verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Slujirea preoților militari

Slujirea preoților militari

14 noiembrie 2016

Luni, 14 noiembrie, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în incinta Centrului de Cultură şi Istorie Militară din mun. Chișinău s-a desfășurat conferința pastoral-misionară – „Slujirea preoților militari”. Pentru activitatea pastoral-misionară în Instituțiile de Forță, militare și penitenciare, din partea Episcopiei noastre au fost binecuvântați următorii preoți: protoiereu Pavel Petrov pentru municipiul Bălți; protoiereu Oleg Fistican pentru raionul Fălești; protoiereu Victor Guleac pentru raionul Glodeni; protoiereu Maxim Guzun... 

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

Daca e posedat de vreun demon iute alergi la sfinti, dar daca e învins de pacate de ce nu faci nimic?

12 noiembrie 2016

Daca vezi vreun evadat ca-ti bate copilul, te mânii si te repezi ca o fiara asupra lui, dar stai linistit si nu faci nimic, dacă în fiecare zi vezi demonii atacându-l si împingându-l la pacate. Stai si nu-l scapi din ghearele lor. Daca copilul ti-e cumva posedat, alergi la toti sfintii si tulburi linistea si celor ce pustnicesc prin vârfuri de munti, ca sa-l scapi de nebunie. Dar, desi vezi cum în fiecare zi îl tulbura pacatul, care este cel mai îngrozitor demon, nu faci nimic. Si chiar sa fie cineva posedat de un demon, nu este deloc îngrozitor, pentru ca demonul nu poate cu nici un... 

Întrunirea  profesorilor de Religie din Sîngerei

Întrunirea profesorilor de Religie din Sîngerei

11 noiembrie 2016

“Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: puține cuvinte, multe exemple și mai multă rugăciune” (sf. Paisie Aghioritul). Joi, 10 noiembrie 2016, la gimnaziul ,,Iurie Boghiu” din satul Flămînzeni, raionul Sîngerei, s-a desfășurat atelierul de formare continuă a profesorilor de Religie cu genericul ,,Acces, relevanță, calitate în educație – competențe pentru viitor”. Seminarul a început cu prezentarea instituției de către doamna Cumpătă Lilia, directorul gimnaziului, apoi a urmat lecția publică la clasa II-a, cu subiectul: ,,Minunea... 

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit

5 noiembrie 2016

Prin această pildă, Hristos voieşte să ne înveţe următoarele: Era un om bogat, zice El, care trăia în multe desfrânări, şi totuşi nu suferise nici o nenorocire, ci, dimpotrivă, îi curgeau toate bunurile ca un râu. Că pe el nu l-a ajuns nici o întâmplare rea, neaşteptată, că n-a avut nici o pricină de descurajare şi nici o neîndemânare în viaţă, aceasta arată Domnul prin cuvintele: „veselindu-se în toate zilele luminat”. Iar că el trăia în păcate, se vede din sfârşitul ce l-a ajuns, şi încă mai dinainte, din dispreţul său către săraci. Căci el n-a... 

Pătimirea sfinților 40 de martiri din Sevastia

Pe vremea împărăţiei necredinciosului împărat Liciniu (308-324), fiind mare prigoană împotriva creştinilor şi pe toţi credincioşii silindu-i spre jertfirea idolilor, era în Sevastia, cetatea Armeniei, un voievod cu oaste, anume Agricolae, pierzător, sălbatic şi isteţ spre slujba idolească. Într-acel timp li se poruncea creştinilor, care se aflau în cetele ostăşeşti, să aducă jertfă diavolilor. Şi erau în ceata lui Agricolae, în părţile Capadociei, nişte ostaşi, patruzeci la număr, care, de asemenea, slujeau într-o dregătorie ostăşească şi aveau dreapta credinţă în Hristos Dumnezeu, fiind bărbaţi tari şi nebiruiţi în războaie, iar în dumnezeieştile Scripturi foarte iscusiţi.

Înştiinţîndu-se voievodul despre trei dintre aceştia, Chirion, Candid şi Domnos cît şi despre însoţitorii lor cum că sînt creştini, i-au prins şi i-au silit spre închinarea la idoli; că zicea către dînşii voievodul astfel: “Precum în războaie aţi fost cu un suflet şi cu un cuget şi v-aţi arătat vitejia voastră, tot aşa şi acum, cu un cuget şi un suflet, să arătaţi supunerea voastră la împărăteştile legi şi să jertfiţi zeilor de voie, mai înainte pînă a nu vă sili cu muncile”.

La aceste cuvinte sfinţii ostaşi, răspunzînd tiranului, au zis: “Dacă pentru împăratul cel pămîntesc ne-am luptat în războaie şi am biruit pe vrăjmaşi, precum singur mărturiseşti, ticălosule, cu atît mai vîrtos ne vom nevoi pentru Împăratul cel fără de moarte şi vom birui a ta răutate şi al tău vicleşug”. Atunci a zis voievodul Agricolae: “Una din două stă înaintea voastră: ori zeilor să aduceţi jertfă şi să luaţi mai mari daruri, ori, nesupunîndu-vă, să fiţi necinstiţi şi izgoniţi din dregătoria ostăşească. Gîndiţi-vă şi alegeţi ceea ce vi se pare vouă că este mai de folos”.

Sfinţii ostaşi au zis: “Despre ceea ce ne este nouă de folos, se îngrijeşte Domnul”. Zis-a voievodul: “Nu grăiţi multe, ci, lăsînd vorbele cele mincinoase, pregătiţi-vă să jertfiţi de dimineaţă zeilor”. Acestea zicîndu-le Agricolae, a poruncit să-i ducă în temniţă, unde, intrînd sfinţii, şi-au plecat genunchii la rugăciune şi ziceau către Dumnezeu: “Scoate-ne pe noi, Doamne, din ispită şi din smintelile celor ce lucrează fărădelegea”. Iar după ce a înserat, au început a cînta psalmul acesta: Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperămîntul Dumnezeului cerului se va sălăşlui - zicînd şi cealaltă parte a psalmului aceluia, pînă la sfîrşit. Iar după cîntare se rugau şi iarăşi cîntau după rugăciune. Deci astfel au petrecut fără somn, pînă la miezul nopţii.

În cîntare începea stihurile Sfîntul Chirion, iar Sfinţii Candid şi Domnos, împreună cu ceilalţi, cîntînd după Chirion, repetau acele stihuri. Iar la miezul nopţii li s-a arătat Domnul, zicîndu-le: “Bun este începutul nevoinţei voastre, dar cel ce va răbda pînă în sfîrşit, acela se va mîntui”. Acel glas al Domnului toţi l-au auzit şi s-au înspăimîntat, apoi s-au bucurat şi n-au dormit pînă a doua zi. Iar Agricolae voievodul adunînd prietenii şi sfetnicii săi, le-a poruncit să aducă din temniţă înaintea sa pe sfinţii patruzeci de ostaşi, către care a zis: “Acestea ce voi zice către voi, nu cu înşelăciune, nici cu vicleşug le voi zice, ci însuşi adevărul voi grăi. Cîţi ostaşi are împăratul vostru, nu sînt asemenea vouă întru nimic, nici întru înţelepciune, nici întru tărie, nici întru frumuseţe, nici aşa de iubiţi nu-mi sînt mie ca voi. Aşadar, a mea dragoste să nu voiţi a o întoarce spre ură, că în a voastră putere stă ca ori dragostea mea, ori ura să le aveţi”.

A răspuns Sfîntul Candid: “Numele tău, Agricolae, se potriveşte cu obiceiul, pentru că eşti înşelător şi sălbatic”. Zis-a voievodul: “Au nu v-am spus că întru a voastră stăpînire este ori spre dragoste către voi, ori spre ură să mă porniţi?” Iar Sfîntul Candid a zis: “De vreme ce, precum singur grăieşti, este întru a noastră stăpînire, de aceea vrem ca spre ură către noi să te pornim. Că şi noi te urîm pe tine şi numai de la Dumnezeul nostru căutăm milă şi dragoste. Tu, cel sălbatic şi fără de omenie, vrăjmaşule al Dumnezeului nostru, să nu ne iubeşti pe noi, fiind în fărădelege şi zavistnic şi cuprins de întunericul rătăcirii, iar numele tău cel sălbatic fiind asemenea cu obiceiurile cele de fiară”.

De aceste cuvinte ale sfîntului minunîndu-se voievodul şi scrîşnind din dinţi ca un leu, a poruncit să-i arunce pe sfinţi în legături şi în temniţă. Iar Sfîntul Chirion a zis către dînsul: “Nu ai de la împăratul stăpînire ca să ne munceşti, ci numai ca să ne întrebi”. Temîndu-se, voievodul a poruncit ca, lăsîndu-i liberi, să-i bage în temniţă şi să nu-i pună în legături; însă a poruncit străjerului temniţei ca să-i păzească cu grijă, căci aştepta venirea voievodului Lisie.

Deci, şezînd sfinţii în temniţă, în toate zilele şi nopţile învăţau de la Sfîntul Chirion, pentru că le zicea: “Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu ni s-a întîmplat aceasta, o, fraţilor, căci ne-am întovărăşit întru cea vremelnică oaste. Pentru aceasta să ne sîrguim a nu ne despărţi în veci. Ci, precum am vieţuit cu un suflet şi cu un cuget, astfel şi mucenicia s-o săvîrşim împreună şi, precum am plăcut împăratului celui muritor, astfel şi Celui fără de moarte, Împăratului Hristos Dumnezeu, să ne sîrguim a fi plăcuţi”.

După ce au trecut şapte zile, sfinţii fiind încă ţinuţi în temniţă, Lisie voievodul a venit în ţările acelea şi în cetatea Sevastiei. Apoi, şezînd la judecată împreună cu voievodul Agricolae, în ziua a opta a poruncit să-i aducă pe sfinţii patruzeci de ostaşi. Sfinţii mergînd la judecata cea nedreaptă, Chirion fericitul îi sfătuia astfel pe fraţii săi: “Fraţilor, să nu ne temem. Au doar nu ne ajută Dumnezeu în războaie, cînd Îl chemăm pe El şi biruim pe vrăjmaşi? Aduceţi-vă aminte cînd am fost într-un război mare oarecînd şi toate cetele noastre s-au pus pe fugă, iar noi singuri, numai patruzeci, am rămas în mijlocul vrăjmaşilor şi ne-am rugat lui Dumnezeu cu lacrimi şi, cu ajutorul Lui, pe unii i-am ucis, iar pe alţii, rănindu-i, i-am izgonit. Şi întru atîta mulţime de potrivnici şi într-un atît de mare război, nici unul din noi n-a fost rănit. Iar acum numai trei s-au sculat asupra noastră: satana şi voievozii Lisie şi Agricolae. Mai bine-zis, numai vrăjmaşul cel nevăzut ridică război asupra noastră. Oare unul singur va putea să biruiască patruzeci? Să nu fie.

Deci se cuvine nouă acum să facem ceea ce făceam totdeauna, adică să alergăm la Dumnezeu cu fierbinte rugăciune. Iar El, ajutîndu-ne, nici legăturile, nici muncile nu ne vor vătăma pe noi. Oare nu totdeauna o rînduială ca aceasta păzeam? Căci, cînd intram în război, cîntam acest psalm: Dumnezeule, întru numele Tău mîntuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă! Dumnezeule, auzi rugăciunea mea, ia în urechi graiul gurii mele. Şi acum acelaşi lucru să facem, că ne va auzi Dumnezeu şi ne va ajuta!”

Atunci cîntau sfinţii psalmul acela, pînă ce au fost duşi la judecată. La priveliştea aceea se adunase tot poporul cetăţii. Iar cînd au stat înaintea lui Lisie şi a lui Agricolae, Lisie voievodul căutînd spre dînşii, a zis: “Mai mari dregătorii socotesc că poftesc bărbaţii aceştia”. Şi a zis către sfinţi: “Vrednicii mai mari şi mai multe daruri decît alţii veţi lua de la mine, numai de vă veţi supune legilor împărăteşti, ca să aduceţi jertfă zeilor. Vi se dă voie de alegere ca, ori închinîndu-vă zeilor, să luaţi mai mari daruri şi cinstiri, ori, de vă veţi lepăda a face aceasta, îndată vă veţi lipsi de dregătoria ostăşească şi la munci veţi fi daţi”.

Răspuns-a Sfîntul Candid: “Nu numai cinstea ostăşească, ci şi trupurile noastre să se ia de la noi, că nimic mai scump nu este nouă, nimic mai cinstit, decît Hristos, Dumnezeul nostru”. Atunci a poruncit voievodul ca să bată cu pietre pe sfinţi peste gură. Iar Sfîntul Candid a zis: “O, boierule al întunericului şi învăţătorule a toată fărădelegea, începe să faci acestea şi vei vedea răsplătirea”. Iar voievodul, scrîşnind din dinţi, a zis către sfinţi: “O, răi slujitori! Pentru ce nu faceţi mai degrabă cele ce se porunceşte vouă?”

Iar slujitorii idoleşti, luînd pietre, cînd voiau să arunce asupra sfinţilor, ei aruncau unul asupra altuia şi unii pe alţii se ucideau. Iar sfinţii mucenici, văzînd aceea, se întăreau întru Domnul şi se făceau mai cu îndrăzneală.

Atunci voievodul, pornindu-se spre mînie, a apucat o piatră şi a aruncat asupra unuia din sfinţi; iar piatra aceea a lovit pe voievod în obraz şi i-a sfărîmat gura. Atunci Sfîntul Chirion a zis: Cei ce se luptă cu noi au slăbit şi au căzut. Cu adevărat sabia lor a intrat în inimile lor şi arcele lor se vor sfărîma.

Voievodul a zis: “Aşa mă jur pe zei, cum că o vrăjitorie s-a arătat întru dînşii”. Iar Sfîntul Domnos a zis: “Astfel mă jur pe Hristos, cum că Dumnezeu a biruit, făcînd ca feţele voastre cele fără de ruşine, care grăiau asupra Fiului Său nedreptate, să le acopere de ruşine. Au nu te ruşinezi, nebunule şi diavole, plin de întunericul cel mai de jos. Străinule de tot adevărul, semănătorule de sminteli, Agricolae, tu eşti cap al diavolului, iar boierul cel dimpreună cu tine este coadă a mîniei şi amîndoi sînteţi slugi ale satanei. Dacă la începutul muncilor ce ni le-aţi adus nu v-aţi încredinţat de puterea lui Dumnezeu care este cu noi, apoi începeţi alte munci”.

Slujitorii tiranului au zis către sfinţi: “O, cei mai fără de minte vrăjmaşi ai zeilor noştri şi străini de mila lor, pentru ce nu le aduceţi jertfe?” Sfîntul Chirion răspunse: “Noi cinstim pe Unul Dumnezeu, pe Iisus Hristos, Fiul Său şi pe Sfîntul Duh şi ne sîrguim a săvîrşi cu îndrăzneală alergarea nevoinţei noastre, ca după ce vom birui înşelăciunea voastră, să primim cununile vieţii celei fără de moarte”.

Apoi voievodul a poruncit să-i ducă iarăşi în temniţă ca să se gîndească ce le va mai face. Deci, fiind închişi sfinţii în temniţă, au început a cînta: Către Tine, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii noştri şi, precum sînt ochii slugilor în mîinile stăpînilor lor, aşa şi ochii noştri sînt către Domnul, Dumnezeul nostru, pînă ce se va milostivi spre noi. După rugăciune, în ceasul al şaselea din noapte, s-a auzit către dînşii glasul Domnului, Care li s-a arătat, zicîndu-le: “Cel ce crede în Mine, de va şi muri, viu va fi. Îndrăzniţi şi nu vă temeţi de muncile cele de puţină vreme, că degrabă vor trece; răbdaţi puţin, pătimiţi după lege ca să primiţi cununi”.

Cu o mîngîiere ca aceasta de la Domnul nostru Iisus Hristos fiind întăriţi sfinţii, au petrecut acea noapte veselindu-se cu duhul. Iar după ce s-a făcut ziuă, din porunca tiranului au fost aduşi din temniţă înaintea lui. Şi ei au grăit către acei necuraţi judecători: “Fă-ne orice voieşti, că noi sîntem creştini şi nu voim să ne închinăm idolilor”. Sfinţii, grăind acestea, au văzut pe diavol lîngă Agricolae, ţinînd în dreapta o sabie iar în stînga un şarpe şi îi grăia la ureche: “Al meu eşti, îmbărbătează-te”.

Atunci voievodul, împreună cu Lisie, au poruncit ca pe toţi sfinţii patruzeci de mucenici să-i ducă legaţi la iezer; că era un iezer lîngă cetatea Sevastiei, care avea apă multă. Răbdînd vitejeşte cele de aici şi bucurîndu-se de cele nădăjduite, sfinţii mucenici grăiau unul către altul: “Nu de haine ne dezbrăcăm, ci pe omul cel vechi lepădăm; aspră este iarna, dar dulce este Raiul; iute este gerul, dar plăcută este desfătarea. Pentru Raiul pe care l-am pierdut să nu mai răbdăm astăzi pe noi haina cea stricăcioasă. Să defăimăm gheaţa care ne topeşte şi să urîm trupul.

Să socotim chinurile ca pe nişte desfătări şi să alergăm spre lacul cel îngheţat întocmai ca spre o apă plăcută. Să nu ne înfricoşăm de vremea aceasta de iarnă ca să fugim de înfricoşătorul foc al gheenei. Să ardă piciorul, ca să dănţuiască în veci; iar mîna să se rupă, ca să se înalţe către Domnul. Să nu ne fie milă de firea cea muritoare, ci să alegem mai bine moartea ca să ne încununăm cu cununi de biruinţă de la Hristos, Dumnezeul şi Mîntuitorul sufletelor noastre”.

Cînd pătimeau acestea sfinţii mucenici, era iarnă, fiind un ger cumplit şi vînt mare. Deci i-a băgat dezbrăcaţi în mijlocul iezerului, pe cînd se pleca ziua spre seară; şi împrejur au pus ostaşi şi pe străjerul temniţei ca să străjuiască pe mucenici. Şi era în marginea iezerului un feredeu (baie), făcut înadins pentru ca dacă vreunul din mucenici, slăbind de ger, ar voi a se pleca la închinarea la idoli, să iasă din apă şi să se încălzească într-acel feredeu cald.

Sosind ceasul întîi din noapte şi gerul întărindu-se mai cumplit, trupurile sfinţilor îngheţau de ger. Atunci unul dintr-înşii, neputînd să rabde, s-a despărţit din acea sfîntă ceată şi a alergat la feredeu. Dar cînd şi-a atins piciorul de pragul feredeului, abia simţind căldura, îndată a căzut mort. Iar sfinţii, dacă au văzut pe acel fugar plecînd de la dînşii, au strigat către Dumnezeu într-un glas: “Au doară în rîuri Te vei mînia, Doamne? Au doar în rîuri este mînia Ta, sau în mare pornirea Ta? Pentru că cel ce a căzut de la noi ca apa s-a vărsat şi toate oasele i s-au risipit, iar noi nu ne vom depărta de la Tine, căci ne vei învia şi numele Tău vom chema, pe Tine, pe Care Te laudă toată făptura, balaurii şi toate adîncurile, focul, grindina, zăpada, gheaţa şi duhul cel de vifor; Cel ce umbli pe mare ca pe uscat şi valurile cele sălbatice le alini, prin ameninţarea mîinii Tale.

Acum Acelaşi eşti, Doamne, Cel ce ai ascultat rugăciunile lui Iacob, cînd fugea de certarea lui Isav, fratele său; Cel ce ai ajutat lui Iosif şi l-ai izbăvit din primejdie; Cel ce ai auzit pe Moise care a dat semne şi minuni în Egipt împotriva lui Faraon şi a poporului său şi a despărţit marea şi pe poporul Tău l-a scos în pustie; Cel ce ai ascultat pe Sfinţii Tăi Apostoli, ascultă-ne şi pe noi, Doamne, ca să nu ne înece viforul apei, nici să ne înghită adîncul, că am sărăcit foarte. Ajută-ne, Dumnezeule, Mîntuitorul nostru, că am stat în adîncul apei şi ni s-au udat picioarele în sîngele nostru; uşurează-ne de sarcină şi alinează iuţimea văzduhului, Doamne, Dumnezeul nostru, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne ruşinăm şi să cunoască toţi că ne-am mîntuit, strigînd către Tine”.

Dar în ceasul al treilea din noapte i-a strălucit o lumină ca soarele, atît de caldă, ca în vremea secerişului şi a izgonit gerul, iar gheaţa a topit-o şi a încălzit apa. Iar ostaşii cei ce străjuiau se cuprinseseră de somn, numai străjerul temniţei nu dormea. El, auzind pe sfinţi rugîndu-se lui Dumnezeu, cugeta în sine cum cel ce scăpase la feredeu s-a topit îndată ca ceara de căldură, iar ceilalţi, petrecînd în ger atît de mare, sînt încă vii.

Şi, căutînd către dînşii, a văzut o lumină strălucindu-i; şi, ridicînd ochii în sus, voia să vadă de unde vine spre dînşii acea lumină. Atunci a văzut pogorîndu-se din cer, spre capetele sfinţilor, nişte cununi prealuminoase, treizeci şi nouă la număr; şi cugeta, zicînd în sine: “Nu sînt patruzeci de oameni care pătimesc? Pentru ce nu este cununa a patruzecea, ci numai treizeci şi nouă?”

Înţelegînd că acela care a fugit la feredeu este lepădat din ceata sfinţilor şi pentru aceasta cununile nu sînt în număr deplin de patruzeci, a deşteptat pe străjeri şi, dezbrăcîndu-se de hainele sale, a sărit în iezer, înaintea ochilor acelora, strigînd şi zicînd cu mare glas: “Şi eu sînt creştin!” Apoi, stînd în mijlocul sfinţilor mucenici, a zis: “Doamne, Dumnezeule, cred în Tine, precum şi aceştia au crezut, numără-mă în ceata lor şi mă învredniceşte să pătimesc pentru Tine, împreună cu aceşti robi ai Tăi, ca făcîndu-mă iscusit, să mă găsesc vrednic de Tine!” Şi s-a făcut desăvîrşit numărul de patruzeci al sfinţilor mucenici, căci străjerul temniţei a împlinit locul celui căzut. Iar numele lui era Aglaie.

Astfel, împlinindu-se numărul cetei mucenicilor, diavolul, văzîndu-se biruit şi ruşinat, s-a prefăcut în asemănare de om şi, tînguindu-se, striga în auzul tuturor: “Vai mie, sînt biruit de bărbaţii aceştia şi acum sînt la toţi de rîs şi de ocară, că n-am avut prieteni şi slugi de un suflet ca să nu fi fost biruit! Deci ce îmi rămîne mai mult, decît numai să întorc inima boierilor mei şi să ardă trupurile sfinţilor şi să le arunce în rîu ca nici moaştele lor să nu rămînă?”

Iar Sfîntul Chirion a strigat, zicînd: “Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni!Căci pe cel ce era asupra noastră, ca pe noi l-ai făcut, Stăpîne, şi micşorarea zecimii a patra ai împlinit-o, iar pe satana l-ai ruşinat”. Deci au început cu toţii a cînta psalmul acesta: Mîntuieşte-mă Doamne, că a lipsit cel cuvios.

A doua zi au mers necuraţii tirani la iezer şi, văzînd pe sfinţii mucenici în apă fiind vii, neîngheţaţi de frig şi de ger, s-au mirat şi meşteşug vrăjitoresc îl socoteau pe acela, deoarece şi apa în iezer o simţeau că este caldă. După aceea, văzînd şi pe străjerul temniţei stînd în apă între mucenici, mai mult s-au mirat şi au întrebat despre dînsul pe ostaşi: “Din ce pricină a făcut aşa?” Iar ostaşii au răspuns: “Noi am fost cuprinşi de somn greu, iar el, toată noaptea nedormind, fără de veste ne-a deşteptat şi am văzut o lumină mare, unde stăteau mucenicii; iar el, degrabă dezbrăcîndu-se şi aruncîndu-şi hainele sale, a sărit la dînşii, strigînd aşa: “Şi eu sînt creştin!”"

Atunci tiranii, umplîndu-se de mînie, au poruncit ca, legîndu-i, să-i tîrască la mal; şi, ducîndu-i de acolo la locul cel de muncă, au hotărît să li se sfărîme gleznele cu ciocane. Făcîndu-se acea cumplită muncă, maica unui tînăr de treizeci de ani, anume Meliton, dintre sfinţii mucenici care pătimeau, venind acolo, îi întărea cu cuvinte de îmbărbătare pe sfinţi, spre vitejeasca răbdare. Căci, temîndu-se ca nu cumva fiul ei, ca un tînăr ce era, să se înfricoşeze şi să slăbească în munci, cu dinadinsul spre dînsul întinzîndu-şi mîinile, îl învăţa grăind: “Fiul meu cel preadulce, mai rabdă încă puţin ca să fii desăvîrşit. Nu te teme, fiule. Iată Hristos stă înainte, ajutîndu-ţi!”

Iar sfinţii mucenici, fiind sfărîmaţi şi acum sufletele lor dîndu-le Domnului, grăiau: “Sufletul nostru ca o pasăre s-a izbăvit din cursa vînătorilor; cursa s-a sfărîmat şi noi ne-am izbăvit. Ajutorul nostru este întru numele Domnului, Cel ce a făcut cerul şi pămîntul!” Şi zicînd toţi “Amin”, şi-au dat lui Dumnezeu sfintele lor suflete. Iar Sfîntul Meliton, fiul acela care era îndemnat de maică-sa, încă mai răsufla.

Deci tiranii au poruncit slujitorilor ca, punînd în care trupurile sfinţilor, să le ducă spre ardere; iar pe tînărul acela l-au lăsat abia răsuflînd, avînd nădejde că va fi încă viu. Însă maică-sa, văzînd pe fiul ei singur, lăsîndu-şi slăbiciunea femeiască şi avînd tărie bărbătească, a luat pe fiul său pe umeri şi fără de temere mergea după car. Iar Mucenicul Meliton, care era dus de maica sa, bucurîndu-se, şi-a dat sufletul său în braţele lui Hristos. Iar maica sa, ajungînd carele, a pus trupul fiului său mort peste trupurile sfinţilor.

După ce i-au dus la locul cel de ardere, aproape fiind de rîu, ostaşii au adus o mulţime de vreascuri şi de lemne şi au făcut un stog foarte mare şi, punînd pe dînsele muceniceştile trupuri, le-au aprins. Iar după ce a ars stogul acela, au rămas oasele sfinţilor. Şi au zis între dînşii tiranii: “De vom lăsa aşa oasele acestea, le vor lua creştinii şi vor umple toată lumea cu dînsele, împărţindu-le spre pomenirea lor. Deci să le aruncăm în rîu ca nici praful lor să nu rămînă!” Atunci au aruncat rămăşiţele de la moaştele sfinţilor în rîu, spre pierderea desăvîrşită a pomenirii mucenicilor.

Iar Domnul, Cel ce păzeşte toate oasele plăcuţilor Săi, n-a lăsat să piară în apă nici o părticică din ele, ci pe toate le-a păzit întregi. După trei zile s-au arătat sfinţii, fericitului Petru, episcopul acelei cetăţi, zicîndu-i: “Vino noaptea şi ne scoate pe noi din rîu!” Iar el, luînd clerul său şi bărbaţi cucernici, a mers la malul rîului, noaptea fiind foarte întunecoasă. Şi iată că deodată s-au luminat oasele sfinţilor în apă ca stelele; şi oriunde se afla cea mai mică părticică, locul acela strălucea ca de o lumină. Deci, adunînd episcopul din apă toate oasele sfinţilor, pînă la unul, le-a pus într-un loc cinstit.

Astfel, cei ce au pătimit pentru Hristos şi s-au încununat de El, ca nişte lumini strălucesc în lume. Ei în Dumnezeu au crezut şi pe Hristos L-au mărturisit, iar de Duhul Sfînt nu s-au lepădat şi s-au preamărit de către Preasfînta şi Făcătoarea de viaţă Treime, lăsînd pomenirea vieţii lor, spre mîntuirea tuturor celor ce cred în Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh.

Iar numele acestor patruzeci de Sfinţi Mucenici sînt acestea: “Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie”.

Sfinţii patruzeci de Mucenici au fost prinşi şi au pătimit pentru Hristos, mai înainte de patru calende ale lui martie, adică în douăzeci şi şase zile ale lunii februarie. Şi şi-au dat sufletele lor Domnului în al şaptelea idis al lui martie, adică în ziua a noua a lunii martie, stăpînind Liciniu în Răsărit. Dar mai ales împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea ca şi Tatălui şi Sfîntului Duh, în veci. Amin. (Sursa,acatistul)


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.