versiunea moldoveneasca русская версия


În viaţă nimic nu este întâmplător

În viaţă nimic nu este întâmplător

17 июня 2017

Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin de lepră.  

Păcatul nerespectării zilelor de post

Păcatul nerespectării zilelor de post

16 июня 2017

Postul are un caracter de jertfă pe care noi oamenii o aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm depunem un efort conştient prin care noi oferim lui Dumnezeu, ființa noastră întreagă, trupul şi sufletul. Când nu ne înfrânăm şi nu păstrăm aceste reguli minime, cădem în stadiul animalităţii iraţionale. Oamenii care nu postesc nici măcar puțin, niciodată nu pot simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu pot să aibă bucurii duhovniceşti în viaţă,  

Rugăciunea care a unit satul Clococenii Vechi

Rugăciunea care a unit satul Clococenii Vechi

8 июня 2017

„Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mt.18,20). Marți, 6 iunie 2017, locuitorii satului Clococenii Vechi, raionul Glodeni, au avut parte de o adevărată sărbătoare cu ocazia slujirii unui sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Victor Guleac, blagocinul raionului Glodeni. Prilejul rugăciunii l-a constituit poposirea în localitate a unor sfințenii mari:  

Hramul catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena”

Hramul catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena”

6 июня 2017

Sâmbătă, 3 iunie 2017, în ziua hramului catedralei „Sf.Împ.Constatin și Elena” din Bălți, Preasfințitul Marchel a oficiat dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunității enoriașilor, care fregventează catedrala episcopală. Sărbătorea a fost înfrumusețată de prezența în jurul Arhipăstorului a multor creștini, de soborul de preoți și în special de interpretarea liturgică a corului arhieresc, condus de protoiereul Alexandru Paiul.  

Hramul mănăstiri „Sfînta Treime” din satul Glinjeni

Hramul mănăstiri „Sfînta Treime” din satul Glinjeni

6 июня 2017

Mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Glinjeni,raionul Fălești, s-a îmbrăcat cu veșminte de sărbătoare pentru prăznuirea hramului. Curtea mănăsirii este aranjată cu mulțimea de flori mirositoare, credincioșii pășesc cu bucurie în suflet pragul bisericii pentru ascultarea sfintei Liturghii. Au avut ca oaspeți la acest eveniment luminat pe protoiereul mitrofor Petru Ciunciuc, secretarul eparhial, protoiereul Valentin Pînzaru și protodiacon Ștefan Rotari. Corul condus de maica Agnesia, s-a evedințiat cu cîntările armonioase,  

Slujbă arhierească în parohia „Sf.Irh.Nicolae” din satul Cotiujeni Mici

Slujbă arhierească în parohia „Sf.Irh.Nicolae” din satul Cotiujeni Mici

5 июня 2017

Luni, 5 iunie 2017, de sărbătoarea Sfîntului Duh, Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, înconjurat de un sobor de preoți a săvărșit sfînta Liturghie în biserica „Sf. Irh. Nicolae” din satul Cotiujeni Mici, raionul Sîngerei. În ograda bisericii Arhiereul a fost întîmpinat de protoiereul Gheorghe Turculeț, parohul sfîntului locaș  

Film documentar pro viață

Film documentar pro viață

26 мая 2017

 

Înălțarea Domnului sărbătorită la catedrala episcopală

Înălțarea Domnului sărbătorită la catedrala episcopală

25 мая 2017

Joi, 25 mai 2017, de sărbătoarea Înălțarea Domnului, Preasfințitul Marchel a oficiat sfânta Liturghie în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din municipiul Bălți. Alături de arhipăstor s-au rugat soborul de clerici ai catedralei, dar și mulți creștini, enoriași fideli ai bisericii. După citirea pericopei evanghelice, Episcopul Marchel a explicat credincioșilor de ce Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, dar și semnificația practică a sărbătorii.  

11:30

11:30

24 мая 2017

 

Seminarul metodico-practic pentru profesorii de Religie din Bălți.

Seminarul metodico-practic pentru profesorii de Religie din Bălți.

23 мая 2017

Promovarea valorilor creștine și consolidarea comportamentului moral-religios la elevi, — acesta a fost genericul seminarului metodico-practic pentru profesorii de religie din Bălți. Cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, la acest seminar au participat: Secretarul Eparhial, Prot. Petru Ciunciuc; metodistul pentru mun. Bălți, Prot. Anatolie Spătaru; de asemenea, preoții Prot. Valentin Pânzaru și Prot. Serghei Ciunciuc. Cu multă bucurie ne-a primit doamna directoare, Goiman Valentina, la școala primară „Spiridon Vangheli”.  

Despre vocație

Prin vocaţie, înţelegem o chemare deosebită, o aptitudine către ceva, sau, mai bine zis, o predispoziţie manifestată printr-un interes deosebit faţă de un anumit obiect sau profesie. Vocaţia presupune o serie de orientări, un complex de preferinţe şi înzestrări naturale pentru o anumită formă de muncă. A avea vocaţie pentru o profesie înseamnă a avea aptitudini psiho-fizice pentru exercitarea ei în cele mai bune condiţii. Aceste predilecţii şi înzestrări naturale determină atenția noastră către o anumită formă de activitate ce ne pasionează sau către o îndeletnicire care se potriveşte posibilităţilor noastre fizice şi psihice.

Fiziologic vorbind, este vorba de un fond nativ. Acest fond, pentru a se putea manifesta şi contura în viaţa noastră , este absolută nevoie ca el să fie format şi canalizat prin muncă perseverentă şi prin acţiunea factorilor educativi, sociali şi religioşi: familie, şcoală, biserică, colectivitate, îndrumarea părintească a duhovnicului, presa, mijloacele mass –media etc.

De aceea , vocaţia nu se poate depista în totalitate în faza copilăriei, pentru că atunci predispoziţiile sunt în stare latentă şi germinativă. Abia pe la vârsta de 18-20 de ani începe să descopere şi să se cultive propriu-zis vocaţia, pentru că adolescenţa implică maturizarea gândirii şi lărgirea orizontului de cunoaştere a lumii, a mediului şi a vieţii în genere, sub toate aspectele ei. Acesta este momentul oportun, când se cristalizează aptitudinile vocaţionale şi abia de aici încolo se poate orienta şi direcţiona tânărul în raport cu înclinaţiile sale. De felul cum înţelegem alegerea profesiei, depinde calitatea roadelor muncii noastre de mai târziu. Cu alte cuvinte, vocaţia determină randamentul muncii în orice domeniu de activitate, fiindcă omul de vocaţie se identifică cu profesia pe care şi-a ales-o. El nu munceşte din obligaţie, ci din pasiune. În mod firesc, munca pentru el nu mai este considerată o povară, ci un izvor de binecuvântare, de plăcere, un mijloc de progres şi o necesitate vitală.

Marile genii şi celebrităţi ( savanţi, inventatori şi creatori de artă ) au fost oameni de vocaţie, pentru că şi-au valorificat talentul la maximum şi ceea ce au realizat au făcut din spirit altruist, din plăcere şi din dragoste, şi nu din interese personale. Vocaţia pentru preoţie este o înclinaţie firească sau înnăscută spre această misiune nobilă şi sfântă. Ea se manifestă în perioada copilăriei şi a pubertăţii şi se recunoaşte printr-o serie de calităţi sufleteşti care îl disting în mod deosebit pe tânăr, cum ar fi: sinceritatea, seriozitatea în purtări, comportamentul ireproşabil, firea blândă, sentimentală şi delicată, înclinată spre meditaţie şi rugăciune, modestie, decenţă în cuvânt şi fapte, generozitatea, stăpânirea de sine, iubirea faţă de semeni şi, în mod deosebit, predispoziţia spre evlavie şi religiozitate concretizată în participarea regulată la slujbele bisericeşti, îndeplinirea poruncilor Bisericii, respectarea posturilor, cinstirea feţelor bisericeşti şi a lucrurilor sfinte, lecturarea cărţilor ascetico-filocalice şi a Sfintei Scripturi, evitarea distracţiilor şi a plăcerilor lumeşti, mărturisirea şi impărtăşirea periodică în cursul celor patru posturi de peste an, buna cuviinţă creştinească, afectivitatea faţă de cei din jur şi râvna neistovită de a cunoaşte şi aprofunda cunoştinţele religioase şi cuvintele dumnezeieşti ale Scripturii (2 Timotei 3,15).

Toate aceste preocupări şi trăsături religios morale sunt semne evidente ale vocaţiei preoţeşti. Dacă cel care le posedă şi practică este însufleţit de gândul şi dorinţa sinceră şi curată de a deveni preot, spunem despre un asemenea tânăr că are chemare de sus sau vocaţie. Vocaţia este confirmată de virtuţile şi îndeletnicirile sale duhovniceşti şi de imboldul său lăuntric de a deveni slujitor al altarului. Acest impuls firesc apare în mod vădit în fiinţa sa ca o necesitate organică care îl împinge în mod spontan spre slujirea lui Hristos şi a oamenilor din convingere nestrămutată şi din dragoste creştinească sinceră, arzătoare şi nobilă de a lucra cu cuvântul şi cu fapta la mântuirea sufletelor. Această dragoste exclude orice formă de egoism, stinge duşmăniile şi ura şi înăbuşă toate barierele subiective ale intereselor materiale, mărunte şi meschine, pentru că esenţa preoţiei creştine stă în iubirea de Dumnezeu şi zeul apostolic de dăruire şi jertfire pentru semeni, spre a-i uni cu Hristos, “păstorul cel bun care îşî pune sufletul pentru oile Sale” ( Ioan 10,11 ). Această iubire evanghelică defineşte misterul şi sublimul preoţiei şi colorează întreaga activitate pastoral-misionară a preotului de vocaţie, pentru că devotamentul şi zelul pastoral este “superlativul dragostei preotului pentru păstoriţii săi ; este acea dragoste care nu se linişteşte, nu simte odihnă şi împăcare până ce nu a făcut totul, până ce nu a încercat toate mijloacele, până ce nu a plătit toate jertfele pentru câştigarea sufletelor “[1].

Acesta este termometrul şi busola adevăratei slujiri preoţeşti, iar cel ce vrea să îmbrăţişeze această misiune înaltă şi plină de răspundere “trebuie să ardă de dragoste pentru credincioşii săi înainte chiar de a intra în cler. Nu-i nevoie să-i cunoască mai întâi personal şi individual, pentru ca inima lui să vibreze de o astfel de dragoste “[2].

Purtarea evlavioasă, educaţia creştinească şi râvna de a împlini virtutea sunt însuşiri care zugrăvesc şi profilul religios-moral al adevăratului creştin, însă viitorul preot, pe lângă aceste calităţi, trebuie să facă dovada unui eroism moral mai înalt care implică renunţare, nevoinţă asiduă, înţelepciune, tact, răbdare, luptă acerbă împotriva răului, prudenţă şi perseverenţă plătite adeseori cu preţul jertfelor. În aceasta constă cheia introspecţiei şi a analizei pe care trebuie să şi-o facă cel ce aspiră să primească harul preoţiei. El trebuie să se cerceteze bine pe sine, să vadă dacă descoperă în inima sa acest foc sacru, atât de viu ca să-l arunce cu toata fiinţa în acţiune, să-l sustină într-o lucrare prodigioasă, rodnică şi sensibilă intemeiată pe sacrificiu, pe jertfirea de sine pentru binele obştesc.

Citeste continuarea
Preoţia nu este o slujbă ca oricare alta. Cel ce consideră preoţia o carieră, o sursă de venit sau un mijloc de trai cât mai comod şi mai luxos , se înşeală amarnic şi dacă intră în preoţie cu astfel de gânduri şi preocupări, va deveni un om ratat care îşi va pierde sufletul său şi-i va duce la pieire şi pe alţii, devenind pentru cei mai mulţi pricină de osândă şi de sminteală” (Matei 18,6-7). Unul ca acesta nu va deveni niciodată un păstor bun, ci un simplu funcţionar sau, mai bine zis, un năimit care nu intră în staulul oilor prin uşă, ci sare pe aiurea, căci nu vine cu gând sincer şi devotat de a păstori turma, ci de a o exploata în beneficiul său personal “ (Ioan 10,1).

Atunci, de unde împrumută tânărul elanul, însufleţirea şi entuziasmul pentru a sluji cu abnegaţie şi dăruire misiunea sacră de sfinţitor şi păstor de suflete? Din exemplul Mântuitorului, al Sfinţilor Apostoli şi al Sfinţilor Părinţi care ne-au lăsat în persoana şi activitatea lor, inegalabile modele de slujire preoţească şi trăire creştină. Însă şi astăzi mai întâlnim exemple de preoţi distinşi care se străduiesc să întruchipeze în faptă idealul evanghelic al apostolatului creştin, încercând să-i îndrepte pe credincioşi pe calea mântuirii cu cuvântul şi cu exemplul vieţii lor pilduitoare, căci “ turma care urmează cuvântul şi purtarea păstorului, înaintează în viaţa duhovnicească mai mult văzând pilda acestuia decât auzind îndrumările” [3].

Trebuie aşadar, “ ca frumuseţea sufletului preotului să strălucească în toate împrejurările din viaţa lui ca să poată în acelaşi timp şi bucura, dar şi lumina sufletele celor ce-l privesc “ [4].

Astăzi , mai mult ca oricând , avem nevoie de asemenea modele de preoţi care “ să atragă pe credincioşi pe calea virtuţii prin covârşirea virtuţilor lor” [5], adică să reprezinte în faţa enoriaşilor lor simbolul moralităţii impecabile, al neprihănirii, al iubirii dezinteresate, al sobrietaţii, al smereniei şi al virtuţii, căci “multe rele s-ar putea desfiinţa şi multe bunuri morale s-ar putea înrădăcina în popor dacă păstorii îi vor conduce pe calea măntuirii cu exemplul lor bun“[6] . Închei aceste scurte aserţiuni cu îndemnul stăruitor al Sf. Ap. Petru, adresat tuturor slujitorilor bisericeşti din toate timpurile şi locurile: “Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere: păstoriţi turma lui Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste, nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste biserici, ci pilde făcându-vă turmei” (Petru 5,3).

Autor arhim.conf.univ.dr. Vasile Miron

[1] Pr. Prof. Petre Vintilescu, Preotul în faţa chemării sale de păstor al sufletelor, Bucureşti, 1935, p 93.
[2] Ibidem, p.96.
[3] Sf. Grigorie cel Mare (Dialogul), Cartea regulei pastorale, trad. în rom. de pr. prof. dr. Alexandru Moisiu, Sibiu, 1987, p. 51.
[4] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, trad. în rom. de pr.D. Fecioru, Bucureşti, 1987, p. 72.
[5]Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont, sau Despre preoţie, trad. în rom. de pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1987, p.166.
[6]Pr. prof.dr. Ioan Coman, Sublimul preoţiei creştine, Bucureşti, 1940, p.21.


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.