verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Slujirea preoților militari

Slujirea preoților militari

14 noiembrie 2016

Luni, 14 noiembrie, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în incinta Centrului de Cultură şi Istorie Militară din mun. Chișinău s-a desfășurat conferința pastoral-misionară – „Slujirea preoților militari”. Pentru activitatea pastoral-misionară în Instituțiile de Forță, militare și penitenciare, din partea Episcopiei noastre au fost binecuvântați următorii preoți: protoiereu Pavel Petrov pentru municipiul Bălți; protoiereu Oleg Fistican pentru raionul Fălești; protoiereu Victor Guleac pentru raionul Glodeni; protoiereu Maxim Guzun... 

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

12 noiembrie 2016

Daca vezi vreun evadat ca-ti bate copilul, te mânii si te repezi ca o fiara asupra lui, dar stai linistit si nu faci nimic, dacă în fiecare zi vezi demonii atacându-l si împingându-l la pacate. Stai si nu-l scapi din ghearele lor. Daca copilul ti-e cumva posedat, alergi la toti sfintii si tulburi linistea si celor ce pustnicesc prin vârfuri de munti, ca sa-l scapi de nebunie. Dar, desi vezi cum în fiecare zi îl tulbura pacatul, care este cel mai îngrozitor demon, nu faci nimic. Si chiar sa fie cineva posedat de un demon, nu este deloc îngrozitor, pentru ca demonul nu poate cu nici un... 

Întrunirea  profesorilor de Religie din Sîngerei

Întrunirea profesorilor de Religie din Sîngerei

11 noiembrie 2016

“Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: puține cuvinte, multe exemple și mai multă rugăciune” (sf. Paisie Aghioritul). Joi, 10 noiembrie 2016, la gimnaziul ,,Iurie Boghiu” din satul Flămînzeni, raionul Sîngerei, s-a desfășurat atelierul de formare continuă a profesorilor de Religie cu genericul ,,Acces, relevanță, calitate în educație – competențe pentru viitor”. Seminarul a început cu prezentarea instituției de către doamna Cumpătă Lilia, directorul gimnaziului, apoi a urmat lecția publică la clasa II-a, cu subiectul: ,,Minunea... 

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit

5 noiembrie 2016

Prin această pildă, Hristos voieşte să ne înveţe următoarele: Era un om bogat, zice El, care trăia în multe desfrânări, şi totuşi nu suferise nici o nenorocire, ci, dimpotrivă, îi curgeau toate bunurile ca un râu. Că pe el nu l-a ajuns nici o întâmplare rea, neaşteptată, că n-a avut nici o pricină de descurajare şi nici o neîndemânare în viaţă, aceasta arată Domnul prin cuvintele: „veselindu-se în toate zilele luminat”. Iar că el trăia în păcate, se vede din sfârşitul ce l-a ajuns, şi încă mai dinainte, din dispreţul său către săraci. Căci el n-a... 

Evanghelia despre minunea de la scaldatoarea Vitezda

Voieşti să te faci sănătos?” Binecuvantat este omul care, cu rabdare si nadejde in Dumnezeu, indura toata suferinta din viata aceasta. Pentru el, fiecare zi se intinde pana la masura unei luni in ceruri si pana la un an pentru necredinciosul care se veseleste fara sa aiba suferinta ori sufera fara sa aiba rabdare si nadejde in Dumnezeu. Binecuvantat este omul care nu cleveteste cand se afla in suferinta, ci cerceteaza pricinele suferintei cu rabdare si nadejde in Dumnezeu. Unde va gasi pricinele suferintei sale, cel care se afla in suferinta? Le va gasi in sine, sau in parinti sau in cei din preajma lui – aici va afla pricinele suferintei cel care este in suferinta. Imparatul David a suferit pentru pacatele sale; Ieroboam a suferit pentru pacatele tatalui sau, imparatul Solomon; proorocii au suferit pentru pacatele celor din preajma lor.

Daca cel ce se afla in suferinta ar cauta mai departe si mai adanc pricinele suferintei sale, unde le-ar gasi? El le va gasi in necredinta cea dintai a omului fata de Dumnezeu sau in duhul raului celui intunecat si rau, intr-un intuneric otravit fara zi, sau in iubirea lui Dumnezeu si tanduiala lui Dumnezeu, cea tamaduitoare – aici va gasi pricinele suferintei sale, cel care se afla in suferinta. Adam si Eva au suferit pentru lipsa lor de credinta fata de Dumnezeu; dreptul Iov a suferit din pricina duhului celui rau intunecat si pizmas; si barbatul nascut orb, ai carui ochi au fost deschisi de Domnul Cel milostiv, a suferit spre slava lui Dumnezeu si rasplata sa vesnica.

Pentru omul cu dreapta judecata, este intotdeauna firesc sa caute pricinele suferintei sale mai intai in sine, iar pentru cel nebun sa osandeasca mereu pe altii. Omul cu dreapta judecata isi aminteste toate pacatele sale din copilarie pana in prezent; el si le aminteste cu frica de Dumnezeu si se asteapta sa sufere pentru pacatele sale; si astfel, cand cade asupra lui suferinta, care vine fie prin prietenii sau prin dusmanii sai, de la oameni sau de la duhurile rele, fie mai curand fie mai tarziu, el cunoaste de indata pricinele suferintei sale, fiindca el isi cunoaste si isi aminteste pacatele pe care le-a facut. Cu toate acestea, omul cel nebun uita, si isi uita toate nedreptatile sale; asadar, atunci cand cade asupra lui suferinta, el se zvarcoleste in chinuire mare si se intreaba cu uimire de ce il doare capul, de ce trebuie sa-si piarda toti banii sau de ce trebuie sa-i moara copiii. Si, in nebunia si mania sa, el va arata cu degetul spre fiecare fiinta de pe pamant si din cer, ca fiind responsabila pentru suferinta sa, inainte de a arata cu degetul spre sine – singurul responsabil pentru suferinta sa in chip adevarat.

Binecuvantat este omul care foloseste suferintele sale pentru folosul si ajutorul oamenilor, cunoscand ca toata suferinta sa din aceasta viata scurta este ingaduita de Dumnezeu din iubirea Sa pentru oameni. In marea Sa mila, Dumnezeu ingaduie suferinta asupra oamenilor pentru pacatele lor – prin mila Sa iar nu prin dreptatea Sa. Intrucat, daca ar fi prin dreptatea Sa, atunci fiecare pacat ar aduce moartea in chip de netagaduit, dupa cum spune Apostolul: “Pacatul, odata savarsit, aduce moarte” (Iacov 1:15). In locul mortii, Dumnezeu da tamaduire prin suferinta. Suferinta este calea prin care Dumnezeu vindeca sufletul de lepra pacatului si de moarte.

Numai nebunul crede ca suferinta este rea. Omul cu dreapta judecata stie ca suferinta nu este rea, ci este numai lucrarea raului si vindecare de rau. Numai pacatul din om este raul cel adevarat, si nu se afla nici un rau in afara pacatului. Orice altceva ce omul numeste in general rau, nu este asa, ci este un leac amar pentru tamaduirea raului. Cu cat omul este mai bolnav, cu atat leacul pe care-l prescrie medicul este mai amar. Uneori, chiar, bolnavului i se pare ca leacul este mai rau si mai amar decat boala insasi! Si uneori asa i se pare pacatosului: suferinta este mai grea si mai amara decat pacatul savarsit. Dar aceasta este numai o inselare – o inselare de sine foarte puternica. In lume nu exista nici o suferinta nicaieri care sa fie atat de grea si atat de pierzatoare asa cum este pacatul. Toata suferinta indurata de oameni si de popoare nu este nimic altceva decat tamaduirea bogata pe care o da Vesnica Milostivire oamenilor si popoarelor pentru a-i mantui de moartea vesnica. Fiecare pacat, chiar daca este mic, va aduce fara chip de tagada moartea, daca Milostivirea nu ar ingadui suferinta pentru oameni cinstiti pentru a-i ridica din betia pacatului; fiindca vindecarea care vine prin suferinta este adusa prin puterea harica a Duhului Sfant si de Viata-datator.

Puteti spune: “Omul se teme de suferinta pentru ca el se teme de moarte, si poate suferinta sa inlature moartea?” Ce duce omul la moarte: boala sau leacul? Fara indoiala ca este boala, nu leacul. La fel, nu suferinta va duce sufletul la moarte ci pacatul, care aduce boala oamenilor si moartea sufletului. Pacatul este samanta mortii, o samanta groaznica care, daca nu este smulsa din radacina la timp prin suferinta si arsa prin focul Duhului Sfant, va creste si va umple tot sufletul, facandu-l vas al mortii, nu al vietii.

De aceea, ne este lamurit faptul ca suferinta trebuie indurata cu rabdare si nadejde in Dumnezeu, cu recunostinta fata de Dumnezeu si cu bucurie. “Multe necazuri si rele ai trimis asupra mea,” spune imparatul David lui Dumnezeu, “dar intorcandu-Te mi-ai dat viata si din adancurile pamantului iarasi m-ai scos …. Ca eu voi lauda cu instrumente de cantare adevarul Tau, Dumnezeule, canta-voi Tie din alauta, Sfantul lui Israel. Bucurase-vor buzele mele cand voi canta Tie si sufletul meu pe care l-ai mantuit” (Psalm 70:23-26). Apostolul Petru ii povatuieste pe credinciosi: “Intrucat sunteti partasi la suferintele lui Hristos, bucurati-va” (I Petru 4:13); “lui Hristos” – asta inseamna in mod constient si cu deplina intelegere, cu blandete si cu rabdare, pentru curatirea de pacatele noastre, pentru viata cea noua, pentru sporirea lui Hristos care traieste in noi si imprejurul nostru. Cand marele Ioan Gura de Aur murea in exil, chinuit si dispretuit de oameni, ultimele sale cuvinte au fost: “Slava lui Dumnezeu pentru toate!”

Sfintele Scripturi si istoria Bisericii dau cele mai mari pilde de rabdare in suferinta care au fost cunoscute vreodata de catre oameni. Pericopa Evanghelica de astazi povesteste o asemenea pilda de mare si indelunga rabdare in suferinta. Si nu numai aceasta; in povestirea omului celui slabanogit de paralizia sa care tinea de treizeci si opt de ani, indurand-o cu rabdare si nadejde, Evanghelia de astazi ne mai arata – sau mai degraba intareste – doua mari taine. Prima, ca omul acesta, care fusese bolnav vreme indelungata, purta pricina bolii sale, si suferinta sa, in sine, in pacatul sau. A doua, ca Atotputernicul Domn Iisus Hristos l-a tamaduit pe suferind prin puterea Sa Dumnezeiasca cu cuvintele: “Ia-ti patul tau si umbla!” In aceasta, iubirea Sa Dumnezeiasca pentru oameni si puterea Sa Dumnezeiasca, care fusese ascunsa din priveliste de catre invelisul subtire, in suferinta, al trupului omenesc, era dat la iveala inca o data.

Pe atunci, Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar in Ierusalim, langa Poarta Oilor, era o scaldatoare, care se numea pe evreieste Vitezda, avand cinci pridvoare. Inainte de aceasta, Domnul fusese in Galileea, de unde venise in Ierusalim pentru Sarbatoare. Nu-i usor de spus ce sarbatoare era aceasta: Trecerea, sau Cincizecimea, sau Curatarea; dar nu este nevoie sa stim asta. Daca ar fi fost important, Evanghelistul ar fi facut aceasta lamurit. Scaldatoarea Oilor, ori Vitezda, si-a luat numele de la Poarta Oilor din apropiere (vezi Nehemiah 3:1, 32; 12:39), prin care erau duse oile care erau randuite pentru jertfa; si pentru ca oile pentru jertfa erau mai intai spalate in aceasta scaldatoare. Scaldatoarea exista pana astazi in Ierusalim, dar este aproape o ruina si nu se mai foloseste acum. Dar pe vremea Evanghelistului, aceasta scaldatoare se folosea, dupa cum vedem ca se foloseste timpul prezent: Iar in Ierusalim, langa Poarta Oilor, este o scaldatoare. Cinci pridvoare acoperite care se aflau imprejurul scaldatoarei erau folosite ca adapost de catre bolnavii cei multi care isi cautau vindecarea in scaldatoare, asa cum se vede in urmatoarele cuvinte: In acestea zacea multimea de bolnavi: orbi, schiopi, uscati, asteptand miscarea apei. Caci un inger al Domnului se cobora la vreme in scaldatoare si tulbura apa si cine intra intai, dupa tulburarea apei, se facea sanatos, de orice boala era tinut. Multi bolnavi de pretutindeni, care sufereau de tot felul de boli, se adunau in locul acesta tainuit, ca sa-si gaseasca tamaduirea pe care o cautasera in desert de la oameni sau de la natura prin alte locuri. Faptul ca acea apa nu avea nici un fel de insusiri vindecatoare, in compozitia ei naturala sau in amestecul de minerale, ci era tamaduitoare prin puterea cea cereasca, este foarte limpede din faptul ca aceasta primea puteri vindecatoare din timp in timp, si aceasta numai atunci cand, prin Voia lui Dumnezeu, un inger cobora si tulbura apa. Ce priveliste uimitoare si dramatica! Inchipuiti-va cele cinci pridvoare pline tare cu oameni din tot poporul, aflati in mare disperare, in suferinta! Inchipuiti-va case cu cinci etaje in care se aflau dureri si suferinte omenesti, lacrimi si vaicareli! In preajma scaldatoarei se afla o cetate cu oameni multi, care cauta lenevirea, se tin cu toata puterea de bogatii si se zbat sa dobandeasca cinste si putere, care joaca o comedie atat cu trupurile cat si cu sufletele lor; cu toate astea, lupta crancena a apropierii mortii, o moarte inceata, de durata, si singurul loc catre care se indreapta toti ochii: apa; toti cei bolnavi aveau o singura asteptare – ingerul; cu totii aveau o singura dorinta: vindecarea. “La ce va foloseste sanatatea?” – ii intrebati. Pentru acea comedie intreaga a trupului si a sufletului care se joaca in jurul vostru? Nu sunt prea multi cei care fac acestea pretutindeni, fara sa mai sporesti si tu numarul lor? Sau pentru a sluji lui Dumnezeu? Dar nu este Dumnezeu bine slujit si de catre cei care sufera intru El cu rabdare si nadejde? Ori tu doresti sanatate pentru sanatatea in sine, si viata pentru viata in sine? Dar mijlocul nu se poate face scop. Cand Dumnezeu te-a trimis in lume, El te-a trimis cu un scop; cand El iti da sanatate, El are in minte un anumit scop. “Oare omul pe pamant nu este ca intr-o slujba ostaseasca si zilele lui nu sunt ca zilele unui simbrias?”, spune Iov (7:1). Daca omul este in armata, el se afla acolo pentru instructie, lupta si biruinta; daca zilele lui sunt ale unui simbrias, atunci il asteapta plata la apusul zilelor sale. Dar viata pentru ea insasi – si pentru ca viata pamanteasca sa fie traita pentru viata pamanteasca, si sanatatea de dragul sanatatii – toate astea inseamna viata lipsita de scop si sanatate lipsita de scop. De fapt, viata si sanatatea – pentru a implini comedia pacatului: nu inseamna un cutit ascutit pus la gat? Cinci pridvoare inghesuite de bolnavi de multa vreme – ce uimitoare invatatura pamanteasca pentru rabdare si nadejde in Dumnezeu! Ce priveliste uimitoare si plina de viata, ce aducere aminte uimitoare si adevarata a acelei stari in care toti cei din cetatea din preajma scaldatoarei isi irosesc viata si sanatatea – si pentru care scop? Pentru a cumpara pacatul; pentru a ingramadi pacate!

Dar daca cele cinci pridvoare de la Scaldatoarea Vitezda au ajuns o ruina cu multa, multa vreme in urma, nu va ganditi ca povestea supararii si saraciei omenesti care zac sub ei in gramezi mari se sfarseste pentru totdeauna. Nu va ganditi ca povestea aceasta este departe de voi si nu are nici o legatura cu viata voastra. In cele cinci simturi, ca si sub cele cinci pridvoare, nu este strans un intreg depozit cu durere, suparare, lacrimi si vaicareli, pacat si faradelege, ganduri bolnave, pofte si patimi oarbe, incercari schiloade si nadejdi naruite? O, Vitezda, Vitezda, cat esti de adevarata pretutindeni! In tine ingerul lui Dumnezeu implinea atunci lucrarea pastorului si izbavea oile cele pierdute una cate una, pana cand S-a aratat Pastorul tuturor – atat al ingerilor cat si al oamenilor. Un inger tacut, slujitorul Ziditorului sau, se foloseste de apa ta, pentru a spala oile cele bolnave de stricaciunea plina de pacat; si cand Pastorul cel Bun a coborat in tine – Cuvantul lui Dumnezeu Cel ziditor, in trup si in fapta lucratoare – El, prin cuvantul Sau cel ziditor, au dus departe stricaciunea pacatului, si prin aceasta te-a lasat gol de pacat. Pastorul cel Bun. Din aceasta pricina, tu ai primit numele proorocesc Scaldatoarea Oilor. “Si oile asculta de glasul Lui … si oile merg dupa El caci cunosc glasul Lui (Ioan 10:3-4) – glasul Pastorului celui Bun.

Si era acolo un om, care era bolnav de treizeci si opt de ani. Iisus, vazandu-l pe acesta zacand si stiind ca este asa inca de multa vreme, i-a zis: Voiesti sa te faci sanatos? Bolnavul i-a raspuns: Doamne, nu am om ca sa ma arunce in scaldatoare, cand se tulbura apa; ca pana cand vin eu, altul se coboara inaintea mea. Domnul cel intelept a vazut mai dinainte si de departe unde era nevoie de El. Asta nu era din intamplare, de exemplu, ca El a mers pe apa si a strabatut drumul pana in tara gadarenilor – chiar daca insotitorilor Sai li se parea ca este adevarat – dar El a vazut mai dinainte in duhul Sau ca erau in tara aceea doi oameni indraciti pe care El trebuia sa-i vindece. Nu era intamplator nici faptul ca El Se afla la poarta cetatii Nain tocmai atunci cand il scoteau afara pe fiul mort al vaduvei, ci El iarasi a vazut mai dinainte ca Il astepta lucrare mare in locul acela si la vremea aceea. La fel, nu din intamplare S-a aflat El in Ierusalim la aceasta Sarbatoare, oricare sarbatoare ar fi fost ea, nici nu a fost intamplator sau neobisnuit faptul ca El a vizitat acest adapost al durerii, Scaldatoarea Oilor, dar totul s-a ispravit prin inainte cunoasterea si inainte vederea Lui a timpului si a locului. Este limpede ca El nu venise in Ierusalim pentru Sarbatoare, asa cum credeau cei care Il insoteau, ci pentru acest om bolnav si pentru lucrarea pe care trebuia El sa o savarseasca asupra lui.

Acesta era un om foarte, foarte bolnav. Boala care tine treizeci si opt de zile li se pare oamenilor ca nu are sfarsit, atunci ce se poate spune despre o boala care tine de treizeci si opt de ani? Cat de grabnic sau cat de incet trece timpul depinde de starea si firea noastra. Ceasurile de fericire au aripi, pe cand ceasurile de suferinta au aripile taiate, si adesea nu au nici picioare. Unui paralitic timpul i se pare oprit pe loc; lui i se pare ca timpul este la fel de nemiscator precum este si el. Daca inmultesti aceasta vreme de treizeci si opt de ani de boala de cel putin trei ori, vei obtine cu aproximatie adevarata durata a timpului pentru omul care este sanatos, miscator, plin de viata si cu bucurie multa. Acest paralitic a petrecut ceea ce ar insemna un veac intreg pentru omul sanatos, zacand in patul sau si impingand mai degraba timpul inaintea lui decat sa fie el impins de timp. Ce rabdare biruitoare avea acest om! Ce osteneli peste puterile omului, ca sa se tarasca pana la scaldatoare atunci cand ingerul Domnului tulbura apa! Ce nadejde neclintita in tamaduirea lui – de la zi la zi, de la an la an; dar si de la deceniu la deceniu! Chiar daca acest bolnav suferea atat de mult pentru pacatele sale, noi nu putem decat sa ne minunam de el; si, gandindu-ne la el, nu putem sa nu ne gandim la multimea de oameni slabi – barbati si femei, tineri si tinere – din zilele noastre care, sub o apasare cu mult mai mica si de o lungime mai mica, isi ridica mainile impotriva vietilor lor, plecand in lumea cealalta ca sinucigasi.

“Voiesti sa te faci sanatos?” este intrebarea singurului Prieten care S-a plecat vreodata asupra patului sau de-a lungul acestor treizeci si opt de ani. “Doamne, nu am om!” Orbii au calauza, ologii au rudenii, neputinciosii au prieteni, dar eu nu am pe nimeni nicaieri in lumea asta mare, care sa simta mila fata de mine si sa ma duca la apa atunci cand primeste putere vindecatoare. Cand eu ma ostenesc sa ajung in apa, altul a fost ajutat inaintea mea sa intre in apa si a fost vindecat, si eu trebuie sa ma intorc in patul meu miscandu-ma cu dureri mari. Si asta se tot intampla de treizeci si opt de ani! “Nu am om”, si nu am bani sa platesc un slujitor. Intre atat de multi oameni din Ierusalim – de la oameni fara lucru, pana la bogati si saraci – nu se afla nici macar un singur om care sa-ti intinda mana ca sa te ajute numai pentru sufletul lui, sau cel putin sa-si trimita sluga sa te ajute? Trebuia cu adevarat ca Omul sa vina tocmai din Galileea, ostenindu-Se intr-o calatorie de trei zile, cand sunt atatia oameni fara de lucru in Cetatea Sfanta care umbla aiurea zi si noapte, doar la cativa metri de patul tau? Doamne, atat de multi umbla prin preajma, dar “Eu nu am om”. Atat de multi preoti. Iata, Templul este doar peste drum! Preoti fara de numar citesc Legea lui Dumnezeu si invata pe oameni sa faca milostenii – dar nu-i nimeni care sa vina, sau sa trimita pe cineva care sa te ajute? Asa este, Doamne; se afla multi preoti in Templu, dar “Eu nu am om”. Sunt multi iudei, mii si mii de iudei, care s-au adunat in Ierusalim pentru sarbatoare. Dar pe ei nu-i intereseaza un suferind trist si fara glas; pe ei ii preocupa sambata. Au venit mii si mii, numai ca sa aduca slava sambetei, asa cum stramosii lor preamareau vitelul de aur din pustiu. Mii si mii de iudei pot spune, “Eu nu am om”.

Iata un om – singurul om! Este Domnul – mai milostiv decat o rudenie sau un prieten, mai lucrator decat o sluga. El nu S-a pornit pe aceasta cale lunga si ostenitoare din Galileea pana la Ierusalim pentru ziua de sambata si de sarbatoare, ci pentru acest om in suferinta. El a venit astfel ca, prin fapte iar nu prin vorbe, sa puna intru aratare lipsa de mila a oamenilor ale caror simtaminte sunt invartosate. Si Omul a venit pentru om.

Iisus i-a zis: Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla. Si indata omul s-a facut sanatos si si-a luat patul si umbla. Din clipa aceea, probabil pentru totdeauna, ingerul lui Dumnezeu a incetat sa coboare in Scaldatoarea Oilor si sa tulbure apa; ca iata, Mesia Se aratase, Domnul ingerilor, care tamaduieste fara nici un mijlocitor. In vreme ce oamenii se aflau sub Lege, fiind slujitori ai Legii, Domnul S-a folosit de slujitorii Lui. Dar acum ca harul a pogorat, si Legea a fost data la o parte, atunci Domnul Insusi Se apropie de oameni, precum tatal de fiii sai, si chiar El, cu mainile Sale, le daruieste lor daruri in chip nemijlocit.

Se poate pune intrebarea: de ce Domnul nu i-a pus acestui bolnav obisnuita intrebare: “Crezi tu asta?” De ce nu a cautat in el credinta, asa cum a facut El cu multi altii? Dar credinta acestui suferind nu este mai mult decat lamurita? El a zacut vreme de treizeci si opt de ani cu rabdare in locul acesta, cu nadejdea de a primi ajutor din cer. Asta inseamna nu numai ca el crede in lucrarea minunata a ingerului lui Dumnezeu; intr-un fel, el crede si in Domnul Iisus, desi nu-L numeste Domn. Da, Doamne, eu vreau sa ma vindec, dar “Eu nu am om”. Trebuie amintit, in trecere, ca Domnul a vindecat multi indraciti, surzi si muti, la care El nu a cautat credinta: El i-a vindecat din mila curata. Iar in acest caz, la Vitezda, Domnul savarseste lucrare, pe de o parte, din mila curata fata de omul care a suferit ani indelungati, care a suferit atat de mult printre oameni lipsiti de mila; pe de alta parte, El savarseste lucrare dinadins, pentru ca aceasta lucrare de mila din partea Lui, sa dea la iveala lipsa acesteia nu numai din partea cetatenilor Ierusalimului, ci din partea tuturor oamenilor tuturor vremurilor care il vad pe aproapele lor in durere mare si nu ridica un deget ca sa-l ajute. In sfarsit, Domnul dinadins il vindeca pe acest om in zi de sambata – desi putea foarte bine sa faca aceasta in zi de vineri, daca El ar fi dorit aceasta. El procedeaza astfel ca sa dea la iveala slava idoleasca a iudeilor fata de ziua de sambata, si pentru a arata ca omul este mai de pret decat ziua de sambata, si ca mila este mai de pret decat oricare fel de punere in lege pe dinafara. Si aceasta lucrare a lui Hristos are un semn unic al caii de lucrare a lui Dumnezeu: sa se savarseasca mai multe scopuri in acelasi timp.

Dar in ziua aceea era sambata. Deci ziceau iudeii catre cel vindecat: Este zi de sambata si nu-ti este ingaduit sa-ti iei patul. O, ce suflete nesimtitoare! O, ce inimi invartosate! In loc sa se veseleasca ca un vierme care se tara s-a facut iarasi om; in loc sa-l felicite pentru refacerea sanatatii; in loc sa se ridice intreaga cetate si sa se adune laolalta ca sa-L slaveasca pe Dumnezeul Cel viu si plin de iubire – in loc de toate astea, ei sunt maniosi ca omul a fost impins de pe pat si indreptat spre casa! Daca, in zi de sambata, un om mort ar fi fost inviat din morti in fata ochilor lor, ei nu s-ar fi minunat la invierea sa, ci l-ar fi certat, intreband: “De ce esti om de nimic in zi de sambata?”

El le-a raspuns: Cel ce m-a facut sanatos, Acela mi-a zis: Ia-ti patul si umbla. Ei l-au intrebat: Cine este omul care ti-a zis: Ia-ti patul tau si umbla? Iata inca o dovada a celei mai mari orbiri a iudeilor si a fanatismului lor fata de ziua de sambata! Omul care a fost vindecat vorbeste mai intai despre vindecarea sa, ca despre lucrul cel mai de pret, si apoi despre ducerea patului sau ca fiind de pret mai mic; in vreme ce pe iudei nu-i intereseaza de loc vindecarea sa, viata sa. Ar fi fost firesc, dupa auzirea raspunsului, sa-l intrebe: “Cine este omul care te-a vindecat?” Dar nu; ei intreaba numai despre cealalta problema, mai mica si marunta: Ei l-au intrebat: Cine este omul care ti-a zis: Ia-ti patul tau si umbla? Vedeti cum a ajuns in stricaciune Poporul Ales? Vedeti balariile care au crescut pe campul unde s-au nascut odinioara Moise, Isaia si David? Vedeti cum, cucernicia iudeilor cea inflacarata de odinioara s-a schimbat in pandirea celor care tin sambata, si cum slujba preoteasca a Dumnezeului Celui viu au sucit-o schimband-o intr-o supraveghere politieneasca imprejurul statuii zeitei numita “sambata”?

Iar cel vindecat nu stia cine este, caci Iisus Se daduse la o parte din multimea care era in acel loc. Omul care fusese tamaduit privise din patul sau drept in ochii Domnului; el I-a simtit suflarea datatoare de viata, el I-a cunoscut puterea facatoare de minuni – dar, cu toate acestea, el nu a putut spune numele Tamaduitorului sau, nici sa spuna de unde venise El. Dar Domnul, care savarsise aceasta, se retrage de indata din multime si lasa lucrurile sa-si urmeze cursul lor. El este Semanatorul care seamana samanta cea buna si o lasa sa creasca, si, la vremea potrivita sa aduca roada buna in pamantul in care a cazut. Savarsind buna lucrare, fapta Dumnezeiasca, atat in puterea cat si in mila ei, El, Domnul, se retrage dintre oameni ca sa fuga de laudele lor, asa cum spune putin mai tarziu: “Slava de la oameni nu primesc” (Ioan 5:41). El fuge de oameni ca acestia sa nu-L pizmuiasca pe El, asa cum se intampla adesea. In sfarsit, El fuge de oameni ca o pilda pentru noi toti, cei care ne numim Crestini. O lucrare buna este desavarsita atunci cand aceasta se implineste din iubire curata pentru oameni, spre slava lui Dumnezeu. Toti cei care doresc sa savarseasca lucrari bune, sa nu le faca din mandrie sau din dorinta de a primi laude de la oameni. Pentru ca cel care aduce in privelistea oamenilor faptele sale cele bune este ca omul care isi duce oile sale intre lupi. Atunci, noi trebuie sa avem paza buna asupra lucrarilor noastre celor bune, ca sa ne ferim sa starnim fie lauda fie pizma din partea altora. Cel care in chip voit cauta sa-si atraga lauda si pizma, impreuna cu lucrarea lui cea buna, va savarsi doua rele: lauda ii va aduce vatamare lui, iar pizma va aduce vatamare altora.

Dupa aceasta Iisus l-a aflat in templu si i-a zis: Iata ca te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau. Vindecandu-i trupul, Domnul duce acum fapta spre treapta ei duhovniceasca cea mai inalta, aratandu-i ca pacatul a fost pricina bolii sale cumplite, si il povatuieste ca sa nu mai pacatuiasca din nou, “ca sa nu-ti fie ceva mai rau”. Nu se stie ce fel de pacat savarsise omul acesta, nici nu este nevoie sa stim aceasta, pentru ca se stie ca orice pacat aduce mania lui Dumnezeu si inseamna o intoarcere de la Dumnezeu, si de asemenea ca fiecare pacat, daca nu este urmat de pocainta adanca, trebuie sa aduca suferinta si durere mai curand sau mai tarziu. “De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau.” Acum Dumnezeu ti-a aratat tie mila, si pacatul tau este iertat; de aceea, nu-L mai ispiti pe Dumnezeu, caci ai putea sa simti asprimea dreptatii Lui in locul milei. Daca ai putea sa-ti indreptatesti pacatul tau de mai inainte prin necunoasterea indestulata a lui Dumnezeu si a puterii Sale, dupa ce ti s-a intamplat tie aceasta, nu vei mai putea gasi nici o indreptatire. Aceasta reprezinta o atentionare minunata si cumplita pentru noi toti ca, atunci cand am simtit odata mila lui Dumnezeu fata de noi, sa nu mai pacatuim, ca sa nu ne fie noua mai rau decat raul acela de care ne-a slobozit mila lui Dumnezeu.

Atunci omul a plecat si a spus iudeilor ca Iisus este Cel ce l-a facut sanatos. El spune aceasta cu buna credinta si scopul cel mai bun. El a fost intrebat despre Iisus, si crede ca trebuie sa raspunda la intrebare. In acelasi timp, el simte ca ii este dator cu aceasta Binefacatorului sau, si astfel el crede ca trebuie sa-I faca cunoscut numele fiecarui om, mai ales celor care au intrebat despre El. Zacand treizeci si opt de ani si gandindu-se numai la durerea sa, sarmanul om nici macar nu putea visa cat de rele erau inimile celor care se iscodeau cele despre Iisus. Cum ar fi putut el banui ca intrebau de El, nu ca sa-I aduca slava, ca unui facator de minuni ci ca sa-L ucida ca pe un stricator al legii sambetei?

Observati aceasta: el merge si spune iudeilor ca Iisus l-a facut pe el sanatos. El este stapanit de gandul vindecarii sale si de Vindecatorul sau, pe cand iudeii erau stapaniti de ziua de sambata si de incalcarea legii sambetei. Poate ca, in aceste clipe neobisnuite, el nu face deosebirea intre ceea ce gandeste el despre Iisus si ceea ce gandesc iudeii despre El. El socoteste ca gandurile lui sunt si ale lor, gandurile sale marete si inflacarate despre venirea lui Dumnezeu si minunea pe care a lucrat-o in el, si de aceea nu poate deslusi gandurile lor stramte si rautacioase, ca ei se ascund ca serpii sub frunze. Gandurile lui sunt de slavire a Domnului Iisus, Binefacatorul sau, si cele ale iudeilor sunt de ucidere a Lui, caci se spune: iudeii … cautau sa-L omoare (Ioan 5:16). De ce vor ei sa-L omoare? Pentru ca El este singurul om pe care L-a vazut bolnavul de la Vitezda in acesti treizeci si opt de ani? Da; din aceasta pricina, si de asemenea pentru ca El este singurul Om care pune pret mai mare pe viata unui om decat pe statuia moarta care este zeita iudeilor, adica ziua de sambata.

Dar Domnul a trecut nevatamat prin toate murdariile si lovirile rautatii iudeilor, raspandind prin cuvant si fapta Evanghelia Sa a iubirii de oameni, pana in clipa cand El a stiut ca trebuia sa se dea in mainile iudeilor; pentru a arata adevarata Sa maretie prin umilire si, prin moarte, pentru a birui moartea. Asadar slava si lauda Lui, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant – Treimea Cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea, si-n vecii vecilor. Amin (sfântul Nicolae Velimirovici).

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.