versiunea moldoveneasca русская версия


Anunț

Anunț

26 сентября 2017

Joi, 5 octombrie 2017, ora 8:30, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți va avea lor adunarea trimestrială a preoților din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. Adunarea va fi ordinară, alocuțiunea generală a Episcopului, iar la final discuții individuale. Se vor prezenta dările de seamă și se vor discuta cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral.  

După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.

După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.

23 сентября 2017

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului este una dintre cele mai importante sărbători. Este atât de mare, încât duminica dinaintea acesteia şi duminica de după ea, Sfânta noastră Biserică le dedică pregătirii creştinilor pentru ea şi întăririi în cugetarea la aceasta. Astfel, este rânduit şi inaintea sărbătorii Naşterii lui Hristos, şi înaintea Botezului Domnului. Cum ne pregăteşte Sfânta Biserică pentru aceasta mare sărbătoare? Ne propune ­să ne concentrăm atenţia şi inima la Crucea Domnului.  

Liturghia arhierească din satul Pruteni

Liturghia arhierească din satul Pruteni

16 сентября 2017

Sâmbătă, 16 septembrie 2017, Preasfințitul Marchel a oficiat sfințirea bisericii și sfânta Liturghie în biserica „Sf.Arh.Mihail și Gavriil ” din satul Pruteni, raionul Fălești. Slujba a fost prilejuită de finisarea lucrărilor de pictură și de a mulțumi bunului Dumnezeu pentru binefacerile Lui revărsate asupra noastră. În curtea bisericii, Episcopul a fost întâmpinat cu multe emoții de copii din sat, îmbrăcați în haine naționale. Au participat la sfânta Liturghie foarte mulți enoriași și ctitori, pentru a se ruga alături de arhipăstor,  

Înnoirea bisericii din Scumpia

Înnoirea bisericii din Scumpia

9 сентября 2017

Sâmbătă, 9 septembrie 2017, Preasfințitul Marchel a oficiat sfințirea picturii și implicit sfânta Liturghie în biserica „Sfânta Treime” din satul Scumpia, raionul Fălești. Ierarhul a fost întâmpinat foarte frumos de primarul localității, alături de copii îmbrăcați în haine naționale, de parohul bisericii – protoiereul Alexandru Negură. La slujbă au participat foarte mulți copii, mulți enoriași și un sobor de preoți constituit din:  

Demersul Preasfințitului Marchel la Consiliului municipal din Bălți

Demersul Preasfințitului Marchel la Consiliului municipal din Bălți

8 сентября 2017

În dimineața zilei de 8 septembrie 2017, Preasfințitul Marchel s-a aflat în sala de ședințe a Consiliului municipal din Bălți. Episcopul a venit cu o solicitare de permisiune pentru inițierea reînhumarii în curtea catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena” din municipiul Bălți a osemintelor episcopului Visarion Puiu, întemeietorul Eparhiei din Bălți. Consiliului municipal a dat acordul pentru inițierea dosarului juridic în vederea realizării acestei acțiuni.  

Cred într-Unul Dumnezeu și Biserica Sa.

Cred într-Unul Dumnezeu și Biserica Sa.

6 сентября 2017

La mine vin oameni și zic: „Măi părinte, eu cred în Dumnezeu!” Minți, că nu crezi! Dacă ai crede, ai duce viață de credincios… Zice că: „Cred în Dumnezeu, dar la Biserică nu merg!“ Nu se poate! Cineva care nu merge la Biserică, să știe că nu crede în Dumnezeu sau credința lui este la măsura superstiției.”  

Despre pomenirea la 40 de Liturghii și parastase.

Despre pomenirea la 40 de Liturghii și parastase.

4 сентября 2017

Înainte vreme, când încă nu se ştia puterea celor 40 de Liturghii, lumea făcea pentru cei răposaţi câte 20, alţii câte 30 de Liturghii. Dar s-a descoperit că sunt mai puternice 40 de Liturghii decât 30. Si cum a fost? Un preot bătrân dintr-un sat avea peste 80 de ani. El, săracul, nu mai putea sluji. A măritat o fată a lui, iar ginerele rămăsese în locul lui la parohie. Poporul avea evlavie la preotul bătrân,  

Slujba aniversară din satul Bisericani

Slujba aniversară din satul Bisericani

31 августа 2017

Joi, 31 august 2017, Preasfințitul Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Sf.Ier.Nicolae” din satul Bisericani, raionul Glodeni. Slujba a fost prilejuită de aniversarea a 120 de ani de la înființarea bisericii. Ierarhul a fost întâmpinat de președintele raionului, domnul Ion Leucă; primarul localității, domnul Bețișor Ion; domnul Lungu Gheorghe, ex-ministru Agriculturii, unul din ctitorii bisericii. La slujbă au participat mulți enoriași și un sobor de preoți constituit din:  

În satul Musteață a fost sfințită Crucea Recunoștinței

În satul Musteață a fost sfințită Crucea Recunoștinței

29 августа 2017

Marți, 29 august 2017, creștinii din satul Musteață, raionul Fălești, au înscris încă o filă în istoria satului prin sfințirea Crucii Recunoștinței de către un sobor de preoți, avându-l ca protos pe parohul satului, părintele – blagocin Oleg Fisitican. Înălțarea sfintei Cruci la intrarea în sat a fost motivat de sentimentul mulțumirii al preoților băștinași din acest sat: preotul Igor Niculescu, preotul Serghei Vidmichi, preotul Ion Vidmichi și preotul Iulian Procopciuc. În predica sa, părintele Oleg a subliniat  

Duminica a 15-a după pogorârea Sf.Duh

Motto: „ Invatatorule, care este cea mai mare porunca din Lege!”? (Matei XXII, 36) Frati crestini, dupa cum boala cancerului este cea mai cumplita boala care distruge trupul, tot asa mandria, slava cea desarta este pacatul care distruge sufletul. Din cauza mandriei se intuneca mintea si vin asupra sufletului o multime de pacate, de boli sufletesti, prin care se desparte omul de Dumnezeu. De aceasta boala si de multe suferea neamul evreiesc in vremea Mantuitorului Hristos. Sfanta Evanghelie de astazi ne vorbeste tocmai de aceasta boala a mandriei, a fatarniciei si a invidiei de care suferea si acest invatator de Lege care a venit la Domnul Hristos sa-L ispiteasca.
Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, intelepciunea cea de sus de care se cutremura si se sfiiesc ingerii a avut blandetea si rabdarea sa vorbeasca chiar si cu oamenii vicleni si amagitori care au venit la El cu viclesug sa-L ispiteasca. Unii au venit la Domnul ca sa-L prinda in cuvant Intrebandu-L daca se cade sa plateasca dajdie Cezarului sau nu; saducheii, care nu credea in invierea mortilor, L-au ispitit si ei, iar fariseii au trimis pe unul care li se parea lor mai intelept, un doctor in stiinte si mai mare cunoscator al Legii, intrebandu-l cu viclesug: «Invatatorule, care porunca este mai mare din Lege?� Iar Domnul Hristos, vazand viclesugul lui i-a aratat prima porunca a lui Dumnezeu: «Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot cugetul si cu tot sufletul tau.� Aceasta porunca este cea dintai si cea mai mare.
Acum sa vedem cum trebuie sa implinim si noi aceasta porunca. Omul cu dragoste din inima este gata in fiecare clipa sa moara pentru dreptate, pentru ca dreptatea este insusi Dumnezeu. Omul cu dragoste adevarata de Dumnezeu trebuie sa-si fereasca inima de pacate mari, de desfranare, de ucidere, de furtisaguri, de manie si de toate pacatele de moarte. Adevarata iubire de Dumnezeu inseamna sa-L iubim cu vointa, intelegerea si gandul nostru.
Omul este dator sa-si intoarca mereu vointa catre Dumnezeu si sa-L cunoasca cu intelegere. Sa gandeasca pururea la Dumnezeu. Puterea gandului este mintea. Mintea este si ochiul sufletului. Daca Dumnezeu va fi iubit de cineva cu gandul si cu sufletul, acela totdeauna va cauta catre Dansul cu ochiul sufletului, cu mintea, dupa cum zice David: «Vazut-am pe Dumnezeu inaintea mea pururea sa nu ma aplec spre pacat in veci�.
Se cade sa iubim pe Dumnezeu nu cu o parte de trup sau de suflet, cum inteleg care ratacesc mereu drumul, ci cu tot sufletul si cu tot trupul. Omul este alcatuit din trup si suflet, de aceea trebuie sa iubeasca pe Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletul si gandul lui. Aici pe pamant avem o multime de indatoriri: de a iubi pe binefacatorii nostri, de a iubi tara si conducatorii, de a iubi invatatorii, pe parintii cei duhovnicesti si trupesti.
Acum sa vedem ce a facut Dumnezeu pentru noi, ca sa stim de ce trebuie sa-L iubim mai mult ca orice si ca pe oricine din lumea aceasta si din cer. In primul rand Dumnezeu este Creatorul nostru, Tatal nostru care ne-a zidit dupa chipul si asemanarea lui. A pus in trupul acesta o piatra scumpa din coroana maretiei Sale, care este sufletul cel nemuritor din noi. El ne-a iubit mai inainte de oricare altul, de aceea ne-a pregatit de la inceput hrana trebuitoare ca sa crestem, ne-a hranit, ne-a miluit si ne creste mereu cu toate bunatatile de pe fata pamantului.
De la El consumam apa, lumina si caldura, de la El ne vin painea si vinul, untdelemnul, de la el vin toate fructele si dulceturile pamantului, pentru noi face sa creasca si sa rodeasca toate rasadurile pamantului. In slujba omului a pus Dumnezeu toate vietatile, animalele si pasarile, pentru noi a infrumusetat Dumnezeu pamantul si a dat universul in stapanirea omului. Cu toate acestea, omul n-a fost recunoscator si, in loc sa-i multumeasca pentru toate binefacerile Sale, s-a indreptat ca un nemultumit si ticalos catre diavolul si a inceput sa-l asculte pe El.
Diavolul l-a invatat pe om sa nu mai recunoasca pe Dumnezeu ca Creator al sau, ci sa-si faca o multime de dumnezei din lemne si piatra, in care se ascundeau aceste duhuri necurate si indemnau sa se inchine lor in locul lui Dumnezeu. Astfel facand, oamenii s-au indobitocit cu totul.
Atat se distrusese chipul omenesc, caci nu mai era cu putinta o refacere, ci trebuiau nimiciti. Asa se incuibasera boala, cancerul, incat nu mai era chip de vindecare inainte de potop. Asa ca, prin potopul lui Noe au fost inecati, pierduti, nimiciti. Dar Dumnezeu a pastrat pe cei ce au respecta Legea Lui, salvandu-i prin corabia lui Noe. Astfel, bunul Parinte ceresc i-a lasat sa se inmulteasca pe fata pamantului si li s-a aratat facandu-se cunoscut lui Moise, proorocul caruia i-a dat Tablele Legii, cu aceasta prima porunca: «Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, sa nu ai alti dumnezei afara de Mine�.
Lumea tot n-a ascultat si incetul cu incetul s-a intins iar rautatea, necredinta si pacatul. S-au indepartat de Dumnezeu prin neascultare de poruncile Sale, si-au facut din nou idoli si le slujeau lor.
Tatal nostru cel ceresc, vazand pierzarea omeneasca si vrand sa-l salveze pe om, a trimis pe Fiul Sau cel Unul nascut la noi intrupandu-se din Fecioara Maria , ca sa ne invete mantuirea. Dupa ce si-a indeplinit misiunea, a trebuit sa plateasca pentru pacatele noastre prin jertfa Sa pe Crucea de pe Golgota, varsandu-si Sangele ca pret de rascumparare. Iata de ce trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu mai mult ca orice din lume.
Aceasta dragoste a lui Dumnezeu este fara margini, caci si-a dat pe singurul Sau Fiu la moarte pe cruce pentru salvarea noastra. In afara de aceste mari binefaceri, pe care ni le-a facut, Bunul Parinte ceresc ne-a pregatit si un loc fericit, o viata vesnica pentru sufletul nostru. Iata ce a facut El pentru noi, Imparatul cerului si al pamantului, Creatorul vazutelor si nevazutelor!
Spaimanteaza-te, omule, si vezi cine este Cel care te-a miluit si te miluieste si recunoaste, ticalosule, ca esti dator sa aduci multumiri si sa-L iubesti pe Dumnezeu din tot sufletul, din toata inima ta si din tot cugetul tau. Dumnezeu nu are nevoie de noi si nu cerseste dragostea noastra, dar ii este mila de noi si vrea sa ne scoata din toata robia pacatelor si a demonilor. Daca El a facut atatea binefaceri pentru noi, noi de ce sa nu-i raspundem cu aceeasi dragoste fierbinte? Noi avem nevoie de El si in viata aceasta vremelnica si in cea vesnica.
Sa vedem cum au inteles primii crestini si cei dinainte de Domnul Hristos, porunca aceasta a dragostei de Dumnezeu. In Vechiul Testament gasim o seama de oameni luminati, aprinsi de dragoste pentru Dumnezeu care se unesc cu El prin focul rugaciunilor. Moise si Ilie, care cu post si rugaciune s-au inaltat mai sus de lumina aceasta, toti profetii Vechiului Testament au prezis nasterea Mantuitorului si au propovaduit cu inflacarare pe Dumnezeu. Mai mult decat atat, ei si-au dat viata fiind martirizati de imparatii pagani, caci asa au inteles ei ca trebuie iubit Dumnezeu, mai presus de orice.
Sfantul Apostol Pavel aminteste evreilor despre acesti martiri si le aduce aminte de David, de Daniil, de Samson, de Samuel, de Ghedeon si de altii, zicand: «� au suferit batjocuri, lanturi si inchisoare, au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu fierastraul, ucisi cu sabia, au pribegit prin pustietati, au fost prigoniti si chinuiti�. Asa au iubit ei pe Dumnezeu cu pretul vietii lor.
Apoi, cine poate spune, dupa jertfa Mantuitorului, cum au iubit primii crestini pe Dumnezeu, incepand cu apostolii, mucenicii, cuviosii, pustnicii, ierarhii si toti marturisitorii; cum au renuntat ei la lume, la placerile ei, la rangurile lor si cum au imbracat haina cea saraca a calugariei, cum s-au jertfit unii parinti aparand crestinismul, ajutandu-i pe oameni sa cunoasca, sa inteleaga credinta si sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Asa au fost: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Grigorie, Sfantul Grigore de Nazians, Sfantul Ambrozie, Fericitul Augustin, care petreceau in manastiri in viata calugareasca, singuratica.
Acestia, vazand primejdia in care se aflau sufletele crestinilor, au lasat pustiul si manastirea si au venit inarmati cu credinta, sa predice Cuvantul lui Dumnezeu in lumea care se zbatea in nestiinta si necredinta. Asa au inteles ei sa implineasca porunca I, sa iubeasca pe Dumnezeu, si porunca a II-a, care este asemenea celei dintai, sa iubeasca pe aproapele sau ca pe sine insusi.
Dar cine poate spune prin cuvinte cu cata dragoste L-au iubit mucenicii si mucenitele! Fii si fiice de imparati au lasat tronurile, s-au lepadat de parinti, de marirea lumeasca, au aruncat coroanele, au lepadat toata cinstea si averile pamantesti si, infierbantati de dragoste aprinsa pentru Dumnezeu, au primit moarte de martiri.
Luptele apostolilor, sangele mucenicilor si sudorile pustnicilor au intarit crestinismul, au slujit la binele aproapelui si au slavit pe Dumnezeu cu dragoste adevarata. La ziua judecatii acestia pot dovedi cat de mult L-au iubit pe Dumnezeu si pe aproapele.
Dar noi, cei de astazi, sa observam cat de departe e viata noastra de adevarata vietuire cu Dumnezeu! Dragostea noastra fata de Dumnezeu este mincinoasa, pentru ca noi cautam mai intai interese pamantesti si slava desarta. De aici pleaca si lupta impotriva celor care sunt bine intentionati si fac ceva mai mult spre slava lui Dumnezeu.
Sunt o multime de farisei fatarnici, ca si legiuitorul din Evanghelia de astazi, care sunt uniti in gandurile si in treburile lor impotriva adevaratilor credinciosi. Ei ii ispitesc cand cu unele, cand cu altele, ii poreclesc, ii fac habotnici, mistici, legandu-se de rugaciunea si de postul lor, de biserica si de preoti spunandu-le in gura mare ca prea mult si prea des se duc la biserica. Sunt unii care ar trebui sa invete dupa lege sfanta credinta, dar tocmai ei se lupta sa darame hotararile cele mai bune ale celor mai vrednici si adevarati crestini. Acestia nu vad pe Dumnezeu asa cum L-au vazut si L-au marturisit apostolii, un Dumnezeu viu si adevarat care exista in cer si pe pamant, un Dumnezeu care miluieste si pedepseste, un Dumnezeu care exista in Biserica, pe masa Sfantului Altar, In Trupul cel mistic si Sangele Sau, care se jertfeste pentru noi la fiecare Liturghie, un Dumnezeu care vede toate faptele noastre in fiecare clipa, aude toate vorbele noastre si va rasplati fiecaruia dupa faptele lui.
Cei ce fac toate ale sufletului si ale credintei numai de forma, numai de ochii lumii sau pentru unele avantaje pamantesti, ar vrea ca toata lumea sa faca asa, ca omul sa nu ia in serios mantuirea, sa nu-L iubeasca pe Dumnezeu.
O, cat de multi sunt astfel de ispititori! Si cat de multa lume au inselat! Multi cred ca daca-si aduc aminte de-o rugaciune din cand in cand, merg la vreo liturghie sau aprind vreo lumanare, au facut prea mult pentru Dumnezeu. E de plans dragostea noastra, a crestinilor din veacul acesta.
A doua invatatura, asemenea celei dintai, este sa iubeasca omul pe aproapele sau ca pe sine insusi. Pentru ce o numeste Domnul Hristos «asemenea�? Pentru ca cine iubeste pe aproapele, acela iubeste si pe Dumnezeu. «Cine zice ca iubeste pe Dumnezeu si uraste pe aproapele, este mincinos�, afirma Sfantul Ioan Teologul. De nu iubesti pe aproapele pe care il vezi, cum poti iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vezi? Dragostea de aproapele trebuie sa fie asa cum s-ar iubi omul pe sine, adica ceea ce tie nu-ti place, sa nu faci aproapelui tau, sa nu ravnesti nici femeia lui, nici agoniseala lui, nici vitele lui, nici copiii lui, sa nu-l intristezi cu ceva, sa nu-l parasti, sa nu-i faci vreun rau sau sa-l napastuiesti cu ceva.
Aceasta este dragostea pentru aproapele tau si inca nu numai atat, ti se cade a si muri pentru dansul, caci si Dumnezeu ne-a aratat aceasta dragoste cand a murit pe Cruce, cand a murit si pentru prieteni si pentru vrajmasi, si pentru cei buni si pentru cei rai. Mai mult decat oricine, crestinul este aproapele nostru, fiindca avem cu totii un tata � pe Dumnezeu in cer � si ne-a nascut aceeasi maica � Sfanta Biserica � prin botez si am crescut intr-o casa � Sfanta Biserica � unde ne-am si hranit din aceeasi paine si am baut din acelasi pahar Trupul si Sangele lui Hristos.
O masa avem cu totii, pamantul, un acoperis, cerul, si o lumina, soarele si luna. De aceea suntem datori sa ne iubim, caci suntem frati apropiati, copii ai aceluiasi parinte. Aceasta invatatura a fost si in Legea Veche scrisa si data de Dumnezeu, iar in Legea Noua a intarit-o Domnul Hristos zicandu-le ucenicilor: «Aceasta va zic voua, sa va iubiti unul pe altul�. Aceasta dragoste de aproapele, i-a marturisit Domnul Hristos acestui fariseu fatarnic, care cunostea Legea, dar nu voia sa o implineasca, caci, daca ar fi iubit pe Dumnezeu, ar fi iubit si pe Fiul Sau Iisus Hristos.
Domnul l-a lasat si pe acesta rusinat si intristat ca si pe ceilalti dinaintea lui. Apoi, vazand Iisus ca s-au adunat fariseii si se cearta intre ei, s-a apropiat si le-a pus o intrebare foarte importanta, din Sfanta Scripturã, care se referea la Sfintia Sa: «Ce vi se pare voua, ce credeti voi de Hristos, al cui fiu este?� Zis-au ei Lui: «Al lui David�. «Da! Dar cum David il numeste Domn pe Dansul, zicand: Zis-a Domnul Domnului Meu, sezi de-a dreapta Mea pana cand voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale? Deci, daca David il numeste pe Dansul Domn, cum este, dar, Fiul Lui?� Si nu puteau sa-i mai raspunda cuvant si din ziua aceea n-a mai indraznit nimeni sa-i puna intrebari. Iata ce pacat grozav este pacatul mandriei!
Dupa atatea minuni, dupa atatea semne si aratari, ei puteau sa cunoasca ca este Fiul lui Dumnezeu si una cu Tatal ceresc. Dar mandria, invidia si rautatea din ei nu i-a lasat ca sa-L cunoasca. Mantuitorul le-a aratat si cu cuvintele si cu faptele si cu minunile, ca este una cu Dumnezeu Tatal, de aceea le-a pus aceasta intrebare din Psalmul 109, 1 al lui David, ca al cui Fiu este? Si daca ei au zis ca al lui David, le-a aratat ca nu este al fiul lui David, ci este Domn din aceeasi fire si din aceeasi dumnezeire cu Tatal.
Domnul Hristos nu s-a lepadat sa nu fie fiul lui David trupeste, caci s-a nascut din Preacurata Fecioara Maria, care este din neamul lui David dupa trup. Dar pentru ca fariseilor li se parea ca Hristos este un om de rand, ca si ceilalti oameni nascuti din semintia lui David cu trupul, de aceea le-a aratat acel loc din psalmi, ca sa inteleaga din prorocia lui David si sa se lamureasca ca El este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel asteptat, una cu Parintele ceresc.
Acestea toate le-a aratat Domnul Hristos fariseilor si invatatorilor Legii din vremea aceea, cu putin inainte de a merge spre moartea cea de buna voie, ca sa sufere pentru mantuirea noastra pe Cruce. De aceea le-a zis atunci sa-si deschida ochii ca sa vada si sa cunoasca ca vor omori pe Domnul lui David, pe Imparatul lui David, pe Imparatul cerului si al pamantului, pe Iisus, pe Mesia pe care ei n-au vrut sa-L recunoasca.
Dar vedeti, iarasi ma intorc la pacatul acesta al mandriei, care i-a orbit atat de mult pe farisei si carturari, caci nu i-a lasat sa-L cunoasca pe Fiul lui Dumnezeu. Mintea lor ingamfata le spunea: «Cum poate sa fie acesta Mesia, un tanar sarac, fiul dulgherului din Nazareth? Iata-L cum umbla descult, cu capul descoperit, inconjurat de cativa pescari saraci si nestiutori de carte! N-are nici armata, nici bogatie, nici slugi, este un sarac care tine cu saracii. Pe cei bogati ii dispretuieste si mai este si prieten cu pacatosii! Pe toti ii iarta si-i primeste, si invatatura Lui nu se potriveste cu invatatura noastra, pentru ca dispretuieste sambata, vindecand bolnavii. Nu poate sa fie acesta de la Dumnezeu! Pe langa toate acestea, nu stie nici carte! Pe acesta sa-L credem noi Mesia, Fiul lui Dumnezeu, noi care suntem oameni invatati, care avem la baza filozofia, teologia?! Nu se poate!
Aceste ganduri umblau prin capul fariseilor si carturarilor fatarnici fiindca erau mandri si ingamfati si de aceea nu au putut sa-L cunoasca, sa-L creada, ca sa se mantuiasca si ei. Vedeti ca mandria nu-i lasa pe oameni sa se mantuiasca. Grozav este pacatul acesta! In multe chipuri si in multe feluri se mandreste omul: cu cartea, cu averea, cu banii, cu neamuri, cu haine, cu cate si mai cate si diavolul pune in capul si in mintea lui ca el este cineva, ca nu exista altul ca el. Sa ne ferim si sa ne fereasca Dumnezeu, ca grozav este pacatul acesta! Daca lumea de astazi nu se intoarce la Dumnezeu, se datoreste acestui pacat imputit pe care Dumnezeu nu-l poate suferi.
Dumnezeu n-a suferit nici pe ingerii din cer cand au facut acest pacat, daramandu-i si facandu-i draci intunecati. Asa sunt si unii care traiesc viata draceasca, viata cu pacate urate si imputite din cauza mandriei! Oamenii aluneca din cauza acestui pacat in desfranare si in toate relele, cu toate ca au facut atatea facultati. Si aici traiesc ca-n iad si se vor duce si dincolo tot in fundul iadului. Sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne fereasca de pacatul acesta!
Dar sa-i lasam pe toti fatarnicii si sa cercetam launtrul sufletelor noastre. Sa vedem daca noi, care ne numim crestini, il iubim cu adevarat pe Dumnezeu din toata inima si pazim cu credinta poruncile Lui. Sa ne examinam, sa ne ispitim si sa vedem cum iubim noi pe Dumnezeu si pe aproapele nostru? E de ajuns sa ne aruncam o privire peste multimea crestinilor din veacul nostru si sa vedem cat de departe este dragostea cea adevarata si cum s-a stins cu totul din cei mai multi. Noi, aproape toti pretindem ca iubim pe Dumnezeu, ne multumim sa-L adoram fara sa-L imitam, ii cinstim Crucea, dar fara s-o purtam. Unul se roaga, posteste, merge la biserica, dar in schimb este avar, aspru, fara mila pentru cei saraci.
Altul nu este nici nedrept, nici avar, dar este razbunator, poarta invidie, este dusmanos, nu iarta, nu cauta pacea. Unul pare ca este foarte credincios catre Dumnezeu, e bun si drept catre aproapele sau, dar in schimb este sclavul unei patimi urate, ori betiv, ori cine stie ce patima murdara are. Altul este curat de astfel de patimi, dar are o limba de vipera, el sfasie pe aproapele sau prin minciuni si calomnii. Iata deci ca tuturor le lipseste dragostea adevarata de a iubi pe Dumnezeu mai mult ca orice din lumea aceasta si din cer.
Dar de unde vom cunoaste noi ca un crestin iubeste pe Dumnezeu cu acea dragoste de felul celui dintai, care se cuvine numai Lui? Iata de unde! Din faptele si din rabdarea crestinului, zice Sfantul Grigorie Dialogul: «Daca nu lucram lucrul cel bun intru rabdare, atunci arde focul dragostei catre Dumnezeu in inima noastra � cand pazim poruncile�. De aceea a zis Domnul Hristos lamurit: «Cel ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este care ma iubeste pe Mine�. Iata secretul. De aceea, acela care nu pazeste poruncile lui Dumnezeu, macar ca merge la biserica, macar ca face multe rugaciuni, plange cu siroaie de lacrimi in timpul rugaciunilor si al predicilor, daca nu pazeste poruncile, tot nu da semne ca iubeste pe Dumnezeu mai presus de orice.
Atunci putem sa aratam dragoste de Dumnezeu cand avem rabdare in necaz, la vreo suparare, o nenorocire, sa nu te razvratesti impotriva lui Dumnezeu. Sa stiti ca fara incercari, fara ispite si suparari nu putem sa dovedim indeajuns adevarata dragoste de Dumnezeu. Sunt unii care se socotesc crestini adevarati, cinstiti, drepti si cu mare evlavie. Sunt intr-adevar unii din acestia, dar cand sunt necajiti de cineva, nedreptatiti, batuti, chinuiti, ocarati, atunci se termina cu evlavia si cu credinta lor. Ei incep sa dea afara din ei atata razbunare si rautate, ca parca niciodata acesti crestini n-au fost la biserica, n-au auzit nimic de-ale credintei. Ei hulesc chiar pe Dumnezeu si isi pierd toata ravna de a mai merge la biserica sau de a se ruga lui Dumnezeu.
Unii ajung chiar la o mare necredinta, deschid gura si zic ca, de ce Dumnezeu, daca exista, i-a lasat sa sufere asa? Acestia sunt intocmai ca o galeata dogita, crapata, care sta afundata in fantana. Ea e plina mereu cu apa atata timp cat este scufundata, dar daca o tragem putin in sus din apa, incepe sa curga apa din ea pana ramane goala. Asa se intampla si cu crestinii acestia care traiesc in belsug, n-au nici o suparare, toate treburile le merg bine, sunt sanatosi, au de toate. Astfel de oameni iubesc pe semenii lor la aratare si cu fatarnicie. Dar cum e scos afara cate unul din mijlocul bunatatilor in care inoata, atunci poti vedea ce vas dogit la minte este acela, cand incepe sa curga tot din el.
In Sfanta Scriptura avem ca pilda de dragoste catre Dumnezeu intru rabdare pe sfantul si dreptul Iov. Acest Iov, care a iubit pe Dumnezeu cand era in bogatie si nu-i lipsea nimic, L-a iubit si cand a ramas sarac lipit pamantului, fara copii, fara avere, fara vite, fara casa, in suferinta, grav bolnav zacand pe o gramada de gunoi, parasit de toti si chiar de sotia lui. Aceasta se razvratise impotriva lui Dumnezeu si-i zicea lui Iov sa huleasca pe Dumnezeu, caci i-a facut nedreptate. Dar el le-a suferit toate cu dragoste si smerenie si-i zicea femeii: «Mai femeie, cum am primit noi pe cele bune, de ce sa nu primim si pe cele rele, Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat!
Si vazand Dumnezeu dragostea lui adevarata, ca nu L-a parasit in aceste grele incercari si ca tot Lui i-a slujit si i s-a inchinat � caci ingaduise satanei sa-l ispiteasca — atunci i-a dat Dumnezeu si pe aici pe pamant alte bogatii si bunatati si l-a fericit si in viata cea vesnica impreuna cu dreptii. Iata dar si noi, sa nu ne imputinam dragostea si credinta noastra cand vom avea incercari si ispite, cand suntem bolnavi, cand vom fi in cine stie ce suferinte, fiindca din ele vom dovedi cat de mult il iubim noi pe Dumnezeu.
Avem atatea pilde, atatia sfinti si sfinte care si-au dat viata pentru Dumnezeu, caci de aceea a zis Domnul Hristos: «� cela ce iubeste pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine, nu e vrednic de Mine�. Nu zice sa nu iubim, ci sa nu iubim pe altcineva mai mult decat pe Dumnezeu. Daca calci porunca lui Dumnezeu, te asteapta ca pe toti necredinciosii, pe toti dispretuitorii si calcatorii Legii dumnezeiesti, blestemul cel de sus. O hotarare cumplita venita de sus si adusa de apostolul Pavel din al treilea cer, zice asa : «Cel ce nu iubeste pe Domnul Hristos sa fie anatema�.
Biserica nu da anatema pe cei indaratnici, rai si neplecati, ci pe cei ce dispretuiesc pe Dumnezeu, pe cei ce pretuiesc pe Dumnezeu mai putin decat alte lucruri, care pun in cumpana pe Dumnezeu cu o mana de tarana. Daca i-a luat copilul, nu mai crede in Dumnezeu, daca s-a imbolnavit, nu mai crede in Dumnezeu. Dumnezeu a fost bun numai cand i-a dat.
Sa ne ferim de greutatea acestei hotarari, sa iubim pe Dumnezeu mai mult ca orice si pe aproapele ca pe noi insine, caci in aceste doua porunci se cuprind Legea si prorociile.

Rugaciune
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul iubirii, care Te-ai intrupat pentru noi, luand chip de rob, aprinde Tu inimile noastre cu fructul dragostei Tale ceresti, caci fara Tine nu putem face nimic.
Aprinde-ne, Iisuse, inimile noastre, ca sa ardem de dragoste pentru Tine si arde si spinii pacatelor noastre. Si fa-ne curati ca sa slujim Tie in toate zilele vietii noastre si acolo in vesnicie, in vecii vecilor. Amin. (ierodiacon Visarion Iugulescu).

Vă amintim că duminica aceasta în Bisericile noastre se dă citire din Evanghelia după Matei  22,35-46. Este vorba despre răspunsul Mântuitorului nostru la ispitirea fariseilor: care poruncă e mai mare din Lege. Această pericopă este foarte asemănătoare cu cea de Matei 19,16-26, citită în duminica a 12-a. Recomandăm ca puncte de reper aceste predici: despre dragostea de Dumnezeu şi de aproapele;iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele – lumina vieţii creştineşi altele.

 

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.