verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre credință și mântuire.

Despre credință și mântuire.

8 decembrie 2016

“Eu sunt Lumina lumii…“ (Ioan 8,12). “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).“Eu sunt Învăţătorul şi Domnul“ (Ioan 13, 13).“Eu sunt Învierea şi Viaţa“ (Ioan 11, 25). DESPRE ORTODOXIE. Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi şi în general nu cunoaştem înălţimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţenia ei. Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul... 

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

7 decembrie 2016

Miercuri, 7 decembrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, în sala sinodală din incinta Reşedinţei mitropolitane din mun. Chişinău, a avut loc Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, cu participarea reprezentanţilor presei ortodoxe din republică. Şedinţa a început cu un cuvânt al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, care a vorbit despre deontologia comunicării pastorale în internet, axându-se... 

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie 2016, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești a avut loc adunarea generală a preoților din raion. Întrunirea a debutat cu oficierea sfintei Liturghii de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. A urmat mărturisirea preoților, după care a demarat conferința teologică cu tema: „Apărarea în fața abuzului prozeletismului sectar”. Conferința a fost susținută de lectorul Facultății de Teologie din Chișinău, protoiereul Octavian Solomon și de protoiereul... 

Spovedania unui păcătos

Spovedania unui păcătos

5 decembrie 2016

Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri. Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si,... 

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Evanghelia despre femeile mironosite

Unele animale isi ingroapa mortii lor; dandu-i pe ei mormantului, ii dau pe ei uitarii. Dar atunci cand omul cel viu isi ingroapa mortul, cel viu ingroapa o parte din el impreuna cu mortul si se intoarce acasa aducand in sufletul sau o parte din cel mort. Aceasta se face cu totul deslusit atunci cand o rudenie isi ingroapa o rudenie, si un prieten isi ingroapa un prieten.

O, groparilor, in cate morminte ati fost voi deja ingropati, si cate lesuri au viata in voi!

Moartea si iubirea au o insusire care este asemenea; ca si iubirea, moartea lucreaza o schimbare profunda in multi dintre cei care trec prin aceasta si continua sa fie vii. Dupa ingroparea copiilor sai, mama merge la mormintele copiilor ei. Cine merge acolo? Copiii din sufletul mamei, dimpreuna cu mama, merg la morminte. In sufletul ei, mama traieste numai intr-un ungher; tot restul sufletului este un palat pentru sufletele copiilor care au fost luati de la ea.

Tot la fel sufletul este cu Hristos, desi intr-o masura cu mult mai mare. El facea cercetari la marginile mormantului pentru ca oamenii, copiii Sai, sa cunoasca largimea palatului fara margini a Raiului.

Mama merge la mormintele copiilor, de parca i-ar readuce la viata in sufletul ei, ca sa-i rascumpere cu lacrimile ei, ca sa-i miluiasca pe ei prin gandurile ei. Iubirea mamei ii izbaveste pe copiii ei de pieire si stricaciune in lumea aceasta, macar pentru o vreme.

Domnul, umilit si scuipat, a fost biruitor, plecandu-Se Crucii si Mormantului, inviind cu adevarat intreaga omenire prin iubirea Sa, si mantuind pe toti oamenii pentru vecie de la pieire si stricaciune. Lucrarea lui Hristos este nespus mai mare decat lucrarea oricarei mame din lume, iubirea Lui pentru oameni fiind cu mult mai mare decat iubirea oricarei mame din lume pentru copiii ei.

Cu toate ca mama varsa intotdeauna lacrimi din marea ei iubire si durere, ii mai raman lacrimi pe care le ia cu ea atunci cand ea insasi pogoara in mormant. Cu toate acestea, Domnul Iisus a varsat toate lacrimile Sale pentru copiii Sai, pana la ultima lacrima – si tot sangele Sau pana la ultima picatura. O, pacatosule, niciodata nu se vor mai varsa pentru tine lacrimi de mai mare pret, nici viu nici mort. Niciodata mama, sau femeia barbatului, sau copiii, sau tara, nu va plati pentru tine mai mult decat a platit Mantuitorul Hristos.

O, omule sarman si singur – nu spune: cine va plange pentru mine cand voi muri? Cine va plange peste trupul meu cel mort? Iata, Domnul Hristos a plans pentru voi si peste voi, atat in viata cat si in moarte, cu inima mai plina decat a propriei voastre mame.

Nu este potrivit sa chemati mortii pentru care a suferit si a murit Hristos, in iubirea Sa. Ei sunt vii intru Domnul Cel viu. Noi toti vom cunoaste aceasta deslusit cand Domnul va intra in mormantul lumii acesteia pentru ultima oara, si cand trambitele vor suna.

Iubirea mamei nu poate face deosebire intre copiii ei cei morti si cei vii. Cu atat mai mult nu poate face deosebire iubirea lui Hristos. Domnul este mult mai patrunzator decat soarele: El vede sfarsitul care se apropie, al celor care se afla in viata pe pamant, si mai vede si inceputul vietii pentru cei care se muta la odihna. Pentru Cel care a facut pamantul din nimic, si trupul omului din tarana, mormantul omului nu este la fel, fara nici un fel de deosebire, fie ca este din pamant sau din trup. Granele care se afla pe camp sau care sunt adapostite in hambar – sunt deosebite intre ele pentru gospodarul care se gandeste la grane in amandoua imprejurarile, iar nu la paie sau la hambar? Daca oamenii se afla in trup sau in pamant – ce deosebire poate sa fie pentru Gospodarul sufletelor oamenilor?

Venind pe pamant, Domnul a facut doua vizite oamenilor: prima a facut-o celor vii din mormantul trupului si a doua a facut-o celor din mormantul pamantului. El a murit pentru a-i vizita pe copiii Sai cei morti. Ah, este foarte adevarat ca mama moare cand ea merge la mormintele copiilor ei!

Grija pentru morti este numai grija lui Dumnezeu; tot restul este bucuria lui Dumnezeu. Dumnezeu nu-si face griji pentru ingerii fara de moarte; El se veseleste intru ingerii Lui, tot asa cum si ei se veselesc intru El. Cu toate acestea, El se ingrijeste continuu de felul in care sa dea invierea oamenilor. De aceea, El viziteaza continuu mormintele oamenilor, atat cele miscatoare (ale trupului) cat si cele nemiscatoare (ale pamantului), impreuna cu sfintii Sai ingeri. Dumnezeu Isi face mari griji pentru cei morti; nu pentru ca nu-i poate aduce la viata ci pentru ca nu toti mortii vor sa fie inviati. Oamenii isi nu primesc propriul lor bine: pentru aceasta Isi face Dumnezeu griji foarte mari.

O, ce veselie mare se face in cer atunci cand un mort vine la viata, atunci cand un pacatos se pocaieste! Un pacatos pocait – care este acelasi lucru cu omul care a murit in suflet si a venit din nou la viata – da lui Dumnezeu bucurie mai mare decat nouazeci si noua de ingeri care nu au nevoie de pocainta. “Ca asa si in cer, va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de drepti, care n-au nevoie de pocainta” (Luca 15:7).

Cat de inaltatoare este grija pentru morti! Ingerii lui Dumnezeu impartasesc grija lui Dumnezeu ingrijindu-se de noi in aceasta vale a mortii. Ingrijindu-ne de morti, impartasim si noi grija lui Dumnezeu, si in felul acesta ne facem prietenii si impreuna lucratorii lui Dumnezeu.

Dar atunci cand Domnul si Dumnezeul nostru moare ca om, doborat de pacatele oamenilor, cine are grija de El mort, dintre toti cei pentru care El S-a ingrijit dintru intreaga vesnicie? Cine pogoara in mormantul Lui? Femeile. Nu fiecare si nu toate femeile, ci femeile mironosite, ale caror suflete fusesera unse cu mir de catre iubirea fara de moarte a Domnului nostru Iisus Hristos. Sufletele lor s-au umplut de mireasma credintei si a iubirii, si de aceea ele si-au umplut mainile cu uleiuri mirositoare si au pornit catre mormant, ca sa unga trupul lui Hristos.

Pericopa Evanghelica de astazi vorbeste despre aceasta: despre grija pentru Cel Unul Fara de Moarte care se afla in stare de moarte, pe care o au cei pentru care invatatura lui Hristos le daduse viata.

La vremea aceea venind Iosif din Arimateea, sfetnic ales, care astepta si el imparatia lui Dumnezeu, si, indraznind, a intrat la Pilat si a cerut trupul lui Iisus. Se mai afla si un alt om mare care venise din Arimateea, sau Ramataim, pe Muntele Efraim: Proorocul Samuel (I Regi 1:1). Acest Iosif este pomenit de catre toti cei patru Evanghelisti, mai ales in legatura cu ingroparea Domnului celui mort. Ioan il numeste pe el ucenic al lui Iisus, dar intr-ascuns (Ioan 19:38); Luca il numeste barbat bun si drept (23:50), Matei il numeste om bogat (27:57). (Evanghelistul nu-l numeste bogat din ingamfare, pentru a arata ca Domnul avea printre ucenicii Sai si oameni bogati, “ci pentru a arata cum s-a facut ca el a putut sa ia trupul lui Iisus de la Pilat. Pentru un om sarac sau necunoscut nu s-ar fi putut sa patrunda pana la Pilat, reprezentantul puterii romane.” – Ieronim: “Comentariu la Matei”.) El era nobil in suflet: el avea frica de Dumnezeu si astepta Imparatia lui Dumnezeu. Pe langa trasaturile sale duhovnicesti de mare pret, Iosif mai era si bogat cu stare buna. Marcu si Luca il numesc sfetnic. Atunci, el era unul dintre batranii poporului, ca si Nicodim. Ca si Nicodim, el Il pretuia in ascuns pe El si era ucenicul lui Iisus Hristos. Dar, desi acesti doi barbati erau urmatori ascunsi ai invataturii lui Hristos, totusi ei s-au asezat inaintea primejdiei ramanand impreuna cu Hristos. Nicodim i-a intrebat odata pe carmuitorii iudei cu fetele lor inveninate, cand acestia cautau o pricina pentru ca sa-L ucida pe Hristos: “Nu cumva Legea noastra judeca pe om, daca nu-l asculta mai intai?” (Ioan 7:51). Iosif din Arimateea s-a asezat in fata unei primejdii si mai mari, gandindu-se sa ia trupul Domnului atunci cand ucenicii Sai cei cunoscuti fugisera si se imprastiasera, si atunci cand lupii iudei, ucigand Pastorul, puteau in orice clipa sa se napusteasca asupra oilor. Evanghelistul foloseste cuvantul “cutezand” ca sa arate ca Iosif facea ceva primejdios. Atunci, el avea nevoie de mai mult decat curaj; el avea nevoie de cutezanta ca sa mearga la reprezentantul lui Cezar si sa ceara trupul unuia ucis pe cruce. Dar Iosif, dupa cum spune Nichifor, “in maretia sufletului sau, a lasat frica si s-a descotorosit de toata slugarnicia, dand pe fata ca este ucenic al lui Iisus Hristos.”

Iar Pilat s-a mirat ca a si murit si, chemand pe sutas, l-a intrebat daca a murit de mult. Si afland de la sutas, a daruit lui Iosif trupul. Pilat cel prrcaut, neincrezator, este tipul acela de capetenie care stapaneste prin putere, si prin putere se desprinde de altii. Lui nu-i venea sa creada nici macar un cuvant al unui om nobil ca Iosif. Poate ca intr-adevar era greu de crezut ca Cel pe care numai in noaptea dinainte Il osandise la rastignirea pe cruce, Isi daduse deja ultima suflare pe Cruce. Pilat s-a aratat un adevarat reprezentant al puterii statului roman: el l-a crezut mai degraba pe sutasul pe care il insarcinase sa stea de paza pe Golgota decat pe un batran ales al poporului. Pilat a implinit cererea lui Iosif numai atunci cand sutasul a incuviintat “oficial” vestea lui Iosif.

Si Iosif, cumparand giulgiu si coborandu-L de pe cruce, L-a infasurat in giulgiu si L-a pus intr-un mormant care era sapat in stanca si a pravalit o piatra la usa mormantului. Alt Evanghelist spune ca acesta era mormantul lui Iosif – si L-a pus in mormantul nou al sau (Matei 27:60) in care nu mai fusese nimeni ingropat (Ioan 19:41), ca sa se implineasca cuvintele proorocului Isaia: “cu cei facatori de rele, dupa moartea Lui” (53:9). Cand ne rastignim mintea fata de lume si o ingropam intr-o inima readusa la viata, ca intr-un mormant, atunci mintea noastra va veni la viata si va invia tot omul launtric.

Un mormant nou, pecetluit, o piatra mare pravalita la intrare, un ostas care sta de paza langa el – ce inseamna toate astea? Toate aceste masuri pline de mare grija, au fost alese prin intelepciunea randuielii lui Dumnezeu, pentru ca prin acestea, sa se inchida gurile tuturor necredinciosilor care incearca sa dovedeasca faptul ca Hristos ori n-a murit, ori n-a inviat, ori ca trupul Sau a fost furat. Daca Iosif nu ar fi cerut trupul mort de la Pilat; daca capetenia garzilor nu ar fi dat marturie despre moartea lui Hristos; daca trupul nu ar fi fost ingropat si pecetluit in fata prietenilor si vrajmasilor lui Hristos, s-ar fi putut spune ca, de fapt, Hristos nu murise, ci ca se aflase numai in stare de coma si apoi Si-a recapatat cunostinta (asa cum au afirmat mai recent Schleiermacher si alti protestanti). Daca mormantul nu ar fi fost inchis si pecetluit cu o piatra mare, daca nu ar fi fost pazit de catre ostasi, s-ar fi putut spune ca era adevarat faptul ca Hristos murise si fusese ingropat, dar ca El fusese furat din mormant de catre ucenicii Sai. Daca nu ar fi fost un mormant cu totul nou, s-ar fi putut spune ca nu Hristos era cel care a inviat ci vreun alt mort, care fusese ingropat mai dinainte. Si astfel toate masurile de paza care s-au luat de catre iudei pentru a ascunde adevarul, au sprijinit adevarul, prin randuiala lui Dumnezeu.

Iosif a infasurat trupul Domnului in giulgiu curat de in (Matei 27:59), si L-a pus in mormant. Daca noi vrem ca Domnul sa invie din morti in noi, atunci noi trebuie sa-L pastram in trupul nostru curat, neprihanit – caci inul curat inseamna un trup curat. Trupul care se necurateste prin patimi si pofte nu este locul in care Domnul va invia din morti si va fi viu.

Evanghelistul Ioan intregeste chipul dat de catre ceilalti Evanghelisti, spunand ca a venit si Nicodim la mormantul lui Hristos aducand ca la o suta de litre de amestec de smirna si aloe. Au luat deci trupul lui Iisus (adica Iosif dimpreuna cu Nicodim) si l-au infasurat in giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de inmormantare la iudei (19:39-40). O, acesti barbati binecuvantati, care cu atata curaj, grija si iubire au luat preacuratul trup al Domnului si l-au pus in mormant! Ce exemplu minunat este acesta pentru toti cei care Il iubesc pe Domnul! Si cat de cumplit s-au osandit acei preoti si mireni care, rusinandu-se inaintea lumii, se apropie de sfantul potir cu nebagare de seama si fara de iubire, ca sa primeasca in ei preasfantul si de viata datatorul Trup si Sange al Domnului – al Domnului Celui inviat si viu.

Dar Iosif si Nicodim nu au fost singurii prieteni ai lui Hristos care au putut, cu proprii lor ochi, sa vada si sa cerceteze ca El a murit si a fost ingropat. Grija lor pentru Domnul cel mort era atat fapta iubirii pentru Invatatorul si Prietenul cel mult iubit cat si o datorie pe care omenirea le-a lasat-o lor, pe care ei sa o puna in lucrare fata de Cel Unul care a suferit pentru dreptate. Dar iata ca privind mormantul, alte doua suflete pline de iubire cercetau cu mare atentie ceea ce faceau Iosif si Nicodim, pregatindu-se pentru o lucrare a preacuratei iubiri fata de Domnul – doua femei mironosite: Maria Magdalena si Maria mama lui Iosif!

Iar Maria Magdalena si Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus. Si dupa ce a trecut ziua sambetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, si Salomeea au cumparat miresme, ca sa vina sa-L unga. Intai sunt pomenite doua femei si apoi trei. Doua fusesera de fata la toate cele ce se intamplasera Domnului pe Golgota. Ele au vazut cum ucenicii cei ascunsi ai lui Hristos au coborat trupul cel mort de pe Cruce; ele au vazut toate cele ce s-au facut cu trupul mort dupa aceasta si, ceea ce a fost cel mai important pentru ele, ele au vazut mormantul in care fusese pus trupul. O, cu cata bucurie s-au grabit ele ca sa dea ajutor lui Iosif si lui Nicodim ca sa spele sangele de pe trup, ca sa inchida si sa curateasca ranile, ca sa netezeasca parul Lui, ca sa aseze mainile Lui in forma de cruce, ca sa infasoare panza in jurul capului Lui cu mare grija si sa inveleasca trupul Lui in giulgiu de in! Dar facand aceasta, ei nu implineau nici un obicei nici o regula cu ajutorul barbatilor. Ei se vor intoarce mai tarziu, ca sa faca totul singuri, si mai ales ca sa unga trupul Domnului cu miresme. Impreuna cu ei, a venit mai tarziu cea de a treia purtatoare de mir, prietena lor. Duhul lui Dumnezeu i-a adunat pe toti impreuna in prietenie mare.

Cine erau aceste femei? Pe Maria Magdalena am cunoscut-o deja. Ea este acea Marie pe care Domnul a vindecat-o, scotand din ea sapte diavoli. Maria, mama lui Iosif si Maria, mama lui Iacov erau, potrivit Parintilor, una si aceeasi persoana. Salomeea era femeia lui Zevedeu, mama Apostolilor Iacov si Ioan. Ce deosebire era intre aceste femei si Eva! Din iubire, aceste femei se grabeau sa dea ascultare trupului mort al Domnului, pe cand Eva nu L-a ascultat pe Domnul Cel viu. Ele faceau ascultare pe Golgota, la locul savarsirii uciderii, varsarii de sange si rautatii, pe cand Eva a fost neascultatoare in Rai.

Si dis-de-dimineata, in prima zi a saptamanii (Duminica), pe cand rasarea soarele, au venit la mormant. Toti Evanghelistii sunt de acord ca era prima zi a saptamanii, ziua Invierii Domnului, ziua care a urmat sambetei, asa cum spune Evanghelistul Marcu: Si dupa ce a trecut ziua sambetei … Toti Evanghelistii sunt de acord cu aceasta: ca Domnul a inviat in zorii zilei de Duminica. Ei mai sunt de acord cu faptul ca femeile au venit la mormantul Domnului dis-de-dimineata. In Evanghelia sa, Marcu pare sa fi mers putin mai in urma cand spune: la rasaritul soarelui. Este foarte probabil ca femeile au venit la mormant de mai multe ori, atat din iubire pentru Omul cel mort cat si din frica de vrajmasii obraznici ai lui Hristos care ar putea pangari in vreun fel mormantul si trupul. (“Ele au venit cu nerabdare, nevrand sa lase mormantul Domnului pentru multa vreme singur” – Ieronim: “Comentariu la Matei”.) Se poate ca Marcu sa nu se gandeasca aici la “soare” ca la soarele cel materialnic, ci chiar la Domnul, potrivit cuvintelor proorocului care spune: “Soarele Dreptatii va rasari” (Maleahi 4:2), gandindu-se la Mesia. Soarele Dreptatii rasarise deja din intunericul adancului la ora aceea devreme, cand au venit la mormant mironositele. Fiindca Soarele acesta stralucea mai inaintea soarelui care fusese facut la prima zidire a lumii, asa ca acum, la cea de a doua zidire, la reinoirea lunii, Acesta stralucea peste istoria omenirii mai inainte ca soarele cel materialnic sa straluceasca peste natura pamanteasca.

Si ziceau intre ele: Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului? Aceasta vorbeau Femeile Mironosite urcand pe Golgota, necautand nimic neasteptat. Mainile femeilor nu aveau destula putere ca sa rostogoleasca piatra de la intrarea mormantului, pentru ca aceasta era foarte mare. Sarmanele femei! Ele nu si-au amintit ca se grabisera cu ostenire si ravna catre mormant, pe cand Domnul se mai afla in viata pamanteasca. In Betania, la cina din casa lui Simon leprosul, o femeie turnase mir de nard de mare pret pe capul lui Hristos: Atoatecunoscatorul, Domnul nostru, a spus la vremea aceea despre aceasta femeie: “Ea, turnand mirul acesta pe trupul Meu, a facut-o spre ingroparea Mea” (Matei 26:12). El cunostea limpede, mai dinainte, ca trupul Sau, nu va mai primi in moarte o alta ungere cu mir. Va puteti intreba: atunci de ce a ingaduit Randuiala lui Dumnezeu ca aceste femei evlavioase sa primeasca dezamagire atat de amara? Pentru a cumpara mir de mare pret, ca sa vina cu frica in noaptea intunecata si fara de somn la mormant si sa nu savarseasca fapta plina de iubire pentru care ele se jertfisera atat de mult? Dar Dumnezeu nu le-a rasplatit ostenelile intr-un chip negrait de bogat, dandu-le pe Dumnezeul Cel viu – in locul trupului mort?

Dar, ridicandu-si ochii, au vazut ca piatra fusese rasturnata; caci era foarte mare. Si, intrand in mormant, au vazut un tanar sezand in partea dreapta, imbracat in vesmant alb, si s-au spaimantat. Venind impreuna cu oamenii sai la Marea Rosie, Moise s-a aflat in mare greutate: cum sa croiasca o cale acolo unde nu se afla nici una. Si atunci cand el a strigat la Dumnezeu, marea s-a impartit in doua, si calea s-a deschis de indata. Aceasta se intampla acum cu femeile mironosite. Fiind foarte preocupate, ca cine ar rostogoli piatra pentru ele, acestea se uitau, si au vazut ca piatra fusese rostogolita, si au coborat in mormant fara intarziere. Dar unde se aflau strajele care pazeau mormantul? Nu erau acestia o piedica mai mare in intrarea lor in mormant decat piatra cea mare si grea care se afla la intrare? La vremea aceea, santinela, fie ca era pe jumatate mort de frica, fie ca fugise deja in cetate, ca sa graiasca cu balbaiala barbatilor, ceea ce de la stramosul nostru Adam incoace, urechile omenesti nu mai auzisera niciodata. La mormant nu era nimeni care sa-i opreasca, si la intrare nu se afla nimeni si nimic. Dar, in mormant, se afla cineva, si infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada (Matei 28:3). Parea sa fie un tanar; de fapt, un inger al lui Dumnezeu. Femeile s-au infricosat si si-au plecat fetele la pamant (Luca 24:5), caci era inspaimantator sa privesti infatisarea vestitorului lui Dumnezeu din cealalta lume, vestitorul celor mai neasteptate si de bucurie imbelsugate vesti de pe pamant, de la caderea omului in pacat, si omul a inceput sa se hraneasca cu cele pamantesti. Nu exista nici o impotrivire intre cele graite de Evanghelistul Matei, precum ca un inger al lui Dumnezeu sedea pe piatra care fusese rostogolita de la intrarea mormantului; si cele graite de Evanghelistul Marcu, potrivit carora, ingerul se afla in interiorul mormantului. Femeile puteau sa-l fi vazut mai intai pe inger pe piatra, si apoi sa-i fi auzit glasul in interiorul mormantului. Ingerul nu este trupesc si nemiscator: in orice clipa el se poate arata acolo unde doreste. Credinciosul nu trebuie sa se intristeze nici de faptul ca Luca pomeneste de doi ingeri, iar Marcu si Matei de unul singur. Cand S-a nascut Domnul in Betleem, s-a aratat indata un inger printre pastori, si ei s-au infricosat cu frica mare (Luca 2:9). Indata dupa aceea, deodata s-a vazut, impreuna cu ingerul, multime de oaste cereasca (2:13). Cete de ingeri ai Domnului trebuie sa se fi aflat si pe Golgota la Invierea Domnului. Atunci, cum poate fi de mirare faptul ca femeile mironosite au vazut o data un inger si alta data doi ingeri?

Iar el le-a zis: Nu va inspaimantati! Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde L-au pus. Dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca merge in Galileea, mai inainte de voi; acolo Il veti vedea, dupa cum v-a spus. Ingerul stralucitor al lui Dumnezeu potoleste mai intai frica si groaza femeilor, pentru a le pregati pentru vestea cea neasteptata a Invierii Domnului. Mai intai femeile au fost uimite sa vada mormantul deschis, si apoi s-au umplut de infricosare afland in interiorul mormantului, nu pe Cel pe care Il cautau, ci pe cineva la care nu se asteptau.

De ce vorbeste ingerul precis: “Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit?” Pentru ca sa nu fie nici un fel de indoiala sau nedumerire despre Cel care inviase. Ingerul vorbeste foarte lamurit atat pentru femei, cat si pentru toate veacurile si neamurile viitoare. Ingerul are acelasi scop, si atunci cand le arata mormantul gol: “Iata locul unde L-au pus.” Era de prisos sa spuna aceasta femeilor, care vazusera cu ochii lor ceea ce le spunea ingerul, dar nu era acelasi lucru pentru intreaga omenire, pentru care Domnul murise si inviase. “A inviat! Nu este aici.” Vestitorul cel ceresc rosteste vestile cele mai mari din intreaga istorie a omenirii in chipul cel mai scurt si mai simplu cu putinta: “A inviat! Nu este aici.” Pentru cetele de ingeri nemuritori, moartea Domnului era mai uimitoare decat Invierea Lui. Pentru oamenii cei muritori, situatia era inversa.

Dupa aceasta, ingerul a spus femeilor sa vesteasca aceste stiri de bucurie Apostolilor “si lui Petru”. De ce “si lui Petru”? Cu siguranta este aceasta, pentru ca Petru se simtea cu mult mai nelamurit decat ceilalti ucenici. Constiinta lui trebuie sa-l fi chinuit pentru ca se lepadase de Domnul de trei ori, si in cele din urma fugise de El. Ravnal Apostolului Ioan, dimpreuna cu care Petru statuse cel mai aproape de Domnul, trebuie sa-i fi ascutit si mai mult constiinta lui Petru. Ioan nu fugise, ci ramasese sub Crucea Domnului Sau rastignit. Pe scurt, Petru trebuie sa se fi simtit vanzator al Domnului, si trebuie sa fi fost foarte nelinistit in preajma Apostolilor, mai ales in preajma Preasfintei Maici a Domnului. Numele lui Petru inseamna “piatra”, dar credinta lui nu era tare ca piatra. Sovaiala si sfiiciunea l-au facut sa se nesocoteasca in proprii sai ochi. El trebuia asezat pe picioarele sale si sa-si aiba demnitatea sa ca om si Apostol rezidit. Din iubirea Sa de oameni, Domnul a facut aceasta acum, si de aceea ingerul a pomenit cu osebire numele lui Petru.

De ce a vorbit ingerul despre aratarea Domnului in Galileea, si nu despre aratarea lui de mai inainte in Ierusalim si in preajma Ierusalimului? “Acolo Il veti vedea pe El, asa v-a spus El” (cf. Marcu 14:28). Fiindca Galileea era mai pagana decat Iudeea, si astfel a vrut Domnul sa se infatiseze acolo, ca sa arate ucenicilor Sai calea Evangheliei Sale, locul principal al lucrarii Apostolilor in zidirea Bisericii lui Dumnezeu. De asemenea, fiindca El li S-a aratat acolo, nu cu frica sub care traiau in Ierusalim, ci intru libertate; nu intru intunericul noptii sau in amurg ci intru toata lumina zilei, asa ca sa nu se spuna ca frica are ochii mari, si ca aflandu-se sub povara fricii si a spaimei, ucenicii L-au vazut pe Domnul viu in Ierusalim. In cele din urma, ingerul lui Dumnezeu a vorbit despre aratarea Domnului in Galileea, pastrand sub tacere cu intelepciune aratarea Lui in Ierusalim, pentru a smulge armele din mainile necredinciosilor celor rai, care altfel ar fi spus ca ucenicii vazusera o naluca la ideea ingerului: adica, ei L-au vazut pe El pentru ca sufletele lor erau in agitate, asteptand sa-L vada. (Nichifor spune: “De ce vorbeste ingerul tocmai despre aratarea Sa in Galileea? Pentru ca aratarea Sa in Galileea era cea mai limpede si cea mai insemnata: acolo, Domnul nu S-a aratat intr-o casa cu usile inchise, ci pe munte, in chip vazut pentru toti. Vazandu-L acolo, ucenicii I-au dat Lui slava; acolo li S-a aratat Domnul, cu o mare descoperire a puterii data Lui de la Tatal, spunand: “Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant” (Matei 28:18).) “Dupa invierea Mea, voi merge mai inainte de voi in Galileea” (Marcu 14:28), a spus Domnul. Adica: Ca Biruitor, voi merge inaintea voastra in lumea pagana, si voi – urmati-Ma. Si oriunde va indeamna Duhul sa propovaduiti, ganditi-va ca Eu Ma aflu in fata voastra – si Eu voi merge inaintea voastra, ca sa va deschid calea.

Si iesind, au fugit de la mormant, ca erau cuprinse de frica si de uimire si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau. Se aflau in cer sau pe pamant? Cu cine vorbeau ele? Ce auzisera ele? Oamenii nu viseaza asemenea lucruri; si acesta nu era vis ci adevar: din tot ceea ce se intamplase, se desluseste prea lamurit ca acesta era adevarul. O, acea cutremurare si frica binecuvantata care cade asupra omului cand cerurile sunt deschise pentru el si el aude glas de bucurie din tara sa adevarata, fara de moarte si mult slavita! Nici cel mai marunt lucru nu vede vreunul dintre ingerii nemuritori ai lui Dumnezeu; nici nu se aude glasul care slobozeste din buzele cele fara de moarte. Este mai indurator sa vezi fata si sa auzi urletul intregii lumi muritoare, stricacioase decat sa vezi fata si sa auzi glasul celor fara de moarte, care au fost ziditi inaintea lumii, si a caror frumusete si tinerete este mai minunata decat zorii primaverii. Cand Proorocul Daniel, omul lui Dumnezeu, a auzit glasul ingerului, el a spus despre sine: si n-a ramas in mine putere, fata mea si-a schimbat infatisarea, strigandu-se, si nu mai aveam vlaga … eu am cazut inmarmurit cu fata la pamant (Daniel 10:8-9). Atunci, cum sa nu se cuprinda de frica si cutremur aceste femei slabe? Cum sa nu fuga ele de la mormant? Cum sa poata deschide gura si sa graiasca? Unde sa se afle cuvintele care sa spuna ceea ce vazusera? O, Doamne, de negrait prin cuvant este slava Ta cea minunata! Noi, oamenii cei muritori, spunem aceasta mai lesnicios in tacere si cu lacrimi decat cu limbile noastre.

Si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau. Ele nu au spus nimic nimanui pe cale; nici unuia dintre vrajmasii si varsatorii de sange ai lui Hristos, impreuna cu care se amesteca intregul Ierusalim. Dar, desigur ca ele au spus Apostolilor. Ele nici macar nu cutezau, nici nu erau in stare sa vorbeasca atunci cand le poruncise ingerul cel fara de moarte. Cum sa nu poata implini ele porunca lui Dumnezeu? Atunci, este limpede ca femeile au spus numai celor carora le era de trebuinta (vezi Luca 24:10), si iarasi, ca ele nu au vorbit celor care nu trebuiau sa stie si de care le era frica.

Astfel, s-a sfarsit mergerea femeilor mironosite la mormantul lui Hristos in dimineata Invierii. Femeile mironosite au venit cu miruri, cu care voiau sa-L tina pe El departe de stricaciune, pe Cel care pastreaza cerurile de subreziciune, si cu care ele doreau sa-L unga pe Cel de la care cerurile isi iau mireasma! O, Doamne Preainmiresmate, singura mireasma a fiintei omenesti si a istoriei omenesti; cat de minunat ai rasplatit Tu aceste suflete cinstite si credincioase care nu Te-au uitat pe Tine mort in mormantul Tau! Tu le-ai facut pe femeile mironosite vestitoarele vestii Invierii si slavei Tale! Ele nu Ti-au uns cu mir trupul Tau cel mort, dar Tu le-ai uns sufletele lor vii cu uleiul bucuriei. Cei care plangeau mortul au ajuns randunelele unei primaveri noi. Cei care au plans la mormantul Tau au ajuns sfinti in Imparatia Ta cea cereasca. Cu rugaciunile lor, Dumnezeule Cel inviat, miluieste-ne si mantuieste-ne pe noi, ca sa Te slavim pe Tine, dimpreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh – Treimea Cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea, si-n vecii vecilor. Amin. (sfântul Nicolae Velimirovoci)

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.