versiunea moldoveneasca русская версия


Parastas pentru protoiereul Valeriu și preoteasa Iraida

Parastas pentru protoiereul Valeriu și preoteasa Iraida

21 января 2018

În după-amiaza zilei de duminică, 21 ianauaie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, în biserica „Sfânta Treime” din satul Copăceni, raionul Sângerei, a fost oficiat un parastas întru pomenirea protoiereului Valeriu Dubenco și preoteasa Iraida. Slujba a fost săvârșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sângerei, alături de un sobor de preoți, familia îndoliată și enoriașii bisericii. Chiar dacă au trecut 40 de zile, de când nu mai sunt printre cei vii, rudelor continuă să le fie transmise mesajele de condoleanțe.  

Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

12 января 2018

Preasfinția Voastră, Vă aducem sincere felicitări și urări de bine cu ocazia prăznuirii Patronului ceresc al PS Voastre, Cuviosul Marchel, egumenul Mănăstirii Neadormiților. În zi de sărbătoare, ne îndreptăm către Dumneavoastră cu cele mai luminoase gânduri și cele mai sincere urări de bine şi ne rugăm lui Hristos-Domnul, Arhiereul bunătăților viitoare (Evrei 9, 11), să vă dăruiască mulți și binecuvântați ani de viață, pace și tărie duhovnicească în lucrarea Preasfinţiei Voastre, iar pe parcursul întregii vieți pământești să fiți însoțiți de  

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală din Bălți

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală din Bălți

11 января 2018

Într-o atmosferă de rugăciune și festivitate, 11 ianuarie 2018, când Biserica face pomenirea sfântului cuvios Marchel, egumenul mănăstirii Neadormiților, în catedrala „Sf.Împ.Constantin şi Elena” din Bălţi a fost oficiată sfânta Liturghie de către Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești. Sărbătoarea a fost deosebită de frumoasă, pentru că împreună s-au rugat un sobor de arhierei, constituit din: ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari; ÎPS Iustinian, Arhiepiscop de Elista și Kalmykia; PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni.  

Mesajul de felicitare al PS Nicodim adresat PS Marchel cu ocazia sărbătoririi zilei Sfîntului Ocrotitor

Mesajul de felicitare al PS Nicodim adresat PS Marchel cu ocazia sărbătoririi zilei Sfîntului Ocrotitor

11 января 2018

Prea Sfinția Voastră! Am deosbita bucurie de a Vă adresa cu prilejul sărbătoririi Ocrotitorului Ceresc, Cuviosul Părinte Marchel, starețul Mănăstirii Achimiților, calde felicitări dimpreună cu doriri de multă sănătate, zile îndelungate, pace și bucurie! Vă cunoaștem drept un Ierarh devotat slujirii Bisericii lui Hristos, plin zel misionar, rîvnitor pentru propovăduirea „cu timp și fără timp” (II Timotei IV, 2) a Cuvîntului Evanghelic și neobosit apărător al valorilor sacre ale credinței noastre ortodoxe strămășești și așa Vă dorim să rămîneți cu ajutorul... 

Mesaj de felicitare adresat Preasfințitului Marchel cu ocazia zilei onomastice

Mesaj de felicitare adresat Preasfințitului Marchel cu ocazia zilei onomastice

10 января 2018

Preasfinţia Voastră, în această zi de aleasă sărbătoare duhovnicească, când facem pomenirea sfântului cuviosului Marchel, aducem Preasfinţiei Voastre cele mai frumoase urări de bine, însoţite de gânduri senine. Prin rugăciunile mijlocitorului ceresc, încă mulţi ani înainte să aveţi parte de sănătate trupească şi sufletească, putere şi înţelepciune, pentru a ne îndruma pe calea cea îngustă a mântuirii.  

Colind

Colind

9 января 2018

Cât de mult afară ninge Peste tot se lasă omăt Cumpăna fântânii plânge De gerul aspru tămâiet Colind, se aud monoton în stradă Ninge, s-a născut Iisus Hristos,  

Mai puține rugăciuni?

Mai puține rugăciuni?

2 января 2018

Vara trecută, înaintea Tainei Cununiei, un naş grăbit (pilot de curse) mă întreabă: — Părinte, nu puteţi tăia din slujbă? Nu puteţi să puneţi mai puţine rugăciuni? Ne presează timpul. Atunci, l-am întrebat: — Dragule, înaintea unei curse, în garaj, le spui mecanicilor să îţi pună plăcuţe de frână numai la roata din dreapta, să îţi strângă frâna de mână numai pe jumătate şi să îţi pună în filtru numai doi litri de ulei? — Nu părinte, m-aş teme, trebuie să facă tot! — Apăi dragule, şi eu mă tem. Facem toată slujba.  

Protoiereul Igor Gordilă se lipsește de dreptul de a săvîrși cele sfinte

Protoiereul Igor Gordilă se lipsește de dreptul de a săvîrși cele sfinte

30 декабря 2017

Protoiereului Igor(Gordilă) clericul Eparhiei de Bălți și Fălești a BOM, Decret de excomunicare. În urma acuzațiilor a mai multor surse mediatice care, după o cercetare minuțioasă sau dovedit a fi adevărate, au fost scoase la iveală mai multe abateri și delicte disciplinare a preotului Igor Gordilă, care formează un cumul de încălcări incompatibil cu adecvata comportare a slujitorului Bisericii. Avînd în vedere gravitatea abaterilor de la Regulamentul de procedură bisericească și, mai ales, încălcarea prevederilor Sfintelor Canoane Apostolicești nr. 25,54 și 55, precum... 

Adunarea generală a preoților din Episcopia de Bălți și Fălești

Adunarea generală a preoților din Episcopia de Bălți și Fălești

28 декабря 2017

Joi, 28 decembrie 2017, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți a avut loc adunarea ordinară a clericilor din cuprinsul Episcopiei de Bălți și Fălești. Adunarea a fost prezidată de Preasfințitul Marchel și a debutat cu intonarea cântării „Veșnica pomenire” în memoria nou-adormiţilor robilor lui Dumnezeu: a protoiereului Valeriu Dubenco și a preotesei Iraida. În cadrul întrunirii Ierarhul a făcut cunoștință preoților cu cele mai relevante subiecte ale vieții eparhiale:  

Pilde despre bogați

Un om credincios şi bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă. Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci. Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare. La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furişau — şi plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că cei doi prieteni împărţit între ei averea.
Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră,
Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.
Aşa că puţini ajung la ţinta alergării…
Mulţi chemaţi, puţini aleşi.

Un bogat plin de credinţă avea o nevastă necredincioasă.
Orice i s-ar fi întâmplat, bogatul zicea: «E bine aşa». Într-o zi, amândoi treceau printr-o pădure, având la ei o mare sumă de bani, pe care o duceau drept danie la mănăstire.
Pe drum, o creangă răzleaţă de la un copac, prinse lanţul de mărgele scumpe de la gâtul femeii, risipindu-le. Opriră trăsura. Bărbatul zise: «E bine aşa», dar femeia, cu răbdarea pierdută, se văicărea, căutându-şi mărgelele prin praful drumului.
Pe când stăteau acolo, veni în goană spre ei, pădurarul care păzea pădurea aceea şi le zise:
— «Întoarceţi repede trăsura îndărăt, că chiar acum am primit veste că la capătul pădurii vă aşteaptă nişte tâlhari să vă prade. Dacă nu aţi fi întârziat, aţi fi fost în mâinile lor.»
Întoarseră trăsura şi porniră în grabă. Bărbatul zise femeii:
— «Ai văzut că a fost bine aşa?»
Femeia nu mai zise nimic, ci mulţumi lui Dumnezeu care îi ferise de tâlhari.

La un om credincios veni un gospodar, care începu să-şi laude nevasta, zicând:
— «Nevasta mea e frumoasă…”
Omul credincios scrise atunci un zero pe-o hârtie. Gospodarul mai zise:
— «Femeia mea este bogată…»
Credinciosul mai scrise un alt zero la cel mai dinainte.
— «Femeia mea e de neam mare…”
Scrise un alt zero.
— „Femeia mea e harnică…”
Alt zero.
— «Femeia mea e casnică…”
Iar un zero. Se făcuseră şase de zero. La urmă, gospodarul mai zise:
— «Femeia mea e cu frică de Dumnezeu şi-i cu purtări curate.»
Atunci omul acela credincios şi înţelept, puse in fruntea celor şase de zero, un unu, ceea ce dădu cifra de un milion.
Zise apoi:
— «Da, aşa, ai o mare avere la casa d-tale!”

Un bogat înţelept, nerobit averii, avea scris pe peretele odăii lui, aceste cuvinte: «Banul să fie totdeauna slugă, niciodată stăpân.»

Era un om bogat care toată viaţa lui, făcea bine, ajutând pe cei nevoiaşi.
Într-o zi, merse la dânsul un prieten şi, stând la sfat, omul bogat îi spuse că banca la care avea depuşi nişte bani, dăduse faliment, şi aşa pierduse acei bani.
Omul cel bun zise prietenului său:
— «Vezi: tocmai banii pe cari nu i-am dat, i-am pierdut. Nu era mai bine să-i fi dat şi pe aceia la săraci, căci nu-i pierdeam, ci le folosea lor?»
Şi de atunci, toată lumea spunea acestui om: «Bogătaşul cel fără bani.”
Când a murit, prietenii au scris pe mormântul lui, aceste vorbe: «Ce-am dat, am câştigat. Ce n-am dat, am pierdut.»

Într-o ţară, un om bogat avea întinse păduri de brad. Pe vremea unei ierni grele, veni la el într-o zi, un om şi-i zise:
— «Omule bogat, iarna e grea şi în sat la noi sunt mulţi care degeră de frig. Fii milostiv şi dă-le câte un braţ de lemne…”
— «N-am lemne de dat, plecaţi de la mine», i-a răspuns omul bogat.
Omul sărac l-a întrebat atunci:
— «Care-i bradul d-tale din pădurea asta?»
— «Cum care brad? Toţi sunt ai mei, răspunse bogatul.
— «Vreau să zic: atunci când vei pleca din lume, din care brad ţi se va face sicriul?» a răspuns săteanul.
Şi a plecat.
Nimeni nu ştie ce s-a petrecut cu bogatul, dar, după câteva zile, a chemat la sine pe cel pe care-l gonise, şi i-a spus:
— «Luaţi din pădure câte lemne aveţi nevoie… Şi mai luaţi şi cât trebuiesc să înălţaţi o biserică în sat…»
Dumnezeu trimesese bogatului duhul milosteniei.

Odată, un om bogat şi bun (Domnul să fie slăvit că se găsesc şi de aceştia!), trecând pe-o stradă, văzu un cerşetor. Duse mâna la buzunar şi, scoţând un ban de aur, îl dete cerşetorului.
Părându-i-se pomana prea mare şi, crezând că omul bogat se înşelase, cerşetorul îl ajunse din urmă şi dându-i banul, îi zise:
— «Domnule, poate v-aţi înşelat şi mi-aţi dat acest ban de aur…”
Bogatul îi răspunse:
— «Nu m-am înşelat, dar fiindcă ai un suflet cinstit, iată încă un ban de aur, să ai pentru nevoile dumitale… Cerşetorul îi mulţumi, iar bogatul îşi zise: «Iată că şi printre aceştia se poate găsi un om cumsecade.”

«Nu lucra ca pentru oameni…»

Unui om bogat fiindu-i milă de un zidar sărac, care avea şi o familie împovărată, l-a chemat la sine şi i-a zis:
— «Iată, vei face o casă pe colina aceea plină de soare… Te plătesc bine…”
Lucrătorul a făgăduit – şi omul i-a dat banii trebuitori.
Pe urmă, a plecat într-o ţară depărtată, iar lucrătorul s-a apucat să clădească locuinţa.
Muncitorul sărac, care nu cunoştea pe Dumnezeu, şi-a zis: » Voi lua materiale ieftine şi proaste şi voi înşela, pe omul bogat. Cu diferenţa de bani, voi petrece…”
Aşa a şi făcut. A ridicat o casă şubredă, gata s-o dărâme un vânt mai tare, iar banii ce i-au rămas i-a cheltuit.
Când s-a întors bogatul din drumul făcut, a chemat din nou la sine pe lucrător şi i-a zis:
— «Iată, casa ce-ai făcut e a ta — primeşte acest înscris de dăruire de la mine… Să locuieşti în ea cu nevasta şi cu copiii tăi!”
Lucrătorul a rămas uimit şi ruşinat… Crezând că înşeală pe bogat, se înşelase pe sine…
De-atunci, orice-ar lucra, nu mai lucrează ca pentru oameni, ci ca pentru Dumnezeu.

Zidul urei

Un om care nu cunoştea pe Dumnezeu, ajunse bogat.
Trăind rău cu un vecin al său, se hotărî să se răzbune împotriva lui. Ridică aşadar, un zid înalt în dreptul casei acelui vecin, după care îşi făcu o casă cu mult mai mare şi mai frumoasă decât cea din vremea când era sărac.
Zidul acela înalt, luă toată lumina casei vecinului său. Intr-o zi el văzu la poarta vecinului, un dric. Unul din copiii lui murise de oftică.
Omul rău ~ gândi: «Oare, nu sunt eu de vină?» Peste alt an, alt dric.
Omul se gândi, cutremurat: «Desigur, zidul meu e de vină!” Şi avu pornirea să-l dărâme. Dar nu-şi săvârşi gândul. Peste puţin, află că vecinul căzuse la pat.
Omul rău le furase lumina soarelui.
Plin de căinţă, chemă un meşter şi-i porunci să dea jos zidul ticălos. Dar totul fu zadarnic, căci peste puţine zile, dricul se înfăţişă din nou la poarta vecinului.
Zidul urii trebuie dărâmat mai înainte de a pieri viaţa.

Cămaşa fericitei

Era pe vremea unui război. O doamnă bogată, care-şi petrecea vremea în trândăvie şi bârfire, auzi într-o zi povestirea cu cămaşa fericitului. Atunci ea râse:
— «Sunt nişte proşti… Iată eu am să mă duc să caut cămaşa unei femei fericite şi am s-o aduc.” Şi a pornit la una din prietenele sale şi a întrebat-o dacă-i fericită. Aceea i-a răspuns că nu. Aşa la alta, şi la alta, pe care ea le credea foarte fericite. Şi au zis şi acelea nu.
Descurajată, a pornit atunci la preot, rugându-l să-i arate o femeie fericită, pentru a-i cere cămaşa. Preotul i-a răspuns că ştie el o femeie fericită, dar e dusă cu oştirea în război, ca să îngrijească pe răniţi.
Merse atunci la spitalul unde se găsea această femeie şi aflând-o, a întrebat-o:
— „Eşti cu adevărat fericită?”
ea i-a răspuns cu faţa plină ele bucurie:
— „Da… Îngrijind pe aceşti fraţi ai mei, simt o fericire fraţi ai mei, simt o fericire nespusă, — aşteptând fericirea din ceruri.”
Atunci căutătoarea de fericire i-a zis:
— „Te rog dă-mi cămaşa dumitale.”
Femeia fericită i-a zis:
— „N-o mai am. Azi dimineaţă lipsea pânza de legat rănile şi mi-am sfâşiat cămaşa întru aceasta.”
Înţelepţită, femeia aceea tăcea şi plângea.

Noi nu putem şti toate

Odată, un negustor bogat se întorcea acasă, după ce vânduse multă marfă, într-un iarmaroc. Avea, aşadar, cu sine, o însemnată sumă de bani. Mergând cu căruţa pe drum, se porni o ploaie mare. Negustorul, necăjit din această pricină, ridică glas de cârtire împotriva lui Dumnezeu, zicând:
— «La ce mai e bună şi ploaia aceasta, Doamne?» Dar cum mergea aşa, iată că se ivi în faţa căruţei un bandit, care întinse puşca spre el, voind să-l omoare, ca, pe urmă, să-l jefuiască.
Negustorul rămase încremenit.
Hoţul apăsă pe trăgaci, dar arma nu luă foc. Din pricina ploii, capsa şi pulberea se udaseră.
Văzând aceasta, negustorul dădu bice cailor şi luând-o la goană, scăpă de tâlhar.
După ce ieşi din impas, se opri, se închină şi zise:
— «Iartă-mă, Doamne, că n-am ştiut ce zic. De nu era ploaia, tâlharul m-ar fi ucis.»
Şi de-atunci, negustorul acela nu mai cârtea niciodată.

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.