verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Slujirea preoților militari

Slujirea preoților militari

14 noiembrie 2016

Luni, 14 noiembrie, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în incinta Centrului de Cultură şi Istorie Militară din mun. Chișinău s-a desfășurat conferința pastoral-misionară – „Slujirea preoților militari”. Pentru activitatea pastoral-misionară în Instituțiile de Forță, militare și penitenciare, din partea Episcopiei noastre au fost binecuvântați următorii preoți: protoiereu Pavel Petrov pentru municipiul Bălți; protoiereu Oleg Fistican pentru raionul Fălești; protoiereu Victor Guleac pentru raionul Glodeni; protoiereu Maxim Guzun... 

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

12 noiembrie 2016

Daca vezi vreun evadat ca-ti bate copilul, te mânii si te repezi ca o fiara asupra lui, dar stai linistit si nu faci nimic, dacă în fiecare zi vezi demonii atacându-l si împingându-l la pacate. Stai si nu-l scapi din ghearele lor. Daca copilul ti-e cumva posedat, alergi la toti sfintii si tulburi linistea si celor ce pustnicesc prin vârfuri de munti, ca sa-l scapi de nebunie. Dar, desi vezi cum în fiecare zi îl tulbura pacatul, care este cel mai îngrozitor demon, nu faci nimic. Si chiar sa fie cineva posedat de un demon, nu este deloc îngrozitor, pentru ca demonul nu poate cu nici un... 

Întrunirea  profesorilor de Religie din Sîngerei

Întrunirea profesorilor de Religie din Sîngerei

11 noiembrie 2016

“Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: puține cuvinte, multe exemple și mai multă rugăciune” (sf. Paisie Aghioritul). Joi, 10 noiembrie 2016, la gimnaziul ,,Iurie Boghiu” din satul Flămînzeni, raionul Sîngerei, s-a desfășurat atelierul de formare continuă a profesorilor de Religie cu genericul ,,Acces, relevanță, calitate în educație – competențe pentru viitor”. Seminarul a început cu prezentarea instituției de către doamna Cumpătă Lilia, directorul gimnaziului, apoi a urmat lecția publică la clasa II-a, cu subiectul: ,,Minunea... 

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit

5 noiembrie 2016

Prin această pildă, Hristos voieşte să ne înveţe următoarele: Era un om bogat, zice El, care trăia în multe desfrânări, şi totuşi nu suferise nici o nenorocire, ci, dimpotrivă, îi curgeau toate bunurile ca un râu. Că pe el nu l-a ajuns nici o întâmplare rea, neaşteptată, că n-a avut nici o pricină de descurajare şi nici o neîndemânare în viaţă, aceasta arată Domnul prin cuvintele: „veselindu-se în toate zilele luminat”. Iar că el trăia în păcate, se vede din sfârşitul ce l-a ajuns, şi încă mai dinainte, din dispreţul său către săraci. Căci el n-a... 

Nu ştiţi ce cereţi! (Luca X, 38)

Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a venit în lume să ne mântuiască, a ales pe ucenicii Săi nu la voia întâmplării; de altfel vedem că la început aceste persoane nu întruneau multe virtuţi pe care le propovăduia Mântuitorul Hristos. Vedem că şi ei, mai înainte de a fi curăţiţi prin Duhul Sfânt, erau mândri, ambiţioşi, râvnitori după onoruri şi vrednicii lumeşti.
Tocmai de aceea i-a ales Mântuitorul, ca arătându-le pe faţă ambiţia şi învăţându-i, să înţelegem şi noi umilinţa şi morala cea nouă pe care s-o punem în practică şi să ne fie de temei pentru mântuirea noastră. Cuprinsul Evangheliei de astăzi este acesta: “doi ucenici se apropie de Mântuitorul lumii şi-L roagă să le dea locurile cele dintâi în Împărăţia Sa�.
Ei nu cunoşteau această împărăţie duhovniceasă, ci o socoteau a fi o împărăţie pământească, lumească. Iată de ce ambiţia şi pofta de a se înălţa mai presus de ceilalţi i-a împins să facă această cerere. Ca să cunoaştem cât de nepotrivită a fost cererea celor doi ucenici; este nevoie să ştim timpul şi împrejurările în care ea a fost făcută.
Luna nouă a lui Nisan se arătase pe cer. Focuri pe munţi, oameni trimişi prin ţara întreagă vesteau în mod special că peste 14 zile Israel îşi va serba Paştele. Fiecare saluta cu bucurie această veste şi se pregătea să prăznuiască amintirile minunilor ce s-au săvârşit la ieşirea poporului din Egipt. Se formau caravane, grupându-se pe familii, şi plecau spre Ierusalim, iar pentru ca să se poată curăţi mai înainte de sărbătoare, plecau mai din vreme, adică spre sfârşitul lunii martie.
În această perioadă timpul era frumos, ploile din urmă încetaseră şi un soare curat şi frumos veselea cu razele sale cele dintâi flori de primăvară. Toate acestea contribuiau la călătoria pioasă a călătorilor către cetatea cea sfântă.
Pe când poporul lui Israel era cuprins de veselie, numai Iisus care predica Evanghelia simţea că i se rupe inima. Pentru toţi, Paştele era viaţă, pentru Iisus, acesta trebuia să fie moartea. Întrerupându-şi predica, Iisus se hotărî să se suie în Ierusalim pentru cea din urmă oară şi luă astfel drumul care-L ducea la moarte. El mergea singur în capul cetei apostolice, iar apostolii îl urmau tăcuţi.
Mulţimea nu ştia ce să creadă şi se simţea cuprinsă de spaimă. Ucenicii nu observaseră tristeţea de pe faţa Mântuitorului; ei erau cuprinşi de multă bucurie şi povesteau între ei evenimente fericite care se vor împlini peste puţină vreme. Ei visau onoruri, demnităţi şi funcţii înalte, iar Iisus se gândea la chinurile ce-L aşteptau la Ierusalim. Ucenicii se întrebau care va fi scaunul lor în împărăţia mesianică, iar Iisus saluta mai dinainte Crucea pe care avea să fie răstignit.
Luându-i la o parte, le spunea ce are să i se întâmple Lui. “Iată, ne suim în Ierusalim � zicea Domnul � şi Fiul Omului se va da arhiereilor şi cărturarilor şi-l vor judeca spre moarte, îl vor batjocori, îl vor scuipa, şi-L vor bate, şi-L vor omorî pe El, dar a treia zi va învia�. Ascultând aceste cuvinte, ucenicii au fost cuprinşi de groază şi s-au tulburat în inimile lor. Li se părea un lucru cu neputinţă ceea ce auzeau, iar cuvintele Mântuitorului le dărâmau toate speranţele lor despre împărăţia pământească pe care o visau şi în care se vedeau ocupând posturi înalte de dregători.
S-a apropiat atunci Salomeea, femeia lui Zevedei şi mama celor doi ucenici Iacob şi Ioan. Alegând momentul când Iisus era singur, se apropie de El închinându-I-se şi cerând ca cei doi fii ai ei să stea unul de-a dreapta şi altul de-a stânga întru împărăţia Sa. Salomeea a servit numai ca mijlocitoare pentru ambiţia fiilor ei, neprevăzând nici ea şi nici copiii săi unde duce această pretenţie oarbă. Iată de ce au meritat răspunsul acesta aspru din partea Mântuitorului: “Nu ştiţi ce cereţi!�
Ei au cerut aceste două locuri ca să se deosebească de ceilalţi ucenici şi să aibă autoritate asupra lor. Fiul lui Dumnezeu le-a zis după cum am văzut în Evanghelia de astăzi, că aceste locuri vor fi ocupate de cei care merită şi care au chemarea de la Dumnezeu.
Mai întâi însă Iisus le-a zis: “Nu ştiţi ce cereţi! Eu voiesc să vă fac vânători de oameni, iar voi doriţi să fiţi slugi împărăteşti? Eu voiesc să vă trimit în lume fără traistă şi toiag ca să predicaţi Evanghelia, iar voi căutaţi cinste trecătoare? Eu vreau să vă fac fii ai cerului, apostoli şi părtaşi la înnoirea lumii, iar voi cugetaţi cele pământeşti? Cu adevărat nu ştiţi cereţi?�
Cuvintele acestea spuse atunci ucenicilor se potrivesc de minune creştinilor de astăzi. Ucenicii Domnului nu ştiau că toate sunt rânduite de sus de la Tatăl ceresc. Mintea lor era tot pe pământ, tot la lucrurile trecătoare ale acestei lumi, nu la împărăţia duhovnicească a lui Hristos, deşi văzuseră atâtea minuni. Simţiseră ei că Domnul Hristos era Fiul lui Dumnezeu, dar firea lor era tot aşa de îndărătnică şi uitucă ca şi firea noastră a celor de astăzi.
Să stăm şi să ne gândim: câţi părinţi nu sunt şi astăzi care cer pentru copiii lor, întocmai ca mama fiilor lui Zevedei din Evanghelia de astăzi, ca odraslele lor să ocupe posturi înalte, fără să se gândească dacă merită sau dacă au chemarea de sus pentru a ocupa acele posturi. Câţi nu sunt care în ambiţia lor lucrează numai cu răutate, nedreptate şi necredinţă, exagerând răul, micşorând binele; peste toate acestea recurg la minciună şi calomnie numai ca să zdrobească şi să ocupe locul pe care alţii l-ar merita.
Câtă aroganţă şi câtă mândrie nu întrebuinţează cei ambiţioşi, căci ei nu cruţă pe nimeni ci privesc cu dispreţ pe oricine e mai prejos decât ei. Ei doresc să fie respectaţi, să fie admiraţi de toţi. Cei mândri şi ambiţioşi apasă cu asprime pe cei mai mici şi umilesc pe cei mari. Cei ambiţioşi se poartă cu nerecunoştinţă faţă de cei din jur. După cum vedeţi, apucăturile omului stăpânit de păcatul ambiţiei sunt cu totul păgâneşti, deoarece în păgânism cei mari tratau cu dispreţ pe cei mici, pe când în creştinism cei mici trebuie să fie trataţi cu respect de către cei mari.
Iată de ce Mântuitorul a zis: “Domnii păgânilor îi domnesc pe ei şi cei mari îi stăpânesc pe dânşii, dar între voi să nu fie aşa. Pentru că Fiul Omului n-a venit ca să-I slujească Lui cineva, ci ca El să slujească şi să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi�. În ambiţia şi mândria, intrigile şi toate dorinţele cele deşarte, lumeşti şi pământeşti de care am amintit sunt căzuţi toţi oamenii care au părăsit complet rugăciunea şi legătura strânsă cu Împărăţia cerească.
Din sfintele cărţi bisericeşti, vedem că Dumnezeu a făcu îngeri şi oameni cu scopul de a-L slăvi neîncetat. Ce oare altceva fac îngerii în cer decât să-L slăvească pe Dumnezeu? Oare noi oamenii pe pământ nu se cade să-i imităm pe îngeri, să fim recunoscători şi noi către Ziditorul şi să-I aducem slavă şi cinste?! Căci şi omul este un fel de înger amestecat, aşa după cum spune Sfântul Ioan Damaschin că în om sunt puteri îngereşti spirituale şi puteri omeneşti materiale.
Omul are misiunea divină, să se înalţe neîncetat peste hotarele firii sale, peste nevoile cele pământeşti, ca să se facă un înger întrupat. Aceasta nu se va putea împlini aşa uşor dacă nu va întrebuinţa rugăciunile curate, virtuţile şi toate faptele bune. Rugăciunea s-a născut în mintea şi în inima lui Adam chiar din timpul când a fost izgonit afară din rai. Rugăciunea a devenit necesară pentru el după ce a fost înstrăinat, izgonit de la faţa Ziditorului său. A început a suspina şi a se ruga cu şiroaie de lacrimi, plângând după raiul cel pierdut.
Vedem acum toate vietăţile de pe faţa pământului că sunt mulţumite, numai omul nu află mângâiere şi odihnă pe pământ. Păsările cântă vesel în codrii, fluturii zboară liberi în aer, peştii saltă în ape limpezi, animalele se îndestulează cu iarba câmpului, numai omul, acest călător fără patrie, nu-şi află odihna sufletul său. El ştie că nu este pe pământ ţara lui, el simte că în altă parte este casa lui. Pentru aceasta nimic nu-l mulţumeşte în această viaţă, că aducându-şi aminte de raiul pierdut, de fericirea cea nemuritoare, începe a suspina şi a se ruga.
Iată, aşa s-a născut rugăciunea în om, aşa a ajuns ea pe pământ împreună cu dânsul. S-a revărsat peste spinii pământului ca o necesitate, ca un dor dumnezeiesc. Ce este deci sfânta rugăciune? Mai întâi este o datorie. Când toate zidirile slăvesc pe Dumnezeu, cum ar putea omul să tacă, cum ar putea să asculte cântecul păsărilor, murmurul apelor, adierea vânturilor, freamătul mărilor şi să stea nepăsător?!
Dacă tot universul ceresc formează o veşnică cântare închinată dumnezeirei, dator este şi omul să se înroleze în acest univers la măreţul cer al zidirilor şi al naturii. Afară de om, toate celelalte zidiri de la aştrii cei de sus până la firele de iarbă, nu au altă grijă decât să-L slăvească pe Dumnezeu. Sfântul Părinte Augustin, pătruns de adâncă recunoştinţă faţă de Dumnezeu, după o vreme de zbucium şi nelinişte, zise: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, nu mai tu poţi să dai linişte sufletului meu, numai la Tine este liniştea şi fericirea cea veşnică!�
Iată dar că rugăciunea este dăruită omului ca o călăuză pe pământ de Bunul Dumnezeu. Viaţa omului de la leagăn până la mormânt este o cale foarte scurtă, plină de o mulţime de dureri, necazuri şi primejdii, suferinţe şi lacrimi. Cum va putea străbate acest călător străin calea aceasta primejdioasă de nu va avea călăuză un toiag de sprijin pe acest drum spinos?! Acest toiag este sfânta rugăciune.
Creştinii adevăraţi s-au trezit cu rugăciunea în braţele maicii lor, cu rugăciune au crescut în viaţă, cu rugăciunea în inimă au pornit la luptă pentru a câştiga pâinea cea de toate zilele. Cu rugăciunea se culcau creştinii, cu ea pe buze se sculau, cu ea mergeau pe drum, cu rugăciunea îmbătrâneau şi tot cu ea se duceau în mormânt. Cu rugăciunea omul se înalţă spre cer, prin ea se întâlneşte cu Dumnezeu şi se amestecă cu îngerii.
Rugăciunea este sufletul creştinătăţii. Sfinţii Părinţi spun că rugăciunea este maica tuturor virtuţilor şi din sânul ei se nasc toate celelalte virtuţi. Ea ridică mintea către Dumnezeu, este viaţa lumii, inima credinţei, cununa nădejdii şi sufletul Bisericii. Rugăciunea este pacea familiilor, bucuria soţilor, apărarea copiilor, alinarea bolnavilor, mângâierea văduvelor şi întărirea bătrânilor. Fără rugăciune nici un suflet nu se poate mântui.
Fiind aşa de mare darul şi puterea rugăciunii, ea are şi cei mai mulţi duşmani: satana, lumea, trupul, plăcerile şi grijile vieţii acesteia. Satana este cel mai mare duşman al rugăciunii, el face orice numai ca omul să nu se roage, să nu ajungă să vorbească cu Dumnezeu. Când omul vrea să se roage el caută să-i dea alte ocupaţii; îl îndeamnă să vorbească, să citească cărţi nefolositoare, să mănânce, să doarmă mult şi multe alte pofte numai să-l îndepărteze de la rugăciune, iar dacă creştinul biruieşte şi începe a se ruga, diavolul se străduieşte să facă tulburare şi ceartă în casă.
Seara îi dă omului somn devreme, dimineaţa lenevire, peste zi nenumărate griji, iar în sărbători îi dă dureri de cap sau îi trimite pe cineva, prieteni sau cunoscuţi, ca să-l oprească şi să nu meargă la biserică să se roage. Vai, câţi creştini sunt înşelaţi astăzi de diavol, câţi nu vor să se roage de ruşinea oamenilor, câţi nu se duc la biserică fiindcă râde lumea, câţi nu găsesc timp de rugăciune toată viaţa pentru că sunt robi ai acestei lumi trecătoare, iar satana îi ţine în braţe cu plăcerile lui.
Mulţi creştini se roagă numai când dau de necazuri sau atunci când cer de la Dumnezeu să le dea şi iar să le dea. După ce au primit de la Dumnezeu împlinirea dorinţelor întorc spatele Domnului ca evreicele care atunci când nasc cu greu cer ajutor Maicii Domnului zicând: “Ajută-mă Marie, uşurează-mă Marie, nu mă lăsa Marie!� După ce nasc iau mătura şi, măturând prin casă zic: “Acum ieşi afară Marie, pleacă Marie!�
Aşa sunt mulţi creştini de-ai noştri, mulţi care se roagă dar nu li se împlinesc rugăciunile şi numai ce-i auzi zicând: “Am plătit slujbe pe la mănăstiri, pe la biserici şi nu ştiu ce se întâmplă că nu m-am folosit cu nimic�. Aceşti creştini să fie siguri că sunt încurcaţi cu păcate grele nespovedite şi Dumnezeu nu vrea ca să asculte rugăciunile lor mai ales că de multe ori nu ştiu ce cer.
Mulţi nu cer mai întâi cele de folos pentru mântuirea sufletului, pentru iertarea păcatelor, nu cer vreme de pocăinţă, nu cer tărie în credinţă, nu cer dragoste înflăcărată, nu cer răbdare în ispite. Cei mai mulţi cer ca şi cei doi ucenici din Evanghelie de astăzi; mărire pământească, bani mulţi, spor în cele pământeşti, servicii bune, viaţă lungă, viitor fericit; cinste de la oameni, sau să fie bine văzuţi în serviciu.
Unii, împinşi de dorinţa de a li se împlini rugăciunea cât mai curând, nu mai ţin seama de nimic şi se duc orbiţi chiar la alte religii, apelează la rugăciunile sectanţilor, pe la vrăjitoare, pe la sinagogile evreilor şi astfel amestecă păcate peste păcate, iar rugăciunile lor se fac spre osândă. Alţii dau slujbe la biserici, dar cer pierderea duşmanilor, îi pun în pomelnicul de morţi ca să-i omoare Dumnezeu şi aşa mai departe.
Rugăciunile celor care nu vor să se spovedească cu anii nu sunt primite, nici ale celor care vin în biserică îmbrăcaţi necuviincios, mai ales femeile care fac sminteală cu îmbrăcămintea tulburând mintea şi liniştea bărbaţilor. Rugăciunile femeilor, făcute cu capul descoperit, atât la biserică cât şi acasă, nu sunt primite. Pentru ca să fie primită rugăciunea, trebuie să fie ajutată de celelalte fapte bune: de dragoste către săraci şi toţi oamenii necăjiţi, de milostenii, de post, de iubire către vrăjmaşi, de iertare pentru cei care au greşit.
Să avem smerenie adâncă şi să cerem mai întâi cele de trebuinţă sufletului şi apoi cele pământeşti. Preocuparea principală a creştinului adevărat trebuie să fie pentru cei ce s-au mutat din viaţa aceasta, pentru cei răposaţi, părinţi, fraţi, surori, rudenii, care au făcut vreun bine în viaţă, să le poarte de grijă făcându-le rugăciuni, sărindare şi parastase; căci mulţi din cei plecaţi stau în temniţele iadului şi aşteaptă să fie salvaţi de cineva, de rude, de cei apropiaţi, iar aceştia nici nu se gândesc, din contră sunt mulţi care se ţin numai de petreceri, de distracţii şi păcate. De aceea vin peste ei boli grele, pagube, neajunsuri, despărţiri ca să-şi aducă aminte de cei răposaţi, să le facă şi lor pomenire şi uşurare de greşeli.
La foarte mulţi creştini nu li se îndeplinesc rugăciunile din cauză că nu vin duminicile la biserică, la masa Împăratului ceresc, aici acasă la El, la Dumnezeu, pentru că Biserica e casa lui Dumnezeu. Aceştia parcă ar aştepta să vină Dumnezeu la ei acasă, să le dea după placul lor şi după poftele lor. Toţi cei ce se aşează şi se ridică de la masă fără rugăciune insultă bunătatea dumnezeiască şi rugăciunile lor ca şi ale celor ce se arată nemulţumiţi şi cârtesc ba de una, ba de alta, nu sunt primite.
Sunt unii părinţi care dau o pildă rea copiilor prin faptul că se aşează la masă fără să se închine sau cu pălăria pe cap mâncând fără nici un respect din bunătăţile lui Dumnezeu, iar copiii lor fac la fel când ajung mari, pentru că aşa au văzut la părinţii lor. Aşa se povesteşte într-o carte veche, că un împărat foarte credincios şi temător de Dumnezeu, avea pe lângă el o mulţime de miniştri plini de mândrie, îngâmfaţi şi fără frică de Dumnezeu. Nu ştia împăratul cum să-i facă să înţeleagă că purtarea lor este o grosolănie nebunească şi o mare netrebnicie omenească. Ce credeţi că a făcut împăratul? A vorbit cu un cerşetor pe care l-a chemat şi l-a învăţat să vină în ziua următoare la ora mesei şi când va fi el la masă împreună cu toţi miniştrii lui, să vină şi el şi să se aşeze la masă cu pălăria pe cap. Să nu zică nimic, să mănânce, apoi să se scoale şi să plece, fără să spună nici măcar bună ziua.
Aşa a făcut cerşetorul, căci a doua zi pe când împăratul era la masă cu toţi miniştri lui îngâmfaţi, a venit şi el şi fără să spună un cuvânt, se aşeză la masă, mănâncă şi bea cu lăcomie cât îi place şi cu pălăria pe cap. Toţi miniştri se uitau îngroziţi şi aşteptau să vadă ce zice împăratul. Mare le-a fost mirarea şi nu ştiau ce să creadă văzând că împăratul nu zice nimic. Cerşetorul se sculă de la masă fără să-i pese de cineva, mâncat şi băut bine, şi, ieşind pe uşă, se pierdu prin mulţime.
Mesenii, indignaţi de comportarea acestui om, ziseră împăratului: “Împărate, cum ai putut să suferi fără să spui nimic acestui om care a mâncat şi a băut în faţa măriei-tale, cu pălăria pe cap şi fără să-ţi mulţumească?!� Împăratul i-a lăsat să se frământe, apoi luând cuvântul, zise: “Aşa faceţi şi voi în faţa Împăratului ceresc, Dumnezeu, căci tot astfel mâncaţi şi voi din masa lui cea bogată, pe care ne-o întinde cu atâta dărnicie, cu atâtea bunătăţi şi frumuseţi de tot felul, iar voi drept mulţumire staţi înţepeniţi în mândria voastră ca şi când aţi mânca şi aţi bea din cele ce faceţi voi. Voi nu voiţi să vă supuneţi Creatorului şi să-I daţi slavă şi cinste pentru câte ni le dă aici pe pământ�.
Auzind ei acestea au plecat smeriţi capetele, au înţeles lecţia şi s-au hotărât cu toţii să-şi schimbe viaţa, recunoscând puterea, mila şi dragostea lui Dumnezeu şi îndelunga lui răbdare ce o are pentru toţi păcătoşii. Oare nu facem şi noi aşa ca cerşetorul din istorioară, faţă de bunul Dumnezeu? La fel facem atunci când nu recunoaştem de unde ne vin toate bunătăţile pe care le avem, când nu facem rugăciune la masă şi nu-I mulţumim Lui, când nu recunoaştem că sănătatea şi toate bunurile primite sunt de la El.
Consumăm aerul, apa şi lumina Lui şi toate bunătăţile pe care ni le pune înainte masa aceasta de pe faţa pământului; dacă le luăm şi nu-I mulţumim Lui, nu ne închinăm Lui, nu venim la biserică şi nu ne rugăm Lui, suntem nişte nătângi şi ticăloşi, nerecunoscători în faţa Împăratului ceresc, întocmai ca cel ce s-a ospătat din masa împăratului fără să-i mulţumească. Unul din motivele pentru care Dumnezeu nu vrea să împlinească rugăciunile noastre este şi acesta; Dumnezeu ştie că pentru ce am primit darurile Lui nu le folosim pentru mântuirea noastră şi cerem cu gând rău ca să le risipim în plăcerile noastre, aşa după cum spune apostolul Iacov în epistola sa la cap. IV, v. 3.
Aşa este; iată spre exemplu: un om bogat, roagă pe Dumnezeu să-i înmulţească averea ca să se poată desfăta şi petreacă o viaţă de trândăvie; altul se roagă să capete sănătatea pierdută, să scape de boala ce-l necăjeşte ca să-şi poată lua iarăşi viaţa cea păcătoasă de mai înainte şi să trăiască în desfrânare; altul se roagă să câştige un proces ca să poată răpi moştenirea unor orfani sau văduve; alţii să reuşească în afaceri necinstite, alţii se roagă să câştige la jocuri de cărţi, loterie şi altele. Poate Dumnezeu să asculte astfel de rugăciuni? Desigur că nu!
De aceea zice Domnul Dumnezeu: “Când vă rugaţi şi întindeţi mâinile voastre, Eu îmi întorc ochii de la voi şi oricât v-aţi ruga nu vă ascult, căci astfel de rugăciuni sunt ca nişte mirosuri greţoase ce vin din grămezile de gunoaie�. Sfinţii Părinţi ne spun că atunci când citim o cartea sfântă, mai ales Biblia, să fim atenţi că în acel moment ne vorbeşte nouă Dumnezeu de acolo şi să facem ceea ce ne spune El nouă în carte, adică voia Lui.
Când ne rugăm, vorbim cu Dumnezeu şi îi spunem noi Lui ce ne doare. Dacă noi ascultăm şi facem ce ne spune Dumnezeu din carte, şi El ne ascultă pe noi şi va face ce-i cerem noi, atunci când cererea este bună, când e cu nădejde, cu credinţă şi cu fapte bune şi când ştim ce să cerem. Rugăciunea trebuie să fie şi cu stăruinţă, să aşteptăm cu răbdare aşa cum ne învaţă Domnul Hristos. Dumnezeu pe mulţi i-a întors de pe căile pierzării prin răbdarea de care a dat dovadă sau chiar printr-un vis înspăimântător.
Aşa s-a întâmplat cu un mare necredincios dintr-o comună din apropie de oraşul Târgovişte, un fapt adevărat, petrecut acum, de curând.
Acest necredincios nu credea că există rai şi iad, dimpotrivă, prigonea pe cei credincioşi, pentru că în satul acela avea o funcţie oarecare şi spunea tuturor: “Eu sunt Dumnezeu, eu tai şi spânzur aici, eu fac ce vreau cu voi�. Îşi prigonea mai ales soţia pe care o oprea să se ducă la biserică o înjura, o da necuratului, o îngrozea cu fel de fel de vorbe urâte şi cu răutatea lui. Femeia nu mai ştia ce să facă. Făcuse şi ea rugăciuni, plătise pe la biserici, dar nu se schimba nimic. Biata femeie îşi pierduse nădejdea de a-l vedea şi pe el un om liniştit vreodată.
Într-o zi, nemaiputând de tulburare, plină de supărare, se duce la preotul satului şi-i spune necazul. Preotul a îndemnat-o la rugăciune spunându-i: “Nu te deznădăjdui, mergi şi ai încredere în Dumnezeu, roagă-te şi mă voi ruga şi eu, că Dumnezeu poate să facă din uscat verde şi să-l schimbe dintr-odată încât ai să te miri de el dacă vei avea credinţă tare�. Femeia s-a dus acasă şi cu lacrimi fierbinţi a început să facă rugăciuni, metanii, milostenii şi cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu să i se îndrepte bărbatul.
Nu a trecut mult şi, odată după rugăciunile acestea fierbinţi, pe la miezul nopţii se trezeşte biata femeie speriată de răcnetele lui, căci ţipa ca o fiară sălbatică. El avea o vedenie înfricoşată. Se rostogoli şi căzu jos din pat, rămânând nemişcat în mijlocul camerei. Soţia lui când l-a văzut a crezut că a murit. A aprins repede lumânarea şi a vrut să iasă afară şi să strige la vecini să o ajute. Când s-a uitat la el a văzut că deschisese ochii şi întrebându-l ce i s-a întâmplat nu a căpătat nici un răspuns. După ce s-a ridicat de jos, acesta s-a aşezat pe marginea patului şi, cu o voce stinsă, şi-a întrebat soţia: “Femeie, unde te închini tu?� aşa de sălbatec era că nu ştia nici în ce parte să se închine. După ce îi arătă icoanele la răsărit, el mai întrebă: “Ce rugăciuni zici tu, femeie? Învaţă-mă şi pe mine!�
“Te învăţ eu pe urmă, dar acum citeşte aici.� I-a dat cartea şi a citit şi el Tatăl nostru, că nu-l ştia, a făcut semnul Sfintei Cruci şi apoi a început să povestească ce visase spunând: “M-am pomenit că au venit la mine doi diavoli înalţi de câte doi metri cu coarne şi coadă, cu păr pe ei şi negri cum e smoala; le ieşeau văpăi de foc din gură şi din ochi şi aveau priviri îngrozitoare. M-au luat cu sila între ei şi m-au dus înaintea Domnului Hristos, care era într-o lumină cerească, pe un scaun strălucitor şi înconjurat de o mulţime de îngeri ce cântau cântări de slavă.
Atunci acei demoni urâţi au zis: �Dreptule Judecător, dă-ni-l nouă pe acest păcătos că Tu îl hrăneşti, îl miluieşti din toate bunătăţile Tale, iar el toată viaţa lui numai nouă ne-a slujit, dă-ni-l nouă!� Atunci Domnul Hristos a zis: �Da, ticălosul, Eu i-a dat minte să înţeleagă ce e bine şi ce e rău, dar el şi-a ales partea cea rea. Eu i-am dat mădulare ca să le întrebuinţeze spre fapte bune iar el şi-a cheltuit timpul numai în răutăţi spre bucuria voastră. De aceea luaţi-l de aici şi aruncaţi-l în marea cea clocotită cu smoală�.
Atunci acei înfricoşaţi demoni m-au luat cu ei şi în câteva clipe am ajuns într-un loc trist, părăsit, fără aer şi verdeaţă, unde am văzut o mare fără sfârşit care clocotea cu lume în ea, cum clocoteşte cafeaua cea neagră la foc, aşa era smoala aceea, iar lumea ţipa cât putea. Atunci acei demoni au vrut să mă arunce şi pe mine şi m-au luat unul de mâini şi altul de picioare. Eu am început să ţip şi în momentul acela am sărit în mijlocul casei unde m-am trezit”.
Abia a aşteptat să se facă ziuă, şi dimineaţă s-a dus la preotul satului şi s-a spovedit spunându-i visul acesta, iar preotul l-a rugat să spună dacă vrea toate acestea în biserică duminica ce urma ca să audă toată lumea. Toată lumea l-a ascultat uimită şi cu lacrimi în ochi pentru că nimeni nu-l văzuse niciodată în biserică şi-l ştiau cât e de pornit împotriva lui Dumnezeu.
Iată ce face Dumnezeu prin puterea rugăciunii. Acest om trăieşte şi spune cu gură de foc la toţi, iar cei care-l cunoşteau cum era, când se întâlnesc cu ei îi spun: “Ce mă, te-ai pocăit?� Dar el le răspunde: “Dacă aţi vedea şi voi ce am văzut eu, n-aţi mai zice nimic, aţi plânge şi v-aţi pocăi şi voi, dar vai de voi că nu ştiţi ce vă aşteaptă!�
Acum el este primul la biserică, plânge şi spune la toată lumea, şi acestea, iată, dintr-un vis. Câţi nu pierd raiul pentru că se mulţumesc cu nimicuri, crezându-se oameni cinstiţi, susţinând că nu fac cine ştie ce rele şi că nu sunt păcătoşi ca alţii. Noi să-L rugăm pe Dumnezeu să ne asculte rugăciunile cele către mântuire şi să zicem:

Rugăciune
Stăpâne, Împărate al cerului şi al pământului, care ai venit în lume să ne mântuieşti şi să ne faci părtaşi ai bunătăţilor celor negrăite, noi n-am ştiut până acum ce cerem, noi n-am ştiut până acum, Doamne, ce vrem, dar am înţeles că tu vrei să ne dai, ca un Părinte bun, numai ce ne este de folos pentru sufletele noastre.
Ajută-ne ca să ne dezlipim mai uşor de pământul acesta trecător, şi să nu mai dorim nimic altceva decât numai pe Tine şi Împărăţia Ta cea cerească, ca în ziua Ta cea mare, când vei veni să ne judeci cu slava Ta pe norii cerului să ne aşezi la dreapta ta, ca să fim cu Tine în vecii vecilor. Amin. (ierodiacon Visariuon Iugulescu).

O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu,
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu,
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer, şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiți ce vreai,
Ci să-mi slujești în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai…
Ci să-mi slujești în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai…

Gândindu-mă că, dacă Îți cânt și Te slăvesc,
Am drept să-Ți cer întruna să faci tot ce doresc…
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Și-nvață-mă ca altfel să stau în fața Ta!
Și-nvață-mă ca altfel să stau în fața Ta!

Nu tot cerându-Ți Ție să fii Tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înțeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate să fie voia Ta,
E să doresc ca-n toate să fie voia Ta.


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.