verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre credință și mântuire.

Despre credință și mântuire.

8 decembrie 2016

“Eu sunt Lumina lumii…“ (Ioan 8,12). “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).“Eu sunt Învăţătorul şi Domnul“ (Ioan 13, 13).“Eu sunt Învierea şi Viaţa“ (Ioan 11, 25). DESPRE ORTODOXIE. Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi şi în general nu cunoaştem înălţimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţenia ei. Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul... 

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

7 decembrie 2016

Miercuri, 7 decembrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, în sala sinodală din incinta Reşedinţei mitropolitane din mun. Chişinău, a avut loc Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, cu participarea reprezentanţilor presei ortodoxe din republică. Şedinţa a început cu un cuvânt al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, care a vorbit despre deontologia comunicării pastorale în internet, axându-se... 

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie 2016, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești a avut loc adunarea generală a preoților din raion. Întrunirea a debutat cu oficierea sfintei Liturghii de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. A urmat mărturisirea preoților, după care a demarat conferința teologică cu tema: „Apărarea în fața abuzului prozeletismului sectar”. Conferința a fost susținută de lectorul Facultății de Teologie din Chișinău, protoiereul Octavian Solomon și de protoiereul... 

Spovedania unui păcătos

Spovedania unui păcătos

5 decembrie 2016

Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri. Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si,... 

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Duminica a 22-a după pogorârea Sf.Duh

Motto: „Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti!” (Luca XIV, 25) Fraţi creştini, parabola despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr este bine cunoscută. Bogatul, lacom şi zgârcit, petrece şi se veseleşte zilnic dezmierdându-şi trupul cu cântece, băuturi şi mâncăruri alese, în timp ce săracul, plin de bube şi flămând, suferă la uşa lui. Predica Mântuitorul nostru Iisus Hristos începuse să capteze mulţimile din toate părţile Palestinei. Se răspândise pretutindeni zvonul că un om nemaiîntâlnit face minuni; vindecă tot felul de dureri, tămăduieşte neputinţele şi vorbeşte într-un chip atât de minunat cum n-a mai vorbit nimeni până acum. Toată lumea alerga să-i vadă chipul strălucitor şi să-i asculte cuvântul fermecător.
Într-una din zile pe când era înconjurat de mulţime multă de ascultători între care erau oameni bogaţi şi puternici ai zilei care-L priveau din înălţimea situaţiei lor cu un fel de mândrie personală, precum şi mulţi săraci, amărâţi şi necăjiţi, Mântuitorul zugrăveşte prin cuvinte minunate, tabloul vieţii unui bogat şi a unui sărac, tabloul bogăţiei, al măririi şi confortului şi tabloul sărăciei, al necazurilor şi suferinţelor. Iată deci, două vieţi, două trăiri deosebite foarte mult între ele. Blândul Iisus începe a vorbi cu glas rar şi dulce:
- Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vizon, veselindu-se, în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui.
Tablourile acestea ne impresionează puternic şi cred că nici cea mai împietrită inimă omenească nu poate să rămână nesimţitoare faţă de nenorocirea şi mizeria în care se zbătea săracul Lazăr. Dar iată că într-o zi a murit săracul şi sufletul lui a fost luat de îngeri şi dus în grădina raiului în sânul lui Avraam. Moare şi cel bogat iar demonii îl duc în flăcările iadului.
Iată deci un sărac proslăvit în cer şi un bogat îngropat în iad; un sărac în mâinile îngerilor şi un bogat în ghearele demonilor. Acest tablou ar fi o mare descurajare pentru cei bogaţi şi o mare îngâmfare pentru cei săraci. Aceasta s-ar părea la prima vedere, dar lucrurile nu stau aşa.
Dacă sunt bogaţi în iad, fără îndoială că sunt şi săraci şi dacă sunt săraci în cer, negreşit că sunt şi bogaţi. Să nu căutăm în altă parte dovada decât în Sfânta Evanghelie de astăzi. Vedem pe săracul Lazăr dispreţuit, flămând şi gol, cum îngerii l-au dus în sânul lui Avraam, care a fost un om bogat, că ştim din istoria sfântă a Vechiului Testament că acest slăvit patriarh avea cirezi de vite şi mari bogăţii când a trăit pe pământ.
Iată dar în împărăţia cerului un bogat şi un sărac. Aceasta o spun ca cei săraci să nu osândească pe cei bogaţi, iar cei bogaţi să nu piardă nădejdea în mântuirea lor. Dar trebuie să recunoaştem că bogăţia este o mare piedică pentru mântuirea sufletului. Însuşi Mântuitorul zice: “Cât de anevoie vor intra în împărăţia cerului cei ce au avuţii!� Mai uşor se mântuieşte cel sărac, cel lipsit, fiindcă nădejdea lui este întemeiată pe Împărăţia cerului, pe fericirea veşnică a raiului. El are mintea mai luminată şi vede cum cu fiecare zi ce trece din viaţa lui, se apropie de grădina fericirii veşnice. De aceea nădejdea lui este întemeiată şi nu pune nici un preţ pe lumea aceasta trecătoare.
Dar au fost şi bogaţi care s-au mântuit, căci au folosit banii şi averea pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele aproapelui. Aşa au făcut ei biserici şi mănăstiri întru slava lui Dumnezeu, au făcut spitale, şcoli şi orfelinate, pentru binele aproapelui. Alţii au scris cărţi şi le-au împărţit gratuit pentru luminarea poporului. Toţi aceşti oameni bogaţi, care au făcut o mulţime de fapte bune, Dumnezeu i-a numărat cu Avraam, Isaac şi Iacov, în Împărăţia cerească.
Două lucruri sunt pe care le împarte Dumnezeu oamenilor în această lume: Harul Său şi bunurile vremelnice. Prin Harul Sfânt pe care-l primim prin Sfânta Biserică şi Sfintele Taine, Dumnezeu se îngrijeşte de nevoile sufletului, iar bunurile vremelnice le dă pentru trebuinţele trupului.
Prin urmare, nu ne este iertat să nu deschidem ochii la nevoile şi necazurile aproapelui nostru, pentru că dacă avem, nu de la noi avem, ci sunt de la Dumnezeu. El ne-a dat înţelepciune şi sănătate şi tot El ne-a înzestrat cu daruri nenumărate. De aceea nu sunt ale noastre şi trebuie să le dăm mai departe aproapelui nostru.
Poate fiecare dintre noi întâlnim un Lazăr plin de bube sufleteşti şi trupeşti. Să nu facem ca bogatul din Evanghelia de astăzi care nu vede nimic din cauza orbirii desfătărilor, a petrecerilor şi luxului. Mare facere de bine e să stai la căpătâiul unui bolnav şi mare mângâiere simte acesta când vii cu un cuvânt de încurajare. Căci omului căzut în dureri i se spulberă nădejdea şi de aceea trebuie să mergem acolo unde este durerea şi suferinţa, să-i căutăm noi, căci aceasta este fapta cea îngerească şi creştinească.
Bogatul din Evanghelia de astăzi s-a dus în flăcările iadului pentru nepăsarea lui, pentru împietrirea inimii la suferinţa lui Lazăr cel gol, nemâncat şi bolnav, de la uşa casei lui. Această împietrire şi nemilostivire i s-a născut din mândrie, din gătelile şi zorzoanele pe care le punea pe el. Sfânta Evanghelie ne spune mai departe, că bogatul fiind în flăcările iadului şi văzând pe Lazăr fericit, a rugat pe părintele Avraam ca să-i fie milă de el şi să trimită pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetelor în apă şi să-i răcorească limba căci grozav se chinuieşte în văpaia aceea.
Groaznic trebuie să fie focul iadului şi grozavă suferinţa celor ce ajung acolo în acel loc de chin. Dar dreptul Avraam i-a răspuns: “Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti�.
Aşadar, la ce i-a folosit bogatului puţinele zile pe care le-a trăit în desfătări şi chefuri, în beţii şi lăcomii? La ce i-a folosit mândria vieţii acesteia, slava cea deşartă a lumii, dacă a câştigat prin ele focul cel nestins al iadului? Toate s-au spulberat într-o clipă şi cele ce nu-i venea să creadă când i se spunea, le-a văzut, dar acum e prea târziu.
Aşa sunt mulţi îngâmfaţi şi necredincioşi, care dacă începi să le spui ceva despre Dumnezeu şi suflet, te întrerup căci nu pot suferi nici să audă de numele lui Dumnezeu. Nu mai vorbim de atâţia care şi-au pus toată nădejdea în viaţa şi fericirea aceasta trecătoare, care zic că aici este raiul şi iadul şi dacă ai bani şi avere eşti în rai, iar de nu le ai, eşti în iad. Aşa sunt mulţi care şi-au pus nădejdea în lucrurile acestea trecătoare.
Astfel povestea un preot că avea un prieten ce trăia într-o splendidă situaţie materială. Locuia într-un palat înconjurat de o grădină ca un adevărat paradis. Am încercat, zicea preotul, să vorbesc prietenului meu despre Dumnezeu şi despre cele sufleteşti, dar acesta mă întrerupse cu alte cuvinte, grăindu-mi cu sfidare: “Dragul meu, mie în zadar îmi vorbeşti despre aceste lucruri, căci raiul meu iată-l, acesta este!� � şi-mi arătă casa şi grădina cea frumoasă.
Peste cinci ani, l-am vizitat din nou pe prietenul meu, dar vai, ce schimbări grozave! Grădina era uscată, prăpădită, casele ruinate, iar prietenul meu zăcea bolnav de aproape patru ani. Un copil îi murise înecat, fata eşuase în căsătoria ei, iar tatăl se îmbolnăvise de supărare. Mai avea o fată pe care am auzit-o întrebându-şi părintele bolnav: “Tată dragă, eu merg până în oraş, ce-ai dori să-ţi aduc de acolo?� Chinuit de boală bătrânul răspunse: “Un ştreang să-mi aduci, un ştreang să-mi termin zilele, căci nu mai pot�.
Iată deci că în decursul celor cinci ani, raiul prietenului meu devenise un adevărat iad. Aşa este cu raiul acesta vremelnic, pământesc; umbră şi vis, deşertăciunea deşertăciunilor. Câţi nu sunt care prin căsătorie şi-au agonisit de toate, şi-au văzut multe visuri împlinite cu ei şi copiii lor şi au ajuns fericiţi. Totul a mers bine până la o vreme, dar deodată ca din senin au căzut în mari nenorociri. Căsătoriile copiilor s-au spulberat, au suferit diferite accidente, boli, a intrat moartea şi în scurt timp s-a terminat cu raiul lor.
Aşa este fericirea aceasta scurtă, ca un vis frumos, iar după ce te trezeşti din el nu mai rămâne nimic, nici nu-ţi mai aduci aminte exact cum a fost visul. De aceea primii creştini şi toţi sfinţii nu puneau nici un preţ pe fericirea pământească şi renunţau la toate chiar şi la viaţa aceasta ca s-o câştige pe cea veşnică, fiindcă ei credeau cu adevărat în nemurirea sufletului, nu numai aşa de formă cum cred unii şi cum a crezut şi bogatul din Evanghelia de astăzi.
Esenţa învăţăturii din pilda Sfintei Evanghelii de astăzi este existenţa sufletului şi nemurirea lui. Vedem cum Lazăr a lăsat aici trupul cel buburos şi flămând cu care a suferit, iar sufletul lui s-a dus în fericirea din rai. Vedem cum şi bogatul a lăsat trupul cel îmbuibat, distrat, îmbrăcat şi împodobit, tot aici în lume într-o groapă spre mâncarea viermilor, în timp ce sufletul lui a fost dus de către demoni în flăcările iadului. De acolo din foc, Dumnezeu a voit să-l vadă el, bogatul, pe Lazăr fericit şi nu aşa cum îl ştia el flămând, fără putinţa de a se înfrupta nici din fărâmiturile de la masa lui.
Religia creştină şi întreaga cultură a omenirii se întemeiază pe aceste două adevăruri mari: nemurirea sufletelor şi învierea trupurilor. Amândouă sunt adevăruri chinuitoare şi întrebări care au muncit mintea şi conştiinţa oamenilor. Este suflet în trup şi viaţă după moarte?
La întrebarea aceasta necredincioşii răspund scurt: Nu! Nepăsătorii care nu se cutremură de nimic răspund: O fi, n-o fi! Îndoielnicii, bazaţi pe îndoiala altora, răspund şi ei: Poate da, poate nu! Dar creştinii adevăraţi mărturisesc hotărâţi: DA! Sufletul există liber şi nemuritor.
Despre nemurirea sufletului ne încredinţează Sfânta Scriptură chiar de la început. În Cartea Facerii se spune că omul a fost făcut de Dumnezeu cu trup din pământ şi cu suflet viu. Când moare, trupul se întoarce în pământul din care a fost luat, iar sufletul se întoarce la Dumnezeu care l-a dat. Sufletul este duh creat de Dumnezeu, scânteie din dumnezeire, nemuritor, care preţuieşte mai mult decât valoarea lumii întregi. Nu ne putem închipui religie creştină fără credinţa în suflet a vieţii fără moarte.
Creştinul are religia învierii şi Evanghelia nemuririi. Învăţăturile Domnului nostru Iisus Hristos ne asigură fericirea veşnică. Chiar pilda bogatului şi săracului Lazăr de astăzi, ne arată clar că există suflet şi viaţă veşnică, fericită pentru cei drepţi. În ce priveşte pe cei răi, nici sufletele lor nu mor, ci trăiesc veşnic, dar se chinuiesc în iad. Existenţa sufletelor şi nemurirea lor este dovedită şi garantată de Mântuitorul, căci după ce a înviat pe alţii El însuşi a înviat.
Sufletul este duh imaterial, care nu se poate nimici şi este înzestrat cu funcţiuni şi puteri nemateriale. El are raţiune, voinţă şi sentiment. Sufletul se foloseşte de trup ca de un instrument aşa cum se foloseşte artistul de vioară ca să cânte melodiile ce-i plac. După cum păsările călătoare se conduc după instinct şi pleacă spre ţările calde, tot aşa ne spune şi nouă inima că suntem nemuritori şi trebuie să plecăm de aici într-o altă lume, în altă patrie veşnică. Sufletul se întoarce la Cel ce ni l-a dat, la Dumnezeu Creatorul, ca un porumbel călător ars de sete.
Mulţi creştini sfinţi şi-au cunoscut ora plecării lor de aici din lume. Fericitul Augustin zice: “Ne-ai făcut pentru Tine Doamne şi neliniştit este sufletul nostru, până ce se va odihni în Tine�. Aşadar există suflet şi este nemuritor. Casa sufletelor este cetatea lui Dumnezeu, locuinţa din cer după care suspinăm. Fără suflet am fi călători fără ţintă, păcătoşi fără mântuire şi muritori fără speranţă. Dacă n-am avea suflet, am fi nişte făpturi care n-am şti ce rost avem în viaţă n-am şti de unde venim şi unde mergem după moarte. Dar prin suflet simţim, cunoaştem şi aşteptăm cu încredere.
Bogatul nemilostiv din Evanghelia de astăzi, îngrozit de chinurile iadului roagă pe părintele Avraam să trimită pe Lazăr acasă la tatăl său, că mai are cinci fraţi, să le spună şi lor chinul lui, să-i înveţe credinţa ca să nu vină şi ei tot acolo la el în iad. Avraam le-a răspuns: “Au pe Moise şi pe prooroci, să asculte de ei!� Dar bogatul a zis: “Nu, părinte Avraam, ci dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi�.
Iată deci cum bogatul se îngrijeşte de fraţii lui, îi e milă de ei, dar cât a fost în viaţă nu l-a interesat. El ar fi vrut ca Lazăr să învieze, ca astfel fraţii lui văzând un mort înviat să creadă cu adevărat că există suflet şi să se întoarcă la credinţă. Ceea ce spune bogatul nemilostiv poate am auzit şi noi la unii necredincioşi care zic că n-a venit nimeni de dincolo şi dacă ar învia cineva poate ar crede şi ei.
Aceşti necredincioşi însă n-ar crede chiar dacă ar învia şi morţii după cum nici evreii n-au crezut atunci când Mântuitorul a înviat pe fiica lui Iair, pe fiul văduvei din Nain sau pe Lazăr cel mort de patru zile. În loc să ia aminte la toate minunile acestea, ei L-au batjocorit şi răstignit pe cruce. În timpul răstignirii Dumnezeu a făcut ceva şi mai mult, căci a înviat pe mulţi morţi din mormintele lor, după cum spun Sfintele Scripturi, care umblau prin Ierusalim şi vorbeau cu prietenii lor, spunându-le ce au văzut pe dincolo. Toate acestea se păstrează în Sfânta Tradiţie şi astăzi, dar necredincioşii evrei au rămas tot împietriţi şi înrăiţi la inimă, fiindcă duhurile necurate intraseră în ei. Cerul se întunecase, pământul se cutremura, pietrele se despicau, mormintele se deschideau, iar ei nu vedeau, nu auzeau şi nu simţeau nimic.
Iată aşa se întâmplă cu cei care se leapădă de Dumnezeu, devin nesimţitori şi nu cunosc calea de urmat; deci acei care vin numai de formă la biserică, nu cu scopul bine întemeiat de a-şi mântui sufletul şi de a pune la inimă Cuvântul lui Dumnezeu. Acestora, spune Sfânta Scriptură, că li se propovăduieşte ca să le fie de mărturie la ziua judecăţii şi să nu zică că nu le-a spus nimeni. Grozav lucru este a avea ca martor în ziua acea mare atâtea pilde şi predici, atâtea învăţături şi minuni pe care ni le-a arătat Dumnezeu, iar noi să fi rămas tot în păcat, tot în necredinţă până la moarte.
Sfânta Carte ne spune că în cele din urmă lumea va fi necredincioasă şi nestatornică, fiindcă nu caută Împărăţia lui Dumnezeu, ci numai plăcerile lumeşti şi trecătoare ale acestei vieţi ca bogatul nemilostiv din Evanghelia de astăzi. Unora poţi să le spui orice le-ai spune; poate să se răstoarne pământul, pot să învieze morţii, ei nu vor alt rai, nu vor altă viaţă veşnică, ci o vor pe aceasta vremelnică, raiul acesta care se spulberă fără nici un folos.
Toată lumea vrea să trăiască pe lumea aceasta ca într-un adevărat rai, dar nu se poate fiindcă bucuriile trupeşti sunt fără de folos sufletului şi chiar trupului. Câţi nu s-au lăcomit în mâncăruri şi băuturi, distrugându-şi trupul şi sufletul?! Numai un om cumpătat poate să guste mai mulţi ani din bucuriile pământeşti şi tot se sfârşeşte, căci viaţa aceasta trebuie s-o lăsăm să dăm pământului trupul şi sufletul cerului care ni l-a dat.
În legătură cu raiul acesta pământesc, mi-aduc aminte de o istorioară unde se spune că o vulpe a văzut o grădină încărcată cu toate bunătăţile, dar grădina era împrejmuită de jur împrejur cu un gard de zid înalt, iar vulpea nu putea sări. Umblând ea de jur împrejurul grădinii, văzu o spărtură în gard, dar era prea îngustă ca să se poată strecura prin ea. Tot gândindu-se şi judecându-se ce să facă îşi zise: ştiu ce voi face, voi răbda câteva zile de foame, voi slăbi şi atunci voi putea intra cu uşurinţă. Zis şi făcut. După trei zile de foame vulpea se strecură şi intră în grădină, apoi începu să mănânce cu lăcomie.
După câteva zile îşi aduce aminte că trebuie să iasă. Însă acum alt necaz, că se îngrăşase şi nu mai putea pătrunde pe unde intrase. Ce-i de făcut? N-am cum să scap de aici, zise vulpea, decât să fac iarăşi foamea ca să slăbesc. Răbdă iarăşi trei zile şi slăbind se strecură afară. Când se văzu scăpată, privind spre grădină zise: “Frumoasă mai eşti tu grădină şi dulci sunt roadele tale, dar ce folos am avut eu? Cât am mâncat, atât am răbdat şi cum am intrat, aşa am ieşit!�
Ce istorioară plină de înţeles sufletesc, fraţi creştini! Aşa se întâmplă şi cu noi, căci cum am intrat în lumea aceasta, aşa vom ieşi din ea şi nimic nu vom putea duce cu noi. Lume, lume, cât de dulci sunt roadele şi amăgirile tale, dar ce folos ne rămâne nouă din ele?! De câte ori nu am văzut poate pe cineva gras, frumos, voinic şi tare, iar după o vreme în urma unei boli aceeaşi persoană o vezi slăbită, uscată şi de nerecunoscut.
Aşa e viaţa aceasta trecătoare şi dacă nu ne îngrijim de suflet pierdem tot. Bogatul nemilostiv de astăzi şi săracul Lazăr închipuie trupul şi sufletul omului. Trupul este bogatul care se lăfăie în bunătăţi şi-şi face toate voile şi plăcerile sale, căci fiecare are grijă mai mult de acest bogat, de trup. Toată ziua şi toată noaptea aleargă pentru el.
Săracul Lazăr închipuie sufletul care stă plin de bube, slăbit şi nemâncat, bolnav şi părăsit la uşa trupului. Bubele sunt patimile şi viciile cele rele lipite de suflet şi de trup, iar câinii sunt demonii cărora le place să lingă patimile şi să adâncească rănile.
Să ne fie milă de Lazăr � de sufletul nostru � şi să începem cu mai multă stăruinţă să-l hrănim, să-l adăpăm, să-l spălăm de răni şi să-l îngrijim. Cât mai bine să-l îngrijim că ne va cere Domnul Hristos socoteală de el. Hrana, băutura şi îngrijirea sufletului le constituie Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunile, cântările, predicile şi citirea sfintelor cărţi religioase ortodoxe. Rănile păcatelor se spală cu lacrimi prin pocăinţă sinceră şi se ung cu untdelemnul faptelor bune, al milostivirii către toţi lipsiţii sufleteşti şi trupeşti, ca să aflăm şi noi milă în ziua judecăţii.
Să fim gata şi noi, spălaţi şi curăţaţi de toate bubele, de toate păcatele noastre, că numai aşa vom putea intra şi noi în sânul părintelui Avraam, în grădina fericirii.

Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, Părinte al îndurărilor şi al milostivirii, trimite harul Tău cel ceresc peste noi ca să deschidă urechile noastre, să pătrundă cuvântul Tău în inimile noastre şi să ne facă să înţelegem voia Ta, ca să ne întoarcem la Tine, mai înainte de a veni sfârşitul nostru, ca atunci să fim găsiţi pe drumul cel bun al credinţei şi să ne iei şi pe noi şi să ne duci la locul cel fericit, în sânul părintelui Avraam, cu toţi sfinţii Tăi. Amin. (ierodiacon Visarion Iugulescu)

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.