verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre credință și mântuire.

Despre credință și mântuire.

8 decembrie 2016

“Eu sunt Lumina lumii…“ (Ioan 8,12). “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).“Eu sunt Învăţătorul şi Domnul“ (Ioan 13, 13).“Eu sunt Învierea şi Viaţa“ (Ioan 11, 25). DESPRE ORTODOXIE. Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi şi în general nu cunoaştem înălţimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţenia ei. Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul... 

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

7 decembrie 2016

Miercuri, 7 decembrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, în sala sinodală din incinta Reşedinţei mitropolitane din mun. Chişinău, a avut loc Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, cu participarea reprezentanţilor presei ortodoxe din republică. Şedinţa a început cu un cuvânt al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, care a vorbit despre deontologia comunicării pastorale în internet, axându-se... 

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie 2016, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești a avut loc adunarea generală a preoților din raion. Întrunirea a debutat cu oficierea sfintei Liturghii de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. A urmat mărturisirea preoților, după care a demarat conferința teologică cu tema: „Apărarea în fața abuzului prozeletismului sectar”. Conferința a fost susținută de lectorul Facultății de Teologie din Chișinău, protoiereul Octavian Solomon și de protoiereul... 

Spovedania unui păcătos

Spovedania unui păcătos

5 decembrie 2016

Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri. Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si,... 

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Duminica a 2-a după pogorârea Sfântului Duh

Motto: „Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni” (Matei IV, 19). Frati crestini, convertirea lumii la credinta crestina ne-o infatiseaza sfanta Evanghelie de astazi, prin imaginea unei pescuiri minunate. Doua corabioare erau legate la tarmul lacului Ghenizaret sau Marea Galileii. Pescarii iesisera din ele si se ocupau acum cu spalatul si dresul mrejelor. Mantuitorul a chemat pe acesti pescari si le-a fagaduit ca-i va face pescari de oameni; adica ei vor merge sa cucereasca lumea in chip moral si intelectual.

       Aceasta mare este lumea, lumea ca o mare furtunoasa, tulburata si infuriata de viforul ispitelor in care oamenii plutesc dusi de grijile acestei vieti. Intelegem acum de ce multe din bisericile noastre au forma unei corabii indreptate catre limanul ceresc, spre a ne face sa intelegem ca totdeauna trebuie sa ne gandim la acest liman lin al mantuirii. Biserica crestina insa pluteste pe apele cele furtunoase, pe oceanul vremurilor, unde toate vanturile, patimile si invataturile straine, toate vointele razvratite se ridica necontenit impotriva ei.
Noi sa nu uitam niciodata ca suntem in corabia sfanta care are ca far credinta, ca ancora nadejdea, ca busola dragostea si pe Dumnezeu la carma ei, care va sti totdeauna sa carmuiasca asa cum a facut-o de 2000 de ani. Si pe noi ne va carmui si ne va izbavi, daca vom asculta de porunca Lui, care ne cheama cum a chemat si pe cei patru ucenici de care ne-a vorbit Sfanta Evanghelie de astazi. Sa ascultam dar cu luare aminte, mai intai diferitele imprejurari ce au insotit aceasta minune si sa meditam asupra invataturilor mantuitoare pe care le desprindem din Sfanta Evanghelie de astazi.
Domnul nostru Iisus Hristos fusese izgonit din Nazareth de catre farisei si carturari din pricina invidiei si mandriei lor, de care erau stapaniti, voind chiar sa-L omoare. Astfel a fost nevoit Domnul sa se desparta de locul Sau natal Nazareth, unde traise 30 de ani si lucrase ca dulgher langa batranul Iosif, ca sa se implineasca cele spuse in Scripturi: „Ca ai Sai pe Dansul nu L-au primit”. S-a dus atunci in Capernaum si s-a asezat acolo, facand din acest oras cetatea Sa, dupa cum spune Sfanta Evanghelie.
Acest oras era locuit in mare parte de pescari, caci apele erau bogate in peste mult, iar pamantul producea fructe si cereale. Orasul era inchis cu un zid fortificat si avea o vama precum si o garnizoana romana. In locurile acestea Mantuitorul era de altfel bine cunoscut caci vindecase in chip minunat pe fiul unui ofiter al lui Irod. Cea dintai grija a Mantuitorului, dupa ce a sosit in Capernaum, a fost sa puna temeliile Imparatiei sale prin alegerea acestor patru ucenici de care vorbeste Sfanta Evanghelie de astazi, care vor lucra si vor dezvolta lucrarea lui Iisus, dupa Inaltarea la cer.
Domnul Hristos, iesind intr-o dimineata si umbland pe langa lacul Ghenizaret, vazu pe tarmul acestuia o mare miscare, corabii multe erau trase la tarm. Pescarii coborasera din ele si isi spalau si dregeau mrejele. Era o zi frumoasa, noaptea insa fusese grea, iar marea care a fost tulburata de vantul ce batuse cu furie, nu oferise nici un peste bietilor pescari. Iisus se opreste si incepe a invata poporul care se ingramadeste in jurul Sau, ca sa-L asculte. Toti vor sa-L vada.
Iisus zari doua corabii goale langa tarm care erau corabiile lui Simon si Andrei. S-a suit in corabia lui Simon si l-a rugat s-o departeze putin de la tarm si incepu sa invete poporul care-L asculta cu mare atentie. Dupa ce sfarsi cuvantul de invatatura, Iisus a voit sa dea poporului o dovada vie de incredintare prin minunea ce urma s-o faca. Zise deci lui Petru: „Departeaza corabia mai in larg si aruncati mrejele voastre”. Petru i-a zis: „Doamne, toata noaptea ne-am trudit, ne-am ostenit si n-am prins nimic, dar dupa cuvantul Tau voi arunca mreaja”. Petru facand ascultare a prins asa de mult peste incat stau sa se rupa mrejele.
Simon Petru a facut atunci semn tovarasilor sai, lui Iacob si Ioan fiii lui Zevedei, sa vina sa le ajute. La vederea acestei minuni toti au fost cuprinsi de mare frica. Dar Mantuitorul i-a imbratisat zicandu-le: „Veniti dupa Mine si de acum va voi face pescari de oameni.” Ei lasand toate au mers dupa Dansul.
Pescuirea aceasta este cu adevarat fapta puterii dumnezeiesti. Este o minune pe care a savarsit-o Mantuitorul ca sa dovedeasca lumii ca El este Stapanul lumii intregi si ca toate se supun Lui. Dintre toate vietatile care sunt pe fata pamantului cei care nu s-au supus stapanirii omului si in numar atat de mare, au fost pestii. Dar Domnul nostru Iisus Hristos – Adam cel nou – ia in mana sceptrul de rege si porunceste acestor vietati si vedem cum pestii se supun pe data, asa cum de dovedeste Sfanta Evanghelie. Fapta este minunata si sfintii apostoli raman uimiti si infricosati iar Petru chiar zice: „Doamne, iesi de la mine ca om pacatos sunt”.
Apostolii au cunoscut si s-au incredintat ca Iisus nu este un om simplu, un muritor de rand, ci recunosc in El pe Mesia, pe Fiul lui Dumnezeu care trebuia sa vina. Sfintii apostoli stiau prea bine ca orice iudeu, ca Mesia va intemeia o Imparatie mare asupra lumii intregi. De aceea cand le zise Mantuitorul ca-i va face vanatori de oameni, ei intelesera ca Iisus ii cheama sa-i faca ucenici ai Sai si sa-L ajute la intemeierea Imparatiei Sale.
Aceasta Imparatie era toata nadejdea evreilor. Sosirea ei insemna implinirea proorocirilor care o vestisera. Pentru un evreu a intra in aceasta imparatie era un lucru de capetenie, era cinstea cea mai mare. Apostolii acestia, Petru, Andrei, Iacob si Ioan erau mai de mult ucenici ai lui Iisus; ei L-au auzit vorbind si mai vazusera si alte minuni ale Lui pana atunci. Dar nu renuntasera la tot, inca isi mai aveau casa lor, barca si mrejele lor.
Deodata insa, dupa savarsirea acestei minuni, a pescuirii pestilor, acesti apostoli au fost luminati de Harul lui Dumnezeu si si-au adus aminte de prooroci si de Mesia lasand toate: corabii, mreje, parinti, familie, hotarati sa nu se mai desparta de Iisus. Pescuirea minunata i-a facut sa paraseasca lacul Ghenizaret ca sa umble pe marea lumii, sa traiasca intr-o munca si tulburare neintrerupta, pe valurile acestei lumi. Minunea la care au fost martori sfintii apostoli – pescuirea minunata – era icoana unei pescuiri mult mai minunate pe care aveau s-o faca apostolii in Biserica crestina.
Iata ce mare minune, niste pescari simpli au cucerit o lume intreaga fiindca au ascultat de glasul lui Dumnezeu. Intocmai ca pescarii din Ghenizaret care s-au ostenit mult in acea noapte fara sa prinda nimic, la fel si filozofii si invatatii lumii se straduisera timp de 5000 de ani pana atunci si nu prinsera nimic, desi ca sa atraga lumea avusesera multe momeli: „averi imense, geniu, stiinta si bani”. Dar n-au putut prinde in noaptea aceasta de 5000 de ani sufletele oamenilor ca sa le schimbe intr-o viata mai buna. Iata minunea cea mai mare care s-a facut pe pamant cu acesti pescari simpli; cum arunca ei mrejele ca sa pescuiasca oameni, din cetati, din palate si colibe si cum prind in ele invatati si neinvatati, pe imparati si supusii lor, asa de repede cum se prinsesera in mrejele lor pestii din lacul Ghenizaretului.
Parintii nostri bisericesti fac o deosebire intre vanatoarea de animale si pescuirea de pesti. Vanatoarea este opera fortei; vanatorii dau ocol, inchid drumurile, bat tufisurile si crangurile, silesc vanatul, pricinuiesc fiori, pretutindeni nu e decat varsare de sange, groaza si ucidere. Pescuirea, dimpotriva, este opera blandetii si atragerii. Pescarul nu prinde decat pestii care sunt atrasi sau care de buna voie se lasa a fi prinsi, aruncandu-se in mrejele si unditele lor. El nu-I sileste, nu cauta sa-I ingrozeasca.
Asa se prind sufletele, prin blandete si rabdare si se prind vii nu moarte. Sfanta Evanghelie de astazi e plina de invataminte si de pilde folositoare pentru noi. Sfantul Apostol Petru zice: „Doamne, toata noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar dupa cuvantul Tau, voi arunca mreaja”. De multe ori si noi suntem in situatia apostolului amintit, pentru ca in lucrarile noastre nu ne conducem dupa invataturile cele mantuitoare ale Domnului Hristos, lipsindu-ne astfel de sfintenia Harului Sau.
Iata de ce trebuie sa lucram dupa cuvantul Domnului daca vrem ca munca noastra sa nu fie zadarnica, iar Dumnezeu sa fie calauza pasilor nostri, caci altfel vom fi asemenea unor calatori care umbland noaptea printr-o padure fara drumuri, fara stele, s-ar gasi dimineata in revarsatul zilei dupa atata truda tot acolo de unde au plecat. Si intr-adevar cati crestini nu sunt care in loc sa urmeze invatatura Bisericii noastre Ortodoxe si sa asculte glasul apostolilor, umbla dupa mincinoasa lumina a lumii acesteia, traind in toata vremea vietii lor intr-o noapte lunga.
Se trudesc si privegheaza zi si noapte; se istovesc, dar pana la urma nu prind nimic, sau cel mult unii, dar si acestia foarte putini, prind ceva bogatii, ceva onoruri trecatoare, ceva placeri desarte, adica tot nimic. Ajung astfel la tribunalul lui Dumnezeu cu mainile goale, caci acestea pe care le strange omul pe aici nu-l pot insoti dincolo de mormant. Ce le-au ramas de pilda celor vestiti cuceritori ai lumii, care au varsat atata sange? Ce le-a ramas? Un mormant si cel mult un nume pe care multi il compatimesc.
Ce-a ramas desfranatului din viata plina de placeri, atunci cand suna pentru el ceasul de pe urma? Ceea ce ramane dintr-un vis cand te destepti dintr-un somn. Cati parinti nu si-au cheltuit averea si sanatatea ca sa faca oameni mari pe copiii lor si intr-adevar iesind de prin facultati au ocupat locuri bune; dar pentru ca au trait in noaptea necunostintei de Dumnezeu, incetul cu incetul n-au mai putut suporta viata aceasta cu noaptea ei neagra si s-au prabusit imprastiindu-se cu totii in toate partile.
Sunt o multime de cazuri in lume, care de care mai dureroase, avand o singura cauza: lipsa cunostintei de Dumnezeu. Asa era intr-un sat un om bogat dar necredincios. Acesta din cauza supararilor din partea copiilor s-a imbolnavit rau si aceasta pentru ca unul din copii s-a spanzurat, altul a cazut in patima betiei si si-a stricat casa, iar altul a facut o crima si trebuia sa zaca in puscarie pe viata la fel doua fete pe care le avea, din cauza avorturilor, una s-a imbolnavit de cancer si a murit, iar alta zacea intr-un spital de nebuni. Singurul copil, cel mai mic, ramase langa tatal, suferind si el pentru toate acestea.
Apropiindu-i-se sfarsitul, tatal acestor copii nenorociti ii striga pe toti pe nume ca sa le spune ca el pleaca in cealalta lume. Dar nu se apropie de patul lui decat copilul cel mic, care nu pricepea ce spune tatal sau despre cealalta lume, caci el nu auzise nimic pana atunci, asa cum fac de altfel multi parinti, care nu spun copiilor ca exista o viata vesnica a sufletului, pe langa viata aceasta vremelnica a trupului.
Atunci copilul acesta ii zise: „Taticule, dar unde te duci acum? Ai tu acolo casa, ai avere tata?” Intrebarea copilului strapunse inima tatalui si in clipa acea isi vazu zadarnicia vietii si osanda ce-l astepta in iad. Acum insa era prea tarziu, prea tarziu. Peste cateva clipe isi dadu sufletul si pleca intr-o lume unde nu avea nimic, caci cele stranse le lasa aici pentru totdeauna. In zadar cheltuise cu acesti copii ca sa-i faca oameni mari, in zadar le-a dat toate cele pamantesti daca nu le-a dat averea cea mai scumpa, credinta in Dumnezeu.
In zadar traieste omul in aceasta lume, daca nu-L cunoaste pe Dumnezeu. Cel care traieste departe de Cuvantul lui Dumnezeu, de Biserica lui Hristos si de invatatura Lui, acela e un om pierdut. Trimiterea apostolilor in lume ca sa propovaduiasca Evanghelia lui Hristos a fost de cea mai mare importanta pentru mantuirea noastra. Apostolii si mai pe urma urmasii lor, arhiereii, preotii si diaconii au fost trambitele ce au rasunat in toate veacurile, Cuvantul Evangheliei pacii.
Pace nu este pe fata pamantului, pentru ca lumea s-a abatut de la invatatura Evangheliei Pacii. Nici in casa nu e pace intre copii si parinti, pentru ca parintii nu le-au propovaduit copiilor Evanghelia Pacii. In Vechiul Testament avem pilde vii care inchipuie aceasta propovaduire a apostolilor pana la sfarsitul veacurilor. Preotii care tineau pe umeri Chivotul legii au inconjurat cetatea Ierusalimului si cand au inceput sa sune din trambitele lor s-au daramat zidurile si a cazut cetatea in stapanirea evreilor.
Asa a dat si Domnul Hristos porunca ucenicilor Sai: „Iata, va trimit sa biruiti toata lumea; mergeti si propovaduiti Evanghelia la toata zidirea”. Aceasta porunca au indeplinit-o ucenicii si urmasii lor. Singura putere pe care a intrebuintat-o Dumnezeu pentru distrugerea paganismului si intemeierea Bisericii a fost predicarea Evangheliei.
Cuvantul lui Dumnezeu este atat de puternic, ca prin el s-a facut cerul si pamantul, s-a zidit toata firea precum si toate cele vazute si nevazute. Aceasta putere nemarginita a Cuvantului dumnezeiesc a aratat-o Dumnezeu proorocului Iezechil cand i-a zis: „Du-te afara la camp si acolo vei vedea campia plina de oasele mortilor. Si Duhul Domnului m-a dus in mijlocul campului si campul era plin de oase omenesti. Ca sa intelegi puterea Cuvantului dumnezeiesc – a zis Domnul – propovaduieste si invata si vei vedea oasele cele uscate imbracandu-se in trup, luand duh si facandu-se oameni vii. Prooroceste peste oasele acelea zicandu-le lor: o, oase uscate, ascultati Cuvantul lui Dumnezeu”.
O, ce minune, oasele cele moarte si fara simtire in ele indata au luat viata si au inviat. Aceasta inseamna ca Cuvantul lui Dumnezeu este viata, este suflet, este invierea celor ce-L asculta. „Adevar graiesc voua – zice Domnul – ca va veni ceasul si acum este cand mortii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei ce-L vor auzi vor invia”. Asa spune Domnul Hristos, iar Apostolul Pavel zice: „Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator”.
Deci Cuvantul Evangheliei este viu si lucrator, astfel ca El pe cel mort il inviaza, pe cel ratacit il intoarce la calea cea dreapta, pe cel intunecat il lumineaza, pe cel bolnav il tamaduieste si pe cel impietrit la inima il inmoaie. Deci frati crestini, veniti sa ascultati Cuvantul lui Dumnezeu; primiti-L cei bolnavi si va veti tamadui, primitti-L cei invrajbiti si veti primi pace, primiti-L si hraniti-va cu El.
Crestinii traitori in Biserica trebuie sa se hraneasca cu Cuvantul cerului asa cum evreii s-au hranit cu mana din cer. Hrana crestinilor trebuie sa fie Cuvantul lui Dumnezeu caci acesta este painea ingerilor cu care trebuie sa se hraneasca sufletele flamande ca sa aiba viata in ele. Nu este o alta pedeapsa mai mare decat aceea sa fim infometati de Cuvantul lui Dumnezeu. Daca in Biserica nu se aude Cuvantul lui Dumnezeu, daca nu se gaseste aceasta mana a cerului, sufletele tanjesc, flamanzesc si mor. Aceasta moarte distruge si sufletul si trupul; aceasta este munca iadului, pedeapsa pe care ne-o trimite Dumnezeu pentru pacatele noastre. Urgie mare si pierdere de suflete.
Mantuitorul Hristos, in grija Sa pamanteasca, a voit ca acest lucru mantuitor sa se savarseasca mereu pe pamant. De aceea a randuit Iisus in Biserica Sa mai intai pe apostoli, apoi pe urmasii lor, episcopii si preotii ca sa continue intreita Sa lucrare intre oameni. Asa ca numai slujitorii Bisericii sunt inzestrati cu puterea de a invata. De altfel aceasta autoritate a intarit-o Mantuitorul cand a zis: „Drept aceea, mergand invatati toate neamurile … cine va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta, si cine se leapada de voi, de Mine se leapada”.
Iata clar, raspicat, toti cei ce se leapada de Biserica, de preotie, aceia se leapada de Dumnezeu. Toti sectantii carora nu le trebuie preot, nu le trebuie Biserica si Sfintele Taine, s-au lepadat de Dumnezeu; diavolul i-a luat in primire. Paziti-va de acestia, fugiti si imbratisati Biserica si pe ucenicii Domnului, preotii.
Darul preotiei pe pamant este foarte mare, caci Domnul Hristos a dat preotiei puterea de a lega si dezlega pacatele omenesti si a facut aceasta pentru ca Dumnezeu a stiut ca omul este neputincios si va cadea in pacate. A dat astfel posibilitatea de indreptare si de iertare pentru cei care vin cu lacrimi si cu cainta la spovedanie, caci a zis Domnul: „Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele, iertate vor fi, iar carora le veti tine, vor fi tinute”.
Sa te fereasca Dumnezeu sa mori blestemat de preot, caci acest blestem e mai mare decat cel de parinti. Sa te fereasca Dumnezeu sa mori neiertat prin spovedanie, prin spovedanie la preot, nu asa cum fac sectantii spunand pacatele unii altora si crezand ca sunt iertati. Nu! E gresita aceasta intelegere a lor. Iata iubiti crestini, am vazut care sunt pastorii de care trebuie sa ascultam. Iata cei care au Darul Duhului Sfant de a propovadui si a savarsi Sfintele Taine, avand puterea de a ierta pacatele. Nu oricine se poate numi pastor, caci oile sunt oi, iar pastorii sunt pastori.
Pastorii – arhiereii, preotii si diaconii – au primit darul Duhului Sfant prin hirotonie. Ei trebuie ascultati si urmati in credinta cea dreapta, pentru ca sunt loctiitorii Domnului pe pamant. Stim insa foarte bine ca multi crestini s-au smintit din pricina scaderii unor preoti si de aici au ajuns sa dispretuiasca si sa urasca toata tagma preoteasca. Unii s-au instrainat chiar si de Biserica. Acesta este un lucru foarte trist si stim ca din nenorocire este adevarat, unii preoti ajungand sa rataceasca si sa cada de la inaltimea chemarii lor. S-au amestecat cu pamantul si cu toate placerile lumesti, umbrind grozav religia crestina ortodoxa.
Trebuie insa sa tinem seama de un lucru important; ca si intre ingeri a fost o parte care a cazut – Lucifer cu toata ceata lui – din mandrie. Asa s-a intamplat si cu unii preoti care dupa ce s-au vazut impresurati cu prea multe onoruri, cu prea multi bani, au cazut in mandrie si din mandrie i-a aruncat Dumnezeu insusi pentru nevrednicia lor. Mai stim apoi ca si intre apostoli s-a gasit un Iuda care a tradat pe Domnul Hristos. Asa si in tagma preoteasca sunt unii care au cazut de la inaltimea chemarii lor, alunecand in patimi.
Dar pentru aceasta nu trebuie ca toata preotimea sa fie socotita la fel; nu toti preotii trebuie pusi intr-o oala. Nu e aceasta un motiv ca sa te lipsesti de slujbe, de Sfintele Taine, de spovedanie si de impartasanie, caci cine va dispretui ostirea pentru ca uneori se afla si dezertori in randul ei? Poti sa zici ca toti sunt dezertori? Nu! Sau cine-si pierde increderea in stiinta medicala pentru ca se imbolnavesc doctorii si mor?
Preotii slabi, care cad din cinstea lor, sunt de plans si nu de dispretuit si sa fiti siguri ca Biserica ii plange cu lacrimi amare necontenit. Preotia in sine insa, ramane dumnezeiasca, sfanta si scumpa, vrednica de toata dragostea si pretuirea si ea are putere sa nasca pe pamant suflete vii pentru Imparatia cerului.
Pentru a putea fi intelesi mai bine vom spune cum o mama, desi prin inselaciune, a cazut in pacatul desfranarii, totusi ea prin nastere aduce pe lume copii cu pecetea fecioriei intregi. Desi ea a fost o desfranata, copiii se nasc insa feciorelnici. Asa si cu preotul nostru cel cazut, poate sa aiba orice pacate, dar un lucru sa stiti si sa fiti convinsi ca toate tainele sunt pecetluite cu Duhul Sfant si deci valabile.
Preotul nu este decat un vas prin care harurile Duhului Sfant se pogoara in lume si se impart lumii; daca vasul e de aur, de argint, de arama, asta are mai putina importanta. Important este ceea ce crestinii primesc din vas. Deci, chiar daca un slujitor al altarului e nevrednic, lucrarea pe care o savarseste el are valoare, e sfanta.
De aceea cinstiti taina preotiei frati crestini, cinstiti si, mai mult, rugati-va pentru preoti, fiindca e grea sarcina si mare e raspunderea inaintea lui Dumnezeu pentru oile pierdute. Rugati-va sa ne intarim in duh, in cuvant si in dragoste. Rugati-va sa fim faruri de calauzire catre ceruri, sa fim stalpi de temelie ai credintei si sa aducem sufletele cele pierdute la picioarele Crucii lui Iisus, la mantuire. Potrivnicul nostru al tuturor este diavolul, el umbla ca un leu racnind si cauta pe cine sa inghita. Pazitorii turmei sfinte a crestinilor sunt dascalii, preotii, predicatorii Evangheliei, care alunga lupii si nu ii lasa sa se apropie de turma.
Sfantul Vasile cel Mare, spune ca iepurele nu se teme atat de trasnet, cum se teme satana de predicatorii Evangheliei. Satana cand aude ca de predica Cuvantul lui Dumnezeu, tremura, fuge departe si piere. El insa se sileste prin toate mijloacele ca sa faca sa inceteze propovaduirea Cuvantului lui Dumnezeu, ca astfel oamenii sa se imbolnaveasca si slabind mereu in credinta sa moara in nestiinta si in pacat. Cand un om s-a imbolnavit, stim ca acesta are nevoie de un tratament pentru refacere si de hrana buna. Pentru crestini, tratamentul si hrana le constituie Cuvantul lui Dumnezeu. Sa ne hranim zi de zi si vom scapa de orice boala sufleteasca si trupeasca si vom fi vii pentru Imparatia cerurilor. 

       Rugaciune 
O, Unule nascut Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, Tu care Te-ai pogorat de la Parintele ceresc si ai primit a Te face om ca sa aduni oile cele pierdute si sa le aduci in Biserica Ta cea Sfanta Tu cel ce Ti-ai varsat sangele pentru rascumpararea oilor Tale cele cuvantatoare. Cauta din cer spre aceasta turma si cerceteaza Doamne oile Tale, nu ingadui Doamne ca sa ramana fara pazitori, fara preoti, fara predicatori ai Evangheliei Tale. Pazeste-o de toate cursele diavolului, ca Tu esti pazitorul si Mantuitorul nostru si noi vrem sa fim ai Tai in vecii vecilor
. Amin.
(ierodiacon Visarion Iugulescu).

1. Suflete, pierdut prin patimi

şi căzut prin văi pustii!

Când Iisus Hristos te cheamă,

tu n-auzi, tu n-auzi? De ce nu vii?

2. Iată, la un pas e moartea

şi tu n-o vezi şi nu știi

şi Iisus Hristos te cheamă

Cât mai stai, cât mai stai? De ce nu vii?

3. Cel viclean te-atrage-n flăcări

şi tu tot de el te ții,

iar Iisus Hristos te cheamă

Tu ce aștepşi, tu ce aștepşi, de ce nu vii?

4. Ceru-ntreg de mult te-așteaptă

şi te-ar vrea să fii în el

şi Iisus Hristos te cheamă:

“Suflet drag, suflet drag, de ce nu vii?”

5. Iată, cei ce merg cu Domnul

Sunt atâțea zeci de mii

şi Iisus Hristos te cheamă:

“Tu de ce, tu de ce, de ce nu vii?”

6. Vrei tu oare-n focul veșnic

să verşi lacrimi prea târzii?

O, Iisus Hristos te cheamă:

“Vino azi, vino azi! Să vii, să vii!”


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.