versiunea moldoveneasca русская версия


Învățătură de tipic pentru 22.03.2018

Învățătură de tipic pentru 22.03.2018

19 марта 2018

Четверг 5-й седмицы. Четверто́к Великого канона. Святых сорока́ мучеников, в Севастийском е́зере мучившихся (празднование переносится на вторник, 7 марта). Литургия Преждеосвященных Даров. Служба совершается по Триоди. Примечание. Служба 40 мучеников Севастийских переносится на вторник, 7 марта (см. Типикон, 9 марта, 5-я Маркова глава:... 

Mesajul de felicitare adresat Preasfințitului Marchel cu prilejul aniversării hirotoniei arhierești

Mesajul de felicitare adresat Preasfințitului Marchel cu prilejul aniversării hirotoniei arhierești

11 марта 2018

Preasfinţia Voastră, permiteți-ne, rogu-Vă, să Vă adresăm cele mai cordiale felicitări și urări de bine cu ocazia celei de-a 11 aniversări a hirotoniei arhierești. În această zi sfântă, a închinării Sfintei Cruci, Vă suntem alături cu cele mai duhovnicești gânduri și sincere rugăciuni către bunul Dumnezeu, ca să Vă binecuvinteze cu ani mulți, luminați de harul Său și providența Sa, să ne îndrumați pe calea mântuirii.  

Pentru o Ortodoxie autentică și conștientă

Pentru o Ortodoxie autentică și conștientă

7 марта 2018

Cu câțiva ani în urmă un inspector școlar a venit la mine în gimnaziu și mi-a propus următorul test: -Dă indicație elevilor să scrie din memorie rugăciunea „Tatăl nostru”. Nu pentru control, nici pentru notă, ci din curiozitate. Să vedem câți vor scri corect. M-am gândit că voi isprăvi repede controlul caietelor, dar mi-a luat mai mult timp decât de obicei. Culoare roșie a pixului a vopsit excesiv evaluarea. Și mi-am zis:  

Părinte, eu n-am să mai vin la biserică

Părinte, eu n-am să mai vin la biserică

6 марта 2018

Un tânăr merge la preotul paroh și îi spune: – Părinte, eu n-am să mai vin la biserică. Preotul îl întrebă: – Ah. Poți să-mi spui care este motivul? Tânărul îi răspunde: – Dumnezeule! Aici văd  

A trecut la Domnul protoiereul Victor Svistun

A trecut la Domnul protoiereul Victor Svistun

4 марта 2018

Protoiereul Victor Svistun, parohul bisericii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil” din satul Cobani, raionul Glodeni a trecut în veșnicie, azi, 4 martie 2018. Exprimăm profunde sentimente de compasiune şi condoleanţe doamnei preotese Eufrosinia și întregii familii, fiilor și fiicelor duhovnicești ai părintelui. Trupul neînsuflețit va fi înmormântat în curtea bisericii, marți 6 martie curent. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții.  

Cum putem deveni mai buni?

Cum putem deveni mai buni?

3 марта 2018

Rugăciunea întâi de mulţumire după Sfânta Împărtăşire. Zicem către Domnul Hristos: „Dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului şi a trupului, spre alungarea a tot potrivnicului, spre împăcarea sufleteştilor mele puteri, spre luminarea ochilor inimii mele, spre credinţă neînfruntată, spre dragoste nefăţarnică, spre împlinirea înţelepciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har şi spre plinirea Împărăţiei cerurilor”, deci zece lucrări. Care sunt lucrările?  

Triumful Ortodoxiei asupra iconoclaștilor

Triumful Ortodoxiei asupra iconoclaștilor

24 февраля 2018

Duminica Ortodoxiei este ziua numelui Bisericii şi a credinţei noastre. Restabilirea cultului Sfintelor Icoane a fost cea mai mare minune a credinţei noastre ortodoxe, după cum arată Stihira Utreniei: „Astăzi s-a arătat zi plină de bucurie şi de veselie, ca luminează lumina dogmelor celor prea adevărate şi străluceşte Biserica lui Hristos, împodobindu-se acum cu înălţarea Sfintelor Icoane şi cu strălucirile chipurilor şi se face credincioşilor unire de Dumnezeu dăruită”. In primele veacuri creştine, Sfintele icoane  

Despre vocație

Prin vocaţie, înţelegem o chemare deosebită, o aptitudine către ceva, sau, mai bine zis, o predispoziţie manifestată printr-un interes deosebit faţă de un anumit obiect sau profesie. Vocaţia presupune o serie de orientări, un complex de preferinţe şi înzestrări naturale pentru o anumită formă de muncă. A avea vocaţie pentru o profesie înseamnă a avea aptitudini psiho-fizice pentru exercitarea ei în cele mai bune condiţii. Aceste predilecţii şi înzestrări naturale determină atenția noastră către o anumită formă de activitate ce ne pasionează sau către o îndeletnicire care se potriveşte posibilităţilor noastre fizice şi psihice.

Fiziologic vorbind, este vorba de un fond nativ. Acest fond, pentru a se putea manifesta şi contura în viaţa noastră , este absolută nevoie ca el să fie format şi canalizat prin muncă perseverentă şi prin acţiunea factorilor educativi, sociali şi religioşi: familie, şcoală, biserică, colectivitate, îndrumarea părintească a duhovnicului, presa, mijloacele mass –media etc.

De aceea , vocaţia nu se poate depista în totalitate în faza copilăriei, pentru că atunci predispoziţiile sunt în stare latentă şi germinativă. Abia pe la vârsta de 18-20 de ani începe să descopere şi să se cultive propriu-zis vocaţia, pentru că adolescenţa implică maturizarea gândirii şi lărgirea orizontului de cunoaştere a lumii, a mediului şi a vieţii în genere, sub toate aspectele ei. Acesta este momentul oportun, când se cristalizează aptitudinile vocaţionale şi abia de aici încolo se poate orienta şi direcţiona tânărul în raport cu înclinaţiile sale. De felul cum înţelegem alegerea profesiei, depinde calitatea roadelor muncii noastre de mai târziu. Cu alte cuvinte, vocaţia determină randamentul muncii în orice domeniu de activitate, fiindcă omul de vocaţie se identifică cu profesia pe care şi-a ales-o. El nu munceşte din obligaţie, ci din pasiune. În mod firesc, munca pentru el nu mai este considerată o povară, ci un izvor de binecuvântare, de plăcere, un mijloc de progres şi o necesitate vitală.

Marile genii şi celebrităţi ( savanţi, inventatori şi creatori de artă ) au fost oameni de vocaţie, pentru că şi-au valorificat talentul la maximum şi ceea ce au realizat au făcut din spirit altruist, din plăcere şi din dragoste, şi nu din interese personale. Vocaţia pentru preoţie este o înclinaţie firească sau înnăscută spre această misiune nobilă şi sfântă. Ea se manifestă în perioada copilăriei şi a pubertăţii şi se recunoaşte printr-o serie de calităţi sufleteşti care îl disting în mod deosebit pe tânăr, cum ar fi: sinceritatea, seriozitatea în purtări, comportamentul ireproşabil, firea blândă, sentimentală şi delicată, înclinată spre meditaţie şi rugăciune, modestie, decenţă în cuvânt şi fapte, generozitatea, stăpânirea de sine, iubirea faţă de semeni şi, în mod deosebit, predispoziţia spre evlavie şi religiozitate concretizată în participarea regulată la slujbele bisericeşti, îndeplinirea poruncilor Bisericii, respectarea posturilor, cinstirea feţelor bisericeşti şi a lucrurilor sfinte, lecturarea cărţilor ascetico-filocalice şi a Sfintei Scripturi, evitarea distracţiilor şi a plăcerilor lumeşti, mărturisirea şi impărtăşirea periodică în cursul celor patru posturi de peste an, buna cuviinţă creştinească, afectivitatea faţă de cei din jur şi râvna neistovită de a cunoaşte şi aprofunda cunoştinţele religioase şi cuvintele dumnezeieşti ale Scripturii (2 Timotei 3,15).

Toate aceste preocupări şi trăsături religios morale sunt semne evidente ale vocaţiei preoţeşti. Dacă cel care le posedă şi practică este însufleţit de gândul şi dorinţa sinceră şi curată de a deveni preot, spunem despre un asemenea tânăr că are chemare de sus sau vocaţie. Vocaţia este confirmată de virtuţile şi îndeletnicirile sale duhovniceşti şi de imboldul său lăuntric de a deveni slujitor al altarului. Acest impuls firesc apare în mod vădit în fiinţa sa ca o necesitate organică care îl împinge în mod spontan spre slujirea lui Hristos şi a oamenilor din convingere nestrămutată şi din dragoste creştinească sinceră, arzătoare şi nobilă de a lucra cu cuvântul şi cu fapta la mântuirea sufletelor. Această dragoste exclude orice formă de egoism, stinge duşmăniile şi ura şi înăbuşă toate barierele subiective ale intereselor materiale, mărunte şi meschine, pentru că esenţa preoţiei creştine stă în iubirea de Dumnezeu şi zeul apostolic de dăruire şi jertfire pentru semeni, spre a-i uni cu Hristos, “păstorul cel bun care îşî pune sufletul pentru oile Sale” ( Ioan 10,11 ). Această iubire evanghelică defineşte misterul şi sublimul preoţiei şi colorează întreaga activitate pastoral-misionară a preotului de vocaţie, pentru că devotamentul şi zelul pastoral este “superlativul dragostei preotului pentru păstoriţii săi ; este acea dragoste care nu se linişteşte, nu simte odihnă şi împăcare până ce nu a făcut totul, până ce nu a încercat toate mijloacele, până ce nu a plătit toate jertfele pentru câştigarea sufletelor “[1].

Acesta este termometrul şi busola adevăratei slujiri preoţeşti, iar cel ce vrea să îmbrăţişeze această misiune înaltă şi plină de răspundere “trebuie să ardă de dragoste pentru credincioşii săi înainte chiar de a intra în cler. Nu-i nevoie să-i cunoască mai întâi personal şi individual, pentru ca inima lui să vibreze de o astfel de dragoste “[2].

Purtarea evlavioasă, educaţia creştinească şi râvna de a împlini virtutea sunt însuşiri care zugrăvesc şi profilul religios-moral al adevăratului creştin, însă viitorul preot, pe lângă aceste calităţi, trebuie să facă dovada unui eroism moral mai înalt care implică renunţare, nevoinţă asiduă, înţelepciune, tact, răbdare, luptă acerbă împotriva răului, prudenţă şi perseverenţă plătite adeseori cu preţul jertfelor. În aceasta constă cheia introspecţiei şi a analizei pe care trebuie să şi-o facă cel ce aspiră să primească harul preoţiei. El trebuie să se cerceteze bine pe sine, să vadă dacă descoperă în inima sa acest foc sacru, atât de viu ca să-l arunce cu toata fiinţa în acţiune, să-l sustină într-o lucrare prodigioasă, rodnică şi sensibilă intemeiată pe sacrificiu, pe jertfirea de sine pentru binele obştesc.

Citeste continuarea
Preoţia nu este o slujbă ca oricare alta. Cel ce consideră preoţia o carieră, o sursă de venit sau un mijloc de trai cât mai comod şi mai luxos , se înşeală amarnic şi dacă intră în preoţie cu astfel de gânduri şi preocupări, va deveni un om ratat care îşi va pierde sufletul său şi-i va duce la pieire şi pe alţii, devenind pentru cei mai mulţi pricină de osândă şi de sminteală” (Matei 18,6-7). Unul ca acesta nu va deveni niciodată un păstor bun, ci un simplu funcţionar sau, mai bine zis, un năimit care nu intră în staulul oilor prin uşă, ci sare pe aiurea, căci nu vine cu gând sincer şi devotat de a păstori turma, ci de a o exploata în beneficiul său personal “ (Ioan 10,1).

Atunci, de unde împrumută tânărul elanul, însufleţirea şi entuziasmul pentru a sluji cu abnegaţie şi dăruire misiunea sacră de sfinţitor şi păstor de suflete? Din exemplul Mântuitorului, al Sfinţilor Apostoli şi al Sfinţilor Părinţi care ne-au lăsat în persoana şi activitatea lor, inegalabile modele de slujire preoţească şi trăire creştină. Însă şi astăzi mai întâlnim exemple de preoţi distinşi care se străduiesc să întruchipeze în faptă idealul evanghelic al apostolatului creştin, încercând să-i îndrepte pe credincioşi pe calea mântuirii cu cuvântul şi cu exemplul vieţii lor pilduitoare, căci “ turma care urmează cuvântul şi purtarea păstorului, înaintează în viaţa duhovnicească mai mult văzând pilda acestuia decât auzind îndrumările” [3].

Trebuie aşadar, “ ca frumuseţea sufletului preotului să strălucească în toate împrejurările din viaţa lui ca să poată în acelaşi timp şi bucura, dar şi lumina sufletele celor ce-l privesc “ [4].

Astăzi , mai mult ca oricând , avem nevoie de asemenea modele de preoţi care “ să atragă pe credincioşi pe calea virtuţii prin covârşirea virtuţilor lor” [5], adică să reprezinte în faţa enoriaşilor lor simbolul moralităţii impecabile, al neprihănirii, al iubirii dezinteresate, al sobrietaţii, al smereniei şi al virtuţii, căci “multe rele s-ar putea desfiinţa şi multe bunuri morale s-ar putea înrădăcina în popor dacă păstorii îi vor conduce pe calea măntuirii cu exemplul lor bun“[6] . Închei aceste scurte aserţiuni cu îndemnul stăruitor al Sf. Ap. Petru, adresat tuturor slujitorilor bisericeşti din toate timpurile şi locurile: “Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere: păstoriţi turma lui Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste, nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste biserici, ci pilde făcându-vă turmei” (Petru 5,3).

Autor arhim.conf.univ.dr. Vasile Miron

[1] Pr. Prof. Petre Vintilescu, Preotul în faţa chemării sale de păstor al sufletelor, Bucureşti, 1935, p 93.
[2] Ibidem, p.96.
[3] Sf. Grigorie cel Mare (Dialogul), Cartea regulei pastorale, trad. în rom. de pr. prof. dr. Alexandru Moisiu, Sibiu, 1987, p. 51.
[4] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, trad. în rom. de pr.D. Fecioru, Bucureşti, 1987, p. 72.
[5]Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont, sau Despre preoţie, trad. în rom. de pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1987, p.166.
[6]Pr. prof.dr. Ioan Coman, Sublimul preoţiei creştine, Bucureşti, 1940, p.21.


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.