versiunea moldoveneasca русская версия


Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

12 января 2018

Preasfinția Voastră, Vă aducem sincere felicitări și urări de bine cu ocazia prăznuirii Patronului ceresc al PS Voastre, Cuviosul Marchel, egumenul Mănăstirii Neadormiților. În zi de sărbătoare, ne îndreptăm către Dumneavoastră cu cele mai luminoase gânduri și cele mai sincere urări de bine şi ne rugăm lui Hristos-Domnul, Arhiereul bunătăților viitoare (Evrei 9, 11), să vă dăruiască mulți și binecuvântați ani de viață, pace și tărie duhovnicească în lucrarea Preasfinţiei Voastre, iar pe parcursul întregii vieți pământești să fiți însoțiți de  

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală din Bălți

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală din Bălți

11 января 2018

Într-o atmosferă de rugăciune și festivitate, 11 ianuarie 2018, când Biserica face pomenirea sfântului cuvios Marchel, egumenul mănăstirii Neadormiților, în catedrala „Sf.Împ.Constantin şi Elena” din Bălţi a fost oficiată sfânta Liturghie de către Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești. Sărbătoarea a fost deosebită de frumoasă, pentru că împreună s-au rugat un sobor de arhierei, constituit din: ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari; ÎPS Iustinian, Arhiepiscop de Elista și Kalmykia; PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni.  

Mesajul de felicitare al PS Nicodim adresat PS Marchel cu ocazia sărbătoririi zilei Sfîntului Ocrotitor

Mesajul de felicitare al PS Nicodim adresat PS Marchel cu ocazia sărbătoririi zilei Sfîntului Ocrotitor

11 января 2018

Prea Sfinția Voastră! Am deosbita bucurie de a Vă adresa cu prilejul sărbătoririi Ocrotitorului Ceresc, Cuviosul Părinte Marchel, starețul Mănăstirii Achimiților, calde felicitări dimpreună cu doriri de multă sănătate, zile îndelungate, pace și bucurie! Vă cunoaștem drept un Ierarh devotat slujirii Bisericii lui Hristos, plin zel misionar, rîvnitor pentru propovăduirea „cu timp și fără timp” (II Timotei IV, 2) a Cuvîntului Evanghelic și neobosit apărător al valorilor sacre ale credinței noastre ortodoxe strămășești și așa Vă dorim să rămîneți cu ajutorul... 

Mesaj de felicitare adresat Preasfințitului Marchel cu ocazia zilei onomastice

Mesaj de felicitare adresat Preasfințitului Marchel cu ocazia zilei onomastice

10 января 2018

Preasfinţia Voastră, în această zi de aleasă sărbătoare duhovnicească, când facem pomenirea sfântului cuviosului Marchel, aducem Preasfinţiei Voastre cele mai frumoase urări de bine, însoţite de gânduri senine. Prin rugăciunile mijlocitorului ceresc, încă mulţi ani înainte să aveţi parte de sănătate trupească şi sufletească, putere şi înţelepciune, pentru a ne îndruma pe calea cea îngustă a mântuirii.  

Colind

Colind

9 января 2018

Cât de mult afară ninge Peste tot se lasă omăt Cumpăna fântânii plânge De gerul aspru tămâiet Colind, se aud monoton în stradă Ninge, s-a născut Iisus Hristos,  

Mai puține rugăciuni?

Mai puține rugăciuni?

2 января 2018

Vara trecută, înaintea Tainei Cununiei, un naş grăbit (pilot de curse) mă întreabă: — Părinte, nu puteţi tăia din slujbă? Nu puteţi să puneţi mai puţine rugăciuni? Ne presează timpul. Atunci, l-am întrebat: — Dragule, înaintea unei curse, în garaj, le spui mecanicilor să îţi pună plăcuţe de frână numai la roata din dreapta, să îţi strângă frâna de mână numai pe jumătate şi să îţi pună în filtru numai doi litri de ulei? — Nu părinte, m-aş teme, trebuie să facă tot! — Apăi dragule, şi eu mă tem. Facem toată slujba.  

Protoiereul Igor Gordilă se lipsește de dreptul de a săvîrși cele sfinte

Protoiereul Igor Gordilă se lipsește de dreptul de a săvîrși cele sfinte

30 декабря 2017

Protoiereului Igor(Gordilă) clericul Eparhiei de Bălți și Fălești a BOM, Decret de excomunicare. În urma acuzațiilor a mai multor surse mediatice care, după o cercetare minuțioasă sau dovedit a fi adevărate, au fost scoase la iveală mai multe abateri și delicte disciplinare a preotului Igor Gordilă, care formează un cumul de încălcări incompatibil cu adecvata comportare a slujitorului Bisericii. Avînd în vedere gravitatea abaterilor de la Regulamentul de procedură bisericească și, mai ales, încălcarea prevederilor Sfintelor Canoane Apostolicești nr. 25,54 și 55, precum... 

Adunarea generală a preoților din Episcopia de Bălți și Fălești

Adunarea generală a preoților din Episcopia de Bălți și Fălești

28 декабря 2017

Joi, 28 decembrie 2017, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți a avut loc adunarea ordinară a clericilor din cuprinsul Episcopiei de Bălți și Fălești. Adunarea a fost prezidată de Preasfințitul Marchel și a debutat cu intonarea cântării „Veșnica pomenire” în memoria nou-adormiţilor robilor lui Dumnezeu: a protoiereului Valeriu Dubenco și a preotesei Iraida. În cadrul întrunirii Ierarhul a făcut cunoștință preoților cu cele mai relevante subiecte ale vieții eparhiale:  

Liturghie jubiliară în satul Dușmani.

Liturghie jubiliară în satul Dușmani.

26 декабря 2017

Luni, 25 decembrie 2017, când serbăm pe sfântul Spiridon, părintele-blagocin Victor Guleac a convocat clerul din circumscripție, pentru a sluji sfânta Liturghie în biserica „Sf.Ier.Nicolae” din satul Dușmani, raionul Glodeni. Evenimentul a fost dublu motivat de jubileul protoiereului-paroh Andrei Mișin, care a împlinit 50 de ani de viață pământească și 25 de ani de slujire preoțească. Din numele confraților preoți, părintele-blagocin a felicitat pe omagiatul paroh, înmânându-i un buchet de flori.  

Despre vocație

Prin vocaţie, înţelegem o chemare deosebită, o aptitudine către ceva, sau, mai bine zis, o predispoziţie manifestată printr-un interes deosebit faţă de un anumit obiect sau profesie. Vocaţia presupune o serie de orientări, un complex de preferinţe şi înzestrări naturale pentru o anumită formă de muncă. A avea vocaţie pentru o profesie înseamnă a avea aptitudini psiho-fizice pentru exercitarea ei în cele mai bune condiţii. Aceste predilecţii şi înzestrări naturale determină atenția noastră către o anumită formă de activitate ce ne pasionează sau către o îndeletnicire care se potriveşte posibilităţilor noastre fizice şi psihice.

Fiziologic vorbind, este vorba de un fond nativ. Acest fond, pentru a se putea manifesta şi contura în viaţa noastră , este absolută nevoie ca el să fie format şi canalizat prin muncă perseverentă şi prin acţiunea factorilor educativi, sociali şi religioşi: familie, şcoală, biserică, colectivitate, îndrumarea părintească a duhovnicului, presa, mijloacele mass –media etc.

De aceea , vocaţia nu se poate depista în totalitate în faza copilăriei, pentru că atunci predispoziţiile sunt în stare latentă şi germinativă. Abia pe la vârsta de 18-20 de ani începe să descopere şi să se cultive propriu-zis vocaţia, pentru că adolescenţa implică maturizarea gândirii şi lărgirea orizontului de cunoaştere a lumii, a mediului şi a vieţii în genere, sub toate aspectele ei. Acesta este momentul oportun, când se cristalizează aptitudinile vocaţionale şi abia de aici încolo se poate orienta şi direcţiona tânărul în raport cu înclinaţiile sale. De felul cum înţelegem alegerea profesiei, depinde calitatea roadelor muncii noastre de mai târziu. Cu alte cuvinte, vocaţia determină randamentul muncii în orice domeniu de activitate, fiindcă omul de vocaţie se identifică cu profesia pe care şi-a ales-o. El nu munceşte din obligaţie, ci din pasiune. În mod firesc, munca pentru el nu mai este considerată o povară, ci un izvor de binecuvântare, de plăcere, un mijloc de progres şi o necesitate vitală.

Marile genii şi celebrităţi ( savanţi, inventatori şi creatori de artă ) au fost oameni de vocaţie, pentru că şi-au valorificat talentul la maximum şi ceea ce au realizat au făcut din spirit altruist, din plăcere şi din dragoste, şi nu din interese personale. Vocaţia pentru preoţie este o înclinaţie firească sau înnăscută spre această misiune nobilă şi sfântă. Ea se manifestă în perioada copilăriei şi a pubertăţii şi se recunoaşte printr-o serie de calităţi sufleteşti care îl disting în mod deosebit pe tânăr, cum ar fi: sinceritatea, seriozitatea în purtări, comportamentul ireproşabil, firea blândă, sentimentală şi delicată, înclinată spre meditaţie şi rugăciune, modestie, decenţă în cuvânt şi fapte, generozitatea, stăpânirea de sine, iubirea faţă de semeni şi, în mod deosebit, predispoziţia spre evlavie şi religiozitate concretizată în participarea regulată la slujbele bisericeşti, îndeplinirea poruncilor Bisericii, respectarea posturilor, cinstirea feţelor bisericeşti şi a lucrurilor sfinte, lecturarea cărţilor ascetico-filocalice şi a Sfintei Scripturi, evitarea distracţiilor şi a plăcerilor lumeşti, mărturisirea şi impărtăşirea periodică în cursul celor patru posturi de peste an, buna cuviinţă creştinească, afectivitatea faţă de cei din jur şi râvna neistovită de a cunoaşte şi aprofunda cunoştinţele religioase şi cuvintele dumnezeieşti ale Scripturii (2 Timotei 3,15).

Toate aceste preocupări şi trăsături religios morale sunt semne evidente ale vocaţiei preoţeşti. Dacă cel care le posedă şi practică este însufleţit de gândul şi dorinţa sinceră şi curată de a deveni preot, spunem despre un asemenea tânăr că are chemare de sus sau vocaţie. Vocaţia este confirmată de virtuţile şi îndeletnicirile sale duhovniceşti şi de imboldul său lăuntric de a deveni slujitor al altarului. Acest impuls firesc apare în mod vădit în fiinţa sa ca o necesitate organică care îl împinge în mod spontan spre slujirea lui Hristos şi a oamenilor din convingere nestrămutată şi din dragoste creştinească sinceră, arzătoare şi nobilă de a lucra cu cuvântul şi cu fapta la mântuirea sufletelor. Această dragoste exclude orice formă de egoism, stinge duşmăniile şi ura şi înăbuşă toate barierele subiective ale intereselor materiale, mărunte şi meschine, pentru că esenţa preoţiei creştine stă în iubirea de Dumnezeu şi zeul apostolic de dăruire şi jertfire pentru semeni, spre a-i uni cu Hristos, “păstorul cel bun care îşî pune sufletul pentru oile Sale” ( Ioan 10,11 ). Această iubire evanghelică defineşte misterul şi sublimul preoţiei şi colorează întreaga activitate pastoral-misionară a preotului de vocaţie, pentru că devotamentul şi zelul pastoral este “superlativul dragostei preotului pentru păstoriţii săi ; este acea dragoste care nu se linişteşte, nu simte odihnă şi împăcare până ce nu a făcut totul, până ce nu a încercat toate mijloacele, până ce nu a plătit toate jertfele pentru câştigarea sufletelor “[1].

Acesta este termometrul şi busola adevăratei slujiri preoţeşti, iar cel ce vrea să îmbrăţişeze această misiune înaltă şi plină de răspundere “trebuie să ardă de dragoste pentru credincioşii săi înainte chiar de a intra în cler. Nu-i nevoie să-i cunoască mai întâi personal şi individual, pentru ca inima lui să vibreze de o astfel de dragoste “[2].

Purtarea evlavioasă, educaţia creştinească şi râvna de a împlini virtutea sunt însuşiri care zugrăvesc şi profilul religios-moral al adevăratului creştin, însă viitorul preot, pe lângă aceste calităţi, trebuie să facă dovada unui eroism moral mai înalt care implică renunţare, nevoinţă asiduă, înţelepciune, tact, răbdare, luptă acerbă împotriva răului, prudenţă şi perseverenţă plătite adeseori cu preţul jertfelor. În aceasta constă cheia introspecţiei şi a analizei pe care trebuie să şi-o facă cel ce aspiră să primească harul preoţiei. El trebuie să se cerceteze bine pe sine, să vadă dacă descoperă în inima sa acest foc sacru, atât de viu ca să-l arunce cu toata fiinţa în acţiune, să-l sustină într-o lucrare prodigioasă, rodnică şi sensibilă intemeiată pe sacrificiu, pe jertfirea de sine pentru binele obştesc.

Citeste continuarea
Preoţia nu este o slujbă ca oricare alta. Cel ce consideră preoţia o carieră, o sursă de venit sau un mijloc de trai cât mai comod şi mai luxos , se înşeală amarnic şi dacă intră în preoţie cu astfel de gânduri şi preocupări, va deveni un om ratat care îşi va pierde sufletul său şi-i va duce la pieire şi pe alţii, devenind pentru cei mai mulţi pricină de osândă şi de sminteală” (Matei 18,6-7). Unul ca acesta nu va deveni niciodată un păstor bun, ci un simplu funcţionar sau, mai bine zis, un năimit care nu intră în staulul oilor prin uşă, ci sare pe aiurea, căci nu vine cu gând sincer şi devotat de a păstori turma, ci de a o exploata în beneficiul său personal “ (Ioan 10,1).

Atunci, de unde împrumută tânărul elanul, însufleţirea şi entuziasmul pentru a sluji cu abnegaţie şi dăruire misiunea sacră de sfinţitor şi păstor de suflete? Din exemplul Mântuitorului, al Sfinţilor Apostoli şi al Sfinţilor Părinţi care ne-au lăsat în persoana şi activitatea lor, inegalabile modele de slujire preoţească şi trăire creştină. Însă şi astăzi mai întâlnim exemple de preoţi distinşi care se străduiesc să întruchipeze în faptă idealul evanghelic al apostolatului creştin, încercând să-i îndrepte pe credincioşi pe calea mântuirii cu cuvântul şi cu exemplul vieţii lor pilduitoare, căci “ turma care urmează cuvântul şi purtarea păstorului, înaintează în viaţa duhovnicească mai mult văzând pilda acestuia decât auzind îndrumările” [3].

Trebuie aşadar, “ ca frumuseţea sufletului preotului să strălucească în toate împrejurările din viaţa lui ca să poată în acelaşi timp şi bucura, dar şi lumina sufletele celor ce-l privesc “ [4].

Astăzi , mai mult ca oricând , avem nevoie de asemenea modele de preoţi care “ să atragă pe credincioşi pe calea virtuţii prin covârşirea virtuţilor lor” [5], adică să reprezinte în faţa enoriaşilor lor simbolul moralităţii impecabile, al neprihănirii, al iubirii dezinteresate, al sobrietaţii, al smereniei şi al virtuţii, căci “multe rele s-ar putea desfiinţa şi multe bunuri morale s-ar putea înrădăcina în popor dacă păstorii îi vor conduce pe calea măntuirii cu exemplul lor bun“[6] . Închei aceste scurte aserţiuni cu îndemnul stăruitor al Sf. Ap. Petru, adresat tuturor slujitorilor bisericeşti din toate timpurile şi locurile: “Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere: păstoriţi turma lui Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste, nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste biserici, ci pilde făcându-vă turmei” (Petru 5,3).

Autor arhim.conf.univ.dr. Vasile Miron

[1] Pr. Prof. Petre Vintilescu, Preotul în faţa chemării sale de păstor al sufletelor, Bucureşti, 1935, p 93.
[2] Ibidem, p.96.
[3] Sf. Grigorie cel Mare (Dialogul), Cartea regulei pastorale, trad. în rom. de pr. prof. dr. Alexandru Moisiu, Sibiu, 1987, p. 51.
[4] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, trad. în rom. de pr.D. Fecioru, Bucureşti, 1987, p. 72.
[5]Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont, sau Despre preoţie, trad. în rom. de pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1987, p.166.
[6]Pr. prof.dr. Ioan Coman, Sublimul preoţiei creştine, Bucureşti, 1940, p.21.


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.