versiunea moldoveneasca русская версия


Învățătură în duminica împăcării

Învățătură în duminica împăcării

17 февраля 2018

„Să nu întorci faţa ta de la sluga Ta; când mă necăjesc degrab mă auzi!” (PS.68,20) Cu aceste cuvinte pătrunse de durere filială, iubiţi părinţi, fraţi şi surori în Domnul, Sfânta Biserică, astăzi la dumnezeiasca slujbă de seară, se adresează către Dumnezeu. Şi fiecare dintre cei ce stau aici, fără îndoială, a simţit în inima sa aceste cuvinte ca pe o adresare personală a sa către Dumnezeu. Nu întoarce faţa Ta, milostive Doamne, de la noi! — cerem toţi. Dar această milă a lui Dumnezeu noi trebuie să o merităm.  

Mărturisirea preoților din raionul Fălești

Mărturisirea preoților din raionul Fălești

16 февраля 2018

Vineri, 17 februarie 2018, în ajunul Postului Mare, în biserica „Sf.M.Mc.Dimitrie” din orașul Fălești, sectorul Gara Feroviară, a avut loc adunarea clericilor din raionul Fălești. Întrunirea a debutat cu rugăciunile pentru mărturisirea slujitorilor altarului, săvârșită de duhovnicul circumscripției, protoiereul Vasile Rodnițchi. A fost anunțat locul desfășurării Cântului Pascal în satul Pînzăreni pentru blagocinia Fălești 1 și respectiv în satul Albineț pentru blagocinia Fălești 2. A urmat consfătuirea  

Cununie în biserica U.M. din Bălți (video).

Cununie în biserica U.M. din Bălți (video).

14 февраля 2018

Vineri, 9 februarie 2018, în biserica Unității Militare 1003 din Bălți a avut loc o adevărată sărbătoare, un eveniment deosebit, săvârșindu-se pentru prima dată o cununie în această biserică. Slujba divină a fost oficiată de protoiereul Pavel Petrov, care a spus că sfânta Liturghie a mai fost slujită, dar sfânta taină a Cununiei pentru prima dată.  

Liturghie funerară în satul Dumbrăvița

Liturghie funerară în satul Dumbrăvița

11 февраля 2018

Duminică, 11 februarie 2018, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Dumbrăvița, raionul Sîngerei, Preasfințitul Marchel a oficiat sfânta Liturghie și prohodul pentru adormita roaba lui Dumnezeu, Efimia Porcescu. Ajunsă la venerabila vârstă de 75 de ani, vrednica creștină Efimia Porcescu a educat și a crescut cu multă dăruire și osteneală patru copii: doi băieți, ambii slujitori ai sfântului altar,  

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa…

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa…

10 февраля 2018

În pildele rostite mai înainte, atunci când Hristos vorbește despre două persoane, se referă la cele două părți ale omului, cea ascultătoare și cea neascultătoare, însă acum vorbește mai pe înțelesul tuturor și cu cuvinte mai înfricoșătoare. Nu mai spune că împărăția ce va să vină se asemănă cu aceasta sau cu cealaltă, cum o făcea înainte, ci acum vorbește deschis, arătându-se pe Sine ca Fiul Omului care va veni întru slava Sa. Dacă până acum s-a arătat cum este El necinstit și batjocorit, de-acum înainte situația se schimbă. mustră, judecă și stă... 

La râul Babilonului

La râul Babilonului

3 февраля 2018

La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: “Cântați-ne nouă din cântările Sionului!“ Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine,  

Pildă despre o cioară

Pildă despre o cioară

27 января 2018

O cioara traia in padure si era absolut multumita de viata sa. Insa intr-o zi a vazut o lebada… “Aceasta lebada este atat de alba”, s-a gandit cioara. “Si eu sunt atat de neagra. Aceasta lebada trebuie sa fie cea mai fericita pasare din lume.” Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gandea. “De fapt”, i-a raspuns lebada. “Simteam ca sunt cea mai fericita pasare din imprejurimi pana cand am vazut un papagal care avea doua culori.  

Parastas pentru protoiereul Valeriu și preoteasa Iraida

Parastas pentru protoiereul Valeriu și preoteasa Iraida

21 января 2018

În după-amiaza zilei de duminică, 21 ianauaie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, în biserica „Sfânta Treime” din satul Copăceni, raionul Sângerei, a fost oficiat un parastas întru pomenirea protoiereului Valeriu Dubenco și preoteasa Iraida. Slujba a fost săvârșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sângerei, alături de un sobor de preoți, familia îndoliată și enoriașii bisericii. Chiar dacă au trecut 40 de zile, de când nu mai sunt printre cei vii, rudelor continuă să le fie transmise mesajele de condoleanțe.  

Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

12 января 2018

Preasfinția Voastră, Vă aducem sincere felicitări și urări de bine cu ocazia prăznuirii Patronului ceresc al PS Voastre, Cuviosul Marchel, egumenul Mănăstirii Neadormiților. În zi de sărbătoare, ne îndreptăm către Dumneavoastră cu cele mai luminoase gânduri și cele mai sincere urări de bine şi ne rugăm lui Hristos-Domnul, Arhiereul bunătăților viitoare (Evrei 9, 11), să vă dăruiască mulți și binecuvântați ani de viață, pace și tărie duhovnicească în lucrarea Preasfinţiei Voastre, iar pe parcursul întregii vieți pământești să fiți însoțiți de  

Duminica a 26-a după pogorârea Sf.Duh

Pilda bogatului lacom. Motto: „Nebunule, în noaptea aceasta vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca XII, 20). Fraţi creştini, sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie a Domnului nostru Iisus Hristos cuprinde în ea comori ce niciodată nu se sfârşesc. Cuprinsul ei este ca o livadă plină de roade bogate pentru toată lumea. Ea este izvor de apă curată, cristalină pentru mii şi milioane de suflete însetate. Ea este făclie de lumină pentru toate veacurile.
Trebuie să ştim însă un lucru şi anume că se cere ca bunătăţile ei să fie gustate, frumuseţile ei cunoscute, iar învăţăturile ei urmate. Iată, o bogăţie de învăţături preţioase pentru sufletul nostru, cuprinde şi Sfânta Evanghelie de astăzi. Să stăm deci liniştiţi şi să gustăm din roadele ei.
Era toamnă, era linişte şi noaptea coborâse peste sat, iar oamenii se odihneau tăcuţi. Ce dulce este somnul când aşternutul ţi l-ai făcut din osteneală! Era în satul acela un om bogat care nu putea să doarmă, deşi moşia lui rodise mai mult ca oricând în anul acela. Avea casă mare cu odăi multe, cu paturi şi aşternuturi moi, cu lux mare şi găteli orbitoare şi totuşi nu putea să doarmă. Camera unde stătea părea prea strâmtă, iar saltelele de lână parcă erau pline de ghimpi.
Lungă pare noaptea când nu poţi să dormi şi amar este chinul când somnul te părăseşte! Omul bogat nu putea să doarmă, pentru că-l muncea un gând care îi răpea somnul, făcându-l să se răsucească în pat ca pe o vatră de jăratec. Singur în noapte, ca şi când n-ar fi avut nici soţie, nici copii, nici servitori, bogatul vorbea singur cu el însuşi: «Ce voi face, că nu mai am unde să-mi pun roadele mele?�
Dar ce se întâmplase? Se milostivise Bunul Dumnezeu cu ploaie şi căldură la vreme, aşa încât câmpurile au dat rod mai mult ca oricând. Omul bogat, ale cărui roade s-au arătat mai frumoase decât îşi putuse închipui, se frământa în miez de noapte zicând: «Ce voi face?�
În loc să mulţumească Milostivului Dumnezeu pentru prisosul de avuţii ce se revărsase peste el, în loc să doarmă tihnit de atâta belşug venit pe negândite, bogatul se rezumă să zică doar atât: «Ce voi face?� Târziu îi veni în minte un gând care-l linişti şi-şi zise: «Aceasta voi face; voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te�.
Sărmane bogat, vorbirea ta te arată că eşti aşa de sărac, încât ne cuprinde mila de rătăcirea în care te-a dus pofta de avuţii nesfârşite. Nu bagi tu de seamă că vorbeşti singur ca nebunul?
Iată din pricina averii ţi-ai pierdut mintea şi prietenii, soţia şi copiii. Chiar dacă îi ai pe aceştia, ei pentru tine nu există. De ce vorbeşti singur?
Sărmane bogat, vorbirea ta nebunească te arată că eşti doar ţărână. După tine şi pentru tine sufletul este trup care mănâncă, trup care bea şi care se veseleşte. Sărmane bogat, tu nu mai vezi pe nimeni şi nu mai preţuieşti decât un singur lucru, averea ta.
Tu şi averea ta umpli toată lumea. Dincolo de voi nu mai există nimic în cer şi pe pământ. Pentru tine cerul este pământul, iar pământul este moşia ta. Viaţa ta este plină cu hambarele, moşiile, mâncărurile şi băuturile. Toate acestea se învârtesc în jurul tău, la toate acestea te închini pentru că ele sunt dumnezeul tău.
Totuşi toate nu-ţi aduc nimic din cele ce-ţi făgăduiesc. Tu nu vezi cât de înşelătoare sunt? Te frămânţi cu gândul în miez de noapte ca să faci hambare şi pătule, să clădeşti case şi magazii, fără să bagi de seamă că într-o zi, pe negândite, le vei părăsi pe toate.
O, ce mare este păcatul acesta al lăcomiei, fraţi creştini! El este moştenit de la strămoşii noştri Adam şi Eva. Ştim că pe aceştia i-a creat Dumnezeu, i-a pus stăpâni peste toate frumuseţile raiului şi făpturile pământului. Ce vrea Adam mai mult decât atât? S-a mulţumit el cu ce i-a dat Dumnezeu?
Nu s-a mulţumit, ci a vrut până la urmă să fie şi el egal cu Dumnezeu. Aşa a poftit şi a mâncat bietul Adam din pomul oprit ca să fie şi el Dumnezeu. Şi a căzut în cea mai jalnică pieire, căci a fost izgonit afară din fericirea raiului. Oare pe noi fiii lui Adam nu ne urmăreşte tot acest păcat al lăcomiei, al neînfrânării şi al mândriei? O, lăcomie, început şi izvor al tuturor răutăţilor, pentru tine a pierdut Adam paradisul!
Să ascultăm acum, noi toţi fiii lui Adam, ce zice Duhul Sfânt prin proorocul Isaia: «Ţeseţi pânză de păianjen, dar urzeala voastră nu va fi pentru voi îmbrăcăminte, ci osteneala voastră este nelegiuire�. Fraţilor, nici o vietate nu lucrează cu mai multă trudă şi meşteşug ca păianjenul. Se distruge lucrând, fiindcă ţesătura lui este cea mai subţire ţesătură, căci iese din toate măruntaiele lui. Mai mulţi savanţi au urmărit cu atenţie lupta aprigă a unui păianjen, care voia să oprească cu pânza lui limbile unui ceas mare. De 480 de ori a început şi a reînceput munca înverşunată fără să se hrănească timp de 25 de zile. Toţi erau curioşi să vadă cât va mai rezista fără hrană.
Aşa este şi munca omului lacom şi avar, fără Dumnezeu, căci nu va avea nici un folos de pe urma ei. Ţesătura păianjenului este făcută cu scop rău şi toată truda lui este zadarnică. Aşa şi omul lacom. Se osteneşte zi şi noapte, aleargă, minte, înjură şi fură, înşeală şi omoară.
Omul lacom dispreţuieşte sărbătorile, necinsteşte pe Dumnezeu şi duminicile petrecându-şi timpul cu fel de fel de îndeletniciri. Aşa ţese omul cu păcatul acesta al lăcomiei zi şi noapte, an de an, împletind pânza de păianjen şi adăugând blestem peste blestem, fiindcă munca fără Dumnezeu este blestemată. Dar cel mai greu şi vrednic de plâns este pieirea multora prin moartea cea grabnică, căci fără de veste, într-o clipă vine ultima chemare ca bogatului din Sfânta Evanghelie de astăzi. Poate fiecare dintre noi am auzit fel de fel de cazuri de moarte năprasnică. Pe unul l-a călcat maşina, cu alţii s-a prăbuşit avionul, unii din cutremure, alţii înecaţi. Un oarecare s-a bucurat că a ieşit la pensie, dar până să-i vină primii bani a murit. Cu prima pensie cei ai casei l-au îngropat.
Deci când nu ne gândim, când nu ştim nimic, ne poate veni glasul chemării de sus şi ne desparte pe veci de toate acestea care le strângem pe aici. Atunci toate acestea pentru care ţi-ai distrus viaţa şi ţi-ai jertfit sufletul, cui rămân? Iată pânza de păianjen fără folos! Şi cum se face că această chemare, ca şi la bogat vine tot noaptea! Adică în noaptea păcatelor, în întunericul lăcomiilor şi desfrânărilor, al beţiei şi fărădelegilor.
Acest timp îl pândeşte şi diavolul, ca să-l prindă pe om nepregătit. O, ce roadă bogată are diavolul! Acum atâtea suflete sunt înşelate de el şi le tot amână mereu să nu vină la biserică, să nu se lase de păcate şi să nu se întoarcă la Dumnezeu.
Când omul era tânăr diavolul îi spunea că trebuie să se distreze şi la bătrâneţe să meargă la biserică. Când era în serviciu, îi spunea că la pensie este timpul să se întoarcă la Dumnezeu. Ieşind la pensie vede că nu-i ajung banii şi mai munceşte ca să-şi mai facă unele lucruri. Şi aşa niciodată nu-l lasă diavolul pe om să vină la credinţă, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-şi vadă de suflet ca să se mântuiască. Aşa-i apucă sfârşitul nepregătiţi pe mulţi şi vedem cum oamenii bătrâni mor nepregătiţi şi fără lumânare.
Îmi vine să cred că diavolul, ca şi bogatul din Evanghelia de astăzi este îngrijorat că nu mai are unde să-şi pună atâta roadă, atâtea suflete câştigate de el. S-a umplut iadul cu sufletele de creştini, nu de păgâni, creştini botezaţi, suflete care au plecat din moarte năprasnică, fără pregătire. De aceea ne zice Domnul Hristos: «Să vă rugaţi că nu ştiţi ziua nici ceasul�.
Pe când bogatul din Evanghelia de astăzi era împresurat în toiul nopţii de grijile pe care ţi le dau avuţiile, glasul lui Dumnezeu se strecoară în inima lui şi-i grăieşte cuvinte de foc: «Nebunule, iată ţi-a sunat sfârşitul şi chiar în noaptea aceasta este cerut sufletul tău, iar toate cele ce ai strâns cui vor rămâne?� Nu-i deloc plăcută chemarea aceasta pentru o persoană bogată, pentru un om învăţat şi în mare cinste.
Da, sărmane bogat, acesta este sfârşitul tuturor frământărilor tale. Moartea îţi bate la uşă, va intra în mijlocul comorilor, al banilor şi al viselor tale, îţi va răpi sufletul care va fi dus la Judecătorul cel Drept şi atunci vei putea oare să iei cu tine toate câte ai strâns? O, mare nebunie a omului robit de pofta averii! Să nu cugeţi tu decât la îmbrăcăminte, la case, la băutură, la aur şi la maşini şi să uiţi că toate acestea nu sunt decât pulbere, praf pe care îl va spulbera vântul într-o clipă.
Poate zice cineva că acum nu mai sunt bogaţi cu pogoanele şi hectare de pământ ca să-şi umple hambarele, pătulele şi jitniţele cu roade. Dar cu toate acestea chipul bogatului zugrăvit în Evanghelia de astăzi ne este cunoscut, fiindcă îl întâlnim adesea. O mulţime de oameni zic şi astăzi sufletului lor: «Suflete ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani, odihneşte-te, mănâncă, bea şi te veseleşte�.
Iată că aceştia au ca dumnezeu al lor pântecele şi banii, iar în loc de Evanghelie, au mâncarea şi băutura. Paradisul lor este lumea aceasta cu miile lor de distracţii, amăgeli şi pofte deşarte. Oameni vrednici de plâns, care au uitat de suflet şi sunt gata de pieire. O, lăcomie fără de margini. Nu simţiţi voi nesăţioşilor că înăuntrul vostru se zbate o fiinţă mult mai de preţ pe care tot aurul din lume şi nici o bogăţie n-o poate mulţumi? Nu simţiţi voi cum se zbate un suflet flămând şi însetat? Nu vedeţi că el caută altă hrană şi suspină după alte bucurii? Iată deci că nu trebuie să lăsăm la o parte sufletul acesta scump care a fost răscumpărat cu preţul cel mare al sângelui vărsat pe cruce de Fiul lui Dumnezeu. De preţul cel mare al sufletului vorbeşte Domnul Iisus Hristos, cel întrupat şi chinuit pe cruce, vorbeşte mulţimea sfinţilor şi a îngerilor din cer care se roagă pentru sufletele noastre. De preţul acesta mare al sufletului nostru vorbeşte şi diavolul, căci prin atâtea osteneli şi ispite vrea să-l câştige, să-l aibă şi să-l ducă cu el.
Numai noi, purtătorii lui nu vrem să-i recunoaştem nici un preţ. Preţuim mai mult ca orice, ambalajul acesta de trup, cadavrul acesta trecător, temniţa aceasta murdară care se va strica curând.
Cunosc oamenii numele tuturor actorilor şi campionilor, cunosc toate filmele şi localurile de petrecere, ştiu toate parfumurile şi umblă după toate plăcerile, schimbându-se în fel de fel de haine, înşelând şi lăsându-se înşelaţi. Se foiesc ca păunii în saloane de zi şi noapte, căci aceasta este suprema lor fericire în viaţă. Îşi găsesc plăcerea uitând de suflet pentru că nu-i cunosc valoarea. Aşa s-au perindat în istoria omenirii mulţi cuceritori care au pierit cu toată fala şi lăcomia lor.
Astfel se spune de Alexandru Macedon care pornise să cucerească lumea, că ar fi ajuns şi în Persia. Acolo a poruncit să aducă pe mai marii ţării la el, pe filozofii şi învăţaţii locului. Adunându-i înaintea lui le zise: «Cereţi de la mine orice şi vă voi da�.
— Să ne dai împărate, ziseră filozofii, viaţă fără de moarte aici pe pământ. Împăratul le răspunse:
— Aţi cerut o nebunie, căci cine dintre oamenii pământului va scăpa de moarte? Vă credeam nişte oameni învăţaţi, dar văd că sunteţi nişte nebuni, nu ştiţi ce cereţi!
— Apoi dacă nimeni nu poate scăpa de moarte îţi facem o întrebare împărate: Oare vei muri şi tu vreodată?
— Aceasta este lucrul cel mai sigur, răspunse împăratul.
— Atunci dacă este aşa de sigur că vei muri, de ce te porţi şi trăieşti tu ca şi când n-ai muri niciodată? De ce nu-ţi mai ajung împărăţiile, comorile, averile şi bunătăţile pământului?
Împăratul înţelese înţelepciunea filozofilor care s-a arătat ca mare dar şi adevăr pentru el şi a plecat îngândurat.
Iată de ce zice Domnul Hristos în Evanghelia de astăzi că este o mare nebunie să nu ne gândim la moarte, să strângem mereu aici pe pământ, fără să ne îmbogăţim sufletul pentru Împărăţia cerului.
Dacă bogatul căruia i-a rodit ţarina ar fi socotit în cugetul său ca tot ce-i prisosea să treacă în hambarele săracilor, el ar fi dovedit că are milă de oameni şi conştiinţă faţă de Dumnezeu, iar aceasta i-ar fi adus în miez de noapte pace în suflet şi nu tulburare şi neodihnă. Atunci sfinţii îngeri şi celor săraci şi flămânzi ar fi venit să străjuiască împrejurul patului său veghindu-i somnul, iar el ar fi dormit ca-n paradis.
Ce mare binefacere este averea, dacă se fac binefaceri cu ea pe pământ şi ce blestem cumplit sunt avuţiile unui om fără suflet, fără inimă şi fără Dumnezeu. De aceea zice Domnul Hristos mai departe: «Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu�.
Veniţi acum toţi bogaţii pământului şi ascultaţi ce trebuie să faceţi ca să vă îmbogăţiţi în Dumnezeu, căci vedem cum astăzi cea mai mare parte a lumii este bogată mai mult în păcate. Totuşi fiecare are posibilitatea să-şi facă comoară în cer, unde furii nu o fură, moliile nu o strică şi nici rugina nu o roade. Nu vei putea să faci singur o biserică, dar poţi să contribui cu câţiva bănuţi la ridicarea ei, sau la repararea alteia. Nu vei putea să faci un spital sau un azil, dar poţi să te duci la căpătâiul unui bolnav şi un ceas, două să-l îngrijeşti şi să-l încurajezi.
Cât de sărac ar fi omul, tot găseşte unul mai sărac decât el. Căutaţi văduve fără pensie şi copii orfani. Căutaţi pe cei lipsiţi ce nu au căldură, încălţăminte şi îmbrăcăminte, mâncare şi cele de trebuinţă. Căutaţi case unde sunt orbi, şchiopi şi neputincioşi care n-au nici un ajutor, dar căutaţi mai ales pe cei rătăciţi pe cărările pierzării şi aduceţi-i la cunoştinţa de Dumnezeu, căci aceştia sunt mai de plâns decât toţi ceilalţi.
Aşa după cum sufletul este mai de preţ decât trupul, tot aşa şi faptele sufleteşti sunt mai de preţ decât cele trupeşti. Cine a reuşit să aducă suflete la lumina Evangheliei lui Hristos şi să le întoarcă de pe drumurile pierzării, mare comoară şi-a făcut în cer, bijuterii din cel mai curat aur, comoară de briliante, pentru că aşa cum am spus, lumea e înşelată de diavolul, foarte mult îmbogăţită în păcate, orbită şi nebună după păcatele cele trupeşti, dar săracă şi lipsită de Dumnezeu.
Dacă omul s-ar gândi mai mult la suflet şi-ar pregăti în cer un loc fericit din fapte bune. Dar pentru suflet el nu vrea să facă nimic. Mare orbire!
Îşi cumpără mobile şi fel de fel de lucruri scumpe. Cât bine nu s-ar fi putut face pentru suflet cu toţi aceşti bani. Nu mai vorbim de cei care-şi clădesc cavouri scumpe prin cimitire de zeci de mii de lei, ca să bage acolo cu cinste trupul acesta putred care a ştiut numai să mănânce şi să bea, să se distreze şi să înjure, să fumeze şi să hulească pe Dumnezeu trăind în păcate şi în desfrânare. Iar bietul suflet sărac şi lipsit va plânge în temniţele iadului de unde nu va mai ieşi niciodată.
Să nu trecem cu vederea îndemnul Sfintei Evanghelii de astăzi şi să ne apucăm serios de faptele cele bune şi mai ales de milostenia sufletească. Să avem milă de sufletele rătăcite şi de cele ce sunt în suferinţe de tot felul, căci mila biruieşte judecata, iar Dumnezeu nu ne va lăsa nici pe noi dacă vom avea milă de aproapele nostru.
Pe la anul 1802 trăia într-un sat din Italia un om cu multe obiceiuri urâte. Era stăpânit mai ales de păcatul desfrânării, însă avea şi obiceiul acesta frumos să facă multe fapte de milostenie. Făcea rugăciuni şi sărindare, se spovedea, dar fiind copleşit de această patimă urâtă, cădea iar în acest păcat. Atunci dintr-o dată s-a îmbolnăvit aşa de greu, căci n-a durat mult şi a murit.
După trei zile, ca de obicei, îl scoaseră preoţii care însoţiţi de mult popor mult îl duceau la groapă. Pe la jumătatea drumului spre cimitir, mortul a înviat. S-a ridicat şi sta privind galben şi sfârşit spre mulţimea care fugea de frica lui. El însă cu o voce stinsă a început să-i cheme să stea fără frică că are să le spună ceva:
— Ştiţi cu toţii viaţa mea cea stricată ştiţi şi aţi auzit de păcatele mele; să ştiţi că pentru acele păcate ale mele eram osândit să ard în chinurile iadului, într-o mare nesfârşită de foc, dar mila lui Dumnezeu mi-a dat răgaz, m-a înviat ca să vă spun şi vouă, să mă spovedesc iarăşi şi să fac pocăinţă aici pe pământ pentru păcatele mele. Această milă am căpătat-o pentru puţinele mele fapte de milostenie pe care le-am făcut eu pe pământ, pentru sărindarele şi rugăciunile preoţilor.
S-au întors cu toţii din drum spre casele lor şi multă lume atunci şi-a schimbat viaţa, lăsându-se de păcate şi apropiindu-se de Dumnezeu. Iar el a devenit un om nou. Făcea mare pocăinţă şi povestea la toţi cu lacrimi în ochi ce a văzut el acolo. Nu mai mânca zile întregi, făcea rugăciuni, umbla desculţ prin spini şi bălării, trăia numai cu pâine şi apă, iar tot ce mai câştiga da pe la săraci.
Când cineva îi zicea să nu se mai chinuiască aşa de rău, el răspundea:
— Am văzut iadul, am văzut cu ochii mei şi am simţit focul iadului. Dacă aţi fi văzut şi voi ce am văzut eu, n-aţi mai zice nimic şi aţi face la fel ca mine.
Să ne ferim de păcate, fraţi creştini, că pe noi nu mai înviază Dumnezeu ca să facem pocăinţă aici pe pământ. Vai de sufletul pe care-l va prinde moartea nepregătit. Sfânta Evanghelie de astăzi vrea să ne ferească, să ne trezească, să ne smulgă din somnul morţii, din ghearele demonului şi ale iadului, din somnul păcatelor şi al înşelăciunilor pământeşti. De aceea ne aminteşte că moartea vine pe neaşteptate şi că toate speranţele legate de pământ se vor stinge neputincioase.
Să căutăm acum să ne îmbogăţim sufletul, să-l hrănim şi să-l creştem cât mai frumos pentru Împărăţia lui Dumnezeu, ca la plecarea de aici, când va fi chemarea glasului lui Dumnezeu, să meargă sufletul nostru curat, sfânt, ispăşit, plin de milă şi lumină şi să fie aşezat de Părintele Luminilor între cei aleşi şi sfinţi ai Săi.

Rugăciune
Părinte ceresc, Tatăl îndurărilor, revarsă peste noi Harul tău, ca să cunoaştem că în lumea aceasta nu suntem decât nişte călători. Fă-ne să înţelegem Doamne, că în curând sau mai târziu, va trebui să ne întoarcem la Tine cu roadele ce am strâns pe pământ, iar atunci ne vei plăti la fiecare după munca şi osteneala făcută.
Ajută-ne acum să facem numai bine, să stăm treji pe calea luminii Tale, ca să fim şi noi ai Tăi, în vecii vecilor. Amin. (ierodiacon Visarion Iugulescu).

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.