versiunea moldoveneasca русская версия


La hramul bisericii din s.Musteață

La hramul bisericii din s.Musteață

21 ноября 2017

Ziua de 21 noiembrie 2017, când facem pomenirea Sfinților Arhistrategi Mihail și Gavriil, este ziua hramului bisericii noi din satul Musteață, raionul Fălești. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe părintele-blagocin și totodată parohul bisericii, protoiereul Oleg Fistican. Alături de sfinția sa a coliturghisit prot. Ioan Vidmichi, din s. Văleni, r.Cahul și prot. Iulian Procopciuc, din s.Andrușul-de-Sus, r.Cahul, originari din satul Musteață. La finalul slujbei a fost  

Zi de hram la Sîngerei

Zi de hram la Sîngerei

21 ноября 2017

Marți, 31 noiembrie 2017, cînd sunt pomeniți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, una din bisericile orașului Sîngerei și-a serbat Hramul. Sfînta Liturghie a fost săvărșită de un sobor de preoți și diaconi, avândul ca protos pe protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. Printre cei prezenți la sfînta sărbătoare a fost și primarul orașului Gheorghe Brașovschi și alți funcționari publici. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire, după care a urmat tradiționala agapa frățească. Felicităm pe toți... 

Liturghie aniversară în s.Pînzăreni.

Liturghie aniversară în s.Pînzăreni.

20 ноября 2017

În ajunul hramului, luni, 20 noiembrie 2017, în biserica „Sf.Arh.Mihail și Gavriil” din satul Pînzăreni, raionul Fălești, a fost oficiată sfânta Liturghie de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe părintele-blagocin Anatolie Negură. Slujba a fost prilejuită de aniversarea a 30 de ani de viață ai părintelui-paroh Nicolae Fusu. Sărbătoarea a fost înfrumusețată de interpetarea liturgică a corului Axion, format din preoți și preotese. Din numele confraților preoți, dar și a enoriașilor părintele-blagocin Anatolie i-a adresat omagiatului părinte Nicolae sincere... 

Duminica învierii fiicei lui Iair.

Duminica învierii fiicei lui Iair.

18 ноября 2017

Evanghelia de astăzi ni-l prezintă pe Iair, conducătorul sinagogii din Capernaum, a cărui fiică, în vârstă de 12 ani, se îmbolnăvise. Încrezător în darul supranatural al lui Iisus din Nazaret, Îl roagă să-l ajute. Domnul, receptiv la durerea tatălui, intervine în grabă, redând viaţa fiicei sale, care între timp murise.De la căderea strămoşilor noştri în păcat „nimeni nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preţ de răscumpărare” (Ps. 48, 7). De aceea, noi trebuie să fim totdeauna pregătiţi pentru ziua morţii noastre,  

Îngerul și ceapa

Îngerul și ceapa

10 ноября 2017

În Frații Karamazov este o istorioară populară despre o femeie în vârstă care nu trăia în chip plăcut lui Dumnezeu și de aceea după moarte a ajuns într-un lac de foc. Îngerul ei păzitor se străduia să facă tot ce putea ca să o ajute. Dar singura faptă bună pe care își amintea că o făcuse această femeie, era faptul că dăduse cândva o ceapă din grădină unei cerșetoare.  

Zi de hram în cinstea sfântului Dimitrie

Zi de hram în cinstea sfântului Dimitrie

9 ноября 2017

Miercuri, 8 noiembrie 2017 pomenirea sfântului mare mucenic Dimitrie a fost o sărbătoare deosebită pentru comunitățile care își serbează hramul. Cu această ocazie felicităm toți omagiaţii care poartă frumosul nume al sfântului Dimitrie, dar mai ales creştinii şi preoţii din eparhia noastră, care au ca hram  

Ce este iadul?

Ce este iadul?

4 ноября 2017

“…. ca să nu vină şi ei în acest loc de chin” (Luca 16,28). EXISTĂ O ALTĂ LUME? Iată, iubiţii mei, uriaşa întrebare pe care o pune astăzi Sfânta Evanghelie. M-am dus odată într-un sat şi acolo m-au întrebat: Cine a venit din lumea cealaltă? Oare a înviat cineva, ca să ne spună ce se întâmplă dincolo?… Dar ce credeţi, cei care cer să vadă un mort înviind, şi dacă acesta va învia, îl vor crede? Mă îndoiesc. Nu neg faptul că nu este o mică dovadă învierea unui mort. Dar există alta şi mai puternică. Şi mii de morţi să învieze din mormânt, nu... 

De ce botezăm pruncii?

De ce botezăm pruncii?

3 ноября 2017

Unii obiectează cu întrebarea “Cum poate un prunc sa creada si sa se boteze ?” Sigur ca la prima vedere, expresii ca “pocaieste-te si boteaza-te”, sau “crede si boteaza-te” pot da impresia ca numai adultii se pot boteza. Greseala acestui mod de a gandi nu consta în faptul ca un adult trebuie sa creada inainte de a se boteza, ci în aplicarea în cazul pruncilor unei porunci adresata adultilor. Biblia nu a fost scrisa pentru prunci, ei fiind în grija parintilor, care pot auzi, întelege si crede. În plus, mai trebuie facuta o distinctie importanta între botezul copilului si cel... 

Slujbă arhierească în satul Rădoaia, raionul Sîngerei

Slujbă arhierească în satul Rădoaia, raionul Sîngerei

31 октября 2017

Marți, 31 octombrie 2017, când facem pomenirea sfântului Apostol și Evanghelist Luca, Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, alături de un sobor impunător de preoți a liturghisit în biserica Înălțarea Domnului din satul Rădoaia, raionul Sîngerei. De la mic la mare s-au bucurat de sărbătoare, sfîntul locaș devenind neîncăpător. După sfânta Liturghie a urmat Te-deum de mulțumire, pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. În semn de recunoștință din partea Chiriarhului  

Evanghelia semănătorului

Evanghelia semănătorului

28 октября 2017

De ce ia diavolul sămânţa din inimile oamenilor? O spune Domnul: „Ca nu cumva, crezând, să se mântuiască”. Se vede preabine de aici că, credinţa în cuvântul lui Dumnezeu e temeiul şi rădăcina mântuirii noastre. Cine nu păstrează cuvântul lui Dumnezeu — şi nimic altceva decât cuvântul lui Dumnezeu — în inima sa, nu poate să se mântuiască. Asupra inimii neîncălzite de cuvântul lui Dumnezeu stă la pândă diavolul, ca să fure. Fericit cel ce păstrează cuvântul lui Dumnezeu în inima sa ca pe bunul cel mai de preţ, nelăsând nici oameni, nici demoni să calce... 

Ultimеle știri

Комментарии к записи Întrunirea preoților din protopopiatul Sîngerei отключены

Întrunirea preoților din protopopiatul Sîngerei

Marți, 23 august 2016, cu binecuvîntarea Preasfințitului Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, în biserica „Sf.M.Mc.Gheorghe” din orașul Sîngerei a avut loc întrunirea preoților din circumscripție. Adunarea a fost prezidată de către protoiereul Maxim Guzun, protopopul raionului Sîngerei. În cadrul adunării au fost abordate mai multe subiecte:
1. Implicarea activă a preoților în predarea Religiei pentru anul de studii 2016-2017. mai mult…

Комментарии к записи Cum să zici că ești credincios, dacă nu mergi la biserică? отключены

Cum să zici că ești credincios, dacă nu mergi la biserică?

Cum poţi să zici că eşti om credincios dacă nu mergi la biserică, unde-i cerul cel de pe pământ? Că biserica-i cerul cel de pe pământ. Cum să zici că eşti om credincios dacă nu te duci în „Împărăţia lui Dumnezeu”? Pentru că Sfânta Liturghie este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.Eu am un program de angajare în viaţa religioasă şi programul începe cu frecvenţa la biserică. Adică să te duci la biserică în duminici şi sărbători, sau cel puţin în duminici, la Sfânta Liturghie. Fără aceasta nici nu poţi să consideri că cineva are o viaţă religioasă autentică. mai mult…

Комментарии к записи Privirea nenorocirilor celor multe pot întări credinţa noastră în pronia dumnezeiască отключены

Privirea nenorocirilor celor multe pot întări credinţa noastră în pronia dumnezeiască

Viaţa noastră pe pământ este plină de tulburări şi traiul nostru plin de frământări şi de nelinişte. Acesta este adevărul, iubiţii mei! Dar totuşi, nu acesta ne face pe noi nenorociţi. Nenorocirea noastră vine mai vârtos de acolo, că aceste neliniştiri şi tulburări, care s-ar putea sau micşora sau a le răbda fără supărare, noi nu căutăm să le biruim, ci lăsăm să scadă bărbăţia noastră, şi aşa toată viaţa o petrecem cu o permanentă tristeţe.

Unul se tânguieşte de sărăcie, altul de boală, iar altul de povara grijilor, mai mult…

Комментарии к записи Atelier de formare continuă a profesorilor de Religie din raionul Sîngerei отключены

Atelier de formare continuă a profesorilor de Religie din raionul Sîngerei

Joi, 18 august 2016, în Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din orașul Sîngerei, a avut loc Atelierul de formare continuă a profesorilor de Religie cu genericul „Acces, relevanță, calitate în educație – competențe pentru prezent și viitor”. Seminarul a fost moderat de specialistul principal a Direcției Educației Sîngerei – doamna Margareta Albu, care a vorbit despre: Dezvoltarea competențelor elevilor la lecția de Religie prin intermediul proiectului. În cadrul reuniunii s-au mai discutat și alte subiecte: mai mult…

Комментарии к записи Mesajul de felicitare adresat Înalt Preasfințitului Vladimir cu prilejul aniversării zilei de naștere отключены

Mesajul de felicitare adresat Înalt Preasfințitului Vladimir cu prilejul aniversării zilei de naștere

Înalt Preasfinţite Stăpâne! Cu prilejul aniversării zilei de naştere a Înalt Preasfinţiei Voastre, dorim să Vă felicităm și să Vă adresăm cele mai alese urări de sănătate şi belşug duhovnicesc, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea pe care o desfășurați cu mult zel pastoral. Rugăm pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, să reverse binecuvântarea și milele Sale cele bogate peste Dumneavoastră și să Vă întărească și de acum înainte întru mulți și rodnici ani.
Din partea clerului și credincioșilor Eparhiei de Bălți și Fălești.

Комментарии к записи Felicitare pentru Preasfințitul Marchel cu prilejul zilei de naștere. отключены

Felicitare pentru Preasfințitul Marchel cu prilejul zilei de naștere.

Preasfinţia Voastră, permiteți-ne să Vă adresăm cele mai cordiale felicitări și urări de bine cu ocazia marcării celei de-a 57-a aniversări de viață pământească. În această zi aleasă, Vă suntem alături cu cele mai luminoase gânduri și sincere rugăciuni către bunul Dumnezeu, ca să Vă binecuvinteze cu ani mulți, luminați de harul Său și providența Sa, să ne îndrumați pe calea mântuirii.
Este și momentul potrivit să Vă mulțumim pentru sfaturile părintești pe care ni le dați, pentru purtarea de grijă, dar mai ales pentru preasfintele rugăciuni, pe care le înălțați în special pentru noi, clerul și poporul Eparhiei de Bălți și Fălești.

Întru mulți și fericiți ani, Preasfințite Stăpâne.

Комментарии к записи Mesajul de felicitare al PS Nicodim, adresat PS Marchel, cu ocazia aniversării zilei de naștere отключены

Mesajul de felicitare al PS Nicodim, adresat PS Marchel, cu ocazia aniversării zilei de naștere

Prea Sfinția Voastră! Am deosbita bucurie de a Vă adresa cu prilejul sărbătoririi zilei de naștere calde felicitări dimpreună cu doriri de multă sănătate, zile îndelungate, pace și bucurie! Vă cunoaștem drept un Ierarh devotat slujirii Bisericii lui Hristos, plin zel misionar, rîvnitor pentru propovăduirea „cu timp și fără timp” (II Timotei IV, 2) a Cuvîntului Evanghelic și neobosit apărător al valorilor sacre ale credinței noastre ortodoxe strămășești și așa Vă dorim să rămîneți cu ajutorul lui Dumnezeu și în continuare.

Întru mulți și fericiți ani Prea Sfinția Voastră! Cu aleasă considerație și dragoste întru Hristos-Domnul,

† NICODIM Episcop de Edineț și Briceni.

eparhia-edinet.md

Комментарии к записи Întrunirea metodiștilor la mitropolie. отключены

Întrunirea metodiștilor la mitropolie.

DSC_0001.JPGMarți, 16 august 2016, în sala sinodală a mitropoliei a avut loc seminarul republican la Religie, cu participarea inspectorilor școlari din eparhii și a metodiștilor din protopopiate. Din partea Episcopiei de Bălți și Fălești au participat: prot.Maxim Guzun, blagocin și metodist pentru Sângerei; prot.Anatolie Spătaru, metodist pentru municipiul Bălți; prot.Alexandru Stratan, metodist pentru raionul Fălești; preot Marin Balamatiuc, metodist pentru raionul Glodeni.
Seminarul a debutat cu rugăciunile începătoare și cu cuvântul de salut al protoiereului Alexei Boenciuc, șeful Direcției metodice. A urmat evaluarea doamnei Angela Levința cu privire la seminarul metologic republican, ediția a VI-a și a anunțat că la începutul anului nou școlar va fi distribuit gratuit, cartea pentru copii, scrisă de episcopul nostru, Preasfințitul Marchel. mai mult…

Комментарии к записи Rolul nașilor de botez отключены

Rolul nașilor de botez

Adesea mulţi creştini acceptă foarte uşor rugămintea de a fi naş sau naşă de botez. Dar oare la fel de mulţi sunt şi acei care au meditat şi la responsabilităţile pe care o implică această datorie, şi pe care o vor purta pe tot parcursul vieţii?

Datoria nașilor este să-şi crească finul în spirit creştin. Naşii devin părinţii spirituali ai pruncului, nascându-l pentru viaţa cea nouă în Hristos.

La Botez naşul şi-a asumat responsabilitatea mai mult…

Комментарии к записи Despre binefacerea către săraci отключены

Despre binefacerea către săraci

Socoteşte milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câştig, căci tu dobândeşti prin ea mai mult decât ai dat. Tu dai pâine şi dobândeşti viaţa cea veşnică; tu dai haină şi dobândeşti veşmântul nemuririi; tu îngăduieşti locuirea sub acoperământul tău şi dobândeşti împărăţia cerului; tu dai cele trecătore şi primeşti în locul lor cele ce trăiesc în veci.

Când este vorba de a avea lucruri trecătoare, pământeşti, cu preţ mai mult…