versiunea moldoveneasca русская версия


Pomenind pe sfântul Alexandru Nevski

Pomenind pe sfântul Alexandru Nevski

6 декабря 2017

Miercuri, 6 decembrie 2017, în biserica „Sfânta Treime” din satul Scumpia, raionul Fălești, a fost oficiată sfânta Liturghie de către un sobor de preoți, avându-l protos pe protoiereul-blagocin Anatolie Negură. Slujba a fost prilejuită de sărbătorirea onomastică a ocrotitorului ceresc al părintelui – paroh Alexandru Negură, la care au participat mulți creștini, membrii familiei, prieteni, iar răspunsurile la strană au răsunat armonios de un cor din municipiul Ungheni. Cel mai emoționant moment a fost adresarea enoriașilor față de paroh cu cuvinte de felicitare și... 

Adunarea preoților din raionul Fălești.

Adunarea preoților din raionul Fălești.

5 декабря 2017

Marți, 5 decembrie 2017, în biserica „Sf.M.Mc.Dimitrie” din orașul Fălești, sectorul Gara Feroviară, a avut loc adunarea clericilor din raionul Fălești. Întrunirea a debutat cu rugăciunile pentru mărturisirea slujitorilor altarului, săvârșită de arhimandritul Zosima Aftene. A urmat consfătuirea preoților pe marginea celor mai importante teme curente de ordin intern și administrativ. A urmat spovedania parohilor și încheierea cu rugăciunea finală a Axionului.  

Lumina liturgică în satul Danu

Lumina liturgică în satul Danu

29 ноября 2017

Marţi, 14 noiembrie 2017, enoriaşii satului Danu, raionul Glodeni, împreună cu preotul-paroh Veaceslav Spijavca au găzduit slujba sobornicească a preoţilor din circumscripţia Glodeni. Atât sfânta Liturgie cât şi Te-deumul de mulţumire au fost coordonate de către părintele-protopop Victor Guleac, care la final a venit cu un cuvânt de învăţătură şi de mulțumire. De asemenea, după slujbă părintele Roman Oraşan a ţinut un discurs eminent despre sfinţi şi sfinţenii. La serviciul divin au asistat şi autorităţile locale, ceea ce relevă o apartenență vie cu Biserica.  

Приглашение на повышения квалификации по направлению «Основы духовно-нравственной культуры»

Приглашение на повышения квалификации по направлению «Основы духовно-нравственной культуры»

29 ноября 2017

С 8 по 17 января в Московской духовной академии на территории Свято-Троицкой Сергиевой Лавры пройдет обучение по программе повышения квалификации для педагогов и специалистов с высшим и средним профессиональным образованием. Также в эти дни мы предлагаем всем желающим углубить свои знания о вере, освоив курс «Основы Православия».... 

Educația fără Religie înseamnă școală fără suflet, neam fără Dumnezeu, fără identitate.

Educația fără Religie înseamnă școală fără suflet, neam fără Dumnezeu, fără identitate.

24 ноября 2017

„Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea” (Nelson Mandela). Joi, 23 noiembrie 2017, în gimnaziul ,,Sergiu Rădăuțan” din satul Iezăreni Vechi, raionul Sîngerei, s-a desfășurat Atelierul de formare continuă a profesorilor de Religie din instituțiile de învățămînt preuniversitar cu genericul „Asigurarea calității procesului educațional prin promovarea strategiilor didactice în cadrul orelor de religie”.  

Reportaj din satul Clococenii Vechi

Reportaj din satul Clococenii Vechi

24 ноября 2017

 

Slujbă omagială în Scumpia

Slujbă omagială în Scumpia

24 ноября 2017

Joi, 24 noiembrie 2017, în ziua pomenirii sfântului mucenic Mina, în biserica „Sfânta Treime” din satul Scumpia, raionul Fălești, a fost oficiată sfânta Liturghie de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Alexandru Negură. Slujba a fost prilejuită de aniversarea a 15 ani de slujire preoțească ai părintelui-paroh Alexandru. La sărbătoare au participat cei mai râvnitori credincioși, dar și ctitorii sfântului locaș. Particularitatea zilei a fost marcată de  

La hramul bisericii din s.Musteață

La hramul bisericii din s.Musteață

21 ноября 2017

Ziua de 21 noiembrie 2017, când facem pomenirea Sfinților Arhistrategi Mihail și Gavriil, este ziua hramului bisericii noi din satul Musteață, raionul Fălești. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe părintele-blagocin și totodată parohul bisericii, protoiereul Oleg Fistican. Alături de sfinția sa a coliturghisit prot. Ioan Vidmichi, din s. Văleni, r.Cahul și prot. Iulian Procopciuc, din s.Andrușul-de-Sus, r.Cahul, originari din satul Musteață. La finalul slujbei a fost  

Sfinții Arhangheli serbați în Sîngerei

Sfinții Arhangheli serbați în Sîngerei

21 ноября 2017

Marți, 21 noiembrie 2017, cînd sunt pomeniți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, una din bisericile orașului Sîngerei și-a serbat Hramul. Sfînta Liturghie a fost săvărșită de un sobor de preoți și diaconi, avândul ca protos pe protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. Printre cei prezenți la sfînta sărbătoare a fost și primarul orașului Gheorghe Brașovschi și alți funcționari publici. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire, după care a urmat tradiționala agapa frățească.  

Liturghie aniversară în s.Pînzăreni.

Liturghie aniversară în s.Pînzăreni.

20 ноября 2017

În ajunul hramului, luni, 20 noiembrie 2017, în biserica „Sf.Arh.Mihail și Gavriil” din satul Pînzăreni, raionul Fălești, a fost oficiată sfânta Liturghie de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe părintele-blagocin Anatolie Negură. Slujba a fost prilejuită de aniversarea a 30 de ani de viață ai părintelui-paroh Nicolae Fusu. Sărbătoarea a fost înfrumusețată de interpetarea liturgică a corului Axion, format din preoți și preotese. Din numele confraților preoți, dar și a enoriașilor părintele-blagocin Anatolie i-a adresat omagiatului părinte Nicolae sincere... 

Acțiune de caritate încununată cu rugăciune

Joi, 27 octombrie 2016, când facem pomenirea cuvioasei Parascheva, preotul Igor Niculescu, împreună un sobor de preoți din r.Fălești, a sfințit casa beneficiarului „Locuința protejată”, Eduard Turcu. Casa a fost procurată de AO Keystone Moldova, iar reparația a fost efectuată de noul proprietar. Câteva utilități au fost achiziționate ca rezultat al unei acțiuni de caritate, pe care vă invităm să o urmăriți și să deveniți participanți (de ex. încă nu a fost achitat frigiderul). Tuturor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv, pe această cale Vă exprimăm recunoștință prin câteva dictonuri:
Bunul Dumnezeu să vă răsplătească fiecare picătură de bunătate!
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. (Matei 5,7);
Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv (Luca 6,36);
Fiţi buni între voi şi milostivi; (Efeseni 4,32);
Fiţi toţi într-un gând, împreună-pătimitori, iubitori de fraţi, milostivi, smeriţi (1Petru 3,8).
Adevarata caritate este dorinta de a fi folositor celorlati fara a avea gandul de a primi o recompensa.
Bunatatea valoreaza mai mult decat cunostintele, mai mult decat banii, mai mult decat onoarea, pentru persoanele care o poseda.
Nici un gest de bunatate, indiferent cat e el de mic, nu e in zadar.

Grup pe rețele de socializare: www.ok.ru/caritatefalesti

Pe site-ul eparhial: ephbalti.md/falesti/prima-tombola-de-caritate-in-falesti.2016.03.16;

ephbalti.md/falesti/rezultatele-tombolei-de-caritate-din-falesti.2016.05.06

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.