versiunea moldoveneasca русская версия


25 de preoți au primit în dar veșminte noi de la Renato Usatîi

25 de preoți au primit în dar veșminte noi de la Renato Usatîi

24 февраля 2017

Marți, 21 februarie 2017, în incinta centrului eparhial din Bălți a avut loc înmânarea veșmintelor noi pentru 25 de preoți din cuprinsul Episcopiei de Bălți și Fălești. Acest dar a fost oferit de primarul municipiului Bălți și președintele Partidul Nostru – domnul Renato Usatîi. Din partea administrației municipale a participat la eveniment domnul vice-primar Igor Șeremet, care a menționat prin acest gest echipa administrativă a primăriei și-a exprimat solidaritatea cu slujitorii Bisericii. La rândul său Preasfințitul Marchel a mulțumit domnului Renato Usatîi pentru... 

Invitație la închinare în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena”

Invitație la închinare în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena”

23 февраля 2017

Începând de luni, 27 februarie 2017, prima zi a postului mare, cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din municipiul Bălți vor fi expuse pentru închinare fragmente de moaște ale SFÂNTULUI IERARH LUCA AL CRIMEII, SFÂNTULUI MARE MUCENIC PANTELIMON, SFINTEI FERICITE MATROANA. Vă îndemnăm, iubiți credincioși, să folosiți această ocazie pentru a vă închina și ruga înaintea acestor sfinți bineplăcuți lui Dumnezeu. Zilnic se vor citi acatiste și moleben în fața acestor sfințenii, care se... 

Care este sensul vieții?

Care este sensul vieții?

22 февраля 2017

Din motive religioase, toate culturile mondiale pot fi împărțite în două curente: soteriologice și hedoniste. 1.„Soteriologice” (din grecescul soteria — mântuire), care sunt în căutarea mântuirii ca sensul ultim al vieții umane. Aceștia cred că de cealaltă parte a pragului morții este viață, iar menirea vieții acesteia de acum este exprimată prin cuvintele lui Socrate „o pregătire pentru moarte”… 2.„Hedoniste”  

Cred cum vreau?

Cred cum vreau?

20 февраля 2017

„Eu cred în Dumnezeu, dar în felul meu. N-am nevoe de serviciile bisericii. Nu mă mai deranjati cu formalitățile voastre. Am propria mea credință!” Cât de des auzim așa obiecție ca răspuns la predica pentru o viață îmbisericită a fiecarui credincios în parte. Este ciudat că cel ce afirmă așa nu observă contradicția evidentă și absurditatea propriilor cuvinte, pentru că e ca și cum ai zice: „În Dumnezeu cred, dar încredere în Dumnezeu n-am!”.  

Pilda raiului și a iadului

Pilda raiului și a iadului

20 февраля 2017

Ce este iadul? O încăpere cu o masă mare și rotundă. În mijlocul mesei, un vas mare cu o mâncare deosebit de plăcută. Însă oamenii care stăteau în jurul mesei erau slabi ca niște schelete, flămânzi și nervoși. Fiecare avea în mână câte o lingură cu coadă foarte lungă. Ajungeau cu lingurile până la vasul cu mâncare, umpleau lingurile, însă când trebuiau să introducă lingurile cu mâncare în gură, nu reușeau, fiindcă lingurile aveau cozile foarte lungi. Ce este raiul?  

Mesajul Patriarhului Kirill adresat cu prilejul Zilei Tineretului Ortodox

Mesajul Patriarhului Kirill adresat cu prilejul Zilei Tineretului Ortodox

15 февраля 2017

Dragi fraţi şi surori! Săvârşind astăzi prăznuirea Întâmpinării Domnului, Biserica noastră în mod tradiţional se roagă pentru tânăra generaţie, nutrind speranţe pentru cei care urmează să păstreze şi să propovăduiască credinţa ortodoxă în următoarele decenii. Nu în zădar, adresându-Se ucenicilor Săi, iar prin ei şi nouă tuturor, Mântuitorul i-a numit „sarea pământului” şi „lumina lumii” (Matei 5, 13-14). Precum sarea îmbunătăţeşte considerabil gustul mâncării, prevenind alterarea ei, creştinii sunt chemaţi să schimbe lumea cu puterea mărturisirii... 

Semnificația psalmului 136

Semnificația psalmului 136

11 февраля 2017

La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: “Cântați-ne nouă din cântările Sionului!“ Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.  

Preasfințitul Marchel a cununat pe tinerii Ioan și Liudmila

Preasfințitul Marchel a cununat pe tinerii Ioan și Liudmila

10 февраля 2017

Ziua de duminică, 5 februarie 2017, a fost cea mai fericită pentru tinerii Ioan și Liudmila, ginerele și fiica părintelui — blagocin Oleg Fistican, care și-au consfințit dragostea reciprocă prin Taina Cununiei. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Marchel în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, Episcopul a felicitat mirii Ioan și Liudmila cu primirea cununiei, dorindu-le căsnicie fericită, dragoste jertfelnică, ajutor și binecuvântare de la Dumnezeu în această etapă nouă a vieții lor.... 

Capul sfântului Ioan Gură de Aur

Capul sfântului Ioan Gură de Aur

9 февраля 2017

Printre odoarele cele mai de preţ din Grădina Maicii Domnului sunt moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. La mănăstirea Vatoped se păstrează cu mare cinste capul Sfântului Ioan. Capul Sfântului Ioan Gură de Aur păstrat la mănăstirea Vatoped, Athos. Un lucru minunat şi vrednic de luat în seamă legat de capul sfântului Hrisostom, ce poate fi pipăit de oricine la modul personal, este nestricăciunea urechii drepte. Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, s-a născut în Antiohia. Fericitul şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur a fost patriarh al Constantinopolului... 

Rugăciunea domnească — partitură pentru parohie

Rugăciunea domnească — partitură pentru parohie

8 февраля 2017

Tatăl nostru, Carele ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău. Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer (așa) și pe pământ. Pâinea noastră cea de-a pururea, dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. (Matei 6,9-13).  

Unde-ţi este moarte boldul, unde-ţi este iadule biruinţa?

Cît de încurajator sunau aceste întrebări afirmative ale Sfîntului
Ioan Gură de Aur rostite în noaptea Învierii cu atîţea ani în urmă.
Însă mă neliniștește necruţător un gînd, din înălţimea respectabelei
vîrste de şaisprezece veacuri, aceste întrebări şi-au păstrat oare aceiaşi intensitate, oare oamenii actuali concep şi se bucură de ele ca şi creştinii din Biserica primară?Nu vreau să insist aici pe un răspuns negativ, însă cert este că acel duh de optimism se cam transformă într-un nihilism posesiv. Este destul să ieşi doar în stradă şi neapărat vei observa că cei mai mulţi dintre trecători şi-au pus o pereche de ochi de sticlă în care poţi citi numai incertitudine, frică, ură sau o indiferenţă autoritară. Şi care să fie motivul? Să nu mai existe nimic clar în viaţa ce o trăim, să nu mai existe lucruri care ne bucură ce dau gust şi culoare vieţii? Personal găsesc doar un răspuns, l-am pierdut pe Dumnezeu şi de aceea se veştezesc sufletele oamenilor. Am uitat de prezenţa Lui, nu mai ţinem minte cînd pentru ultima dată am deschis uşa casei în care locuieşte, nu-i mai trimitem mesaje nici ajutorul nu ştim să il mai cerem. De aici şi acest vacum moral şi spiritual. Iată aici doresc să mă înapoiez la înspăimîntătoarea doamnă — moartea (din prima întrebare). Este lim- pede că de moartea fiziologică nu poate scăpa nimeni, în putere ne este doar amînarea întîlnirii cu ea. Însă este o altă moarte mult mai înfricoşătoare şi mult mai vătămătoare cea spirituală. Groaznic este că această moarte poate locui chiar şi în omul care este încă în viaţă ca apoi după coborîrea trupului în pămînt să pună stăpînire pe suflet pe veci. Moartea în ambele cazuri este rezultatul păcatului. Încă împăratul Solomon părinteşte ne avertiza: „Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mîinilor voastre»(Înţelepciunea lui Solomon 1;12). Şi deci înţelegem că boldul morţii poate fi efectiv şi iadul poate birui acolo unde este stăpîn păcatul şi acolo unde lipseşte Dumnezeu. Straniu însă cum se întîmplă aşa că după ce s-au reconstruit şi construit lăcaşe sfinte aproape în fiecare localitate, după ce nu mai este criză de înalţi ierarhi şi preoţi se face ca în ţara noastră să trăiască atîtea «cadavre» spirituale. Nu mai vorbesc despre cei de altă credinţă sau confesie, ci chiar din cei pretinşi 90% ortodocşi cîţi dintre ei se roagă zilnic, frecventează regulat sfînta biserică, cîţi cunosc şi mai ales trăiesc după voia şi poruncile lui Dumnezeu? Este vădit că moartea îşi face bine tema şi-a ascuţit bine boldul, adună tot mai multe jertve. Mă întreb aici ce se întîmplă cu oamenii, cum acceptă atît de uşor starea aceasta nenorocită? Cine se face vinovat de acest colaps metafizic? Nu mă voi grăbi să împart pietre celor din jur şi aş începe chiar cu noi, sacerdoţii. Din păcate tendinţele labile ale societăţii bolnave afectează blamabil şi activitatea noastră. Sună lipsit de menajament dar am divorţat de aşa virtuţi fireşti ca: smerenie, compasiune, modestie, ajutor dezinteresat etc.
Iar în ceea ce ţine de cult este periculos cînd eşti încîntat de timbrul vocii proprii şi nu de conţinutul sacru liturgic. Şi slujbele soborniceşti uneori se transformă într-un concurs vocal. De aici şi încolţeşte riscul de a fi egalat amvonul cu scena. Şi nu odată am fost nevoit să explic că liturghia nu este o piesă des repetată ci este însăşi viaţa ce necesită să fie trăită la maxim. Indiscutabil este
faptul că manifestarea exterioară a cultului trebuie să arate plăcut,
însă aspectul mistic obligatoriu trebuie să domine conştiinţa sacer-
dotului. Ori cele auzite şi cele văzute sînt doar o parţialitate a si-
mbolismului şi esenţei adînci. Deasemenea este periculos cînd nu te laşi copleşit de profunzimea infinită a cuvintelor evanghelice ci
eşti ameţit de retorismul complicat al propriei predici melanjată generos cu neologisme şi cuvinte deocheate acordate uneori la nimereală în speranţa că nimeni nu va înţelege. Culmea la toate este cred că atît în timpul serviciilor cît şi în viaţa ordinară ne este comod să îmbrăcăm masca asprimii şi îngîmfării aşa încît de cele mai multe ori enoriaşii au o frică mai mare de slujitor şi nu de Stăpîn, adică de Dumnezeu. Sincer vorbind şi aşa oamenii s-au plictisit de «mutre acre» şi veşnic ocupate în oficii şi birouri şi nu cred că sînt încîntaţi să vadă duplicatul lor în biserici. Şi în general
ne-am cam împotmolit limitîndu-ne mai mult la problemele administrative şi economice. Este minunat că reconstruim şi construim biserici, amenajăm curţile lor, dar cum rămîne cu biserica din sufletul omului, cine să o zidească? De netăgăduit este importanţa bisericii ca lăcaş însă fără biserica vie (oamenii) ea se transformă într-o clădire, un monument de artă ori muzeu. Toate cele expuse mai sus sînt necesare şi merită atenţie doar că cea mai mare atenţie din partea preotului o cere «aluatul», adică sufletul, atît al său, cît şi al celor încredinţaţi lui. Negarea acesteia riscă să transfigureze Biserica într-o organizaţie banală ce oferă servicii cultice cu un viitor confuz. Confortabil dar greşit unii dintre noi ne-am aşezat în centrul «universului» făcînd din cei din jur nişte sateliţi obligaţi să ne deservească. Cît de evidentă este pedagogia Mîntuitorului, niciodată să nu uităm preasfintele Lui cuvinte «Nu am venit să-Mi slujească Mie, ci am venit ca să slujesc». Conştientizez lucid că mă expun victimizării, îmi cer iertare de la toţi dar nu am insinuat să judec pe nimeni, am făcut doar o sinceră mărturisire. De fapt am ţintit scopul de a stîrni întrebări şi voi fi fericit dacă cel puţin cineva îşi va revizui prestaţia şi atitudinea vis-a-vis de vocaţia sa divină.
Desigur că şi societatea actuală consumistă şi mercantilă surpă devastator din moştenirea noastră spirituală. Ni se impune prin toate sursele un egoism arogant, o filozofie a violenţei şi o viaţă limitată doar la satisfacerea dorinţelor şi plăcerilor cu orişice preţ, chiar şi prin trădarea intereselor naţionale şi anularea tradiţiilor moştenite din străbuni. Credinţa noastră ortodoxă este atacată şi provocată zilnic, hărţuită lacom şi cu dispreţ în mass-media dorind să-i răpească autoritatea. Cineva îşi dă bine seama că fără Biserică oamenii devin debusolaţi, fără orientare şi după aceasta orişice direcţie impusă i se pare dreaptă şi orişice minciună un adevăr. Foarte mult se investeşte în depărtarea tinerilor de Dumnezeu. Recent la
Moldova 1 doamna Ajder şi domnul Lazăr insistau pe ideea că Re-
ligia nu ar trebui să mai deschidă uşa şcolii. Sînt sigur că d-l Lazăr
ştie bine că ministerul pe care îl reprezintă se numeşte al Educaţi-
ei şi la întrebarea ce caută Religia în şcoală ia-ş cere o concretizare, matematica, fizica, geografia, chimia etc. sînt preocupate de partea didactică şi cine rămîne să se ocupe de pedagogie? Limba şi literatura romînă care acum au fost suprapuse, educaţia civică care la rîndul ei poartă de fapt un caracter mai mult informaţional, diriginţia pe care dirigintele are dreptul să o scurteze şi la care de obicei se discută probleme de ordin organizatoric şi disciplinar, ori educaţia spirituală ce a împrumutat de facto conţinutul instructiv din Religie şi se predă numai în clasele primare. Şi atunci care disciplină se va ocupa de sufletul copilului, cine să-i spună ce e bine şi ce e rău? Dacă vom permite alungarea Religiei din instituţiile de învăţămînt vom pierde o mare luptă în faţa răului.
Iar în ceea ce ţine de familie nici ea nu mai poate îndruma şi
sprijini reprezentenţii săi aşa cum o făcea altă dată. Ea singură ca
instituţie trăieşte o criză profundă ce-i poate curma viitorul. Este
strigător cum în prezent inclusiv chiar şi la nivel de legi se încearcă substituirea şi distrugerea ei. Să nu uităm că familiei din totdeauna ia aparţinut dreptul şi datoria de a transmite estafeta sacră a
conceptelor şi tradiţiilor sacramentale. Pe umerii ei, familiei a fost
aşezată responsabilitatea asigurării climatului moral al societăţii. Ea
a fost din talpă barometrul de bază atît la nivel nativ cît şi cel educaţional între «bine» şi «rău», fiind veriga de legătură între ierarhie şi Dumnezeu. Însă cu amărăciune în suflet sîntem constrînşi să
constatăm că familia contemporană nu-şi mai îndeplineşte sarcina
sa de perpetuare a omenirii, nici sub aspectul fiziologic şi mai pu-
ţin la cel formator al viitoarelor generaţii. Nu mai este acel garant
de proporţie ce poate indica şi asigura fericirea membrilor săi. Şi motivul stagnării familiei ca organizm şi organizaţie se pare că ma-
joritatea nu-l cunosc dar nici nu-i interesează, iar el după mine es-
te că noi părinţii am devenit nişte «vase goale» şi naştem şi creş-
tem «vase goale». Vase goale de acea esenţă şi lumină divină ce la
ridicat pe om în poziţie verticală şi l-a încoronat cu titlul de «an-
tropos». Fără de Dumnezeu şi lumina Sa, adică Duhul Sfînt, devenim
uşor ostaticii întunericului pereclitînd existenţa noastră. Ori în întu-
neric chiar şi lucrurile frumoase nu se văd şi par chiar înspăimîn-
tătoare. Şi totuşi cred, ba chiar sînt sigur că lucrurile se pot schi-
mba şi în calitatea mea de creştin sînt obligat să fiu optimist, păi
optimistului după cum se ştie îi poţi lua totul înafară de încrede-
rea în ziua de mîne. Trebuie să facem doar un pas, dar un pas corect, iar acest pas corect ne va scuti de multe alergări şi zbuciumuri lipsite de sens şi deceptive. Să ne întoarcem cu faţa şi sufletul spre Dumnezeu. Pentru aceasta este nevoie ca fiecare zi să o
transformăm în duminică iar din restul vieţii într-o duminică eternă.
Hristos a sfinţit duminica prin Învierea Sa, deaceea ea vine din Rai,
acolo-i reşedinţa ei. Fericirea reală o putem avea numai în Dumnezeu, să nu mai tărăgănăm, să mergerm şi să-L căutăm, iar aflîndu-L
să-L ascundem de nădejde în inima noastră. Să nu uităm veşnicul
imperativ: cine nu-L poartă pe Dumnezeu în inima sa, în zadar îl
caută în întregul univers.

Autor: pr. Marin Balamatiuc
s. Limbenii Vechi r.Glodeni

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.