verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre credință și mântuire.

Despre credință și mântuire.

8 decembrie 2016

“Eu sunt Lumina lumii…“ (Ioan 8,12). “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).“Eu sunt Învăţătorul şi Domnul“ (Ioan 13, 13).“Eu sunt Învierea şi Viaţa“ (Ioan 11, 25). DESPRE ORTODOXIE. Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi şi în general nu cunoaştem înălţimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţenia ei. Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul... 

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

7 decembrie 2016

Miercuri, 7 decembrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, în sala sinodală din incinta Reşedinţei mitropolitane din mun. Chişinău, a avut loc Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, cu participarea reprezentanţilor presei ortodoxe din republică. Şedinţa a început cu un cuvânt al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, care a vorbit despre deontologia comunicării pastorale în internet, axându-se... 

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie 2016, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești a avut loc adunarea generală a preoților din raion. Întrunirea a debutat cu oficierea sfintei Liturghii de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. A urmat mărturisirea preoților, după care a demarat conferința teologică cu tema: „Apărarea în fața abuzului prozeletismului sectar”. Conferința a fost susținută de lectorul Facultății de Teologie din Chișinău, protoiereul Octavian Solomon și de protoiereul... 

Spovedania unui păcătos

Spovedania unui păcătos

5 decembrie 2016

Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri. Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si,... 

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Duminica a 31-a după pogorârea Sf.Duh

„Iisuse, Fiul lui David, fie-ţi milă de mine”! (Luca XVIII, 38). Fraţi creştini, Domnul nostru Iisus Hristos călătorea în vremea aceea pentru cea din urmă oară spre Ierusalim. Şi ca să ajungă acolo trebuia să treacă prin oraşul Ierihon. Se ducea la Ierusalim ca să pătimească de bună voie pentru mântuirea noastră.
La intrarea în oraş şedea lângă cale un orb cu mâna întinsă cerând milostenie trecătorilor. Auzind şi el zgomotul unei mari mulţimi de oameni, întrebă: Ce este aceasta? Şi i se răspunse: Trece Iisus din Nazaret. Auzind el aceasta începu să strige: “Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!� Iar cei ce mergeau înainte îl certau, zicându-i să tacă. Dar el mai tare striga: “Fiul lui David, miluieşte-mă!�
Domnului Hristos s-a oprit şi a poruncit să-l aducă la Sine. Apoi l-a întrebat: “Ce voieşti să-ţi fac?� “Doamne, fă ca să văd iarăşi�, răspunse orbul. Şi Iisus a zis: “Vezi! Credinţa ta te-a mântuit!� Şi îndată orbul s-a vindecat. Văzând el pe Iisus, Doctorul cel mare, pe Bunul Păstor şi Milostivul făcător de bine cu multă recunoştinţă a pornit să-L urmeze în tot locul, slăvind pe Dumnezeu.
Acest om era vrednic de compătimit, lipsit de vedere, sărac, străin şi singur, fără lumina ochilor care este lucrul cel mai necesar. El nu s-a născut orb, a putut vedea şi s-a bucurat de lumina ochilor săi, a putut să-şi vadă părinţii, rudele, florile, păsările şi toate frumuseţile pământului. De aceea pentru el era mai greu ca pentru cel orb din naştere. Sfântul Evanghelie nu ne spune la ce etate a rămas orb, dar înţelegem din cuvântul lui, când zice: “Doamne, fă să văd iarăşi!�
Acest orb este icoana neamului omenesc celui lipsit de strălucirea luminii divine şi afundat în întunericul osândirii lui, dar luminat prin venirea Răscumpărătorului. Acest orb este icoana fiecărui păcătos dintre noi care orbit de păcatele sale nu vede nici urâciunea răului, nici frumuseţea binelui, a omului despuiat de toate bogăţiile duhovniceşti care trăieşte în cea mai aspră sărăcie, lipsit de prietenia lui Dumnezeu, a omului care cerşeşte plăcerile şi bunurile atât de înşelătoare ale lumii.
Iar când le găseşte nu se bucură niciodată deplin. El şade ticălos pe marginea drumului pierzării şi a morţii celei veşnice. Bolile trupeşti, pe care le vindecă Domnul în faţa mulţimilor, erau simbolul bolilor noastre morale de care numai El ne poate mântui. Acest orb, ai cărui ochi erau închişi să nu vadă lumina soarelui, este icoana celor orbi duhovniceşte care sunt mai vrednici de plâns decât acesta, a omului păcătos împătimit, cu fel de fel de vicii rele, care este un orb la ochii sufletului, căci îi sunt ochii închişi să nu vadă lumina ce izvorăşte din învăţătura lui Iisus Hristos.
Cel orbit cu sufletul nu poate vedea că binele ne vine de la Dumnezeu şi nici nu poate deosebi binele de rău, adevărul de minciună. Cei orbiţi sufleteşte sunt atât de întunecaţi că zic binelui că este rău, şi răului că este bine, dulcelui îi zic amar şi amarului îi zic dulce, albului îi zic negru, şi negrului îi zic alb. Pentru ei întunericul este lumină, şi lumina întuneric. Aşa a proorocit Duhul Sfânt prin proorocul Isaia despre oamenii cei vătămaţi la ochii sufleteşti. Şi ce este mai trist, că aceştia nici nu vor să caute pe Doctorul cel Mare, pe Mântuitorul Iisus Hristos. Nici nu vor să strige ca orbul din Evanghelia de astăzi. “Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!�, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, vindecă ochii sufletului meu, că am greşit Ţie!
Aceşti oameni s-au deprins, s-au obişnuit să petreacă într-o noapte plină de întuneric şi foarte primejdioasă. Păcatele şi patimile cele stricătoare au distrus viaţa cea duhovnicească a creştinilor, căci au ajuns ca nişte sperietori de păsări într-un câmp de semănături. Cu toţii am văzut în câte un loc, câte o momâie pusă într-o prăjină, într-un câmp sau livadă, ca să se sperie păsările şi să nu facă stricăciuni. Ciorile şi celelalte păsări stricătoare au spaimă un timp, apoi bagă de seamă că acele momâi nu au viaţă şi putere, sunt urâte la înfăţişare, dar nu se mai tem şi încep fără frică să o murdărească, îşi bat joc cum vor ele şi strică tot ce este mai bun.
Aşa şi creştinii noştri poartă nume de sfinţi biruitori, dar ei sunt biruiţi şi batjocoriţi de patimile cele rele, de păcatele cele mai grele, sunt creştini numai de formă, fără viaţă, fără putere, fără Duhul lui Dumnezeu. Toate duhurile cele necurate, păsările cele stricătoare îşi bat joc de creştinii de astăzi, pentru că din viaţa lor lipseşte sfinţenia Duhului Sfânt. Trăiesc departe de Biserică, nu vin să se hrănească şi să se adape la sfinţeniile care se află aici în Casa Domnului.
Nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc cu anii, nu fac rugăciuni, nu iau sfinţenii de la biserică, nu lucrează nimic pentru suflet, totul pentru trup. Iar cele ce mai fac, pe toate le fac de formă. Creştinii fără viaţă spirituală nu sunt buni de nimic, trăiesc o stare vrednică de plâns. Mulţi dintre aceşti creştini de formă au ajuns victimele duhurilor necurate, căci aceste duhuri au putere asupra lor prin vrăjile şi farmecele care clocotesc în lume.
Toate aceste rele vin asupra creştinilor care s-au depărtat încetul cu încetul de Sfânta Biserică, de sfinţeniile ei. Pe de o parte au fugit de Sfânta Liturghie, de post şi rugăciune, n-au mai făcut sfeştanie în casele lor, nu s-au spovedit şi împărtăşit, iar pe de altă parte s-au împotmolit în mari şi grele păcate.
Mulţi creştini aleargă la vrăjitoare, la descântătoare, la spiritism, au devenit hulitori ai lucrurilor sfinte şi iau în deşert numele lui Dumnezeu sau neagă existenţa lui Dumnezeu, nu cred că există diavol şi batjocoresc pe unii preoţi, slujitori ai Domnului, iar după mulţimea atâtor hule şi păcate se depărtează Duhul Sfânt de la aceşti oameni şi li se întunecă cu totul ochii sufletului, nemaizărind nici o rază de lumină.
Ascultaţi ce i s-a întâmplat unui preot care a fost luat în râs de un grup de necredincioşi, zicându-i: “N-ai auzit, taică părinte, o noutate, că noaptea trecută a murit dracul?� Preotul, uitându-se compătimitor la ei, le răspunse: “Nu ştiam eu de ce sunteţi voi atât de trişti, sărmanii de voi, a murit tatăl vostru şi aţi rămas orfani!� Iată un răspuns bun la nişte îngâmfaţi, nişte orbi sufleteşte, nişte robi şi fii ai celui rău, aşa cum zice Domnul Hristos, că cei ce fac poftele satanei sunt fiii lui. Grozavă este orbirea sufletească, fraţi creştini, că în multe feluri se luptă diavolul cu cel orb şi-l poartă pe unde vrea.
Iată un alt necredincios care întreabă pe un bătrân preot: “Părinte, dumneata eşti om luminat şi slujitor al lui Dumnezeu, dacă există Dumnezeu poţi să-mi arăţi şi mie unde se află?�… Preotul, privindu-l cu compătimire, îi zise: “Tinere, eşti prea orbit la suflet ca să-L poţi vedea pe Dumnezeu! Dumnezeu este pretutindeni şi puternic în toate căile Sale, şi n-ai putea rezista, viu fiind, să-L vezi în toată măreţia Sa! Dar du-te acasă, tinere, că ai să-l vezi pe diavol. Eu mă voi ruga lui Dumnezeu să-ţi descopere pe acest ucigaş�. Şi preotul nostru s-a rugat mult pentru el ca să nu se piardă sufletul lui în necredinţă.
Şi iată că acest tânăr s-a îndrăcit, duhul cel rău a intrat în el şi a început să-l chinuiască şi să-l trântească în aşa fel că făcea spume la gură şi răcnea ca o fiară sălbatecă. Atunci de frică şi de durere alergă la preot să-l roage să facă rugăciuni la Dumnezeu pentru iertarea lui. Preotul a făcut rugăciuni dar tânărul nu a fost izbăvit aşa curând, el a trebuit să umble din biserică în biserică, din mănăstire în mănăstire să mărturisească păcatul necredinţei cu lacrimi în ochi la preoţi şi la toată lumea pe care o întâlnea. Şi după ce şi-a făcut un lung canon, ca să plătească această hulă, abia s-a milostivit Dumnezeu şi l-a izbăvit de ucigaşul diavol care îl luase în stăpânire.
De acum tânărul nu mai îndrăznea nici să pomenească numele lui Dumnezeu fără semnul Sfintei Cruci. Cu lacrimi în ochi şi cu multă credinţă se ruga, vorbea şi mărturisea pentru că i se deschiseseră ochii sufletului şi a văzut minunea lui Dumnezeu care s-a făcut cu el. Aşa se întâmplă şi cu lumea noastră creştină care s-a lepădat de credinţă şi de darurile lui Dumnezeu; căci nu se lasă de fărădelegi şi păcate până când nu-i scutură Dumnezeu prin fel de fel de necazuri şi greutăţi; până nu slobozeşte Dumnezeu în casele lor pe diavolul să râdă de ei în tot felul, să-şi bată joc de osteneala şi de viaţa lor.
Diavolul este slobozit de altfel de Dumnezeu ca să-şi facă şi el lucrarea pe întreg pământul, fiindcă a venit vremea lui. Sfânta Carte zice că Dumnezeu l-a dezlegat ca să înşele şi să amăgească pe toţi locuitorii pământului. Aşa că cine nu se trezeşte nici acum din aceste suferinţe şi necazuri, cine nu se dezlipeşte de poftele deşarte, de toate desfătările şi patimile şi rămâne tot aşa de ruginit şi împătimit, nu va avea parte de fericirea dumnezeiască, de raiul desfătării. Va pierde prilejul chemării dumnezeieşti, şi va fi vai şi amar dacă nu se trezeşte acum, căci diavolul lucrează mereu răutăţile lui pe pământ.
Sunt suflete care trăiesc într-o stare vrednică de plâns, fără frică de Dumnezeu, se despart şi trăiesc în păcate mari, tineri şi bătrâni, îşi lasă soţiile lor cu care sunt cununaţi şi trăiesc în păcatul desfrânării. Aceştia n-au milă, nu mai au ruşine, nici de copii, nici de Biserică, nici de Dumnezeu. Nu mai vorbim de acest păcat grozav al crimelor, avorturilor, care s-a întins peste tot pământul. Într-un oraş din America au fost cercetate 45 de vile în care abia s-au găsit 16 copii, dar peste tot erau câini şi pisici, care se desfătau din mâncărurile stăpânilor, iar bieţii copilaşi au fost aruncaţi la gunoi.
Iată lumea orbită de satana, iată orbire vrednică de plâns. În Germania sunt ţigări pe care scrie: nimic fără de mine! Adică omule, nimic să nu faci fără să mă ai pe mine în gura ta.
Iată cum satana a înlocuit cuvintele Mântuitorului din Biblie care zice: “Fără de Mine nu puteţi face nimic!� Astfel diavolul îndeamnă pe om să-şi pună luleaua în gură să guste şi să tragă mereu ca şi când n-ar putea să trăiască fără ea. Pe Domnul nu-L ascultă omul, nu-L crede şi nu vrea să-L urmeze, ascultă însă glasul ispitei, al poftei celei scârboase care i-o dă satana, căci îi auzim pe mulţi fumători zicând: eu sunt mort fără ţigară, mă lipsesc mai bine de mâncare, dar de ţigară nu, ţigara îmi ţine de foame, de sete, de urât, şi-mi este mai bună ca orice prieten. Aşa este de robită lumea de această poftă blestemată.
Acum s-au luat şi femeile de fumat, majoritatea tinere se pretind civilizate, învăţate, nu mai pot trăi fără ţigară nici ele. Iar unele au ajuns să dispreţuiască pe bărbaţii care nu fumează, zicând că sunt ca nişte muieri proaste. Sărmanele de ele, ce orbire grozavă. Aceştia toţi care fumează tutun nu se vor mai vedea de fum. Această lume orbită este lumea focului veşnic, lumea cu focul în gură prevesteşte, prooroceşte ceva rău, căci cer focul cu gura lor.
Grozavă este orbirea sufletească. Orbire la suflet au şi beţivii şi această patimă este cea mai grozavă, cea mai periculoasă. Beţivul vorbeşte singur, când râde, când plânge. Beţivul aruncă, sparge, bate, răcneşte ca fiarele sălbatice, chinuieşte soţia şi copiii, roade paharele cu dinţii. Oamenii beţivi nu se mai pot numi oameni, căci satana este încarnat în ei, numai coada şi coarnele le lipsesc. În casa unde este un beţiv, acolo este iadul, acolo este întuneric şi multă jale. Iar biata soţie dacă nu cunoaşte pe Dumnezeu cere milă de la oameni, dar această milă este trecătoare şi fără folos sufletesc.
Aceste suflete zdrobite de durere până când nu vor veni la Iisus Hristos, până când nu-L vor întâlni pe El în Biserica Lui, până când nu vor striga cu toată puterea credinţei lor: “Iisuse Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă!�, ca orbul din Evanghelia de astăzi, nu vor fi auzite de Dumnezeu. Dar ce observăm la cea mai mare parte a lumii? În loc să ceară luminarea ochilor sufleteşti să vadă pe Mântuitorul, să înţeleagă credinţa, să vadă mulţimea greşalelor şi a păcatelor în care trăiesc, să vadă cât s-au depărtat de învăţătura Domnului şi că sunt în ghearele patimilor şi a pierzării sufleteşti; ei nu cer ca orbul din Evanghelia de astăzi; Doamne vreau să Te văd, vreau să Te văd pe Tine, vreau să Te cunosc pe Tine Doamne, vreau să cunosc calea Ta, să cunosc voia Ta; cei mai mulţi rămân tot în drum şi cu mâna întinsă cerşesc mereu altceva; cerşesc fericirea şi norocul pământesc, cerşesc bani şi avere trecătoare, cerşesc mărire pământească, onoare de la oameni, şi fel de fel de dorinţe pământeşti, trecătoare, pe care într-o zi le lasă şi pleacă în veşnicie cu mâinile goale, fără ranguri.
Aşa aleargă omul după aceste lucruri trecătoare, cum aleargă bietul câine al unui vânător după iepure; când e gata să-l apuce, intervine vânătorul şi-i zice: stai pe loc că iepurele este al meu, al tău a fost numai alergatul. Abia atunci a văzut bietul câine că s-a înşelat. Aşa este şi cu omul, aleargă toată viaţa să prindă ceva, e chiar o vorbă în lume; am prins doi iepuri dintr-odată, dar pe patul morţii intervine vânătorul, adică moartea şi diavolul şi strigă: stai pe loc că sufletul este al nostru, al tău a fost doar alergatul. Atunci vede bietul om cât s-a înşelat dar este prea târziu.
Vă voi spune o întâmplare adevărată: o familie cumpărase cu banii soţiei o maşină mică, dar în loc să-şi vadă de soţie şi copii, soţul umbla cu maşina cu diferite femei în desfrânare, şi într-o zi a fost găsit mort cu o tânără în maşină, muriseră asfixiaţi. Cu multă durere a venit soţia lui adevărată să-l scoată de acolo. Dar mai îndureraţi au venit părinţii acelei tinere s-o ia de lângă acel desfrânat, cu soţie şi copii, ce ruşine au suferit la înmormântare. De aceea zice Fericitul Augustin: “Voi plângeţi un trup fără suflet, fără Dumnezeu, voi plângeţi un corp din care a ieşit viaţa, dar nu vă plângeţi pe voi când aţi pierdut pe Dumnezeu săvârşind păcatul�, grea orbire.
Sfânta Evanghelie de astăzi ne mai spune că unii dintre cei ce mergeau în această gloată de lume, Îl certau pe orb şi-i ziceau să tacă, dar el cu mult mai mult striga: “Iisuse Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă, fie-ţi milă de mine!� Din aceste cuvinte să luăm şi noi pildă de stăruinţă în rugăciune, şi cu credinţă să strigăm către Domnul Hristos, să cerem să ne lumineze ochii sufletului nostru, să cunoaştem cât mai bine calea Lui cea dreaptă, calea care duce la ceruri, la lumină, la mântuire. Să n-ascultăm de cei ce ne ceartă, de lumea necredincioasă, de lumea cea orbită de duhul cel rău, care caută pe toate căile să ne facă să tăcem, care ne zic să nu ne mai rugăm, să nu mai cântăm, să nu mai citim, să nu mai venim la biserică. Pe această lume n-o iubeşte Dumnezeu.
Lumea de astăzi care stă în păcate, nu poate să înţeleagă că spre slava lui Dumnezeu sună clopotele bisericilor, în numele lui Iisus Hristos poporul umple bisericile. Aceia care mor credincioşi sunt îngropaţi la umbra crucii lui Iisus. Fericiţi vor fi numai aceia cărora li se vor deschide ochii sufletului şi vor scăpa de întunericul păcatelor, numai aceia care vor înţelege că Iisus îi cheamă pe toţi să vină la El, să iasă din starea lor păcătoasă, ca să-i vindece la ochii sufletului, să se mântuiască.
Să stăruim mereu în rugăciune, să îndemnăm pe cei ce sunt în jurul nostru să vină la Dumnezeu. Ajunge atâta necredinţă, atâta nepăsare de mântuire a sufletului, să le zicem: veniţi la picioarele Mântuitorului, veniţi la Doctorul Cel Mare, veniţi la această mare şi sfinţită taină, care este Biserica luptătoare de pe pământ, veniţi cu toată încrederea, cu toată povara cea grea a sufletului şi a trupului. Căci El a zis: “Luaţi jugul Meu că este bun şi sarcina Mea este uşoară!� Cei ce au încercat şi s-au supus, s-au convins de aceste cuvinte ale Domnului că sunt adevărate. Şi vă pot spune cu tărie că nu există o altă fericire mai mare, decât să trăieşti în sfânta învăţătură a lui Dumnezeu. Să crezi şi să propovăduieşti că Iisus a fost şi este Dumnezeu adevărat.
Vindecarea orbului ca şi celelalte minuni sunt o dovadă că a fost Dumnezeu adevărat, fiindcă cine Altul putea să deschidă ochii unui orb, numai cu cuvântul, dându-i vederea pe loc, decât Dumnezeu Cel Atotputernic, care a zis întâi să se facă lumină, şi s-a făcut îndată lumină. Domnul Hristos a zis orbului: “Vezi!� şi îndată şi-a deschis ochii săi şi a văzut lumina. Mare este puterea Ta Dumnezeule! Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată o mică parte din puterea dumnezeirei Sale.
Orbul văzându-se vindecat, spune Sfânta Evanghelie, a început să slăvească pe Dumnezeu. Iată recunoştinţa unui om care s-a făcut sănătos. El a început să meargă după Iisus, şi tot poporul care văzuse minunea dădea slavă lui Dumnezeu. El a socotit că nu poate răsplăti cu nimic Doctorului Cel Mare, decât să mărturisească minunea lui Dumnezeu. Parcă-l vedem şi noi spunând la lume anii de suferinţă, anii lui de întuneric, cu lacrimi în ochi, şi ziua cea mare a bucuriei lui când a văzut iarăşi lumina zilei şi pe Domnul Hristos Fiul lui Dumnezeu, Fiul lui David care l-a vindecat.
Aşa şi noi iubiţi creştini să fim recunoscători Prea Milostivului Dumnezeu, pentru atâtea binefaceri pe care ni le-a făcut nouă, şi să venim aici acasă la El, la sfânta biserică, să-I mulţumim pentru toate. Să nu aşteptăm să vină El acasă la noi, căci avem o mare datorie de a-I mulţumi şi de a-L slăvi în tot timpul.
Toate aceste minuni ale Mântuitorului au răsunat de-a lungul veacurilor şi au rămas în inimile credincioşilor adevăraţi. Şi în toate veacurile creştinii cei adevăraţi, au preferat să sufere chinuri groaznice şi moarte amară, decât să se lepede de Dumnezeu şi de sfânta Lui învăţătură.
Ei nu s-au împăcat niciodată cu păcatul, cu patimile. Mahomedanii înainte vreme erau foarte fanatici în religia lor, o religie care este departe de mântuirea sufletului, aceştia au şi ei un oraş al lor numit Mecca, oraşul lor sfânt, cum avem noi Ierusalimul, unii din vizitatorii credincioşi ai religiei lor după ce vizitau acele locuri sfinte pentru ei, îşi scoteau ochii, ca să nu mai vadă altceva pământesc şi să-şi mai spurce ochii, după ce au văzut acel loc sfânt de unde zic ei că s-a înălţat Mahomed profetul lor.
Domnul Hristos nu ne cerem să ne scoatem ochii, să ne mutilăm trupul după ce vedem locurile sfinte, dar să arătăm şi noi că-L iubim prin faptele noastre, prin păzirea poruncilor; prin înfrânarea ochilor, a urechilor şi a gurii; să nu mai grăiască gura vorbe fără de folos, minciuni, hule, înjurături şi drăcuieli, să ne înfrânăm toate mădularele de a mai face cu ele păcate ca să supărăm pe Dumnezeu. Acestea ni se cer de sfânta şi dreapta credinţă a lui Iisus Hristos, Ortodoxia.
Dacă vom asculta glasul Evangheliei lui Hristos, o lumină cerească ne va lumina sufletul şi va sălta de bucurie ca şi orbul din Evanghelia de astăzi, când i-a zis cu sfântul Său Cuvânt: “vezi!�, şi vom vedea şi noi lumina mântuirii şi a fericirii veşnice.

Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi pe noi, cei ce ne-am adunat aici în sfântul Tău locaş, şi cu puterea Ta dumnezeiască, deschide-ne ochii cei sufleteşti, ca să vedem cu toţii lumina slavei Tale.
Apără de orbirea cea sufletească pe cei ce Te-au cunoscut Doamne. Dă-ne Harul Tău de a ne mărturisi cu umilinţă păcatele noastre, şi vindecă-ne toate rănile Doamne.
Fă-ne Doamne ca să ne învrednicim a Te vedea şi a Te avea întotdeauna cu noi şi aici pe pământ şi întru Împărăţia Ta cea cerească în vecii vecilor. Amin. (ierodiacon Visarion Iugulescu).

Să nu fii orb! Deschide ochii! Iisuse, Fiul lui David, fie-ţi milă de mine!

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.