versiunea moldoveneasca русская версия


Mesajul de felicitare al ÎPS Mitropolit Vladimir, adresat PS Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, cu ocazia aniversării zilei de naștere

Mesajul de felicitare al ÎPS Mitropolit Vladimir, adresat PS Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, cu ocazia aniversării zilei de naștere

18 августа 2017

Cu ocazia aniversării a 58 de ani din ziua nașterii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a adresat Preasfințitului Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, un mesaj de felicitare, în care se menționează: „Preasfinția Voastră, în zi de sărbătoare, ne îndreptăm către Dumneavoastră cele mai luminoase gânduri și cele mai sincere urări de bine.  

Felicitare pentru Preasfințitul Marchel cu prilejul aniversării zilei de naștere.

Felicitare pentru Preasfințitul Marchel cu prilejul aniversării zilei de naștere.

17 августа 2017

Prea Sfinţiei Sale, Prea Sfinţitului MARCHEL, Episcop de Bălţi şi Făleşti. Prea Sfințite Stăpîne, primiți coordiale felicitări prilejuite Zilei de naștere a Prea Sfinției Voastre. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să Vă dăruiască sănătate, pace și bucurii duhovnicești. Harul Sfîntului Duh să Vă dea puteri de a lucra în ogorul Domnului spre înflorirea Bisericii lui Hristos. Întru mulți și fericiți ani, Stăpîne. Cu dragoste și respect, administrația Eparhiei de Bălți și Fălești.  

Mesajul de felicitare al PS Marchel adresat ÎPS Vladimir cu prilejul zilei de naștere.

Mesajul de felicitare al PS Marchel adresat ÎPS Vladimir cu prilejul zilei de naștere.

17 августа 2017

Înalt Prea Sfințite Stăpîne Mitropolit Vladimir, primiți, rogu-Vă, cele mai sincere felicitări, prilejuite de ziua nașterii Dvs. Fie ca Bunul nostru Dumnezeu să Vă aibă în nemijlocita Sa apropiere de acum și pînă-n veac. La mulți ani, Stăpîne! Cu stimă Episcopul Marchel.  

Preasfințitul Marchel a participat la slujba praznicală cu prilejul jubileului celor 50 de ani de la naștere a arhimandritului Nicolae Roșca

Preasfințitul Marchel a participat la slujba praznicală cu prilejul jubileului celor 50 de ani de la naștere a arhimandritului Nicolae Roșca

16 августа 2017

Ziua de miercuri, 16 august 2017, a fost una semnificativă pentru duhovnicul — administrator al mănăstirii Ciuflea, PC Nicolae Roșca și anume celebrarea celor 50 de ani de la naștere. La slujba festivă au participat toți ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova, un impunător sobor de preoți și diaconi, numeroși credincioși dornici de a se ruga alături de soborul arhieresc și preoțesc.  

Armele credinței.

Armele credinței.

12 августа 2017

Cine, iubiţii mei, cine nu vrea pacea? Toată lumea iubeşte pacea. Şi desigur atunci când îi lipseşte, atunci mai mult o caută. Dar, din nefericire, în pofida iubirii omenirii întregi pentru pace, lumea de multe ori a încercat – şi încă încearcă – focul războiului. Interese materiale şi egoisme omeneşti împing orbeşte spre catastrofă. Două războaie mondiale şi nenumărate alte războaie locale au împrăştiat şi împrăştie groază. Cei ce au trăit astfel de zile doresc ca ele să nu se mai întoarcă niciodată. Oameni iubitori de linişte, care în pofida voinţei... 

Ghicitori pentru școala duminicală

Ghicitori pentru școala duminicală

5 августа 2017

GHICITOAREA NR. 1 Nascatoare Preacurata Odraslita-ntre evrei, Ioachim ii fuse tata, Iara Ana mama ei. R:  

În starea în care te vei afla, întru aceia te voi judeca

În starea în care te vei afla, întru aceia te voi judeca

31 июля 2017

Sa nu te deznadajduiesti omule, nici sa nu te departezi de rugaciuni, ci sa mergi la biserica. Pacatos fiind, roaga-te cu suspine, lui Dumnezeu si-ti va da tie iubirea Sa de oameni si iertare de pacatele tale. Dar, daca vei deznnadajdui, nevrand sa vii la pocainta, apoi, te dai, pe tine insuti, in stapanirea satanei. Sau, daca, indoindu-te, nu mergi la pocainta, faci impiedicare dumnezeiescului dar,  

Mesajul de felicitare al PS Marchel adresat ÎPS Vladimir cu prilejul serbării ocrotitorului ceresc

Mesajul de felicitare al PS Marchel adresat ÎPS Vladimir cu prilejul serbării ocrotitorului ceresc

27 июля 2017

Înalt Preasfințite Stăpîne, primiți, rogu-vă, un sincer “LA MULȚI ANI!” în această zi, cînd Sfînta Biserică prăznuiește pomenirea acoperitorului Dvs. ceresc – Sfîntul Întocmai cu Apostolii cneaz Vladimir. Vă doresc ca în această și în orice altă zi să vă aibă Dumnezeu în pază Sa cea sfîntă, să Vă înzestreze cu daruri cerești, călăuzindu-Vă spre Împărăția Lui cea veșnică. Cu fiesc respect – episcopul Marchel  

Orbirea duhovnicească

Orbirea duhovnicească

22 июля 2017

Cine îşi dă seama de orbirea sa duhovnicească încetează a mai nădăjdui în sine şi în dreptatea sa şi, asemenea Prorocului David, strigă: „Doamne! deschide ochii mei, şi voi pricepe minunile din legea Ta” (Psalm 118, 18). Cel orb cu trupul îşi cunoaşte nenorocirea prin mijlocirea minţii – însă cine va putea încredinţa sufletul că este orb duhovniceşte? Cel orb cu trupul nu îşi iubeşte starea, însă cel orb duhovniceşte îşi iubeşte, de obicei, întunericul. Cel orb cu trupul iubeşte şi năzuieşte lumina cea materială, însă pentru cel orb cu duhul lumina... 

Felicitare pentru părintele Oleg Fistican, blagocinul sectorului Fălești 2.

Felicitare pentru părintele Oleg Fistican, blagocinul sectorului Fălești 2.

21 июля 2017

Cu prilejul aniversării a 20 de ani de slujire preoțească, aducem cele mai sincere felicitări protoiereului Oleg Fistican, blagocinul circumscripției Fălești 2. În această zi de serbare, ne îndreptăm către Dumneavoastră cu cele mai luminoase gânduri și cele mai sincere urări de bine şi ne rugăm bunului Dumnezeu să vă binecuvinteze cu sănătate, cu mulți rodnici ani și cu mult har,  

Unde-ţi este moarte boldul, unde-ţi este iadule biruinţa?

Cît de încurajator sunau aceste întrebări afirmative ale Sfîntului
Ioan Gură de Aur rostite în noaptea Învierii cu atîţea ani în urmă.
Însă mă neliniștește necruţător un gînd, din înălţimea respectabelei
vîrste de şaisprezece veacuri, aceste întrebări şi-au păstrat oare aceiaşi intensitate, oare oamenii actuali concep şi se bucură de ele ca şi creştinii din Biserica primară?Nu vreau să insist aici pe un răspuns negativ, însă cert este că acel duh de optimism se cam transformă într-un nihilism posesiv. Este destul să ieşi doar în stradă şi neapărat vei observa că cei mai mulţi dintre trecători şi-au pus o pereche de ochi de sticlă în care poţi citi numai incertitudine, frică, ură sau o indiferenţă autoritară. Şi care să fie motivul? Să nu mai existe nimic clar în viaţa ce o trăim, să nu mai existe lucruri care ne bucură ce dau gust şi culoare vieţii? Personal găsesc doar un răspuns, l-am pierdut pe Dumnezeu şi de aceea se veştezesc sufletele oamenilor. Am uitat de prezenţa Lui, nu mai ţinem minte cînd pentru ultima dată am deschis uşa casei în care locuieşte, nu-i mai trimitem mesaje nici ajutorul nu ştim să il mai cerem. De aici şi acest vacum moral şi spiritual. Iată aici doresc să mă înapoiez la înspăimîntătoarea doamnă — moartea (din prima întrebare). Este lim- pede că de moartea fiziologică nu poate scăpa nimeni, în putere ne este doar amînarea întîlnirii cu ea. Însă este o altă moarte mult mai înfricoşătoare şi mult mai vătămătoare cea spirituală. Groaznic este că această moarte poate locui chiar şi în omul care este încă în viaţă ca apoi după coborîrea trupului în pămînt să pună stăpînire pe suflet pe veci. Moartea în ambele cazuri este rezultatul păcatului. Încă împăratul Solomon părinteşte ne avertiza: „Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mîinilor voastre»(Înţelepciunea lui Solomon 1;12). Şi deci înţelegem că boldul morţii poate fi efectiv şi iadul poate birui acolo unde este stăpîn păcatul şi acolo unde lipseşte Dumnezeu. Straniu însă cum se întîmplă aşa că după ce s-au reconstruit şi construit lăcaşe sfinte aproape în fiecare localitate, după ce nu mai este criză de înalţi ierarhi şi preoţi se face ca în ţara noastră să trăiască atîtea «cadavre» spirituale. Nu mai vorbesc despre cei de altă credinţă sau confesie, ci chiar din cei pretinşi 90% ortodocşi cîţi dintre ei se roagă zilnic, frecventează regulat sfînta biserică, cîţi cunosc şi mai ales trăiesc după voia şi poruncile lui Dumnezeu? Este vădit că moartea îşi face bine tema şi-a ascuţit bine boldul, adună tot mai multe jertve. Mă întreb aici ce se întîmplă cu oamenii, cum acceptă atît de uşor starea aceasta nenorocită? Cine se face vinovat de acest colaps metafizic? Nu mă voi grăbi să împart pietre celor din jur şi aş începe chiar cu noi, sacerdoţii. Din păcate tendinţele labile ale societăţii bolnave afectează blamabil şi activitatea noastră. Sună lipsit de menajament dar am divorţat de aşa virtuţi fireşti ca: smerenie, compasiune, modestie, ajutor dezinteresat etc.
Iar în ceea ce ţine de cult este periculos cînd eşti încîntat de timbrul vocii proprii şi nu de conţinutul sacru liturgic. Şi slujbele soborniceşti uneori se transformă într-un concurs vocal. De aici şi încolţeşte riscul de a fi egalat amvonul cu scena. Şi nu odată am fost nevoit să explic că liturghia nu este o piesă des repetată ci este însăşi viaţa ce necesită să fie trăită la maxim. Indiscutabil este
faptul că manifestarea exterioară a cultului trebuie să arate plăcut,
însă aspectul mistic obligatoriu trebuie să domine conştiinţa sacer-
dotului. Ori cele auzite şi cele văzute sînt doar o parţialitate a si-
mbolismului şi esenţei adînci. Deasemenea este periculos cînd nu te laşi copleşit de profunzimea infinită a cuvintelor evanghelice ci
eşti ameţit de retorismul complicat al propriei predici melanjată generos cu neologisme şi cuvinte deocheate acordate uneori la nimereală în speranţa că nimeni nu va înţelege. Culmea la toate este cred că atît în timpul serviciilor cît şi în viaţa ordinară ne este comod să îmbrăcăm masca asprimii şi îngîmfării aşa încît de cele mai multe ori enoriaşii au o frică mai mare de slujitor şi nu de Stăpîn, adică de Dumnezeu. Sincer vorbind şi aşa oamenii s-au plictisit de «mutre acre» şi veşnic ocupate în oficii şi birouri şi nu cred că sînt încîntaţi să vadă duplicatul lor în biserici. Şi în general
ne-am cam împotmolit limitîndu-ne mai mult la problemele administrative şi economice. Este minunat că reconstruim şi construim biserici, amenajăm curţile lor, dar cum rămîne cu biserica din sufletul omului, cine să o zidească? De netăgăduit este importanţa bisericii ca lăcaş însă fără biserica vie (oamenii) ea se transformă într-o clădire, un monument de artă ori muzeu. Toate cele expuse mai sus sînt necesare şi merită atenţie doar că cea mai mare atenţie din partea preotului o cere «aluatul», adică sufletul, atît al său, cît şi al celor încredinţaţi lui. Negarea acesteia riscă să transfigureze Biserica într-o organizaţie banală ce oferă servicii cultice cu un viitor confuz. Confortabil dar greşit unii dintre noi ne-am aşezat în centrul «universului» făcînd din cei din jur nişte sateliţi obligaţi să ne deservească. Cît de evidentă este pedagogia Mîntuitorului, niciodată să nu uităm preasfintele Lui cuvinte «Nu am venit să-Mi slujească Mie, ci am venit ca să slujesc». Conştientizez lucid că mă expun victimizării, îmi cer iertare de la toţi dar nu am insinuat să judec pe nimeni, am făcut doar o sinceră mărturisire. De fapt am ţintit scopul de a stîrni întrebări şi voi fi fericit dacă cel puţin cineva îşi va revizui prestaţia şi atitudinea vis-a-vis de vocaţia sa divină.
Desigur că şi societatea actuală consumistă şi mercantilă surpă devastator din moştenirea noastră spirituală. Ni se impune prin toate sursele un egoism arogant, o filozofie a violenţei şi o viaţă limitată doar la satisfacerea dorinţelor şi plăcerilor cu orişice preţ, chiar şi prin trădarea intereselor naţionale şi anularea tradiţiilor moştenite din străbuni. Credinţa noastră ortodoxă este atacată şi provocată zilnic, hărţuită lacom şi cu dispreţ în mass-media dorind să-i răpească autoritatea. Cineva îşi dă bine seama că fără Biserică oamenii devin debusolaţi, fără orientare şi după aceasta orişice direcţie impusă i se pare dreaptă şi orişice minciună un adevăr. Foarte mult se investeşte în depărtarea tinerilor de Dumnezeu. Recent la
Moldova 1 doamna Ajder şi domnul Lazăr insistau pe ideea că Re-
ligia nu ar trebui să mai deschidă uşa şcolii. Sînt sigur că d-l Lazăr
ştie bine că ministerul pe care îl reprezintă se numeşte al Educaţi-
ei şi la întrebarea ce caută Religia în şcoală ia-ş cere o concretizare, matematica, fizica, geografia, chimia etc. sînt preocupate de partea didactică şi cine rămîne să se ocupe de pedagogie? Limba şi literatura romînă care acum au fost suprapuse, educaţia civică care la rîndul ei poartă de fapt un caracter mai mult informaţional, diriginţia pe care dirigintele are dreptul să o scurteze şi la care de obicei se discută probleme de ordin organizatoric şi disciplinar, ori educaţia spirituală ce a împrumutat de facto conţinutul instructiv din Religie şi se predă numai în clasele primare. Şi atunci care disciplină se va ocupa de sufletul copilului, cine să-i spună ce e bine şi ce e rău? Dacă vom permite alungarea Religiei din instituţiile de învăţămînt vom pierde o mare luptă în faţa răului.
Iar în ceea ce ţine de familie nici ea nu mai poate îndruma şi
sprijini reprezentenţii săi aşa cum o făcea altă dată. Ea singură ca
instituţie trăieşte o criză profundă ce-i poate curma viitorul. Este
strigător cum în prezent inclusiv chiar şi la nivel de legi se încearcă substituirea şi distrugerea ei. Să nu uităm că familiei din totdeauna ia aparţinut dreptul şi datoria de a transmite estafeta sacră a
conceptelor şi tradiţiilor sacramentale. Pe umerii ei, familiei a fost
aşezată responsabilitatea asigurării climatului moral al societăţii. Ea
a fost din talpă barometrul de bază atît la nivel nativ cît şi cel educaţional între «bine» şi «rău», fiind veriga de legătură între ierarhie şi Dumnezeu. Însă cu amărăciune în suflet sîntem constrînşi să
constatăm că familia contemporană nu-şi mai îndeplineşte sarcina
sa de perpetuare a omenirii, nici sub aspectul fiziologic şi mai pu-
ţin la cel formator al viitoarelor generaţii. Nu mai este acel garant
de proporţie ce poate indica şi asigura fericirea membrilor săi. Şi motivul stagnării familiei ca organizm şi organizaţie se pare că ma-
joritatea nu-l cunosc dar nici nu-i interesează, iar el după mine es-
te că noi părinţii am devenit nişte «vase goale» şi naştem şi creş-
tem «vase goale». Vase goale de acea esenţă şi lumină divină ce la
ridicat pe om în poziţie verticală şi l-a încoronat cu titlul de «an-
tropos». Fără de Dumnezeu şi lumina Sa, adică Duhul Sfînt, devenim
uşor ostaticii întunericului pereclitînd existenţa noastră. Ori în întu-
neric chiar şi lucrurile frumoase nu se văd şi par chiar înspăimîn-
tătoare. Şi totuşi cred, ba chiar sînt sigur că lucrurile se pot schi-
mba şi în calitatea mea de creştin sînt obligat să fiu optimist, păi
optimistului după cum se ştie îi poţi lua totul înafară de încrede-
rea în ziua de mîne. Trebuie să facem doar un pas, dar un pas corect, iar acest pas corect ne va scuti de multe alergări şi zbuciumuri lipsite de sens şi deceptive. Să ne întoarcem cu faţa şi sufletul spre Dumnezeu. Pentru aceasta este nevoie ca fiecare zi să o
transformăm în duminică iar din restul vieţii într-o duminică eternă.
Hristos a sfinţit duminica prin Învierea Sa, deaceea ea vine din Rai,
acolo-i reşedinţa ei. Fericirea reală o putem avea numai în Dumnezeu, să nu mai tărăgănăm, să mergerm şi să-L căutăm, iar aflîndu-L
să-L ascundem de nădejde în inima noastră. Să nu uităm veşnicul
imperativ: cine nu-L poartă pe Dumnezeu în inima sa, în zadar îl
caută în întregul univers.

Autor: pr. Marin Balamatiuc
s. Limbenii Vechi r.Glodeni

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.