versiunea moldoveneasca русская версия


Parastas pentru protoiereul Valeriu și preoteasa Iraida

Parastas pentru protoiereul Valeriu și preoteasa Iraida

21 января 2018

În după-amiaza zilei de duminică, 21 ianauaie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, în biserica „Sfânta Treime” din satul Copăceni, raionul Sângerei, a fost oficiat un parastas întru pomenirea protoiereului Valeriu Dubenco și preoteasa Iraida. Slujba a fost săvârșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sângerei, alături de un sobor de preoți, familia îndoliată și enoriașii bisericii. Chiar dacă au trecut 40 de zile, de când nu mai sunt printre cei vii, rudelor continuă să le fie transmise mesajele de condoleanțe.  

Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

12 января 2018

Preasfinția Voastră, Vă aducem sincere felicitări și urări de bine cu ocazia prăznuirii Patronului ceresc al PS Voastre, Cuviosul Marchel, egumenul Mănăstirii Neadormiților. În zi de sărbătoare, ne îndreptăm către Dumneavoastră cu cele mai luminoase gânduri și cele mai sincere urări de bine şi ne rugăm lui Hristos-Domnul, Arhiereul bunătăților viitoare (Evrei 9, 11), să vă dăruiască mulți și binecuvântați ani de viață, pace și tărie duhovnicească în lucrarea Preasfinţiei Voastre, iar pe parcursul întregii vieți pământești să fiți însoțiți de  

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală din Bălți

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală din Bălți

11 января 2018

Într-o atmosferă de rugăciune și festivitate, 11 ianuarie 2018, când Biserica face pomenirea sfântului cuvios Marchel, egumenul mănăstirii Neadormiților, în catedrala „Sf.Împ.Constantin şi Elena” din Bălţi a fost oficiată sfânta Liturghie de către Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești. Sărbătoarea a fost deosebită de frumoasă, pentru că împreună s-au rugat un sobor de arhierei, constituit din: ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari; ÎPS Iustinian, Arhiepiscop de Elista și Kalmykia; PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni.  

Mesajul de felicitare al PS Nicodim adresat PS Marchel cu ocazia sărbătoririi zilei Sfîntului Ocrotitor

Mesajul de felicitare al PS Nicodim adresat PS Marchel cu ocazia sărbătoririi zilei Sfîntului Ocrotitor

11 января 2018

Prea Sfinția Voastră! Am deosbita bucurie de a Vă adresa cu prilejul sărbătoririi Ocrotitorului Ceresc, Cuviosul Părinte Marchel, starețul Mănăstirii Achimiților, calde felicitări dimpreună cu doriri de multă sănătate, zile îndelungate, pace și bucurie! Vă cunoaștem drept un Ierarh devotat slujirii Bisericii lui Hristos, plin zel misionar, rîvnitor pentru propovăduirea „cu timp și fără timp” (II Timotei IV, 2) a Cuvîntului Evanghelic și neobosit apărător al valorilor sacre ale credinței noastre ortodoxe strămășești și așa Vă dorim să rămîneți cu ajutorul... 

Mesaj de felicitare adresat Preasfințitului Marchel cu ocazia zilei onomastice

Mesaj de felicitare adresat Preasfințitului Marchel cu ocazia zilei onomastice

10 января 2018

Preasfinţia Voastră, în această zi de aleasă sărbătoare duhovnicească, când facem pomenirea sfântului cuviosului Marchel, aducem Preasfinţiei Voastre cele mai frumoase urări de bine, însoţite de gânduri senine. Prin rugăciunile mijlocitorului ceresc, încă mulţi ani înainte să aveţi parte de sănătate trupească şi sufletească, putere şi înţelepciune, pentru a ne îndruma pe calea cea îngustă a mântuirii.  

Colind

Colind

9 января 2018

Cât de mult afară ninge Peste tot se lasă omăt Cumpăna fântânii plânge De gerul aspru tămâiet Colind, se aud monoton în stradă Ninge, s-a născut Iisus Hristos,  

Mai puține rugăciuni?

Mai puține rugăciuni?

2 января 2018

Vara trecută, înaintea Tainei Cununiei, un naş grăbit (pilot de curse) mă întreabă: — Părinte, nu puteţi tăia din slujbă? Nu puteţi să puneţi mai puţine rugăciuni? Ne presează timpul. Atunci, l-am întrebat: — Dragule, înaintea unei curse, în garaj, le spui mecanicilor să îţi pună plăcuţe de frână numai la roata din dreapta, să îţi strângă frâna de mână numai pe jumătate şi să îţi pună în filtru numai doi litri de ulei? — Nu părinte, m-aş teme, trebuie să facă tot! — Apăi dragule, şi eu mă tem. Facem toată slujba.  

Protoiereul Igor Gordilă se lipsește de dreptul de a săvîrși cele sfinte

Protoiereul Igor Gordilă se lipsește de dreptul de a săvîrși cele sfinte

30 декабря 2017

Protoiereului Igor(Gordilă) clericul Eparhiei de Bălți și Fălești a BOM, Decret de excomunicare. În urma acuzațiilor a mai multor surse mediatice care, după o cercetare minuțioasă sau dovedit a fi adevărate, au fost scoase la iveală mai multe abateri și delicte disciplinare a preotului Igor Gordilă, care formează un cumul de încălcări incompatibil cu adecvata comportare a slujitorului Bisericii. Avînd în vedere gravitatea abaterilor de la Regulamentul de procedură bisericească și, mai ales, încălcarea prevederilor Sfintelor Canoane Apostolicești nr. 25,54 și 55, precum... 

Adunarea generală a preoților din Episcopia de Bălți și Fălești

Adunarea generală a preoților din Episcopia de Bălți și Fălești

28 декабря 2017

Joi, 28 decembrie 2017, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți a avut loc adunarea ordinară a clericilor din cuprinsul Episcopiei de Bălți și Fălești. Adunarea a fost prezidată de Preasfințitul Marchel și a debutat cu intonarea cântării „Veșnica pomenire” în memoria nou-adormiţilor robilor lui Dumnezeu: a protoiereului Valeriu Dubenco și a preotesei Iraida. În cadrul întrunirii Ierarhul a făcut cunoștință preoților cu cele mai relevante subiecte ale vieții eparhiale:  

Unde-ţi este moarte boldul, unde-ţi este iadule biruinţa?

Cît de încurajator sunau aceste întrebări afirmative ale Sfîntului
Ioan Gură de Aur rostite în noaptea Învierii cu atîţea ani în urmă.
Însă mă neliniștește necruţător un gînd, din înălţimea respectabelei
vîrste de şaisprezece veacuri, aceste întrebări şi-au păstrat oare aceiaşi intensitate, oare oamenii actuali concep şi se bucură de ele ca şi creştinii din Biserica primară?Nu vreau să insist aici pe un răspuns negativ, însă cert este că acel duh de optimism se cam transformă într-un nihilism posesiv. Este destul să ieşi doar în stradă şi neapărat vei observa că cei mai mulţi dintre trecători şi-au pus o pereche de ochi de sticlă în care poţi citi numai incertitudine, frică, ură sau o indiferenţă autoritară. Şi care să fie motivul? Să nu mai existe nimic clar în viaţa ce o trăim, să nu mai existe lucruri care ne bucură ce dau gust şi culoare vieţii? Personal găsesc doar un răspuns, l-am pierdut pe Dumnezeu şi de aceea se veştezesc sufletele oamenilor. Am uitat de prezenţa Lui, nu mai ţinem minte cînd pentru ultima dată am deschis uşa casei în care locuieşte, nu-i mai trimitem mesaje nici ajutorul nu ştim să il mai cerem. De aici şi acest vacum moral şi spiritual. Iată aici doresc să mă înapoiez la înspăimîntătoarea doamnă — moartea (din prima întrebare). Este lim- pede că de moartea fiziologică nu poate scăpa nimeni, în putere ne este doar amînarea întîlnirii cu ea. Însă este o altă moarte mult mai înfricoşătoare şi mult mai vătămătoare cea spirituală. Groaznic este că această moarte poate locui chiar şi în omul care este încă în viaţă ca apoi după coborîrea trupului în pămînt să pună stăpînire pe suflet pe veci. Moartea în ambele cazuri este rezultatul păcatului. Încă împăratul Solomon părinteşte ne avertiza: „Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mîinilor voastre»(Înţelepciunea lui Solomon 1;12). Şi deci înţelegem că boldul morţii poate fi efectiv şi iadul poate birui acolo unde este stăpîn păcatul şi acolo unde lipseşte Dumnezeu. Straniu însă cum se întîmplă aşa că după ce s-au reconstruit şi construit lăcaşe sfinte aproape în fiecare localitate, după ce nu mai este criză de înalţi ierarhi şi preoţi se face ca în ţara noastră să trăiască atîtea «cadavre» spirituale. Nu mai vorbesc despre cei de altă credinţă sau confesie, ci chiar din cei pretinşi 90% ortodocşi cîţi dintre ei se roagă zilnic, frecventează regulat sfînta biserică, cîţi cunosc şi mai ales trăiesc după voia şi poruncile lui Dumnezeu? Este vădit că moartea îşi face bine tema şi-a ascuţit bine boldul, adună tot mai multe jertve. Mă întreb aici ce se întîmplă cu oamenii, cum acceptă atît de uşor starea aceasta nenorocită? Cine se face vinovat de acest colaps metafizic? Nu mă voi grăbi să împart pietre celor din jur şi aş începe chiar cu noi, sacerdoţii. Din păcate tendinţele labile ale societăţii bolnave afectează blamabil şi activitatea noastră. Sună lipsit de menajament dar am divorţat de aşa virtuţi fireşti ca: smerenie, compasiune, modestie, ajutor dezinteresat etc.
Iar în ceea ce ţine de cult este periculos cînd eşti încîntat de timbrul vocii proprii şi nu de conţinutul sacru liturgic. Şi slujbele soborniceşti uneori se transformă într-un concurs vocal. De aici şi încolţeşte riscul de a fi egalat amvonul cu scena. Şi nu odată am fost nevoit să explic că liturghia nu este o piesă des repetată ci este însăşi viaţa ce necesită să fie trăită la maxim. Indiscutabil este
faptul că manifestarea exterioară a cultului trebuie să arate plăcut,
însă aspectul mistic obligatoriu trebuie să domine conştiinţa sacer-
dotului. Ori cele auzite şi cele văzute sînt doar o parţialitate a si-
mbolismului şi esenţei adînci. Deasemenea este periculos cînd nu te laşi copleşit de profunzimea infinită a cuvintelor evanghelice ci
eşti ameţit de retorismul complicat al propriei predici melanjată generos cu neologisme şi cuvinte deocheate acordate uneori la nimereală în speranţa că nimeni nu va înţelege. Culmea la toate este cred că atît în timpul serviciilor cît şi în viaţa ordinară ne este comod să îmbrăcăm masca asprimii şi îngîmfării aşa încît de cele mai multe ori enoriaşii au o frică mai mare de slujitor şi nu de Stăpîn, adică de Dumnezeu. Sincer vorbind şi aşa oamenii s-au plictisit de «mutre acre» şi veşnic ocupate în oficii şi birouri şi nu cred că sînt încîntaţi să vadă duplicatul lor în biserici. Şi în general
ne-am cam împotmolit limitîndu-ne mai mult la problemele administrative şi economice. Este minunat că reconstruim şi construim biserici, amenajăm curţile lor, dar cum rămîne cu biserica din sufletul omului, cine să o zidească? De netăgăduit este importanţa bisericii ca lăcaş însă fără biserica vie (oamenii) ea se transformă într-o clădire, un monument de artă ori muzeu. Toate cele expuse mai sus sînt necesare şi merită atenţie doar că cea mai mare atenţie din partea preotului o cere «aluatul», adică sufletul, atît al său, cît şi al celor încredinţaţi lui. Negarea acesteia riscă să transfigureze Biserica într-o organizaţie banală ce oferă servicii cultice cu un viitor confuz. Confortabil dar greşit unii dintre noi ne-am aşezat în centrul «universului» făcînd din cei din jur nişte sateliţi obligaţi să ne deservească. Cît de evidentă este pedagogia Mîntuitorului, niciodată să nu uităm preasfintele Lui cuvinte «Nu am venit să-Mi slujească Mie, ci am venit ca să slujesc». Conştientizez lucid că mă expun victimizării, îmi cer iertare de la toţi dar nu am insinuat să judec pe nimeni, am făcut doar o sinceră mărturisire. De fapt am ţintit scopul de a stîrni întrebări şi voi fi fericit dacă cel puţin cineva îşi va revizui prestaţia şi atitudinea vis-a-vis de vocaţia sa divină.
Desigur că şi societatea actuală consumistă şi mercantilă surpă devastator din moştenirea noastră spirituală. Ni se impune prin toate sursele un egoism arogant, o filozofie a violenţei şi o viaţă limitată doar la satisfacerea dorinţelor şi plăcerilor cu orişice preţ, chiar şi prin trădarea intereselor naţionale şi anularea tradiţiilor moştenite din străbuni. Credinţa noastră ortodoxă este atacată şi provocată zilnic, hărţuită lacom şi cu dispreţ în mass-media dorind să-i răpească autoritatea. Cineva îşi dă bine seama că fără Biserică oamenii devin debusolaţi, fără orientare şi după aceasta orişice direcţie impusă i se pare dreaptă şi orişice minciună un adevăr. Foarte mult se investeşte în depărtarea tinerilor de Dumnezeu. Recent la
Moldova 1 doamna Ajder şi domnul Lazăr insistau pe ideea că Re-
ligia nu ar trebui să mai deschidă uşa şcolii. Sînt sigur că d-l Lazăr
ştie bine că ministerul pe care îl reprezintă se numeşte al Educaţi-
ei şi la întrebarea ce caută Religia în şcoală ia-ş cere o concretizare, matematica, fizica, geografia, chimia etc. sînt preocupate de partea didactică şi cine rămîne să se ocupe de pedagogie? Limba şi literatura romînă care acum au fost suprapuse, educaţia civică care la rîndul ei poartă de fapt un caracter mai mult informaţional, diriginţia pe care dirigintele are dreptul să o scurteze şi la care de obicei se discută probleme de ordin organizatoric şi disciplinar, ori educaţia spirituală ce a împrumutat de facto conţinutul instructiv din Religie şi se predă numai în clasele primare. Şi atunci care disciplină se va ocupa de sufletul copilului, cine să-i spună ce e bine şi ce e rău? Dacă vom permite alungarea Religiei din instituţiile de învăţămînt vom pierde o mare luptă în faţa răului.
Iar în ceea ce ţine de familie nici ea nu mai poate îndruma şi
sprijini reprezentenţii săi aşa cum o făcea altă dată. Ea singură ca
instituţie trăieşte o criză profundă ce-i poate curma viitorul. Este
strigător cum în prezent inclusiv chiar şi la nivel de legi se încearcă substituirea şi distrugerea ei. Să nu uităm că familiei din totdeauna ia aparţinut dreptul şi datoria de a transmite estafeta sacră a
conceptelor şi tradiţiilor sacramentale. Pe umerii ei, familiei a fost
aşezată responsabilitatea asigurării climatului moral al societăţii. Ea
a fost din talpă barometrul de bază atît la nivel nativ cît şi cel educaţional între «bine» şi «rău», fiind veriga de legătură între ierarhie şi Dumnezeu. Însă cu amărăciune în suflet sîntem constrînşi să
constatăm că familia contemporană nu-şi mai îndeplineşte sarcina
sa de perpetuare a omenirii, nici sub aspectul fiziologic şi mai pu-
ţin la cel formator al viitoarelor generaţii. Nu mai este acel garant
de proporţie ce poate indica şi asigura fericirea membrilor săi. Şi motivul stagnării familiei ca organizm şi organizaţie se pare că ma-
joritatea nu-l cunosc dar nici nu-i interesează, iar el după mine es-
te că noi părinţii am devenit nişte «vase goale» şi naştem şi creş-
tem «vase goale». Vase goale de acea esenţă şi lumină divină ce la
ridicat pe om în poziţie verticală şi l-a încoronat cu titlul de «an-
tropos». Fără de Dumnezeu şi lumina Sa, adică Duhul Sfînt, devenim
uşor ostaticii întunericului pereclitînd existenţa noastră. Ori în întu-
neric chiar şi lucrurile frumoase nu se văd şi par chiar înspăimîn-
tătoare. Şi totuşi cred, ba chiar sînt sigur că lucrurile se pot schi-
mba şi în calitatea mea de creştin sînt obligat să fiu optimist, păi
optimistului după cum se ştie îi poţi lua totul înafară de încrede-
rea în ziua de mîne. Trebuie să facem doar un pas, dar un pas corect, iar acest pas corect ne va scuti de multe alergări şi zbuciumuri lipsite de sens şi deceptive. Să ne întoarcem cu faţa şi sufletul spre Dumnezeu. Pentru aceasta este nevoie ca fiecare zi să o
transformăm în duminică iar din restul vieţii într-o duminică eternă.
Hristos a sfinţit duminica prin Învierea Sa, deaceea ea vine din Rai,
acolo-i reşedinţa ei. Fericirea reală o putem avea numai în Dumnezeu, să nu mai tărăgănăm, să mergerm şi să-L căutăm, iar aflîndu-L
să-L ascundem de nădejde în inima noastră. Să nu uităm veşnicul
imperativ: cine nu-L poartă pe Dumnezeu în inima sa, în zadar îl
caută în întregul univers.

Autor: pr. Marin Balamatiuc
s. Limbenii Vechi r.Glodeni

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.