verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre credință și mântuire.

Despre credință și mântuire.

8 decembrie 2016

“Eu sunt Lumina lumii…“ (Ioan 8,12). “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).“Eu sunt Învăţătorul şi Domnul“ (Ioan 13, 13).“Eu sunt Învierea şi Viaţa“ (Ioan 11, 25). DESPRE ORTODOXIE. Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi şi în general nu cunoaştem înălţimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţenia ei. Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul... 

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

7 decembrie 2016

Miercuri, 7 decembrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, în sala sinodală din incinta Reşedinţei mitropolitane din mun. Chişinău, a avut loc Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, cu participarea reprezentanţilor presei ortodoxe din republică. Şedinţa a început cu un cuvânt al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, care a vorbit despre deontologia comunicării pastorale în internet, axându-se... 

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie 2016, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești a avut loc adunarea generală a preoților din raion. Întrunirea a debutat cu oficierea sfintei Liturghii de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. A urmat mărturisirea preoților, după care a demarat conferința teologică cu tema: „Apărarea în fața abuzului prozeletismului sectar”. Conferința a fost susținută de lectorul Facultății de Teologie din Chișinău, protoiereul Octavian Solomon și de protoiereul... 

Spovedania unui păcătos

Spovedania unui păcătos

5 decembrie 2016

Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri. Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si,... 

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Duminica a 3-a după pogorârea Sfântului Duh

Mott:o „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si celelalte se vor adauga voua!” (Matei VI, 33) Frati crestini, învataturile minunate pe care le desprindem din Sf. Evanghelie de astazi pot fi socotite ca un balsam vindecator pentru o cumplita boala.
Cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos sunt cuvintele care racoresc si vindeca sufletele bantuite de multime de boli si mai ales de boala aceasta a ingrijorarii pentru ziua de maine. Ingrijorarea este un semn de necredinta fata de Dumnezeu. De aceea, zice Domnul nostru Iisus Hristos: Caci paganii sunt ingrijorati si le cauta numai pe acestea pamantesti”.
Dar, trebuie sa tinem seama ca una este ingrijorarea si alta este a ne ingriji. La cea dintai, s-ar parea ca Evanghelia de astazi ar cuprinde un puternic indemn de trandavie. S-ar parea ca, dupa sfatul Mantuitorului, crestinul ar trebui sa stea cu mainile in san, sa nu lucreze nimic si sa astepte linistit, mura in gura, adica sa-l hraneasca si sa-l imbrace Dumnezeu.
Oricine ar intelege asa, intelege gresit. Cartea Sfanta nu ne invata nicaieri la trandavie, ci dimpotriva ne invata si ne indeamna sa nu gresim. Dovada pentru aceasta ne sta insasi viata Mantuitorului, care a muncit pana la varsta de 30 de ani, la aspra meserie de dulgher. Din pildele Lui, de altfel, vedem ca ne indeamna la munca. Asa avem pilda cu talantii, cu semanatorul, cu lucratorii iesiti dis de dimineata la sapatul viei si altele.
Dar, marturie pretioasa in aceasta privinta ne sta Sf. Ap. Pavel care lucra la facerea corturilor ca sa-si castige painea si sa nu cada greutate nimanui. El a spus si o invatatura ce nu se va uita niciodata: Cine nu lucreaza, nici sa nu manance!”
Dar, atunci, cum ramane cu cuvintele Mantuitorului care zic: Nu va ingrijorati!” Ce vor sa spuna aceste cuvinte? Mantuitorul, cu intelepciunea Sa dumnezeiasca, ne face sa intelegem ca ingrijorarile peste masura il duc pe om sa cada in unele ispite nesatioase, de a ingramadi mai mult decat trebuie, pentru existenta vietii de toate zilele.
Mantuitorul vrea sa ne sporeasca increderea in Dumnezeu, cand ne invita sa privim la pasarile cerului. El nu zice sa nu ne ingrijim deloc, ci ne spune sa cautam mai intai de toate Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, iar celelalte ni se vor adauga, caci stie Tatal nostru cel din ceruri ce ne trebuie. Dar, omul face tocmai invers: mai intai, alearga in goana nebuna dupa cele pamantesti si uita, incetul cu incetul, de Imparatia lui Dumnezeu. Aproape tot timpul il cheltuieste numai pentru cele trecatoare, iar de Dumnezeu, de legea Lui, de dreptatea Lui, nici nu vrea sa mai auda sau sa stie. Nu mai are timp nici de cea mai mica rugaciune.
Ne jertfim toate puterile, ne dam toata osteneala pentru dobandirea veacului acestuia trecator si, astfel, grijile acestei vieti il robesc pe om, il fac un fel de hamal, zi si noapte, asa cum robeau evreii in Egipt, la Faraon. Dar, intr-o zi, au venit la dansul Moise si Aron si l-au rugat sa dea voie poporului sa mearga in pustie, sa aduca jertfe si sa se inchine lui Dumnezeu. Faraon, vazand insa ca evreii nu si-au uitat credinta si ca le arde sa se mai inchine Dumnezeului lor, a poruncit sa li se mareasca norma de munca, asa incat sa nu se mai gandeasca la jertfe si rugaciuni.
La un astfel de rezultat ajung si crestinii nostri, care, pentru trebuintele vietii trupesti, se impovareaza peste masura cu grija mancarii, a imbracamintii si a zilei de maine. Prin grijile cele multe care napadesc mintea omului, se pierde sufletul, si iata cum: cand vrem sa ne inchinam, atunci se imbulzesc in mintea noastra mii de ganduri lumesti si rugaciunea, in loc sa se inalte la cer, cade la pamant, parca ar fi un plumb. Cand vrem sa mergem la biserica, interesele si placerile lumii ne impiedica si nu ne lasa. Daca vrem, uneori, sa ne gandim la Dumnezeu, la vesnicie, la pocainta, atunci parca si ispitele se dubleaza si nu ne mai dau pace ca sa ne indeplinim sfintele datorii fata de suflet.
Iata deci ca din aceasta robie vrea sa ne scoata Domnul Hristos cand ne zice: Nu va ingrjorati!” Prin aceste cuvinte Mantuitorul ne invata sa nu ingaduim materiei sa ne subjuge. Daca ar fi sa traim pe lumea aceasta in veci de veci, atunci interesele vremelnice ar trebui sa ne stapaneasca inima intreaga. Dar, de vreme ce suntem niste calatori pe lumea aceasta, atunci locul cel de capetenie in inima noastra, in mintea noastra, sa-l dam sufletului, lui Dumnezeu.
Sufletul trebuie sa stea mai presus de orice, nu trupul. Dumnezeu, mai inainte de toate, nu grijile acestei vieti trecatoare. Cele mai multe din grijile si framantarile noastre sunt zadarnice si fara rost. De ce? Fiindca le facem privind numai la puterile noastre si uitam de ajutorul ce vine de sus de la Dumnezeu. Uitam ca, fara ajutorul lui Dumnezeu, noi nu putem ridica un pai de jos. Asa ca, la fiecare pas, trebuie sa ne cunoastem nimicnicia noastra si sa vedem ca toate atarna de puterea Celui Preainalt si mai ales sa fim recunoscatori si multumitori pentru ce ne-a dat pana in prezent.
Daca ii multumim cu vrednicie, pentru toate darurile pe care le-am primit, Dumnezeu ne mai da, iar daca noi nu-i multumim si nu venim la biserica, acasa la El, la Tatal nostru cel din ceruri sa-I aducem laudele si cinstea cuvenita, cum sa ne mai dea ceva? De aceea pune biciul pe noi si ne da pe spinare, si vin asupra noastra fel de fel de necazuri si suferinte grele.
Cine fuge de biserica, cine n-o iubeste, cine nu vine sa se roage, cine o injura, nu are pe Dumnezeu de tata si se gaseste ca un strain gol, sarac, fara parinti, un fiu pierdut, cazut intre hoti si talhari, fara nici un sprijin. De aceea, ajung acesti nemultumiti de se sinucid, pentru ca ingrijorarile acestea de lucrurile pamantesti si placerile nelegiuite il aduc pe om la starea de orbire sufleteasca. Intr-adevar, toate neintelegerile dintre oameni, invidia, ura, razboaiele rasar din poftele acestea ale lacomiei, ale mandriei, din alergarea nemasurata mai mult dupa lucrurile trecatoare.
Un filozof grec a zis ca, prin ingustimea mintii si egoism, oamenii degenereaza in bestii si devin lupi, tigri, unii fata de altii, fiare inveninate care se urmaresc ca fiarele prin muntii si pustiurile din Africa. Insa, e prea putin spus despre om, caci el a decazut mai rau, fiindca animalele sunt periculoase numai atunci cand sunt flamande; dupa ce s-au saturat, se odihnesc linistite si nu ataca pe nimeni. Dar, omul, cazut in orbirea aceasta sufleteasca, devine mai periculos atunci dupa ce s-a saturat, atunci cand are mai mult, caci cine au fost urmaritorii crestinilor de-a lungul veacurilor? Cei infometati, cei insetati si goi? Nu! Dimpotriva, bogatii si imparatii care dispuneau de toate bunatatile si nu le lipsea nimic, pentru ca se nasteau in inimile lor alte pofte nesatioase si, in mandria lor, se socoteau dumnezei, avand pretentii la oameni sa le aduca jertfe.
De aceea, Mantuitorul in Sf. Evanghelie de astazi ne face cunoscut ca noi nu suntem orfani pe lume. Avem un Tata sus in ceruri care ne iubeste si are grija de noi. El vrea sa ne spuna ca noi suntem foarte importanti in ochii lui Dumnezeu. Asa de pretiosi incat, din iubire pentru noi, Tatal a trimis in lume pe unicul Sau Fiu ca sa ne asigure fericirea cea vremelnica si vesnica.
Dumnezeu se ingrijeste de noi, ne cunoaste pe nume, cunoaste toate nevoile si necazurile noastre si ne poate implini toate dorintele noastre, caci numele Sau este iubire. Daca hraneste pasarile care zboara prin aer si toate vietuitoarele, daca poarta grija si impodobeste campiile cu flori, cu cat mai mult va purta El de grija pentru noi oamenii? Noi  care suntem ziditi dupa chipul si asemanarea Sa! El  care hraneste toate vietatile!
Iata una din purtarile de grija ale Tatalui ceresc pentru fiinta omeneasca: cand pruncul s-a nascut pe pamant, Dumnezeu i-a pregatit si hrana trebuitoare, laptele mamei pe care trebuie sa-l suga ca sa creasca mare. Ce ar insemna, daca n-ar fi pregatit Dumnezeu aceasta hrana usoara, si totusi, plina de puteri, care sa-i asigure existenta? Iata, dar, purtarea de grija a lui Dumnezeu! El, Tatal nostru cel din ceruri, S-a ingrijit de noi chiar de cand eram in pantecele maicii noastre si ne-a pregatit hrana trebuitoare ca sa crestem. Cu cat mai mult se ingrijeste El acum, cand suntem impresurati de multime de ispite!
Dar, sa-L cunoastem pe El de Tata, sa alergam numai la ajutorul Lui, nu la diavolul, la vraji, la descantece, sa cautam Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui. In toate zilele si in toata clipa sa cautam sa fim in stransa legatura cu Dumnezeu prin rugaciune si meditatii sfinte si sa asteptam ca El sa ne faca dreptate in necazurile si suferintele noastre, ca El ne va face dreptate, dar atunci cand va vrea El, caci poate meritam sa ispasim vreo pedeapsa, niscaiva pacate.
Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne mai spune in Evanghelia de astazi ca luminatorul trupului este ochiul. Daca ochiul tau este curat, tot trupul tau este luminat, iar daca ochiul tau este rau, tot trupul este intunecat. Prin aceste cuvinte, Mantuitorul se refera la ochiul sufletului care este constiinta.
Constiinta este glasul lui Dumnezeu in sufletul nostru, este ochiul lui Dumnezeu in sufletul nostru. Nu exista om fara constiinta chiar daca se spune cateodata ca un om nu are constiinta, aceasta inseamna ca el nu vrea sa tina socoteala de dictatele constiintei, dar nu ca ea n-ar exista. la multi auzi expresia aceasta: asa-mi dicteaza mie constiinta” sau asa imi spune mie cugetul”. Pentru ca face deosebire intre bine si rau, intre ce este permis si intre ce nu este permis, constiinta morala mai e numita si simt moral.
Constiinta se manifesta ca o lumina, ca un sentiment launtric; cea dintai licarire a sa nu se castiga prin experienta, nici prin invatatura, ci este innascuta in sufletul nostru, este sadita de Dumnezeu ca lege a Sa, ca un ecou al dreptatii vesnice, ca un semn neindoios al asemanarii omului cu Dumnezeu. Asa cum luminatorul trupului este ochiul, tot asa luminatorul sufletului este constiinta.
Constiinta indeplineste in suflet un intreit rol. Inainte de a savarsi omul o fapta, buna sau rea, constiinta il sfatuieste s-o faca, sau sa n-o faca. Deci, ea este un sfatuitor. In timpul cand omul savarseste fapta, constiinta este ca un martor, iar dupa ce fapta e savarsita, constiinta devine judecator.
Multumirea sufleteasca ce simtim dupa savarsirea binelui se numeste satisfactia constiintei. Daca aceasta satisfactie devine permanenta, ea se numeste fericire. Aceasta este singura fericire adevarata in viata pamanteasca pe care o poate gusta si bogatul si saracul, si cel invatat si cel neinvatat, si cel sanatos si cel bolnav. Aceasta fericire sufleteasca se mai numeste si multumire sufleteasca, caci omul numai atunci poate fi fericit, cand are multumire sufleteasca.
Multumirea sufleteasca n-o pot avea decat cei ce-L cunosc pe Dumnezeu si asculta cu dragoste invataturile Lui, traind intr-o viata curata, de sfintenie. Cele mai frumoase exemple de rugaciune ni le dau sfintii mucenici, martirii crestini care rabdau cu fruntea senina cele mai cumplite chinuri in timpul carora cantau imne de lauda lui Dumnezeu si salutau fara nici o ura pe imparatul din porunca caruia erau prigoniti si omorati. Cu constiinta impacata sufereau pentru credinta lor in Domnul Hristos, fara sa simta durerile chinurilor, rabdand chiar cu dragoste.
Este o mare greseala sa creada cineva ca oamenii nelegiuiti, care fac tot felul de rautati si care traiesc in tot felul de pacate grele, sunt fericiti. Ei au bani, au de toate, sunt slaviti si laudati de oameni, traiesc si se lafaiesc in bunatati, dar multumire sufleteasca sa stiti ca nu au, fiindca in adancul inimii lor roade un vierme neadormit, mustrarea constiintei pentru pacate, pentru crime, nedreptati, paraciuni si pentru sangele pe care l-au varsat in diferite chipuri.
E destul sa ne aducem aminte din istoria omenirii de tragicul sfarsit si de viata zbuciumata a unor monstri morali, cum au fost imparatii romani: Tiberiu, Neron, Diocletian, Maximilian, apoi Irod, care a omorat 14.000 de prunci la nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, celalalt Irod care a taiat capul lui Ioan Botezatorul, Ana si Caiafa, precum si o multime de calai si criminali, care si astazi sunt pomeniti cu groaza.
Intristarea, rusinea si remuscarea ce simtim pentru savarsirea raului se numeste mustrarea constiintei si constituie cea mai mare nefericire in viata aceasta. Nici o nenorocire nu ne poate lovi, nu ne poate face sa ne simtim asa de nefericiti ca mustrarea constiintei sau, cum se zice in popor, mustrarea cugetului.
Exemple din Sf. Scriptura avem pe Cain, care si-a omorat fratele, prima moarte pe pamant, caci Cain, dupa uciderea fratelui sau Abel, nu-si mai gasea linistea nicaieri. Alerga din loc in loc, vazandu-si mereu mainile patate de sange; ochiul dumnezeiesc il urmarea peste tot si nefericitul Cain nu avea liniste. Alt personaj din Sf. Scriptura este Iuda Iscarioteanul care, dupa ce a vandut pe Domnul Hristos, constiinta din sufletul sau l-a mustrat asa de tare, caci n-a putut sa mai aiba nici o liniste pana nu s-a dus la mai-marii poporului evreu, pe care i-a gasit adunati in biserica si carora le-a aruncat banii pe care-i primise  cei 30 de arginti  strigand in gura mare: Am vandut sange nevinovat!” S-a dus, apoi, nemaiputand suferi mustrarea constiintei, si s-a spanzurat, dandu-se in ghearele satanei.
Multe exemple avem din carti si mai ales din intamplarile din zilele noastre. Cand cineva face o crima, este imposibil sa nu fie descoperita, cat de tarziu. Sangele cel mort striga razbunare la Dumnezeu. Multi au facut crime omorandu-si sotia ori copiii si, imediat, mustrarea constiintei le-a fost asa de mare si grava, caci pe loc ei si-au luat viata in diferite feluri. Toti acestia sa stie ca nu vor scapa de mustrarile constiintei si de ochiul lui Dumnezeu, cel atotvazator, care-i va urmari tot timpul cat traiesc pe pamant, ori incotro vor merge si mai ales pe patul mortii lor.
Asa imi povestea un preot cum a fost chemat odata sa impartaseasca un bolnav chinuit de remuscarile constiintei, dar, pana sa ajunga preotul, omul a cazut in coma. Femeia si copiii luara o lingura si, cu putere, deschisera gura bolnavului, care tragea sa moara, apoi l-au poftit pe preot sa-i toarne in gura Sf. Impartasanie, ca sa nu moara nepregatit. Dragii mei  le zise preotul  aceasta taina nu se ia asa, oricum, trebuie o pregatire sufleteasca Iisus asteapta sa-I deschidem noi, de buna voie, usa inimii noastre, cat suntem pe picioare si in viata, caci, la moarte, iata, este prea tarziu”.
Asa se intampla cu multi care stau toata viata nespovediti si neimpartasiti, iar pe patul mortii sunt chinuiti de remuscarile constiintei si de vedenii ingrozitoare. Cheama atunci preotul, dar e prea tarziu. Altii se mai impartasesc la Pasti si la Craciun, dar, in aceeasi zi cu Sf. Taina in gura si in corp, incep a injura, fumeaza si se imbata pe la carciumi. Astfel se impartasesc acestia si din paharul demonilor, caci zice Sf. Ap. Pavel: Nu puteti bea paharul Domnului si paharul dracilor” si, asa cum ne spune si Domnul Hristos in Evanghelia de astazi: Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona”.
Nu se poate sluji la doi domni. Din pacate, crestinii nostri cred ca asa e bine, sa slujeasca la doi domni; sa bea si paharul Domnului si sa se duca si la carciuma, sa bea si paharul diavolului sa se imbete, sa urle ca fiarele, sa judece pe cei care nu fac ca ei, zicand ca aceia sunt sectanti si nu crestini ortodocsi. Ce ratacire si intuneric in capul lor! Ce crestini rataciti avem in veacul de pe urma!
Ochiul acesta sufletesc, frati crestini, poate sa fie intunecat sau luminat, dupa felul cum am practicat noi credinta in Dumnezeu in toate zilele vietii noastre. Educatia, mediul social, religia, cartile citite, ocupatia, felul de viata influenteaza in chip felurit asupra formarii constiintei la diferiti oameni si chiar la popoare intregi si fac constiinta sa nu functioneze la fel in toti. Cu alte cuvinte, exista mai multe feluri de constiinta.
O educatie ingrijita si un mediu social sanatos vor contribui la formarea unei constiinte drepte, pe cand lipsa de educatie si un mediu social nesanatos vor falsifica constiinta. Religia si ocupatia fac, de asemenea, constiinta sa difere la oameni. Una este constiinta paganului, alta este a evreului, alta a mahomedanului, alta a monahului adevarat. Una este constiinta preotului, alta a militarului si alta a negustorului. Constiinta se deosebeste dupa cartile bune sau rele citite, dupa felul de viata cinstita sau destrabalata ce duce omul.
O constiinta adevarata, dreapta si sigura o are acela care socoteste bun ceea ce intr-adevar este bun si socoteste rau ceea ce intr-adevar este rau. Constiinta care vede invers este eronata, falsa si ratacita. Mai este o constiinta in unii oameni care considera pacatele grele sau abaterile grave ca foarte usoare. Aceasta constiinta se cheama slaba. Avem apoi o constiinta scrupuloasa care se manifesta prin aceea ca, considera ca oprit ceea ce este permis si exagereaza anumite obligatiuni. Constiinta care nu stie sa califice o fapta se cheama dubioasa sau indoielnica. Exista oameni care au o constiinta treaza acestia se pronunta fara sovaire in calificarea faptelor lor si ei vad pe loc care fapta este buna si care este rea.
Dar, cei mai multi oameni au o constiinta adormita. Ei nu iau seama la cele ce se petrec in suflet. Acestia sunt intocmai ca cei care isi acopera ochii sa nu mai vada lumina soarelui; ei ingramadesc placeri peste placeri, pacate peste pacate, griji peste griji si, astfel, ochiul constiintei se intuneca si omul ajunge un sclav, un slujitor supus al materiei.
Iata de ce zice Mantuitorul ca nu se poate sluji la doi domni, lui Dumnezeu si Mamona. In Orient, Mamona este socotit banul, iar noi romanii zicem ca banul este ochiul diavolului, fiindca pentru bani a fost vandut Mantuitorul si pentru bani s-au facut multe vanzari ale sufletului si ale vietilor omenesti. Nu mai vorbim de multimea nedreptatilor, a crimelor, a furturilor si a celor mai multe pacate. Cand fariseii i-au aratat Mantuitorului un ban, Domnul nici n-a vrut sa se atinga de el, asa de mult a dispretuit banul.
Ochiul cel luminat sau intunecat de care ne spune Mantuitorul, mai inseamna si ochiul constiintei parintilor in familie. Tatal si mama sa vegheze asupra copiilor si sa-i fereasca de rele, de pacate, de vicii. Vai de copiii care nu au ochiul parintilor veghetor asupra lor, care n-au parinti cu constiinta curata si treaza, caci acolo este intuneric mare in casa aceea. Daca ochiul constiintei parintilor este intunecat si copiii lor sunt intunecati si umbla tot prin intuneric, prin carciumi, cu aceleasi blestematii de pacate, de injuraturi, cu dracuieli si desfranari. Iata de ce au atata necredinta si rautate copiii.
Ochiul constiintei trebuie sa-l aiba luminat si preotul in Parohia lui ca sa lumineze si ochiul celorlalti, al copiilor sai sufletesti. La fel, profesorul in scoala trebuie sa lumineze pe elevii sai. In toate locurile si la toti, ochiul constiintei trebuie sa fie treaz, luminat cu Cuvantul lui Dumnezeu si cu invatatura sanatoasa a Bisericii. De aceea, o mare datorie au parintii cei duhovnicesti ca sa trezeasca in suflete ochiul constiintei cel adormit al copiilor, iar parintii cei trupesti, sa formeze copiii din frageda varsta si sa-i creasca intr-o constiinta dreapta.
La formarea constiintei, dupa parinti, ajuta in primul rand Biserica Crestina Ortodoxa pentru aceasta trebuie sa-i aduceti aici, la biserica. Sa le aratati, apoi, exemple de viata morala, vazute sau citite, si sa va dati silinta de a le imita. Contactul cu oamenii credinciosi cu viata frumoasa, care urmeaza la biserica, ii ajuta foarte mult pe copii si, mai mult, ii va ajuta departarea definitiva de prietenia cu oameni viciosi, patimasi, plini de tot felul de pacate, betivi, tutunari, hulitori, batausi, hoti si criminali.
Daca copiii si tineretul vor creste cu o constiinta dreapta si curata, vor fi de folos societatii si statului, vor face numai bucurii parintilor si vor fi si ei fericiti. Parintii vor fi scutiti de mari necazuri de pe urma lor si nu vor mai plange cu amar. Toti vor avea chiar aici in lumea aceasta o multumire sufleteasca, o constiinta impacata, o fericire sufleteasca si trupeasca si vor mosteni si fericirea cea cereasca pe care o va da Dumnezeu numai celor ce asculta de invatatura Sa, de Cuvantul Sau.

Rugaciune
Doamne, Dumnezeul nostru, trezeste ochiul constiintei noastre si fa-ne sa intelegem cum sa Te iubim pe Tine mai mult ca orice si sa facem numai voia Ta, Doamne; ca Tu stii cele ce ne trebuie noua si ne vei darui si bunatatile cele vremelnice si pe cele vesnice. Amin (ierodiacon Visarion Iugulescu).

Cu mâna Ta cea tare risipeşte Cuvinte, norul grijilor lumeşti,
Ce mă întunecă pe mine cu gândurile cele pământeşti,
Tinde milostivirea Ta spre mine, cel defăimat,
Şi cu nădejdea mântuirii arată-mă mai luminat.

Păzeşte-mă de toată viclenia vrăjmaşului de oameni urâtor,
Pe mine, cel ce am alunecat în păcatul cel osânditor,
Cu adierea milei Tale trezeşte gândurile mele amorţite,
Şi în locul cugetelor de răutate sădeşte cugetări smerite.

Povara grijilor lumeşti greu apasă asupra mea,
Şi viscolul patimilor mă duce către căderea grea,
Cu sabia judecăţii Tale celei drepte să nu mă cercetezi pe mine,
Cel ce însumi sunt osândit de cei din jur ca vas de nelegiuire.

Mă tem de mulţimea grijilor lumeşti ce mă despart de tine,
Şi în felurite păcate cad, neavând smerenia drept ocârmuire,
În întunericul patimilor rătăcesc şi nu aflu liman de mântuire,
Dar ca Cel Ce eşti Lumina tuturor, dă-mi mână de izbăvire.

Deschide-mi uşa pocăinţei şi mă primeşte pe mine, cel osândit,
Potoleşte valurile patimilor şi mă ridică pe mine, cel biruit,
Cu lumina înţelepciunii Tale luminează cămara inimii mele,
Şi cu focul Duhului Tău arde spinii gândurilor rele.

Cu adumbrirea darului Tău scoate de la mine întristarea,
Şi în locul întunericului neştiinţei dă-mi Stăpâne, luminarea,
Poarta înţelepciunii îmi deschide cu cheia îndurărilor Tale,
Şi în locul tulburării dăruieşte-mi pace prisositoare.

Din marea grijilor lumeşti mă scoate pe mine, cel rătăcit,
Şi în locul răutăţii dă-mi Stăpâne, gândul cel smerit,
Ca avându-Te pe Tine Întărire în marea ispitelor,
Să biruiesc toată înşelăciunea cu puterea cuvintelor.

Iisuse, Izvorul nesecat al îndurărilor,
Cărare prea sfinţită a tăcerilor,
Ridicarea celor căzuţi în adâncul păcatelor,
Lumina Ce risipeşte întunericul patimilor,
Oglinda cugetărilor înalte,
Veselia minţilor luminate,
Povăţuitorul celor rătăciţi,
Dulcea Cugetare a celor smeriţi,
Acoperământul ceresc al înţelepciunii,
Tămăduirea celor răniţi de sabia deznădăjduirii.


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.