verdiunea moldoveneasca русская версия


Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie 2016, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești a avut loc adunarea generală a preoților din raion. Întrunirea a debutat cu oficierea sfintei Liturghii de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. A urmat mărturisirea preoților, după care a demarat conferința teologică cu tema: „Apărarea în fața abuzului prozeletismului sectar”. Conferința a fost susținută de lectorul Facultății de Teologie din Chișinău, protoiereul Octavian Solomon și de protoiereul... 

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Slujirea preoților militari

Slujirea preoților militari

14 noiembrie 2016

Luni, 14 noiembrie, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în incinta Centrului de Cultură şi Istorie Militară din mun. Chișinău s-a desfășurat conferința pastoral-misionară – „Slujirea preoților militari”. Pentru activitatea pastoral-misionară în Instituțiile de Forță, militare și penitenciare, din partea Episcopiei noastre au fost binecuvântați următorii preoți: protoiereu Pavel Petrov pentru municipiul Bălți; protoiereu Oleg Fistican pentru raionul Fălești; protoiereu Victor Guleac pentru raionul Glodeni; protoiereu Maxim Guzun... 

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

12 noiembrie 2016

Daca vezi vreun evadat ca-ti bate copilul, te mânii si te repezi ca o fiara asupra lui, dar stai linistit si nu faci nimic, dacă în fiecare zi vezi demonii atacându-l si împingându-l la pacate. Stai si nu-l scapi din ghearele lor. Daca copilul ti-e cumva posedat, alergi la toti sfintii si tulburi linistea si celor ce pustnicesc prin vârfuri de munti, ca sa-l scapi de nebunie. Dar, desi vezi cum în fiecare zi îl tulbura pacatul, care este cel mai îngrozitor demon, nu faci nimic. Si chiar sa fie cineva posedat de un demon, nu este deloc îngrozitor, pentru ca demonul nu poate cu nici un... 

Întrunirea  profesorilor de Religie din Sîngerei

Întrunirea profesorilor de Religie din Sîngerei

11 noiembrie 2016

“Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: puține cuvinte, multe exemple și mai multă rugăciune” (sf. Paisie Aghioritul). Joi, 10 noiembrie 2016, la gimnaziul ,,Iurie Boghiu” din satul Flămînzeni, raionul Sîngerei, s-a desfășurat atelierul de formare continuă a profesorilor de Religie cu genericul ,,Acces, relevanță, calitate în educație – competențe pentru viitor”. Seminarul a început cu prezentarea instituției de către doamna Cumpătă Lilia, directorul gimnaziului, apoi a urmat lecția publică la clasa II-a, cu subiectul: ,,Minunea... 

Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău

Cine nu este cuprins de milă şi de compătimire când vede un bolnav paralizat zăcând într-un pat de mulţi ani? Cum să nu-ţi inspire milă când vezi o fiinţă omenească sfârşită de puteri, cu ochii duşi în fundul capului, galben la faţă şi tot trupul lui numai pielea şi osul, un om care aşteaptă de la alţii o mângâiere, o încurajare, un pahar cu apă sau puţină mâncare.
Sfânta Evanghelie de astăzi ne-a istorisit vindecarea unui astfel de slăbănog care zăcea de 38 de ani. În Postul Paştelui am auzit despre vindecarea altui slăbănog, care fusese adus înaintea Domnului Hristos de 4 oameni, cu patul. Slăbănogul de astăzi însă aştepta de 38 de ani şi nădăjduia că se va găsi un om care să-l arunce şi pe el în scăldătoarea Vitezdei şi să se facă sănătos. Dar de atâţia ani nu s-a găsit nimeni să-l ajute.
Iată că într-o zi cu soare şi frumos, o zi senină şi plină de lumină, se opreşte în faţa lui un om frumos şi minunat, cu chipul blând şi dulce, care-i zise cu blândeţe: “Voieşti să te faci sănătos?� Cine era acest om? Era Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Văzând Iisus cum îl chinuia boala de multă vreme şi cunoscând ca un Dumnezeu păcatele acestui slăbănog, căci pentru păcatele lui se chinuise 38 de ani, a voit să-l aleagă din această mulţime de bolnavi şi să-l vindece.
Bietul slăbănog, buimăcit şi intimidat, căci se vedea în faţa unei persoane atât de impunătoare şi uimitoare, a început să-şi plângă necazul înaintea Domnului, zicând: “Doamne, nu am pe nimeni să mă arunce în scăldătoarea aceasta când se tulbură apa, iar până când merg eu altul se coboară înaintea mea�. Iată deci că din atâţia oameni care se aflau în acel loc, nu se găsea nimeni ca să-i ajute acestui slăbănog. Aceasta ne arată că erau foarte împietriţi oamenii şi atunci, egoişti şi fără omenie.
Scăldătoarea aceasta numită Vitezda – ceea ce înseamnă “Casa Milosteniei� – se afla în Ierusalim la Poarta oilor, căreia i se zicea aşa pentru că aici erau spălate de măruntaie oile care erau aduse jertfă la templu. Împrejurul lacului Vitezda erau cinci pridvoare sau foişoare, în care se găseau mulţi bolnavi ce aşteptau mişcarea apei, căci un înger se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa, iar cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos ori de ce boală era cuprins.
Dar pentru ce se vindeca numai un singur bolnav după tulburarea apei? Pentru că scăldătoarea de la Poarta Oilor închipuie scăldătoarea cea tainică a Sfântului Botez care este în Biserica noastră Ortodoxă, ştiind că un singur botez este valabil. Pogorârea îngerului în scăldătoare închipuia venirea Harului Sfântului Duh în apa botezului, că nu apa singură spală păcatele, ci Harul dumnezeiesc.
Acest slăbănog de la Poarta Oilor a trebuit să aştepte 38 de ani ca să poată plăti canon pentru păcatele făcute de el, iar acum s-a împlinit vremea ca să se arate Mântuitorul Cel ce a ridicat păcatele lumii ca să-l tămăduiască. Dar pentru ce-i zise Mântuitorul: “Voieşti să te faci sănătos?� Nu ştia oare Domnul cât de mult voia el să se facă sănătos? De la alţi bolnavi am văzut cum Domnul cere credinţă, acestuia vedem că îi cere voinţă, dar voinţa pe care o cere este aceea de a se face sănătos şi cu sufletul.
Aceasta o cere şi de la noi Domnul, ca să ne vindecăm sufletul de patimi şi de păcate şi să nu ni se întâmple ceva mai rău, adică să fim osândiţi în chinurile iadului, în vecii vecilor. După ce nenorocitul slăbănog termină de spus necazul lui înaintea Domnului, bunul şi iertătorul Iisus îi zise: “Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!� La porunca lui Iisus, venele trupului slăbănogit au prins puteri şi s-au întărit cu totul, iar el începu să meargă. Toţi s-au mirat văzând cum pleacă sănătos pe picioarele lui acela care era anchilozat, cum a început să-şi strângă salteluţa pe care zăcuse şi păturica lui cea săracă, şi cum a pornit vesel pe picioarele lui acasă.
Mare le-a fost mirarea oamenilor care l-au văzut. Dar nu s-a găsit nici unul să aducă slavă lui Dumnezeu; fiindcă Dumnezeu era Acela cu chip de om şi numai Dumnezeu a putut să facă o astfel de minune. Slăbănogul nu ştia cine este doctorul lui. Dar după puţin timp Domnul Hristos l-a găsit în biserică şi i-a zis: “Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva şi mai rău!�
Ziua aceea când a făcut Iisus această minune era într-o sâmbătă. Evreii cei pizmaşi şi plini de invidie, când au văzut pe slăbănogul vindecat şi cu sarcina patului în spate, au strigat la el cu răutate: “Nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul în ziua sâmbetei!� Invidia din inima lor i-a orbit cu totul, căci n-au mai văzut nici binele săvârşit, nici pe Dumnezeu care şi-a făcut milă cu acest nenorocit. Aceşti cărturari făţarnici, farisei, ţineau legea de formă, ţineau la literă şi nu puteau să vadă în această minune puterea lui Dumnezeu, pentru că ei ziceau că a fost călcată sâmbăta şi deci acest om nu poate fi de la Dumnezeu.
Iată invidia, zavistia aceasta a diavolului care face pe oameni să vorbească de rău minunile lui Dumnezeu şi pe oamenii lui Dumnezeu. Această fiară otrăvitoare are 7 capete. Din ele aruncă otrava purtătoare de moarte. Cel dintâi cap este mândria, al doilea este iubirea de argint, al treilea lăcomia, al patrulea lenea, al cincilea desfrânarea, al şaselea mânia şi a şaptea este invidia. Din toate aceste capete se varsă otravă aducătoare de moarte pentru suflet. Otrava invidiei este însă mai puternică decât celelalte.
Toate celelalte păcate de moarte sunt săvârşite de om pentru câte un folos, dar invidiosul este chinuit de otrava invidiei, în suflet şi în trup, fără nici un folos, lui părându-i rău de fericirea aproapelui, de binele vecinului, de progresul altuia şi mai ales de darurile pe care le au unii de la Dumnezeu. Invidiosul se bucură numai atunci când aude de nenorocirea aproapelui, atunci când a căzut în păcate, iar dacă mai e şi la închisoare, atunci are o bucurie şi mai mare.
De aceea când vede că-i merge bine şi sporeşte în cele bune, invidiosul caută să-i pună tot felul de piedici, să-l vorbească de rău, să-l clevetească, să-i zică rătăcit, să-l desconsidere în faţa lumii ca nimeni să nu-l mai iubească. E prea mult de vorbit de acest cap al invidiei. Dar să-i lăsăm acum pe cei ce sunt otrăviţi de el şi să-i compătimim, fiindcă o pedeapsă mai mare ca aceasta nici că se poate, distrugându-le sufletele şi trupurile.
Sfânta Evanghelie de astăzi nu ne spune că slăbănogul i-ar fi mulţumit Domnului pentru că l-a tămăduit. Dar ne spune că s-a dus şi a spus iudeilor că Iisus este cel ce l-a făcut sănătos. Poate şi el, ca şi alţii, a fost nerecunoscător, a uitat îndată de binefăcătorul său şi nu L-a urmat ca să-I asculte sfintele învăţături. De aceea Domnul Hristos a ştiut cu cine stă de vorbă şi i-a zis: “Vezi să nu mai păcătuieşti�� şi celelalte.
Ştia Iisus, ca un Dumnezeu ce era, că acel slăbănog va stărui în păcate ca şi înainte şi va face chiar un păcat mai grozav, puţin mai târziu. Din tradiţie şi dintr-o carte veche a Bisericii se spune că acest slăbănog vindecat de Iisus se numea Isac Lachedem. I se mai zice şi evreul rătăcitor. Când Mântuitorul urca cu Crucea pe dealul Golgotei, hulit şi batjocorit, însetat şi nemâncat, s-a oprit în dreptul casei acestui Isac Lachedem, căci pe acolo ducea drumul spre Golgota. Atunci Isac a ieşit şi el la poartă împreună cu vecinii, iar Domnul văzându-l l-a rugat să-i dea puţină apă. La refuzul acestuia, Iisus l-a rugat să-I dea voie să se odihnească pe banca de la poarta lui; dar acesta îi zise cu asprime: “Nu-ţi dau voie să stai, mergi de aici!�
Atunci Domnul Hristos se întoarce către el şi-i zise: “De acum încolo să mergi şi tu mereu, până la a doua Mea venire�. Se spune că şi astăzi acest evreu nerecunoscător, care s-a asociat cu ceilalţi hulitori, trăieşte şi umblă neîncetat, străbătând pământul în lung şi-n lat fără să i se întâmple ceva. Merge prin pustietăţi, prin jungle periculoase şi s-a aruncat chiar în vulcanul Vezuviu din Italia, pentru că el vrea să moară, dar nimic nu i se întâmplă pentru că blestemul dumnezeiesc este asupra lui.
Animalele sălbatice vin până lângă el, îl miros, dar sunt cuprinse de o aşa scârbă, că nu se pot atinge de el. Iată că se apropie 2000 de ani şi el merge, merge mereu pe pământ. Acum nu mai vrea să se facă sănătos, ci doreşte să scape de povara vieţii, dar în zadar, căci lucrurile neînsufleţite nu-l primesc, ci totul şi toate îi spun şi-i repetă cuvintele Mântuitorului spuse la poarta casei lui: “Mergi, mergi�!� Iar el merge până va veni Domnul să judece viii şi morţii.
Blestemul dumnezeiesc a căzut peste el ca şi peste toţi cărturarii şi fariseii, în frunte cu Anna şi Caiafa, căci toţi, împreună cu Pilat, şi-au sfârşit viaţa lor în diferite chinuri, ducându-se în focul iadului. Blestemul dumnezeiesc a căzut peste toţi cei care au cerut răstignirea Domnului, căci au fost împrăştiaţi pe toată faţa pământului, căzând în grea sclavie, chinuiţi în diferite feluri, arşi de sete, de foame, rămaşi fără ţară, şi aceasta, iată, aproape de 2000 de ani.
S-a împlinit tot ceea ce au cerut ei cu gura lor când au zis: “Sângele Lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri�. Spunând Domnul slăbănogului să nu mai păcătuiască, s-a gândit la toate oile cele rătăcite ale casei lui Israel, precum şi la noi, şi să nu ni se pară lucru de glumă, căci dacă ne ţinem tot mereu de păcate, blestemul dumnezeiesc apasă asupra noastră, a casei şi a copiilor noştri. De altfel, pentru păcatele grele pe care le facem şi nu le mărturisim la timp, vin peste noi fel de fel de necazuri, greutăţi şi boli, neînţelegeri şi despărţiri între soţi.
Pe toţi cei care nu se lasă de insultele şi hulele aduse lui Dumnezeu, de luarea numelui Său în deşert, de înjurături, drăcuieli şi blesteme, pe toţi aceştia îi urmăreşte blestemul dumnezeiesc ca şi pe toţi răstignitorii Lui. Şi apoi, dacă i-apucă moartea aşa, în tot felul de păcate, se duc şi-n fundul iadului, acolo unde se chinuiesc creştinii care şi-au lepădat credinţa, botezul şi care s-au lepădat de Sfânta Biserică. Acolo merg toţi cei care s-au făcut pricină de sminteală altora, ca fariseii şi cărturarii cei făţarnici.
Acolo se chinuiesc părinţii care nu-şi învaţă copiii rugăciuni, n-au grijă să-i spovedească, să-i împărtăşească, îi lasă să trăiască necununaţi, şi astfel cresc ca nişte buruieni otrăvitoare. De aceea copiii de astăzi otrăvesc sufletele părinţilor lor pe pământ, iar la sfârşitul vieţii vor moşteni cu toţii suferinţele iadului. Vai, grozav trebuie să fie iadul acesta, când mă gândesc la o istorioară vrednică de amintit, tot despre un bolnav care se chinuise şi el vreo 30 de ani.
Suferinţele acestui bolnav erau mari şi totdeauna se ruga lui Dumnezeu, ori să-l facă sănătos, ori să-i ia sufletul. Pe când se ruga el cu încredere şi evlavie îi apare un înger şi-i zice: “Iată, omule, ţi-a auzit Dumnezeu rugăciunea, dar pentru păcatele tale ai mai avea de suferit încă trei ani pe pământ de aici înainte. Dumnezeu mă trimite să te întreb ce preferi, să suferi încă trei ani aici, în lumea aceasta, sau trei ceasuri dincolo, în iad? El spuse că preferă trei ceasuri în iad; îngerul îndată i-a luat sufletul şi l-a dus în iad, lăsându-l în foc. După un ceas se întoarce să vadă ce face sufletul. Acesta când l-a văzut a strigat cu mare glas: “Vai, sfinte îngere, nu credeam să fie nedreptate la Dumnezeu, ai spus că mă laşi numai trei ceasuri şi a trecut atâta amar de ani, că nu credeam să mai vii�.
Taci, omule, zise îngerul, n-a trecut decât un ceas şi mai ai de suferit încă două ceasuri. Când a auzit, l-a rugat pe înger să-i ducă sufletul înapoi în timp să se chinuiască nu 30 de ani, ci toată viaţa, şi-i va fi mai uşor decât acele chinuri ale iadului.
Vai, fraţilor, adevărat este şi ştim cu toţii aceasta, că numai o noapte te doare o măsea şi ţi se pare un an, dar să stai în chinurile iadului? Acolo, spun sfinţii părinţi că nu rămâne nici o părticică a sufletului să nu sufere. Aici te doare o măsea, un ochi, o mână, dar în iad sufletul întreg suferă dureri nemaipomenite. Grozav loc este iadul!
Unul dintre ucenici a întrebat pe Domnul să-i spună cât de adânc este iadul. Domnul a răspuns că dacă o piatră de moară va fi în cădere timp de trei ani şi jumătate, abia dacă ajunge la fundul iadului. “Doamne – a zis Sfântul Ioan Teologul – dacă un păcătos se duce în fundul iadului şi n-are pe nimeni să se îngrijească de el pe pământ cu sărindare, pomeni şi parastase, va mai ieşi de acolo?� Domnul a răspuns: “O pasăre mare de se va duce o dată pe an la o stâncă de piatră să-şi ascută ciocul de ea, atunci când s-o toci stânca va ieşi un astfel de păcătos de acolo, adică niciodată�.
Ştiinţa ne descoperă că dedesubtul pământului este foc, smoală, păcură, apă clocotită. Ştim că acestea ies din fundul pământului şi ne dovedesc existenţa iadului. Diavolul nu are nimic frumos pentru noi, ci numai suferinţă, plângere şi tânguire. El n-are ce să ne dea. Cine face voia lui, acela se face părtaş la chinurile iadului, cu el la un loc, fiindcă dedesubtul pământului este iadul cu suferinţele lui, iar sus în ceruri este locaşul drepţilor şi odihna tuturor făcătorilor de bine.
Aici pe pământ suntem la mijloc între bine şi rău, între fericire şi nenorocire. De aceea vedem o zi bună şi zece rele; aici binele este amestecat cu răul, aici este o parte din rai, dar şi o parte din iad. Trandafirul este frumos, are miros plăcut, dar are şi ţepi usturători. Fructele sunt dulci, frumoase, dar au şi coji care trebuie aruncate. Aici binele este amestecat cu răul, aşa cum e trupul cu sufletul.
Omului i-a rânduit Dumnezeu să treacă prin două vieţi şi să rămână în a treia. Prima viaţă este cea din pântecele maicii noastre, timpul celor nouă luni până la naştere. Deşi nimeni nu ştia ce-l aşteaptă în această viaţă, totuşi toţi ne-am născut plângând, parcă ştiind că ne-am născut în valea plângerii, a suferinţelor, a necazurilor.
După cum din prima viaţă nu putem şti ce ne aşteaptă în a doua, tot aşa din viaţa aceasta a doua, unde ne aflăm acum, este greu să pătrundem cu vederile noastre trupeşti viaţa veşnică unde va rămâne sufletul pentru totdeauna.
Doar prin sfintele învăţături ce se revarsă de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică şi prin credinţă va putea creştinul să se înalţe la acele locuri veşnice. De aceea să credem cu tărie şi să fie ştiut că aşa cum am venit în lumea aceasta cu trup şi suflet prin uşa naşterii, aşa va veni o zi când vom lăsa trupul acesta pământului şi pe uşa morţii vom trece cu sufletul în veşnicie, în viaţa cea de veci fericită sau în chinurile cele fără de sfârşit ale iadului.
Bietul suflet va lua cu el bagajul faptelor bune sau rele şi se va prezenta umilit şi tremurând în faţa Dreptului Judecător. Greu va fi atunci pentru sufletul care nu s-a descărcat de păcate aici, pe pământ, prin spovedanie. Greu va fi atunci de toţi cei care au călcat în picioare toată învăţătura Bisericii, văzând că nu mai au scăpare. Greu va fi atunci celor care au încredinţat averile şi banii copiilor ca să-i salveze şi să le facă cele de trebuinţă după moarte, iar ei nici nu se gândesc, mănâncă, beau, petrec şi au uitat demult de ei; şi aşa îşi va lua plata fiecare, după cum a făcut în viaţă.
Păcatul trebuie să se plătească undeva, trebuie să se ispăşească prin durere tot ceea ce s-a făcut cu plăcere, ori în această viaţă, prin pocăinţă sinceră, spovedanie curată, ori în osânda veşnică, fără de sfârşit. Aici suferinţa se mai poate amâna din partea Domnului la acei care se întorc la Dumnezeu cu credinţă şi-şi recunosc păcatele. Dar cei care nu vor să ştie de Sfânta Biserică şi râd de cei credincioşi, batjocorindu-i, să fie încredinţaţi că dacă îi apucă moartea aşa nu mai au nici o scăpare.
Pentru aceasta Dumnezeu a lăsat suferinţa, ca un bici aspru care pedepseşte pe omul vinovat de aici, ca să nu se piardă pe veci în iad. Sfintele cărţi spun că înainte de sfârşitul lumii vor veni anii durerilor, ani grei de suferinţă, anii bolilor, ai războaielor, ai foametei, anii cutremurelor şi a tot felul de greutăţi. Cine nu va avea ochi să vadă şi nu se va întoarce nici din acestea, pierzarea-l aşteaptă. Noi le socotim rele toate acestea, însă suferinţa este cea mai bună doctorie pentru salvarea sufletului, aşa după cum vindecarea bolilor trupeşti se face cu pastile amare, acre şi tăieturi adânci de bisturiu, îndepărtându-se putregaiul.
Suferinţa trebuie s-o vedem şi s-o găsim de bună şi din alt punct de vedere. Ea este un altar curăţitor, unde se curăţesc sufletele noastre de rugina păcatelor, se înfrumuseţează, se luminează şi astfel se pot apropia mai uşor de Dumnezeu.
Suferinţa este postul sufletului. Omului când îi merge bine, când are de toate şi e sănătos uită de suflet, nu vrea să ştie de Dumnezeu şi se leagă cu toată fiinţa lui de plăcerile lumii acesteia. Dar când trimite Dumnezeu suferinţa, îndată îşi aduce aminte de suflet, începe să se roage şi se duce şi la biserică. Dar nu toţi fac aceasta, ci o parte se duc tot la diavol, tot pe el îl caută, la vrăjitoare, la descântătoare.
Iată ce binecuvântare revarsă Dumnezeu prin suferinţă, dându-i omului mijlocul de a se mântui. Când o mamă simte că viaţa copilului ei e în pericol, îl ia în braţe şi se duce la doctor să fie operat. Copilul se zbate, ţipă şi ar vrea s-o lovească pe mama lui, fiindcă suferă, dar până la urmă e salvat. Tot aşa face Dumnezeu cu noi, vrea să ne scape sufletul, dar să vrem şi noi.
Un pictor francez a zugrăvit odată un prea frumos tablou, intitulat “Valea Plângerii�. Tabloul înfăţişează o vale împrejmuită cu stânci în care se află o mulţime de oameni în suferinţă. Toţi au feţele scăldate în lacrimi, asupra tuturor apasă un jug de dureri nemaipomenite. Dar iată că între nenorociţii aceştia este un bărbat îmbrăcat în veşmânt alb cu o cruce pe umeri. Este Iisus. El face semn mulţimii să-L urmeze. Toate privirile sunt îndreptate spre drumul strâmt şi pietros spre care arată Mântuitorul cu mâna, iar mai departe, la capătul drumului, se zăreşte o grădină plină de flori strălucind în soarele de primăvară.
Prin acest tablou pictorul vrea să dea grai adevărului că Iisus este marele mângâietor în suferinţă. Dar prin ce mângâie Mântuitorul pe credincioşii Săi? Prin cele două privelişti pe care le deschide înaintea ochilor: prima reprezintă drumul strâmt şi pietros, suferinţele, Crucea Lui, iar cealaltă reprezintă viaţa veşnică, grădina raiului.
Pe Golgota noi vedem fiinţa cea mai nevinovată şi cea mai sfântă îndurând chinurile cele mai grozave, pe Fiul lui Dumnezeu, batjocorit, răstignit şi ucis. Parcă ne zice: “Priviţi toţi cei ce treceţi pe cale şi vedeţi de este vreo durere ca durerea Mea!� În faţa acestei privelişti simţim cum în inimi ni se strecoară un balsam de durere şi mângâiere, şi văzând cât de mare a fost durerea Lui ne potolim în mânia noastră, când vedem cât de mici suntem în răbdare.
Noi suferim, sunt loviţi, înşelaţi, dezamăgiţi, dar toate acestea le merităm, sunt plata păcatelor noastre. Dar Iisus cu ce a greşit? Ce sunt suferinţele noastre în comparaţie cu patimile Lui?
Şi astfel, privind la suferinţele Domnului, sorbim şi noi un strop de mângâiere cerească, o putere tainică ni se strecoară în suflet şi, oricât am fi de împovăraţi de greutatea necazurilor, pilda Răscumpărătorului răstignit ne face să privim, în lacrimi şi nădejde, grădina fericirii raiului care aşteaptă pe cel ce rabdă până la sfârşit.
Aşa zicea Iisus ucenicilor Săi: “Voi veţi plânge şi vă veţi tângui, vă veţi întrista, însă întristarea voastră se va preface în bucurie mare mai pe urmă�. Iată nădejdea cea mare pe care ne-o dă Domnul pentru viaţa cea veşnică. Până atunci avem toţi parte de suferinţă, şi cei buni, şi cei răi; cei buni ca să se curăţească şi mai mult pentru locul cel curat, iar cei răi să se trezească şi să vină la fericire cât mai repede, la pocăinţă, să nu-i mai apuce moartea în păcate.
Sfântul Augustin a asemănat viaţa omenească cu un covor ce are două feţe. Pe una din feţe se văd culorile, desenele şi florile, pe cealaltă parte nu se vede decât un amestec de fire şi noduri încâlcite. Aşa e şi cu viaţa noastră de aici; noi nu-i vedem decât una din feţe, cealaltă parte o vede şi o ştie Dumnezeu. De aceea Tatăl nostru cel din ceruri, care este bun Părinte, ne zice şi nouă, ca şi slăbănogului din Evanghelia de astăzi: “Vreţi voi să vă faceţi sănătoşi? Veniţi la Mine, urmaţi sfaturile Mele şi vedeţi să nu mai păcătuiţi, ca să nu vă fie şi vouă ceva mai rău în veci în iad, în chinurile fără sfârşit.

Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, scapă-ne pe toţi care ne-am adunat aici de chinurile iadului şi vindecă slăbănogirea sufletului şi a trupului nostru. Ajută-ne cu Harul Tău să nu mai păcătuim, ca să ne mântuim şi noi în vecii vecilor. Amin. (ierodiacon Visarion Iugulescu).


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.