verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Slujirea preoților militari

Slujirea preoților militari

14 noiembrie 2016

Luni, 14 noiembrie, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în incinta Centrului de Cultură şi Istorie Militară din mun. Chișinău s-a desfășurat conferința pastoral-misionară – „Slujirea preoților militari”. Pentru activitatea pastoral-misionară în Instituțiile de Forță, militare și penitenciare, din partea Episcopiei noastre au fost binecuvântați următorii preoți: protoiereu Pavel Petrov pentru municipiul Bălți; protoiereu Oleg Fistican pentru raionul Fălești; protoiereu Victor Guleac pentru raionul Glodeni; protoiereu Maxim Guzun... 

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

12 noiembrie 2016

Daca vezi vreun evadat ca-ti bate copilul, te mânii si te repezi ca o fiara asupra lui, dar stai linistit si nu faci nimic, dacă în fiecare zi vezi demonii atacându-l si împingându-l la pacate. Stai si nu-l scapi din ghearele lor. Daca copilul ti-e cumva posedat, alergi la toti sfintii si tulburi linistea si celor ce pustnicesc prin vârfuri de munti, ca sa-l scapi de nebunie. Dar, desi vezi cum în fiecare zi îl tulbura pacatul, care este cel mai îngrozitor demon, nu faci nimic. Si chiar sa fie cineva posedat de un demon, nu este deloc îngrozitor, pentru ca demonul nu poate cu nici un... 

Întrunirea  profesorilor de Religie din Sîngerei

Întrunirea profesorilor de Religie din Sîngerei

11 noiembrie 2016

“Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: puține cuvinte, multe exemple și mai multă rugăciune” (sf. Paisie Aghioritul). Joi, 10 noiembrie 2016, la gimnaziul ,,Iurie Boghiu” din satul Flămînzeni, raionul Sîngerei, s-a desfășurat atelierul de formare continuă a profesorilor de Religie cu genericul ,,Acces, relevanță, calitate în educație – competențe pentru viitor”. Seminarul a început cu prezentarea instituției de către doamna Cumpătă Lilia, directorul gimnaziului, apoi a urmat lecția publică la clasa II-a, cu subiectul: ,,Minunea... 

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit

5 noiembrie 2016

Prin această pildă, Hristos voieşte să ne înveţe următoarele: Era un om bogat, zice El, care trăia în multe desfrânări, şi totuşi nu suferise nici o nenorocire, ci, dimpotrivă, îi curgeau toate bunurile ca un râu. Că pe el nu l-a ajuns nici o întâmplare rea, neaşteptată, că n-a avut nici o pricină de descurajare şi nici o neîndemânare în viaţă, aceasta arată Domnul prin cuvintele: „veselindu-se în toate zilele luminat”. Iar că el trăia în păcate, se vede din sfârşitul ce l-a ajuns, şi încă mai dinainte, din dispreţul său către săraci. Căci el n-a... 

Duminica a 20-a după pogorârea Sf.Duh

Motto: „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te”! (Luca VII, 14). Fraţi creştini, parabola evanghelică de astăzi este minunat ilustrată de pictorul evanghelist Apostolul Luca şi ne inspiră multe învăţături duhovniceşti. Într-o cetate numită Nain, moartea nemiloasă răpise sufletul unui tânăr, singurul copil al unei mame văduve. Cine ar putea spune durerea ce sfâşia inima acestei mame! Strigătele ei de durere şi rugăciunile fierbinţi storceau lacrimi şi din inimile cele mai împietrite. Această mamă îndurerată dusese pe acelaşi drum spre cimitir şi pe iubitul ei soţ, iar acum îşi ducea spre mormânt pe unicul său fiu care se găsea în primăvara vieţii. Cufundată în plâns mergea în urma sicriului, către mormântul care trebuia să-i primească fiul ei scump.
Nimic nu e mai jalnic în Orient, şi nu numai, decât aceste feluri de ceremonii. Dar în această parte de lume, în asemenea ocazii în frunte merge un rabin, apoi urmează femei îndoliate care merg înaintea coşciugului conducând convoiul funebru. Rabinii zic aşa, că femeia care a adus moartea în lume prin păcat, tot ea să fie aceea care să conducă la mormânt victimele morţii. Aşa că la înmormântare şi mai ales a tinerilor, vin femei în număr mare cu părul despletit, în dezordine, altele plătite chiar ca să jelească, scoţând ţipete ascuţite şi înfiorătoare. Ridică mâinile spre cer şi îşi bat pieptul, plâng cu lacrimi fierbinţi, îşi sfâşie veşmintele şi îşi smulg părul. În acest timp cântăreţii folosind multe instrumente, scot sunete ascuţite, surescitând nervii.
La această înmormântare însă era şi mai dureros fiindcă mama mortului care era şi văduvă ducea la groapă pe singurul ei copil. Deodată în faţă pe acelaşi drum, se arată un alt cortegiu tot aşa de numeros însă cu totul deosebit. Bucuria strălucea pe toate feţele, iar toate privirile erau aţintite asupra unui om care mergea înconjurat de ucenicii Săi. Era Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în al doilea an al propovăduirii Sale, în vremea Cincizecimii. Iisus venea din Capernaum unde vindecase pe fiul sutaşului şi se întorcea în Ierusalim pentru sărbătoare. Cetatea Nain se găsea pe drumul ce trecea pe la poalele muntelui Tabor, drum care se scurgea prin Samaria spre Ierusalim.
Era o zi de primăvară, către apusul soarelui, ale cărui ultime raze luminau colinele păduroase şi pitoreşti ale Galileii. Ţăranii se întorceau de la munca câmpului. Iisus împreună cu ucenicii şi cu o mare mulţime de popor se apropia de poarta cetăţii Nain. Deodată se aud ţipete lungi de durere şi plângeri pătrunzătoare. Iată însă cum cortegiul vieţii se întâlneşte cu cortegiul morţii. Iisus nu dă nici o atenţie mulţimii. O nenorocită mamă era care suferea amar şi această suferinţă atrage inima bunului Mântuitor.
Această sărmană femeie văduvă nu avea decât pe acest fiu de care moartea o despărţea aşa de crud. Azi toată lumea o compătimeşte şi mâine poate nimeni nu se va mai gândi la ea. Iisus nu cere credinţă ca sutaşului, nici nu aşteaptă să fie rugat de femeia care plânge cu lacrimi amare necerând nimic şi nimeni nu mijloceşte pentru ea. Dar Iisus vede lacrimile ei şi îi este destul. Aruncă asupra ei o privire dumnezeiască şi cu un ton plin de compătimire şi blândeţe, cu puterea autorităţii Sale zice: “Nu plânge!�. El care este Stăpânul vieţii şi al morţii merge şi se atinge de pat.
Tot convoiul se opreşte; cântăreţii din flaut şi plângătorii tac şi ei şi în această tăcere profundă se aude vocea Stăpânului lumii care zice: “Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!�. Deodată aceste urechi pe care moartea le astupase pentru totdeauna, auziră porunca dată de glasul ceresc, iar tânărul ridicându-se a şezut drept şi a început să vorbească. Iisus l-a luat cu blândeţe de mână şi l-a dat mamei sale.
Ce bucurie avu această mamă când a văzut pe fiul său coborându-se din sicriu şi aruncându-se în braţele sale. O, ce mare minune, fraţi creştini, a fost aceasta, căci toţi ştiau bine că tânărul murise cu adevărat, pentru că se duceau să-l îngroape, iar acum îl văd viu, mergând şi vorbind. Astfel tot poporul care-L urma pe Iisus şi toţi cei de faţă au fost cuprinşi de frică şi plini de bucurie slăveau pe Dumnezeu zicând: “Profet mare s-a sculat între noi, iar Dumnezeu a cercetat pe poporul Său�.
Aveau dreptate să se bucure căci Marele Profet, Marele Tămăduitor, era însuşi Dumnezeu întrupat. Era vremea ca neamul omenesc să fie izbăvit de vrăjmaşul său � satana. Învierea trupească a tânărului din Nain era vestirea înainte a învierii morale a omenirii, aurora unei vieţi noi, razele luminii care alungau întunericul şi sigiliul morţii. Prin învierea tânărului de astăzi, Iisus arăta că este Stăpân al morţii, că este Dumnezeu.
Învierile săvârşite de Mântuitorul au fost trei: doi tineri şi o fetiţă de 12 ani. Aceştia au fost prin urmare , Lazăr, fratele celor două surori Marta şi Maria, tânărul din Evanghelia de astăzi şi o fetiţă de 12 ani a lui Iair, mai marele sinagogii. Dar la fiecare în parte învierea a avut loc în momente deosebite. Pe fiica lui Iair a înviat-o chiar în ziua când a murit. Pe fiul văduvei din Evanghelia de astăzi, l-a întors la viaţă tocmai când îl conduceau la mormânt şi aceasta putea să fie cam a treia zi. Pe Lazăr l-a adus chiar din temniţele iadului, fiindcă el murise de patru zile şi începuse să putrezească, ne spun Sfintele Evanghelii, iar până la Mântuitorul şi buni şi răi mergeau toţi în iad.
După ce a înviat Lazăr, Sfânta Evanghelie spune clar că Marta şi Maria au pregătit o cină Mântuitorului, iar Lazăr era unul din cei ce şedeau la masă, deci a mâncat şi Lazăr în văzul tuturor şi a trăit mult, căci după cum ne spun sfintele cărţi el a ajuns episcop al Ciprului, iar Maica Domnului i-a dăruit un omofor.
Aceste minuni ale învierii n-au fost simple închipuiri aşa cum zic mulţi necredincioşi, căci Evanghelia spune clar că tânărul a început să vorbească, iar din tradiţie reiese că el a trăit mult şi a propovăduit minunea ce s-a făcut cu el. La fel şi cu fetiţa lui Iair, spune Sfânta Evanghelie, că Mântuitorul a poruncit să-i dea să mănânce şi tot din tradiţie reiese că ea şi părinţii ei au fost recunoscători, propovăduind pretutindeni minunea învierii.
Cine putea să fie altul, dacă nu chiar Dumnezeu, care numai cu cuvântul atotputerniciei Sale săvârşea astfel de minuni. El a zis tânărului de astăzi: “Tinere, scoală-te!�. El a zis fiicei lui Iair: “Copilă, scoală-te!�. El a zis lui Lazăr: “Lazăre, vino afară!�. Toţi au înviat la glasul puterii Sale.
Aşa minuni au mai făcut unii prooroci şi chiar din apostoli, dar ei procedau altfel decât Mântuitorul. Ei nu porunceau morţii, ci se aşezau în genunchi, se rugau şi chemau în ajutor pe Dumnezeu pe care-L recunoşteau ca autor al minunilor. Mântuitorul Iisus Hristos, vedem că nu se roagă, ci porunceşte. Deci puterea de a scula morţii din mormintele lor nu aparţine decât lui Dumnezeu. El are această putere.
Aceste minuni se propovăduiesc de către Sfânta Biserică de aproape 2000 de ani şi sunt mărturii clare că Iisus a fost Dumnezeu, nu om învăţat aşa cum spun necredincioşii. El a săvârşit toate aceste minuni în mijlocul poporului care-L înconjura şi de aceea aceste adevăruri nu au putut fi înăbuşite niciodată. Datoria noastră este de a cădea în genunchi în faţa Lui şi de a ne închina acestui Om care este Dumnezeu, Iisus Hristos, Domnul nostru şi Împăratul creştinilor. Dar vai, fraţi creştini, pe acest Binefăcător al omenirii şi al sufletelor noastre, L-am uitat, L-am dispreţuit, L-am înjurat şi L-am urmărit noi creştinii care ne-am botezat în numele Său, mai rău ca evreii care L-au răstignit, căci noi îl răstignim în toate zilele cu păcatele noastre măcar că auzim şi vedem cu ochii noştri cum moartea ne desparte pe unii de alţii lăsând în urmă lacrimi şi întristări. Pe pământul acesta moartea este mai tare şi astăzi o mulţime de tineri sunt răpiţi de ghearele ei şi nu oricum, căci vedem cum mulţi se sinucid în diferite chipuri.
Într-o vară, o mamă văduvă se plângea cum singurul băiat pe care-l avea în vârstă de 20 de ani, s-a suit într-un tei să culeagă flori ca să facă bucurie mamei sale. Dar a căzut de acolo şi pe loc a murit. Cine putea spune durerea cea mare a bietei femei!
De asemenea într-un sat o fată studentă în anul trei la medicină, mai avea puţin să termine, dar a terminat cu viaţa aceasta, căci o boală nemiloasă i-a curmat zilele. Cum o mai jeleau părinţii, căci numai pe ea o aveau, cum îşi mai smulgeau părul şi se tânguiau, dar îngerul morţii parcă le zicea la toţi: fiţi liniştiţi că aşa voi veni şi vă voi lua şi pe voi, unul câte unul!
Nu va scăpa nimeni, toţi trebuie să plecăm. Şi aşa, fraţi creştini, moartea pune capăt la toate, căci orice ştiinţă omenească rămâne neputincioasă în faţa ei. Prin urmare orice are sau strânge omul, îi foloseşte numai până la groapă. Aici s-a terminat şi cu învăţătura cea multă şi cu banii şi cu mândria omenească. Trupul merge în mormânt, iar sufletul, dacă n-a auzit pe pământ glasul Evangheliei lui Iisus Hristos şi n-a trăit după legea LUI, merge în fundul iadului.
Părinţii, rudele şi prietenii, toţi se străduiesc să facă o înmormântare cât mai plăcută lumii şi aşa au ajuns unii chiar să parfumeze şi să dea cu diferite sulemeneli pe morţi ca să fie cât mai frumoşi la vedere. Alţii aduc lăutari şi-i petrec cu muzică până la groapă unde un cavou scump de zeci de mii de lei aşteaptă acest trup păcătos şi trecător. Părinţii şi lumea plâng că a murit tânăr şi nedistrat, dar nu ştiu că fiul lor sau fiica lor a murit nepregătit şi se duce în fundul iadului. Mare păcat şi mult rău aduc sufletelor aceste obiceiuri cu totul păgâneşti.
Dar cei mai mulţi nu dau nici o importanţă regulilor stabilite de Sfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi pentru sufletele răposaţilor. Odată, un copil umblând prin cimitir cu mama sa, o întrebă cu mirare pe aceasta şi zise:
- Mămico dragă, văd că aici sunt îngropaţi numai oamenii buni, dar oamenii care înjură şi fură, care se îmbată şi fac gâlcevuri, oamenii cei răi unde sunt îngropaţi? Iată ce întrebare la un copil, dar care are un mare înţeles. Să stăm şi să gândim mai adânc, dacă suntem robii lui Dumnezeu, sau robii păcatului, ai viciilor şi patimilor sau ai virtuţilor.
În sfânta Evanghelie de astăzi vedem că Domnul Hristos a întors cu puterea Sa dumnezeiască de la moarte la viaţă pe tânărul acesta care nu cunoscuse pe Mântuitorul lumii ce venise să ne mântuiască. De moartea aceasta trupească nu scapă nimeni. Mai devreme sau mai târziu, trebuie să murim, căci aici suntem călători. Domnul Hristos n-a venit să ne scape de moartea trupească, vremelnică, fiindcă însuşi El a primit moartea cea mai grea. El a venit să ne scape de moartea sufletească, de păcatele cele grele care omoară sufletul şi-l aruncă în pieirea veşnică. De aceea judecăţile Lui sunt necuprinse de mintea noastră.
De multe ori vedem cum la unele familii mor copiii de mici, iar la alţii nu le rămâne chiar nici unul. Aşa se plângea o mamă căreia îi murise doi copii pe neaşteptate. În deznădejdea ei se revolta chiar cu cuvinte grele împotriva lui Dumnezeu. Dar într-o noapte avu un vis grozav.
Se făcea că într-un oraş se anunţase spânzurarea a doi ucigaşi fioroşi. O lume întreagă se strânsese să privească, iar în mulţimea aceea era şi ea. Toţi aşteptau cu răsuflarea oprită să vadă pe cei doi osândiţi. Iată că se arătară, iar femeia noastră uitându-se bine la ei, scoase un ţipăt de groază. Erau tocmai copiii ei care muriseră, iar acum crescuseră mari. Sub spaima acestui vis mama se trezi şi a înţeles că a fost mustrarea Celui de Sus, ca să nu-şi mai blesteme zilele şi să nu se mai certe cu Dumnezeu că i-a luat copiii.
Dumnezeu care ştie toate şi cunoaşte pe fiecare din pântecele maicii lui, lucrează în aşa chip că pe unii din părinţi care-şi pun încrederea în copiii lor, îi pedepseşte în chip tainic, în timp ce pe alţii îi scuteşte de mari necazuri ce ar putea avea din partea lor. De aceea îi ia Dumnezeu mai de mici ca să nu-i ia satana mai târziu. Câţi părinţi nu sunt care cresc câte cinci, şase copii şi până la urmă ajung să moară pe mâinile străinilor, neavând milă de la nici unul. Îi cresc cu mare grijă, cheltuiesc cu ei să-i facă fericiţi, gândind că vor avea şi ei ajutor, dar până la urmă tot în singurătate mor bieţii părinţi.
Aşa a înţeles şi mama aceasta din povestirea noastră, că fiii ei dacă trăiau ajungeau nişte criminali, şi astfel ar fi murit spânzuraţi. Vedem şi auzim în zilele noastre pe mulţi părinţi plângându-se de copiii lor, fiindcă tinerii noştri nu mai merg pe drumul vieţii, după Domnul Iisus, ci merg cu paşi repezi pe drumul morţii şi al pieirii sufleteşti, pe drumul plăcerilor şi al păcatelor. O mare decădere sufletească vedem în tineretul nostru creştin, cum le sunt alterate sufletele şi trupurile, căci s-au născut într-o lume îmbătrânită în rele şi s-au amestecat cu atâtea forme de rătăciri, încât credinţa multora s-a rătăcit, iar candelele simţirii mistice au înţepenit.
În pătura cultă mulţi îşi au propria lor religie, o religie foarte liberă, personală şi superficială. Unii din cei vârstnici îşi mai aduc aminte din copilărie de unele idei religioase, dar şi acestea sunt înăbuşite de buruienile acestui veac materialist, căci cei mai mulţi pun în cântar cele dumnezeieşti cu cele pământeşti.
Alţii sunt subjugaţi total ştiinţei profane şi au căzut atât de mult în necredinţă, încât se situează sub nivelul de viaţă spirituală al păgânilor. În pretenţiile lor, ei vor să experimenteze totul în laborator, să măsoare, să cântărească totul ca să se convingă de existenţa lui Dumnezeu. Ei judecă tot ce nu înţeleg şi tăgăduiesc tot ce nu cunosc.
Aceşti oameni culţi şi atât de puţin înţelepţi, care surâd cu un aer de superioritate, când e vorba de mântuirea sufletului, uită că în domeniul credinţei, unităţile de măsură nu mai sunt cele materiale, ci cele duhovniceşti � spirituale. Aceşti oameni necredincioşi ironizează toate mărturiile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi, socotindu-le o literatură învechită, bună pentru prostime. Încrezători numai în ei, măsoară veşnicia după mintea lor limitată. Nepăsători de soarta sufletelor lor, fără nici o tresărire în faţa marilor taine care ne învăluie, ei rămân pasivi şi netulburaţi în tihna lor trupească, asemenea unor dobitoace fără raţiune.
Una din piedicile cele mai mari pe care le întâmpină omul în calea mântuirii lui este măgulirea dată de propria lui persoană. Orbit de mândrie omul nesocoteşte pe Dumnezeu, pe care nu-L putem afla decât prin umilinţă şi smerenie. Dacă iubim învăţăturile creştineşti trebuie mai întâi să le cunoaştem şi să le gustăm. Dacă nu vrem să le cunoaştem şi să le urmăm ajungem la nebunie şi îndrăcire.
Să ne întoarcem deci la cele simple şi drepte, la cele veşnice, să ne întoarcem la Dumnezeu şi să ne regăsim pe noi înşine, regăsindu-ne şi rostul adevărat, căci ne-am schimonosit chipul lăuntric cel asemenea lui Dumnezeu şi am rătăcit calea, trăgând mereu în plugul vieţii cu gândul spre cele pământeşti nemaivăzându-le pe cele cereşti. Preocupaţi de mijloacele existenţei, uităm de scopurile ei; umblând după poftele trupului pierdem sufletul şi cu cât trăim pentru noi înşine, ne îndepărtăm de Dumnezeu.
Să ne oprim puţin din drumul frământărilor noastre şi să ne întrebăm cu toată sinceritatea, de ce ne iubim mai mult trupul care este vremelnic şi supus putrezirii, decât sufletul care este veşnic şi este cel mai mare dar cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. De ce ne îngrijim de boala trupului, iar boala sufletului o lăsăm nevindecată aşa încât mulţi nu se spovedesc cu anii şi din neştiinţă, necredinţă sau ruşine nici ultima spovedanie nu o fac cum trebuie.
De ce iubim atât de mult împodobirile trupului, iar virtuţile sufleteşti şi faptele bune le trecem cu vederea?! De ce ne întristăm când ne pătăm hainele şi nu plângem când ne pătăm sufletul cu fel de fel de păcate?! De ce ne înşelăm şi ne duşmănim pe noi înşine prin ceea ce avem mai scump şi nemuritor, sufletul?! De ce ne amăgim cu o credinţă de suprafaţă şi nu păşim mai adânc trăind ca adevăraţii creştini?!
Să deschidem ochii sufletului şi să auzim glasul Mântuitorului când ne strigă ca să ne întoarcem de pe drumul morţii la viaţă. Şi astăzi glasul aceluiaşi Mântuitor ne cheamă pe toţi ca să ne întoarcem de pe căile fărădelegilor. Să nu zicem ca necredincioşii că nu avem păcate. Să privim trecutul nostru şi să vedem cum stăm noi cum sufletul şi dacă socotim mai amănunţit, observăm cum păcate foarte grele mulţime de creştini le fac atât de uşor.
Să zicem că nu ai pus foc la nimeni ca să-l păgubeşti, dar câte case n-ai aprins cu limba, prin vrajbă şi invidie, prin iscodiri şi minciuni?! Câte suflete n-au suferit şi nu suferă din cauza limbii unora?! Câte suflete nu se smintesc şi câţi nu se ceartă, ajungând la bătaie, câţi nu hulesc pe Dumnezeu, şi câte alte rele datorită pârâciunilor şi minciunilor lor?!
Dar ce să mai spunem de păcatul acesta mare al desfrânării şi al avorturilor care se practică pe o scară întinsă ajungând să-l facă chiar şi fetele de şcoală?! Cei mai mulţi tineri nu întreabă nici pe mamă, nici pe tată şi necununaţi la biserică se întrec în păcate ca dobitoacele. Aşa cum au văzut prin filme, zămislesc copii fără cununie, care la rândul lor fac şi ei la fel, ba şi mai rău. Apoi diavolul îi împinge la un alt păcat, căci văzând că nu se înţeleg încep să alerge pe la vrăjitoare şi descântătoare, la ghicit şi spiritism. Aşa îi spurcă diavolul ca să nu mai aibă loc duhul lui Dumnezeu în sufletele şi trupurile lor. Vai de casa aceea unde se află o femeie care merge la vrăji şi descântece.
Mulţi părinţi îşi smintesc proprii copii purtându-se cu neruşinare faţă de ei. Unii se dezbracă în faţa copiilor lor şi fac chiar glume proaste în faţa lor, sau dorm amestecaţi şi fără de nici o grijă, fără să gândească cum gânduri urâte şi viclene încolţesc în mintea şi inima acestor copii. Nu este îngăduit unui tată să doarmă cu fiica sa în pat după 7 ani, sau unei mame să doarmă cu fiul ei după vârsta aceasta şi nici fraţi cu surori, fiindcă copiii veacului acestuia au simţurile foarte dezvoltate şi ajung la păcate grele, pentru care părinţii vor da seama înaintea lui Dumnezeu.
Mare dezastru sufletesc a reuşit diavolul să facă în sufletul tineretului prin fel de fel de filme, teatre şi distracţii imorale. Diavolul a învăţat chiar pe unele femei să-şi vândă trupul şi sunt sigur că astfel de femei nu ştiu ce e păcatul şi nu s-au spovedit niciodată. Tot un păcat mare este să ţineţi în casă reviste cu poze imorale care nu sunt altceva decât icoanele curvarilor. În casa unde se află astfel de tablouri, Dumnezeu nu ascultă rugăciunea şi vai de casa aceea în care rugăciunea nu e primită.
Iată idolii moderni ai veacului de pe urmă. Multe mame vin cu copiii speriaţi, damblagiţi, plini de bube, slăbiţi şi cu lacrimi în ochi spun că aşa mari cum sunt, copiii lor urinează în pat. Se întreabă de unde au această spaimă, fără să se gândească că copilaşii lor când sunt pe întuneric în casă şi apar la televizor scene îngrozitoare, ei ţipă şi tremură de frică. Urmările apar mai târziu. Iată de ce femeile însărcinate n-au voie să privească astfel de scene, că de aceea se nasc copii cu duh de frică şi chiar îndrăciţi.
Mulţi tineri şi tinere şi-au îmbolnăvit corpul şi şi-au otrăvit sufletul cu astfel de blestemăţii pe care duhurile necurate le-au scos la iveală pe faţa pământului. Acestea sunt cursele diavolului, undiţele lui ca să atragă tineretul din cea mai fragedă vârstă.
Să ia aminte părinţii că vor da seama de sufletele tineretului nostru ajuns bolnav cu trupul şi mort cu sufletul de aceste păcate care-l frământă şi-l chinuiesc tot timpul. De aceea mulţi îşi mint părinţii, îi înşeală şi îi fură. Mulţi creştini cred că de aceste păcate pot scăpa uşor, plătind câte un pomelnic sau aprinzând lumânări. E uşor să facă omul lucrul acesta, mai ales acum când toată lumea are bani, dar să nu ne înşelăm şi să ştie toată lumea că nu există mântuire fără pocăinţă şi fără oprire de la fărădelegi precum şi fără împlinirea sfintelor canoane aplicate celor păcătoşi spre îndreptare.
Dacă nu ne căim din inimă şi nu plângem păcatele noastre, încă nu suntem întorşi de pe calea morţii şi a pieirii veşnice. Să ne întoarcem la mama noastră care este Sfânta Biserică, şi să ascultăm glasul Mântuitorului care ne strigă pe toţi să ne întoarcem la El.

Rugăciune
Doamne şi Stăpânul vieţii noastre, Cel ce ai înviat pe fiul văduvei din Nain, milostiveşte-Te şi înviază sufletele noastre cele omorâte de păcat. Zi-le Tu, cu cuvântul Tău cel dumnezeiesc: sculaţi-vă, tinerilor, sculaţi-vă copiilor din drumul morţii, din drumul păcatelor şi viciilor şi veniţi ca în ziua cea mare să înviem cu toţii pentru viaţa veşnică. Amin. (ierodiacon Visarion Iugulescu)

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.