versiunea moldoveneasca русская версия


Tezaurul pascal din s.Pînzăreni

Tezaurul pascal din s.Pînzăreni

22 апреля 2018

În duminica mironosițelor, 22 aprilie 2018, în satul Pînzăreni, raionul Fălești, s-a desfășurat festivalul cântului pascal al blagociniei Fălești 1, cu genericul „Cânta-voi Dumnezeului meu”, ediţia a VIII-a, organizat de către Secţia raională Cultură şi Turism în colaborare cu blagocinia 1 din raionul Făleşti. Debutul evenimentului a avut loc în biserica „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, prin oficierea sfintei Liturghii de preotul-paroh Nicolae Fusu. Festivalul a început cu cuvintele de binecuvântare ale părintelui-blagocin Anatolie Negură  

În pelerinaj la sfintele mănăstiri ale Moldovei

În pelerinaj la sfintele mănăstiri ale Moldovei

16 апреля 2018

„Mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul cel de pe pământ și locul în care se arată iubirea lui Dumnezeu” (Părintele Teofil Părăian). Cu ajutorul bunului Dumnezeu și binecuvîntarea Preasfințitului Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, marți, 10 aprilie și joi, 12 aprlie 2018, în săptămîna luminată, cînd toată suflarea se bucură de sărbătorile pascale, elevii de la Liceul Teoretic „Olimp” din or. Sîngerei, au vizitat cîteva mănăstiri:  

Lăsaţi copiii să vină la Mine (Mc.10,14)

Lăsaţi copiii să vină la Mine (Mc.10,14)

16 апреля 2018

În săptămâna luminată un grup de copii din instutuția preșcolară din satul Copăceni, raionul Sîngerei, au vizitat biserica „Sfînta Treime” din localitate. Aici copiii au fost așteptați și întîmpinați de preotul Serghei Bularga, care le-a povestit copiilor despre semnificația sărbătorilor pascale. La final micii creștini au primit în dar cărți de rugăciune.  

„Sub lumina învierii” — festivalul pascal din s.Sturzovca

„Sub lumina învierii” — festivalul pascal din s.Sturzovca

14 апреля 2018

„Dumnezeu dă har celui smerit”. Oamenii din raionul Glodeni sunt cu suflet mare și cu pace în el, de aceea au fost dotați de Dumnezeu cu un talent bogat, pe care l-au împărtășit și astăzi, la Festivalul raional al cântecului sacru pascal ”Sub lumina învierii”. Festivalul s-a desfășurat pentru a cincea oară. Evenimentul a avut loc marți, 10 aprilie 2018, în satul Sturzovca și a întrunit sute de participanți și oaspeți. Festivalul cântecului pascal a fost onorat de PS Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, dar și de numeroși oaspeți din raionul Glodeni și din... 

Festivalul cântului pascal din Albinețul Vechi

Festivalul cântului pascal din Albinețul Vechi

10 апреля 2018

Marți, 10 aprilie 2018, în satul Albinețul Vechi, raionul Fălești, s-a desfășurat festivalul cântului pascal al blagociniei Fălești 2, cu genericul „Cânta-voi Dumnezeului meu”, ediţia a VIII-a, organizat de către Secţia raională Cultură şi Turism în colaborare cu blagocinia 2 din raionul Făleşti. Debutul evenimentului a avut loc în biserică, prin rugăciunea de binecuvântare, săvârșită de blagocinul sectorului Fălești 2 – protoiereul Oleg Fistican, protoiereul Serghei Lupușor – parohul bisericii și soborul preoțesc.  

PASTORALA PREASFINȚITULUI MARCHEL LA ÎNVIEREA DOMNULUI

PASTORALA PREASFINȚITULUI MARCHEL LA ÎNVIEREA DOMNULUI

6 апреля 2018

„Iisuse, Cel ce ai Înviat din morți, înviază și sufletele noastre” (Acatistul Învierii). Iată, de aproape două milenii, an de an, indiferent de factorii istorici, sociali sau ideologici, creștinătatea prăznuiește Sărbătoarea-sărbătorilor și Praznicul-praznicilor – Învierea din morți a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Bucuria Paștelui, simțită și trăită mai întîi de sufletul creștinesc care este o mărturie vie a dragostei Lui Dumnezeu față de cununa creației Sale – Omul, răbufnește în succinta, convingătoarea și veșnic vie salutarea pascală:  HRISTOS... 

Tipic pentru 07.04.2018

Tipic pentru 07.04.2018

5 апреля 2018

Вечерня Великого Пятка. Возглас: «Благословен Бог наш…». Чтец (по Уставу, «предстоятель глаголет»): «Слава Тебе, Боже наш…», «Царю Небесный», Трисвятое. По «Отче наш» иерей – возглас: «Яко Твое есть Царство…». «Аминь», «Господи, помилуй» (12), «Слава, и ныне», «Прииди́те, поклони́мся» (трижды), и читается предначинательный псалом:... 

Întrunirea președintelui Republicii Moldova, domnul Igor Dodon, cu preoțimea Eparhiei de Bălți și Fălești

Întrunirea președintelui Republicii Moldova, domnul Igor Dodon, cu preoțimea Eparhiei de Bălți și Fălești

4 апреля 2018

Miercuri, 4 aprilie 2018, Adunarea Eparhială trimestrială a preoților din Episcopia de Bălți și Fălești a fost condusă de Preasfințitul Marchel și onorată cu prezența președintelui Țării, Excelența Sa, domnul Igor Dodon. În cadrul adunării, Preasfințitul Marchel a exprimat recunoștință domnului președinte pentru susținerea deschisă a valorilor Ortodoxe, atât declarativ, cât mai ales pragmatic. La rândul său, domnul președinte Igor Dodon a reitereat ceea ce avem în comun, că va susține în continuare: patriotismul, istoria Moldovei, credința ortodoxă, valorile... 

Donația creștinilor din s.Musteață

Donația creștinilor din s.Musteață

2 апреля 2018

Luni, 2 aprilie 2018, tradițional deja, la finalul Postului Mare, milostenia creștinilor din satul Musteață, raionul Fălești, a ajuns la destinație. Actul de caritate a fost adus la îndeplinire de părintele – blagocin Oleg Fistican la beneficiarii „Casa Speranței” și „Casa Comunitară” din orașul Fălești. Pe această cale părintele Oleg le mulțumește creștinilor din satul Musteață și îndeamnă pe toți să le treacă mai des pragul persoanelor instituționalizate, căci așa traducem în faptă cuvântul Sfintei Scripturi că „credinţa fără de fapte moartă... 

Cateheză: prima convorbire despre Crez

Cateheză: prima convorbire despre Crez

29 марта 2018

#cateheză. Începem de azi câteva lecții catehetice, menite să vă ofere în calitate de naș o idee minimă despre importanța credinței și a botezului. Mulți privesc de la distanță viața Bisericii Ortodoxe cu îngrijorare. Iar una dintre principalele temeri pe care le au oamenii este că Ortodoxia pare să fie o lume a interdicțiilor. Totul pare interzis. Peste tot restricții. Peste tot, canoane, dogme, tipic, multe cerințe. Și, mai ales, unii obiectează că dogmele limitează libertatea gândirii. Dar de aproape privită, credința nu este rece.  

Pildă despre o cioară

O cioara traia in padure si era absolut multumita de viata sa. Insa intr-o zi a vazut o lebada… “Aceasta lebada este atat de alba”, s-a gandit cioara. “Si eu sunt atat de neagra. Aceasta lebada trebuie sa fie cea mai fericita pasare din lume.” Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gandea. “De fapt”, i-a raspuns lebada. “Simteam ca sunt cea mai fericita pasare din imprejurimi pana cand am vazut un papagal care avea doua culori.

Acum cred ca papagalul este cea mai fericita pasare care a fost creata” Apoi cioara l-a abordat pe papagal. Papagalul i-a explicat: “Am trait o viata foarte fericita pana cand am vazut un paun. Eu am doar doua culori, insa paunul are o multitudine de culori.”

Mai tarziu, cioara a vizitat un paun de la gradina zoologica si a vazut ca sute de oameni s-au adunat ca sa il vada. Dupa ce oamenii au plecat, cioara s-a apropiat de paun. “Draga paun”, a spus cioara. “Esti atat de frumos, in fiecare zi mii de oameni vin sa te vada. Cand oamenii ma vad pe mine, imediat ma gonesc. Cred ca esti cea mai fericita pasare de pe planeta.”

Paunul a raspuns: “Am crezut dintotdeauna ca sunt cea mai frumoasa si fericita pasare de pe planeta. Insa din cauza frumusetii mele, sunt inchis in aceasta gradina zoologica. Am cercetat cu atentie gradina zoologica si am
realizat ca cioara este singura pasare care nu este inchisa intr-o cusca. Asa ca zilele trecute m-am gandit ca daca as fi o cioara, as putea sa hoinaresc fericit pretutindeni.
Morala: Aceasta este si problema noastra. Ne comparam in mod zadarnic cu altii si ne intristam. Nu pretuim ceea ce Dumnezeu ne-a dat ceea ce duce la ciclul vicios al nefericirii!.
Invata sa fii fericit cu ceea ce ai in loc sa te agati de ceea ce nu ai!!
Intotdeauna va exista cineva care va avea mai mult sau mai putin decat ai tu!

Să nu fii ca fareseul comparându-te mereu cu alții!

Din aceași categorie:


К записи есть 1 комментарий

Să nu fii ca fareseul comparându-te mereu cu alții!