versiunea moldoveneasca русская версия


Preasfințitul Marchel a participat la slujba praznicală cu prilejul jubileului celor 50 de ani de la naștere a arhimandritului Nicolae Roșca

Preasfințitul Marchel a participat la slujba praznicală cu prilejul jubileului celor 50 de ani de la naștere a arhimandritului Nicolae Roșca

16 августа 2017

Ziua de miercuri, 16 august 2017, a fost una semnificativă pentru duhovnicul — administrator al mănăstirii Ciuflea, PC Nicolae Roșca și anume celebrarea celor 50 de ani de la naștere. La slujba festivă au participat toți ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova, un impunător sobor de preoți și diaconi, numeroși credincioși dornici de a se ruga alături de soborul arhieresc și preoțesc.  

Armele credinței.

Armele credinței.

12 августа 2017

Cine, iubiţii mei, cine nu vrea pacea? Toată lumea iubeşte pacea. Şi desigur atunci când îi lipseşte, atunci mai mult o caută. Dar, din nefericire, în pofida iubirii omenirii întregi pentru pace, lumea de multe ori a încercat – şi încă încearcă – focul războiului. Interese materiale şi egoisme omeneşti împing orbeşte spre catastrofă. Două războaie mondiale şi nenumărate alte războaie locale au împrăştiat şi împrăştie groază. Cei ce au trăit astfel de zile doresc ca ele să nu se mai întoarcă niciodată. Oameni iubitori de linişte, care în pofida voinţei... 

Ghicitori pentru școala duminicală

Ghicitori pentru școala duminicală

5 августа 2017

GHICITOAREA NR. 1 Nascatoare Preacurata Odraslita-ntre evrei, Ioachim ii fuse tata, Iara Ana mama ei. R:  

În starea în care te vei afla, întru aceia te voi judeca

În starea în care te vei afla, întru aceia te voi judeca

31 июля 2017

Sa nu te deznadajduiesti omule, nici sa nu te departezi de rugaciuni, ci sa mergi la biserica. Pacatos fiind, roaga-te cu suspine, lui Dumnezeu si-ti va da tie iubirea Sa de oameni si iertare de pacatele tale. Dar, daca vei deznnadajdui, nevrand sa vii la pocainta, apoi, te dai, pe tine insuti, in stapanirea satanei. Sau, daca, indoindu-te, nu mergi la pocainta, faci impiedicare dumnezeiescului dar,  

Mesajul de felicitare al PS Marchel adresat ÎPS Vladimir cu prilejul serbării ocrotitorului ceresc

Mesajul de felicitare al PS Marchel adresat ÎPS Vladimir cu prilejul serbării ocrotitorului ceresc

27 июля 2017

Înalt Preasfințite Stăpîne, primiți, rogu-vă, un sincer “LA MULȚI ANI!” în această zi, cînd Sfînta Biserică prăznuiește pomenirea acoperitorului Dvs. ceresc – Sfîntul Întocmai cu Apostolii cneaz Vladimir. Vă doresc ca în această și în orice altă zi să vă aibă Dumnezeu în pază Sa cea sfîntă, să Vă înzestreze cu daruri cerești, călăuzindu-Vă spre Împărăția Lui cea veșnică. Cu fiesc respect – episcopul Marchel  

Orbirea duhovnicească

Orbirea duhovnicească

22 июля 2017

Cine îşi dă seama de orbirea sa duhovnicească încetează a mai nădăjdui în sine şi în dreptatea sa şi, asemenea Prorocului David, strigă: „Doamne! deschide ochii mei, şi voi pricepe minunile din legea Ta” (Psalm 118, 18). Cel orb cu trupul îşi cunoaşte nenorocirea prin mijlocirea minţii – însă cine va putea încredinţa sufletul că este orb duhovniceşte? Cel orb cu trupul nu îşi iubeşte starea, însă cel orb duhovniceşte îşi iubeşte, de obicei, întunericul. Cel orb cu trupul iubeşte şi năzuieşte lumina cea materială, însă pentru cel orb cu duhul lumina... 

Felicitare pentru părintele Oleg Fistican, blagocinul sectorului Fălești 2.

Felicitare pentru părintele Oleg Fistican, blagocinul sectorului Fălești 2.

21 июля 2017

Cu prilejul aniversării a 20 de ani de slujire preoțească, aducem cele mai sincere felicitări protoiereului Oleg Fistican, blagocinul circumscripției Fălești 2. În această zi de serbare, ne îndreptăm către Dumneavoastră cu cele mai luminoase gânduri și cele mai sincere urări de bine şi ne rugăm bunului Dumnezeu să vă binecuvinteze cu sănătate, cu mulți rodnici ani și cu mult har,  

Filiala LT Grigore Grigoriu a mănăstirii „Sf.Mironosițe Marta și Maria” anunță admiterea pentru anul de studii 2017-2018

Filiala LT Grigore Grigoriu a mănăstirii „Sf.Mironosițe Marta și Maria” anunță admiterea pentru anul de studii 2017-2018

19 июля 2017

Pe lângă mănăstirea Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria, începând cu 1 septembrie 2017 (anul școlar 2017 – 2018), se deschide filiala liceului Teoretic cu profil Arte Grigore Grigoriu pentru fete – clasa a X-a, profil muzică, 24 locuri.  

Pildă: E mai bun peștele decât cartoafele.

Pildă: E mai bun peștele decât cartoafele.

17 июля 2017

Noi de aceea nu avem timp pentru Dumnezeu, pentru că prea complicăm viaţa, prea ne trebuie multe, prea vrem lux, prea vrem lucruri care, de fapt, nu ţin de o viaţă duhovnicească. Toate-s bune şi la locul lor, dar dacă pierzi prea multă vreme care I s-ar cuveni lui Dumnezeu, şi o pierzi în loc să-ţi faci datoriile, atunci nu-i bine! Să urmărim un rezultat, o înnobilare sufletească. Fără înnobilare sufletească, degeaba ne numărăm zilele de post.  

Sărbătorirea sfinților Petru și Fevronia în Pietrosu.

Sărbătorirea sfinților Petru și Fevronia în Pietrosu.

8 июля 2017

Sfinții Petru și Fevronia sunt considerați ocrotitorii familiei și ai tinerilor, un exemplu frumos de fidelitate familială. Sărbătoarea este cinstită în fiecare an în biserica „Înălțarea Domnului” din satul Pietrosu, raionul Fălești, pentru că la temelia sfintei mese din altar sunt fragmente din moaștele acestor sfinți. La invitația părintelui paroh, Victor Vatrici, un sobor de preoți au oficiat sfânta Liturghie, iar răspunsurile la strană au fost date de corul Axion. După sfânta Liturghie a fost citit acatistul în cinstea sfinților Petru și Fevronia,  

Intrarea Domnului în Ierusalim

biserica-betfaghe-ierusalim.jpg Este ziua când începem să urcăm în cea mai tristă săptămână, a Patimilor Domnului, a purificării sufletești de păcat, a trăirii durerii Celui părăsit de oameni, Care vine, de bunăvoie, spre a se jertfi. Este momentul de pregătire pentru purtarea Crucii, a cununii de spini, a lacrimilor și sângelui. Este chemare la o înnoire a vieții, este îndemn la o viață conștientă de tragismul Săptămânii celei Mari, a Crucii, a spinilor, morții, însingurării, dar și a așteptării Sfintei Învieri.

Ultima săptămână a Postului Sfintelor Paşti se încheie cu sărbătoarea triumfală a Intrării, pentru ultima dată, a Domnului şi Mântuitorului nostru, în cetatea Ierusalim, cetate cu trecut plin de istorie, dar şi cu un tragism, plin de semnificaţie.

După ungerea cu mir de nard de către Maria, sora lui Lazăr, pe care-l înviase din morţi, şi care acum era o puternică mărturie de biruinţă asupra morţii, pe care Mântuitorul o arătase, „ca lumea să creadă că de la Dumnezeu a venit” (Ioan 11, 42), şi că, în curând, se va întoarce acolo, mulţimile, venite pentru sărbătoarea Paştelui iudaic, aflând că Iisus urma să vină în cetate, erau doritori să-L vadă pe El, dar şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. O mare nelinişte tulbura pelerinii, în centrul acestei nedumeriri fiind Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, de care nu erau siguri, dacă va veni sau nu, la această apropiată sărbătoare (Ioan 11, 56).

Această stare de spirit era stăpânită de adversarii lui Hristos, fariseii şi arhiereii dând porunci ca Domnul să fie arestat, oriunde S-ar afla (Ioan 11, 57). Aceste uneltiri ascunse, pline de ură, ale clasei politico-religioase, dar şi freamătul mulţimii, se manifestau în lumina soarelui de aprilie, ce strălucea frumuseţea vechiului templu, locul unde se adunau iudeii din întreg imperiul, ce stăpânea mare parte a lumii. Ungerea Sa, cu mir, a prefaţat săptămâna cea mare a Sfintelor Sale Patimi, anticipând moartea şi îngroparea Lui.

În localitatea Betfaghe, Domnul are o ultimă dorinţă, aceea de a-I fi pus la îndemână un asin, pe care n-a şezut nici un om (Marcu 11, 27). Urcându-Se pe asin, după ce Apostolii au aşezat hainele lor pe el, Domnul porni spre Ierusalim, urmat fiind de mulţimea ce-L înconjura. Asina se supune întru totul Lui, aceasta simbolizând popoarele, care, prin misiunea apostolică, vor crede în El, schimbându-şi traiectoria istorică şi menirea lor. Niciun împărat lumesc nu a intrat triumfător, după o cucerire, pe un asin, smerit şi tăcut, așa cum o făcea acum Iisus. Înconjurat de mulțimea ucenicilor, a mulțimilor prezente în cetate, Iisus privea, cu durere și compasiune, această stare de spirit entuziastă, dar, din nefericire, doar de moment. Extaziată, mulțimea aclama pe Cel ce venise în lume pentru a o mântui, iar acum, pentru ultima dată intra în această cetate.

Ierusalimul are o istorie a sa, care nu este altceva decât o istorie a lumii întregi. Este un oraș sfânt, este locul lui Dumnezeu, cetate a păcii, singurul oraș al lumii, pământesc și, în același timp, ceresc. Oraș al profeților, care nu încetau a chema poporul de a împlini Legea și a se pregăti pentru venirea Mântuitorului. Zaharia profetul a arătat momentele care astăzi s-au împlinit, vorbind despre această intrare triumfală a Domnului, Care vine blând, spre izbăvirea neamului omenesc: „Nu te teme fiica Sionului, iată Împăratul tău vine către tine șezând pe asin” (Zaharia 9, 9). În acest oraș, Dumnezeu S-a arătat și S-a descoperit oamenilor, aici vine Iisus să guste moartea, cetatea s-a arătat plină de slavă, dar și extrem de setoasă de sânge nevinovat. Aici a început istoria lumii și aici va fi judecata ei. Ierusalimul, cu templul acoperit cu aur, sub strălucirile soarelui, mereu prezent în cultura și civilizația lumii, a atras și fascinat lumea. Toți evreii se întâlneau de Paști la Ierusalim, care-i chema, dându-le conștiința identității, a originii și a stării de spirit, locul unde Dumnezeu vorbește către oameni și îi ascultă. Punct de întâlnire între Dumnezeu și om, Ierusalimul este locul de atracție care nu se epuizează, odată văzut, mereu este animat de dorința sinceră, necontrolată, de a-l revedea. Mântuitorul a fost în el de mai multe ori, L-a admirat, a folosit prilejul de a-Și arăta dumnezeirea Sa, de la vârsta de 12 ani (Luca 2, 41-50), până când astăzi, în mod triumfal, pentru ultima dată, intră în el.

Moartea a însoțit mereu omenirea, peste tot, și acest oraș, mereu, a fost martorul morții, a neascultării de Dumnezeu, iar acum, Stăpânul vieții, vine să moară, gustându-o pe cruce, pentru a elibera lumea din tragedia și durerea ei. Tristetea Lui era vizibilă, zgomotul, strigătele, erau, pentru El, ecouri ale unor tragedii viitoare, pe care cetatea le va trăi. „Și când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse ochilor tăi. Căci vor veni zile peste tine când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău, și te vor face una cu pământul, și pe fiii tăi, care sunt cu tine” (Luca 19, 41-44).

Era măcinat de instabilitatea mulţimii şi de puterea de a nu fi fidelă până la moarte. Ajunsă la Muntele Măslinilor, începe să-L aclameze: „Osana, Fiul lui David” (Matei 21, 9) şi ,,Binecuvântat este Împăratul, Care vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus!” (Luca 19, 38). Mulţi Îl lăudau pentru minunile Lui (Luca 19, 37), iar Ioan Evanghelistul adaugă că mulţi mărturiseau despre învierea lui Lazăr, la care asistaseră şi o văzuseră cu ochii lor (Ioan 12, 17). Pentru că înviase un om, trecut în lumea veşnică, supus, cu trupul, legilor creaţiei, de descompunere, mulţimea, ca niciodată, se arată atât de binevoitoare şi entuziastă faţă de Iisus, aşa cum nu a făcut-o niciodată. Strigătele lor erau mărturia recunoaşterii, în Persoana lui Iisus, a Mântuitorului aşteptat şi dorit de veacuri.

Intrând în cetatea lui David, Ierusalimul (oraşul păcii), toată mulţimea s-a cutremurat explodând de bucurie, dând mărturie că proorocul din Nazaretul Galileii (Matei 21, 11)vine să-i cerceteze, altfel de cum au făcut-o alţii, înainte de El. Dezamăgirea fariseilor este fără margini, planurile lor se pare că nu mai au nicio şansă de izbândă, de aceea iau atitudine duşmănoasă, cerându-I: „Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!” (Luca 19, 39), la care Domnul, plin de compasiune pentru răutatea lor, le răspunde „Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca 19, 40).

El, Care cunoştea gândurile şi inimile oamenilor, rămânea distant şi trist la această mare manifestare, prin care poporul Îi cerea salvarea, mântuirea, Osana! Trăia o clipă de mare durere, pentru cetatea ucigaşă şi setoasă de sânge de prooroci şi drepţi, pentru care, nu peste puţin timp, va plăti un preţ al suferinţei, de neimaginat. În ciuda bucuriei mulţimii ce-L înconjura, El începu să plângă, spunând şi anticipând: „Dacă ai fi cunoscut în ziua aceasta cele spre pacea ta! Vor veni zile peste tine când duşmanii te vor împresura, te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi, care sunt în tine, pentru că n-ai cunoscut vremea cercetării tale” (Luca 19, 42-44).

Această dureroasă anticipare şi proorocie a distrugerii Ierusalimului, se va petrece în anul 70 d.H., când sângele celor ce n-au ascultat, nici n-au crezut cuvântul Lui, va curge pe toate străzile cetăţii, când templul va fi distrus pentru totdeauna, când cetatea va primi numele de „blestemată” pentru necredinţa ei, pentru lipsa de schimbare a vieţii, la cuvintele Domnului. Deşi, în acel moment, toţi Îl întâmpinau cu strigăte de bucurie, El ştia că nu rămâneau decât entuziaşti de moment, că inimile lor rămâneau închise la chemarea Lui, ignorând dimensiunea misiunii Lui, de a împăca pe oameni cu Dumnezeu, neputând de a dezlega taina lui Dumnezeu, Cel făcut Om. Cu toate acestea au existat câţiva dintre ei ce s-au dăruit Domnului, Apostolii, ucenicii lor, pentru care Dumnezeu nu Şi-a luat darurile şi binecuvântarea Lui înapoi (Rom. 11, 29) şi care vor fi primii ce vor alcătui Biserica Ierusalimului, iar de acolo, vor pleca până la marginile lumii, ducând vestea nouă a împăcării omului cu Dumnezeu, a începutului unei vieţi noi, prin taina Sfântului Botez.

„Acum sunt ascunse de ochii tăi pentru că n-ai cunoscut vremea cercetării tale” (Luca 19, 44), aceste cuvinte dumnezeieşti deplâng starea de îndărătnicie a acestei cetăţi necredincioase, neprimitoare, şi martoră la cea mai mare nedreptate săvârşită pe acest pământ. Dacă cetatea ar fi gândit la cuvintele proorocului Zaharia: „nu te teme fiica Sionului, iată Împăratul tău vine la tine blând şezând pe asină” (Zaharia 9, 9), s-ar fi putut ca desfăşurarea cursului ei istoric să fi avut altă semnificaţie. Dar apostazia în masă a lui Israel, care-L respingea, va frânge inima Lui de durere. El întrevedea destinul acestui popor, care-I dăruise o mamă, o patrie, şi un curs istoric, al propriei vieţi pământeşti, care acum Îl primea entuziast, dar Se tulbura adânc la gândul încercărilor ce aşteptau cetatea.

Cu toate că misiunea Sa trebuia să fie încununată cu drumul crucii, nu era necesar ca aceasta să fie însoţită de apostazia colectivă: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11). La începutul misiunii Sale, Iisus Mântuitorul urma să trezească poporul din starea de întuneric şi amorţire sufletească (Matei 4, 16), în care acesta se afla. Acum, pentru ultima dată, Se manifestă ca Stăpân şi Mântuitor, încercând să-i sensibilizeze asupra apropiatei Împărăţii a cerurilor, de la care vor fi excluşi cei care nu cred, care rămân la starea lor de indiferenţă şi îndărătnicie.

Tristeţea îi stăpânea fiinţa şi inima Lui, plină de compasiune, pentru că această mulţime, plină de entuziasm, urma, doar peste câteva zile, să devină setoasă de sânge nevinovat, pe care îl vor cere de la El. Cuvintele adresate, altă dată, apostolilor Săi: „feriţi-vă de oameni” erau mai actuale şi mai reale decât oricând. Triumful ultimei intrări a Lui în acest Ierusalim pământesc era amestecat cu părere de rău, cu durerea puternică, care-L făcea să gândească la acea lume coruptă de păcat, instabilă şi profitoare, cu gânduri ascunse şi laşitate, mereu prezentă în viaţa lor. „Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, aşa precum pasărea adună puii ei sub aripi, dar nu aţi voit, iată casa voastră se va pustii” (Matei 23, 37).

Oare, privind fiecare dintre noi acest triumf de moment, al recunoaşterii, în Iisus, pe Dumnezeul Cel veşnic, cum am reacţiona la aceste cuvinte ale Lui? O mică parte din Ierusalim se află în inimile şi sufletele noastre. Ce ar zice Domnul atunci când, privindu-ne, ar constata că nu suntem diferiţi prea mult de cei ce atunci strigau triumfător, iar, doar peste câteva zile, strigătele lor biruiau intervenţia procuratorului, asumându-şi sângele Lui, nevinovat: „Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri” (Matei 27, 25)? Din mulţimea mare de creştini, câţi vin cu inima deschisă pentru a intra alături, împreună cu Iisus, în Ierusalimul cel ceresc, unde, cu dor, să mănânce Paştele, să primească hrana nemuririi, ca apoi să vestească cât de mult bine le-a făcut Domnul, lor?

Drept judecând, credinţa, fără roade, a multora dintre noi este, adesea, asemeni smochinului cu frunze, dar fără nicio roadă. Altfel, cu Intrarea Domnului în Ierusalim, am intra şi noi, odată cu El, şi am părăsi gloata ce trăieşte doar biologic, în lumea beţiei şi nepăsării, ne-am asuma crucea şi bucuria ei, fiindcă, fără această Cale, nu există viaţa cea veşnică, nici bucurie şi nici binecuvântarea cerului.

Un alt episod, legat de ultima Intrare a Domnului în Ierusalim, este acela al dorinţei unor elini (greci), care se adresează Apostolului Filip, originar din cetatea Betsaida, cu dorinţa de „a-L vedea pe Iisus“ (Ioan 12, 21). Filip este astfel mijlocitorul acestei naţiuni cu rădăcini puternic înfipte în gândirea filosofică, a dorinţei cunoaşterii, a toleranţei şi tendinţei „de a asculta ceva nou“ (Faptele Apostolilor 17, 21); Filip, împreună cu Andrei, ambii concetăţeni, vin către Iisus şi-I înfăţişează această rugăminte. Ca şi în alte situaţii, Domnul răspunde tainic, vorbind despre preamărirea Sa: „Acum a sosit ceasul ca Fiul Omului să fie preamărit. Dacă bobul de grâu, căzând în pământ, nu moare, nu aduce roadă” (Ioan 12, 23).

Dorinţei grecilor răspunde Iisus tot tainic, îndreptându-Se spre moarte, pe care o consideră aducătoare de viaţă şi rod, aşa precum bobul de grâu. Prin moartea Lui va avea loc o altă întâlnire cu elinii, prin Crucea şi Învierea Lui, vor cunoaşte elinii pe adevăratul Dumnezeu, pe care-L căutau în mitologia şi filosofia lor. În El vor găsi ajutorul şi Calea, ce-i va conduce spre cunoaşterea luminii şi a vieţii, prin glasul macedoneanului, din viziunea Sfântului Apostol Pavel, vor mărturisi aceasta: „Vino în Macedonia şi ne ajută”(Faptele Apostolilor 16, 9).

Întâlnirea cu aceşti elini a fost încă un prilej prin care Dumnezeul Cel veşnic, nevăzut, vorbeşte direct, pentru a treia oară, în Sfintele Evanghelii, confirmând dumnezeirea lui Iisus: „Părinte, preamăreşte-Ţi numele! Atunci a venit glas din cer: Şi L-am preaslăvit şi iarăşi Îl voi preaslăvi” (Ioan 12, 28). Deci, pentru cei de atunci, pentru noi cei de astăzi, Cel veşnic Se adresează în grai omenesc, mărturisind deofiinţimea şi veşnicia Lui cu Fiul, Iisus Domnul, Cel întrupat, Care acum vine spre moarte, pentru a ridica lumea din tirania suferinţei şi morţii.

Contraste evidente, surprinzătoare, tulburătoare, greu de înţeles, vor străbate, începând din acest moment, toată săptămâna sfântă, cea mare, a patimilor, a durerilor, trădării, părăsirii, lacrimilor, sângelui, crucii, întunericului, cutremurului şi a morţii ce a cuprins această cetate. „Poporul Meu, ce ţi-am făcut Eu ţie? Dacă poporul ar fi ascultat, l-aş fi făcut stâncă de granit în faţa duşmanilor lui. Dar poporul Meu nu vrea să Mă asculte“.

În săptămâna sângelui suntem chemaţi să fim creştini, doritori a vedea pe Iisus, cum însetează pentru mântuirea noastră, să-L întâmpinăm cu nădejdea învierii şi a vieţii, în pace, iertare şi curăţire, prin taina pocăinţei şi a sfintei însoţiri cu Trupul şi Sângele Lui.„Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul; cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fiii Luminii!” (Ioan 12, 35-36).

Să începem să parcurgem sfânta săptămână cu dorința de curățire, înnoire, deșteptare a sufletului, căci El, Mântuitorul, stă la ușa inimilor și sufletelor noastre, așteptând răspunsul nostru!

 

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.