versiunea moldoveneasca русская версия


La hramul bisericii din s.Musteață

La hramul bisericii din s.Musteață

21 ноября 2017

Ziua de 21 noiembrie 2017, când facem pomenirea Sfinților Arhistrategi Mihail și Gavriil, este ziua hramului bisericii noi din satul Musteață, raionul Fălești. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe părintele-blagocin și totodată parohul bisericii, protoiereul Oleg Fistican. Alături de sfinția sa a coliturghisit prot. Ioan Vidmichi, din s. Văleni, r.Cahul și prot. Iulian Procopciuc, din s.Andrușul-de-Sus, r.Cahul, originari din satul Musteață. La finalul slujbei a fost  

Zi de hram la Sîngerei

Zi de hram la Sîngerei

21 ноября 2017

Marți, 31 noiembrie 2017, cînd sunt pomeniți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, una din bisericile orașului Sîngerei și-a serbat Hramul. Sfînta Liturghie a fost săvărșită de un sobor de preoți și diaconi, avândul ca protos pe protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. Printre cei prezenți la sfînta sărbătoare a fost și primarul orașului Gheorghe Brașovschi și alți funcționari publici. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire, după care a urmat tradiționala agapa frățească. Felicităm pe toți... 

Liturghie aniversară în s.Pînzăreni.

Liturghie aniversară în s.Pînzăreni.

20 ноября 2017

În ajunul hramului, luni, 20 noiembrie 2017, în biserica „Sf.Arh.Mihail și Gavriil” din satul Pînzăreni, raionul Fălești, a fost oficiată sfânta Liturghie de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe părintele-blagocin Anatolie Negură. Slujba a fost prilejuită de aniversarea a 30 de ani de viață ai părintelui-paroh Nicolae Fusu. Sărbătoarea a fost înfrumusețată de interpetarea liturgică a corului Axion, format din preoți și preotese. Din numele confraților preoți, dar și a enoriașilor părintele-blagocin Anatolie i-a adresat omagiatului părinte Nicolae sincere... 

Duminica învierii fiicei lui Iair.

Duminica învierii fiicei lui Iair.

18 ноября 2017

Evanghelia de astăzi ni-l prezintă pe Iair, conducătorul sinagogii din Capernaum, a cărui fiică, în vârstă de 12 ani, se îmbolnăvise. Încrezător în darul supranatural al lui Iisus din Nazaret, Îl roagă să-l ajute. Domnul, receptiv la durerea tatălui, intervine în grabă, redând viaţa fiicei sale, care între timp murise.De la căderea strămoşilor noştri în păcat „nimeni nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preţ de răscumpărare” (Ps. 48, 7). De aceea, noi trebuie să fim totdeauna pregătiţi pentru ziua morţii noastre,  

Îngerul și ceapa

Îngerul și ceapa

10 ноября 2017

În Frații Karamazov este o istorioară populară despre o femeie în vârstă care nu trăia în chip plăcut lui Dumnezeu și de aceea după moarte a ajuns într-un lac de foc. Îngerul ei păzitor se străduia să facă tot ce putea ca să o ajute. Dar singura faptă bună pe care își amintea că o făcuse această femeie, era faptul că dăduse cândva o ceapă din grădină unei cerșetoare.  

Zi de hram în cinstea sfântului Dimitrie

Zi de hram în cinstea sfântului Dimitrie

9 ноября 2017

Miercuri, 8 noiembrie 2017 pomenirea sfântului mare mucenic Dimitrie a fost o sărbătoare deosebită pentru comunitățile care își serbează hramul. Cu această ocazie felicităm toți omagiaţii care poartă frumosul nume al sfântului Dimitrie, dar mai ales creştinii şi preoţii din eparhia noastră, care au ca hram  

Ce este iadul?

Ce este iadul?

4 ноября 2017

“…. ca să nu vină şi ei în acest loc de chin” (Luca 16,28). EXISTĂ O ALTĂ LUME? Iată, iubiţii mei, uriaşa întrebare pe care o pune astăzi Sfânta Evanghelie. M-am dus odată într-un sat şi acolo m-au întrebat: Cine a venit din lumea cealaltă? Oare a înviat cineva, ca să ne spună ce se întâmplă dincolo?… Dar ce credeţi, cei care cer să vadă un mort înviind, şi dacă acesta va învia, îl vor crede? Mă îndoiesc. Nu neg faptul că nu este o mică dovadă învierea unui mort. Dar există alta şi mai puternică. Şi mii de morţi să învieze din mormânt, nu... 

De ce botezăm pruncii?

De ce botezăm pruncii?

3 ноября 2017

Unii obiectează cu întrebarea “Cum poate un prunc sa creada si sa se boteze ?” Sigur ca la prima vedere, expresii ca “pocaieste-te si boteaza-te”, sau “crede si boteaza-te” pot da impresia ca numai adultii se pot boteza. Greseala acestui mod de a gandi nu consta în faptul ca un adult trebuie sa creada inainte de a se boteza, ci în aplicarea în cazul pruncilor unei porunci adresata adultilor. Biblia nu a fost scrisa pentru prunci, ei fiind în grija parintilor, care pot auzi, întelege si crede. În plus, mai trebuie facuta o distinctie importanta între botezul copilului si cel... 

Slujbă arhierească în satul Rădoaia, raionul Sîngerei

Slujbă arhierească în satul Rădoaia, raionul Sîngerei

31 октября 2017

Marți, 31 octombrie 2017, când facem pomenirea sfântului Apostol și Evanghelist Luca, Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, alături de un sobor impunător de preoți a liturghisit în biserica Înălțarea Domnului din satul Rădoaia, raionul Sîngerei. De la mic la mare s-au bucurat de sărbătoare, sfîntul locaș devenind neîncăpător. După sfânta Liturghie a urmat Te-deum de mulțumire, pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. În semn de recunoștință din partea Chiriarhului  

Evanghelia semănătorului

Evanghelia semănătorului

28 октября 2017

De ce ia diavolul sămânţa din inimile oamenilor? O spune Domnul: „Ca nu cumva, crezând, să se mântuiască”. Se vede preabine de aici că, credinţa în cuvântul lui Dumnezeu e temeiul şi rădăcina mântuirii noastre. Cine nu păstrează cuvântul lui Dumnezeu — şi nimic altceva decât cuvântul lui Dumnezeu — în inima sa, nu poate să se mântuiască. Asupra inimii neîncălzite de cuvântul lui Dumnezeu stă la pândă diavolul, ca să fure. Fericit cel ce păstrează cuvântul lui Dumnezeu în inima sa ca pe bunul cel mai de preţ, nelăsând nici oameni, nici demoni să calce... 

Ultimеle știri

Комментарии к записи Taina sfântului Maslu în s.Cobani отключены

Taina sfântului Maslu în s.Cobani

Vineri, 8 aprilie 2016, în biserica „Sf.Arh.Mihail și Gavriil” din satul Cobani, raionul Glodeni, la invitația preotului Grigore Sobuleac a fost oficiată taina sfântului Maslu de către un sobor de preoți, avându-l ca protos pe blagocninul circumscripției, protoiereul Victor Guleac. După miruirea creștinilor, a urmat rugăciunea de sfințire a mai mult…

Комментарии к записи O, neam necredincios, până când voi fi cu voi, până când vă voi suferi pe voi?! (Marcu9,19) отключены

O, neam necredincios, până când voi fi cu voi, până când vă voi suferi pe voi?! (Marcu9,19)

În vremea când Mântuitorul nostru Iisus Hristos umbla pe pământ cu ucenicii săi, prin părţile Palestinei, lumea era plină de multe feluri de duhuri necurate. Demonii iadului erau încuibaţi în sufletele şi trupurile multor oameni chinuidu-i îngrozitor. Aşa ne istoriseşte Sfânta Evanghelie de astăzi despre suferinţele unui copil surd şi mut, pe care duhul necurat îl arunca în foc şi-n apă, îl făcea să scrâşnească din dinţi, să spumege, îl trântea la pământ unde rămânea ca un mort sub povara groaznicelor chinuri. mai mult…

Комментарии к записи Amânarea sfintei împărtășanii pricinuiește vătămare отключены

Amânarea sfintei împărtășanii pricinuiește vătămare

Toate cele protivnice celor spuse până acum, le pricinuieşte creştinilor împărtăşirea cea rară. Pentru că cel ce întârzie să se împărtăşească nu face nici o pregătire, nu este atent, nu are atentă păzire faţă de gândurile rele. Pentru că amânarea îl face să cadă în lenevire şi să i se răcească căldura evlaviei şi a dumnezeieştii dragoste. Indelungarea vremii îl face să se poarte în viaţă cu neglijenţă şi nepăsare, să nu aibă teamă în suflet, sfială în simţuri şi pază a mişcărilor, face dezlegare deplină la mâncare şi la vorbă, mai mult…

Комментарии к записи La Bălți a avut loc adunarea ordinară a preoților отключены

La Bălți a avut loc adunarea ordinară a preoților

Marți, 5 aprilie 2016, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți, Preasfințitul Marchel a prezidat adunarea trimestrială a preoțior din cuprinsul eparhiei de Bălți și Fălești. Primul subiect anunțat a fost invitația de ajuta pe preoteasa Anastasia Tutunaru. De asemenea Ierarhul a reitereat imperativul de a întări paza bisericilor. Un alt anunț făcut de Episcop a fost pe marginea sfințeniilor care se află în catedrală: o raclă cu moaște ale mai multor sfinți, dar și un fragment din sfânta Cruce a Domnului. Sfințeniile se vor afla în catedrală până la Paști.
Alte subiecte au fost explicative, cu privire la hotărârile sinodului de la Moscova din 02.02.2016, despre sinaxa întâistătătorilor din Chambesy, despre întâlnirea Patriarhului cu papa, despre documentele propuse spre dezbatere la sinodul panortodox de la Creta. Întrunirea generală s-a încheiat cu intonarea Axionului, după care au urmat discuții individuale cu Episcopul.

Apel de ajutor pentru preoteasa Anastasia Tutunaru. mai mult…

Комментарии к записи Interviul PS Marchel la emisiunea MegaFon отключены

Interviul PS Marchel la emisiunea MegaFon


mai mult…

Комментарии к записи Întrunirea preoților din blagocinia Sîngerei отключены

Întrunirea preoților din blagocinia Sîngerei

Tradițional, în prima parte a fiecărui post, preoții din blagocinia Sîngerei se întrunesc pentru mărturisire. Și de această dată, cu binecuvîntarea Preasfințitului Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, la biserica „Sf.M.Mc.Gheorghe” din orașul Sîngerei, a avut loc adunarea trimestrială a clericilor din Protopopiat. Adunarea a fost prezidată de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului. S-au discutat următoarele subiecte de pe ordinea de zi: mai mult…

Комментарии к записи Duminica Crucii la catedrala episcopală отключены

Duminica Crucii la catedrala episcopală

Duminica, 3 aprilie 2016, dedicată cinstirii sfintei Cruci, Preasfințitul Marchel a oficiat sfânta Liturghie în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți. Alături de Ierarh au coliturghisit clericii catedralei și mulțime de enoriași, care au venit pentru a se împărtăși cu Sfânta Euharistie. Particularitatea slujbei a fost felicitarea protoiereului Ioan Purice, din numele clerului și păstoriților, adresată Episcopului, cu prilejul aniversării a 9 ani de slujire arhierească. mai mult…

Комментарии к записи Ce va folosi omului de va dobândi lumea întreagă şi-şi va pierde sufletul său?! (Marcu8,36) отключены

Ce va folosi omului de va dobândi lumea întreagă şi-şi va pierde sufletul său?! (Marcu8,36)

Aceste cuvinte pe care le-a spus Mântuitorul, ar trebui să fie scrise cu litere mari pretutindeni pe unde aleargă şi se ostenesc oamenii purtaţi de vârtejul acestei lumi. Privirile ar trebui să ne fie aţintite la Sfânta Cruce, la Dumnezeu. Omul care s-a răstignit pe ea pentru ca astfel neamul omenesc să fie izbăvit din robia morţii în care gemea. Pe Sfânta Cruce, atârnând între cer şi pământ, Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu şi-a dovedit pe deplin dumnezeirea Sa. mai mult…

Комментарии к записи Anunț отключены

Anunț

Marți, 5 aprilie 2016, ora 8:30, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți, va avea lor adunarea trimestrială a preoților din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. Adunarea va fi ordinară, alocuțiunea generală a Episcopului, iar la final discuții individuale. Se vor prezenta dările de seamă și se vor desbate cele mai stringente subiecte de ordin disciplinar și organizatoric.

Комментарии к записи Despre post cu părintele Gavriil Racoviță отключены

Despre post cu părintele Gavriil Racoviță

Corespondent: Biserica spune că postul nu înseamnă doar abținerea de la unele bucate, ci și de la anumite obiceiuri urîte. Spuneți-ne dumneavoastră, cum se ține un post corect? Părintele Gavriil: Postul este prima și cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu omenirii încă prin oprirea lui Adam de la un anumit fruct. Postul trebuie să fie liber, de la inimă și de la minte. Pentru a ne uni cu Hristos, noi postim. Aceasta este menirea noastră pe pămînt – să-i fim pe plac lui Dumnezeu, iar pentru asta trebuie să fim desăvîrșiți. Dar a posti nu înseamnă doar a te abține de la mai mult…