verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Slujirea preoților militari

Slujirea preoților militari

14 noiembrie 2016

Luni, 14 noiembrie, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în incinta Centrului de Cultură şi Istorie Militară din mun. Chișinău s-a desfășurat conferința pastoral-misionară – „Slujirea preoților militari”. Pentru activitatea pastoral-misionară în Instituțiile de Forță, militare și penitenciare, din partea Episcopiei noastre au fost binecuvântați următorii preoți: protoiereu Pavel Petrov pentru municipiul Bălți; protoiereu Oleg Fistican pentru raionul Fălești; protoiereu Victor Guleac pentru raionul Glodeni; protoiereu Maxim Guzun... 

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

12 noiembrie 2016

Daca vezi vreun evadat ca-ti bate copilul, te mânii si te repezi ca o fiara asupra lui, dar stai linistit si nu faci nimic, dacă în fiecare zi vezi demonii atacându-l si împingându-l la pacate. Stai si nu-l scapi din ghearele lor. Daca copilul ti-e cumva posedat, alergi la toti sfintii si tulburi linistea si celor ce pustnicesc prin vârfuri de munti, ca sa-l scapi de nebunie. Dar, desi vezi cum în fiecare zi îl tulbura pacatul, care este cel mai îngrozitor demon, nu faci nimic. Si chiar sa fie cineva posedat de un demon, nu este deloc îngrozitor, pentru ca demonul nu poate cu nici un... 

Întrunirea  profesorilor de Religie din Sîngerei

Întrunirea profesorilor de Religie din Sîngerei

11 noiembrie 2016

“Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: puține cuvinte, multe exemple și mai multă rugăciune” (sf. Paisie Aghioritul). Joi, 10 noiembrie 2016, la gimnaziul ,,Iurie Boghiu” din satul Flămînzeni, raionul Sîngerei, s-a desfășurat atelierul de formare continuă a profesorilor de Religie cu genericul ,,Acces, relevanță, calitate în educație – competențe pentru viitor”. Seminarul a început cu prezentarea instituției de către doamna Cumpătă Lilia, directorul gimnaziului, apoi a urmat lecția publică la clasa II-a, cu subiectul: ,,Minunea... 

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit

5 noiembrie 2016

Prin această pildă, Hristos voieşte să ne înveţe următoarele: Era un om bogat, zice El, care trăia în multe desfrânări, şi totuşi nu suferise nici o nenorocire, ci, dimpotrivă, îi curgeau toate bunurile ca un râu. Că pe el nu l-a ajuns nici o întâmplare rea, neaşteptată, că n-a avut nici o pricină de descurajare şi nici o neîndemânare în viaţă, aceasta arată Domnul prin cuvintele: „veselindu-se în toate zilele luminat”. Iar că el trăia în păcate, se vede din sfârşitul ce l-a ajuns, şi încă mai dinainte, din dispreţul său către săraci. Căci el n-a... 

Vreau sa te cunosc Doamne...

Copilul si preotul

Florii.jpgMergand prin parohia sa, un preot l-a auzit pe un copil vorbind urat cu prietenii sai de joaca si injurand. Oprindu-se, l-a intrebat:
– Daca cineva ar vorbi in limba engleza, ce ai crede despre el ?
– Ca este un englez, a raspuns baietelul.
– Dar daca cineva ar vorbi in limba spaniola ?
– Ar fi un spaniol, desigur.
– Nu crezi ca este la fel si cu cel care vorbeste „limba” lui Dumnezeu ? Un crestin spune doar lucruri frumoase si folositoare. De la omul rau, dimpotriva, nu auzi decat vorbe urate, injuraturi si minciuni. Cum este sufletul omului, asa sunt si vorbele sale.
Fii atent ce spui, fiindca, mai devreme sau mai tarziu, vei ajunge intre cei a caror limba o vorbesti! Poti ajunge intre pacatosi si diavoli sau intre ingeri si sfinti.

Pilda măgarului

Un preot se silea odată să trezească în popor dragostea și rîvna pentru lucrul mîntuirii sufleteștiul. Însă la rîvna lui poporul răspundea cu căscături și semne de plictiseală. Atunci preotul începu în mijlocul predicii o poveste. „Cică odată un călător a închiriat de la un cioban un măgar. Pe drum, fiind cald, călătorul făcu popas și neavînd alt loc se adăposti la umbra măgarului. N-ai drept să folosești umbra măgarului meu – zise atunci ciobanul. Eu ți-am arendat numai măgarul, nu însă și umbra lui. Umbra e a mea. Din vobă în vorbă, lucrul ajunse la ceartă și apoi la judecată. Lumea se umplu de faima acestui proces și toți așteptau cu gura căscată să vadă ce se va alege…”

Cu gura căscată așteptau și ascultătorii preotului să audă ce s-a întîmplat cu umbra măgarului. Povestea îi trezise din somnul nepăsării. Însă preotul deodată se opri în loc cu povestea și continuă cu predica. Treaba asta îi neliniști pe oameni, ei așteptau să audă ce s-a ales cu umbra măgarului. Atunci preotul le zise: ”Vedeți, dragii mei, o poveste mincinoasă v-a trezit din somn, o ascultați cu încordare, dar Cuvîntul lui Dumnezeu, ba…umbra unui măgar vă interesează mai mult decît Împărăția lui Dumnezeu și mîntuirea sufletului vostru…”

Este aceasta o istorie ce se întîmplă și în zilele noastre. Ascultă oamenii și citesc cu drag tot felul de minciuni și lucruri lumești. Dar cînd e vorba de cele sufletești, le vine somn, le vine silă și greață.

Protos. NICODIM MĂNDIȚĂ, ”OGLINDA DUHOVNICEASCĂ”, vol.2, Editura AGAPIS, 1996

…și pe tine te-a interesat pilda măgarului? …

Aproapele este viața noastră

preotul-sfinteste-masina.jpgNejudecarea nu este doar un mod de raportare la celălalt, un exercițiu spiritual, ci este modul cel mai profund de a ne cunoaște și îmbunătăți pe noi înșine. Aproapele este un fel de oglindă duhovnicească pentru noi, poate chiar un fel de proiecție a noastră în exterior. De aceea, ceea ce vedem noi în aproapele nu este altceva decât noi înșine, vedem în aproapele doar neajunsurile și patimile de care noi înșine suferim.

De exemplu, coboară un preot dintr-o mașină foarte luxoasă, însoțit de o femeie frumoasă, iar în urma lor un tânăr le duce bagajul. Dacă cineva e iubitor de avere, va zice: „Ce mașină are popa!”. Cel desfrânat va zice: „O, ce femeie are popa!”. Cel îngâmfat va zice: „O, are slugi popa, nu poate să-și care singur bagajele!”. Dacă însă cineva trăiește în feciorie, poate să creadă că femeia este sora preotului, și chiar poate să-i pară că seamănă cu el. Dacă n-are patimă pentru avere, poate crede că mașina e împrumutată sau nici să nu o bage în seamă. Dacă este smerit, va zice: „Ce fericit este fratele că s-a învrednicit să ducă valiza unui slujitor al lui Hristos, probabil în ea sunt veșmintele preoțești și alte lucruri sfinte”.

Fiecare, deci, se vede în celălalt pe sine. Aproapele este cel mai bun barometru al vieții noastre duhovnicești. Arhim. Sofronie Saharov spunea chiar mai mult, el zicea că aproapele este viața noastră.

Extras din ”În căutarea aproapelui pierdut” – Ierod. Savatie Baștovoi, , Edi. Marineasa, Timișoara, 2002, p. 111-112 via ganduridinierusalim.com

O slujbă de rămas bun

Un tânăr preot a fost trimis în prima sa parohie. Era plin de entuziasm, de bucurie: dorea cu adevărat să slujească acelei comunităţi şi ca aceasta să fie plină de credinţă și de viaţă. Spre dezamăgirea sa, aproape nimeni nu venea la sfânta Liturghie, iar viaţa spirituală a comunităţii lăsa mult de dorit. A mers pe la fiecare familie, din casă în casă, vorbind cu fiecare, dorind să trezească interesul credincioşilor săi: mulţi i-au replicat însă că Biserica era deja moartă şi că nu mai merita osteneala. Tânărul preot a discutat mult cu oamenii care erau totuşi mai apropiaţi de Biserică şi aceştia au recunoscut că tot ceea ce majoritatea oamenilor spunea era probabil adevărat. Atunci preotul spuse că, de vreme ce Biserica era moartă, în duminica următoare el va ține o slujbă de rămas bun. În duminica anunţată, biserica gemea de lume. În faţa altarului era un sicriu. În predica sa, preotul a elogiat-o în cuvinte frumoase pe cea decedată. A vorbit despre binele imens pe care Biserica l-a făcut în viaţa ei şi şi-a exprimat regretele pentru moartea ei prematură. Apoi i-a invitat pe fiecare din biserică să se apropie de sicriu pentru a-şi lua ultimul rămas bun. Unul câte unul, s-au apropiat şi au privit în interiorul sicriului: au fost cuprinşi de uluire când faţa lor s-a reflectat în oglinda pusă pe fundul sicriului. Unii au fost indignaţi; alţii şocaţi; cei mai mulţi dintre ei au înţeles însă că indiferenţa lor fusese adevărata cauză a morţii bisericii din localitatea lor.
Morala și îndemnul istorioarei este să luptăm cu indiferența (și sinonimele ei), să nu ne comportăm cu ușurătate, cu neglijență, cu nepăsare, cu delăsare, cu dezinteres, cu tembelism, cu desconsiderațiune, cu nonșalanță, să nu fim nepăsători, reci, surzi, insensibili, impertinenți, distanți, nesimțiți, leneși, indolenți, pasivi, amorțiți, superficiali…

Despre păcatul lucrului în zi de duminică

Un țăran lucra într-o zi de Duminică la câmp, în timp ce consăteanul lui credincios se ducea la sfânta biserică. Primul începu a-și bate joc de vecinul lui, considerându-l habotnic. Însă credinciosul îi spuse:

– Prietene, ce ai spune dacă eu aș avea 7 galbeni și aș da 6 galbeni unui cerșetor, pe care l-aș întâlni în drumul meu?

– Aș spune că ești foarte darnic, răspunse țăranul necredincios, puțin ironic.

– Dar ce-ai spune dacă acest cerșetor, în loc să-mi mulțumească, mi-ar cere și pe al șaptelea?

– Aș spune că e un om de nimic, un netrebnic, și că își merită spânzurătoarea.

Acum, cel ce mergea spre biserică, îi zise zâmbind:

– Ei bine, ți-ai rostit propria ta osândă, căci din șapte zile câte sunt într-o săptămână, Dumnezeu ți-a dat șase pentru lucru și a șaptea o vrea să o sfințești pentru El. Dar tu o vrei și pe a șaptea pentru tine. Faci întocmai ca acel cerșetor.

Necinstirea Duminicii ca zi a Domnului și Creatorului Universului o practică foarte mulți dintre creștinii botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Ne dorim din tot sufletul împlinirea multor dorințe, ne dorim sănătate, spor în toate, dar fără de Dumnezeul Cel Adevărat.

Ne-am făurit dumnezeul propriu, acel dumnezeu care ascultă de noi, căruia îi facem noi legile și regulile. Prin aceasta ne facem vinovați de ruperea armoniei lui Dumnezeu, pentru că în toate facem voia noastră și nu cea dumnezeiască, adevărată.

Cât de superficial tratăm această necinstire a Duminicii și cât de mic ni se pare acest păcat. Cât de neînsemnat ni se pare a face cu totul altceva atunci când întreaga creștinătate se roagă în Biserici.

Să cugetăm cu atenție și să vedem cum și noi de multe ori ne rostim singuri sentința asemenea batjocoritorului din pilda de mai sus.

marturieathonita.ro

Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
La petreceri, pe la jocuri, sau la vorba-n drumul mare?
Tu n-auzi un glas prea dulce, tu n-auzi un glas frumos,
Care zice: “Lasa-ti toate si veniti catre Hristos”?
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Pe la banca, sau la targuri, sa-ti duci marfa de vanzare?
Tu nu vezi, iubite frate, ca-n zadar te ostenesti,
Si din munca ta, sarmane, mai nimic nu folosesti!
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Sa-ti vezi turma, mieluseii, campul si-a tale ogoare?
Si socoti, iubite frate, ca deacum esti fericit?
Nu crestine, niciodata tu nu vei fi multumit.
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Esti dispus sa mergi prin cranguri, prin paduri la vanatoare?
Insa uiti un lucru frate, uiti ca tu esti invitat,
La un ospat foarte mare si foarte imbelsugat.
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Esti bolnav si-ti cauti leacul la vreo baba-n departare?
Ah! te plang, iubite frate ca satan rau te-a mintit,
Tu nu stii ca Domnul nostru este Doctor iscusit?
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Unde ti se indreapta pasii? incotro? pe ce carare?
Spre Altarul cel de slava, spre Altarul cel frumos,
Unde locuieste Domnul, ducele nostru Hristos?
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Ti-ai pus intrebarea asta, sau stai poate-n nepasare?
Toaca, clopotul cand suna, la Bisericuta sus,
Stii ca sunt solii crestine, ce ne cheama la Iisus?
Vino dar, crestine draga, cand e zi de sarbatoare,
La Biserica, la slujba, vino draga fratioare,
Vino, caci acolo este locul cel mai potrivit,
Unde poti gasi pe Domnul, pe Iisus Cel rastignit.
Vino, vino, frate draga, cand e zi de sarbatoare,
Vin-cu toti ai tai din casa la Locasul de-nchinare,
Vino, vino, iubit frate, vino nu mai zabovi,
Vino, cat mai este vreme, caci ca maine vom muri.

Cât de mare este Dumnezeu?

Un copil isi intreaba tatal:
- Cat de mare este Dumnezeu?
Privind cerul, tatal lui vede un avion si-l intreaba:
- Care-i marimea acelui avion?
- Este foarte mic, abia se vede, raspunde copilul.
Atunci tatal isi duse copilul in aeroport si fiind aproape de un avion, il intreaba din nou:
- Acum ce marime are avionul?
- Tata, este uriaaas! Raspunde copilul cu uimire.
Tatal ii spune atunci baiatului sau:
- Dumnezeu este exact asa, dimensiunea depinde de distanta la care te afli tu de El. Cu cat esti mai aproape de El, cu atat mai mare va fi El in viata ta!

De ce nu trebuie să știm viitorul

Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. Dar chiar și regii îl invidiau pentru că avea ceea ce nu poseda nimeni din împrejurimea sa: un cal alb, atât de frumos încât ți se tăia respirația când îl zăreai. Mulți doreau să-l cumpere, dar bătrânul refuza spunând:
– Pentru mine acest cal nu este un simplu cal. E mai mult ca un prieten. Cum pot să-l vând?
Dar într-una din zilele următoare, când s-a îndreptat spre grajd, bătrânul a vazut că i-a dispărut calul. Toți sătenii s-au adunat și au început să-l condamne:

– Ți-am spus noi! Trebuia să vinzi calul regelui. Lăcomia te-a lăsat cu un nimic, până ți-au furat și calul. Ce ghinion!

– Nu știu ce s-a întâmplat de fapt, – a rostit bătrânul. – Nu știu dacă a plecat singur sau a fost furat de cineva. Ghinion e oare sau poate noroc? Cine știe ce va urma..

Toți au început să râdă de el, pentru că știau cât de straniu uneori părea. Dar după 15 zile, calul s-a întors, și nu singur, dar cu 4 mânzi. Iarăși s-au adunat sătenii și i-au spus:

– Ai avut dreptate, bătrânule, – strigau ei. Ce mai noroc!

S-a întâplat așa că într-o zi fiul bătrânului și-a rupt piciorul când încerca să dreseze unul dintre cai.

– Ce ghinion măi Doamne!, – strigau într-o gură sătenii. – Ce ai să te faci fără sprijinul odraslei tale? Acum că ești în pragul sărăciei?

– Ghinion – noroc… cine știe..- a răspuns bătrânul.

După ceva vreme de la tragicul accident, toți flăcăii din sat erau obligați să meargă la front din cauza războiului izbucnit. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului rupt.

– Ce noroc pe tine!, – strigau din nou vecinii. – Toți copiii noștri au fost duși la război, doar tu ai avut șansa să-l păstrezi lângă tine. Al tău e cel puțin vătămat dar e viu, iar noi nu ne vom vedea băieții niciodată..

– Ghinion – noroc..cine poate ști?, – a glăsuit bătrânul.

În realitate, nu trebuie să privim mai departe decât ne este dat să știm. Atunci când îți pare că ai închis o ușă – în fața ta se dechide una nouă. Realizezi un obiectiv ,dar mai ai sute și mii dorințe neîmplinite. Întreaga viață este o călătorie în care mai ai multe de descoperit.

viatasilumina.com

Pildă: păcatul osândirii

Trăiau undeva nişte oameni foarte păcătoşi, alături de alţii, foarte drepţi. A trecut multă vreme. Păcătoşii au murit, şi pentru că nu s-au pocăit, au mers în iad. Au murit şi cei drepţi. Şi pe ei Dumnezeu i-a trimis în iad. Păcătoşii au fost foarte miraţi când i-au văzut pe cei drepţi împreună cu ei, în locul de osândă. Şi i-au întrebat:„Noi am greşit şi nu ne-am pocăit şi din acest motiv ne aflăm în iad; dar voi, drepţi fiind, care n-aţi săvârşit faptele noastre, ce căutaţi aici?” Drepţii le-au răspuns: „Voi greşeaţi şi noi vă osândeam.”

Dacă nu am avea nici o greşeală, numai prin osândirea aproapelui suntem vrednici de gheenă, pentru că, în faţa lui Dumnezeu, osândirea, adică răpirea dreptului lui Dumnezeu, este un păcat foarte mare. Să nu ne grăbim să osândim, pentru că de multe ori vedem păcatul celui ce greşeşte, dar pocăinţa lui cea din ascuns nu o cunoaştem. Şi cât de cumplit este să osândeşti pe acela pe care chiar Dumnezeu l-a iertat şi l-a îndreptat.

Despre păcatul judecării preoţilor:

Cine venerează pe preot, va avea şi mai multă veneraţie faţă de Dumnezeu. Şi dacă preotul ar fi necurat, Dumnezeu, văzând că tu, din veneraţie pentru El, îl cinsteşti chiar şi aşa, nevrednic de cinste, Dumnezeu Însuşi îţi va răsplăti. Preotul este îngerul lui Dumnezeu. Oare grăieşte ceva de la sine? Dacă tu îl dispreţuieşti, nu pe el îl dispreţuieşti, ci pe Dumnezeu care l-a uns. Dar de unde, vei spune, e cunoscut că Dumnezeu l-a uns pe el? Dar dacă nu eşti convins de aceasta, deşartă este nădejdea ta. Dacă Dumnezeu nu săvârşeşte ceva prin el, atunci nici tu nu ai botezul, nici cu Sfintele Taine nu te împărtăşeşti, nici blagoslovenie nu primeşti, şi prin urmare, tu nu eşti creştin. Dumnezeu lucrează pentru mântuirea poporului prin toţi preoţii, chiar dacă ei s-ar arăta nevrednici. Sf. Ioan Gură de Aur aduce o lămurire importantă: Pe cel ce propovăduieşte nedreptatea, adică învăţătura cea eretică, să nu îl ascultaţi, chiar dacă ar fi şi înger; dar dacă cineva propovăduieşte dreapta învăţătură ortodoxă, să luaţi atunci aminte, nu la viaţa lui, ci la cuvintele lui. Dar de ce, vei spune, îmi vorbeşte mie, iar el nu împlineşte? Nu el îţi vorbeşte – lămureşte Sf. Ioan Gură de Aur – ţie îţi porunceşte Hristos.

Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au păstori nevrednici, ar fi fost lipsiţi de el. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin păstorii cei nevrednici ca să nu rămână păgubiţi cei ce însetează după mântuire. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşită de către el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o săvârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea harului lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie.

Arhimandrit Serafim Alexiev via luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com

Of, Adame de ce ai greșit?

Într-un sat, un țăran și femeia sa aveau grijă de mica lor grădină. Omul se tot plângea și zicea: – Of, Adame, de ce ai greșit, că de nu ai fi greșit tu, n-ar mai fi trebuit ca astăzi noi să ne câștigăm pâinea în sudoarea frunții! Într-o zi, trecând pe lângă casa lui un boier îi aude plânsul, vine către el și-i zice:

- De ce te plângi, omule?

Iar omul nostru îi spune plânsul său.

Boierul, atunci, îi face omului nostru o invitație la masa sa. Vine omul nostru împreună cu soția la masa boierului – o masă deosebit de îmbelșugată, cu tot felul de bunătăți.

Zice boierul:

- Din toate aceste bunătăți puteți mânca, dar pe acest vas din mijlocul mesei să nu-l deschideți!

Și boierul plecă.

Plini de curiozitate, cei doi se gândeau numai la vasul cu pricina.

- Ce-o fi în vasul acesta? zice femeia. Hai să vedem!

- Cum să vedem, măi femeie? Ai auzit ce-a zis boierul, că nu avem voie.

Nu trecu mult timp, că iarăși zise femeia:

- Hai, bărbate, să ne uităm, dacă nu vrei înseamnă că nu mă iubești.

- Bine, femeie, zise omul.

Nu ridică femeia bine capacul de la vasul de pe masă, că din el a și ieșit un șoricel.

Procese de conștiință pentru cei doi, că vai ce-i vor spune boierului când acesta se va întoarce.

Se întoarce boierul, vede vasul desfăcut și zice:

-Tot felul de bunătăți v-am pus înainte și o singură poruncă v-am dat, dar n-ați îndeplinit-o. Așadar, nu mai dați vina pe Adam, pentru că oricare dintre noi ar fi făcut la fel!

Pildă: Vinovatul dovedit

Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, lui i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia.
N-au trecut nici două ceasuri şi ţăranul a fost adus în faţa judecătorului, care l-a ameninţat:
– Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înşeli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare.
– Să-mi fie iertat – zise ţăranul – dar sunt nevinovat.
– Cum îndrăzneşti să minţi? -sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-1 închideţi pe acest şarlatan, care a încercat să mă păcălească!
– Aşa este, omule? – spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău?
– Al meu este, însă, vedeţi dumneavoastă, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care – zice el – are 1 kg. Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vină am?
Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, într-adevăr, aceas¬ta nu avea decât 800 de g. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.
Cel ce vrea să înşele, singur se înşală. Chiar dacă nu vede nici un om greşeala sa, Dumnezeu îi vede păcatul; iar atunci când îl mai descoperă şi oamenii, ruşinea este cu atât mai mare.
“Cu nimic nu-L mânii pe Dumnezeu atât de mult ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)