versiunea moldoveneasca русская версия


Învățătură în duminica împăcării

Învățătură în duminica împăcării

17 февраля 2018

„Să nu întorci faţa ta de la sluga Ta; când mă necăjesc degrab mă auzi!” (PS.68,20) Cu aceste cuvinte pătrunse de durere filială, iubiţi părinţi, fraţi şi surori în Domnul, Sfânta Biserică, astăzi la dumnezeiasca slujbă de seară, se adresează către Dumnezeu. Şi fiecare dintre cei ce stau aici, fără îndoială, a simţit în inima sa aceste cuvinte ca pe o adresare personală a sa către Dumnezeu. Nu întoarce faţa Ta, milostive Doamne, de la noi! — cerem toţi. Dar această milă a lui Dumnezeu noi trebuie să o merităm.  

Mărturisirea preoților din raionul Fălești

Mărturisirea preoților din raionul Fălești

16 февраля 2018

Vineri, 17 februarie 2018, în ajunul Postului Mare, în biserica „Sf.M.Mc.Dimitrie” din orașul Fălești, sectorul Gara Feroviară, a avut loc adunarea clericilor din raionul Fălești. Întrunirea a debutat cu rugăciunile pentru mărturisirea slujitorilor altarului, săvârșită de duhovnicul circumscripției, protoiereul Vasile Rodnițchi. A fost anunțat locul desfășurării Cântului Pascal în satul Pînzăreni pentru blagocinia Fălești 1 și respectiv în satul Albineț pentru blagocinia Fălești 2. A urmat consfătuirea  

Cununie în biserica U.M. din Bălți (video).

Cununie în biserica U.M. din Bălți (video).

14 февраля 2018

Vineri, 9 februarie 2018, în biserica Unității Militare 1003 din Bălți a avut loc o adevărată sărbătoare, un eveniment deosebit, săvârșindu-se pentru prima dată o cununie în această biserică. Slujba divină a fost oficiată de protoiereul Pavel Petrov, care a spus că sfânta Liturghie a mai fost slujită, dar sfânta taină a Cununiei pentru prima dată.  

Liturghie funerară în satul Dumbrăvița

Liturghie funerară în satul Dumbrăvița

11 февраля 2018

Duminică, 11 februarie 2018, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Dumbrăvița, raionul Sîngerei, Preasfințitul Marchel a oficiat sfânta Liturghie și prohodul pentru adormita roaba lui Dumnezeu, Efimia Porcescu. Ajunsă la venerabila vârstă de 75 de ani, vrednica creștină Efimia Porcescu a educat și a crescut cu multă dăruire și osteneală patru copii: doi băieți, ambii slujitori ai sfântului altar,  

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa…

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa…

10 февраля 2018

În pildele rostite mai înainte, atunci când Hristos vorbește despre două persoane, se referă la cele două părți ale omului, cea ascultătoare și cea neascultătoare, însă acum vorbește mai pe înțelesul tuturor și cu cuvinte mai înfricoșătoare. Nu mai spune că împărăția ce va să vină se asemănă cu aceasta sau cu cealaltă, cum o făcea înainte, ci acum vorbește deschis, arătându-se pe Sine ca Fiul Omului care va veni întru slava Sa. Dacă până acum s-a arătat cum este El necinstit și batjocorit, de-acum înainte situația se schimbă. mustră, judecă și stă... 

La râul Babilonului

La râul Babilonului

3 февраля 2018

La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: “Cântați-ne nouă din cântările Sionului!“ Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine,  

Pildă despre o cioară

Pildă despre o cioară

27 января 2018

O cioara traia in padure si era absolut multumita de viata sa. Insa intr-o zi a vazut o lebada… “Aceasta lebada este atat de alba”, s-a gandit cioara. “Si eu sunt atat de neagra. Aceasta lebada trebuie sa fie cea mai fericita pasare din lume.” Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gandea. “De fapt”, i-a raspuns lebada. “Simteam ca sunt cea mai fericita pasare din imprejurimi pana cand am vazut un papagal care avea doua culori.  

Parastas pentru protoiereul Valeriu și preoteasa Iraida

Parastas pentru protoiereul Valeriu și preoteasa Iraida

21 января 2018

În după-amiaza zilei de duminică, 21 ianauaie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, în biserica „Sfânta Treime” din satul Copăceni, raionul Sângerei, a fost oficiat un parastas întru pomenirea protoiereului Valeriu Dubenco și preoteasa Iraida. Slujba a fost săvârșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sângerei, alături de un sobor de preoți, familia îndoliată și enoriașii bisericii. Chiar dacă au trecut 40 de zile, de când nu mai sunt printre cei vii, rudelor continuă să le fie transmise mesajele de condoleanțe.  

Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

12 января 2018

Preasfinția Voastră, Vă aducem sincere felicitări și urări de bine cu ocazia prăznuirii Patronului ceresc al PS Voastre, Cuviosul Marchel, egumenul Mănăstirii Neadormiților. În zi de sărbătoare, ne îndreptăm către Dumneavoastră cu cele mai luminoase gânduri și cele mai sincere urări de bine şi ne rugăm lui Hristos-Domnul, Arhiereul bunătăților viitoare (Evrei 9, 11), să vă dăruiască mulți și binecuvântați ani de viață, pace și tărie duhovnicească în lucrarea Preasfinţiei Voastre, iar pe parcursul întregii vieți pământești să fiți însoțiți de  

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală din Bălți

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală din Bălți

11 января 2018

Într-o atmosferă de rugăciune și festivitate, 11 ianuarie 2018, când Biserica face pomenirea sfântului cuvios Marchel, egumenul mănăstirii Neadormiților, în catedrala „Sf.Împ.Constantin şi Elena” din Bălţi a fost oficiată sfânta Liturghie de către Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești. Sărbătoarea a fost deosebită de frumoasă, pentru că împreună s-au rugat un sobor de arhierei, constituit din: ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari; ÎPS Iustinian, Arhiepiscop de Elista și Kalmykia; PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni.  

Duminica învierii fiicei lui Iair.

Evanghelia de astăzi ni-l prezintă pe Iair, conducătorul sinagogii din Capernaum, a cărui fiică, în vârstă de 12 ani, se îmbolnăvise. Încrezător în darul supranatural al lui Iisus din Nazaret, Îl roagă să-l ajute. Domnul, receptiv la durerea tatălui, intervine în grabă, redând viaţa fiicei sale, care între timp murise.De la căderea strămoşilor noştri în păcat „nimeni nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preţ de răscumpărare” (Ps. 48, 7). De aceea, noi trebuie să fim totdeauna pregătiţi pentru ziua morţii noastre, încât dincolo de hotarul ei să fim în veşnică şi fericită comuniune cu Hristos, Biruitorul morţii.

Cuvântul „moarte” a ieşit pentru prima dată din gura lui Dumnezeu, Care a poruncit lui Adam să nu mănânce din pomul oprit (Fac. 2, 7). Neascultând, Dumnezeu l-a pedepsit pe om, spunându-i: „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Fac. 3, 19); de atunci „este rânduit oamenilor odată să moară” (Evr. 9, 27), iar moartea apare ca sfârşitul normal al vieţii.

Despărţirea sufletului de trup se produce fie din cauza slăbirii şi morţii celulelor corpului în urma vreunei boli sau a bătrâneţilor, fie din cauza accidentelor. În felul acesta, sufletul, pierzând suportul pe care se rezema până atunci, este obligat să se desfacă de locaşul de lut în care s-a sălăşluit şi să pună capăt existenţei pământeşti a omului.

După despărţirea de trup, sufletul se întoarce la Dumnezeu, de la Care şi-a primit existenţa, pentru a primi răsplata sau pedeapsa vieţii pământeşti, iar trupul se întoarce în pământul din care a fost luat, pentru a se descompune în elementele din care a fost alcătuit.

Nostalgia şi teama profundă, care strânge respiraţia omului în faţa misterului morţii, sunt proba faptului că omul nu aparţine numai acestei vieţi trecătoare, ci şi eternităţii. Întrucât prin moarte sufletul nu poate fi desfiinţat, grija noastră trebuie să fie pentru mântuirea acestui suflet nemuritor, aşa cum ne învaţă Mântuitorul: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă” (Mt. 10, 28).

Dacă trupul se întoarce în ţărâna pământului şi nu mai are nimic din gingăşia pruncului, din frăgezimea tinereţii sau din vigoarea maturităţii, ce-i putem da lui Dumnezeu atunci când murim, ca mulţumire că ne-a dat viaţa? Răspunsul creştinesc este: veşnica tinereţe a sufletului, care nu piere niciodată.

De aceea, viaţa pământească trebuie să fie o permanentă pregătire pentru moarte. Pentru cel credincios, viaţa actuală este timpul semănatului, cale spre veşnicie, spre momentul suprem al secerişului.

Rezultă de aici că ultimul cuvânt nu este al morţii, ci al vieţii veşnice. Având în minte condiţia noastră muritoare, e bine să ne amintim, totodată, că nu avem decât un timp limitat pentru a ne realiza viaţa.

Înţeleptul Solomon îndeamnă: „Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale…, înainte ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu Care l-a dat” (Eccl. 12, 1 şi 7).

Ferice de creştinii – vârstnici şi nevârstnici – care trec puntea vieţii, fără să privească în jos, fiindcă s-ar descumpăni, ci privesc la ţinta de pe malul celălalt, ştiind că astfel se mântuiesc, se desăvârşesc.

Desăvârşirea nu este condiţionată de numărul anilor înscrişi în răbojul hronicului pământesc, ci de vrerea noastră de a împlini cu sârg ordinea morală – poruncile – în anii ce ne-au fost daţi să-i trăim.

Dau ascultare poruncilor cei ce au la prezidiul vieţii forţa morală a credinţei, care îi povăţuieşte să îndrăgească viaţa în toată puritatea şi prospeţimea ei, dar să nu tăgăduiască moartea cu implicaţiile ei. „Adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă, de stricăciune şi de moarte şi te păzeşte de vrajbă şi rămâi întru porunci”, îndeamnă înţeleptul Sirah (28, 6).

De aici rezultă că fiecare creştin este dator să se pregătească pentru moarte şi aceasta o poate face în mai multe feluri.

Pentru moarte ne putem pregăti cunoscând adevărul că aici, pe pământ, fiecare poate reveni asupra gândurilor, părerilor, vorbelor şi faptelor sale, corectându-le; în orice moment, poate să meargă pe calea luminii, căci, după moarte, nimeni nu se mai poate îndrepta. Acolo fiecare recoltează ce a semănat aici, pe pământ.

De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Aici e timpul pocăinţei, dincolo al judecăţii”. Pe pământ fiind, toţi greşim, dar de câte ori am căzut trebuie să ne ridicăm prin pocăinţă. Apoi, să venim la Hristos şi să căutăm iertarea Sa în Taina Spovedaniei şi o vom primi, pentru că ne promite: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară” (In. 6, 37).

Aşa s-a căit fecioara Paisia şi a plecat în pustie. Chiar în ziua aceea, pe la miezul nopţii, pe când dormea, a murit. Avva Ioan Colov, care o însoţise, a văzut un înger ducând sufletul Paisiei la cer.

Pentru moarte ne putem pregăti participând mereu la Sfânta Liturghie, unde avem ospăţul euharistic. În Sfânta Euharistie ne împărtăşim de moartea tainică a lui Hristos ca pregătire pentru moartea noastră reală, după care cei ce s-au unit cu Hristos aici vor avea parte de eternitate fericită.

Viaţa de har primită în Botez este sporită şi reînnoită prin Împărtăşanie, pâinea pelerinajului nostru până în clipa morţii, când ni se va da ca merinde pentru viaţa veşnică.

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne arată că Euharistia ne dă puterea să primim moartea reală şi viaţa de după înviere. Împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Domnului, dobândim puterea să murim omului vechi şi să gustăm din viaţa învierii.

De aceea, Sfântul Ignatie al Antiohiei afirmă că Euharistia este, într-adevăr, „leac al nemuririi, antidot împotriva morţii şi hrană a vieţii veşnice”. Iar părintele Gala Galaction spune: „Noi, creştinii, cunoaştem mormântul şi trista lui smerenie, putreziciunea şi risipirea elementelor din care am fost alcătuiţi. Dar avem în noi sămânţa nemuririi. Prin Sfintele Taine, mai ales prin Sfânta Euharistie, am primit arvuna nemuririi”.

Pentru moarte ne putem pregăti trăind în fiecare zi pentru Hristos, convinşi că cine trăieşte cu şi pentru Dumnezeu, deşi moare, rămâne viu (cf. In. 11, 25). Să nu ne luăm după unii sau după alţii care toată viaţa lor şi-o sacrifică pe altarul idolesc al bogăţiei, al gloriei şi al plăcerii. Pot fi ei siguri de succes? Învinge unul, cad o sută!

Orice ţi-ar oferi lumea şi viaţa aceasta pământească, nu poţi fi deplin mulţumit căci, adesea, în fundul paharului victoriilor omeneşti se află simţământul deşertăciunii, mai ales atunci când eşti în faţa morţii.

Bine grăieşte Sfântul Ioan Iacob: „Prietenia cea cu lumea/Te lasă singur la mormânt,/Doar numai faptele credinţei/Tovarăşi mai departe sunt”.

În Urmarea lui Hristos găsim povaţa: „În toate faptele şi în toate gândurile, ar trebui să te porţi ca şi cum ar trebui să mori astăzi”.

Iar din partea Mântuitorului ne vine asigurarea că cei ce săvârşesc în veacul de acum fapte bune, vor ieşi din morminte „spre învierea vieţii” (In. 5, 29).

Pentru moarte ne putem pregăti purtând crucea încercărilor şi renunţărilor, cum ne îndeamnă Fericitul Augustin: „Toată viaţa creştinului, de va voi să trăiască după Evanghelie, nu este altceva decât o cruce şi o mucenicie”.

Se înşeală aceia care cred că pot trăi pe pământ fără luptă şi că se pot mântui fără suferinţă şi cruce. Creştinul care nu acceptă crucea nu va învia întru fericire, cum ne atenţionează Sfântul Atanasie cel Mare: „Cine are odihnă în această lume, să nu nădăjduiască că o va afla pe cea veşnică”.

În concepţia Sfântului Apostol Pavel, viaţa celui credincios este o luptă ce duce la cunună (cf. II Tim. 4, 7-8). De aceea, la slujba înmormântării, Hristos Se adresează purtătorilor crucii, spunându-le: „Cei ce în viaţă crucea ca jugul aţi luat şi Mie aţi urmat cu credinţă, veniţi de primiţi darurile ce am gătit vouă şi cununile cereşti”.

Când omul intră în lume, prin naşterea sa, el are pumnii strânşi, ca şi cum ar vrea să spună: „Lumea este a mea. În curând, o voi apuca cu toată mâna mea”. Când omul părăseşte lumea, prin moartea sa, palmele lui sunt larg deschise, ca şi cum ar vrea să declare: „N-am luat nimic cu mine din lume”.

De aici se vede clar că lucrul cel mai important este să-L posedăm pe Hristos, Care poate să ne însoţească dincolo de moarte şi să rămână cu noi întreaga veşnicie (cf. In. 12, 26).

Dacă trăieşti numai pentru familie, într-o zi copiii au crescut şi au plecat, iar viaţa ta s-a terminat. Dacă trăieşti numai pentru împliniri în ocupaţia ta, într-o zi bătrâneţea va sosi şi alţii mai tineri vor tinde cu nerăbdare să-ţi ia locul, iar viaţa ta s-a terminat. Dacă trăieşti numai pentru slavă de la oameni, într-o zi influenţa ta va dispare şi vocea ta nu va fi luată în seamă, iar viaţa ta s-a terminat.

Trăind pentru Hristos, ai o moştenire care în veac nu va dispare. De aceea, El ne porunceşte: „Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne întru viaţa veşnică” (In. 6, 27).

Când murim, noi nu ducem cu noi nimic din avere, plăcere, slavă, nimic din posesiunile noastre materiale. Însă luăm cu noi acele lucruri care nu pier niciodată: credinţa şi faptele bune, suferinţele pentru Evanghelie, pocăinţa noastră şi sufletul spălat în sângele preţios al lui Hristos.

Pentru toate acestea, Domnul, „Cel întâi născut din morţi” (Apoc. 1, 5), ne promite răsplată cerească zicând: „Oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri în veac!” (In. 11, 26). Amin.

Din aceași categorie:


К записи есть 1 комментарий