verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre credință și mântuire.

Despre credință și mântuire.

8 decembrie 2016

“Eu sunt Lumina lumii…“ (Ioan 8,12). “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).“Eu sunt Învăţătorul şi Domnul“ (Ioan 13, 13).“Eu sunt Învierea şi Viaţa“ (Ioan 11, 25). DESPRE ORTODOXIE. Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi şi în general nu cunoaştem înălţimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţenia ei. Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul... 

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

7 decembrie 2016

Miercuri, 7 decembrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, în sala sinodală din incinta Reşedinţei mitropolitane din mun. Chişinău, a avut loc Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, cu participarea reprezentanţilor presei ortodoxe din republică. Şedinţa a început cu un cuvânt al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, care a vorbit despre deontologia comunicării pastorale în internet, axându-se... 

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie 2016, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești a avut loc adunarea generală a preoților din raion. Întrunirea a debutat cu oficierea sfintei Liturghii de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. A urmat mărturisirea preoților, după care a demarat conferința teologică cu tema: „Apărarea în fața abuzului prozeletismului sectar”. Conferința a fost susținută de lectorul Facultății de Teologie din Chișinău, protoiereul Octavian Solomon și de protoiereul... 

Spovedania unui păcătos

Spovedania unui păcătos

5 decembrie 2016

Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri. Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si,... 

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Duminica sfintelor femei mironosiţe

Sfânta noastră Biserică prăznuieşte astăzi duminica sfintelor femei mironosiţe. Sfinţii părinţi au găsit de cuviinţă ca în această duminică să se facă pomenirea sfintelor femei mironosiţe dimpreună cu Iosif şi Nicodim cei care au îngropat trupul Domnului Hristos. Este impresionant şi vrednic de toată lauda curajul acestor femei credincioase. Fapta lor dovedeşte dragoste, devotament, iar mai mult decât orice, recunoştinţă. Dacă pentru Domnul Hristos Săptămâna Patimilor a fost durere şi suferinţă, acelaşi lucru putem spune şi despre aceste femei binecuvântate care împreună cu Maica Sa au petrecut o săptămână plină de lacrimi şi jale până la Învierea Izbăvitorului din mormânt. Şiroaie de lacrimi le-au curs din ochi încă din Betania, când Mântuitorul se despărţea de Prea Curata Sa Maică şi mergea la Ierusalim ca să pătimească. Prea Curata Fecioară a fost însoţită, mângâiată şi înconjurată întotdeauna de aceste minunate femei. Să urmărim mai îndeaproape rolul ce l-au jucat aceste sfinte mironosiţe în vremea Patimilor lui Iisus.
Când toţi ucenicii s-au împrăştiat de frica iudeilor, ele au fost martore la toate cele întâmplate pe dealul Golgotei. Priveliştea răstignirii a trei oameni este un lucru destul de însemnat ca să atragă o mare mulţime de popor acolo. Unii veniră din ură înverşunată ca să vadă cum scapă de cel mai mare duşman al lor – Iisus. Aceştia erau preoţii, cărturarii şi fariseii. Alţii veniseră din curiozitate şi aşa în scurt timp s-au unit cu toţi în batjocuri, în cuvinte şi în gesturi împotriva lui Iisus. Unii strigau, alţii scoteau limbile strâmbându-se spre Iisus, iar alţii clătinau cu capetele şi şuierau un fel de “Huo!�, cum se zice la cineva care e vrednic de hulă. Niciodată omul nu s-a arătat mai rău ca atunci. Tot iadul se strânsese în acel loc ca să-i îndemne să-L hulească de Dumnezeu.
De obicei, oamenii au multă milă de cei ce suferă, mai ales de cei ce mor, oricare ar fi pricina morţii lor, dar acum nu mai era aşa. Nu este privelişte mai zguduitoare ca priveliştea răstignirii Domnului Hristos. Să privim o clipă mai atenţi şi să ne închipuim că suntem amestecaţi prin mulţimea aceea de pe Golgota.
Uitaţi-vă la faţa lui Iisus care a fost lovită cu pumnii, umflată şi învineţită, apoi a fost scuipat, iar pe cruce şiroaie de sânge I se prelingeau din cauza spinilor, deoarece pe cap avea o cunună de spini peste care a fost lovit, iar aceştia se înfigeau adânc în pielea capului Său. Spatele Lui era zdrelit de loviturile bicelor. Priviţi mâinile şi picioarele străpunse de piroane; priviţi la trupul Lui gol şi despuiat cum atârnă între cer şi pământ. Pământul se lepădase de El, cerul încă nu-L primea şi cine-I putea măsura durerile sufletului Său?
“Ocara îmi rupe inima” � se spune în psalmi. Fariseii şi cărturarii îşi bat joc de puterea Lui mântuitoare şi-I zic: “Pe alţii i-a mântuit, dar pe Sine nu se poate mântui!� Când Iisus strigă la cer zicând: “Eli, Eli, Lama Sabachtani?!� � ceea ce înseamnă “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu pentru ce M-ai părăsit?!� � toţi râd ironic şi zic: “I-auziţi, strigă pe Ilie, lasă să vedem dacă va veni Ilie să-L scape�.
De când este pământul, nu s-a mai văzut aşa ceva şi acesta s-a cutremurat; soarele s-a ascuns şi întuneric s-a făcut peste tot pământul timp de trei ore. Perdeaua din templu s-a rupt în două de sus până jos. Deodată, batjocura a încetat şi se întorceau acum acasă bătându-se în piept, semn că i-a cuprins o groază mare. Bâjbâind prin întuneric, cu frica în piept şi în suflet, coborau spre Ierusalim spre casele lor. Femeile mironosiţe erau acolo şi până în acel moment fuseseră şi ele ţinta batjocurilor lor. De aceea stăteau departe şi se uitau la cele ce se petreceau. Nenumărate şi grele au fost asupririle, ocările, scuipatul şi batjocura pe care mulţimea le arunca şi asupra lor cu ură şi dispreţ.
Multe din aceste femei au fost lovite, altele luate în crudă bătaie de joc, mai ales Maria Magdalena, a cărei viaţă era cunoscută. De altfel, au fost urmărite de ochii pizmaşi şi răutăcioşi ai multora, de când mergeau urcând spre Golgota când Iisus ducea Crucea cea grea, deoarece ele se apropiau cu rândul şi cu mare respect de Iisus ştergându-I faţa cu năframele lor de sânge şi sudoare. Ele nu mai voiau să ştie altceva şi nu mai vedeau nimic decât drumul durerii, Crucea şi pe Izbăvitorul lumii � Iisus. Nu le păsa de batjocurile şi de toată răutatea lor.
Atunci, pentru prima dată Maria Magdalena, rămânând puţin timp lângă Crucea lui Iisus, a observat, prin întunericul acela care se lăsase, un bărbat îngenuncheat care plângea în hohote. Acesta era Varava, tâlharul care a fost eliberat de Pilat în locul lui Iisus, şi astfel pentru prima dată la piciorul Crucii lui Iisus se află un tâlhar şi o desfrânată care cer iertarea păcatelor lor. S-au apropiat apoi toate celelalte femei împreună cu Maica Lui, Prea Curata Fecioară şi dimpreună cu Maria Magdalena, îngenunchind în faţa Crucii lui Iisus plângeau cu lacrimi amare pentru scumpul lor Învăţător.
Acum să amintim pe cei ce au fost în acele momente grele lângă Iisus.
IOSIF din Arimateea � a fost unul din cei 70 de ucenici ai Domnului. După ce a fost îngropat Domnul Hristos, evreii l-au luat pe acest Iosif şi l-au aruncat într-o groapă, într-un fel de închisoare din care a fost scos cu puterea lui Dumnezeu şi dus în Arimateea la casa lui. Aceasta s-a întâmplat după ce Domnul Iisus a înviat şi I s-a arătat scoţându-l de la închisoare.
NICODIM � era unul din fruntaşii evreilor care, după ce a îngropat trupul Domnului, a fost dat afară din Sinagogă şi nu a mai fost primit. El însă a povestit cu de-amănuntul şi a propovăduit Patimile şi Învierea Domnului Hristos pretutindeni unde a fost.
Femeile mironosiţe cele mai cunoscute au fost următoarele:
MARIA MAGDALENA � din care Domnul scosese 7 draci. Aceasta a fost cea mai înflăcărată în credinţă, atât în timpul acela, cât şi după aceea, mergând după Învierea Domnului până la Roma, la Cezarul Tiberius, căruia i-a relatat despre toată judecata nedreaptă pe care o făcuse lui Iisus Pilat împreună cu arhiereii Anna şi Caiafa şi cum L-au răstignit. Tot ea, cu puterea Domnului Hristos, a vindecat pe împăratul Tiberius la un ochi, iar acesta, drept mulţumire, a trimis ostaşi să aducă legaţi la Roma pe toţi cei vinovaţi, care şi-au luat pedeapsa meritată. După aceea propovăduind cu înflăcărare şi răspândind credinţa peste tot pe unde mergea, Maria Magdalena a murit în Efes, fiind îngropată de Sfântul Evanghelist Ioan.
SALOMEEA � a doua mironosiţă. Aceasta era fata Sfântului Iosif, logodnicul Maicii Domnului care era căsătorită cu Zevedei, tatăl lui Ioan Evanghelistul şi al lui Iacob.
IOANA � a treia mironosiţă. Aceasta era femeia lui Husa care a fost econom în palatul lui Irod împăratul.
MARTA ŞI MARIA � a patra şi a cincia mironosiţă. Acestea sunt surorile lui Lazăr.
MARIA LUI CLEOPA � este a şasea mironosiţă şi
SUZANA � a şaptea mironosiţă. Aceasta era singura soră a marelui învăţat Gamalieil, tânără, înţeleaptă şi frumoasă, care a cunoscut pe Domnul Hristos în apropierea Patimilor Sale.
Toate aceste femei au fost martore la suferinţele lui Iisus, la îngroparea Lui şi apoi la Învierea Lui din mormânt. Aceste femei au lucrat cu mare râvnă pentru Domnul de la începutul propovăduirii Lui. Ele mergeau cu o zi două înainte la locul unde trebuia să vină Domnul şi pregăteau cele ce trebuiau pentru masă, gătind şi servind pe Domnul şi ucenicii Săi. Tot timpul activităţii Domnului, au lucrat sfintele femei, ele dovedind şi un curaj deosebit în timpul Sfintelor Patimi. De aceea, Sfinţii Părinţi le-au aşezat în rândul apostolilor, întocmai cu apostolii.
Sfinţii evanghelişti vorbesc de cele mai cunoscute, dar ele au fost mai multe. Aşadar, pe bună dreptate duminica de astăzi s-ar mai putea numi şi duminica femeii creştine, duminica diaconiţelor, a purtătoarelor de mir, de sfintele învăţături ale Domnului Hristos. Sfintele femei mironosiţe au purtat în sufletul lor toată tradiţia, învăţătura prin viu grai a Domnului Hristos şi au învăţat lumea cum şi ce să creadă. Ele au învăţat mai cu seamă de la Sfânta Fecioară Maria, cu care au rămas în continuare după Învierea Domnului şi pe care o ajutau să face veşminte pentru preoţi, omofoare pentru arhierei, acoperăminte pentru sfintele vase de cult şi altele.
Femeile mironosiţe au înţeles de la Domnul Hristos înalta demnitate în care a fost pusă femeia creştină. Ştim că înainte de Domnul Hristos, istoria păstrează o amintire tristă pentru bietul neam femeiesc, femeile nefiind altceva decât nişte unelte în mâna bărbatului. Ele nu puteau să cumpere, să vândă, nu puteau hotărî nimic şi uneori erau lipsite chiar de bucuria rodului pântecelui lor, căci bărbaţii, dacă nu voiau copii, îi luau cu sila de la sânul mamei şi-i aruncau la râpă.
Fiul lui Dumnezeu, care a voit să se nască dintr-o femeie, a redat onoarea femeii, căci El a fost purtat în braţele unei mame, a fost alăptat la pieptul unei mame, îngrijit şi alintat de cea mai curată mamă, SF�NTA FECIOARĂ MARIA. De atunci, femeia este preţuită şi respectată, iar sfintele femei creştine de la început au imitat-o şi au avut-o ca un far luminos înaintea ochilor pe Sfânta Fecioară Maria.
Sfânta Elena a ştiut să dea fiului ei , Constantin, o creştere aleasă, căci a ieşit biruitor asupra păgânismului, dând libertate creştinismului şi declarându-l religie de stat. Sfânta Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur, a dat şi ea o educaţie creştinească fiului ei care lepădând păgânismul a devenit cel mai mare stâlp al Ortodoxiei. Rămânând văduvă, ea nu a vrut să se mai căsătorească, numai ca să dea fiului ei o educaţie aleasă.
Toţi păgânii admirau virtuţile lor şi ziceau: “Vai, ce minunate femei se găsesc la creştini!� Sfânta Biserică face pomenirea unei sfinte care a încreştinat ţara păgână a Iviriei sau Georgia. Această sfântă întocmai cu apostolii este sfânta Nina. Fiind de neam din Ierusalim, dorea din copilărie să răspândească învăţătura dreptei credinţe într-o ţară unde nu era cunoscut Domnul Hristos. După ce tatăl ei s-a făcut pustnic, iar mama sa a ajuns diaconiţă într-o mănăstire, dorinţa ei s-a împlinit. Şi astfel sfânta Nina s-a îndreptat către această ţară păgână Iviria, unde prin viaţa ei îmbunătăţită şi propovăduirea Domnului Hristos, a cucerit inimile oamenilor de acolo, aducând la credinţă pe însăşi împăratul Miriam al Georgiei.
Acesta a trimis scrisori la Constantinopol să-i trimită episcopi şi preoţi, botenzându-se el, curtea şi toată ţara lui. Mai târziu, prin îndrumările sfintei Nina, a ridicat în capitala ţării sale cea mai frumoasă biserică creştină. Din această ţară a Iviriei am avut şi noi românii un mare călugăr şi cărturar de seamă, pe mitropolitul Antim Ivireanu, care, ca şi sfânta Nina, a fost un mare luminător în ţara noastră. El a înfiinţat o tipografie la mănăstirea Snagov unde s-au scris cărţi religioase în câteva limbi.
Iată cum s-a înmulţit lumina lui Hristos în lume prin uceniţele şi ucenicii Domnului şi e nesfârşit numărul femeilor creştine care au lucrat pentru numele Domnului şi care L-au propovăduit cu viaţa şi cu faptele lor până în zilele noastre. Cine nu-şi aminteşte din istoria ţării noastre de mamele creştine care au adus pe lume prin naştere şi prin creştere oameni mari, viteji şi sfinţi. Astfel avem pe mama lui Ştefan cel Mare, mama lui Mihai Viteazul, mama lui Tudor Vladimirescu, mamele multor domnitori şi voievozi, care au răspândit învăţătura dreptei credinţe în ţara noastră.
Dacă femeia creştină a fost înălţată şi pusă la loc de cinste de Domnul Hristos, apoi să vedem şi ce anume obligaţii trebuie să îndeplinească ea. În primul rând, femeia creştină trebuie să propovăduiască învăţăturile Mântuitorului ca şi femeile mironosiţe în toate locurile unde se află. Dacă este necăsătorită, să-şi păzească cinstea până la cununia religioasă şi să îndemne şi pe celelalte prietene ale ei să facă asemenea, să nu se înşele şi să-şi piardă fecioria, căci va fi vai de casa lor.
După ce se căsătoresc, femeia şi bărbatul creştin nu trebuie să trăiască oricum, ci numai în ascultare de legea Domnului, de Biserică, păzind credinţa. Femeia să devină mamă, căci aceasta este menirea femeii pe pământ, să nască toţi copiii pe care-i dă Dumnezeu, nu să-i arunce, să-i avorteze, să-i omoare în diferite chipuri, căci acest păcat atrage mânia lui Dumnezeu asupra casei lor şi din această cauză se ajunge la despărţire.
Trei păcate sapă la temelia unei case ca s-o distrugă: avorturile, când soţii se înşeală şi ferirea în diferite chipuri de a face copii. Aceste păcate mari distrug căsnicia. De aceea vedem astăzi în lume atâtea divorţuri, pentru că se rupe legătura cu Dumnezeu, prin ruperea inelelor cununiei care se face prin aceste trei mari păcate. Aşadar, femeile ca şi bărbaţii să ţină seama că după ce s-au căsătorit pot să cadă în păcate şi mai grele. Au vrut să scape de păcatul desfrânării, dar foarte uşor pot cădea în păcatul preacurviei.
Nu este îngăduit nici unuia dintre soţi să privească cu pofte păcătoase la alte persoane, ci trebuie păzită învăţătura Domnului Hristos, a Sfântului Apostol Pavel care zice că femeia trebuie să aibă temere de bărbat şi să-i poarte respectul păzindu-se curată numai pentru el. Iată de ce nu este bine ca femeia sau bărbatul să plece de unul singur la diferite distracţii, la nunţi, în staţiuni, fiindcă de aici pleacă răul şi cele mai multe cazuri de despărţire.
Când într-unul din soţi a intrat gelozia, bănuiala şi neîncrederea, în casa aceea nu mai este bine, începe cearta, duşmănia, bătaia şi de aici divorţul. De aceea femeia creştină să se lupte în familie să păzească hotarele legii dumnezeieşti de care sfinţii părinţi fac pomenire în rugăciunile de la cununie. Aceste hotare ale legii sunt posturile şi sărbătorile care trebuie păzite în curăţie trupească şi sufletească, căci numai astfel făcând vor avea copii buni, sănătoşi, cu mintea întreagă care vor aduce bucurii părinţilor, Bisericii şi lumii întregi.
Copiii care sunt zămisliţi în posturi şi sărbători, de părinţi beţivi, desfrânaţi, cu diferite vicii, aceşti copii vin pe lume cu sufletul şi cu trupul zdrenţuite de păcate sufleteşti şi trupeşti, căci unii se nasc suciţi, strâmbi, orbi, surzi, ologi, nevoiaşi şi chiar nebuni. De aceea se plâng astăzi majoritatea părinţilor de copiii lor că sunt răi, necredincioşi şi înstrăinaţi de Dumnezeu. Se nasc necredincioşi, hoţi şi criminali, hulitori şi desfrânaţi, beţivi şi tutunari, îndrăciţi şi înrăiţi, făcând să sufere nu numai pe părinţi şi rude, ci chiar o lume întreagă.
Aşadar, să luăm aminte că binele sau răul în lume pleacă din casa fiecăruia dintre noi, de la zămislire de prunci legiuită sau nelegiuită. În ce priveşte avorturile, femeia nu trebuie să plece urechea la şoaptele necuratului, care o poate ispiti prin bărbatul ei, prin doctori şi prin alţii care îndeamnă la acest mare păcat. Să se ştie clar că bărbaţii care îndeamnă femeile la avorturi au aceleaşi păcate ca şi ele. Femeile care dau buruieni sau fac injecţii, ceaiuri, sau chiar numai un îndemn dacă fac, au aceleaşi păcate.
Aşa se fac păcatele astăzi, cele mai multe făcându-se în anturaje, în vorbire, în diferite împrejurări. Acelea care vă ştiţi că aţi greşit în vreun fel, să nu uitaţi să spuneţi la spovedit, iar pentru că acest păcat al avorturilor este foarte răspândit în lume, am să vă spun o întâmplare cu o femeie care era ameninţată de bărbatul ei că o lasă dacă nu face avorturi.
Această femeie de prin părţile Moldovei era însărcinată în a treia lună. Bărbatul ei aranjase cu un doctor ca să intervină şi să oprească sarcina, dar ea, fiind credincioasă şi cu frică de Dumnezeu, nu voia să consimtă să facă acest lucru. Nemaiputând trăi din cauza bărbatului care o ameninţa că o omoară, s-a dus şi ea la un preot duhovnic şi cu lacrimi în ochi i-a povestit toată întâmplarea. Preotul a sfătuit-o să postească o zi şi să se roage cu credinţă la Dumnezeu, făcând milostenii şi închinăciuni câte va putea.
Femeia a mers şi a făcut întocmai. Într-o vineri a postit, s-a rugat, a plâns înaintea icoanelor ca să îmblânzească Dumnezeu pe bărbatul ei şi s-o întărească în necazul ei. În noaptea aceea avu un vis minunat, căci a fost răpită într-un loc foarte trist. Acolo erau nişte munţi de aramă şi nişte păduri parcă erau de foc, iar copacii roşii ca de jar. În marginea pădurii era un şes şi nişte copaci uriaşi de foc care ardeau, iar de fiecare copac era legată cu funii de foc câte o femeie goală. Din munţii aceia ieşeau nişte vulturi cu cioc şi cu aripi de foc, care aşezându-se pe pieptul acelor femei, îi mâncau sânii până se vedeau coastele, iar ele zbierau groaznic. După ce se săturau, vulturii zburau în acei munţi de aramă, iar lor le creşteau imediat sânii şi după puţin timp vulturii veneau din nou şi-i mâncau în zbieretele lor şi tot aşa se chinuiau în veci.
Deodată, femeia a observat lângă ea un tânăr care i-a zis: “Vezi aceste femei? Ele n-au vrut să aibă copii, ci i-au omorât în pântece aşa cum era să faci şi tu. Aici îţi este locul dacă nu te hotărăşti să laşi pruncul să trăiască. Aceste femei aşa se chinuiesc în vecii vecilor, şi acei vulturi le mănâncă sânii, fiindcă Dumnezeu de aceea a lăsat sânii femeii, ca să alăpteze prunci, nu să-i arunce la gunoi. Ia aminte că dacă ai să faci avort, vezi copacul acela liber, uită-te bine că şi funiile te aşteaptă, acolo e copacul unde vei fi adusă. Maica Domnului m-a trimis să-ţi spun şi să-ţi arăt locul, dacă nu asculţi�.
Când s-a trezit femeia din această vedenie, udă de lacrimi, şi tremurând de frică n-a mai ţinut seama de nimic şi a spus bărbatului că, chiar dacă o împuşcă, ea nu va face această faptă rea. Acesta este numai un loc din chinurile iadului, dar sunt mai multe şi-n diferite feluri. Iată un loc tot atât de îngrozitor de care mi-a povestit cineva.
Tot într-o vedenie această persoană a fost dusă de un înger să vadă o parte din chinurile iadului. Acolo a văzut într-un loc o femeie care făcuse şapte avorturi cât a fost în viaţă. Şapte balauri erau încolăciţi pe ea şi o sugeau: doi de sâni, doi de ochi, doi de mâini şi unul de stomac. După ce o chinuiau un timp, apăreau şapte demoni, o luau în furci şi o duceau alături unde erau şapte grămezi de carne. Acolo demonii o îndopau cu acea carne şi ziceau: “Acesta este rodul tău, să te saturi de sângele lor�. Mult m-am speriat de acest loc groaznic, spunea acea creştină, dar nu voi înceta să spun mereu la femei şi să nu mai facă nimeni aşa ceva că mare rău le aşteaptă.
Aşadar, femei creştine, treziţi-vă, spovediţi-vă şi spuneţi la duhovnic cu lacrimi în ochi câte avorturi aveţi, făcând canon pentru iertarea acestor păcate grele. Canonul nu constă în a cumpăra lumânări de mii de lei sau altceva de genul acesta, ci mai întâi de toate trebuie îndreptare, oprire de a mai face acest păcat şi părere de rău până la moarte. Pocăinţa împreună cu faptele bune vor salva şi sufletele nevinovaţilor prunci.
Femeia trebuie să fie ca un înger păzitor al casei, ea trebuie să-şi păzească bărbatul să nu cadă în păcate, căci multe femei neiscusite şi-au stricat bărbaţii buni. Dacă e îngerul casei, femeia trebuie să aibă grijă mare de copii, să nu fie sminteală pentru ei, să nu se dezbrace în faţa lor, căci mult greşesc aceste mame care nu se ruşinează în faţa copiilor. Acolo unde sunt băieţi şi fete, mama trebuie să-i separe mai din timp, fiindcă de la neruşinare vin păcate grele care nu se pot spăla aşa uşor.
Femeia creştină trebuie să se deosebească de celelalte femei necredincioase. Ea să fie pildă oriunde merge şi cu mult mai mult la Sfânta Biserică, observând cu atenţie învăţătura Sfinţilor Părinţi, care spun că în biserică nu se vorbeşte şi nu se umblă din loc în loc, iar îmbrăcămintea femeii creştine trebuie să fie modestă. Sfântul Ioan Gură de Aur a întâlnit o femeie gătită, parfumată şi a întrebat-o: “Unde mergi, femeie, aşa?� Ea-i răspunde cu bucurie că merge la biserică. Sfântul îi răspunde: “Îmbrăcămintea ta nu te arată că mergi la biserică, poate mergi la nuntă sau la teatru, căci pentru a merge la biserică nu se cere să fii aşa de elegantă, înzorzonată, nu aşa se îmbracă o femeie păcătoasă care se pocăieşte şi cere iertare de la Dumnezeu. Hainele tale luxoase nu te vor învrednici de iertare, ci vor atrage mai degrabă asupra ta mânia lui Dumnezeu�.
Tot în acele vremuri se ducea o mamă la biserică cu singurul ei băieţel de mână. Mama, din neştiinţă şi din îndemnul diavolului, după cum era obişnuită, s-a îmbrăcat foarte luxos. Când au ajuns ei amândoi la biserică, copilul a fixat ochii la Domnul Hristos răstignit pe Cruce şi deodată zice: “Ia priveşte, mamă, la Stăpânul nostru Hristos, că este gol şi plin de răni şi cu piroane în mâini şi picioare, iar tu vii la biserică aşa de luxoasă! Bagă de seamă, mamă, să nu cazi în focul iadului!� Mama, ruşinată de cuvintele copilului, şi-a făcut o haină simplă numai pentru biserică, şi a trăit până la moarte în modestie şi rugăciune.
Sfântul Ieronim zice că femeile care se îmbracă luxos, şi mai ales la modă, sunt întocmai ca femeile care folosesc otravă să omoare pe cineva. Ele păcătuiesc pentru că dau altora băutura ucigătoare şi-i fac să cadă în ispită. Sfântul Ambrozie zice şi el: “cu cât o femeie se arată în faţa oamenilor mai gătită, cu atât este mai greţoasă şi scârbită înaintea lui Dumnezeu�.
De aceea să luăm aminte să nu ne înşelăm singuri, crezând că dacă venim la biserică şi zicem “Doamne, Doamne�, vom intra în Împărăţia cerului. Dacă nu ne comportăm smeriţi şi cuvioşi în casa lui Dumnezeu, după cum ne învaţă sfinţii părinţi, vai nouă, mai bine să nu venim să facem sminteală. De multe ori vedem în timpul slujbei când e cel mai înalt şi înfricoşat moment, atunci când se sfinţesc darurile, câte o femeie venind şi apucându-se să se închine şi să se plimbe cu lumânările în mână pe la icoanele din faţă ca să tulbure pe toţi. Vai de rugăciunea ei, vai de lumânarea ei!
Să nu se mai întâmple aşa ceva. Ai venit la biserică şi Sfânta Liturghie e începută, să stai într-un loc acolo unde te găseşti şi roagă-te cu smerenie şi credinţă, fără să-i sustragi pe ceilalţi de la rugăciune. De aceea spun Sfinţii Părinţi că pe unele le aduce diavolul la biserică, căci se trezesc şi ele pe la orele 10 � 11 şi vin la biserică ca să facă tulburare. Femeile creştine să fie ca şi mironosiţele în ascultare de ucenicii Domnului ca să înveţe şi pe cele neştiutoare credinţa, aşa cum ne-a lăsat-o nouă Domnul Hristos şi sfinţii apostoli, fiindcă în lume s-au ivit mulţime de credinţe rătăcite care fac mari ravagii între credincioşi.
Spre exemplu, sunt unele femei care învaţă spunând că nu e bine să se facă cununii în luna mai; auziţi ce au învăţat ele de la diavolul, că nu le merge bine celor care se cunună în această lună. De aceea îi apucă moartea pe mulţi necununaţi şi-i tot amână şi umple diavolul iadul cu ei; apoi tot ele trimit pe urmă după preot când moare unul din soţi, ca să vină preotul şi să cunune pe cel rămas în viaţă cu cel răposat. Altele învaţă să ţină de sărbători mari joile verzi, marţile după Rusalii şi joile după Paşti.
Altele învaţă lumea să ţină posturile care nu sunt orânduite de Biserică � spre exemplu postul Sfântului Anton � sau să ajuneze câte o săptămână în care intră şi sâmbăta şi duminica. Canoanele spun că cine ajunează sâmbăta şi duminica să se afurisească. Unele femei sfătuiesc să nu se facă maslu celui bolnav, spunând că moare imediat. Le întreb unde au pomenit ele în rugăciunea de la maslu că se roagă moarte bolnavului? Se apucă altele şi împart la cei care se împărtăşesc lumânări ca să fie pentru cei răposaţi.
Să se ştie clar că fiecare trebuie să se împărtăşească cu lumânarea lui. Pentru cei care au murit nespovediţi, neîmpărtăşiţi şi fără lumânare, sunt alte orânduieli. Să se grăbească, fraţi creştini, toţi să se împace cu Hristos, să vină la biserică, să se împărtăşească din vreme şi să se spovedească cum trebuie, că vai de cei care mor nespovediţi şi neîmpărtăşiţi. Unii mai spun că au apucat lumânare; poate să apuce 100 de lumânări, dacă a murit nespovedit şi neîmpărtăşit, nu-i mai garantează nimeni mântuirea.
Lumina este Hristos, El e Lumina lumii, trupul şi sângele Lui pe care-L primim prin Sfânta Împărtăşanie, ne va lumina, ne va trece peste toate vămile şi peste toate relele până la împărăţia cerească. De aceea e bine să ascultaţi de Sfânta Biserică, să nu apucaţi vreun drum greşit, ca astfel să vă lepede Dumnezeu şi să vă vedeţi la sfârşit fără nici un folos.
Fiţi în strânsă legătură cu noi şi să ne aduceţi la cunoştinţă orice abatere de la dreapta credinţă ca să vă luminăm şi aşa cum v-am lămurit noi să propovăduiţi şi să învăţaţi şi pe ceilalţi. În felul acesta vă veţi face datoria ca femeile mironosiţe care au ascultat de apostoli şi au urmat învăţăturile Domnului până la sfârşit.
Alergaţi, mărturisiţi, îndemnaţi şi chemaţi la casa Domnului, căci numai în Biserică mai este lumină. Lumea vă va scoate fel de fel de vorbe, vă va zice ipocrite, habotnice, mironosiţe, mistice, va râde ironic cum învaţă demonul, dar sus privirea, sunteţi ucenice ale lui Iisus.
Să ne aducem aminte de sfintele femei mironosiţe cât au suferit, de înaintaşele noastre creştine şi nici o clipă să nu pierdem fără folos, căci în ochii Domnului sunteţi de mare preţ. El ne iubeşte şi vrea să fim ai Lui şi pentru El şi Împărăţia Lui, să luptăm ca să ne câştigăm sufletul şi să ni-l mântuim.

Rugăciune
Doamne, Iisuse Hristoase, ridică vălurile minţii noastre ca să Te putem vedea şi urma ca sfintele femei mironosiţe. Vorbeşte inimii noastre, Doamne, şi fă-o să Te asculte şi cu lacrimi să-Ţi răspundă. Loveşte piatra credinţei noastre ca să curgă şiroaie de lacrimi din dragoste şi recunoştinţă pentru binele ce ne-ai făcut nouă, robilor Tăi, ca să ne mântuim şi noi şi să Te slăvim în vecii vecilor. Amin. (ierodiacon Visarion Iugulescu).


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.