versiunea moldoveneasca русская версия


Festivalul pascal al raionului Glodeni s-a desfășurat în satul Cuhnești.

Festivalul pascal al raionului Glodeni s-a desfășurat în satul Cuhnești.

19 апреля 2017

Marți, 18 aprilie 2017, în satul Cuhnesti, raionul Glodeni a avut loc festivalul concurs raional al cântecului sacru pascal cu genericul „SUB LUMINA ÎNVIERII”. Evenimentul a fost organizat de consiliul raional și secția Cultură din Glodeni, primăria și biserica din Cuhnești, în parteneriat cu protoieria Glodeni. Colectivele corale au adus jertfă de laudă, prin care L-au slavit pe Mielul Blând, Mântuitorul și Salvatorul omenirii. Printre cele mai onorabile coruri s-a remarcat corul de preoți ai blagociniei Glodeni, dar și corul select al orașului Dorohoi. La final au fost... 

Festivalul pascal din satul Chetriș

Festivalul pascal din satul Chetriș

18 апреля 2017

Marți, 18 aprilie 2017, în frumoasa curte a bisericii „Sf.Ier.Nicolae” din satul Chetriș, raionul Fălești s-a petrecut festivalul pascal al blagociniei Fălești 2, cu genericul „Cânta-voi Dumnezeului meu”, ediţia a VII-a, organizat de către Secţia raională Cultură şi Turism în colaborare cu blagocinia 2 din raionul Făleşti. Debutul evenimentului a avut loc în biserică, prin rugăciunea de binecuvântare, săvârșită de blagocinul sectorului Fălești 2 – protoiereul Oleg Fistican și parohul bisericii – protoiereul Igor Bumbac.  

Vecernia învierii în catedrala „Sf.Ier.Nicolae” din Bălți

Vecernia învierii în catedrala „Sf.Ier.Nicolae” din Bălți

17 апреля 2017

Ce am sărbătorit? Am serbat că Iisus Hristos a înviat, serbăm biruința, bucurându-ne ca vrăjmașul a fost învins, moartea a fost omorâtă, iadul s-a zdrobit, zapisul nostru de condamnare a fost rupt (Col.2,14), am fost grațiați (In.1,16). Suntem fericiți că însuși Împăratul nostru ne-a îndemnat să ne bucurăm și să nu ne mai temem (Mt.28,9-10). Învierea lui Hristos nu este o simplă revenire la viața pământească, ci începutul altei vieți: viața veșnică, începutul erei eshatologice. De aceea, Biserica Ortodoxă cântă în ziua de Paști: „Prăznuim astăzi omorârea... 

Învierea Domnului în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți

Învierea Domnului în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți

16 апреля 2017

De sărbătoarea sărbătorilor, Învierea Domnului din morți, Preasfințitul Marchel a transmis enoriașilor catedralei, lumină din lumina focului haric. La această slujbă au participat clericii și slujitorii catedralei, dar și foarte mulți credincioși, veniți pentru a primi Lumina Sfântă, pentru a se ruga împreună cu arhipăstorul lor, pentru a se saluta mai întâi în biserică cu „Hristos a înviat”, dar și pentru a sfinți prinoasele. Particularitatea sfintei Liturghii a fost citirea ierarhică a pastoralelor: patriarhală, mitropolitană și episcopală, precum și sfințirea... 

Pastorala P.S. Marchel la sărbătoarea Învierii Domnului

Pastorala P.S. Marchel la sărbătoarea Învierii Domnului

15 апреля 2017

Hristos, Înviat din morți, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpînire asupra Lui. (Rom. 6.9) Iubiții mei frați și surori, să mulțumim bunului nostru Dumnezeu care L-a înviat din morți pe Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos (I Cor. 6.14), distrugînd astfel puterea purtătoare de moarte a vicleanului, ca să încolțească sîmburele nădejdii noastre spre învierea și mîntuirea sufletului omenesc, de care eram lipsiți pentru căderea strămoșilor. Învierea din morți a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos este Taină, Lumină și Iubire negrăită, scrie Sf. Grigore Teologul:... 

Vinerea Mare – comemorarea punerii în mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos

Vinerea Mare – comemorarea punerii în mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos

14 апреля 2017

Vinerea Patimilor este cea mai aspră zi de post, pentru că Biserica face pomenirea răstignirii Domnului şi punerii Lui în mormânt. Evenimentul a fost retrăit vineri seara la catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena”, de către Preasfinţitul Marchel, clerul şi poporul acestei catedrale. Prohodul şi înconjurarea bisericii cu sfântul epitaf au fost cele mai semnificative momente al acestei zile. Însă tristețea zilei de vineri va fi eclipsată de bucuria Învierii Domnului, care va fi sărbătorită în noaptea de Paști, la care vă chemăm pe toți.  

Denia celor 12 pericope evanghelice ale pătimirilor Mântuitorului

Denia celor 12 pericope evanghelice ale pătimirilor Mântuitorului

13 апреля 2017

În seara din Joia Patimilor, în bisericile ortodoxe se oficiază o slujbă deosebit de sobră și umilă. Sentimentul de tristețe este aprofundat prin citirea celor 12 Evanghelii, în care se amintește despre suferința Mântuitorului, despre pătimirea Sa, despre umilirea, biciuirea, moartea pe cruce și îngroparea Lui. Aceste ultime evenimente din viața pământească a Domnului nostru Iisus Hristos au fost trăite intens  

Invitație la cursuri de formare continuă și profesională în Bălți

Invitație la cursuri de formare continuă și profesională în Bălți

10 апреля 2017

În perioada 2 mai – 19 mai, 2017, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, invită în special preoții-profesori de Religie la cursuri de formare continuă sau altfel spus, pentru a obține modulul psiho-pedagogic. Acest modul este obligatoriu pentru cei care predau Religia, dar este foarte util și pentru toți doritorii de formare profesională. Condiții: 1. Durata studiilor: 2 mai – 19 mai, deci 3 săptămâni (15 zile), de luni până vineri.  

Preasfințitul Marchel a depus flori pentru victimele atacului din Sankt Petersburg

Preasfințitul Marchel a depus flori pentru victimele atacului din Sankt Petersburg

6 апреля 2017

Joi, 6 aprilie 2017, Preasfințitul Marchel s-a deplasat la ambasada Federației Ruse din Chișinău, pentru a exprima sincere condoleanțe familiilor îndoliate, ca urmare a atacului de la metroul din Sankt Petersburg, pentru care a depus flori. Ierarhul s-a rugat pentru odihna răposaților, dar și pentru însătoșirea celor răniți.  

Duminica fiului risipitor

Tată, am păcătuit la cer şi înaintea Ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău! (Luca XV, 21). Fraţi creştini, în sfintele Scripturi nu este un alt lucru de care să se pomenească mai des ca despre mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Am putea spune că despre aceasta ne arată şi ne dovedeşte aproape fiecare pagină a Bibliei. Dar nu cred să fie o Evanghelie mai mângâietoare pentru noi ca aceasta pe care am auzit-o astăzi.
Evanghelia despre fiul rătăcit ne îndreaptă privirile spre marea îndurare a lui Dumnezeu, de la care nădăjduim mântuirea sufletului. Noi toţi suntem păcătoşi, nu este zi, nu este ceas în care să nu supărăm pe Dumnezeu. Dacă ar fi după faptele noastre, am merita să nu mai vedem lumina soarelui, ci îndată să se deschidă pământul şi să ne înghită de vii, prăbuşindu-ne în întunericul cel veşnic al iadului.
Această minunată pildă a fiului cel rătăcit, risipitor sau desfrânat cum i se mai zice, este icoana în care fiecare dintre noi se recunoaşte cu uşurinţă fără să mai fie nevoie de explicaţie, ci numai ascultând-o putem zice: «Acest fiu risipitor sunt eu, în cutare vreme din viaţa mea din trecut sau în traiul meu de astăzi, aşa am fost sau aşa sunt. Acest părinte bun, acest Tată Ceresc şi eu l-am părăsit în multe rânduri din viaţa mea; am părăsit şi eu casa părintească care este biserica Lui; L-am lăsat plângând în pragul uşii uitându-se după mine cum mă depărtez de El şi de casa Lui şi iată mă cheamă la Sine. M-a aşteptat atâta timp şi n-am voit să mă întorc�.
E vrednic de plâns omul acela care astăzi ascultând cuvintele Evangheliei încă nu simte un sentiment bun şi nici o lacrimă nu-i pică din ochi, acum când aude scrisoarea de dragoste a Tatălui. Un astfel de împietrit la inimă şi la suflet s-ar putea să rămână pe veci în haznaua pierii veşnice. De aceea să deschidem ochii sufletului ca să nu pierdem prilejul cel mai scump pentru mântuirea noastră, să auzim glasul Evangheliei de astăzi care este glasul Tatălui Ceresc şi care voieşte să cheme acasă pe toţi fiii rătăciţi, răzvrătiţi, bolnavi şi zdrenţuiţi din ţara depărtării, din pământul pierzării, spre mila şi dragostea Lui, spre casa Lui, spre ţara Lui cea plină de bunătăţi.
Un om � zice Sfânta Evanghelie � avea doi feciori. Acest om este Bunul Dumnezeu, iar cei doi fii sunt drepţii şi păcătoşii. Fiul cel mai mic n-a vrut să se mai supună tatălui, ci a început să asculte sfaturile cele vătămătoare ale oamenilor răi. Într-o bună zi a rupt toate legăturile de respect şi recunoştinţă şi i-a zis: «Tată, dă-mi partea ce mi se cade de avuţie�.
Ispititorul, diavolul îi suflase la urechi că e timpul să-şi fie singur dumnezeu, să fie liber, să facă ce vrea, să nu mai asculte de nimeni şi să-şi întemeieze viaţa numai după cum îi dictează inima lui. Vedem de altfel că majoritatea tinerilor noştri găsesc că e bine să facă şi ei tot aşa. Tatăl, spune Sfânta Carte, le-a împărţit avuţia.
Tânărul nostru mândru şi îngâmfat şi-a luat averea din mâna tatălui şi a plecat cu ea într-o ţară îndepărtată, probabil într-un oraş mare, unde putea găsi toate desfătările şi plăcerile trupeşti. Nu se duse într-o ţară mai apropiată, ci departe în ţara uitării de tată. Acolo trăieşte risipitorul nostru în lux şi desfătări, are bani de ajuns, înmulţeşte sărbătorile, bancheturile şi chefurile, precum şi jocuri diferite unde pierde zile şi nopţi şi unde risipeşte mereu din bănuţii dăruiţi de bunul lui tată. Cumpără haine de moda cea nouă ca să semene cu fiii oamenilor mai de seamă din ţara aceea, unde intră în anturajul lor. Se face şi el momeala cea mai ademenitoare a femeilor uşoare şi stricate.
Şi aşa încetul cu încetul tânărul nostru duce o viaţă de risipă, de plăceri şi desfrâu. Toate acestea cereau bani şi timp, căci grozav este păcatul desfrânării. Acest păcat înfricoşat stăpâneşte majoritatea lumii de astăzi căci mai peste tot este prezent duhul cel întunecat al desfrânării. În secolul nostru desfrânarea loveşte cu o putere îngrozitoare, sparge vasele cele mai cinstite, înşeală minţile cele mai lăudate. Aşa îşi bate diavolul joc de trupurile cele mai tinere, pătează obrajii cei mai curaţi, amăgeşte pe mamele cele mai tinere, iar uneori umple de necinste şi pe cele mai în vârstă.
Duhul acesta diabolic nu are milă de pruncii cei nevinovaţi, căci face pe părinţii lor de se despart unul de altul. El împietreşte inimile maicilor, făcându-le ucigaşe de copii, duhul desfrânării face neruşinaţi pe tineri şi tinere ca să se poată purta necuviincios.
Acest lucru se observă nu numai la băieţi, dar chiar şi la fete, unii venind fără de ruşine şi în sfânta biserică. În felul acesta se poartă şi în faţa fraţilor lor şi a tatălui lor, din care cauză au umplut de necinste şi de mirare o lume întreagă. De aceea au ajuns mai rău ca animalele care nu au raţiune şi cad în desfrânare rudenii apropiate şi chiar părinţii cu copiii lor. Nu de mult mi-a venit o veste plină de mirare, jale şi vrednică de plâns: trei fete mari, surori toate, au căzut în păcatul desfrânării cu însuşi tatăl lor. După ce l-au denunţat şi s-au făcut cu toţii de râsul lumii şi al diavolului, au apucat fiecare pe drumul pedepsei vremelnice, iar dacă nu se vor întoarce la Dumnezeu va fi vai de sufletul lor în veci.
Iată, vedem că se întâmplă astăzi ca şi în anticele Sodoma şi Gomora de care ne vorbeşte Sfânta Scriptură care au fost arse cu foc şi cu pucioasă din pricina păcatului acestuia scârbos. Aşa s-a întâmplat şi în acest cămin blestemat, şi desigur sunt multe cazuri, unde a pătruns acest păcat sub diferite feluri ca: sodomia, onania şi alte urgii.
Duhul acesta necurat al desfrânării face pe tineri neruşinaţi, nu mai au ruşine nici de părinţi, nici de fraţi sau de rudenii. Păcatul acesta de moarte a înşelat şi pe unele văduve chiar bătrâne care închiriază casa tinerilor desfrânaţi. Multe din aceste văduve au căzut chiar ele la adânci bătrâneţi în păcatul acesta urât şi le-a apucat moartea fără pocăinţă. Vai de sufletul lor, căci au mâncat pâinea cea mai murdară făcându-se părtaşe la păcatele acestea mari, pe care le-au făcut acei tineri în casele lor, adică desfrânarea şi uciderea pruncilor.
Sfinţii îngeri sunt îngroziţi de aceste nelegiuiri care le văd pe pământ la noi, deoarece o mare parte din lume a întrecut pe cei din Sodoma şi Gomora alăturându-se dobitoacelor şi asemănându-se lor. Probabil că satana ştie că mai are puţine zile, se sileşte cu toată puterea să înşele lumea cu tot felul de păcate trupeşti. Numai aşa se explică de ce este aşa de răspândit acest păcat, că aproape nu este tânăr care să nu păcătuiască mai înainte de căsătoria cu cununie religioasă.
Aproape că nu întâlneşti femeie care să nu-şi fi omorât primul rod al pântecelui ei şi aceasta de bună voie. Aproape că nu întâlneşti soţ care să-şi păstreze patul neîntinat şi care să nu fie ameninţat cu dezbinarea şi divorţul din cauza acestui păcat. Desfrânarea a devenit o plagă socială pentru întreaga omenire, un fel de cancer şi se pare că nu mai are nici un fel de leac, decât focul mâniei dumnezeieşti. Sfinţii părinţi numesc acest păcat turbare.
Pravila veche bisericească spune când e vorba de acest păcat că: «S-a turbat cineva asupra cuiva�. Aşa se explică faptul că majoritatea lumii s-a îmbolnăvit la cap. Duhul desfrânării răcneşte ca un leu turbat şi umblă peste tot ca să înşele pe mulţi. Îl întâlneşti pretutindeni, pe toate drumurile se plimbă vesel, zâmbeşte la toate răspântiile, se odihneşte şi se răsfaţă cel mai mult la petreceri, înşeală ochii tinerilor şi stă neizgonit chiar în casele căsătoriţilor.
Nu este departe nici de casele văduvelor, râde pe străzi, se răsfaţă în târguri, făgăduieşte lucruri mari, îl cheamă pe om la beţie, la glume urâte, la mâncăruri şi la întâlniri păcătoase. Duhul desfrânării bate la poarta fiecărui muritor, deschide uşa multor case şi fereastra multor inimi. Înmoaie cugetele celor mai tari şi vorbeşte tuturor la ureche, spunându-le că e ceva firesc şi că acesta nu este un păcat sau că este un păcat prea mic; aşa înşeală pe mulţi şoptindu-le la ureche şi chiar prin gura unor medici care afirmă că fără acest păcat nu pot trăi, se îmbolnăvesc, înnebunesc. Minciuni!
Dar unde nu umblă el să caute suflete omeneşti, în care sat nu-l întâlneşti şi în ce oraş nu domneşte el fără nici o jenă? Umblă peste tot şi intră nepoftit, dacă omul nu are uşile şi ferestrele zăvorâte şi încuiate cu cheile credinţei şi ale sfinţeniei din Biserică. Când intră păcatul desfrânării în mintea tinerilor şi chiar a copiilor, nimeni nu se mai înţelege cu ei. Aşa mi se plângea o mamă care avea un băieţel de 13 ani, că acesta îi spuse într-o zi maică-si că, dacă nu-l lasă să aducă acasă pe fetiţa de 12 ani cu care vorbea de multă vreme şi să trăiască împreună amândoi, se spânzură. Iată duhul necurat, iată isprăvile petrecerilor.
Mulţi copii, în special fete care au crescut de mici în familii despărţite, ajung la 14-15 ani şi nu mai ascultă de mamă, o părăsesc şi se ataşează tatălui care le dă voie să-şi facă toate plăcerile vinovate; până la urmă totul se sfârşeşte cu cele mai grele urmări, căci ajung ca cele trei fete care trăiau cu tatăl lor de care aţi auzit mai sus şi vor avea o viaţă foarte dezastruoasă. Vai de sufletul lor şi al acestor părinţi. Iată fiii pierduţi, iată copiii rătăciţi pe căile îndepărtate de Tatăl ceresc. Aveţi de plâns părinţi care aveţi astăzi copii!
Sfinţii părinţi ne sfătuiesc să fugim de acest păcat şi să ne îndepărtăm de lucrurile sau cauzele ce duc la acest păcat. Tot ceea ce ne întinează cele cinci simţuri ale noastre să lepădăm de la noi. Fericit este cel ce nu păcătuieşte cu privirea, căci acest păcat intră mai întâi prin ochi şi urechi, născându-se aproape nevăzut.
Începe a lucra apoi gândul şi imaginaţia, mintea şi voinţa.
O copilă, cuminte şi cu părinţi credincioşi care au crescut-o în frica lui Dumnezeu, a venit la mine într-un hohot de plâns cu şiroaie de lacrimi ca să mă întrebe ce să facă şi cum să scape de urmărirea unor imagini blestemate pe care le văzuse. Biata copilă a fost prinsă într-un moment de slăbiciune şi, din curiozitate, s-a dus şi ea cu una din colegele ei şi a privit o revistă pornografică venită de la cei care-şi zic oameni liberi. Cele ce a văzut ea în acea revistă au trezit simţurile ei, i-au iritat nervii şi i s-a născut imediat în minte păcatul desfrânării.
Prin vederea acelor imagini a intrat duhul necurat şi a pus stăpânire pe mintea ei, nemaieşindu-i din cap acele imagini stricătoare de suflet. Întotdeauna le vedea în faţa ochilor. Îi tulbura şi-i spurca mintea. Iată cât de repede intră păcatul şi ce uşor poate fi aruncat omul în prăpastia desfrânării. Când vă spunem că revistele acestea strică sufletul şi viaţa copiilor, la mulţi vi se par glume. Când vă spunem să nu daţi voie copiilor să privească orice la televizor, că le stricaţi sufletul şi-i pierdeţi, nu luaţi aminte. Este un aşa de mare rău, că nu putem vorbi îndeajuns.
Un mare pictor italian a pictat un tablou cu ieşirea sufletului unui om păcătos. Ce vedem în acest tablou? O ceată de diavoli din care unul îi arată muribundului un tablou cu o femeie goală pe care acesta îl avea în casă căci sunt unii oameni care au în casele lor diferite nuduri cu rame foarte scumpe, iar Chipul Domnului Hristos şi al Maicii Sale, ori nu-l au deloc, ori abia se vede mic în câte o iconiţă aruncată în colţul casei plină de praf, iar aceştia îşi mai zic şi creştini.
În multe case am văzut, când am fost cu botezul, camere întregi pline cu fel de fel de imagini din reviste pornografice aşezate cu mare grijă. Iată, şi-au făcut casa un templu idolesc la care se închină. Acesta este un mare rău în lume. Vedem cum omul îşi arată pe faţă pe cine iubeşte mai mult. De aceea şi necuratul vine pe patul de moarte şi-i arată desfrânatului icoana pe care a ţinut-o în casă tot timpul, la care a privit cu plăcere şi cu care îl are la mână înaintea Dreptului Judecător.
Păcatul acesta al desfrânării este cu atât mai periculos şi mai greu de lăsat de el, cu cât a trecut mai mult timp şi a devenit o obişnuinţă pentru om, căci i s-a făcut ca o lege a firii lui şi-l sileşte să treacă peste orice punând stăpânire pe toate simţurile lui. A fost de-ajuns până l-a făcut o dată şi apoi nu s-a mai putut desbăra de această patimă urâtă.
Un părinte bisericesc ne spune o întâmplare adevărată, dându-ne ca pildă şi arătându-ne printr-o istorioară cum ajunge păcatul stăpân pe viaţa omului chiar dacă-l primeşte numai o singură dată. Împărăteasa, soţia lui Nin împăratul asirienilor a fost ispitită de duhul mândriei că ar fi o mare fericire pentru ea să poruncească de pe tronul împărătesc şi să conducă şi ea numai o zi împărăţia asirienilor. A rugat pe bărbatul ei să o lase să se bucure şi ea măcar o zi de această mărire lumească.
La început împăratul n-a aprobat dorinţa femeii, spunând că este un lucru necuviincios şi că bucuros îi dă orice altceva, dar nu poate trece stăpânirea împărăţiei în mâinile unei femei. «Bine — răspunse împărăteasa — dar ce mare lucru este o zi?!� Începu apoi să plângă şi să-l roage, încât lacrimile şi rugămintea ei ademenitoare l-au biruit pe împărat şi i-a făcut pofta de a fi stăpână, să facă numai ce vrea dar numai pentru o singură zi.
Îndată ce femeia plină de mândrie a primit pe cap diadema împărătească, a apucat în mână sceptrul şi a şezut pe scaunul împărătesc, a pus mâna pe peceţile împărăţiei şi văzând tot poporul gata de ascultare la poruncile ei, ascultaţi ce a făcut! Cea dintâi poruncă a dat-o ca ostaşii să lege de mâini şi de picioare pe bărbatul ei, pe Nin împăratul pe făcătorul ei de bine, iar apoi să-i taie capul. Lucrul acesta s-a făcut cu adevărat întocmai.
Iată cum pune păcatul stăpânire pe inima omului, pe mintea lui. Vedeţi cum şi-a pierdut împărăţia şi viaţa acest împărat pentru că a ascultat numai o dată de femeia şireată care rămâne stăpână şi împărăteasă toată viaţa. Iată aşa este şi păcatul, îi dai voie să intre odată, numai o zi şi ai terminat cu libertatea, cu puterea ta de voinţă. Ai ajuns rob păcatului. De acum el vorbeşte, el conduce.
De păcat vorbeşti mereu cu plăcere, când te culci gândul tău este până adormi tot la el, când te scoli gândul tău la el fuge. Nu te înduioşează lacrimile orfanilor, nu te opresc plângerile femeii tale pe care o laşi şi te duci în casă străină. O singură zi sau o singură noapte te-ai dus în casa unei femei desfrânate şi acolo ai rămas rob, nu mai vezi, nu mai auzi, nu mai vrei să mai ştii nimic de ai tăi.
Pe soţia ta cu care ai cununia religioasă n-o mai poţi suferi, copilaşii tăi al căror tată eşti îi părăseşti şi nu vrei să ştii de ei, aducându-le lor cele de trebuinţă. Căsuţa care altădată era aşa de frumoasă şi atrăgătoare, de acum îţi este neagră, plină de întuneric şi nu mai poţi intra în ea. Toată bucuria şi dragostea ta le-ai pierdut, le-ai risipit într-o zi, într-o noapte, într-o clipă, ca ticălosul împărat din povestire. Din om liber într-o clipă ai devenit şi tu rob al unei femei desfrânate. Grozave sunt ravagiile acestui păcat, căci împreună cu sufletul distruge şi trupul şi-l face să cadă într-o mare deznădejde.
Acolo unde unul din soţi este căzut în păcatul desfrânării, treburile nu mai merg bine, toate merg de-a-ndoaselea. În casă intră cearta şi bătaia, în curte intră paguba, căci le mor vitele, păsările, n-au nici un spor la bani, se îmbolnăvesc când unul, când altul, îşi fac între ei viaţa amară şi nu ştiu de ce. Pe cel desfrânat îl roade mereu viermele deznădejdii. De aceea toţi care sunt căzuţi în păcatul acesta greu al desfrânării, al risipei şi al rătăcirii sufleteşti şi trupeşti nu vor avea pace şi linişte sufletească la ei nu va înceta bătaia şi supărarea, nu vor înceta necazurile din casa şi viaţa lor până când nu se vor întoarce ca fiul rătăcit înapoi la Tatăl, la Bunul Dumnezeu, la Biserică, la credinţă, la sfinţenie.
De aceea merg mulţi pe la toate bisericile cu pomelnice ca să se roage preoţii şi să se îndrepte lucrurile în casa lor, dar de păcatul acesta nu vor să se lase. Iată de ce Dumnezeu nu vrea să-i asculte şi rugăciunile nu le sunt primite şi tot mai rău le va merge. Să ia aminte toţi că nu e de glumă cu păcatul acesta.
După ce fiul cel pierdut şi-a cheltuit toţi bănişorii pe care-i avea de la tatăl său, după ce au trecut ani de zile şi i s-au rupt hăinuţele şi încălţămintea din picioare, iată că în acea ţară mai veni şi o foamete mare. Fiind constrâns din toate părţile, a fost nevoit să intre slugă la un om bogat, iar acela l-a trimis să-i pască porcii. Aşa se întâmplă cu atâţia fii pierduţi ai vremii noastre. Până nu ajung ei în starea aceasta de plâns, cu sufletul şi cu trupul zdrenţuite de păcate, ca o cârpă cu care ştergi pe jos, până nu cugetă serios la viaţa lor şi nu-şi vin în fire să se trezească la adevăr, nu se întorc.
Dar când se vede încolţit fiul rătăcit din toate părţile, când se vede sărac şi bolnav, părăsit de cei dragi şi se mai vede şi plin de păcate, înstrăinat de tot binele, de casă şi de ai săi, atunci îi apar în faţa ochilor trei tablouri. Acestea sunt: trecutul, prezentul şi viitorul său. Atunci începe să se întrebe el: «Ce eram eu acum câţiva ani?� Îşi aduce aminte de libertatea lui, de fericirea pe care o simţea lângă părinţi, de dragostea lor, cum şedea cu ei la masă, cât era de preţuit şi onorat de toţi.
După ce arată ochilor minţii lui tabloul amintirilor trecutului, starea lui aşa de fericită, priveşte apoi imediat şi se uită pe lângă el şi se vede în tabloul prezentului cât a ajuns de nenorocit; vede zdrenţele care-i curg, foamea care-l chinuie, durerile din şolduri şi din oase şi mai ales nenorocita stare în care se află să fie şi păzitor de porci.
Când priveşte mai departe, fiul rătăcit vede celălalt tablou, al viitorului, vede că dacă continuă aşa se apropie moartea şi parcă simte durerile sfâşietoare ale agoniei, arsurile grozave ale foamei, iar din mijlocul acestor gânduri care-l frământă mereu îi vin grozave mustrări de conştiinţă. Un strigăt din adâncul inimii îl îndeamnă să scape de această tristă soartă şi atunci zice: «Mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: Tată scump, greşit-am la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă chemi tu fiul tău, dar primeşte-mă şi pe mine ca pe unul din slugile tale!�
Iată, plin de încredere, porneşte la tatăl. Omul păcătos şi rătăcit se întoarce la Dumnezeu şi la Sfânta lui Biserică. Plin apoi de smerenie şi cu lacrimi în ochi, îşi mărturiseşte păcatele cu pocăinţă înaintea duhovnicului. Hotărârea temeinică de a nu mai sta nici o clipă în păcat, spovedania sinceră, canonul după spovedanie, faptele cele bune, mergerea la sfânta biserică, mai ales duminicile, şi hrănirea sufletului cu sfintele învăţături, cântări şi rugăciuni din biserică, toate acestea precum şi altele îl fac pe om, pe fiul rătăcit să ajungă la Tată.
Păcatele trebuie plânse aici, căci dacă nu le plângem aici şi nu ne spălăm acum sufletul cu lacrimile pocăinţei, vom plânge în iad fără nici un folos. Trupul acesta este un mare vrăjmaş şi trădător al sufletului. Toţi creştinii adevăraţi s-au purtat cu asprime faţă de el, fiindcă poftele lui sunt împotriva mântuirii sufletului.
Pilda Sfintei Evanghelii de astăzi se potriveşte tuturor muritorilor de pe pământ; căci cu toţii am rătăcit calea vieţii celei curate şi neprihănite şi am preferat o viaţă de risipă, neregulată, plină de păcate şi slăbiciuni omeneşti. Bunul Dumnezeu nu ne pedepseşte că am rătăcit calea şi am făcut păcate, deoarece El ştie firea omenească cât este de înclinată spre rău şi supusă păcatului, dar ne va osândi pentru că nu vrem să ne întoarcem din calea rătăcirii la El, cum s-a întors fiul rătăcit.
Omul simte plăcerea să facă păcate, iubeşte patimile cele urâte, nu vrea să renunţe niciodată la ele. Nu vrea să iasă din această stare de întuneric, iar dacă trece timp prea mult ajunge să cadă în păcatul deznădejdii, căci întristează pe Duhul Sfânt prea mult şi se depărtează de la el, ajungând să cadă în păcatul lui Iuda, care s-a spânzurat. O mulţime de oameni îşi iau viaţa prin spânzurare. Când auzi că s-au spânzurat oameni mari, intelectuali, directori, doctori, profesori, te întrebi: «Oare ce le lipsea oamenilor acestora de s-au spânzurat?»
Aceştia să ştiţi că s-au depărtat încetul cu încetul de credinţă, de Biserică şi de Dumnezeu şi aşa s-a lipit apoi diavolul de trupul şi de sufletul lor. Le-a dat deznădejdea şi i-a învăţat să-şi pună ştreangul de gât. Acolo duc nepăsarea de credinţă, păcatele îngrămădite şi lipsa de sfinţenie a Bisericii. De aceea se lipesc toate farmecele, toate vrăjile şi duhurile necurate de cei care nu vin la biserică cu anii, de cei care nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc.
Să se ştie clar că cei care nu vin la biserică, cei care nu se spovedesc, cei care nu se lasă de beţie, de păcatul desfrânării şi trăiesc necununaţi, cei care nu se lasă de înjurat, de drăcuit şi de fumat, cei care nu se lasă de vrăji, descântece şi spiritism, de pârâciuni şi duşmănii şi toate lucrurile diavolului, cei care nu se lasă de toate acestea nu s-au întors încă la Tatăl. Aceia nu s-au trezit la viaţă, nu au înviat din moartea păcatelor, ei stau tot în mormânt şi tot departe, ca fiul rătăcit în ţara uitării, păscând porcii pe care diavolul i-a dat în primire, păcatele.
Fericiţi sunt toţi cei ce au parte de întâia înviere, se zice la Apocalipsă. Întâia înviere, fraţi creştini, este să înviem din moartea păcatelor la o viaţă nouă trăită cu Hristos, în Biserica Lui cea sfântă, într-o continuă sfinţenie şi dragoste de cele cereşti. Cine nu înviază aşa nu va învia la ziua judecăţii, pentru fericire, ci pentru osândire veşnică. De aceea luaţi aminte ca aceste cuvinte să nu treacă pe la ureche şi să vă fie atunci de mărturie, ci de mântuire.
Ne spune mai departe Domnul Hristos, în pilda pe care am ascultat-o astăzi, că, după ce fiul rătăcit s-a întors acasă, tatăl a poruncit slugilor sale să aducă haina cea dintâi, să-i pună inel în mână, încălţăminte în picioarele lui şi să fie jertfit viţelul cel mai gras. Cu toţii să mănânce şi să se veselească, pentru că fiul acesta era mort şi a înviat, era pierdut şi s-a aflat. Mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se întoarce la Dumnezeu cu toată inima.
Se bucură îngerii şi sfinţii împreună cu Tatăl Ceresc, se bucură pentru că a întors spatele diavolului şi s-a lepădat de păcate. Se bucură că a ruşinat pe stana, l-a biruit întorcându-se la dreapta credinţă. Să nu ne batem cu pumnul în piept şi să zicem că suntem credincioşi, dacă se mai află la noi acele păcate care le-am amintit mai sus. Să vedem acum mai amănunţit explicaţia acestei pilde.
Tatăl care ne aşteaptă este Dumnezeu, Bunul şi Atotputernicul, Cel care ne-a creat, Ziditorul; fiul cel pierdut suntem noi toţi, căci toţi am rătăcit şi ne-am depărtat de El. Averea, bogăţia pe care a primit-o fiul rătăcit de la tatăl sunt anii şi zilele pe care le risipim fără folos sau în scopuri rele, mai sunt sănătatea, frumuseţea, înţelepciunea şi puterea.
Roşcovele pe care le mâncau porcii sunt nişte fructe care întâi au un gust dulce şi puţin aromat, iar mai apoi lasă un gust amar, dispărând toată aroma. Aşa şi păcatul, mai ales desfrânarea, nu satură, mai mult umple viaţa de amărăciuni, fie a bărbatului, fie a femeii. Câţi nu sunt la puşcărie pentru o clipă de plăcere, câţi nu sunt în spitale, câte fete nu şi-au pierdut mintea, nu şi-au pierdut cinstea, fecioria, pentru o clipă de plăcere?! Câte nu şi-au distrus complet sănătatea cu avorturile?! Şi pentru ce toate acestea?! Pentru câteva secunde de plăcere. Iată că păcatul nu satură, ci, din contră, lasă un gol mai mare; aşa este păcatul acesta al desfrânării.
Viţelul cel gras şi înjunghiat este Domnul Hristos, care s-a răstignit, s-a jertfit pentru noi şi se jertfeşte mereu la Sfânta Liturghie. Haina cea dintâi care se dă celui întors la Tatăl este reînnoirea Sfântului Botez prin taina Sfintei Spovedanii curate. Cine se spovedeşte bine spunând toate păcatele cu căinţă şi cu lacrimi, cu părere de rău, acela îşi reînnoieşte botezul, se face ca un copil mic botezat atunci. Inelul pe care-l primeşte în mâna lui înseamnă aureola nemuririi şi legătura cu Mirele Ceresc. Încălţămintea din picioare închipuie umblarea pe Calea Domnului şi dreptul de a propovădui ce a făcut Dumnezeu pentru el.
Feciorul cel mai mare care era la câmp închipuie sfinţii care s-au ostenit şi prin multe chinuri au ajuns la sfinţenie şi la bucuria cerească. Omul bogat la care a fost slugă fiul cel pierdut este diavolul. Domnul Hristos îl numeşte bogat pentru că într-adevăr el are cele mai multe suflete şi în iad şi aici pe pământ. Am auzit pe unii, sărmanii de ei, care zic că mai bine se duc în iad, că acolo sunt mai mulţi şi acolo în iad sunt şi cei mai deştepţi şi mai învăţaţi, de ce să se ducă în rai cu proştii! Sărmanii de ei, ce-i învaţă diavolul!
Dacă ar putea suferi aici pe pământ să le pună demonii numai mâinile la frigare, atunci să vedem! Turma de porci e turma păcatelor la care se angajează omul să slujească pe pământ. Ţara îndepărtată unde a fugit fiul rătăcit înseamnă timpul cât a stat omul în păcate până la întoarcerea lui la spovedanie, la pocăinţă, căci unii au stat 20�30 de ani până s-au spovedit. Alţii au stat 50�70 de ani, alţii stau robi până la sfârşit şi slujesc toată viaţa îngrijind bine porcii stăpânului lor, diavolul.
Pe patul morţii, când li se deschid ochii sufletului şi văd cui i-au slujit, atunci trimit şi ei repede după preot să-i spovedească şi să-i împărtăşească. Sunt şi acum mulţi părinţi şi propovăduitori ai satanei, care atunci când văd pe cineva, un copil, o fată, un băiat care apucă calea aceasta mai curată şi Sfântă a Bisericii se împotrivesc şi le spun: «De ce acum, la bătrâneţe, să te pocăieşti?� Iată ce învaţă demonul să zică. Dar să se ştie că, la toţi acei care amână pocăinţa, pot să vină şi o sută de preoţi să-i spovedească şi să-i împărtăşească pe patul de moarte, nimeni nu le garantează mântuirea, salvarea sufletului, dacă toată viaţa n-au vrut să ştie de Dumnezeu.
Haideţi astăzi, fraţi creştini, să ne sculăm din păcate şi să zicem cu toată inima: «De astăzi mă întorc la Tatăl Ceresc şi vreau să las porcii păcatelor, să nu mai slujesc diavolului, făcând poftele lui. Vreau de azi înainte să nu mai lipsesc de la casa lui Dumnezeu; vreau şi eu să spun: «Tată scump, greşit-am la cer şi înaintea Ta şi nu mai sunt vrednic să mă chemi fiul Tău, primeşte-mă ca pe una din slugile Tale!�
Să ne întoarcem cu toată inima astăzi, să nu mai zăbovim nici o clipă, căci mâine poate fi prea târziu; să ne grăbim astăzi până nu se închid uşile milostivirii lui Dumnezeu şi până nu suntem duşi de alţii la judecata veşnică astăzi, până când nu vine biciul mâniei lui Dumnezeu, până nu vine focul urgiei Lui, astăzi, cât mai avem ziuă şi mai străluceşte soarele milostivirii Sale peste cei bui şi peste cei răi, până nu vine judecata cea din urmă, până nu ni se închid ochii şi nu se mai poate face nimic.
Să strigăm din adâncul sufletului cu căinţă şi cu lacrimi:

Rugăciune
O, Părinte Ceresc, Tată scump şi bun, Dumnezeul nostru pe care Te-am părăsit, care eşti bogat în milă, în bunătate şi răbdare, trimite peste noi Harul Tău Ceresc şi peste toţi fiii Tăi care sunt pecetluiţi cu Sfântul Botez şi întoarce-i, Doamne, din căile pierzării, căci ştii neputinţa firii noastre şi cât este de mare zavistia demonilor împotriva noastră. Trimite, Doamne, peste noi toate câte ştii că ne sunt de trebuinţă, ca să ne facă să ne întoarcem la Tine şi să-Ţi slujim în toate zilele vieţii noastre, făcând numai voia Ta cea sfântă şi aici şi în vecii vecilor. Amin. (ierodiacon Visarion Iuguescu).

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.