verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre credință și mântuire.

Despre credință și mântuire.

8 decembrie 2016

“Eu sunt Lumina lumii…“ (Ioan 8,12). “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).“Eu sunt Învăţătorul şi Domnul“ (Ioan 13, 13).“Eu sunt Învierea şi Viaţa“ (Ioan 11, 25). DESPRE ORTODOXIE. Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi şi în general nu cunoaştem înălţimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţenia ei. Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul... 

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

7 decembrie 2016

Miercuri, 7 decembrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, în sala sinodală din incinta Reşedinţei mitropolitane din mun. Chişinău, a avut loc Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, cu participarea reprezentanţilor presei ortodoxe din republică. Şedinţa a început cu un cuvânt al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, care a vorbit despre deontologia comunicării pastorale în internet, axându-se... 

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie 2016, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești a avut loc adunarea generală a preoților din raion. Întrunirea a debutat cu oficierea sfintei Liturghii de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. A urmat mărturisirea preoților, după care a demarat conferința teologică cu tema: „Apărarea în fața abuzului prozeletismului sectar”. Conferința a fost susținută de lectorul Facultății de Teologie din Chișinău, protoiereul Octavian Solomon și de protoiereul... 

Spovedania unui păcătos

Spovedania unui păcătos

5 decembrie 2016

Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri. Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si,... 

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Duminica a 26-a după pogorârea Sf.Duh

Pilda bogatului lacom. Motto: „Nebunule, în noaptea aceasta vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca XII, 20). Fraţi creştini, sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie a Domnului nostru Iisus Hristos cuprinde în ea comori ce niciodată nu se sfârşesc. Cuprinsul ei este ca o livadă plină de roade bogate pentru toată lumea. Ea este izvor de apă curată, cristalină pentru mii şi milioane de suflete însetate. Ea este făclie de lumină pentru toate veacurile.
Trebuie să ştim însă un lucru şi anume că se cere ca bunătăţile ei să fie gustate, frumuseţile ei cunoscute, iar învăţăturile ei urmate. Iată, o bogăţie de învăţături preţioase pentru sufletul nostru, cuprinde şi Sfânta Evanghelie de astăzi. Să stăm deci liniştiţi şi să gustăm din roadele ei.
Era toamnă, era linişte şi noaptea coborâse peste sat, iar oamenii se odihneau tăcuţi. Ce dulce este somnul când aşternutul ţi l-ai făcut din osteneală! Era în satul acela un om bogat care nu putea să doarmă, deşi moşia lui rodise mai mult ca oricând în anul acela. Avea casă mare cu odăi multe, cu paturi şi aşternuturi moi, cu lux mare şi găteli orbitoare şi totuşi nu putea să doarmă. Camera unde stătea părea prea strâmtă, iar saltelele de lână parcă erau pline de ghimpi.
Lungă pare noaptea când nu poţi să dormi şi amar este chinul când somnul te părăseşte! Omul bogat nu putea să doarmă, pentru că-l muncea un gând care îi răpea somnul, făcându-l să se răsucească în pat ca pe o vatră de jăratec. Singur în noapte, ca şi când n-ar fi avut nici soţie, nici copii, nici servitori, bogatul vorbea singur cu el însuşi: “Ce voi face, că nu mai am unde să-mi pun roadele mele?�
Dar ce se întâmplase? Se milostivise Bunul Dumnezeu cu ploaie şi căldură la vreme, aşa încât câmpurile au dat rod mai mult ca oricând. Omul bogat, ale cărui roade s-au arătat mai frumoase decât îşi putuse închipui, se frământa în miez de noapte zicând: “Ce voi face?�
În loc să mulţumească Milostivului Dumnezeu pentru prisosul de avuţii ce se revărsase peste el, în loc să doarmă tihnit de atâta belşug venit pe negândite, bogatul se rezumă să zică doar atât: “Ce voi face?� Târziu îi veni în minte un gând care-l linişti şi-şi zise: “Aceasta voi face; voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te�.
Sărmane bogat, vorbirea ta te arată că eşti aşa de sărac, încât ne cuprinde mila de rătăcirea în care te-a dus pofta de avuţii nesfârşite. Nu bagi tu de seamă că vorbeşti singur ca nebunul?
Iată din pricina averii ţi-ai pierdut mintea şi prietenii, soţia şi copiii. Chiar dacă îi ai pe aceştia, ei pentru tine nu există. De ce vorbeşti singur?
Sărmane bogat, vorbirea ta nebunească te arată că eşti doar ţărână. După tine şi pentru tine sufletul este trup care mănâncă, trup care bea şi care se veseleşte. Sărmane bogat, tu nu mai vezi pe nimeni şi nu mai preţuieşti decât un singur lucru, averea ta.
Tu şi averea ta umpli toată lumea. Dincolo de voi nu mai există nimic în cer şi pe pământ. Pentru tine cerul este pământul, iar pământul este moşia ta. Viaţa ta este plină cu hambarele, moşiile, mâncărurile şi băuturile. Toate acestea se învârtesc în jurul tău, la toate acestea te închini pentru că ele sunt dumnezeul tău.
Totuşi toate nu-ţi aduc nimic din cele ce-ţi făgăduiesc. Tu nu vezi cât de înşelătoare sunt? Te frămânţi cu gândul în miez de noapte ca să faci hambare şi pătule, să clădeşti case şi magazii, fără să bagi de seamă că într-o zi, pe negândite, le vei părăsi pe toate.
O, ce mare este păcatul acesta al lăcomiei, fraţi creştini! El este moştenit de la strămoşii noştri Adam şi Eva. Ştim că pe aceştia i-a creat Dumnezeu, i-a pus stăpâni peste toate frumuseţile raiului şi făpturile pământului. Ce vrea Adam mai mult decât atât? S-a mulţumit el cu ce i-a dat Dumnezeu?
Nu s-a mulţumit, ci a vrut până la urmă să fie şi el egal cu Dumnezeu. Aşa a poftit şi a mâncat bietul Adam din pomul oprit ca să fie şi el Dumnezeu. Şi a căzut în cea mai jalnică pieire, căci a fost izgonit afară din fericirea raiului. Oare pe noi fiii lui Adam nu ne urmăreşte tot acest păcat al lăcomiei, al neînfrânării şi al mândriei? O, lăcomie, început şi izvor al tuturor răutăţilor, pentru tine a pierdut Adam paradisul!
Să ascultăm acum, noi toţi fiii lui Adam, ce zice Duhul Sfânt prin proorocul Isaia: “Ţeseţi pânză de păianjen, dar urzeala voastră nu va fi pentru voi îmbrăcăminte, ci osteneala voastră este nelegiuire�. Fraţilor, nici o vietate nu lucrează cu mai multă trudă şi meşteşug ca păianjenul. Se distruge lucrând, fiindcă ţesătura lui este cea mai subţire ţesătură, căci iese din toate măruntaiele lui. Mai mulţi savanţi au urmărit cu atenţie lupta aprigă a unui păianjen, care voia să oprească cu pânza lui limbile unui ceas mare. De 480 de ori a început şi a reînceput munca înverşunată fără să se hrănească timp de 25 de zile. Toţi erau curioşi să vadă cât va mai rezista fără hrană.
Aşa este şi munca omului lacom şi avar, fără Dumnezeu, căci nu va avea nici un folos de pe urma ei. Ţesătura păianjenului este făcută cu scop rău şi toată truda lui este zadarnică. Aşa şi omul lacom. Se osteneşte zi şi noapte, aleargă, minte, înjură şi fură, înşeală şi omoară.
Omul lacom dispreţuieşte sărbătorile, necinsteşte pe Dumnezeu şi duminicile petrecându-şi timpul cu fel de fel de îndeletniciri. Aşa ţese omul cu păcatul acesta al lăcomiei zi şi noapte, an de an, împletind pânza de păianjen şi adăugând blestem peste blestem, fiindcă munca fără Dumnezeu este blestemată. Dar cel mai greu şi vrednic de plâns este pieirea multora prin moartea cea grabnică, căci fără de veste, într-o clipă vine ultima chemare ca bogatului din Sfânta Evanghelie de astăzi. Poate fiecare dintre noi am auzit fel de fel de cazuri de moarte năprasnică. Pe unul l-a călcat maşina, cu alţii s-a prăbuşit avionul, unii din cutremure, alţii înecaţi. Un oarecare s-a bucurat că a ieşit la pensie, dar până să-i vină primii bani a murit. Cu prima pensie cei ai casei l-au îngropat.
Deci când nu ne gândim, când nu ştim nimic, ne poate veni glasul chemării de sus şi ne desparte pe veci de toate acestea care le strângem pe aici. Atunci toate acestea pentru care ţi-ai distrus viaţa şi ţi-ai jertfit sufletul, cui rămân? Iată pânza de păianjen fără folos! Şi cum se face că această chemare, ca şi la bogat vine tot noaptea! Adică în noaptea păcatelor, în întunericul lăcomiilor şi desfrânărilor, al beţiei şi fărădelegilor.
Acest timp îl pândeşte şi diavolul, ca să-l prindă pe om nepregătit. O, ce roadă bogată are diavolul! Acum atâtea suflete sunt înşelate de el şi le tot amână mereu să nu vină la biserică, să nu se lase de păcate şi să nu se întoarcă la Dumnezeu.
Când omul era tânăr diavolul îi spunea că trebuie să se distreze şi la bătrâneţe să meargă la biserică. Când era în serviciu, îi spunea că la pensie este timpul să se întoarcă la Dumnezeu. Ieşind la pensie vede că nu-i ajung banii şi mai munceşte ca să-şi mai facă unele lucruri. Şi aşa niciodată nu-l lasă diavolul pe om să vină la credinţă, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-şi vadă de suflet ca să se mântuiască. Aşa-i apucă sfârşitul nepregătiţi pe mulţi şi vedem cum oamenii bătrâni mor nepregătiţi şi fără lumânare.
Îmi vine să cred că diavolul, ca şi bogatul din Evanghelia de astăzi este îngrijorat că nu mai are unde să-şi pună atâta roadă, atâtea suflete câştigate de el. S-a umplut iadul cu sufletele de creştini, nu de păgâni, creştini botezaţi, suflete care au plecat din moarte năprasnică, fără pregătire. De aceea ne zice Domnul Hristos: “Să vă rugaţi că nu ştiţi ziua nici ceasul�.
Pe când bogatul din Evanghelia de astăzi era împresurat în toiul nopţii de grijile pe care ţi le dau avuţiile, glasul lui Dumnezeu se strecoară în inima lui şi-i grăieşte cuvinte de foc: “Nebunule, iată ţi-a sunat sfârşitul şi chiar în noaptea aceasta este cerut sufletul tău, iar toate cele ce ai strâns cui vor rămâne?� Nu-i deloc plăcută chemarea aceasta pentru o persoană bogată, pentru un om învăţat şi în mare cinste.
Da, sărmane bogat, acesta este sfârşitul tuturor frământărilor tale. Moartea îţi bate la uşă, va intra în mijlocul comorilor, al banilor şi al viselor tale, îţi va răpi sufletul care va fi dus la Judecătorul cel Drept şi atunci vei putea oare să iei cu tine toate câte ai strâns? O, mare nebunie a omului robit de pofta averii! Să nu cugeţi tu decât la îmbrăcăminte, la case, la băutură, la aur şi la maşini şi să uiţi că toate acestea nu sunt decât pulbere, praf pe care îl va spulbera vântul într-o clipă.
Poate zice cineva că acum nu mai sunt bogaţi cu pogoanele şi hectare de pământ ca să-şi umple hambarele, pătulele şi jitniţele cu roade. Dar cu toate acestea chipul bogatului zugrăvit în Evanghelia de astăzi ne este cunoscut, fiindcă îl întâlnim adesea. O mulţime de oameni zic şi astăzi sufletului lor: “Suflete ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani, odihneşte-te, mănâncă, bea şi te veseleşte�.
Iată că aceştia au ca dumnezeu al lor pântecele şi banii, iar în loc de Evanghelie, au mâncarea şi băutura. Paradisul lor este lumea aceasta cu miile lor de distracţii, amăgeli şi pofte deşarte. Oameni vrednici de plâns, care au uitat de suflet şi sunt gata de pieire. O, lăcomie fără de margini. Nu simţiţi voi nesăţioşilor că înăuntrul vostru se zbate o fiinţă mult mai de preţ pe care tot aurul din lume şi nici o bogăţie n-o poate mulţumi? Nu simţiţi voi cum se zbate un suflet flămând şi însetat? Nu vedeţi că el caută altă hrană şi suspină după alte bucurii? Iată deci că nu trebuie să lăsăm la o parte sufletul acesta scump care a fost răscumpărat cu preţul cel mare al sângelui vărsat pe cruce de Fiul lui Dumnezeu. De preţul cel mare al sufletului vorbeşte Domnul Iisus Hristos, cel întrupat şi chinuit pe cruce, vorbeşte mulţimea sfinţilor şi a îngerilor din cer care se roagă pentru sufletele noastre. De preţul acesta mare al sufletului nostru vorbeşte şi diavolul, căci prin atâtea osteneli şi ispite vrea să-l câştige, să-l aibă şi să-l ducă cu el.
Numai noi, purtătorii lui nu vrem să-i recunoaştem nici un preţ. Preţuim mai mult ca orice, ambalajul acesta de trup, cadavrul acesta trecător, temniţa aceasta murdară care se va strica curând.
Cunosc oamenii numele tuturor actorilor şi campionilor, cunosc toate filmele şi localurile de petrecere, ştiu toate parfumurile şi umblă după toate plăcerile, schimbându-se în fel de fel de haine, înşelând şi lăsându-se înşelaţi. Se foiesc ca păunii în saloane de zi şi noapte, căci aceasta este suprema lor fericire în viaţă. Îşi găsesc plăcerea uitând de suflet pentru că nu-i cunosc valoarea. Aşa s-au perindat în istoria omenirii mulţi cuceritori care au pierit cu toată fala şi lăcomia lor.
Astfel se spune de Alexandru Macedon care pornise să cucerească lumea, că ar fi ajuns şi în Persia. Acolo a poruncit să aducă pe mai marii ţării la el, pe filozofii şi învăţaţii locului. Adunându-i înaintea lui le zise: “Cereţi de la mine orice şi vă voi da�.
- Să ne dai împărate, ziseră filozofii, viaţă fără de moarte aici pe pământ. Împăratul le răspunse:
- Aţi cerut o nebunie, căci cine dintre oamenii pământului va scăpa de moarte? Vă credeam nişte oameni învăţaţi, dar văd că sunteţi nişte nebuni, nu ştiţi ce cereţi!
- Apoi dacă nimeni nu poate scăpa de moarte îţi facem o întrebare împărate: Oare vei muri şi tu vreodată?
- Aceasta este lucrul cel mai sigur, răspunse împăratul.
- Atunci dacă este aşa de sigur că vei muri, de ce te porţi şi trăieşti tu ca şi când n-ai muri niciodată? De ce nu-ţi mai ajung împărăţiile, comorile, averile şi bunătăţile pământului?
Împăratul înţelese înţelepciunea filozofilor care s-a arătat ca mare dar şi adevăr pentru el şi a plecat îngândurat.
Iată de ce zice Domnul Hristos în Evanghelia de astăzi că este o mare nebunie să nu ne gândim la moarte, să strângem mereu aici pe pământ, fără să ne îmbogăţim sufletul pentru Împărăţia cerului.
Dacă bogatul căruia i-a rodit ţarina ar fi socotit în cugetul său ca tot ce-i prisosea să treacă în hambarele săracilor, el ar fi dovedit că are milă de oameni şi conştiinţă faţă de Dumnezeu, iar aceasta i-ar fi adus în miez de noapte pace în suflet şi nu tulburare şi neodihnă. Atunci sfinţii îngeri şi celor săraci şi flămânzi ar fi venit să străjuiască împrejurul patului său veghindu-i somnul, iar el ar fi dormit ca-n paradis.
Ce mare binefacere este averea, dacă se fac binefaceri cu ea pe pământ şi ce blestem cumplit sunt avuţiile unui om fără suflet, fără inimă şi fără Dumnezeu. De aceea zice Domnul Hristos mai departe: “Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu�.
Veniţi acum toţi bogaţii pământului şi ascultaţi ce trebuie să faceţi ca să vă îmbogăţiţi în Dumnezeu, căci vedem cum astăzi cea mai mare parte a lumii este bogată mai mult în păcate. Totuşi fiecare are posibilitatea să-şi facă comoară în cer, unde furii nu o fură, moliile nu o strică şi nici rugina nu o roade. Nu vei putea să faci singur o biserică, dar poţi să contribui cu câţiva bănuţi la ridicarea ei, sau la repararea alteia. Nu vei putea să faci un spital sau un azil, dar poţi să te duci la căpătâiul unui bolnav şi un ceas, două să-l îngrijeşti şi să-l încurajezi.
Cât de sărac ar fi omul, tot găseşte unul mai sărac decât el. Căutaţi văduve fără pensie şi copii orfani. Căutaţi pe cei lipsiţi ce nu au căldură, încălţăminte şi îmbrăcăminte, mâncare şi cele de trebuinţă. Căutaţi case unde sunt orbi, şchiopi şi neputincioşi care n-au nici un ajutor, dar căutaţi mai ales pe cei rătăciţi pe cărările pierzării şi aduceţi-i la cunoştinţa de Dumnezeu, căci aceştia sunt mai de plâns decât toţi ceilalţi.
Aşa după cum sufletul este mai de preţ decât trupul, tot aşa şi faptele sufleteşti sunt mai de preţ decât cele trupeşti. Cine a reuşit să aducă suflete la lumina Evangheliei lui Hristos şi să le întoarcă de pe drumurile pierzării, mare comoară şi-a făcut în cer, bijuterii din cel mai curat aur, comoară de briliante, pentru că aşa cum am spus, lumea e înşelată de diavolul, foarte mult îmbogăţită în păcate, orbită şi nebună după păcatele cele trupeşti, dar săracă şi lipsită de Dumnezeu.
Dacă omul s-ar gândi mai mult la suflet şi-ar pregăti în cer un loc fericit din fapte bune. Dar pentru suflet el nu vrea să facă nimic. Mare orbire!
Îşi cumpără mobile şi fel de fel de lucruri scumpe. Cât bine nu s-ar fi putut face pentru suflet cu toţi aceşti bani. Nu mai vorbim de cei care-şi clădesc cavouri scumpe prin cimitire de zeci de mii de lei, ca să bage acolo cu cinste trupul acesta putred care a ştiut numai să mănânce şi să bea, să se distreze şi să înjure, să fumeze şi să hulească pe Dumnezeu trăind în păcate şi în desfrânare. Iar bietul suflet sărac şi lipsit va plânge în temniţele iadului de unde nu va mai ieşi niciodată.
Să nu trecem cu vederea îndemnul Sfintei Evanghelii de astăzi şi să ne apucăm serios de faptele cele bune şi mai ales de milostenia sufletească. Să avem milă de sufletele rătăcite şi de cele ce sunt în suferinţe de tot felul, căci mila biruieşte judecata, iar Dumnezeu nu ne va lăsa nici pe noi dacă vom avea milă de aproapele nostru.
Pe la anul 1802 trăia într-un sat din Italia un om cu multe obiceiuri urâte. Era stăpânit mai ales de păcatul desfrânării, însă avea şi obiceiul acesta frumos să facă multe fapte de milostenie. Făcea rugăciuni şi sărindare, se spovedea, dar fiind copleşit de această patimă urâtă, cădea iar în acest păcat. Atunci dintr-o dată s-a îmbolnăvit aşa de greu, căci n-a durat mult şi a murit.
După trei zile, ca de obicei, îl scoaseră preoţii care însoţiţi de mult popor mult îl duceau la groapă. Pe la jumătatea drumului spre cimitir, mortul a înviat. S-a ridicat şi sta privind galben şi sfârşit spre mulţimea care fugea de frica lui. El însă cu o voce stinsă a început să-i cheme să stea fără frică că are să le spună ceva:
- Ştiţi cu toţii viaţa mea cea stricată ştiţi şi aţi auzit de păcatele mele; să ştiţi că pentru acele păcate ale mele eram osândit să ard în chinurile iadului, într-o mare nesfârşită de foc, dar mila lui Dumnezeu mi-a dat răgaz, m-a înviat ca să vă spun şi vouă, să mă spovedesc iarăşi şi să fac pocăinţă aici pe pământ pentru păcatele mele. Această milă am căpătat-o pentru puţinele mele fapte de milostenie pe care le-am făcut eu pe pământ, pentru sărindarele şi rugăciunile preoţilor.
S-au întors cu toţii din drum spre casele lor şi multă lume atunci şi-a schimbat viaţa, lăsându-se de păcate şi apropiindu-se de Dumnezeu. Iar el a devenit un om nou. Făcea mare pocăinţă şi povestea la toţi cu lacrimi în ochi ce a văzut el acolo. Nu mai mânca zile întregi, făcea rugăciuni, umbla desculţ prin spini şi bălării, trăia numai cu pâine şi apă, iar tot ce mai câştiga da pe la săraci.
Când cineva îi zicea să nu se mai chinuiască aşa de rău, el răspundea:
- Am văzut iadul, am văzut cu ochii mei şi am simţit focul iadului. Dacă aţi fi văzut şi voi ce am văzut eu, n-aţi mai zice nimic şi aţi face la fel ca mine.
Să ne ferim de păcate, fraţi creştini, că pe noi nu mai înviază Dumnezeu ca să facem pocăinţă aici pe pământ. Vai de sufletul pe care-l va prinde moartea nepregătit. Sfânta Evanghelie de astăzi vrea să ne ferească, să ne trezească, să ne smulgă din somnul morţii, din ghearele demonului şi ale iadului, din somnul păcatelor şi al înşelăciunilor pământeşti. De aceea ne aminteşte că moartea vine pe neaşteptate şi că toate speranţele legate de pământ se vor stinge neputincioase.
Să căutăm acum să ne îmbogăţim sufletul, să-l hrănim şi să-l creştem cât mai frumos pentru Împărăţia lui Dumnezeu, ca la plecarea de aici, când va fi chemarea glasului lui Dumnezeu, să meargă sufletul nostru curat, sfânt, ispăşit, plin de milă şi lumină şi să fie aşezat de Părintele Luminilor între cei aleşi şi sfinţi ai Săi.

Rugăciune
Părinte ceresc, Tatăl îndurărilor, revarsă peste noi Harul tău, ca să cunoaştem că în lumea aceasta nu suntem decât nişte călători. Fă-ne să înţelegem Doamne, că în curând sau mai târziu, va trebui să ne întoarcem la Tine cu roadele ce am strâns pe pământ, iar atunci ne vei plăti la fiecare după munca şi osteneala făcută.
Ajută-ne acum să facem numai bine, să stăm treji pe calea luminii Tale, ca să fim şi noi ai Tăi, în vecii vecilor. Amin. (ierodiacon Visarion Iugulescu).

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.