versiunea moldoveneasca русская версия


Te slăvesc pe Tine, Părinte, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.

Te slăvesc pe Tine, Părinte, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.

19 октября 2017

«Dumnezeu se înțelege mai ușor cu copiii mici, că cei mici au suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele că nici n-ai unde să stai.» (10 ani) «Călugării nu sunt așa de vorbăreți pentru că dacă îl lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua, ei s-au obișnuit să tacă mult, ca să-L asculte, că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu.» (8 ani)  

Liturghia sobornicească din satul Viișoara

Liturghia sobornicească din satul Viișoara

12 октября 2017

Joi, 12 octombrie 2017, părintele-blagocin Victor Guleac a convocat clerul din circumscripție pentru a sluji sfânta Liturghie în biserica „Sf.Arh.Mihail și Gavriil” din satul Viișoara, raionul Glodeni. A devenit deja o tradițe pentru preoții din raionul Glodeni de a coliturghisi lunar și de a catehiza enoriașii, pentru a-i întări duhovnicește în lupta cu viciile, cu nepăsarea, cu sectele și cu toate provocările veacului de acum. Demn de remarcat este și faptul că cu acest prilej au fost expuse spre închinare cele mai reprezentative icoane din raionul Glodeni. Preoții... 

Duminica pescuirii minunate

Duminica pescuirii minunate

7 октября 2017

Oamenii pot fi împărțiți în două categorii: oameni care îi zic luiDumnezeu „facă-se voia Ta” și oameni cărora Dumnezeu le zice „facă-se voia ta”. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Vreau să vă amintesc despre cele două pescuiri făcute de ucenici la porunca lui Iisus Hristos: prima, cea dinainte de patimi, cealaltă după înviere. Aceste două pescuiri simbolizează  

Adunarea trimestrială a preoților din Eparhia de Bălți și Fălești

Adunarea trimestrială a preoților din Eparhia de Bălți și Fălești

5 октября 2017

Joi, 5 octombrie 2017, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți, Preasfințitul Marchel a prezidat adunarea ordinară a preoțior din cuprinsul Episcopiei de Bălți și Fălești. În cadrul întrunirii Ierarhul a făcut cunoștință preoților despre structurile eclesiale canonice și necanonice și implicit despre imperativul de lua binecuvântare arhierească atunci când preoții pleacă în pelerinaje  

Sfințirea temeliei bisericii din Clococenii Vechi

Sfințirea temeliei bisericii din Clococenii Vechi

3 октября 2017

Marți, 3 octombrie 2017, Preasfințitul Marchel a oficiat slujba de sfințire a temeliei bisericii „Cuvioasa Parascheva” din satul Clococenii Vechi, raionul Glodeni. Momentul istoric a fost onorat prin prezența creștinilor, dar și al autorităților publice locale: domnul Ion Leucă, președintele raionului Glodeni; domnul Iațuc Dumitru, primarul satului Clococenii Vechi și câțiva agenți economici locali. De asemenea evenimentul a fost solemn prin prezența unui sobor de preoți constituit din: părintele-blagocin Victor Guleac; părintele-duhovnic Pavel Cîrlan; părintele-paroh David... 

Anunț

Anunț

26 сентября 2017

Joi, 5 octombrie 2017, ora 8:30, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți va avea lor adunarea trimestrială a preoților din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. Adunarea va fi ordinară, alocuțiunea generală a Episcopului, iar la final discuții individuale. Se vor prezenta dările de seamă și se vor discuta cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral.  

După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.

După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.

23 сентября 2017

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului este una dintre cele mai importante sărbători. Este atât de mare, încât duminica dinaintea acesteia şi duminica de după ea, Sfânta noastră Biserică le dedică pregătirii creştinilor pentru ea şi întăririi în cugetarea la aceasta. Astfel, este rânduit şi inaintea sărbătorii Naşterii lui Hristos, şi înaintea Botezului Domnului. Cum ne pregăteşte Sfânta Biserică pentru aceasta mare sărbătoare? Ne propune ­să ne concentrăm atenţia şi inima la Crucea Domnului.  

Liturghia arhierească din satul Pruteni

Liturghia arhierească din satul Pruteni

16 сентября 2017

Sâmbătă, 16 septembrie 2017, Preasfințitul Marchel a oficiat sfințirea bisericii și sfânta Liturghie în biserica „Sf.Arh.Mihail și Gavriil ” din satul Pruteni, raionul Fălești. Slujba a fost prilejuită de finisarea lucrărilor de pictură și de a mulțumi bunului Dumnezeu pentru binefacerile Lui revărsate asupra noastră. În curtea bisericii, Episcopul a fost întâmpinat cu multe emoții de copii din sat, îmbrăcați în haine naționale. Au participat la sfânta Liturghie foarte mulți enoriași și ctitori, pentru a se ruga alături de arhipăstor,  

Înnoirea bisericii din Scumpia

Înnoirea bisericii din Scumpia

9 сентября 2017

Sâmbătă, 9 septembrie 2017, Preasfințitul Marchel a oficiat sfințirea picturii și implicit sfânta Liturghie în biserica „Sfânta Treime” din satul Scumpia, raionul Fălești. Ierarhul a fost întâmpinat foarte frumos de primarul localității, alături de copii îmbrăcați în haine naționale, de parohul bisericii – protoiereul Alexandru Negură. La slujbă au participat foarte mulți copii, mulți enoriași și un sobor de preoți constituit din:  

Pastorala ÎPS Vladimir la Învierea Domnului.

„Şi a înviat a treia zi după Scripturi…” (Din Simbolul Credinţei)
Preasfinţiţi ierarhi, Preacucernici părinţi, Cuvios cin monahal, drept-măritori creştini, Hristos a Înviat! Din milostivirea lui Dumnezeu, ne învrednicim şi în acest an să prăznuim, cu bucurie sfântă, slăvita sărbătoare a Învierii Domnului.
Am parcurs itinerarul duhovnicesc al Postului Mare, în nevoinţă, dar şi cu împliniri în acelaşi timp. Suntem acum copleşiţi de lumina cea neînserată a Sfintelor Paşti, mărturisind cu putere adevărul esenţial al doctrinei noastre ortodoxe, şi anume că: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.
În noaptea liniştită a Sfintei Învieri primim vestea cea mare că Hristos a biruit moartea şi că noi, oamenii, luăm putere din puterea lui Hristos pentru a birui moartea şi păcatul din noi. Hristos Cel Înviat coboară până la cele mai de jos ale iadului din sufletul omenesc şi alungă de aici moartea, întunericul păcatului şi bezna deznădejdii.
În măreaţa zi plină de Sfânta Lumină, Domnul înviază din mormânt ca un Atotputernic, striveşte porţile iadului şi puterea morţii, eliberând toată umanitatea de zăduful păcatului şi oferindu-ne fiecăruia Viaţa Sa spre desăvârşire.
Pentru aceasta, toată creştinătatea ortodoxă este chemată în Sfânta Biserică, pentru a participa la bucuria trăirii şi a mărturisirii triumfului Învierii, ca fiind cea mai mare minune dătătoare de Viaţă fără de sfârşit şi credinţă dreaptă, potrivit cântării liturgice: „Cerurile să se veselească după cuviinţă şi pământul să se bucure; şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută, că a înviat Hristos, bucuria cea veşnică”.
Ziua Învierii Mântuitorului este şi temeiul nădejdii noastre în Dumnezeu şi arvuna învierii celei de obşte. Această nădejde necurmată a noastră vine din glasul îngerului care a vestit Învierea, din cuvintele mironosiţelor către Apostoli, din propăvăduirea acestora către lumea întreagă, din sângele mucenicilor care şi-au consacrat viaţa pământească pentru cea din ceruri, şi, nu în ultimul rând, din cuvintele Marelui Apostol Pavel, care zice: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră” (1 Cor. 15, 14).
Învierea Mântuitorului Hristos este cel mai semnificativ şi fundamental act istoric şi dumnezeiesc care s-a produs vreodată, reper pentru depănarea istoriei lumii. Este taina primordială a credinţei noastre bimilenare.
Credinţa în învierea Domnului este bucuria, nădejdea şi mângâierea tuturor creştinilor.
Fără Înviere, viaţa este zadarnică, este zadarnică şi filosofia, ştiinţa, arta şi toată cultura omenirii. Primele cuvinte rostite de Hristos Cel Înviat au fost: „Pace vouă”, mesaj divin transmis ucenicilor Săi, iar prin aceştia, nouă tuturor.
Pacea şi bucuria Învierii Domnului, însă, sunt tulburate astăzi de conflictele armate tot mai frecvente, sunt zdruncinate de actele de terorism, în care mor oameni nevinovaţi: copii, femei, bătrâni, sunt distruse comunităţi întregi cu spitale, biserici şi parte din civilizaţia lumii contemporane.
Ne rugăm ca bucuria Învierii să lumineze sufletele şi să încălzească inimile noastre pentru alinarea suferinţelor din lumea întreagă, dar şi pentru sprijinirea aproapelui.
Iubiţi credincioşi,
Bucuria şi frumuseţea Sfintelor Paşti să vă cuprindă sufletul! Sfânta Înviere să vă aducă lumina cerească în inimă şi în cuget! Pacea lui Hristos să fie prezentă în viaţa fiecăruia, în viaţa familiei, a Bisericii şi a Ţării noastre, a lumii în întregime!
Să rămânem învăluiţi de iubirea lui Dumnezeu şi să fim iubitori de Dumnezeu, ca într-un duh, cu o inimă şi într-un singur glas să mărturisim:
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
+VLADIMIR MITROPOLITUL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE Învierea Domnului, anul mântuirii 2016, or. Chişinău


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.