versiunea moldoveneasca русская версия


În viaţă nimic nu este întâmplător

În viaţă nimic nu este întâmplător

17 июня 2017

Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin de lepră.  

Păcatul nerespectării zilelor de post

Păcatul nerespectării zilelor de post

16 июня 2017

Postul are un caracter de jertfă pe care noi oamenii o aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm depunem un efort conştient prin care noi oferim lui Dumnezeu, ființa noastră întreagă, trupul şi sufletul. Când nu ne înfrânăm şi nu păstrăm aceste reguli minime, cădem în stadiul animalităţii iraţionale. Oamenii care nu postesc nici măcar puțin, niciodată nu pot simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu pot să aibă bucurii duhovniceşti în viaţă,  

Rugăciunea care a unit satul Clococenii Vechi

Rugăciunea care a unit satul Clococenii Vechi

8 июня 2017

„Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mt.18,20). Marți, 6 iunie 2017, locuitorii satului Clococenii Vechi, raionul Glodeni, au avut parte de o adevărată sărbătoare cu ocazia slujirii unui sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Victor Guleac, blagocinul raionului Glodeni. Prilejul rugăciunii l-a constituit poposirea în localitate a unor sfințenii mari:  

Hramul catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena”

Hramul catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena”

6 июня 2017

Sâmbătă, 3 iunie 2017, în ziua hramului catedralei „Sf.Împ.Constatin și Elena” din Bălți, Preasfințitul Marchel a oficiat dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunității enoriașilor, care fregventează catedrala episcopală. Sărbătorea a fost înfrumusețată de prezența în jurul Arhipăstorului a multor creștini, de soborul de preoți și în special de interpretarea liturgică a corului arhieresc, condus de protoiereul Alexandru Paiul.  

Hramul mănăstiri „Sfînta Treime” din satul Glinjeni

Hramul mănăstiri „Sfînta Treime” din satul Glinjeni

6 июня 2017

Mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Glinjeni,raionul Fălești, s-a îmbrăcat cu veșminte de sărbătoare pentru prăznuirea hramului. Curtea mănăsirii este aranjată cu mulțimea de flori mirositoare, credincioșii pășesc cu bucurie în suflet pragul bisericii pentru ascultarea sfintei Liturghii. Au avut ca oaspeți la acest eveniment luminat pe protoiereul mitrofor Petru Ciunciuc, secretarul eparhial, protoiereul Valentin Pînzaru și protodiacon Ștefan Rotari. Corul condus de maica Agnesia, s-a evedințiat cu cîntările armonioase,  

Slujbă arhierească în parohia „Sf.Irh.Nicolae” din satul Cotiujeni Mici

Slujbă arhierească în parohia „Sf.Irh.Nicolae” din satul Cotiujeni Mici

5 июня 2017

Luni, 5 iunie 2017, de sărbătoarea Sfîntului Duh, Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, înconjurat de un sobor de preoți a săvărșit sfînta Liturghie în biserica „Sf. Irh. Nicolae” din satul Cotiujeni Mici, raionul Sîngerei. În ograda bisericii Arhiereul a fost întîmpinat de protoiereul Gheorghe Turculeț, parohul sfîntului locaș  

Film documentar pro viață

Film documentar pro viață

26 мая 2017

 

Înălțarea Domnului sărbătorită la catedrala episcopală

Înălțarea Domnului sărbătorită la catedrala episcopală

25 мая 2017

Joi, 25 mai 2017, de sărbătoarea Înălțarea Domnului, Preasfințitul Marchel a oficiat sfânta Liturghie în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din municipiul Bălți. Alături de arhipăstor s-au rugat soborul de clerici ai catedralei, dar și mulți creștini, enoriași fideli ai bisericii. După citirea pericopei evanghelice, Episcopul Marchel a explicat credincioșilor de ce Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, dar și semnificația practică a sărbătorii.  

11:30

11:30

24 мая 2017

 

Seminarul metodico-practic pentru profesorii de Religie din Bălți.

Seminarul metodico-practic pentru profesorii de Religie din Bălți.

23 мая 2017

Promovarea valorilor creștine și consolidarea comportamentului moral-religios la elevi, — acesta a fost genericul seminarului metodico-practic pentru profesorii de religie din Bălți. Cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, la acest seminar au participat: Secretarul Eparhial, Prot. Petru Ciunciuc; metodistul pentru mun. Bălți, Prot. Anatolie Spătaru; de asemenea, preoții Prot. Valentin Pânzaru și Prot. Serghei Ciunciuc. Cu multă bucurie ne-a primit doamna directoare, Goiman Valentina, la școala primară „Spiridon Vangheli”.  

Scopul existenței umane

rastignirea.jpgŢelul vieţii credincioşilor creştini ortodocşi, este să ajungem în cele din urmă în vârful scării. Urcuşul pe această scară se aseamănă cu urcuşul pe muntele Tabor, căci pe oricare versant am urca, acolo sus, ne aşteaptă Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu braţele deschise. Pe partea stângă urcă călugării, iar pe latura din dreapta urcă mirenii. Deci, şi unii, şi ceilalţi îşi doresc acelaşi lucru: MÂNTUIREA! „LUCRAŢI CU FRICĂ ŞI CU CUTREMUR LA MÂNTUIREA VOASTRĂ!” (Filipeni 2;12) Iubiţi credincioşi, în mod sigur, toţi oamenii care au trăit sau trăiesc pe acest pământ, şi-au pus sau îşi vor pune, mai devreme sau mai târziu, în mod inevitabil, întrebarea: «CARE ESTE ROSTUL VIEŢII OMULUI PE ACEST PĂMÂNT?»

Dintre toate vieţuitoarele existente pe pământ, OMUL este «COROANA CREAŢIEI» lui Dumnezeu, este de fapt, o plăsmuire a iubirii lui Dumnezeu sau, mai simplu spus, este legătura dintre Dumnezeu şi pământ, este un «microcosmos în macrocosmos», după cuvântul Sfântului Ioan Damaschin. După cum bine se poate vedea, singur omul a fost făcut «după chipul şi asemănarea» Ziditorului — Dumnezeu (Facerea 1;26), ca să privească spre El şi să-L iubească. Dintre toate vieţuitoarele, singur omul are poziţie verticală şi de fapt, omul (antropos) ne arată acest lucru (ana=în sus, tropeo=stare) şi în acest sens amintim cuvintele Fericitului Augustin: «Uită-te în stânga şi în dreapta, dar mai uită-te şi în sus !».
Noi, oamenii, ne naştem pe acest pământ şi S-AR PĂREA CĂ NU ŞTIM de unde venim şi încotro mergem după moartea noastră, aşa după cum ar rezulta şi din următoarele versuri pe care le-am citit pe o cruce, într-un cimitir:

CINE EŞTI, DE UNDE VII?
POŢI TU, OMULE, SĂ ŞTII?
UNDE MERGI, CE SOARTĂ AI?
POŢI TU SEAMA SĂ ÎŢI DAI?

TU EŞTI MARE, TU EŞTI MIC,
TU ESTI TOT, TU ESTI NIMIC,
TU EŞTI RĂU, DAR EŞTI ŞI BUN,
TU-NŢELEPT ŞI TU NEBUN.
Şi într-adevăr, pe pământ suntem străini şi călători, în lacrimi ne naştem şi, după porţia de viaţă care ne-a fost dată de Dumnezeu, tot în lacrimi murim. Cel mai important lucru este acela de a şti de unde venim şi încotro mergem, căci altfel suntem ca o corabie fără cârmaci.
Viaţa pe acest pământ se prezintă — după cum ne mărturisesc Sfinţii Părinţi, asemenea unei punţi peste un fluviu uriaş. PUNTEA ACEASTA A FOST FĂCUTĂ SĂ NE AJUTE SĂ TRAVERSĂM FLUVIUL ŞI NICIDECUM SĂ NE FACEM CASA PE EA, adică să ne instalăm confortabil, uitând că, de fapt, noi trebuie să mergem mai departe. Cu alte cuvinte, pe punte vom rămâne puţin timp şi trebuie să privim mereu tărâmul minunat de dincolo de ea, unde trebuie să ajungem şi unde este patria noastră definitivă. Aceasta este nenorocirea, căci milioane de oameni care trăiesc astăzi, nu sunt capabili să vadă, să creadă că dincolo de această viată, există o lume în care vom intra si în care vom trăi veşnic. Deci, există foarte mulţi oameni care stăruie în a crede că viaţa este un scop în sine.
Viaţa noastră se înscrie deci între LEAGĂN ŞI MORMÂNT, fiind jalonată de aceste două mari necunoscute, NAŞTEREA SI MOARTEA. Amândouă se petrec fără voia noastră, pentru că nu am fost întrebaţi, nici dacă vrem să ne naştem şi nu vom fi întrebaţi, nici dacă vrem să murim. Hotărârea o ia ALTCINEVA! Ieri am fost embrion, mâine vom fi ţărână. De fapt, viaţa pământească a oricărui om se compune dintr-o serie de scopuri omeneşti provizorii, puse cap la cap. Unele sunt pe termen lung, altele pe termen scurt şi cei mai mulţi dintre oameni se lasă înşelaţi de idealuri mărunte, scopuri nesemnificative.
Dacă privim în jurul nostru, vedem oameni care consideră că scopul vieţii lor este CREŞTEREA ŞI EDUCAREA COPIILOR. Creşterea şi educarea copiilor nu este un scop în sine, ci o îndatorire sfântă a părinţilor. BEŢIVII consideră că scopul vieţii lor este băutura, dar se înşeală, şi dracul beţiei îi duce în întuneric. HOŢII fură zi şi noapte. Dar şi ei merg în întuneric, şi dracul furtului râde de ei. LACOMII trăiesc să se îmbogăţească, dar şi de aceştia râde un alt drac, al lăcomiei, şi-i duce tot în iad. DESFRÂNAŢII sunt păcăliţi de un drac foarte aprig, acela al curviei şi sunt şi ei înşelaţi, când consideră că scopul vieţii lor este desfrânarea trupească sau, cum se spune modern, sexul. Se ştie că Dumnezeu a binecuvântat, a consfinţit căsătoria când a zis: «Creşteţi şi înmulţiţi-vă» (Facerea 1;28), dar El ne-a poruncit aceasta pentru perpetuarea neamului omenesc şi nicidecum ca scop în sine, cum cred unii oameni.
Părerile cu privire la scopul vieţii sunt foarte diversificate: Nicolae Iorga spunea aşa: «Taina existenţei umane nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăim». Bine şi frumos spus, dar nu ne descoperă totuşi sensul vieţii. Mircea Eliade în «Istoria ideilor şi credinţelor religioase» spune: «A fi om, sau mai degrabă a deveni om, înseamnă în primul rând, a fi religios». Dar nici el nu ne descoperă sensul vieţii. Mihai Eminescu, marele nostru poet, spunea: «Ne naştem spre a muri şi murim spre a ne naşte». Dar cel care defineşte scopul existenţei umane este un sfânt, Sfântul Serafim de Sarov, care zice: «SCOPUL VIEŢII NOASTRE CREŞTINEŞTI ESTE MÂNTUIREA !»
Iar acum să vedem şi ce ne spune Hristos — Dumnezeul nostru, în acest sens: «Am venit să caut, SĂ MÂNTUIESC pe cel pierdut» (Luca 19 ; 10). Dar ce ne trebuie oare pentru a ne mântui? Pentru a ne mântui trebuie să avem săvârşite cele cinci Sfinte Taine, adică BOTEZUL, MIRUNGEREA, SPOVEDANIA, ÎMPĂRTĂŞANIA ŞI, RESPECTIV, CUNUNIA RELIGIOASĂ — pentru cei căsătoriţi. Minunat ar fi dacă am avea şi Taina Sfântului Maslu (a şasea Taină). Primele două Sfinte Taine le au săvârşite toţi creştinii ortodocşi, dar spovedania şi împărtăşania, numai unii. Cea mai mare grijă a vieţii noastre este aceea de a ne spovedi şi de a ne împărtăşi cel puţin în cele patru posturi mari: Sfintele Paşti, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Sfânta Maria şi Crăciun. Aşa cum spălăm lenjeria cu detergent, tot aşa să ne spălăm şi sufletele noastre prin preot. Se vorbeşte astăzi de medic de familie si de avocat de familie. De PREOT DE FAMILIE nu vorbeşte nimeni! Şi preotul este cel mai important, pentru că el ne botează, el ne cunună religios şi tot el ne înmormântează. Deci, în cele trei mari momente esenţiale ale vieţii noastre, preotul trebuie să fie lângă noi, el fiind o «călăuză duhovnicească» în drumul către Hristos, căci fără acest «mijlocitor» — preotul — cu siguranţă nu ne putem mântui. Însuşi Hristos spune: «Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor» (Luca 17; 14).

Vorbe de duh despre mântuire

Acest cuvânt tainic, «mântuire», este întâlnit de foarte multe ori în Vechiul
Testament, în Noul Testament şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, aşa cum decurge din următoarele exemple:
-«Scopul suprem al Sfintei Biserici Ortodoxe este recâştigarea oilor pierdute, pacea universală şi mântuirea tuturor».
-«Trebuie să avem o încredere neclintită că Dumnezeu are cu fiecare suflet un plan de mântuire».
— «Dacă vrei să fii mântuit, trebuie să fii pentru lume ca un mort, adică dacă te vor ocărî oamenii să nu te mâhneşti, nici dacă te vor lăuda cinstindu¬-te, să nu te înalţi».
— «Mare este mulţimea păcatelor mele, Născătoare de Dumnezeu, curată, la tine alerg având trebuinţă de mântuire» (Rugăciune din Rânduiala Sfintei Împărtăşanii).
— «Că nu vrei, Stăpâne, să pierzi făptura mâinilor tale, nici nu voieşti pierderea oamenilor, «ci vrei ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină»» (Rugăciune a Sfântului Vasile cel Mare).
— «…Doamne învredniceşte-mă prin împărtăşirea cu Sfintele Tale Taine să dobândesc partea cea de-a dreapta a celor mântuiţi» (Rugăciune a Sfântului Simeon Metafrastul).
— «Doamne, Dumnezeul nostru, mântuieşte poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta…» (Rugăciunea Antifonului al doilea — Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur).
— «Pe Acesta (Iisus Hristos), Dumnezeu, prin dreapta Sa, L-a înălţat Stăpânitor şi Mântuitor…» (Faptele Apostolilor 5 ; 31).
— «…noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii» (Ioan 4;42).
— «Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu este de la voi: este darul lui Dumnezeu; nu din fapte ca să nu se laude cineva» (Efeseni 2;8-9).
— «Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, si cu duh stăpânitor mă întăreşte» (Psalmul 50;13).
-«Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui» (Matei 10;22).
-,,Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei» (Efeseni 1; 13).
-,, Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te săIăşluieste întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre” (Din rugăciunile începătoare).
— «Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema» (Psalm 115; 3-4).
— «Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o» (Evrei 2;3).
-«Şi mulţimea striga cu glas mare, zicând: Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron» (Apocalipsa 7;10).
— «La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat; iată acum este vremea potrivită, iată acum este ziua mântuirii» (2 Corinteni 6;2).
— «Iar noi, fraţilor, iubiţi de Domnul, datori suntem totdeauna să mulţumim lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu dintru început, spre mântuire, întru sfinţirea duhului şi întru credinţa adevărului» (2 Tesaloniceni 2;13).

SFATURI DUHOVNICEŞTI CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
Iubiţi credincioşi,
Aducându-ne aminte neîncetat de cuvintele Sfântului Serafim de Sarov care spune că «Scopul vieţii noastre creştineşti este mântuirea», să luăm aminte şi să ne ostenim a respecta cele câteva puncte din programul de viaţă duhovnicească descris mai jos:
1. Să începem fiecare zi a vieţii noastre cu rugăciunile dimineţii, aprinzându-ne «candela sufletului» prin «momente de convorbire» cu Dumnezeu.
2. După rugăciunile dimineţii, să luăm pe nemâncate anafură şi agheasmă şi să ne ungem pe frunte cu ulei sfinţit.
3. Să ţinem post miercurea şi vinerea, respectând patimile Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă miercuri a fost vândut şi vineri răstignit. Atenţie! Postul nu ţine numai până la apusul soarelui, ci până la miezul nopţii!
4. Să mergem la Sfânta Biserică, în fiecare duminică şi-n sărbătorile religioase, participând la sfintele slujbe; să fim prezenţi nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul, trăind (sufleteşte) fiecare cuvânt ce-l auzim acolo.
5. Să nu lucrăm duminica şi-n sărbătorile religioase, căci călcând a patra poruncă Dumnezeiască: «Adu-ţi aminte de ziua odihnei să o sfinţeşti…» vom primi pedeapsa cuvenită, dărâmându-ni-se şi ruinându-ni-se tot ce am clădit material călcând porunca sfântă.
6. Să facem sfeştanie (sfinţirea casei) cel puţin o dată pe an. Iar dacă observăm lucruri suspecte (vrăji, farmece, neînţelegeri), să facem sfeştanie de mai multe ori pe an.
7. Să sfinţim maşina cu care călătorim; pământul pe care îl semănăm şi îl recoltăm, pentru a avea protecţia Duhului Sfânt.
8. Să stropim prin casă, la locul de muncă etc., cel puţin o dată pe lună, cu apă sfinţită.
9. Să tămâiem cât mai des prin casă cu smirnă sau tămâie.
10. Să avem în fiecare casă o candelă de perete sau de masă.
11. Să avem în fiecare cameră cel puţin o icoană sfinţită. Având icoane, în mod sigur vom simţi protecţia Sfintei Treimi, a Maicii Domnului sau a sfântului al cărui chip este pictat, ştiind că cinstea acordată icoanei se ridică la cel zugrăvit în ea. Ce frumos îmi spunea bunica: «Căci icoana din perete / Somnul dulce ţi-l păzeşte».
12. Să citim zilnic din Biblie, din Psaltire, Paraclisul Maicii Domnului sau un acatist (Acatistul Domnului Iisus Hristos, al Maicii Domnului sau al unui sfânt).
13. Să rostim zilnic, indiferent unde suntem (pe drum, în autobuz, în tren) şi indiferent ce facem (mergem, stăm, lucrăm), rugăciunea minţii sau a inimii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)!
14. Să facem milostenie cu săracii şi cu oamenii nevoiaşi din puţinul pe care-l avem si astfel ne vom face comoară în cer.
15. Să ne ferim de discuţii sau prietenie cu sectanţii, mai ales când nu suntem stăpâni pe învăţătura creştin-ortodoxă, căci altfel călcăm porunca a şaptea bisericească, putând cădea din neştiinţă în necredinţă.
16. Să ne ferim să blestemăm, să înjurăm, să drăcuim, pentru că acestea sunt rugăciuni către satana şi înseamnă că vorbim limba drăcească. Auziţi ce cuvinte pline de adevăr:
Ce fel de creştin mai eşti
Dacă zilnic drăcuieşti?
Dacă porţi pe limba ta
Numele lui Satana!

Om netrebnic, ticălos,
De ce superi pe Hristos?
Tu oferi zidirea lui
Spre robia dracului.

Tot ce-ţi dă Stăpânul tău
Dai în mâna celui rău.
Numai pentru-acest păcat
Tu te pierzi cu-adevărat.

Că satana-i ca un câine
Când îl chemi îndată vine.
Şi de intră-n casa ta,
Vai de tine, vai de ea!
17. Să dăm pomelnice la cât mai multe Sfinte Mânăstiri şi Sfinte Biserici, după posibilităţile pe care le avem, rugându-ne mai întâi pentru patriarh, mitropolit, episcop, preoţii duhovnici, preoţii pe care-i cunoaştem, călugări şi călugăriţe, membrii familiei si chiar pentru duşmanii noştri.
18. Să nu privim niciodată reviste şi ziare pornografice, filme cu crime şi sex, căci acestea ne întinează sufletul, implantând în subconştientul nostru multă răutate şi gânduri necurate.
19. SĂ NE SPOVEDIM ŞI SĂ NE ÎMPĂRTĂŞIM CEL PUŢIN ÎN CELE PATRU POSTURI MARI ALE ANULUI (Sfintele Paşti, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Sfânta Maria şi Crăciun).
20. Pe copiii noştri, până la vârsta de şapte ani, să-i împărtăşim la fiecare 40 de zile, iar după împlinirea vârstei de şapte ani, să-i spovedim şi să-i împărtăşim o dată cu noi, cel puţin în cele patru posturi ale anului.
21. Să fim conştienţi de marea responsabilitate pe care o avem în privinţa creşterii şi educării copiilor. Din copiii noştri trebuie să facem «copii ai lui Dumnezeu», drept-slăvitori creştini, hrănindu-i cu sfaturi duhovniceşti, îmbrăcându-i cu Sfintele Taine bisericeşti şi adăpându-i cu «APA DREPTĂŢII» care este Iisus Hristos.
SĂ NU FIM ATÂT DE NEPĂSĂTORI CU MÂNTUIREA NOASTRĂ, CĂCI NU CONTEAZĂ DECÂT UNDE PUNE DUMNEZEU SUFLETELE NOASTRE DUPĂ CE MURIM!!!

DOAMNE ATOTŢIITORULE, PĂRINTE, FIULE VEŞNIC ŞI DUHULE SFINTE, TREIME DE TREI ORI SFÂNTĂ, CĂLĂUZEŞTE-NE PAŞII ÎN MAREA VIEŢII CEA ÎNVOLBURATĂ! AMIN!
Iisus în limba ebraică înseamnă „Dumnezeu mântuieşte”.

Marele fizician italian Marconi spunea: «Ştiinţa, singură nu poate explica multe lucruri, mai ales taina existenţei omeneşti. De când a început a gândi, omul s-a muncit cu întrebările: cine este, de unde vine şi unde merge după moarte». De fapt omul se teme în mod continuu ca viaţa lui să nu fie fără sens. Aşadar, încearcă permanent să-şi demonstreze lui însuşi şi altora că are valoare. Iubeşte laudele despre el (căzând în păcatul slavei deşarte) şi se teme de ofense (nu ştie să rabde). Caută numai cele ale lui (egoismul este rădăcina tuturor patimilor) şi invidiază succesele altora (păcatul zavistiei)…
Cel ce nu cunoaşte sensul vieţii sale se aseamănă cu acea persoană care ar merge în gară dorind să călătorească. Casiera l-ar întreba: „Unde doriţi să mergeţi?” Persoana ar spune: „Nu ştiu, daţi-mi un bilet oriunde!” Casiera l-ar întreba din nou: „Vă rog mult să vă hotărâţi, fiindcă nu vă pot da bilet până nu-mi spuneţi clar direcţia, data, ora şi clasa de vagon la care doriţi să călătoriţi!” Persoana ar insista spunând: „Nu contează, bilet să fie!” Iar casiera i-ar spune în final, pe bună dreptate: „Domnule dragă, după câte înţeleg eu, este foarte clar şi deosebit de grav că dumneavoastră nu ştiţi încotro mergeţi!”
Omul trebuie să aibă mereu în faţa ochilor săi idealul după care tinde, să ştie de unde vine şi unde merge: sufletul său vine de sus din cer şi se va întoarce la sfârşitul vieţii tot în cer, acolo unde îşi are obârşia. După cum exploratorii care năzuiau spre pol erau întorşi în permanenţă cu faţa spre steaua polară, tot aşa şi creştinul trebuie să aibă mereu în faţă STEAUA MÂNTUIRII. Aflând sensul vieţii lui, omul priveşte cu alţi ochi realitate a din jurul lui şi cu atât mai mult viaţa lui proprie. Toată viaţa creştinului trebuie să fie un efort permanent de ascensiune spirituală, având în faţă cele două culmi mântuitoare: Golgota şi Taborul. Mântuirea este o refacere în har a lumii sau altfel spus, mântuirea săvârşită de Hristos înseamnă eliberarea omului din răul în care căzuse prin Adam şi Eva. Răul consta în alterarea firii umane, în întunecarea minţii cu privire la adevărul religios, în slăbirea voinţei care înclină mai mult spre cele rele decât spre cele bune, în ruperea legăturii harice cu Dumnezeu.
Iisus Hristos îşi înfăptuieşte opera mântuitoare sub întreit aspect: ca PROFET, ca ÎMPĂRAT şi ca ARHIEREU. Aceste trei demnităţi la oameni le întâlnim doar separate şi numai la Hristos laolaltă şi fiecare în gradul suprem: ca profet — învăţând, adică aducând revelaţia desăvârşită a fiinţei, voii lui Dumnezeu şi a operei lui mântuitoare; ca Împărat — biruind puterile răului şi conducând pe om spre destinaţia lui adevărată; ca arhiereu ¬refăcând legătura dintre om şi Dumnezeu, împăcând prin jertfă pe Dumnezeu cu omul. Ori restabilirea comuniunii dintre Dumnezeu şi om se numeşte obişnuit, împăcare, mântuire. Petre Ţuţea spunea că «omul care nu crede în Dumnezeu este un animal muritor care vine de nu ştie unde şi se duce nu ştie unde».
Iubiţi credincioşi,
Să ne cutremurăm de măreţia mântuirii noastre şi pentru că auzim mereu în ecteniile Sfintei Liturghii îndemnul: «Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!», să răspundem din tot sufletul «Ţie Doamne!» şi să ne trăim viaţa cu convingerea că aici pe pământ totul are un rost dumnezeiesc.
Un credincios cu mare dragoste de Dumnezeu mergea adesea să viziteze cimitirele spre a învăţa să folosească mai bine timpul şi privind mormintele zicea: „Dacă aceşti morţi ar putea să revină la viaţă, ce n-ar face ei pentru viaţa veşnică, iar eu, care dispun de atâta timp, ce fac pentru mântuirea mea?»

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.