Înconjurat de ucenici şi de popor în strigăte de osanale, astfel înainta Iisus spre templul din Ierusalim. Străinii întrebau zicând: «Cine este acesta care e primit ca un împărat cu ramuri de finic în mâini?� Mulţimea răspundea: «Acesta este Iisus, Profetul din Nazarethul Galileii�.
Fariseii şi cărturarii înfuriaţi vorbeau între ei şi ziceau: «Vedeţi că nimic nu folosim, iată că dacă îl mai lăsăm mult, toată lumea va crede şi va merge după El�. Astfel turbau de invidie şi răutate, în timp ce Mântuitorul era condus în cel mai mare triumf prin mijlocul Ierusalimului. Când a început să urce treptele templului, L-a întâmpinat o mulţime de copii, cu cântece, strigând: «Osana, Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-ne, Împărate al lui Israel�.
Arhiereii şi fariseii fierbeau de invidie şi ziceau Mântuitorului: «Auzi ce spun aceştia?� Iisus le răspunse: «Au n-aţi citit niciodată ce zice Scriptura, că din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă?!� După ce a intrat în templu, au venit la dânsul orbii, şchiopii, toţi bolnavii şi I-a vindecat.
Înainte de moartea Sa, blândul şi bunul Iisus, plin de milă, tămăduieşte atâţia nenorociţi în faţa mulţimii adunate şi a vrăjmaşilor Lui care căutau să-L omoare. Prin aceste minuni, El le adevereşte încă o dată că este Fiul lui Dumnezeu, este Mesia cel prevestit de prooroci. Ei erau orbiţi însă de păcatul invidiei, al mândriei, iar răutatea stăpânea sufletul şi toată fiinţa lor. De aceea căutau numai pricină de ceartă şi cum să-L prindă în cuvânt ca să găsească motive de a-l omorî şi răstigni pe Cruce. Astfel a fost primit Iisus în Ierusalim de mulţimea poporului cu cea mai mare bucurie, ca un Împărat blând şi dătător de pace, ca un biruitor al morţii, al iadului şi al demonilor.
Nu toţi L-au primit aşa. Fariseii şi cărturarii, preoţii cei mai de seamă şi saducheii cei necredincioşi L-au primit cu insulte, L-au primit cu duşmănie, cu invidie şi cu ură de moarte. Să cercetăm şi noi adâncul sufletului nostru şi să vedem în care ceată ne aflăm astăzi, la intrarea Domnului în Ierusalim? În ceata celor care şi-au dezbrăcat hainele şi le-au aşternut pe jos ca să treacă Iisus peste ele, în această mulţime plină de bucurie şi veselie care purta ramuri de finic în mâini şi plină de credinţă striga: «Osana, Fiul lui David, mântuieşte-ne, Împăratul lui Israel?!� � sau ne găsim printre cărturarii şi fariseii mândrii şi îngâmfaţi, printre cei invidioşi şi răutăcioşi, iubitori de păcate şi corupţii, vicioşi şi hulitori, putrezi de păcate până în măduva oaselor.
Intrarea Domnului în Ierusalim mai înseamnă şi intrarea Lui în cetatea sufletelor noastre, în inima noastră, în viaţa noastră. Pentru aceasta se cuvine să dezbrăcăm şi noi veşmintele noastre, adică păcatele noastre, să ne aruncăm la picioarele Mântuitorului. Să ne dezbrăcăm de omul cel vechi şi de toate legăturile păcatelor, de toate patimile şi deşertăciunile omeneşti, de toate vorbele cele rele şi murdare. Să lăsăm răutatea, care este aşa de mare în lume, să lăsăm hulele, drăcuielile, desfrânările şi avorturile, vrăjile, descântecele şi toate păcatele să le aruncăm de la noi şi să ducem şi noi Stăpânului Hristos stâlpări de fapte bune.
În loc de mir, ca Maria, sora lui Lazăr, să-i aducem lacrimile noastre, lacrimi vărsate cu căinţă pentru păcatele noastre şi mai ales să plângem în săptămâna aceasta ce urmează, a Sfintelor Patimi, că şi noi suntem vinovaţi de suferinţele cele grele şi de moartea Stăpânului nostru Hristos. Să plângem că fiecare din noi am dat o lovitură de bici în spatele Lui; o vorbă murdară, un cuvânt rău, o înjurătură, au fost ca un scuipat aruncat în faţa Lui din partea noastră. Cu toată căinţa şi umilinţa să plângem şi să-I cerem iertare, făgăduind că nu vom mai face niciodată.
Iată de ce trebuie să plângem, pentru că şi noi L-am răstignit şi L-am chinuit cu păcatele noastre pe Fiul lui Dumnezeu. Noi I-am pus cunună de spini, noi I-am bătut piroane în mâini şi picioare, noi am străpuns coasta cu suliţa, prin necredinţa noastră, prin neascultarea noastră, mândria şi păcatele noastre.
Într-o ţară îndepărtată cetăţenii s-au răsculat împotriva regelui lor. Atât erau de furioşi împotriva lui, că după ce l-au dat jos de pe tron voiau să-i ia viaţa. Bietul rege, îngrozit de furia şi răutatea lor, fuge din palat, iese ca un necunoscut în oraş , fiindcă îşi schimbase hainele cele preţioase cu unele vechi, numai zdrenţe, şi umbla de acum singur toată noaptea prin oraş; mai despre ziuă ajunge la ţărmul mării şi ostenit de atâta trudă, se aşează pe o piatră ca să răsufle puţin. Întristat de necazul venit pe capul lui şi de supărarea pierderii împărăţiei sale, stă şi se gândeşte la nenorocirea lui. Pune faţa între mâini şi plânge cu amar.
Vrăjmaşii cei neînduplecaţi, care voiau cu orice preţ să-l omoare, au ajuns la ţărmul mării, îl văd de departe, îl recunosc şi aleargă furioşi cu săbiile în mâini să-i ia viaţa; se pornesc asupra lui cu toată mânia să-i soarbă sângele. Dar când s-au apropiat de el şi l-au văzut în hainele acelea vechi şi rupte, fără nici o mângâiere de nicăieri, fără mantia împărătească, fără coroana şi podoabele împărăteşti şi mai ales când l-au văzut udând pământul cu lacrimi amare, s-au oprit ticăloşii din mânia lor; s-au oprit şi s-au înduioşat, au început să-l mângâie cu cuvinte bune, ridicându-l de la pământ; au căzut în genunchi înaintea lui şi au început să-şi ceară iertare pentru ce i-au făcut. L-au luat apoi împreună cu ei în cetate, l-au suit din nou pe tron şi i-au jurat ca în viitor să-i slujească cu toţii cu credinţă şi ascultare, că nu vor mai face niciodată relele pe care i le-au făcut.
Aşa este şi cu Împăratul nostru, Împăratul cerului şi al pământului, Iisus Hristos, în numele căruia ne-am botezat şi a cărui Împărăţie nădăjduim s-o moştenim. În starea aceasta jalnică L-au adus păcatele noastre, căci El a lăsat Împărăţia cerului şi a venit la noi ca să ne salveze; El pentru noi a plâns şi a suspinat. El pentru noi a primit bătăi, a fost dezbrăcat de hainele Sale, lovit cu bice, încoronat cu coroană de spini, însetat şi nemâncat, cu inima sfâşiată de durere. Oare nu trebuie să facem şi noi ca acei cetăţeni din istorioară care s-au umilit şi cu lacrimi în ochi au început să-şi ceară iertare? Oare nu trebuie să zicem şi noi cu inima zdrobită la spovedanie: «Iisuse, Mântuitorul meu, drept este ca Tu să stai pironit pe cruce, iar eu să stau în păcatele desfrânării? Drept este ca Tu să porţi cununa de spini pe cap, iar eu să stau cu atâtea gânduri rele şi murdare în capul meu? Drept este ca Tu să stai cu rana deschisă în coastă, iar eu să ţin duşmănie împotriva aproapelui meu? Tu să stai cu mâinile şi picioarele pironite, iar eu să umblu în căile pierzării?
Trupul Tău curat este distrus de bătăi, iar eu stau cu trupul pângărit de atâtea păcate. Mie se cade să ţin în spate crucea aceasta, Iisuse! Eu să sufăr atâtea patimi, eu să sufăr moartea grea, că aceasta merit pentru păcatele mele! Dacă nu pot să mor pentru Tine, cel puţin să mă pocăiesc pe cale. Dacă nu pot să vărs sângele meu, să vărs şiroaie de lacrimi ca să arăt şi eu cât de puţină dragoste pentru Tine.�
Aceasta să zicem, precum şi altele multe şi să-I jurăm credinţă şi ascultare de aici înainte, ca şi cetăţenii aceia împăratului lor. Să-L luăm pe Scumpul nostru Mântuitor şi să-L aşezăm pe scaunul inimii noastre ca să împărăţească întru noi. Sfânta Biserică, în săptămâna aceasta ce vine, ne înlesneşte acest lucru, ne pune în faţă pe Împăratul Slavei, Împăratul cerului şi al pământului, pe Salvatorul nostru. Ni-L pune în faţă bătut, chinuit şi răstignit pe cruce, iar noi cu lacrimi să ne mărturisim păcatele, să recunoaştem toate nelegiuirile noastre înaintea Lui cu hotărâre temeinică de a nu mai face. Să-L luăm prin Sfânta Împărtăşanie, să-L aşezăm în scaunul inimii şi al sufletului nostru păstrându-L şi ascultându-L în toate zilele vieţii noastre, ca să fim cu El şi El cu noi în veci de veci.

Rugăciune
O, Doamne Iisuse Hristoase, Împăratul noului Israel, vezi starea noastră în care ne găsim. Iată-ne loviţi din toate părţile de-o mulţime de rele. Suntem orbi, luminează-ne, suntem nestatornici şi slabi, întăreşte-ne. Ajută-ne să nu Te mai întristăm prin păcatele noastre.
Fereşte-ne ca nu cumva astăzi să strigăm «Osana, iar mâine să zicem ca vrăjmaşii Tăi: «Să se răstignească”. Fereşte-ne, Stăpâne, ţine-ne mintea întreagă. Tu eşti Dumnezeul nostru, Împăratul şi Părintele nostru şi pe Tine Te vrem şi Te iubim şi Ţie să-Ţi slujim acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (ierodiacon Visarion Iugulescu).


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.