verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre credință și mântuire.

Despre credință și mântuire.

8 decembrie 2016

“Eu sunt Lumina lumii…“ (Ioan 8,12). “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).“Eu sunt Învăţătorul şi Domnul“ (Ioan 13, 13).“Eu sunt Învierea şi Viaţa“ (Ioan 11, 25). DESPRE ORTODOXIE. Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi şi în general nu cunoaştem înălţimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţenia ei. Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul... 

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

7 decembrie 2016

Miercuri, 7 decembrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, în sala sinodală din incinta Reşedinţei mitropolitane din mun. Chişinău, a avut loc Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, cu participarea reprezentanţilor presei ortodoxe din republică. Şedinţa a început cu un cuvânt al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, care a vorbit despre deontologia comunicării pastorale în internet, axându-se... 

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie 2016, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești a avut loc adunarea generală a preoților din raion. Întrunirea a debutat cu oficierea sfintei Liturghii de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. A urmat mărturisirea preoților, după care a demarat conferința teologică cu tema: „Apărarea în fața abuzului prozeletismului sectar”. Conferința a fost susținută de lectorul Facultății de Teologie din Chișinău, protoiereul Octavian Solomon și de protoiereul... 

Spovedania unui păcătos

Spovedania unui păcătos

5 decembrie 2016

Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri. Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si,... 

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Duminica după Nașterea Domnului

Motto: „Şi sculându-se, Iosif a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt” (Matei 2,14). Fraţi creştini, după ce S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleemul din Iudeea în zilele Împăratului Irod, iată că au venit nişte magi, filozofi din răsărit şi, ajungând la Ierusalim, au început să întrebe unde s-a născut de curând împăratul iudeilor. Aceşti magi au venit călăuziţi de o stea până au intrat în oraşul Ierusalim, dar aici steaua s-a ascuns de ochii lor şi au fost nevoiţi să întrebe. Când împăratul Irod a auzit aceasta s-a tulburat şi tot oraşul s-a tulburat împreună cu el.
Evanghelia acestei sfinte sărbători a Naşterii Domnului ne dă prilejul să învăţăm mai multe lucruri folositoare pentru sufletele noastre.
Când Sf. Ioan Proorocul era în pântecele maicii sale Elisabeta, a săltat de bucurie când a venit Preacurata Fecioară Maria în vizită la ea. Şi noi ne bucurăm acum când sărbătorim naşterea Mântuitorului nostru care a venit să ne izbăvească din tirania diavolului. Naşterea Împăratului nostru Hristos ne ridică inimile şi ne duce cugetele la Bethleem, unde, împreună cu îngerii, cu magii şi cu păstorii, cântăm imnuri de slavă.
Acest îndemn l-a făcut Biserica în toate sărbătorile din postul acesta prin catavasia ce s-a cântat:
“Hristos se naşte, slăviţi-L!
Hristos din ceruri întâmpinaţi-L!
Hristos pe pământ înălţaţi-vă,
Cântaţi Domnului tot pământul
Şi cu bucurie lăudaţi-L, popoarelor,
Că S-a preaslăvit!”
Dar pentru ce este chemat tot pământul să cânte pe Dumnezeu? Acest lucru este de mare trebuinţă a şti tot creştinul, fiindcă a venit ziua cea mare a bucuriei, ziua eliberării neamului omenesc de sub robia satanei. Greutatea păcatului era atât de mare că, în nici un chip, nu se putea izbăvi, şi împăcarea cu Dumnezeu a omului era imposibilă. Lumea se vânduse demonului prin înşelăciunea din grădina raiului. Ea era condamnată la închisorile cele întunecoase ale iadului. Era pierdută fără de scăpare şi nimeni n-o putea izbăvi.
Tot neamul omenesc de la Adam şi Eva încoace până la Domnul Hristos era în ghearele celui rău, aruncat în prăpastia pierzării. Biata omenire nu avea nici o pildă de urmat, căci toţi se zbăteau în tot felul de patimi. Nu avea un învăţător care să o înveţe adevărata cale ce duce la fericirea veşnică.
De aceea, odată cu naşterea Domnului Hristos, se schimbă toate în lume, pentru că El a venit să ne arate calea fericirii, să ne înveţe adevărul, să ne lumineze mintea ca să câştigăm fericirea veşnică în viaţa de veci. Pentru aceasta s-a coborât Fiul lui Dumnezeu la neamul omenesc şi a zis despre Sine: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa; Eu sunt Păstorul cel bun, care-Mi pun viaţa pentru oile Mele; Eu sunt lumina lumii, Eu sunt Uşa; prin Mine, de va intra cineva, se va mântui; Eu sunt Învăţătorul vostru, să nu aveţi alţi învăţători!”
Mare bucurie s-a făcut în cer şi într-un alai au pornit sfinţii îngeri să cânte Domnului. Să cântăm împreună cu ei şi noi şi în cântările noastre să-I mulţumim lui Dumnezeu cu multă recunoştinţă că ne-a trimis pe Fiul Său ca să ne înveţe şi să ne fie pildă de urmat în această vale a plângerii. Când s-a născut împăratul Alexandru cel Mare, tatăl lui s-a bucurat nespus şi a socotit un mare noroc că fiul său s-a născut în vremea marelui filozof Aristotel. El era convins că, instruit de marele învăţat, fiul său va învăţa tot totul şi va fi fericit.
Cu cât mai mult trebuie să ne bucurăm noi că ne-am născut în vremea adevărurilor credinţei, a Mielului lui Dumnezeu, ce este mai presus de orice învăţător şi filozof pământesc, care a zis: “Eu am venit ca lumea viaţă să aibă şi mai mult să aibă, adică unde sunt Eu şi voi să fiţi lângă Tatăl, la fericirea veşnică.” De aceea, cântau îngerii la naşterea Sa: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace!”
Îngerii îndemnau pe oameni să ia parte la bucuria lor, că însuşi Fiul lui Dumnezeu a venit cu trup pe pământ. Ei îi scoală în noaptea aceea pe păstori şi-i trimit să vadă pe Domnul cel născut în ieslea din peşteră. De atâtea ori îngerii fuseseră trimişi de Dumnezeu pe pământ şi văzuseră în lume multă jale. Acum ei îşi ziceau că oamenii toţi se vor bucura de venirea Domnului şi se aşteptau ca toată lumea să-L primească şi să-I urmeze învăţătura.
Mare de tot le-a fost mirarea când au văzut purtarea lumii faţă de Fiul lui Dumnezeu. Pământul nu vrea să-L primească. Pentru Iisus nu s-a găsit în Bethleem nici o casă caldă în care să Se nască. Parcă ar fi vrut ca Domnul să Se nască afară în frig şi să moară.
Curând după naşterea Lui, Irod împăratul caută să-L omoare. Aşa că Iosif şi Maria au fost nevoiţi să fugă cu El în Egipt. Când Domnul Hrists a ieşit în lume predicând Evanghelia şi făcând numai bine, în atâtea rânduri oamenii L-au izgonit şi au vrut să-L omoare. Şi nu s-au lăsat până când nu L-au omorât, răstignindu-L pe Cruce. După ce a fost dat jos de pe Cruce, au avut grijă să pună o piatră mare la uşa mormântului, să pună ostaşi de pază şi să pecetluiască piatra zicând: “Poate acum am scăpat de El!”
Iată cum este lumea. Iată cum s-a purtat lumea cu Domnul Hristos. O singură fiinţă nevinovată, fără de păcat, a venit la noi pe pământ, dar noi am ucis-o. Când auziţi despre această răutate a lumii de pe vremea Domnului Hristos, când S-a născut cu trup pe pământ, imediat vă vine în gând să-i osândiţi pe oamenii aceia pentru purtarea lor cea rea faţă de Domnul Slavei şi sunteţi gata să ziceţi:
� Astăzi lucrurile s-au schimbat, cine nu se bucură de naşterea Domnului? În ce ţară sărbătoarea aceasta nu este o sărbătoare a veseliei?
Aşa este, în toată lumea naşterea Domnului se sărbătoreşte cu multă bucurie. Ne întrebăm, numai, ce fel de bucurie simte lumea?!
Bucurie pentru venirea Domnului în lume ca să ne mântuiască? Ori bucuria că în aceste zile avem parte şi timp mai mult de odihnă, de hrană mai bună şi de petreceri cu tot felul de păcate? Căci, din marea gloată de creştini, câţi petrec cu adevărat zilele acestea creştineşte? Câţi Îl primesc pe Iisus cu o inimă caldă, cu o minte trează, plină de recunoştinţă, cu un suflet iubitor, cu scutecele albe ale dragostei creştineşti. Câţi Îl hulesc la petreceri şi beţiile lor?! Câţi Irozi nu-I stau împotrivă? Vai, ce creştinătate străină de Hristos!
Câţi păcătoşi înveninaţi la inimă stau gata să ia sufletul pruncului, adică acolo unde s-a născut un suflet de creştin care vrea să crească şi să se hrănească din laptele credinţei adevărate! Câţi vrăjmaşi nu ridică satana împotriva acestui suflet căutând să-I omoare din faşă! Câtă tulburare nu face diavolul în câte o casă unde se naşte un creştin!
Ce mari sunt răutăţile şi duşmăniile pornite împotriva credincioşilor adevăraţi, împotriva acestor suflete născute din Cuvântul lui Dumnezeu, din duhul cel de viaţă dătător împotriva acestor creştini! Pentru toate se găseşte loc în casele creştinilor de suprafaţă: pentru pofte, pentru mâncăruri, băuturi, cântece, dansuri, jocuri de noroc, chiote şi înjurături… pentru toate se face loc în inimă. Inimile sunt deschise şi, cu multă bucurie, le primesc pe toate şi pe toţi. Numai pentru Domnul Slavei nu s-a găsit un loc. Domnul Hristos nu este primit. El n-are nici un amestec în inimile creştinilor de formă.
Creştinismul nostru este un creştinism care repetă numai obiceiurile cele trupeşti în mâncăruri şi băuturi, dar, fără Hristos şi Evanghelie. Creştinii noştri se aseamănă cu nişte sticle care au etichete frumoase, dar sunt pline cu apă, care, după un timp, se strică şi grozav s-ar păcăli cineva care ar socoti că în sticla aceea este ce scrie pe ea. Aşa sunt cei mai mulţi, creştini doar cu numele, însă inimile lor sunt pline de gânduri şi porniri vrăjmaşe împotriva lui Hristos şi a Evangheliei Lui. Dacă sunt îndemnaţi să se întoarcă la Dumnezeu, să vină la Sf. Biserică, să se lase de păcate, te iau în râs, poreclindu-te: rătăcit, habotnic, fanatic şi altele. Oamenii nu iubesc pe Dumnezeu, pe Domnul Hristos care s-a născut în ieslea din Bethleem şi nu vor să creadă în El şi să asculte Cuvântul Lui.
Pe de altă parte, oamenii se vaită de greutăţi, de necazuri, de suferinţă, de lipsă de putere în credinţă şi de mângâiere, iar în faţa morţii tremură îngroziţi. De ce, oare? Pentru că nu au pe Domnul Hristos ca Stăpân şi Mângâietor.
Numai atunci bucuria ta va fi bucurie adevărată şi sfântă, când vei putea să zici: eram rob păcatului şi diavolului, dar Iisus a venit să mă izbăvească. Pentru mine a venit El pe pământ. Pentru mine S-a smerit şi S-a născut în peşteră săracă. Pentru mine a suferit frigul şi zăduful, foamea şi chinurile şi a murit răstignit pe Cruce. Pentru mine a înviat. El este al meu şi eu sunt al Lui.
Dacă ai încredinţarea deplină în aceste lucruri şi duci viaţa ta alături de învăţătura Sa, ai înţeles rostul venirii Mântutorului pe pământ şi atunci te bucuri deplin cu o bucurie sfântă, că El îţi va da bucuria mântuirii, pentru că El este Răsăritul cel de sus, Răsăritul răsăriturilor.
Se cade să amintim acum şi de bătrânul Iosif. Ce fapte măreţe vedem la acest bărbat, logodnicul Preacuratei Fecioare Maria. El a fost un ascultător devotat Cuvântului lui Dumnezeu până la moarte. Un astfel de om îi trebuia Fecioarei Maria, ca păzitor şi slujitor minunii, care să nu dea înapoi din lucrarea mântuitoare care se făcea lumii prin Fecioara şi Pruncul Iisus. Din tradiţie cunoaştem o mulţime de întâmplări periculoase prin care au trecut Iosif, Fecioara şi Pruncul până în Egipt şi până la întoarcerea din Egipt: foamea şi setea, cum le-au ieşit tâlharii înainte şi fiarele sălbatice care îi pândeau la tot pasul.
Fericit suflet a fost şi bătrânul Iosif care a putut să dea o mână de ajutor nevinovatei Fecioare Maria, prin care ne-a venit mântuirea. De la supunerea şi ascultarea acestui om sfânt să luăm pildă şi să primim cu bucurie şi cu dragoste totdeauna Cuvântul lui Dumnezeu. Numai acesta ne încălzeşte şi ne binecuvintează, ne curăţă de păcate şi ne sfinţeşte toate simţurile noastre. El alungă de la noi toate gândurile cele rele, scoate din stricăciune viaţa noastră, ne încununează cu milă şi cu îndurări, ne umple de bunătăţi şi ne înnoieşte tinereţile ca ale vulturului, cum zice în Psalmul 103.
Într-o împrejurare, pe când Domnul Hristos vorbea mulţimii, iată că a venit mama Lui şi căuta să vorbească cu El. Atunci cineva îi zice: “Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine!” Dar Iisus a răspuns: “Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei? Oricine face voia tatălui Meu, care este în ceruri, acela îmi este frate, soră şi mamă.”
Iată ce cinste mare capătă cel ce face voia Tatălui Ceresc. Cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-L împlinesc. Iată că Domnul Hristos ne dă o pildă ca şi noi să ne lepădăm de cei ce nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, fie el cine ar fi. Acei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc se numesc copiii lui Dumnezeu prin Iisus Hristos, Fiul Său. Tot Domnul Hristos ne spune că, acel care aude cuvintele Sale şi le împlineşte se aseamănă bărbatului înţelept, care-şi clădeşte casa pe temelie tare, pe piatră. Cel ce aude cuvintele Sale, dar nu le împlineşte, se aseamănă bărbatului nebun, care-şi clădeşte casa pe nisip.
Noi să înţelegem, din ascultarea lui Iosif şi a Sf. Fecioare Maria care purtau în braţele lor pe pruncul Iisus, că aşa trebuie să fim şi noi ascultători şi împlinitori. Vai de unii creştini ai veacului nostru care fac acelaşi păcat pe care l-a făcut Irod împăratul! Ca şi Irod care a omorât 14.000 de prunci � care au murit martiri pentru Domnul şi s-au botezat în sângele lor � unii creştini îşi omoară copiii încă din pântece.
Aproape că nu e femeie care să nu fi omorât măcar unul din copiii ei, cu voie sau fără voie. Ele au lipsit copilaşii de amândouă vieţile: şi de viaţa aceasta vremelnică şi de viaţa veşnică, pentru că nu au fost botezaţi.
Toţi aceşti părinţi care au îndrăznit să facă un asemenea păcat sunt condamnaţi la temniţele iadului împreună cu Irod cel blestemat şi cu demonii cei urâţi care i-au înşelat.
Pentru iertarea păcatelor acestea mari sunt câteva canoane de mare importanţă pe care să le ascultaţi şi să le faceţi:
� Mai întâi şi întâi de toate, trebuie să se oprească cu hotărâre de a mai face acest păcat, orice s-ar întâmpla.
� Al doilea, să se spovedească cu sinceritate, spunând la duhovnic câte avorturi, întreruperi medicale şi fereală are.
� Al treilea, să se căiască cu lacrimi şi cu căinţă toată viaţa până-i va ieşi sufletul.
� Să boteze copii săraci pentru răscumpărarea acelor suflete.
� Al cincilea, să înveţe toată viaţa partea femeiască să nu facă avorturi şi să aducă cât mai multe suflete pe calea credinţei adevărate.
Acestea se vor socoti ca răscumpărare a sufletelor pe care le-a trimis în întuneric. Metanii, post, rugăciuni şi milostenii şi tot felul de fapte bune trebuie să facă fiecare, că moartea vine fără veste şi ne găseşte nepregătiţi. Aşa cum a venit şi la o tânără despre care vreau să vă povestesc.
În vara anului 1970 a venit o femeie plângând la mânăstire. Era de prin părţile Botoşanilor. Bătea la uşa fiecărui duhovnic şi cerea sfat pentru sufletul fiicei sale. Cu lacrimi în ochi spunea că fata ei a murit nespovedită din pricina ei.
� Eu, părinte, spunea ea, am avut o fată nemăritată, cam de 25 de ani. Ea trăia cu mine în casă, era fată bună, harnică dar îi plăcea viaţa. În vara asta, nu-i nici o lună de atunci, fata mea s-a îmbolnăvit rău, zăcând la pat, slăbind mult.
� Mamă, eu mă simt tare bolnavă, ar trebui să chemi preotul să mă spovedească, că am nişte păcate mari, am greşit cu cineva şi am trei avorturi � a zis fata.
� Lasă, fata mea, că am să mă duc să-l chem, să termin mai întâi treburile; dar n-am dat importanţă cuvintelor ei, nu credeam că va muri aşa repede! A doua zi m-a întrebat fata:
� Mamă, vine preotul?
� Iată, acum mă duc la părintele.
Fata a tăcut câteva minute, dar când am ajuns la poartă, gata să ies în drum, numai ce aud fata zicând:
“Părintele, să vină părintele, să vină repede…” Şi, în clipa aceea, şi-a dat sufletul. De atunci nu mai am linişte în sufletul meu. De aceea, am venit la mânăstire, părinte, ca să dau slujbe şi să mă sfătuiţi ce să fac ca să mă ierte Dumnezeu şi pe mine şi pe fată. Iată, cum se înşeală omul!
Să luăm aminte, să nu ni se pară lucru de glumă, că vai de sufletul acela pe care-l va apuca moartea nepregătit!
O altă întâmplare s-a petrecut în satul Verşani, comuna Boureni, judeţul Iaşi. O familie cunoscută în partea locului, a cetăţeanului Nicolae Ungureanu. Soţia lui, care trăieşte şi acum, este o bună creştină, se spovedeşte, ţine posturile, merge la Biserică, face rugăciuni şi milostenii. În schimb, soţul ei, decedat de curând, era foarte slab în credinţă, nu mergea la biserică, nu se spovedea, nu postea, nu se temea de Dumnezeu, era beţiv şi desfrânat.
Când cineva îl îndemna să se îndrepte, el răspundea cu ironie:
“Lasă că am aranjat eu cu sfinţii să nu mor acum… m-oi îndrepta mai încolo, la bătrâneţe şi m-oi duce la biserică… că tot la biserică oi fi.”
La începutul postului mare, soţia acestui creştin s-a hotărât ca, măcar prima săptămână, să ţină post, ca să se poată spovedi şi împărtăşi. În a treia zi de post, satana a zădărnicit planul ei, că ticălosul ei soţ, îmbătându-se, a silit-o la trupeasca lui plăcere, neînduplecându-se de lacrimile ei. Dar, chiar în noaptea aceea l-a ajuns mânia lui Dumnezeu. A sărit din pat şi, înfricoşat, a început să strige:
“Femeie, nu mă lăsa, cuptorul, cuptorul de foc, dracii îmi dau foc, scapă-mă femeie…!”
În clipa aceea, mâna nevăzută a morţii i-a oprit glasul pentru totdeauna şi i-a răpit sufletul.
Aşa mor toţi păcătoşii care nu vor să se îndrepteze, după cum zice proorocul David: ” Moartea păcătosului este cumplită.” Să punem la suflet tot ce am auzit şi să mergem numai pe calea cea frumoasă a bisericii ca nişte adevăraţi ascultători şi împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu şi să-L slăvim şi noi pe pruncul Iisus care S-a născut în ieslea din Bethleem, împreună cu îngerii, cu magii şi cu păstorii, şi să ne închinăm Lui zicând:

Rugăciune
O, Preadulce şi Scump Iisuse, primeşte-ne şi pe noi în preajma staulului Tău şi chiar dacă inimile noastre sunt reci, încălzeşe-le Tu cu dragostea Ta; vino în peştera inimii noastre şi cu căldura dumnezeirii Tale ne vom înfierbânta şi noi şi vom putea birui toate ispitele vieţii acesteia.
Atrage-ne la Tine, Stăpâne, şi deschide inima noastră, ca să putem să Te lăudăm în ceruri, pe Tine, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, în vecii vecilor. Amin. (ierodiacon Visarion Iugulescu)

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.