versiunea moldoveneasca русская версия


Cred cum vreau?

Cred cum vreau?

20 февраля 2017

„Eu cred în Dumnezeu, dar în felul meu. N-am nevoe de serviciile bisericii. Nu mă mai deranjati cu formalitățile voastre. Am propria mea credință!” Cât de des auzim așa obiecție ca răspuns la predica pentru o viață îmbisericită a fiecarui credincios în parte. Este ciudat că cel ce afirmă așa nu observă contradicția evidentă și absurditatea propriilor cuvinte, pentru că e ca și cum ai zice: „În Dumnezeu cred, dar încredere în Dumnezeu n-am!”.  

Pilda raiului și a iadului

Pilda raiului și a iadului

20 февраля 2017

Ce este iadul? O încăpere cu o masă mare și rotundă. În mijlocul mesei, un vas mare cu o mâncare deosebit de plăcută. Însă oamenii care stăteau în jurul mesei erau slabi ca niște schelete, flămânzi și nervoși. Fiecare avea în mână câte o lingură cu coadă foarte lungă. Ajungeau cu lingurile până la vasul cu mâncare, umpleau lingurile, însă când trebuiau să introducă lingurile cu mâncare în gură, nu reușeau, fiindcă lingurile aveau cozile foarte lungi. Ce este raiul?  

Mesajul Patriarhului Kirill adresat cu prilejul Zilei Tineretului Ortodox

Mesajul Patriarhului Kirill adresat cu prilejul Zilei Tineretului Ortodox

15 февраля 2017

Dragi fraţi şi surori! Săvârşind astăzi prăznuirea Întâmpinării Domnului, Biserica noastră în mod tradiţional se roagă pentru tânăra generaţie, nutrind speranţe pentru cei care urmează să păstreze şi să propovăduiască credinţa ortodoxă în următoarele decenii. Nu în zădar, adresându-Se ucenicilor Săi, iar prin ei şi nouă tuturor, Mântuitorul i-a numit „sarea pământului” şi „lumina lumii” (Matei 5, 13-14). Precum sarea îmbunătăţeşte considerabil gustul mâncării, prevenind alterarea ei, creştinii sunt chemaţi să schimbe lumea cu puterea mărturisirii... 

Semnificația psalmului 136

Semnificația psalmului 136

11 февраля 2017

La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: “Cântați-ne nouă din cântările Sionului!“ Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.  

Preasfințitul Marchel a cununat pe tinerii Ioan și Liudmila

Preasfințitul Marchel a cununat pe tinerii Ioan și Liudmila

10 февраля 2017

Ziua de duminică, 5 februarie 2017, a fost cea mai fericită pentru tinerii Ioan și Liudmila, ginerele și fiica părintelui — blagocin Oleg Fistican, care și-au consfințit dragostea reciprocă prin Taina Cununiei. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Marchel în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, Episcopul a felicitat mirii Ioan și Liudmila cu primirea cununiei, dorindu-le căsnicie fericită, dragoste jertfelnică, ajutor și binecuvântare de la Dumnezeu în această etapă nouă a vieții lor.... 

Capul sfântului Ioan Gură de Aur

Capul sfântului Ioan Gură de Aur

9 февраля 2017

Printre odoarele cele mai de preţ din Grădina Maicii Domnului sunt moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. La mănăstirea Vatoped se păstrează cu mare cinste capul Sfântului Ioan. Capul Sfântului Ioan Gură de Aur păstrat la mănăstirea Vatoped, Athos. Un lucru minunat şi vrednic de luat în seamă legat de capul sfântului Hrisostom, ce poate fi pipăit de oricine la modul personal, este nestricăciunea urechii drepte. Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, s-a născut în Antiohia. Fericitul şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur a fost patriarh al Constantinopolului... 

Rugăciunea domnească — partitură pentru parohie

Rugăciunea domnească — partitură pentru parohie

8 февраля 2017

Tatăl nostru, Carele ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău. Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer (așa) și pe pământ. Pâinea noastră cea de-a pururea, dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. (Matei 6,9-13).  

În viaţa noastră suntem ispitiți să credem că trebuie să fim tot timpul ocupaţi

În viaţa noastră suntem ispitiți să credem că trebuie să fim tot timpul ocupaţi

7 февраля 2017

În viaţa noastră de toate zilele, suntem ispitiți să credem că trebuie să fim tot timpul ocupaţi, mereu avem ceva important de terminat şi ni se pare că timpul pe­trecut la rugăciune ne împiedică să terminăm lucrul respectiv. Însă experienţa dovedeşte că o jumătate de oră sau o oră „irosită” în rugăciune nu împiedică deloc, în mod catastro­fal, bunul mers al activităţilor noastre zilnice, aşa cum ne închipuim atunci când am vrea să ne rugăm. Dimpotrivă, obiceiul de a ne ruga ne învaţă să ne concentrăm rapid, înlătură orice neatenţie, disciplinează  

Viața sfintei Xenia (în imagini).

Viața sfintei Xenia (în imagini).

6 февраля 2017

Sfânta Xenia a trăit în secolul al XVIII-lea, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau familia sa. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elizabeta şi Ecaterina a II-a. Xenia Grigorievna Petrova a fost soţia unui ofiţer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov. Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soţul său a murit brusc, la o petrecere. Ea a plâns moartea soţului ei, şi în special pentru că el a murit fără spovedanie şi împărtăşanie. Din acel moment, Xenia şi-a pierdut interesul pentru lucrurile... 

Pareneză la sfințirea unei case

Pareneză la sfințirea unei case

4 февраля 2017

Iubiții mei, am venit în casa voastră cu bucurie și cu nădejde. Pentru că sunt în casa unor proaspăt căsătoriți, a unor tineri entuziaști, care și-au început drumul lor împreună. Și am binecuvântat și sfințit această casă prin stropirea cu apă sfințită și prin ungerea ei cu ulei sfințit, rugându-mă lui Dumnezeu pentru ca El să vă binecuvinteze și să vă întărească și să vă apere întru toate. Căci de la Dumnezeu e toată binecuvântarea, pacea, bucuria și iubirea dintre oameni. De la El e ajutorul nostru și nădejdea noastră.  

N.Steinhardt despre sfântul prooroc Ilie

Sfântul Prooroc Ilie – despre care Vechiul Testament ne informeaza pe larg in capitolele 17-22 din Cartea a treia a Regilor si in capitolele 1-2 din Cartea a patra a Regilor si la care Noul Testament face in repetate randuri aluzie (de ex.: Mat. 16,14 17, 11-12, Marcu 8, 28; Lc. 4, 25-26; 9, 8 si 19), atat Ioan Botezatorul cat si insusi Hristos fiind luati drept reaparitii ale vechiului profet – ni se arata ca ‘un om de la munte’ (e din Tesba Galaadului, tinutul muntos dintre Iordan si desertul arab) si cu infatisare de aspru si strasnic ascet, intocmai ca Sf. Ioan Botezatorul caruia ii este mereu asemuit in Noul Testament. Poarta parul lung, cingatoare de curea imprejurul mijlocului si manta in piele de oaie, un ‘cojoc’ precum spun unele talmaciri, de fapt un soi de pelerina mitoasa si lunga, fara maneci, specifica pastorilor de la munte, o tundra adica, o sarica. Este iute in miscari si taios in rostiri, totul in vorbirile, purtarile si gesturile sale produce o impresie ce poate fi rezumata numai in termeni ca foc si para, tunete si fulgere, manie si urgie.

Omul acesta, cu infatisare frusta, de nu si salbatica, nu umbla catusi de putin cu jumatati de masura ori cu manusi si cu saru’mana. E un ins dintr-o bucata, are o fire de luptator. Vorbeste pe sleau, opreste ploaia pe vreme de trei ani si jumatate, aduce foametea in tara si junghie dintr-o data nu mai putin de patru sute cincizeci de preoti ai lui Baal, dupa ce i-a luat copios in deradere ca in zadar si-au chemat dumnezeul, au sarit in jurul jertfelnicului si s-au intepat cu sabii si lanci : «Strigati mai tare… poate sta de vorba cu cineva sau se indeletniceste cu ceva sau este in calatorie sau poate doarme; strigati tare sa se trezeasca!» (III Regi 18, 27).

Ravnitor ca nimeni altul pentru Domnul Savaot (ce se talcuieste Dumnezeul ostirilor), nu se cruta, stie deopotriva sa asculte si sa dea porunci, se bucura de darul savarsirii minunilor, inviaza pe copilul mort al vaduvei din Sarepta Sidonului si-i este dat sa stea pe muntele Horeb inaintea fetei divinitatii, care i Se dezvaluie nu in chip de cutremur si de foc si nici de vijelie naprasnica, ci in ipostaza-I cea mai tainica si mai subtila: ca adiere de vant lin. (1)

Ilie uraste minciuna, fatarnicia si nedreptatea si nu stie ce-s acelea: slabiciunea, compromisul, eufemismele, frazele mieroase si expresiile in doi peri. Lui Ahab si Izabelei – ticaloasa pereche regala a Israelului, “stapanii cei tiranici si cu narav de fiara” (spre a folosi calificativele din Acatistele Maicii Domnului) – le vorbeste fara inconjur de ce fel de sfarsit vor avea parte: cainii vor linge sangele lui Ahab si tot ei o vor manca pe Izabela. Si asa a si fost.

Impilarea, asuprirea, samavolnicia, fatarnicia mai ales il scot din sarite. Izabela nu e numai o nemernica, o jefuitoare, o dusmanca a norodului, e si o mincinoasa fara seaman, o ipocrita inveterata care se vrea ceea ce nu este si se da drept ce nu s-ar cadea macar sa indrazneasca a gandi. Spre a-l spolia si nenoroci pe bietul nevinovat Nabot si a-i rapi via si pamantul, aceasta falsa cuvioasa ordona sa se tina post inaintea depunerii unor marturii mincinoase, imperechind astfel nelegiuirea cu luarea in batjocura a unui obicei sacru si facand-o, ticaloasa si netrebnica, pe mironosita si pe sfanta. Si ce poate fi mai jalnic, mai caraghios si mai revoltator decat sa pretinzi ca esti ceea ce prea bine de catre toti se stie ca nu esti (si oamenii stiu ca tu stii ca ei stiu) si sa ceri, sa pretinzi, sa impui a fi recunoscuta ca atare! Ca sa prosteasca lumea, ca sa fie aclamata drept evlavioasa si cucernica, scelerata aceasta, nemultumita cu savarsirea cinica a strambatatii, mai vrea sa se si justifice si izbuteste doar sa se dovedeasca mare specialista in scenografii, regie, procese montate si osandiri, cu forme legale si intru totul proceduriste, ale celor fara vina.

Capcana aceasta urzita impotriva lui Nabot – spre a-l lipsi de pamantul lui stramosesc, de sfoara lui de vie, de peticul lui de tara – premeditata, organizata, grijuliu si amanuntit mesterita, stradania aceasta de a conferi unui act de silnicie aspect respectabil si de legalitate nu poate sa nu irite pana in adancul rarunchilor pe un om din fire ranit de ce este fatuiala, perfidie, mascara. Scandalos si respingator la Ahab si Izabela – nedespartita intru miselie pereche – este indeosebi minciuna, sfruntata inselaciune, pornirea de a prosti oamenii, osardia in urmarirea scopului: a-i face pe oameni sa dea mai multa crezare unor vorbe desarte, unor palavre decat realitatii flagrante.

Ahab si Izabela par a preinchipui dura zicala romaneasca atribuita muierii ticaloase care spune: Nu crede, barbate, ce vezi cu ochii, crede ce-ti spun eu.

Ilie nu sufera nici tradarea adevaratului Dumnezeu. Cand Ohazia, urmasul lui Ahab, e bolnav si gaseste de cuviinta sa ceara ajutorul idolului Baal-Zebub din Ecron, cum se poarta proorocul cu trimisii regelui, carora le iese inainte? De doua ori ii arde cu focul din cer: pe doua capetenii si de doua ori cate cincizeci de trimisi. Au doara nu are Ohazia cui sa ceara ajutor? Au doara nu este Dumnezeu in Israel?

Esential la Ilie este purtarea fata de mincinosi, rai, asupritori si nelegiuiti de tot felul. Mereu glasuieste deschis si dur, mereu crede neclintit in dreptate si intr-un Dumnezeu pedepsitor si fara partinire. Nu stie de crutare, de gluma, de ingaduinta: focul sa va arda, cainii te vor manca. Acesta e stilul si, stilul, o stim de la Buffon si de la Blaga, reprezinta sinea insasi a omului. Ilie nu recurge niciodata la parafraze, la ocolisuri. Nu se indupleca, nu se lasa cucerit, ademenit, imbrobodit, speriat, mituit. Amenintarile ori magulelile puterii il lasa stana de piatra. Prea putin ii pasa. Distinge net intre bine si rau, pe unul ca el nu-l poti prosti ori amagi cu discursuri ticluite si cu scorniri; crede ce vede cu ochii, nu ce i se spune, osandeste raul, ii sta impotriva cu fapta, nu se face ca nu-l ia in seama si tinteste la centru, la izvorul urgiei, in rau credincioasa, nascatoarea de napaste pereche atotstapanitoare Ahab si Izabela, cauza tuturor dezastrelor si nenorocirilor, vrajamsii neinduplecati ai propriului lor popor, de care isi bat joc, pe care il impovareaza si-l prigonesc, folosind neincetat cele mai felurite soiuri de grairi mincinoase si de tertipuri stravezii.

Ilie isi incheie viata de facator de minuni, de prooroc, de «om al lui Dumnezeu» (cum este unanim numit), de aprig si neinfricat luptator cauzas al binelui, dreptatii si adevarului (iar drept ucenic urmas si purtator de ‘cojoc‘ il ia pe nu mai putin zelosul decat dansul Elisei) potrivit stilului sau de a fi si de a actiona. E ridicat la cer, viu fiind. In car de foc tras de cai de foc si in vartej de vant: el care prin rugaciunea lui si sarguinta sa pentru Unul Dumnezeu i-a ars cu foc de sus pe cei netrebnici si L-a induplecat sa coboare foc pentru ca sa mistuie jertfa cea dreapta, spre rusinea si pieirea idolatrilor. Neostoit, bataios, nepotolit, pleaca – prin mila Atotputernicului – din lumea aceasta intocmai cum a si trait: in iures si in slava. Lutului nu-i este ingaduit sa-l cuprinda, sa-l strice. E luat la cer in plina vigoare si petulanta, ca un bun si vrednic ostas al lui Dumnezeu si un viteaz premergator al Botezatorului, ca unui menit a fi vestitorul celei de-a doua veniri a lui Hristos.

Trei sunt figurile care fara indoiala fac legatura intre Vechiul si Noul Testament. Ele sunt: Ioan Botezatorul, ultimul prooroc al Vechiului Legamant; Isaia, «evanghelistul Vechiului Testament»; Ilie pe care Domnul Hristos il identifica lui Ioan (Mat. 11, 13-14: «Toti proorocii si Legea au proorocit pana la Ioan. Si daca vreti sa intelegeti, el este Ilie, cel care va sa vina», Id.: Mat. 7, 10-13; Marc 9, 11-13), care sta de vorba cu Domnul pe Tabor la Schimbarea la Fata (Mat. 17, 3; Marc. 9, 4; Lc. 9, 30) si este evocat pe Golgota (cu prilejul strigarii cuvintelor Eli, Eli…, interpretate de unii participanti ca o chemare a lui Ilie). (Mat. 27, 47-49 ; Marc. 15, 34-36). Ilie cel intotdeauna prezent in Noul Legamant odata cu Ioan, alaturi de Hristos, biet cioban de munte in sarica lui, in «cojocul» lui facator de minuni si el (strans valaturit desparte apele Iordanului), indaratul caruia clocoteste inima unui mare ravnitor pentru Dumnezeu si aprig vestitor al lui Hristos.

Sa ne fie noua tuturor pilda de neinfricare, sinceritate, dragoste de Dumnezeu, vorbire neprefacuta, sila de minciuna si de idolatrie, scarba de fatarnicie si de uimita sila atunci cand ne intampina pe calea intortocheata a vietii scarbavnica impostura“.

Sursa: N. Steinhardt, “Daruind vei dobandi“

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.