versiunea moldoveneasca русская версия


Liturghia sobornicească din satul Viișoara

Liturghia sobornicească din satul Viișoara

12 октября 2017

Joi, 12 octombrie 2017, părintele-blagocin Victor Guleac a convocat clerul din circumscripție pentru a sluji sfânta Liturghie în biserica „Sf.Arh.Mihail și Gavriil” din satul Viișoara, raionul Glodeni. A devenit deja o tradițe pentru preoții din raionul Glodeni de a coliturghisi lunar și de a catehiza enoriașii, pentru a-i întări duhovnicește în lupta cu viciile, cu nepăsarea, cu sectele și cu toate provocările veacului de acum. Demn de remarcat este și faptul că cu acest prilej au fost expuse spre închinare cele mai reprezentative icoane din raionul Glodeni. Preoții... 

Duminica pescuirii minunate

Duminica pescuirii minunate

7 октября 2017

Oamenii pot fi împărțiți în două categorii: oameni care îi zic luiDumnezeu „facă-se voia Ta” și oameni cărora Dumnezeu le zice „facă-se voia ta”. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Vreau să vă amintesc despre cele două pescuiri făcute de ucenici la porunca lui Iisus Hristos: prima, cea dinainte de patimi, cealaltă după înviere. Aceste două pescuiri simbolizează  

Adunarea trimestrială a preoților din Eparhia de Bălți și Fălești

Adunarea trimestrială a preoților din Eparhia de Bălți și Fălești

5 октября 2017

Joi, 5 octombrie 2017, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți, Preasfințitul Marchel a prezidat adunarea ordinară a preoțior din cuprinsul Episcopiei de Bălți și Fălești. În cadrul întrunirii Ierarhul a făcut cunoștință preoților despre structurile eclesiale canonice și necanonice și implicit despre imperativul de lua binecuvântare arhierească atunci când preoții pleacă în pelerinaje  

Sfințirea temeliei bisericii din Clococenii Vechi

Sfințirea temeliei bisericii din Clococenii Vechi

3 октября 2017

Marți, 3 octombrie 2017, Preasfințitul Marchel a oficiat slujba de sfințire a temeliei bisericii „Cuvioasa Parascheva” din satul Clococenii Vechi, raionul Glodeni. Momentul istoric a fost onorat prin prezența creștinilor, dar și al autorităților publice locale: domnul Ion Leucă, președintele raionului Glodeni; domnul Iațuc Dumitru, primarul satului Clococenii Vechi și câțiva agenți economici locali. De asemenea evenimentul a fost solemn prin prezența unui sobor de preoți constituit din: părintele-blagocin Victor Guleac; părintele-duhovnic Pavel Cîrlan; părintele-paroh David... 

Anunț

Anunț

26 сентября 2017

Joi, 5 octombrie 2017, ora 8:30, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți va avea lor adunarea trimestrială a preoților din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. Adunarea va fi ordinară, alocuțiunea generală a Episcopului, iar la final discuții individuale. Se vor prezenta dările de seamă și se vor discuta cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral.  

După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.

După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.

23 сентября 2017

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului este una dintre cele mai importante sărbători. Este atât de mare, încât duminica dinaintea acesteia şi duminica de după ea, Sfânta noastră Biserică le dedică pregătirii creştinilor pentru ea şi întăririi în cugetarea la aceasta. Astfel, este rânduit şi inaintea sărbătorii Naşterii lui Hristos, şi înaintea Botezului Domnului. Cum ne pregăteşte Sfânta Biserică pentru aceasta mare sărbătoare? Ne propune ­să ne concentrăm atenţia şi inima la Crucea Domnului.  

Liturghia arhierească din satul Pruteni

Liturghia arhierească din satul Pruteni

16 сентября 2017

Sâmbătă, 16 septembrie 2017, Preasfințitul Marchel a oficiat sfințirea bisericii și sfânta Liturghie în biserica „Sf.Arh.Mihail și Gavriil ” din satul Pruteni, raionul Fălești. Slujba a fost prilejuită de finisarea lucrărilor de pictură și de a mulțumi bunului Dumnezeu pentru binefacerile Lui revărsate asupra noastră. În curtea bisericii, Episcopul a fost întâmpinat cu multe emoții de copii din sat, îmbrăcați în haine naționale. Au participat la sfânta Liturghie foarte mulți enoriași și ctitori, pentru a se ruga alături de arhipăstor,  

Înnoirea bisericii din Scumpia

Înnoirea bisericii din Scumpia

9 сентября 2017

Sâmbătă, 9 septembrie 2017, Preasfințitul Marchel a oficiat sfințirea picturii și implicit sfânta Liturghie în biserica „Sfânta Treime” din satul Scumpia, raionul Fălești. Ierarhul a fost întâmpinat foarte frumos de primarul localității, alături de copii îmbrăcați în haine naționale, de parohul bisericii – protoiereul Alexandru Negură. La slujbă au participat foarte mulți copii, mulți enoriași și un sobor de preoți constituit din:  

Demersul Preasfințitului Marchel la Consiliului municipal din Bălți

Demersul Preasfințitului Marchel la Consiliului municipal din Bălți

8 сентября 2017

În dimineața zilei de 8 septembrie 2017, Preasfințitul Marchel s-a aflat în sala de ședințe a Consiliului municipal din Bălți. Episcopul a venit cu o solicitare de permisiune pentru inițierea reînhumarii în curtea catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena” din municipiul Bălți a osemintelor episcopului Visarion Puiu, întemeietorul Eparhiei din Bălți. Consiliului municipal a dat acordul pentru inițierea dosarului juridic în vederea realizării acestei acțiuni.  

Intrarea Domnului în Ierusalim

biserica-betfaghe-ierusalim.jpg Este ziua când începem să urcăm în cea mai tristă săptămână, a Patimilor Domnului, a purificării sufletești de păcat, a trăirii durerii Celui părăsit de oameni, Care vine, de bunăvoie, spre a se jertfi. Este momentul de pregătire pentru purtarea Crucii, a cununii de spini, a lacrimilor și sângelui. Este chemare la o înnoire a vieții, este îndemn la o viață conștientă de tragismul Săptămânii celei Mari, a Crucii, a spinilor, morții, însingurării, dar și a așteptării Sfintei Învieri.

Ultima săptămână a Postului Sfintelor Paşti se încheie cu sărbătoarea triumfală a Intrării, pentru ultima dată, a Domnului şi Mântuitorului nostru, în cetatea Ierusalim, cetate cu trecut plin de istorie, dar şi cu un tragism, plin de semnificaţie.

După ungerea cu mir de nard de către Maria, sora lui Lazăr, pe care-l înviase din morţi, şi care acum era o puternică mărturie de biruinţă asupra morţii, pe care Mântuitorul o arătase, „ca lumea să creadă că de la Dumnezeu a venit” (Ioan 11, 42), şi că, în curând, se va întoarce acolo, mulţimile, venite pentru sărbătoarea Paştelui iudaic, aflând că Iisus urma să vină în cetate, erau doritori să-L vadă pe El, dar şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. O mare nelinişte tulbura pelerinii, în centrul acestei nedumeriri fiind Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, de care nu erau siguri, dacă va veni sau nu, la această apropiată sărbătoare (Ioan 11, 56).

Această stare de spirit era stăpânită de adversarii lui Hristos, fariseii şi arhiereii dând porunci ca Domnul să fie arestat, oriunde S-ar afla (Ioan 11, 57). Aceste uneltiri ascunse, pline de ură, ale clasei politico-religioase, dar şi freamătul mulţimii, se manifestau în lumina soarelui de aprilie, ce strălucea frumuseţea vechiului templu, locul unde se adunau iudeii din întreg imperiul, ce stăpânea mare parte a lumii. Ungerea Sa, cu mir, a prefaţat săptămâna cea mare a Sfintelor Sale Patimi, anticipând moartea şi îngroparea Lui.

În localitatea Betfaghe, Domnul are o ultimă dorinţă, aceea de a-I fi pus la îndemână un asin, pe care n-a şezut nici un om (Marcu 11, 27). Urcându-Se pe asin, după ce Apostolii au aşezat hainele lor pe el, Domnul porni spre Ierusalim, urmat fiind de mulţimea ce-L înconjura. Asina se supune întru totul Lui, aceasta simbolizând popoarele, care, prin misiunea apostolică, vor crede în El, schimbându-şi traiectoria istorică şi menirea lor. Niciun împărat lumesc nu a intrat triumfător, după o cucerire, pe un asin, smerit şi tăcut, așa cum o făcea acum Iisus. Înconjurat de mulțimea ucenicilor, a mulțimilor prezente în cetate, Iisus privea, cu durere și compasiune, această stare de spirit entuziastă, dar, din nefericire, doar de moment. Extaziată, mulțimea aclama pe Cel ce venise în lume pentru a o mântui, iar acum, pentru ultima dată intra în această cetate.

Ierusalimul are o istorie a sa, care nu este altceva decât o istorie a lumii întregi. Este un oraș sfânt, este locul lui Dumnezeu, cetate a păcii, singurul oraș al lumii, pământesc și, în același timp, ceresc. Oraș al profeților, care nu încetau a chema poporul de a împlini Legea și a se pregăti pentru venirea Mântuitorului. Zaharia profetul a arătat momentele care astăzi s-au împlinit, vorbind despre această intrare triumfală a Domnului, Care vine blând, spre izbăvirea neamului omenesc: „Nu te teme fiica Sionului, iată Împăratul tău vine către tine șezând pe asin” (Zaharia 9, 9). În acest oraș, Dumnezeu S-a arătat și S-a descoperit oamenilor, aici vine Iisus să guste moartea, cetatea s-a arătat plină de slavă, dar și extrem de setoasă de sânge nevinovat. Aici a început istoria lumii și aici va fi judecata ei. Ierusalimul, cu templul acoperit cu aur, sub strălucirile soarelui, mereu prezent în cultura și civilizația lumii, a atras și fascinat lumea. Toți evreii se întâlneau de Paști la Ierusalim, care-i chema, dându-le conștiința identității, a originii și a stării de spirit, locul unde Dumnezeu vorbește către oameni și îi ascultă. Punct de întâlnire între Dumnezeu și om, Ierusalimul este locul de atracție care nu se epuizează, odată văzut, mereu este animat de dorința sinceră, necontrolată, de a-l revedea. Mântuitorul a fost în el de mai multe ori, L-a admirat, a folosit prilejul de a-Și arăta dumnezeirea Sa, de la vârsta de 12 ani (Luca 2, 41-50), până când astăzi, în mod triumfal, pentru ultima dată, intră în el.

Moartea a însoțit mereu omenirea, peste tot, și acest oraș, mereu, a fost martorul morții, a neascultării de Dumnezeu, iar acum, Stăpânul vieții, vine să moară, gustându-o pe cruce, pentru a elibera lumea din tragedia și durerea ei. Tristetea Lui era vizibilă, zgomotul, strigătele, erau, pentru El, ecouri ale unor tragedii viitoare, pe care cetatea le va trăi. „Și când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse ochilor tăi. Căci vor veni zile peste tine când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău, și te vor face una cu pământul, și pe fiii tăi, care sunt cu tine” (Luca 19, 41-44).

Era măcinat de instabilitatea mulţimii şi de puterea de a nu fi fidelă până la moarte. Ajunsă la Muntele Măslinilor, începe să-L aclameze: „Osana, Fiul lui David” (Matei 21, 9) şi ,,Binecuvântat este Împăratul, Care vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus!” (Luca 19, 38). Mulţi Îl lăudau pentru minunile Lui (Luca 19, 37), iar Ioan Evanghelistul adaugă că mulţi mărturiseau despre învierea lui Lazăr, la care asistaseră şi o văzuseră cu ochii lor (Ioan 12, 17). Pentru că înviase un om, trecut în lumea veşnică, supus, cu trupul, legilor creaţiei, de descompunere, mulţimea, ca niciodată, se arată atât de binevoitoare şi entuziastă faţă de Iisus, aşa cum nu a făcut-o niciodată. Strigătele lor erau mărturia recunoaşterii, în Persoana lui Iisus, a Mântuitorului aşteptat şi dorit de veacuri.

Intrând în cetatea lui David, Ierusalimul (oraşul păcii), toată mulţimea s-a cutremurat explodând de bucurie, dând mărturie că proorocul din Nazaretul Galileii (Matei 21, 11)vine să-i cerceteze, altfel de cum au făcut-o alţii, înainte de El. Dezamăgirea fariseilor este fără margini, planurile lor se pare că nu mai au nicio şansă de izbândă, de aceea iau atitudine duşmănoasă, cerându-I: „Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!” (Luca 19, 39), la care Domnul, plin de compasiune pentru răutatea lor, le răspunde „Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca 19, 40).

El, Care cunoştea gândurile şi inimile oamenilor, rămânea distant şi trist la această mare manifestare, prin care poporul Îi cerea salvarea, mântuirea, Osana! Trăia o clipă de mare durere, pentru cetatea ucigaşă şi setoasă de sânge de prooroci şi drepţi, pentru care, nu peste puţin timp, va plăti un preţ al suferinţei, de neimaginat. În ciuda bucuriei mulţimii ce-L înconjura, El începu să plângă, spunând şi anticipând: „Dacă ai fi cunoscut în ziua aceasta cele spre pacea ta! Vor veni zile peste tine când duşmanii te vor împresura, te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi, care sunt în tine, pentru că n-ai cunoscut vremea cercetării tale” (Luca 19, 42-44).

Această dureroasă anticipare şi proorocie a distrugerii Ierusalimului, se va petrece în anul 70 d.H., când sângele celor ce n-au ascultat, nici n-au crezut cuvântul Lui, va curge pe toate străzile cetăţii, când templul va fi distrus pentru totdeauna, când cetatea va primi numele de „blestemată” pentru necredinţa ei, pentru lipsa de schimbare a vieţii, la cuvintele Domnului. Deşi, în acel moment, toţi Îl întâmpinau cu strigăte de bucurie, El ştia că nu rămâneau decât entuziaşti de moment, că inimile lor rămâneau închise la chemarea Lui, ignorând dimensiunea misiunii Lui, de a împăca pe oameni cu Dumnezeu, neputând de a dezlega taina lui Dumnezeu, Cel făcut Om. Cu toate acestea au existat câţiva dintre ei ce s-au dăruit Domnului, Apostolii, ucenicii lor, pentru care Dumnezeu nu Şi-a luat darurile şi binecuvântarea Lui înapoi (Rom. 11, 29) şi care vor fi primii ce vor alcătui Biserica Ierusalimului, iar de acolo, vor pleca până la marginile lumii, ducând vestea nouă a împăcării omului cu Dumnezeu, a începutului unei vieţi noi, prin taina Sfântului Botez.

„Acum sunt ascunse de ochii tăi pentru că n-ai cunoscut vremea cercetării tale” (Luca 19, 44), aceste cuvinte dumnezeieşti deplâng starea de îndărătnicie a acestei cetăţi necredincioase, neprimitoare, şi martoră la cea mai mare nedreptate săvârşită pe acest pământ. Dacă cetatea ar fi gândit la cuvintele proorocului Zaharia: „nu te teme fiica Sionului, iată Împăratul tău vine la tine blând şezând pe asină” (Zaharia 9, 9), s-ar fi putut ca desfăşurarea cursului ei istoric să fi avut altă semnificaţie. Dar apostazia în masă a lui Israel, care-L respingea, va frânge inima Lui de durere. El întrevedea destinul acestui popor, care-I dăruise o mamă, o patrie, şi un curs istoric, al propriei vieţi pământeşti, care acum Îl primea entuziast, dar Se tulbura adânc la gândul încercărilor ce aşteptau cetatea.

Cu toate că misiunea Sa trebuia să fie încununată cu drumul crucii, nu era necesar ca aceasta să fie însoţită de apostazia colectivă: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11). La începutul misiunii Sale, Iisus Mântuitorul urma să trezească poporul din starea de întuneric şi amorţire sufletească (Matei 4, 16), în care acesta se afla. Acum, pentru ultima dată, Se manifestă ca Stăpân şi Mântuitor, încercând să-i sensibilizeze asupra apropiatei Împărăţii a cerurilor, de la care vor fi excluşi cei care nu cred, care rămân la starea lor de indiferenţă şi îndărătnicie.

Tristeţea îi stăpânea fiinţa şi inima Lui, plină de compasiune, pentru că această mulţime, plină de entuziasm, urma, doar peste câteva zile, să devină setoasă de sânge nevinovat, pe care îl vor cere de la El. Cuvintele adresate, altă dată, apostolilor Săi: „feriţi-vă de oameni” erau mai actuale şi mai reale decât oricând. Triumful ultimei intrări a Lui în acest Ierusalim pământesc era amestecat cu părere de rău, cu durerea puternică, care-L făcea să gândească la acea lume coruptă de păcat, instabilă şi profitoare, cu gânduri ascunse şi laşitate, mereu prezentă în viaţa lor. „Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, aşa precum pasărea adună puii ei sub aripi, dar nu aţi voit, iată casa voastră se va pustii” (Matei 23, 37).

Oare, privind fiecare dintre noi acest triumf de moment, al recunoaşterii, în Iisus, pe Dumnezeul Cel veşnic, cum am reacţiona la aceste cuvinte ale Lui? O mică parte din Ierusalim se află în inimile şi sufletele noastre. Ce ar zice Domnul atunci când, privindu-ne, ar constata că nu suntem diferiţi prea mult de cei ce atunci strigau triumfător, iar, doar peste câteva zile, strigătele lor biruiau intervenţia procuratorului, asumându-şi sângele Lui, nevinovat: „Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri” (Matei 27, 25)? Din mulţimea mare de creştini, câţi vin cu inima deschisă pentru a intra alături, împreună cu Iisus, în Ierusalimul cel ceresc, unde, cu dor, să mănânce Paştele, să primească hrana nemuririi, ca apoi să vestească cât de mult bine le-a făcut Domnul, lor?

Drept judecând, credinţa, fără roade, a multora dintre noi este, adesea, asemeni smochinului cu frunze, dar fără nicio roadă. Altfel, cu Intrarea Domnului în Ierusalim, am intra şi noi, odată cu El, şi am părăsi gloata ce trăieşte doar biologic, în lumea beţiei şi nepăsării, ne-am asuma crucea şi bucuria ei, fiindcă, fără această Cale, nu există viaţa cea veşnică, nici bucurie şi nici binecuvântarea cerului.

Un alt episod, legat de ultima Intrare a Domnului în Ierusalim, este acela al dorinţei unor elini (greci), care se adresează Apostolului Filip, originar din cetatea Betsaida, cu dorinţa de „a-L vedea pe Iisus“ (Ioan 12, 21). Filip este astfel mijlocitorul acestei naţiuni cu rădăcini puternic înfipte în gândirea filosofică, a dorinţei cunoaşterii, a toleranţei şi tendinţei „de a asculta ceva nou“ (Faptele Apostolilor 17, 21); Filip, împreună cu Andrei, ambii concetăţeni, vin către Iisus şi-I înfăţişează această rugăminte. Ca şi în alte situaţii, Domnul răspunde tainic, vorbind despre preamărirea Sa: „Acum a sosit ceasul ca Fiul Omului să fie preamărit. Dacă bobul de grâu, căzând în pământ, nu moare, nu aduce roadă” (Ioan 12, 23).

Dorinţei grecilor răspunde Iisus tot tainic, îndreptându-Se spre moarte, pe care o consideră aducătoare de viaţă şi rod, aşa precum bobul de grâu. Prin moartea Lui va avea loc o altă întâlnire cu elinii, prin Crucea şi Învierea Lui, vor cunoaşte elinii pe adevăratul Dumnezeu, pe care-L căutau în mitologia şi filosofia lor. În El vor găsi ajutorul şi Calea, ce-i va conduce spre cunoaşterea luminii şi a vieţii, prin glasul macedoneanului, din viziunea Sfântului Apostol Pavel, vor mărturisi aceasta: „Vino în Macedonia şi ne ajută”(Faptele Apostolilor 16, 9).

Întâlnirea cu aceşti elini a fost încă un prilej prin care Dumnezeul Cel veşnic, nevăzut, vorbeşte direct, pentru a treia oară, în Sfintele Evanghelii, confirmând dumnezeirea lui Iisus: „Părinte, preamăreşte-Ţi numele! Atunci a venit glas din cer: Şi L-am preaslăvit şi iarăşi Îl voi preaslăvi” (Ioan 12, 28). Deci, pentru cei de atunci, pentru noi cei de astăzi, Cel veşnic Se adresează în grai omenesc, mărturisind deofiinţimea şi veşnicia Lui cu Fiul, Iisus Domnul, Cel întrupat, Care acum vine spre moarte, pentru a ridica lumea din tirania suferinţei şi morţii.

Contraste evidente, surprinzătoare, tulburătoare, greu de înţeles, vor străbate, începând din acest moment, toată săptămâna sfântă, cea mare, a patimilor, a durerilor, trădării, părăsirii, lacrimilor, sângelui, crucii, întunericului, cutremurului şi a morţii ce a cuprins această cetate. „Poporul Meu, ce ţi-am făcut Eu ţie? Dacă poporul ar fi ascultat, l-aş fi făcut stâncă de granit în faţa duşmanilor lui. Dar poporul Meu nu vrea să Mă asculte“.

În săptămâna sângelui suntem chemaţi să fim creştini, doritori a vedea pe Iisus, cum însetează pentru mântuirea noastră, să-L întâmpinăm cu nădejdea învierii şi a vieţii, în pace, iertare şi curăţire, prin taina pocăinţei şi a sfintei însoţiri cu Trupul şi Sângele Lui.„Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul; cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fiii Luminii!” (Ioan 12, 35-36).

Să începem să parcurgem sfânta săptămână cu dorința de curățire, înnoire, deșteptare a sufletului, căci El, Mântuitorul, stă la ușa inimilor și sufletelor noastre, așteptând răspunsul nostru!

 

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.