versiunea moldoveneasca русская версия


Mănăstirea „Sf.M.Mc.Dimitrie” a găzduit racla cu moaște ale sfinților Pantelimon, Luca și Matrona

Mănăstirea „Sf.M.Mc.Dimitrie” a găzduit racla cu moaște ale sfinților Pantelimon, Luca și Matrona

23 июня 2017

Cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, mănăstirea „Sf.M.Mc.Dimitrie”, de lângă satul Izvoare , raionul Fălești, a fost gazda pentru o zi a mai multor sfințenii alese: icoana Sf.M.Mc.Pantelimon, racla cu un fragment din moaștele Sf.Ier.Luca din Crimeia și racla cu un fragment din moaștele Sf.Fer.Matrona de la Moscova. Cu acest prilej arhimandritul Zosima Aftene împreună cu obștea monahală a făcut priveghere de noapte și sfânta Liturghie la miezul nopții, considerând că gândurile și grijile lumești domină mai puțin pacea sufletului și liniștea rugăciunii.  

În viaţă nimic nu este întâmplător

În viaţă nimic nu este întâmplător

17 июня 2017

Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin de lepră.  

Păcatul nerespectării zilelor de post

Păcatul nerespectării zilelor de post

16 июня 2017

Postul are un caracter de jertfă pe care noi oamenii o aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm depunem un efort conştient prin care noi oferim lui Dumnezeu, ființa noastră întreagă, trupul şi sufletul. Când nu ne înfrânăm şi nu păstrăm aceste reguli minime, cădem în stadiul animalităţii iraţionale. Oamenii care nu postesc nici măcar puțin, niciodată nu pot simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu pot să aibă bucurii duhovniceşti în viaţă,  

Rugăciunea care a unit satul Clococenii Vechi

Rugăciunea care a unit satul Clococenii Vechi

8 июня 2017

„Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mt.18,20). Marți, 6 iunie 2017, locuitorii satului Clococenii Vechi, raionul Glodeni, au avut parte de o adevărată sărbătoare cu ocazia slujirii unui sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Victor Guleac, blagocinul raionului Glodeni. Prilejul rugăciunii l-a constituit poposirea în localitate a unor sfințenii mari:  

Hramul catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena”

Hramul catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena”

6 июня 2017

Sâmbătă, 3 iunie 2017, în ziua hramului catedralei „Sf.Împ.Constatin și Elena” din Bălți, Preasfințitul Marchel a oficiat dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunității enoriașilor, care fregventează catedrala episcopală. Sărbătorea a fost înfrumusețată de prezența în jurul Arhipăstorului a multor creștini, de soborul de preoți și în special de interpretarea liturgică a corului arhieresc, condus de protoiereul Alexandru Paiul.  

Hramul mănăstiri „Sfînta Treime” din satul Glinjeni

Hramul mănăstiri „Sfînta Treime” din satul Glinjeni

6 июня 2017

Mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Glinjeni,raionul Fălești, s-a îmbrăcat cu veșminte de sărbătoare pentru prăznuirea hramului. Curtea mănăsirii este aranjată cu mulțimea de flori mirositoare, credincioșii pășesc cu bucurie în suflet pragul bisericii pentru ascultarea sfintei Liturghii. Au avut ca oaspeți la acest eveniment luminat pe protoiereul mitrofor Petru Ciunciuc, secretarul eparhial, protoiereul Valentin Pînzaru și protodiacon Ștefan Rotari. Corul condus de maica Agnesia, s-a evedințiat cu cîntările armonioase,  

Slujbă arhierească în parohia „Sf.Irh.Nicolae” din satul Cotiujeni Mici

Slujbă arhierească în parohia „Sf.Irh.Nicolae” din satul Cotiujeni Mici

5 июня 2017

Luni, 5 iunie 2017, de sărbătoarea Sfîntului Duh, Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, înconjurat de un sobor de preoți a săvărșit sfînta Liturghie în biserica „Sf. Irh. Nicolae” din satul Cotiujeni Mici, raionul Sîngerei. În ograda bisericii Arhiereul a fost întîmpinat de protoiereul Gheorghe Turculeț, parohul sfîntului locaș  

Film documentar pro viață

Film documentar pro viață

26 мая 2017

 

Înălțarea Domnului sărbătorită la catedrala episcopală

Înălțarea Domnului sărbătorită la catedrala episcopală

25 мая 2017

Joi, 25 mai 2017, de sărbătoarea Înălțarea Domnului, Preasfințitul Marchel a oficiat sfânta Liturghie în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din municipiul Bălți. Alături de arhipăstor s-au rugat soborul de clerici ai catedralei, dar și mulți creștini, enoriași fideli ai bisericii. După citirea pericopei evanghelice, Episcopul Marchel a explicat credincioșilor de ce Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, dar și semnificația practică a sărbătorii.  

11:30

11:30

24 мая 2017

 

Pilde despre bogați

Un om credincios şi bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă. Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci. Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare. La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furişau — şi plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că cei doi prieteni împărţit între ei averea.
Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră,
Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.
Aşa că puţini ajung la ţinta alergării…
Mulţi chemaţi, puţini aleşi.

Un bogat plin de credinţă avea o nevastă necredincioasă.
Orice i s-ar fi întâmplat, bogatul zicea: «E bine aşa». Într-o zi, amândoi treceau printr-o pădure, având la ei o mare sumă de bani, pe care o duceau drept danie la mănăstire.
Pe drum, o creangă răzleaţă de la un copac, prinse lanţul de mărgele scumpe de la gâtul femeii, risipindu-le. Opriră trăsura. Bărbatul zise: «E bine aşa», dar femeia, cu răbdarea pierdută, se văicărea, căutându-şi mărgelele prin praful drumului.
Pe când stăteau acolo, veni în goană spre ei, pădurarul care păzea pădurea aceea şi le zise:
— «Întoarceţi repede trăsura îndărăt, că chiar acum am primit veste că la capătul pădurii vă aşteaptă nişte tâlhari să vă prade. Dacă nu aţi fi întârziat, aţi fi fost în mâinile lor.»
Întoarseră trăsura şi porniră în grabă. Bărbatul zise femeii:
— «Ai văzut că a fost bine aşa?»
Femeia nu mai zise nimic, ci mulţumi lui Dumnezeu care îi ferise de tâlhari.

La un om credincios veni un gospodar, care începu să-şi laude nevasta, zicând:
— «Nevasta mea e frumoasă…”
Omul credincios scrise atunci un zero pe-o hârtie. Gospodarul mai zise:
— «Femeia mea este bogată…»
Credinciosul mai scrise un alt zero la cel mai dinainte.
— «Femeia mea e de neam mare…”
Scrise un alt zero.
— „Femeia mea e harnică…”
Alt zero.
— «Femeia mea e casnică…”
Iar un zero. Se făcuseră şase de zero. La urmă, gospodarul mai zise:
— «Femeia mea e cu frică de Dumnezeu şi-i cu purtări curate.»
Atunci omul acela credincios şi înţelept, puse in fruntea celor şase de zero, un unu, ceea ce dădu cifra de un milion.
Zise apoi:
— «Da, aşa, ai o mare avere la casa d-tale!”

Un bogat înţelept, nerobit averii, avea scris pe peretele odăii lui, aceste cuvinte: «Banul să fie totdeauna slugă, niciodată stăpân.»

Era un om bogat care toată viaţa lui, făcea bine, ajutând pe cei nevoiaşi.
Într-o zi, merse la dânsul un prieten şi, stând la sfat, omul bogat îi spuse că banca la care avea depuşi nişte bani, dăduse faliment, şi aşa pierduse acei bani.
Omul cel bun zise prietenului său:
— «Vezi: tocmai banii pe cari nu i-am dat, i-am pierdut. Nu era mai bine să-i fi dat şi pe aceia la săraci, căci nu-i pierdeam, ci le folosea lor?»
Şi de atunci, toată lumea spunea acestui om: «Bogătaşul cel fără bani.”
Când a murit, prietenii au scris pe mormântul lui, aceste vorbe: «Ce-am dat, am câştigat. Ce n-am dat, am pierdut.»

Într-o ţară, un om bogat avea întinse păduri de brad. Pe vremea unei ierni grele, veni la el într-o zi, un om şi-i zise:
— «Omule bogat, iarna e grea şi în sat la noi sunt mulţi care degeră de frig. Fii milostiv şi dă-le câte un braţ de lemne…”
— «N-am lemne de dat, plecaţi de la mine», i-a răspuns omul bogat.
Omul sărac l-a întrebat atunci:
— «Care-i bradul d-tale din pădurea asta?»
— «Cum care brad? Toţi sunt ai mei, răspunse bogatul.
— «Vreau să zic: atunci când vei pleca din lume, din care brad ţi se va face sicriul?» a răspuns săteanul.
Şi a plecat.
Nimeni nu ştie ce s-a petrecut cu bogatul, dar, după câteva zile, a chemat la sine pe cel pe care-l gonise, şi i-a spus:
— «Luaţi din pădure câte lemne aveţi nevoie… Şi mai luaţi şi cât trebuiesc să înălţaţi o biserică în sat…»
Dumnezeu trimesese bogatului duhul milosteniei.

Odată, un om bogat şi bun (Domnul să fie slăvit că se găsesc şi de aceştia!), trecând pe-o stradă, văzu un cerşetor. Duse mâna la buzunar şi, scoţând un ban de aur, îl dete cerşetorului.
Părându-i-se pomana prea mare şi, crezând că omul bogat se înşelase, cerşetorul îl ajunse din urmă şi dându-i banul, îi zise:
— «Domnule, poate v-aţi înşelat şi mi-aţi dat acest ban de aur…”
Bogatul îi răspunse:
— «Nu m-am înşelat, dar fiindcă ai un suflet cinstit, iată încă un ban de aur, să ai pentru nevoile dumitale… Cerşetorul îi mulţumi, iar bogatul îşi zise: «Iată că şi printre aceştia se poate găsi un om cumsecade.”

«Nu lucra ca pentru oameni…»

Unui om bogat fiindu-i milă de un zidar sărac, care avea şi o familie împovărată, l-a chemat la sine şi i-a zis:
— «Iată, vei face o casă pe colina aceea plină de soare… Te plătesc bine…”
Lucrătorul a făgăduit – şi omul i-a dat banii trebuitori.
Pe urmă, a plecat într-o ţară depărtată, iar lucrătorul s-a apucat să clădească locuinţa.
Muncitorul sărac, care nu cunoştea pe Dumnezeu, şi-a zis: » Voi lua materiale ieftine şi proaste şi voi înşela, pe omul bogat. Cu diferenţa de bani, voi petrece…”
Aşa a şi făcut. A ridicat o casă şubredă, gata s-o dărâme un vânt mai tare, iar banii ce i-au rămas i-a cheltuit.
Când s-a întors bogatul din drumul făcut, a chemat din nou la sine pe lucrător şi i-a zis:
— «Iată, casa ce-ai făcut e a ta — primeşte acest înscris de dăruire de la mine… Să locuieşti în ea cu nevasta şi cu copiii tăi!”
Lucrătorul a rămas uimit şi ruşinat… Crezând că înşeală pe bogat, se înşelase pe sine…
De-atunci, orice-ar lucra, nu mai lucrează ca pentru oameni, ci ca pentru Dumnezeu.

Zidul urei

Un om care nu cunoştea pe Dumnezeu, ajunse bogat.
Trăind rău cu un vecin al său, se hotărî să se răzbune împotriva lui. Ridică aşadar, un zid înalt în dreptul casei acelui vecin, după care îşi făcu o casă cu mult mai mare şi mai frumoasă decât cea din vremea când era sărac.
Zidul acela înalt, luă toată lumina casei vecinului său. Intr-o zi el văzu la poarta vecinului, un dric. Unul din copiii lui murise de oftică.
Omul rău ~ gândi: «Oare, nu sunt eu de vină?» Peste alt an, alt dric.
Omul se gândi, cutremurat: «Desigur, zidul meu e de vină!” Şi avu pornirea să-l dărâme. Dar nu-şi săvârşi gândul. Peste puţin, află că vecinul căzuse la pat.
Omul rău le furase lumina soarelui.
Plin de căinţă, chemă un meşter şi-i porunci să dea jos zidul ticălos. Dar totul fu zadarnic, căci peste puţine zile, dricul se înfăţişă din nou la poarta vecinului.
Zidul urii trebuie dărâmat mai înainte de a pieri viaţa.

Cămaşa fericitei

Era pe vremea unui război. O doamnă bogată, care-şi petrecea vremea în trândăvie şi bârfire, auzi într-o zi povestirea cu cămaşa fericitului. Atunci ea râse:
— «Sunt nişte proşti… Iată eu am să mă duc să caut cămaşa unei femei fericite şi am s-o aduc.” Şi a pornit la una din prietenele sale şi a întrebat-o dacă-i fericită. Aceea i-a răspuns că nu. Aşa la alta, şi la alta, pe care ea le credea foarte fericite. Şi au zis şi acelea nu.
Descurajată, a pornit atunci la preot, rugându-l să-i arate o femeie fericită, pentru a-i cere cămaşa. Preotul i-a răspuns că ştie el o femeie fericită, dar e dusă cu oştirea în război, ca să îngrijească pe răniţi.
Merse atunci la spitalul unde se găsea această femeie şi aflând-o, a întrebat-o:
— „Eşti cu adevărat fericită?”
ea i-a răspuns cu faţa plină ele bucurie:
— „Da… Îngrijind pe aceşti fraţi ai mei, simt o fericire fraţi ai mei, simt o fericire nespusă, — aşteptând fericirea din ceruri.”
Atunci căutătoarea de fericire i-a zis:
— „Te rog dă-mi cămaşa dumitale.”
Femeia fericită i-a zis:
— „N-o mai am. Azi dimineaţă lipsea pânza de legat rănile şi mi-am sfâşiat cămaşa întru aceasta.”
Înţelepţită, femeia aceea tăcea şi plângea.

Noi nu putem şti toate

Odată, un negustor bogat se întorcea acasă, după ce vânduse multă marfă, într-un iarmaroc. Avea, aşadar, cu sine, o însemnată sumă de bani. Mergând cu căruţa pe drum, se porni o ploaie mare. Negustorul, necăjit din această pricină, ridică glas de cârtire împotriva lui Dumnezeu, zicând:
— «La ce mai e bună şi ploaia aceasta, Doamne?» Dar cum mergea aşa, iată că se ivi în faţa căruţei un bandit, care întinse puşca spre el, voind să-l omoare, ca, pe urmă, să-l jefuiască.
Negustorul rămase încremenit.
Hoţul apăsă pe trăgaci, dar arma nu luă foc. Din pricina ploii, capsa şi pulberea se udaseră.
Văzând aceasta, negustorul dădu bice cailor şi luând-o la goană, scăpă de tâlhar.
După ce ieşi din impas, se opri, se închină şi zise:
— «Iartă-mă, Doamne, că n-am ştiut ce zic. De nu era ploaia, tâlharul m-ar fi ucis.»
Şi de-atunci, negustorul acela nu mai cârtea niciodată.

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.