verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre credință și mântuire.

Despre credință și mântuire.

8 decembrie 2016

“Eu sunt Lumina lumii…“ (Ioan 8,12). “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).“Eu sunt Învăţătorul şi Domnul“ (Ioan 13, 13).“Eu sunt Învierea şi Viaţa“ (Ioan 11, 25). DESPRE ORTODOXIE. Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi şi în general nu cunoaştem înălţimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţenia ei. Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul... 

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

7 decembrie 2016

Miercuri, 7 decembrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, în sala sinodală din incinta Reşedinţei mitropolitane din mun. Chişinău, a avut loc Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, cu participarea reprezentanţilor presei ortodoxe din republică. Şedinţa a început cu un cuvânt al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, care a vorbit despre deontologia comunicării pastorale în internet, axându-se... 

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie 2016, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești a avut loc adunarea generală a preoților din raion. Întrunirea a debutat cu oficierea sfintei Liturghii de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. A urmat mărturisirea preoților, după care a demarat conferința teologică cu tema: „Apărarea în fața abuzului prozeletismului sectar”. Conferința a fost susținută de lectorul Facultății de Teologie din Chișinău, protoiereul Octavian Solomon și de protoiereul... 

Spovedania unui păcătos

Spovedania unui păcătos

5 decembrie 2016

Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri. Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si,... 

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Duminica a 6-a după pogorârea Sfântului Duh

Despre slabanogirea sufleteasca. Motto:„Indrazneste, fiule! Iertate sunt pacatele tale!”(Matei, IX, 2) Frati crestini, nemarginita bunatate a lui Dumnezeu o putem cunoaste si din minunea de care ne vorbeste Sf. Evanghelie de astazi. Un nenorocit zacea de mult timp pe un pat, lipsit de toate bucuriile vietii. Uda in fiecare zi patul cu lacrimile sale si era strain de fericirea pe care o gustau cei din jurul carora traia. Locul sau se parea ca este printre cei ce se coboara in mormant. Singurul lucru ce-i ramasese era o credinta fara margini. El cere sa fie dus cu patul sau inaintea dumnezeiescului om – Iisus Hristos.
Paralizia acestui om era urmarea unei purtari rele in viata. Cunostinta era incarcata de multe greseli, dar credinta bolnavului, lacrimile si umilinta sa au miscat inima bunului Invatator. El se pleca asupra bolnavului si-i zise: “Indrazneste, fiule! Iertate sunt pacatele tale!” In acest moment toate greselile lui i s-au sters iar sufletul s-a facut curat.
In aceasta Sf. Evanghelie, Domnul nostru Iisus Hristos ne da trei dovezi puternice despre dumnezeirea Sa: Intai, iertand pacatele paraliticului, caci nimeni nu putea sa ierte pacatele decat Dumnezeu. Dumnezeu fiind, a putut sa zica: “Fiule, iertate sunt pacatele tale!”. A doua dovada este aceea ca a descoperit gandurile cele ascunse ale carturarilor si fariseilor, gandurile rele ce umblau prin capul si inimile lor, pentru care le-a zis: “Pentru ce cugetati cele rele in inimile voastre? Caci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt pacatele tale, sau a zice: Scoala-te si umbla? Dar, ca sa stiti ca putere are Fiul Omului pe pamant de a ierta pacatele, a zis slabanogului: “Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta. Si, sculandu-se, s-a dus la casa sa.”
Mare mirare a cuprins pe toti cati au vazut si slaveau pe Dumnezeu, ca a dat putere oamenilor sa faca asemenea minuni. Iata ce minte ingusta, sarmanii de ei, caci era Dumnezeu cu ei si nu-L cunosteau, Il socoteau numai om. De aceea, spune Sf. Carte ca-L laudau pe Dumnezeu ca a dat putere oamenilor sa faca asemenea minuni. A treia dovada a fost aceea ca Mantuitorul l-a vindecat pe slabanog numai cu cuvantul. Cine putea sa faca o asemenea minune numai cu cuvantul daca nu Dumnezeu! Sa ne silim sa intelegem si sa slavim din adancul sufletului, recunoscand si noi pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu cel Atotputernic si Mantuitorul sufletelor noastre. Era spre sfarsitul primului an de propovaduire al Mantuitorului. Dupa ce invatase si facuse multe minuni in Galileea, Iisus s-a dus intr-un loc pustiu spre rasarit la lacul Ghenisaret si a stat putin acolo retras, iar dupa aceea, venind in Capernaum, a izgonit demonii din oameni si a vindecat acolo multe boli ale oamenilor.
Peste tot pe unde umbla, misca sufletele lor si nu se vorbea decat de Facatorul de minuni, de Profetul cel Sfant, Iisus. Si, intr-adevar, El nu arata privirii lor decat curatenie si lepadare de sine, facere de bine si bunatate. Iisus era Doctorul cel mare, mai invatat decat doctorii, mai cunoscator decat toti invatatii, mai puternic decat toti profetii. Nici Ilie, nici Moise n-au vorbit cu atata autoritate si n-au poruncit cu asa stapanire naturii duhovnicesti si trupesti.
Iisus, Domnul nostru, era bun si bland si compatimitor catre toti si indeosebi catre cei bolnavi. Niciodata nu a jignit pe pacatosul caruia ii parea rau de pacatele lui. Cu copiii se purta bland ca o mama, ii strangea in bratele Sale si-i mangaia cu binecuvantari. Astfel era atmosfera dintre popor si Blandul Iisus.
Cand Domnul a venit In cetatea Sa, Capernanum, In cateva ceasuri intregul popor era in picioare. Strazile se umplura de lume care se indrepta catre casa lui Simon Petru. Patrunzand inauntru, umplu casa si curtea si astepta cu nerabdare sa auda ceva sau sa vada vreo minune.
Deodata, prin multime se facut un zgomot; erau niste oameni care purtau pe un pat un sarman slabanog paralizat, ale carui membre erau intepenite. Oamenii vroiau cu orice pret sa ajunga cu el in fata Mantuitorului Iisus. Bolnavul era vecinul lor, ori prietenul lor sau chiar parintele lor. Dorea sa li se dea voie sa-l puna la picioarele lui Iisus ca sa fie vindecat, dar le era peste putinta si descurajati, nu stiau cum sa-si ajunga scopul. Iisus era in casa, propovaduia si invata poporul. Casa lui Simon Petru avea un singur etaj. Deasupra, acoperisul era un fel de terasa unde se urca dupa apusul soarelui sa respire un aer curat; la mijloc, era o deschizatura pe unde patrundea aerul si lumina, iar jos in casa se afla Domnul inconjurat de popor.
In primele locuri sedeau oamenii mai importanti, persoane mai de cinste din popor; acestia erau din secta fariseilor, carturarilor, invatatorii legii lui Israel. Toti ochii il priveau pe Iisus si toate urechile il ascultau. Deodata, se deschide oblonul din tavan si pe aceasta deschizatura cobori un pat sustinut de franghii cu un paralitic pe el intepenit. A fost coborat si asezat drept la picioarele lui Iisus. Nenorocitul bolnav ridica ochii si, cu o privire rugatoare, cere sa fie vindecat. Sufletul sau, insa, este mai bolnav decat trupul. Constiinta ii pune in fata tabloul unei vieti vinovate.
El nu se mai gandeste la suferintele trupului sau, ci cugeta la necuratiile sufletului sau si se caieste cu amar. Cand Iisus ii iarta pacatele, tot trupul lui se simti usurat; era ca si cum ar fi fost slobozit din legatura unui lant gros de fier. Slabanogul acesta a avut si el pacatele lui. Poate a trait in necumpatare, fara post, fara infranare de la unele patimi si asa, din cauza unor pacate mari, a cazut sub blestem parintesc si dumnezeiesc.
Asa s-a intamplat si cu un ticalos care si-a batut mama, iar aceasta, cu sufletul sfasiat de durere, cu ochii plini de lacrimi, i-a zis netrebnicului sau fiu: “Sa fii si tu batut, maica, de Dumnezeu si sa intelegi si tu cat este de rau sa nu asculti si sa ridici mana asupra mamei tale !”. Nu dupa multe zile, l-a ajuns blestemul, l-a ajuns blestemul parintesc si dumnezeiesc, caci deodata s-a imbolnavit si pe loc a murit. Acum biata mama plange, il doreste si regreta ca l-a ajuns asa de repede blestemul.
Sa ne gandim, cate mame nu sunt chinuite, cati parinti nu ajung sa blesteme; dar, si fara blestemul lor, sa fiti siguri, asa ne spun sfintele carti, ca pe copiii neascultatori tot ii ajunge blestemul de sus. Subliniem, ca pe copiii neascultatori de parintii credinciosi, si nu de cei necredinciosi care-i duc la rele. Spun acest lucru pentru ca, din nefericire, sunt si astfel de parinti; acestia nu trebuie ascultati.
Sunt multe pacate pe care ajung sa le faca multi oameni, nestiind ca sunt asa de mari si le vin asupra lor blesteme dumnezeiesti, asa cum s-a intamplat cu paraliticul din Evanghelia de astazi. Vedem ca, dupa ce Iisus i-a iertat pacatele, isi strange repede patul si pleaca pe picioarele lui la casa sa.
Minunea aceasta, frati crestini, pe care a vazut-o cu ochii ei o multime mare de popor se propovaduieste pe intregul pamant de aproape 2000 de ani. Ea a deschis ochii multora si a facut sa inteleaga ca Iisus, cu adevarat, a fost Dumnezeu intrupat. Numai fariseii si carturarii au ramas orbi, ca la toate minunile lui Iisus, de altfel, si din cauza invidiei nu a vrut sa recunoasca in El pe Fiul lui Dumnezeu.
Pacatul mandriei i-a departat, ca si pe altii, de-a lungul veacurilor, facandu-i sa ajunga departe, chiar cu hule mari impotriva lui Dumnezeu. Este o nebunie – spun Sfintii Parintii – sa te duci sa plangi mortul altuia si sa lasi mortul din casa ta neplans. Ne inspaimantam si noi cand privim printre crestinii nostri si vedem ca multi sunt slabanogi, paralizati sufleteste. Sufletul este paralizat, nu poate sa faca voia lui Dumnezeu. Cati oameni sunt, oare, astazi care umbla cu adevarat pe calea mantuirii? Multi crestini slabanogi sufleteste sunt disperati de mantuirea lor.
Sa luam aminte, insa, Domnul nostru Iisus Hristos a tamaduit pe slabanog, i-a intins mana sa parinteasca El si astazi intinde mana de ajutor atator slabanogi disperati, prin Biserica Sa, prin preotii evlaviosi, care-i cheama sa vina la Spovedanie, ii cheama sa se tamaduiasca de bolile sufletesti si trupesti. Dar unde sunt pacatosii paralizati care sa alerge cu credinta la Dumnezeu, dupa exemplul slabanogului? Unde sunt si oamenii care sa-i ajute pe slabanogii acestia si sa-i ia cu patul pentru a-i duce inaintea Domnului.
Suntem datori sa intindem mana si sa-i salvam pe unii ca acestia, si sufleteste si trupeste. Putini sunt, insa, crestinii adevarati care-i indeamna pe cei care pacatuiesc sa vina in bratele lui Iisus, in casa lui Iisus, la picioarele Lui pentru a se tamadui. Cei mai multi ii trimit pe unii ca acestia tot la rele, tot la diavol, la vraji si descantece.
Daca vedem pe cineva in primejdia de a se ineca, cerandu-ne mana de ajutor, nu este un mare pacat sa nu-l ajutam ca sa se salveze? Asa este omenirea in primejdie de a-si ineca sufletul si noi datori suntem sa intindem mana spre a-i salva pe cei ce ne cer ajutor. Dar intreb acum: Nu este o nebunie ca Dumnezeu sa-ti intinda mana ca sa te salveze, iar tu sa refuzi ajutorul lui? Tocmai acest lucru il fac cei mai multi dintre crestinii nostri.
Dumnezeu intinde mana omului ca sa-l scoata din pierzare sufleteasca si ii da unuia boala, altuia paguba, unuia ii trimite moarte in casa, altuia inchisoare si, tot asa, ingaduie fel de fel de suferinte, ca omul sa se trezeasca, sa se dezmeticeasca din vraja pacatului si sa intinda mainile catre Dumnezeu la rugaciune ca slabanogul din Evanghelia de astazi. Si mai intinde Dumnezeu mana in Biserica Sa, prin mila cea bogata a invataturilor Sale, prin Sf. Taine care curatesc pacatele, si atunci cand intalnesti cate o persoana care te cheama la biserica, pentru a asculta Cuvantul Adevarului.
Daca nu iei seama cand Dumnezeu iti intinde mana si nu te lepezi de pacate, poti sa pierzi fericita ocazie de a-ti mantui sufletul, caci Dumnezeu s-ar putea sa nu te mai cheme niciodata poate sa-ti mearga totul bine, sa fii sanatos, sa ai de toate, dar la urma te asteapta focul cel nestins si muncile iadului care se apropie din zi in zi pentru ticalosiile nespovedite si neoprite. Sunt atatea case in care este mai mult intuneric decat lumina. Pentru aceasta nu soarele e de vina, ci sunt de vina cei ce au facut casa in asa fel ca sa nu poata primi lumina soarelui.
La fel, sunt atatea suflete pline de intuneric sufletesc. Pentru aceasta nu poate fi de vina bunul Dumnezeu, ci de vina e omul. Fiul lui Dumnezeu a venit in lume ca sa lumineze tuturor, dar oamenii urasc lumina si iubesc intunericul, fug de lumina si alearga la intunericul pacatelor. Iata ce ne spune Sf. Ioan Gura de Aur: “Cand pierde cineva un cal, un lucru oarecare sau chiar un caine, cu multa staruinta alearga in toate partile sa-l gaseasca. Dar cand pierde Imparatia lui Dumnezeu, doarme, glumeste si rade mai departe.”
E de mirare ca in treburile lumesti cei neglijenti se rusineaza intotdeauna atunci cand i se atrage atentia; asa se poate intampla cu un scolar care nu-si invata lectia, un muncitor care intarzie la servici, o mama care nu-si ingrijeste copiii, o femeie care nu stie sa se imbrace si asa mai departe. Dar, sunt atatia si atatia carora li se atrage atentia ca-si neglijeaza mantuirea sufletelor si nu se rusineaza nicidecum.
Lumea intreaga pune mai mult pret pe lucrurile acestea trecatoare. Toti se silesc sa ajunga sa castige si iar sa castige, sa aiba cat mai multe pe lumea aceasta. Si-au umplut casele cu mobila, si dulapurile cu fel de fel de lucruri, dar pe Dumnezeu nu-L au. Sufletul zace murdar si nespalat, paralizat ca slabanogul de astazi si nu se poate ridica din patimi, din pacate grele, ca sa poata veni la Dumnezeu.
Este bine, de aceea, sa facem ca cei patru barbati care au purtat in spate pe bietul slabanog si l-au adus la Iisus; adica sa facem tot ce ne sta in putinta pentru sufletele slabanogite si nerecunoscatoare. Sa le spunem ca nu este alta cale de a se vindeca de toate necazurile vietii si ca nu vor afla pace sufletele lor ratacite pana cand nu vor ajunge inaintea lui Iisus, asa cum a ajuns slabanogul de astazi. Sa le spunem ca mandria, desfranarea si betia sunt lucrurile diavolului de care ne-am lepadat la botez atunci cand nasii au raspuns in locul nostru ca ne lepadam de satana. Cine nu se leapada de toate lucrurile diavolului, e tot prieten cu el.
Vrajitorii, ghicitorii fac lucrurile demonului si de el vor avea parte. Sa le spunem ca cei ce injura, cei ce blesteama sau in orice chip ar huli numele lui Dumnezeu se duc in focul iadului si-i mananca tartarul. Cei care dau diavolului au imprumutat gura lui si iadul cu muncile de acolo ii asteapta pe toti.
Paziti-va si nu mai ziceti vorba aceasta cu diavolul. Multi copii, tineri si chiar batrani au obiceiul acesta de a da diavolului si mai fac si rugaciuni, iar apoi se mira de ce viseaza urat, de ce sar din pat, de ce se sperie! Pai, daca vine uratul in casa, pentru ca tu l-ai chemat cu gura ta, de ce te mai miri ca vin toate acestea!? Asadar, nu mai ziceti vorba aceasta urata, nu-i mai dati pe cei din jurul vostru lui, dati-i lui Dumnezeu. Luptati-va si nu mai ziceti, caci nu se poate si cu rugaciunea si cu blestemul.
Ce este mai dureros este faptul ca auzim cu urechile noastre si vedem cu ochii nostri, zi de zi, cum multi copii sunt in mare neascultare de parinti si sunt gata sa implineasca ce spunea odinioara Sf. Apostol Pavel: “… ca, in zilele din urma, copiii vor fi neascultatori de parintii lor; cei care locuiesc cu parintii in casa nu vor sa faca ce li se spune si fac numai ce vor ei. Cand ii Intreaba cineva, raspund obraznic, se irita, se cearta, striga la mama si la tata… pretind ca ei sa fie ascultati si sa li se faca voia lor.
Mii si mii de parinti pot marturisi cu durere aceasta implinire a Scripturii. E trist, dar adevarat. Nici puii fiarelor salbatice nu se poarta cu parintii lor asa cum fac unii tineri care se imbata si-si bat parintii, fura, desfraneaza, parasesc casa si ajung in puscarii. Parintii platesc amenzi si, de pe urma lor, au parte numai de zile grele si pe multi ii auzi ca nu mai pot suferi. Acesti tineri au sufletul zdrentuit de pacate pentru ca sunt facuti la intuneric, adica din parinti necununati la biserica, sunt zamisliti in posturi si sarbatori, in cantece si betii.
Acestia sunt rodurile neascultarii de Dumnezeu, a parintilor care isi iau plata vremelnic, dar si vesnic, daca nu se pocaiesc. Asa ajung acesti copii rataciti, care parasesc casa parinteasca, si ajung netunsi, murdari, imbracati in zdrente, cautandu-si hrana in lazile cu gunoi, ca fiul cel pierdut. Sunt lenesi si rebeli fata de autoritati si fata de orice buna randuiala. Unii au devenit alcoolici, altii drogati, unii maniaci, anormali, hoti, criminali si nu putini s-au sinucis.
In tot pamantul, satana a reusit sa-i tulbure si sa faca din ei niste sclavi ai pacatului, ai patimilor, ai iadului. La unul din festivalele trecute, intr-o tara indepartata, s-au adunat acolo vreo 400 000 de tineri, pe un teren de 600 de hectare. Dupa doua zile de ploaie – caci a plouat mult – s-a desfundat terenul acela si a devenit o baltoaca de noroi. Toti umblau prin mocirla aceea cu trupul si sufletul excitati de droguri si de ritmul muzicii nervoase; umblau goi si traiau in desfrau deschis ca vitele in turma. Cum s-a intins peste tot aceasta molima! Se mai pot numi acestia oameni, au ei vreo cultura?
Multi au invatat carte si tot se pretindeau oameni civilizati. Ce fel de civilizatie mai este aceasta! Cauzele sunt multiple, dar una se impune subliniata, si anume aceea ca tineretului i s-a luat ceea ce ii este mai necesar, adica invatatura lui Hristos, care e Lumina lumii. Fara Domnul Hristos nimeni nu se poate mantui, nimeni nu se poate lasa de pacate. Numai El este cel care ne da putere si ne intareste ca sa ne izbavim. De aceea, trebuie sa venim la El, aici, acasa la El, in biserica.
Tinerii de care am vorbit mai sus, daca nu au venit la biserica, nu au avut sa auda de Dumnezeu si asa au cazut in primejdia pacatelor. Daca peste tot i s-a spus ca omul se trage din animal, de ce sa nu traiasca si el ca animalele? Acestea nu sunt vorbe goale, sunt realitati triste care au frant inimile multor parinti. Vai de parintii care au astfel de copii! Vai de ei, si pe aici si pe dincolo! De aceea, copii, veniti la Dumnezeu, veniti la picioarele lui Iisus si El va va darui tot ceea ce este de folos sufletului si trupului.
Nu refuzati mana care sta intinsa gata sa va scape de la inec! Intindeti mana si strigati, din adancul sufletului, ca sa fiti scapati de atatea patimi urate care va coplesesc sufletul; caci pacatele acestea paralizeaza sufletul si trupul mai rau ca pe slabanogul din Evanghelia de astazi. Dar, pentru ca sa stiti ce sa faceti si cum sa purtati dusmanie pacatului, punand frau in gura acestui animal neinfranat care este trupul, ascultati o istorioara:
Turcii au cucerit Constantinopolul si au luat in robie, printre altele, si pe Irina, o femeie foarte frumoasa, de bun neam, dar desfranata. Ostasii lui Mahomed au hotarat sa o duca imparatului lor. Cum a vazut-o Mahomed, asa de mult s-a indragostit de ea, incat tiranul si-a potolit mania si, lasand armele, a devenit robul roabei Irina. Si-a pierdut mintile si nu mai avea alta grija decat sa-si multumeasca trupul cu dragostea ei. Dar, dupa cum cele mai mici fapte ale imparatilor sunt vadite in ochii poporului si judecate, asa au inceput ostasii sa carteasca pe ascuns si chiar sa vorbeasca pe fata de rau pe imparatul lor. Tuturor le parea rau, pentru ca vedeau pe viteazul si biruitorul lor imparat cum este stapanit de frumusetea unei femei.
Imparatul ia cunostinta de aceasta stare de lucruri, sta si socoteste, iar framantarea lui este un groaznic proces de constiinta. Se razboieste in trupul lui patima cu marirea lui imparateasca. Cum – zice el – sa ma mai numesc eu imparatul Constantinopolului, daca am ajuns stapanit de o femeie? Dar, tot el, isi zice in sine: da, dar frumusetea Irinei face cat o imparatie. Judecata poporului ma coboara, dar si dragostea Irinei imi raneste inima. Daca o tin langa mine, toata marirea si stralucirea armelor mele le-am pierdut, daca o parasesc, pierd placerea si dragostea mea. Ce sa fac? Sa stau sa mai dezleg nodul? Nu, nu mai pierd nici o clipa, sabia, sabia – a zis in cugetul sau imparatul si, indata, se scoala, alearga, o gaseste pe Irina, se uita la ea si o injunghie cu sabia.
Irina nu se astepta la o nenorocire ca aceasta. Imparatul se intoarce; ii citeai pe fata mania si durerea. Apoi a zis: “De n-as fi facut asa, niciodata nu m-as fi izbavit. Sa invete de la mine tot poporul, toata lumea, caci cu vitejia cu care biruiesc cetatile, cu aceeasi vitejie imi biruiesc si patimile. Eu sunt imparatul Constantinopolului.”
Iata, frati crestini, cum a procedat acest imparat, caruia legea lui ii dadea voie sa aiba femei cate ar fi poftit. Dar, ca sa scape de vorba lumii, sa-si pastreze prestigiul, s-a hotarat intr-o zi sa termine cu pofta trupului si sa lupte impotriva patimilor ce-l stapaneau. Dar tu, frate crestine, tu esti crestin si ai o lege care nu-ti permite decat o singura femeie, pe care ti-o da biserica si Dumenzeu. Un crestin trebuie sa fuga nu numai de vorba lumii, dar si de muncile iadului; crestinul trebuie sa-si pazeasca sufletul si trupul curat si sa nadajduiasca in imparatia cerului.
Pe toti cei desfranati, pe cei ce traiesc fara cununii, duhovnicii ii mustra, lumea ii vorbeste de rau si ajung de rasul demonilor. De tine, frate crestine, care traiesti astfel, Biserica se scarbeste si nu-ti da sa te impartasesti cu Sf. Taine. Ingerul pazitor sta trist si te-a parasit, este scarbit de nelegiuirile si murdariile tale. Duhurile isi fac culcus in inima ta. Visele rele te muncesc si nu poti dormi, sari din pat, strigi, si nu stii ce-ti lipseste. Diavolul iti da tarcoale in orice clipa, iadul te asteapta in orice clipa ca sa te inghita, iar tu inca mai astepti, te indoiesti si nu stii ce sa faci ca sa te indreptezi. Amani mereu pocainta, spovedania si cununia si, asa, te duce ucigasul pana cand nu vei mai putea sa mai faci nimic.
Daca faci mereu asemenea socoteli si stai pe ganduri, niciodata nu ai sa dezlegi nodul, n-ai sa te lasi de patima aceea care te tine legat: fie betia, fie fumatul, fie desfranarea si asa mai departe. Astazi se iveste o piedica, maine alta, si tot asa diavolul strange mereu nodul ca sa nu poti niciodata sa-l dezlegi. Hotaraste-te, frate crestine, chiar in clipa aceasta. Hotaraste-te, sora si frate crestine, si zi din adancul sufletului:
- Vreau sa ma indrept, vreau sa ma despart de desfranare, de mandrie, de betie si zavistie, vreau sa ma spovedesc curat de pacatele mele si sa ma lepad de toate lucrurile diavolului. Vreau sa ma impreunez cu Hristos si sa nu mai lipsesc duminica de la biserica Lui. Vreau sa am pe Dumnezeu de parinte ceresc. Vreau sa nu mai pierd vremea si sa nu mai aman de azi pe maine, caci poate este ceasul din urma.
Pune mana pe sabia aceasta a cuvantului lui Dumnezeu si taie fara mila tot putregaiul, roaga-te cu foc si cu lacrimi, roaga-te, cazi in genunchi la picioarele lui Iisus si scoate din suflet si din trup toata patima si rautatea. Nimeni sa nu mai porneasca la drum cu diavolul. Tine minte ca va veni vremea odata, cand vor vrea sa se indrepte, prin pocainta, si aceia care nu vor, dar nu vor mai putea. Vei vrea atunci, cand vei ajunge cu gura inclestata si nu vei mai putea spune un cuvant, atunci cand vei ajunge paralizat, cand altii vor trebui sa-si faca mila de tine si sa te ingrijeasca. Vei vrea atunci, dar va fi prea tarziu.
Treziti-va, fratilor, haideti sa mergem la Iisus, iata-L, ne asteapta cu bratele deschise sa ne ierte pacatele, sa ne primeasca pe toti, sa ne faca fii si partasi ai Imparatiei cerurilor. Lepadati-va de toate lucrurile diavolilor, caci acestea sunt cauza bolilor sufletesti si trupesti. Cine vrea sa se tamaduiasca cu adevarat, sa observe ce piedici ii stau in cale, ce patima il tine legat si sa se lepede cu desavarsire pana nu e prea tarziu. Nu mai avem timp de pierdut. Acela care mai pierde timpul nu are minte sanatoasa, e paralizat sufleteste si vai de trupul si de sufletul lui.
Acela care n-a inteles si nu poate sa inteleaga lucrurile acestea va avea mult de suferit. Nu mai e timp, rascumparati vremea, ati pierdut destul timp, destui ani. Cate nopti la baluri, la chefuri, la petreceri! Cate metanii ati fi putut face intr-o noapte jucata la petreceri. Ia, vedeti, cate ati facut pentru diavol si cate ati facut pentru Dumnezeu, pentru suflet. Noi avem nevoie de Dumnezeu, avem nevoie de iertarea Lui, de mila Lui, de bunatatea Lui si pe aici, dar mai ales cand va veni ziua de din urma, ziua judecatii, cand va trebui sa dam seama de toate cate am facut.
Sa ne trezim, nu avem vreme de pierdut. Stapanul e la usa, gata sa ne cheme pe toti cei ce am inteles. Sa inteleaga orice suflet ca e gata plecarea si sa-L rugam, mai inainte de a veni ziua aceea, pentru iertarea pacatelor, asa ca slabanogul din Evanghelia de astazi.

Rugaciune
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule care ai facut pe om, Tu stii neputintele noastre, slabanogirea sufletului si al trupului nostru. Vindeca Tu cu mila Ta si cu puterea Ta dumnezeiasca pe toti ce cei iau hotarari temeinice de a urma Calea Ta, de a se lepada de pacate si fa-ne pe toti fiii Imparatiei Tale. Zi-ne, Doamne, ca slabanogului din Sf. Evanghelie de astazi: “Fiilor, iertate sunt pacatele voastre, mergeti cu pace la casele voastre”. Amin (ierodiacon Visarion Iugulescu).

Păcate făcute cu gândul pot fi așa:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.