verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre credință și mântuire.

Despre credință și mântuire.

8 decembrie 2016

“Eu sunt Lumina lumii…“ (Ioan 8,12). “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).“Eu sunt Învăţătorul şi Domnul“ (Ioan 13, 13).“Eu sunt Învierea şi Viaţa“ (Ioan 11, 25). DESPRE ORTODOXIE. Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi şi în general nu cunoaştem înălţimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţenia ei. Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul... 

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

7 decembrie 2016

Miercuri, 7 decembrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, în sala sinodală din incinta Reşedinţei mitropolitane din mun. Chişinău, a avut loc Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, cu participarea reprezentanţilor presei ortodoxe din republică. Şedinţa a început cu un cuvânt al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, care a vorbit despre deontologia comunicării pastorale în internet, axându-se... 

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie 2016, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești a avut loc adunarea generală a preoților din raion. Întrunirea a debutat cu oficierea sfintei Liturghii de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. A urmat mărturisirea preoților, după care a demarat conferința teologică cu tema: „Apărarea în fața abuzului prozeletismului sectar”. Conferința a fost susținută de lectorul Facultății de Teologie din Chișinău, protoiereul Octavian Solomon și de protoiereul... 

Spovedania unui păcătos

Spovedania unui păcătos

5 decembrie 2016

Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri. Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si,... 

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Dacă ai fi ştiut Darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau! Tu ai fi cerut de la El, şi El ţi-ar fi dat APA VIE!

Multe învăţături vrednice de luat în seamă cuprinde Sfânta Evanghelie ce s-a citit astăzi. Ea ne arată lămurit că Iisus Hristos este Dumnezeu şi om. Prin iubirea Lui nemărginită şi smerenia cea desăvârşită a încredinţat pe femeia samarineancă şi pe toţi locuitorii din Samaria că El este Mesia Cel aşteptat chiar şi de ei, samarinenii. Să luăm aminte şi noi şi să deschidem adâncul sufletului nostru, ca să ne umplem de Harul cel ceresc, spre mântuirea sufletelor noastre.
Era o zi de vară cu soare arzător pe pământul Iudeii şi Domnul nostru Iisus călătorea, venind din Iudeia spre Nazareth, iar drumul acesta trecea prin Samaria. Obosit de călătorie, fiindcă mergea pe jos, se opreşte la Fântâna lui Iacov. Stă singur, gânditor şi parcă aşteaptă ceva. Ucenicii erau duşi în cetate să cumpere mâncare. Iisus, ca Dumnezeu adevărat, ştia că la ora aceea trebuia să vină femeia samarineancă la fântână să scoată apă. Nu trece mult şi iată că soseşte.
Parcă o vedem şi noi, gătită şi împodobită frumos, ca să placă celor ce o vor vedea venind la fântână. Iisus se opri în locul acesta tocmai ca să vâneze sufletul ei pierdut şi tulburat, ca să vâneze rodul Evei, aşa cum spun sfinţii părinţi în cântările Bisericii. Era ceasul al şaselea şi căldura soarelui dogorea puternic. Tot la ceasul al şaselea a fost aşteptată şi Eva de şarpele – diavol – la pomul oprit în grădina raiului, căzând în neascultare de Dumnezeu.
În acest moment, Iisus găseşte prilejul potrivit să pună lumină în sufletul acestei femei care vieţuia în întuneric şi păcate. Ea era cuprinsă de păcatul desfrânării, fiindcă avusese cinci bărbaţi în afara legii şi nici al şaselea cu care era acum nu era bărbatul ei legitim. Din această mocirlă a păcatelor nimeni nu putea s-o scoată decât Fiul lui Dumnezeu, care s-a coborât din cer. El i-a descoperit păcatele cele grele şi a făcut-o să înţeleagă că El este Mesia cel adevărat, pe care-l aşteptau proorocii lor.
La început vedem pe această femeie cam distrată şi încrezută, spunându-i Domnului că nu are bărbat. Privind însă mai cu atenţie la Mântuitorul, rămâne încremenită de strălucirea feţei Sale, apoi se miră când înţelese că este de neam evreu şi se miră şi mai mult când văzu că vorbeşte cu ea şi chiar îl întrebă: “Cum, Tu, care eşti iudeu, îmi ceri apă mie, fiind samarineancă?� Iisus îi răspunde: “Dacă ai fi cunoscut tu Darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice dă-Mi să beau, atunci tu L-ai fi rugat şi El ţi-ar fi dat APĂ VIE!�
“Doamne – îi zise ea – Tu n-ai cu ce să scoţi apă, iar fântâna este adâncă, cum ai putea dar să ai apă vie, nu cumva eşti Tu mai mare decât Părintele Iacov, care ne-a dat fântâna?� Iisus i-a răspuns: “Cine va bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cine va bea din apa pe care Eu o voi da nu va mai înseta în veac, pentru că apa pe care o voi da Eu se va preface într-un izvor de apă vie în viaţa veşnică�.
“Doamne – îi spuse femeia – dă-mi această apă ca să nu mai însetez şi să nu mai vin aici să scot!� Iisus îi spuse: “Du-te şi cheamă pe bărbatul tău!� Femeia i-a răspuns: “N-am bărbat�. Iisus i-a spus iarăşi: “Bine ai zis, că cinci bărbaţi ai avut şi acum pe acela pe care-l ai nu-ţi este bărbat, aici ai spus adevărul�.
Femeia, văzându-se descoperită şi că Iisus citeşte în sufletul ei cel întinat ca într-o carte deschisă, începe a-şi mărturisi traiul ei cel greşit de până atunci şi zise: “Doamne, văd că Tu eşti un prooroc; cum este bine să se închine omul, după datina evreilor în Ierusalim, sau după obiceiul samarinenilor pe muntele Garizim?� Domnul Hristos îi răspunse femeii cu aceste cuvinte: “Duh este Dumnezeu şi cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în Duh şi Adevăr�.
“Ştiu – îi răspunse femeia – că are să vină Mesia, Cel căruia i se zice Hristos, când va veni El ne va spune nouă toate�. “Eu sunt – îi zise Iisus – Cel ce grăiesc cu tine�. Auzind femeia aceste cuvinte, a fost pătrunsă şi luminată până în adâncul sufletului, apoi cuprinsă de un avânt puternic, ca o săgeată scăpată dintr-un arc, a zburat spre satul ei, uitând la fântână şi găleata cu care venise, lepădând totodată şi firea ei veche, murdară şi plină de păcate. Nu mai vedea nimic înaintea ochilor.
Aleargă în goană mare să vestească lumii din satul ei pe Iisus, Mesia. Vântul îi scutură părul, picioarele se lovesc de bolovanii drumului, mâinile se avântă mereu înainte pentru a uşura înaintarea trupului, iar în ochii şi sufletul ei arde o flacără nouă, plină de o putere curăţitoare. Buzele ei din când în când şoptesc vorbele lui Iisus: “Dacă ai fi cunoscut tu Darul lui Dumnezeu ��.
Dar iat-o în mijlocul satului chemând lumea şi zicând: “Veniţi, haideţi repede la fântâna strămoşului Iacov, să vedeţi pe Acela despre care ne vorbesc profeţii�. La început oamenii, cunoscându-i trecutul ei păcătos, nu au prea luat-o în seamă. Ea nu s-a lăsat însă şi cu putere şi mai mare a strigat: “Veniţi să-L vedeţi, iată, mi-a spus toate păcatele mele, citeşte în sufletul omului, ştie totul şi-i aşa de bun, aşa de iertător, milos şi iubitor!�
Oamenii începură să facă ochii mari şi uitându-se unii la alţii ziseră: “Niciodată n-a vorbit femeia aceasta aşa ceva, iată ce lumină îi joacă pe faţă şi cât îi este glasul de convingător!� Au început a se strânge în jurul ei, iar femeia le-a relatat toată convorbirea ei cu Iisus. Tot poporul a crezut şi a pornit cu ea în frunte spre fântâna lui Iacov, iar acolo şi-au predat sufletele în mâna Celui care potoleşte toată setea sufletească.
Astfel oamenii aceştia din Samaria, care aveau gurile otrăvite de apa murdară a păcatelor, plină de poftele deşarte ale desfrânărilor, lăcomiei, mândriei şi beţiei, au cunoscut şi ei acolo lângă fântână pe Mesia cel aşteptat. Acolo şi atunci au sorbit Cuvântul cel dumnezeiesc, s-au răcorit şi s-au convins pe deplin că El este cu adevărat Iisus Hristos, Mesia cel aşteptat.
Femeia samarineancă, fiind pătrunsă de Darul lui Dumnezeu, şi-a schimbat viaţa ei cea păcătoasă cu chip cuviincios şi evlavios a început să propovăduiască cu lacrimi în ochi cum L-a întâlnit ea pe Domnul la fântâna lui Iacov şi cum a primit de la El, prin botez, numele de FOTINI. Cu mare dragoste şi credinţă mergea din sat în sat, din oraş în oraş şi vestea Cuvântul lui Dumnezeu.
În vremea împăratului Neron al Romei, această femeie împreună cu cele cinci surori ale ei: Anatoli, Foto, Fotis, Paraschevi şi Chiriachi, precum şi cu cei doi fii ai ei, Victor şi Iosif, au îndurat trei ani de temniţă grea şi cele mai cumplite chinuri. Aşa şi-au sfârşit viaţa luând cununa muceniciei, dar au lăsat în dreapta credinţă mulţime nenumărată de creştini, la fântâna lui Iacov, care este Sfânta Biserică. Darul şi Harul Mântuitorului pe care-L cunoscuse la fântâna lui Iacov au ajutat-o pe Fotini să se ridice mai presus de mocirla lumii acesteia şi să-i ajute şi pe alţii.
Harul lui Dumnezeu, această forţă şi putere, a îmbrăcat şi pe apostolul Pavel, căci aşa zice el: “Prin Harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt şi Harul Lui, care este în mine, n-a fost în zadar�. Darul lui Dumnezeu şi Harul lui Dumnezeu sunt unul şi acelaşi lucru, preoţii folosind la slujbe ambii termeni. Harul lui Dumnezeu este o putere supranaturală, care vine în ajutorul sufletului nostru bolnav ca să-l vindece şi să-l întărească.
Harul lui Dumnezeu este graţia care colaborează cu mintea şi voinţa noastră ca să ne ridice biruitori peste ispitele materiale. Harul este o putere necunoscută lumii; el nu se află nici în sânge, nici în carne, despre el nu vorbeşte nici psihologia, nici fizica, nici o altă ştiinţă. Despre Har vorbeşte numai religia creştină. Harul e darul lui Dumnezeu care ajută şi desăvârşeşte natura. Darul lui Dumnezeu este energia spirituală, forţa sfântă şi puterea Duhului pe care Dumnezeu o trimite sufletului omenesc.
Darul lui Dumnezeu este ajutorul cerului, mâna Tatălui, mila Fiului şi raza Duhului Sfânt prin care se arată iubirea lui Dumnezeu faţă de om. Darul lui Dumnezeu este focul cel sfânt care încălzeşte în dragoste inimile creştinilor, este apa cea vie făgăduită de Mântuitorul femeii samarinence. Darul sau Harul sfinţeşte sufletul şi nimiceşte păcatul, aşa după cum soarele nimiceşte microbii. Harul e o putere necunoscută în Vechiul Testament.
Legea veche a descoperit numai păcatul şi neputinţa de a ne elibera din braţele lui. Harul lui Dumnezeu lucrează în Biserică prin Sfintele Taine. De aceea zice Sfântul Pavel: “Prin Har sunteţi mântuiţi�. Harul ne face liberi şi stăpâni pentru că el ne face curaţi. Un suflet plin de har e ca o grădină de flori, de parfum şi fructe.
Un om înarmat cu forţa Darului devine un nebiruit, plin de voinţă, care luptă totdeauna cu succes în războiul sufletului cu amăgirile, cu patimile şi ispitele cărnii. Numai Darul lui Dumnezeu a putut face din oameni sfinţi şi mucenici, eroi ai credinţei, speranţei şi iubirii creştine. În toţi oamenii patimile sunt vii, dar în oamenii Harului ele sunt legate; este vie patima, dar este legată. Cine stăpâneşte peste patimi e împărat. Dacă vrem să vină peste noi Harul lui Dumnezeu, trebuie să ne ferim de păcate, în special de păcatele mari, de moarte, mai ales de mândrie, căci zice Duhul Sfânt prin gura Apostolului Iacov: “Dumnezeu celor smeriţi le dă Har, iar celor mândri le stă împotrivă�. Toţi sfinţii lui Dumnezeu au propovăduit în lume învăţăturile Mântuitorului Iisus cu multă înflăcărare din Darul lui Dumnezeu.
Religia noastră creştină ortodoxă nu este cunoscută, nu este înţeleasă, nu este apreciată frumuseţea ei dumnezeiască. Nu numai că nu se mănâncă din hrana aceasta duhovnicească a religiei noastre, dar ea nu e nici gustată. Puterea ei e neştiută, e nevoie de lucru, de chemare, ca lumea să vină să vadă, să pună degetul ca Toma şi să cunoască adevărul religiei noastre. E bine să pornim cu toţii la lucrul femeii samerinence şi să începem să-i trezim pe cei din jurul nostru din amorţeală şi nepăsare.
Treziţi pe membrii familiei, treziţi pe prieteni şi necunoscuţi, vorbiţi-le despre dragostea lui Hristos, aduceţi-i în faţa Altarului, luminaţi pe neştiutori, încurajaţi pe cei şovăielnici, luaţi-i pe drumul binelui şi al credinţei, căci dureros lucru este să vezi numele lui Dumnezeu hulit. Sfintele Taine sunt luate în bătaie de joc şi pretutindeni se ridică hulitori împotriva lui Dumnezeu şi a sfinţilor. Trebuie să se sfârşească odată cu această ruşine care nu se întâlneşte în nici o altă parte. Pângăritorii trebuie înfieraţi, defăimătorii reduşi la tăcere.
De aceea căutaţi să apăraţi dreapta credinţă ortodoxă când este atacată. Opriţi răul oriunde îl întâlniţi, certaţi şi pedepsiţi copiii când înjură şi-şi bat joc de lucrurile sfinte. Aveţi îndrăzneala şi vorbiţi cu convingere, căci numai aşa veţi împlini datoria de creştini adevăraţi, următori ai dreptei credinţe şi vă veţi asemăna cu samarineanca din Evanghelia de astăzi.
Strigaţi din convingerea inimii cu toată puterea credinţei, căci lumea trăieşte în întuneric, ca la începutul păgânismului. Lupta e în toi, căci lumina s-a încăierat cu întunericul, adevărul cu minciuna, binele cu răul. Lumea este stăpânită de cele mai sălbatice păcate, care nici în păgânism nu se găseau. De aceea mulţi se vor prăbuşi din nenorocire în nenorocire şi vor pieri pentru totdeauna. E o datorie sfântă din partea noastră, a creştinilor care cunoaştem credinţa, să dăm ajutor acestor suflete care se pierd din neştiinţă pe diferite căi. Unii cad în ghearele sectanţilor, alţii cad în păcatele cele grele ale beţiei, avorturilor, desfrânărilor, nedreptăţilor şi tuturor înşelătoriilor.
Creştinii noştri s-ar putea asemăna cu nişte păsări împăiate. Cei care aţi vizitat un muzeu de păsări împăiate aţi văzut că parcă te afli aievea într-un codru. Vezi colo un vultur cu aripile întinse, parcă stă să zboare; în altă parte mierla cu ciocul deschis, gata să cânte, în altă parte o lebădă pluteşte pe apă şi aşa mai departe. Aceste păsări însă au numai chip de viaţă, în realitate sunt moarte, umplute cu paie.
Aşa şi creştinii noştri, fac unele forme creştineşti, dar nu este duh de viaţă în ei, sunt doar cu chipul creştini. Creştinii noştri se ţin de anumite date, poartă nume de sfinţi, dar faptele sunt păgâneşti, viaţa cea sufletească este moartă, pentru că nu este duh în gura lor, în inima şi în viaţa lor. Oamenii nu se mai hrănesc cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu mai vin la Biserică, care este fântâna lui Iacov şi care are apa cea vie ce-l poate face pe om fericit. Această apă îi aduce mulţumire sufletească, îi înviorează sufletul omorât de păcate şi îl mângâie în toate necazurile lui, aşa cum s-a refăcut şi femeia samarineancă.
Sufletul ei s-a schimbat îndată, Cuvântul lui Dumnezeu i-a pătruns în inimă, viaţa ei s-a luminat, căci îndată s-a hotărât să lase murdăria păcatelor şi să urmeze Bunul Învăţător. Ea, care trăise cu şase bărbaţi în concubinaj, a urât viaţa ei cea păcătoasă şi s-a întors cu tot sufletul la Dumnezeu. Să ia aminte femeile noastre creştine de astăzi care trăiesc cu bărbaţii lor fără binecuvântarea Bisericii şi să se hotărască a nu-şi mai bate joc de credinţa lor, de sufletele şi trupurile lor, căci nu mai este vreme de pierdut şi Dumnezeu va cere socoteală pentru atâţia ani de aşteptare.
Pe Domnul Hristos şi astăzi, fraţi creştini, îl găsim la fântâna lui Iacov, aici în Biserică, şi de aici vă trimitem pe cele necununate acasă, să vă aduceţi bărbaţii la Biserică şi să vă cununaţi. El trimite mamele să vină aici cu copiii şi nepoţii, vă trimite pe toţi care v-aţi adunat aici astăzi, căci fiecare aveţi de adus pe câte cineva la fântâna lui Iacov.
Duceţi-vă şi spuneţi-le despre fântâna aceasta cu apă vie şi de Mesia care ne vorbeşte Cuvântul adevărului. Spuneţi-le şi grăbiţi-vă cu toţii să vină acum, până nu se sparge găleata, până când nu seacă fântâna, până când nu se închid uşile, fiindcă atunci vor plânge în zadar, căci bunătăţile s-au vândut, târgul s-a închis, iar neguţătorii au plecat departe în ţara cea de sus.
Sfinţii prooroci ne spun că, în zilele din urmă Dumnezeu va lua Harul Său şi se vor rări învăţătorii cei adevăraţi, duhovnicii cei iscusiţi, iar Jertfa cea necurmată, adică Sfânta Liturghie va înceta aproape de tot. Să ne trezim dacă vrem să ne mântuim, să imităm pe Hristos şi urmaşii LUI, să nu fim cu două feţe , una spre Dumnezeu şi alta spre diavol, căci un singur suflet avem şi, dacă nu îngrijim de el, l-am pierdut pentru totdeauna.
Să fim atenţi cu sufletul nostru, să nu păţim şi noi cum a păţit o femeie care şi-a uitat copilul în leagăn când îi luase casa foc. S-a grăbit sărmana mai întâi să-şi scoată banii, hainele, dar copilaşul l-a uitat adormit în leagăn. Când şi-a adus aminte de el, era prea târziu, căci copilul arsese împreună cu leagănul. Întocmai aşa fac mulţi cu sufletul lor. Aleargă în sus şi în jos, se străduiesc să-şi strângă bani, să-şi umple şifonierele cu haine, să mănânce, să chefuiască, iar bietul suflet – copilul acesta din noi – e uitat şi părăsit în focul păcatelor şi al pieirii veşnice.
Cei mai mulţi pe patul morţii se trezesc că şi-au uitat sufletul, dar atunci e prea târziu. Multora dintre noi ni s-a întâmplat să vedem pe câte cineva că moare şi cere preotul pe patul morţii, dar mai înainte nu i-a trebuit spovedanie şi împărtăşanie, nu i-a trebuit biserică. Acestora nimenea nu le garantează mântuirea. Să se grăbească să vină până nu e prea târziu.
Cu toţii am văzut câte o dată poate pe cineva care a sosit prea târziu la gară şi a scăpat trenul. Aşa stând eu într-o zi pe o bancă, într-o gară mare, am văzut cum un soldat întârziat alerga să prindă trenul tocmai când ieşea din staţie. Fugea bietul om abia putând să-şi tragă sufletul. Când a intrat în casa de bilete, aceasta era închisă şi n-a mai putut să-şi scoată biletul, nemaigăsind nici loc în vagon, dar totuşi a plecat acolo unde trebuia. După plecarea trenului, soseşte în gară un alt călător, liniştit, cu ţigara în gură, cu mâinile în buzunar, uitându-se liniştit în depărtare, crezând că trenul a întârziat.
Aflând că trenul tocmai plecase, a început a se văita şi a se întrista. Cineva căuta să-l încurajeze, spunându-i că trenul vine şi a doua zi. Dar omul nostru răspunse: “O, nu, mâine e prea târziu, căci astăzi se judecă procesul meu; o, nenorocitul de mine, cu siguranţă voi fi condamnat�.
Această întâmplare m-a făcut să cuget asupra multor cazuri când, din pricina amânărilor pe care noi le facem mereu, pierdem trenul şi apoi aflăm şi ne văicărim fără folos. Un şcolar, dacă nu s-ar duce mai devreme, poate pierde examenul. Un bolnav care amână mereu operaţia, atunci când durerile se înteţesc se hotărăşte şi pleacă, dar cu multă grijă şi aflând că a venit prea târziu, iar boala e înaintată, începe a se tângui că nu a venit mai devreme şi astfel omul nostru, amânând mereu, şi-a pierdut vindecarea.
Un om care nu-şi poate plăti datoriile la timp plăteşte amendă sau aceasta se majorează şi exemplele de acest fel ar putea continua. Tot aşa se întâmplă şi cu cele sufleteşti, fraţi creştini. Căci duhurile necurate atâta ne îndeamnă să tot amânăm venirea noastră la gară – la biserică – pentru a prinde trenul mântuirii, mergerea noastră la doctor, la duhovnic, la spovedit. Şi tot aşa diavolul îi spune tot mereu omului la ureche că e prea devreme să mergi la biserică, că n-ai păcate, că te poţi ruga şi acasă, că eşti tânăr şi mai ai mult de trăit, că acolo, la biserică, se duc doar cei bătrâni.
Astfel, ucigaşul acesta de demon nu-l lasă pe om să se întoarcă la Dumnezeu, să se lase de păcate şi să-şi îndrepte viaţa. Vede omul plecând pe mulţi din viaţa aceasta de moarte năprasnică şi-i conduce chiar el la cimitir, dar el tot nu crede că într-o zi îi vine şi lui rândul să-l ducă alţii acolo; pentru că aşa este omul, ca şi o floare care se veştejeşte şi-apoi moare.
Când te uiţi în cimitir, vezi pe cruci scrise mai multe suflete care au trăit aici până în 20, 30 de ani şi tot mai rar bătrâni de 70, 80 de ani. De aceea, fraţi creştini, să ne silim să nu pierdem trenul mântuirii noastre. Mâine poate fi prea târziu. Veniţi la Dumnezeu, veniţi, că am aflat pe Mesia, veniţi la fântâna lui Iacov ca să luaţi apă vie, să luaţi Darul şi Harul ceresc, căci numai aici, în biserică, se revarsă din mâna lui Dumnezeu.
Chemaţi-L pe Mântuitorul Iisus Hristos şi rugaţi-L să intre în casele dumneavoastră, aşa cum L-au rugat samarinenii să rămână la ei, iar Iisus, ne spune Sfânta Evanghelie, a rămas în cetatea lor două zile, învăţându-i, miluindu-i şi săturându-i pe toţi cu Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul adevărului. Să nu ne înşelăm gândindu-ne că Dumnezeu ne iartă fără să ne întoarcem la El, fără să ne lăsăm de păcate, fără pocăinţă, fiindcă Dumnezeu e bun, dar e şi drept.
De aceea a rânduit o zi de judecată pentru toată lumea şi chinurile iadului le-a rânduit pentru cei care ascultă de diavolul. Să alergăm şi noi, ca femeia samarineancă, să spunem celor ce vor să-şi salveze sufletul să vină la Iisus, să se întoarcă la Dumnezeu, că nu se poate sluji la doi domni. Trebuie să ne lepădăm de satana şi de lucrurile lui, aşa cum am făgăduit prin naşii noştri la botez, căci numai aşa vom primi, de la Dumnezeu, Darul şi Harul Său mântuitor.

Rugăciune
Doamne, Dumnezeul puterilor, al milei şi al îndurărilor, trimite Harul Tău peste noi ca să ne lumineze mintea, să ne trezească conştiinţa, să ne întărească voinţa şi să ne sfinţească viaţa. Duhul Tău să se coboare în noi, ca să nu mai fim neputincioşi şi să slujim materiei. Dă-ne Doamne Harul Tău, pe care L-ai dat sfinţilor Tăi, căci fără de el şi fără Tine, Iisuse, nu putem face nimic. Apără-ne, mântuieşte-ne şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule cu Harul Tău. Amin. (ierodiacon Visarion Iugulescu)


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.