verdiunea moldoveneasca русская версия


Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie 2016, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești a avut loc adunarea generală a preoților din raion. Întrunirea a debutat cu oficierea sfintei Liturghii de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. A urmat mărturisirea preoților, după care a demarat conferința teologică cu tema: „Apărarea în fața abuzului prozeletismului sectar”. Conferința a fost susținută de lectorul Facultății de Teologie din Chișinău, protoiereul Octavian Solomon și de protoiereul... 

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Slujirea preoților militari

Slujirea preoților militari

14 noiembrie 2016

Luni, 14 noiembrie, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în incinta Centrului de Cultură şi Istorie Militară din mun. Chișinău s-a desfășurat conferința pastoral-misionară – „Slujirea preoților militari”. Pentru activitatea pastoral-misionară în Instituțiile de Forță, militare și penitenciare, din partea Episcopiei noastre au fost binecuvântați următorii preoți: protoiereu Pavel Petrov pentru municipiul Bălți; protoiereu Oleg Fistican pentru raionul Fălești; protoiereu Victor Guleac pentru raionul Glodeni; protoiereu Maxim Guzun... 

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

12 noiembrie 2016

Daca vezi vreun evadat ca-ti bate copilul, te mânii si te repezi ca o fiara asupra lui, dar stai linistit si nu faci nimic, dacă în fiecare zi vezi demonii atacându-l si împingându-l la pacate. Stai si nu-l scapi din ghearele lor. Daca copilul ti-e cumva posedat, alergi la toti sfintii si tulburi linistea si celor ce pustnicesc prin vârfuri de munti, ca sa-l scapi de nebunie. Dar, desi vezi cum în fiecare zi îl tulbura pacatul, care este cel mai îngrozitor demon, nu faci nimic. Si chiar sa fie cineva posedat de un demon, nu este deloc îngrozitor, pentru ca demonul nu poate cu nici un... 

Întrunirea  profesorilor de Religie din Sîngerei

Întrunirea profesorilor de Religie din Sîngerei

11 noiembrie 2016

“Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: puține cuvinte, multe exemple și mai multă rugăciune” (sf. Paisie Aghioritul). Joi, 10 noiembrie 2016, la gimnaziul ,,Iurie Boghiu” din satul Flămînzeni, raionul Sîngerei, s-a desfășurat atelierul de formare continuă a profesorilor de Religie cu genericul ,,Acces, relevanță, calitate în educație – competențe pentru viitor”. Seminarul a început cu prezentarea instituției de către doamna Cumpătă Lilia, directorul gimnaziului, apoi a urmat lecția publică la clasa II-a, cu subiectul: ,,Minunea... 

Duminica 1-a după pogorârea Sfântului Duh

“Toate această perioadă de la Rusalii la Sfinţii Petru și Pavel e închinată, într-un fel, sfinţilor. Postul acesta e închinat sfinţilor. Aşa cum avem cele două posturi mari, ale Naşterii şi ale Paştilor, închinate Mântuitorului, Îl au în centru pe Mântuitorul – toate Îl au în centru pe Mântuitorul, toată credinţa ortodoxă este hristocentrică – dar în special cele două posturi din cele patru sunt închinate special Lui şi, cum avem postul Maicii Domnului închinat vieţii ei şi ostenelii ei şi dragostei ei pentru om, pentru noi și pentru Mântuitorul, aşa acest post al Sfinţilor Petru şi Pavel nu este închinat numai Sfinţilor Petru şi Pavel, ci este închinat tuturor sfinţilor, martirilor, mărturisitorilor, cuvioşilor, nebunilor pentru Hristos, pelerinilor care au umblat dintr-o parte în alta a lumii, propovăduind şi vorbind despre Dumnezeu, doctorilor fără de arginţi şi atâtor altora. Şi toate aceste săptămâni de după Rusalii vorbesc despre chipul sfinţilor. În ce sens? Dacă ar trebui să ne spună Biserica cum este chipul sfinţilor, ce trebuie să facem ca să urmăm chipului sfinţilor, să ştiţi că în aceste duminici de după Rusalii, fiecare Evanghelie, până la Sfinţii Petru şi Pavel, vorbeşte despre chipul sfinţilor şi cum ar trebui să fim şi noi.

Prima duminică este Duminica Tuturor Sfinţilor, în acea duminică a fost vorba despre mărturisirea lui Dumnezeu:

Cel ce se va ruşina de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi ruşina de el înaintea lui Dumnezeu şi cel ce nu se va ruşina de Mine, nici Eu nu Mă voi ruşina de el şi-l voi mărturisi înaintea lui Dumnezeu-tatăl. Cel ce se va lepăda şi va lăsa în lumea aceasta şi mamă, şi tată, şi casă, şi fraţi, şi surori pentru Mine, va primi în veacul acesta însutit, iar dincolo viaţa veşnică.

Aceasta a fost Evanghelia din Duminica Tuturor Sfinţilor. Deci cum trebuie să fie chipul sfinţilor? Să putem pentru Hristos să lepădăm, să lăsăm toate, dacă e nevoie. Astea sunt primele învăţături ale chipului sfinţilor pe care ni le arată Biserica. Să putem şi mai cu seamă să dăm mărturie despre Dumnezeu. Să nu ne fie ruşine să-L mărturisim pe Dumnezeu în faţa acestui neam păcătos şi desfrânat, cum zice Mântuitorul:

Cel ce se va ruşina de Mine în faţa acestui neam păcătos şi desfrânat…,

parcă punând degetul pe rană, adică aşa suntem, din oricare neam am fi. Dacă ar fi, în esenţă, să coborâm la cele mai adânci păcate în care trăim, suntem păcătoşi, suntem desfrânaţi. Şi ştim ce se întâmplă cu păcătoşii şi desfrânaţii, că nu vor moşteni Împărăţia Cerurilor şi nu vor avea parte de lumina veşniciei, şi dacă tu, în faţa acestor neamuri, a acestui neam omenesc din care facem şi noi parte, tu te ruşinezi…, neam care mâine-poimâine va pieri şi de faţa lui Dumnezeu Celui viu, care nu are moarte, tu te ruşinezi şi nu-L mărturiseşti, atunci nu-L vei moşteni pe Acesta. Deci, în primul rând, chipul sfinţilor de care ne vorbeşte Biserica este să dai mărturie despre Dumnezeu, să nu te ruşinezi.

chemarea primilor apostoliAl doilea este cel al lepădării, că atunci când este nevoie şi dacă te cheamă Dumnezeu şi ca să nu-L pierzi pe Dumnezeu, va fi nevoie să te lepezi de casă, de masă, de părinţi, de fraţi, trebuie sa te lepezi. Şi parcă vedem deja creionate chipurile sfinţilor. Dacă citiţi vieţile sfinţilor, nenumăraţi şi-au lăsat case şi masă şi fraţi şi surori. Ucenicii, în orice clipă au trebuit să-l mărturisească pe Hristos, şi-au lăsat toate şi au dat mărturie. N-au stat să zică: Au lăsat totul şi au plecat să-l mărturisească pe Dumnezeu. Şi aşa parcă le vedem chipurile.

Astăzi aţi auzit Evanghelia chemării la apostolie, că atunci când te cheamă Dumnezeu, și suntem chemaţi neîncetat, să nu stăm pe gânduri. Pe Hristos să-L urmăm acum, aici, şi să ştiţi că chemarea lui Dumnezeu este neîncetată, adică nu ne cheamă numai câteodată, aşa, şi nu ne mai cheamă după aceea. Dumnezeu cheamă:

Iată, eu stau la uşă şi bat.

Deci o a treia trăsătură a chipului sfinţilor este că aud neîncetat chemarea lui Dumnezeu şi-i răspund. Nu stau pe gânduri. Aţi văzut, Sfinţii Petru, Andrei, Ioan, Iacov, îndată lăsându-şi mrejele s-au dus după El. Nu zic: <Lasă-ne puţin să ne dregem mrejele…> sau<Lasă-ne puţin să îngropăm pe tatăl nostru…> sau <Lasă-ne puţin să vedem…>. Acum! Si nu este vorba că Dumnezeu ne cheamă să ieşim din pământul nostru şi din casa părinţilor noştri, cum l-a chemat pe Avraam. Nu trebuie să ieşim în pustie. Ci e vorba de ieşirea din legăturile acestea ale păcatelor noastre, ale obişnuinţelor noastre. Şi când Dumnezeu ne cheamă cu chemarea acesta sfântă, noi să putem ieşi atunci, cu grăbire, cu nevinovăţie. Atunci când Dumnezeu i-a chemat, atunci ei au mers după Hristos. Credinţa acestor apostoli era ca de copil, era curată, ca atunci când pe un copil îl chemi la joacă şi îşi lasă jucăriile acolo, în nisip, şi pleacă, nu stă să se gândească: <Şi jucăriile mele…?>. Poate îşi aduce aminte mai târziu, dar acea nevinovăţie, că le lasă atunci şi pleacă, fără să-i mai pese, cu multă încredere la cel chemat, aceasta cumva să ne fie şi nouă pildă neîncetat. De cele rele şi pătimaşe ale sufletelor noastre să ne desprindem, să-L putem urma pe Hristos, că El ne cheamă neîncetat.

În săptămânile care vin avem duminica vindecării demonizaţilor. E un alt chip al sfinţilor, că prin această lepădare, prin această strădanie, duhurile ni se pleacă, aşa cum li s-au plecat lui Hristos duhurile necurate. Despre această putere a sfinţilor ni se vorbeşte acolo, că li se pleacă duhurile necurate.

Avem săptămâna viitoare duminica minţilor curate și a lepădărilor de grijile lumii, aceea în care zice:

Dacă ochiul tău este necurat, tot trupul tău este necurat,

dacă mintea ta este întinată, toate ale minţii tale, tot ce lucrează ea este întinat. Aşa cum părintele Arsenie Boca spunea: „În mintea strâmbă tot lucrul drept se strâmbă.” Evanghelia ne spune, cu alte cuvinte, să avem mintea curată. E o altă trăsătură a sfinţilor, mintea curată, mintea neîntinată. Cum să fim şi noi asemenea sfinţilor? Iată câteva trăsături pe care Biserica ni le pune în vedere. Şi după ce ni se zice de mintea curată, ni se spune:

Nu vă îngrijiţi de ce veţi mânca, cu ce vă veţi îmbrăca, ce veţi bea, ce va fi mâine.

De ziua de mâine Se va îngriji Dumnezeu. Tu trăieşte în ziua de astăzi.

Ajunge zilei rautatea ei.

Şi asta nu înseamnă să avem o nepăsare prostească, care poate duce la îngreunarea […] altora, pentru că ţie nu ţi-a păsat, pentru că tu nu te-ai îngreunat, acum trebuie alţii să se ostenească pentru tine să-ţi plătească ţie creditele, să te îngrijească, să-ţi dea de mâncare, că tu nu te-ai îngrijit. Nu la nepăsare de felul ăsta se referă Dumnezeu, ci ne zice: Ceea ce ai de făcut, fă. Mâncare străină nu mânca, ca să poţi să te îngrijeşti ce să mănânci şi să poţi să te întreţii, îngrijeşte-te de ziua aceea în care eşti, lasă zilele de mâine și poimâine şi nu sta cu mintea neîncetat acolo şi stresându-te şi tulburându-te că oare ce va fi, cum va fi. Pe acestea lasă-le în seama lui Dumnezeu, cu credinţă că Dumnezeu, Care vede şi ştie cele ascunse ale omului şi ştie înainte de a şti tu ce ai nevoie, pe acelea lasă-le în seama lui Dumnezeu, că oricum n-ai tu în mână nimic. Tu fă ce ai de făcut azi și lasă grijile. Cu ce se leagă aceste griji de curăţia minţii? Toate aceste griji de ziua de mâine, care n-au niciun folos, că nu rezolvi nimic, îţi îngreunează mintea şi ţi-o umplu de necurăţie. De aceea auziţi la Heruvic:

Toată grija cea lumească să o lepădăm.

E vorba de îngrijorarea vizavi de cele ce vor urma şi de grija toată; când suntem în faţa lui Dumnezeu lăsăm toate, uităm că avem numai o haină, uităm că poate n-o să avem ce mânca la prânz. Atunci, pentru Dumnezeu, uiţi de tot. Ca şi cum ţi-ar zice Dumnezeu:

<Dacă tu, pentru Mine, uiţi tot, laşi tot, măcar în timpul Liturghiei, laşi totul, uiţi de toate şi-ţi aduci aminte de Mine, Eu Mă voi îngriji să ai.>

Asta ne zice de fapt, auziţi:

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu și dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga.

Dar acestea cumva sunt temeluite pe această neîngrijorare a noastră pentru ziua de mâine. De ziua de mâine se va îngriji Dumnezeu, lasă-L pe El, că e mai bun administrator ca tine. Eşti tu mai bun ca El? Poţi tu sa faci lucruri mai bune ca El? El, Care ţine în mână toate şi hrăneşte toate şi nu este nicio vrabie uitată de El şi nu este nicio pasăre oarecare, care n-are hambar şi nu-şi pune în cămară sau vreun crin care nu-și face haină de nuntă şi nu se împodobeşte ca omul și uite ce frumos îl îmbracă Dumnezeu. Dar de tine, care eşti om, zidirea Lui cea de preţ, la care Se uita cu atâta dragoste când el punea nume animalelor, cu mirare parcă Se uita Dumnezeu la om, aşteptându-l să pună nume animalelor, descoperindu-l ca atunci când omul se uită cu uimire la celălalt, chiar dacă spune lucruri banale, dacă-l iubeşte. Omul nu spunea lucruri noi pentru Dumnezeu, nu era nimic nou, dar în iubirea Sa pentru om, omul spunea parcă lucruri noi, pentru că-l iubea şi, dacă citim cu atenţie textul, atunci când Adam punea nume animalelor, vedem această minunare a lui Dumnezeu de Adam, Dumnezeu îl asculta şi stătea şi-l urmărea ce face el. Această atenţie a lui Dumnezeu faţă de el nu este o atenţie cum au oamenii de ştiinţă asupra cobailor, să vadă cum reacţionează. Nu, este o atenţie a celui care iubește asupra celui iubit, să vadă ce face, cum este, ce-i place. Aşa cum afli de cineva pe care-l iubeşti că-i place roşul şi gata, îţi place şi ţie, ţi-e drag şi ție, chiar dacă până atunci nu te interesa roşul, dar dacă îi place lui… Cu atâta dragoste Se uita Dumnezeu la om, zidirea Sa, chipul Său, oglindirea Sa, şi acest chip s-a înnegurat, s-a întunecat și Dumnezeu nu-l uită şi cu dragoste îl priveşte şi acum.

Iată, toate acestea sunt chipuri ale sfinţilor, trăsături ale chipului sfinților, lucrări ale Duhului Sfânt. La toate acestea ne cheamă Dumnezeu, pe toate acestea Duhul Sfânt, cu suspine negrăite, ar vrea să le rostească în noi. Și mai este o lucrare a Duhului Sfânt. Săptămâna ce urmează este a negrijilor vieţii, iar următoarea este a sutaşului celui credincios. Şi ne aducem aminte cât de mult S-a minunat Dumnezeu şi S-a bucurat de acest sutaş, care I-a spus:

Nu e nevoie să vii la mine, zi numai cu cuvântul!

Credinţa aceea de foc, credinţa că Dumnezeu poate face minuni mari, aceasta e iarăşi o trăsătură a chipului sfinţilor. Nu o credinţă oarecare, că şi noi zicem: „Cred în Dumnezeu…” „Crezi?” „Cred.” „Crezi aşa, că este Treime?” „Da, cred…” „Crezi în Maica Domnului?” „Cred și în Maica Domnului…” Dar una e să ai credinţă de 14 karate şi alta e să ai credinţă de 24 de karate. Credinţa aceasta a sutaşului era credinţă de 24 de karate, de care Dumnezeu S-a minunat şi a zis: Nici în Israel n-am văzut atâta credinţă! Credinţa aceea că Dumnezeu poate face minuni mari, numai cu cuvântul să zică, nici nu trebuie să Se atingă, nici nu trebuie să păşească peste pragul casei sale! Deşi se ştia păcătos, se ştia de alt neam, dar ştia că dragostea lui Dumnezeu este aşa de mare şi stă în spatele acestei nădejdi, acestei credinţe a sutaşului se ascundea. Credinţa era, de fapt, într-o dragoste mare a lui Dumnezeu, mai presus de orice cuvânt, dragoste care trece peste orice graniţă de neam, peste orice fel de oprelişte. El ştia că, chiar dacă eu sunt păgân, închinător la idoli, dar L-am descoperit pe Dumnezeul Cel adevărat și ştiu că El nu Se scârbeşte de mine, pentru că această slugă e în casa mea şi îmi slujeşte mie, El nu Se scârbeşte şi va veni să-l ajute, să-l tămăduiască. Era credinţa aceea pe care numai credinţa în dragostea nebună a lui Dumnezeu poate să ţi-o dea. Aceasta este credinţa sfinţilor.

Aceasta este credinţa Sfântului Martin de Tours, care atât de mult credea că Dumnezeu vrea să le arate chipul cel adevărat acelor oameni păgâni care se închinau la un copac la o margine de sat şi îi aduceau ofrande, iar acest copac era gata-gata să cadă, era imens şi vechi, de sute de ani, iar sub copacul acela aduceau ofrande, aduceau și jertfe, uneori chiar umane, încât acolo a venit Sfântul Martin şi le-a zis: „Voi credeţi în copacul acesta?” „Da, nimeni nu se poate atinge de el!” Şi, într-adevăr, puteri demonice nu permiteau să se taie măcar o ramură din el. Iar Sfântul a zis: „Iată, eu voi dovedi că dumnezeul acesta nu este cel adevărat, nu Dumnezeu este aici, sub copacul acesta. Uite, eu voi sta sub el și, dacă voi îl tăiaţi şi cade pe mine, este adevărat dumnezeul vostru, iar dacă nu cade peste mine, atunci e adevărat Dumnezeul meu.” Şi aşa s-a întâmplat, că ei au îndrăznit, ca să-şi dovedească credinţa desăvârşită, au tăiat copacul acela. Şi în loc să cadă pe Sfântul Martin, chiar dacă era aplecat până la pământ, copacul s-a întors pe partea cealaltă şi a căzut dincolo, peste idolatri. Aceasta dovedeşte credinţa desăvârşită a Sfântului că Dumnezeu vrea să descopere chipul Său acestor oameni păgâni, pe care puteai să-i dispreţuieşti, să crezi că nu sunt vrednici să-L cunoască pe Hristos, că nu merită. Uite că merită! Dumnezeu zice că merită. Dumnezeu socoteşte că aceia sunt chipul Său, nu-i disprețuiește.

Auzim, parcă, şi simţim mai viu cuvântul Sfântului Simeon Noul Teolog: „Dumnezeu n-a dispreţuit niciodată pe nimeni!” Era în credinţa acestor sfinţi clar cuvântul acesta, că Dumnezeu n-a dispreţuit vreodată pe cineva, că, dacă tu ai călcat toate poruncile, ai făcut toate păcatele, te-ai sălăşluit în deznădejde şi în răutate, te-ai învârtoşat faţă de Dumnezeu, L-ai izgonit, El nu te urăşte şi nu te dispreţuieşte. Si acolo, în mizeria şi în mocirla ta, şi acolo te aşteaptă Dumnezeu să te întorci, şi de acolo vrea Dumnezeu să te prindă de mână şi să te ridice. Nu-ţi va bate obrazul, nu-ţi va reproşa nimic dacă te vei întoarce. Exact ca tatăl fiului risipitor, care a venit în întâmpinarea lui şi l-a strâns în braţe, nu a zis: <Bine, bine, dar atunci cum de ai plecat aşa? Stai aici şi mai fă 1000 de metanii la curtea mea…> Niciodată nu i-a bătut obrazul! Sau să-l fi luat pe fratele venit de la ţarină şi să-i fi spus fiului întors: <Uite, frate-tu e cam supărat că ţi-ai pierdut averile cu desfrânatele și cu dezmăţaţii. Aşa e, hai recunoaşte aici, în faţa fratelui tău, ca să-l liniştim şi pe el…> Nimic din toate acestea! Şi pe fratele cumva îl mustra. Adică Dumnezeu nu bate obrazul omului care se întoarce, că Dumnezeu are atâta dragoste încât nu numai că Se bucură că ne întoarcem din păcate fără seamă, prin care tu crezi că l-ai oripilat pe Dumnezeu, l-ai jignit pe Dumnezeu, ci Dumnezeu nu numai că Se bucură, nu numai că te primeşte, ci Se bucură şi El şi cerurile toate pentru întoarcerea unui păcătos.

În chipul unui asemenea Dumnezeu zugrăvit în inimile sfinţilor, prin credinţa aceasta cum a fost a sutaşului, pe care ne-o descoperă Dumnezeu și Biserica prin pericopa evanghelică ce se va citi peste două săptămâni, prin toate aceste Evanghelii pe care le-am amintit, din aceste duminici, ni se descoperă chipurile sfinţilor, trăsăturile lor, trăsăturile adevărate ale chipului nostru. Aşa trebuie să fim noi! Dacă aţi avea un copil şi copilul acela ar fi aşa cum am început eu să vă spun, din prima: ascultător cum ni se spune în cuvântul Vino după Mine, ascultă întotdeauna fără să cârtească, lăsând cea mai frumoasă jucărie a lui, pe tatăl său, cum l-au lăsat Ioan şi Iacov, lăsând ceea ce este mai drag lui și el nici măcar cum cârteşte, oare nu l-aţi iubi? Şi toate celelalte! Sau dacă ar avea credinţa sutaşului, care crede orice-ar fi – că dacă aţi şti ce se auzea de Hristos, că ştiţi că de Mântuitorul se auzeau cele mai urâte bârfe, fariseii bârfeau că este un prooroc fals, un mincinos, că este samarinean, că este demonizat, lucruri din acestea, lucruri îngrozitoare… Să auzi toate acestea şi tu, ca roman, să fii mult mai îndreptăţit să crezi lucrurile acestea, ca îi vedeau pe evrei ca pe nişte vicleni, plini de toată urâciunea, cine ştie ce mai încearcă şi ăsta. Dar să nu auzi toate acestea şi să crezi desăvârşit în Acela, să mergi acolo, în faţa Lui şi să-I zici: Zi numai cu cuvântul! Să ai atâta încredere în Dumnezeu, să-I păstrezi atâta încredere, peste toate hulele şi vorbele de rău! Să ai un asemenea copil, să te bârfească toţi, de la un capăt la altul, vecinii şi rudele şi toţi și el să zică: <Nu, eu te cred pe tine, eu te ştiu pe tine!> Nu l-ai iubi? Nu simţiţi că toţi am vrea să fim aşa? Nu se aud hulele împotriva lui Dumnezeu de la un capăt la altul al lumii şi noi luăm seama la ele şi ne plecăm la el mai degrabă decât la credinţa vie în Dumnezeu, care ne mărturiseşte neîncetat şi ne şopteşte neîncetat în inimă? N-ar vrea Dumnezeu să aibă asemenea copii? Ar vrea!

Aceştia sunt sfinţii, exact aşa! Cine n-ar vrea să fie aşa? Cine sunt cei mai fericiţi? Aceştia sunt, cei care au încredere desăvârşită! Cine sunt cei mai dezbăraţi de grijile veacului acestuia? Sfinţii! Inima lor e prinsă de dragoste faţă de cei apropiaţi, de toţi cei care încă nu s-au întors, de toţi cei care nu vor să se întoarcă. Aşa cum cu Sfânta Eufimia, prăznuită pe 11 iulie, s-a întâlnit cineva după ce a murit, după mult timp, ea s-a arătat cuiva și a fost întrebată: „Acolo, în rai este vreun dor? Este vreo părere de rău?” Şi ea a zis: „Nu, doar una.” „Care?” „Eu am una: că nu m-am ostenit mai mult în Hristos.” Şi dacă i-aţi citi martiriul ei, ați zice că mai mult de atât nu se poate, că suferinţă mai mare nu se poate, nu se poate, i s-au tăiat mâinile și picioarele bucăţică cu bucăţică. Şi să suferi toate acestea, lucidă fiind, şi ea, totuşi, zice că nu s-a ostenit mai mult, pentru că ce i-a dat Dumnezeu e atât de mult încât Aceasta este, parcă, singura împovărare a sufletului lor. Nu sunt aceştia cei mai fericiți, care nu mai poartă povara veacurilor şi a zilelor, cum purtăm noi neîncetat stresul zilei de mâine, al săptămânii ce vine, al lunii, al anilor, a tot? Şi mai purtăm şi stresul pentru celălalt în ziua de mâine sau frica de celălalt. Și pe toate acestea le purtăm neîncetat în inima noastră. Nu sunt ei cei mai fericiţi? Cine n-ar vrea să fie aşa? <Aa, păi sfinţii sunt…> – nu-i adevărat! Toți suntem chemaţi la asta. Toţi! Dar nu vrea nimeni, ştiţi? Nu prea vrea nimeni. Ca pe Ioan, îl ascultau toţi, <Da, da, da…>, apoi îşi vedeau de treabă. Aşa si noi, ascultăm toate acestea, ştim că aşa trebuie să fim, dar când să le urmăm sau să facem, ni se pare, totuşi, prea mult, prea greu…

Deși nu este greu! Însutit mai greu, infinit mai greu este să faci rău, să stai neîncetat cu frică, să te sălăşluieşti în îngrijorare, să stai în temere şi în frică, să nu te încrezi în Dumnezeu, să te încrezi în puterile tale de nimic, de care şi tu râzi, de care te îndoieşti tu în primul rând, să stai în mândrie, de care şi tu ştii că sunt poveşti, că toate mândriile sunt ca floarea câmpului, care astăzi este şi mâine nu va mai fi. Care este calea cea buna? Care este odihna? Acolo este odihna. Aceşti sfinţi au găsit calea vieţii, uşa raiului, şi după ei trebuie să mergem și noi.
Dumnezeu să ne ajute şi să ne mântuiască”.
(preot Ciprian Negreanu)


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.