versiunea moldoveneasca русская версия


Duminica învierii fiicei lui Iair.

Duminica învierii fiicei lui Iair.

18 ноября 2017

Evanghelia de astăzi ni-l prezintă pe Iair, conducătorul sinagogii din Capernaum, a cărui fiică, în vârstă de 12 ani, se îmbolnăvise. Încrezător în darul supranatural al lui Iisus din Nazaret, Îl roagă să-l ajute. Domnul, receptiv la durerea tatălui, intervine în grabă, redând viaţa fiicei sale, care între timp murise.De la căderea strămoşilor noştri în păcat „nimeni nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preţ de răscumpărare” (Ps. 48, 7). De aceea, noi trebuie să fim totdeauna pregătiţi pentru ziua morţii noastre,  

Îngerul și ceapa

Îngerul și ceapa

10 ноября 2017

În Frații Karamazov este o istorioară populară despre o femeie în vârstă care nu trăia în chip plăcut lui Dumnezeu și de aceea după moarte a ajuns într-un lac de foc. Îngerul ei păzitor se străduia să facă tot ce putea ca să o ajute. Dar singura faptă bună pe care își amintea că o făcuse această femeie, era faptul că dăduse cândva o ceapă din grădină unei cerșetoare.  

Zi de hram în cinstea sfântului Dimitrie

Zi de hram în cinstea sfântului Dimitrie

9 ноября 2017

Miercuri, 8 noiembrie 2017 pomenirea sfântului mare mucenic Dimitrie a fost o sărbătoare deosebită pentru comunitățile care își serbează hramul. Cu această ocazie felicităm toți omagiaţii care poartă frumosul nume al sfântului Dimitrie, dar mai ales creştinii şi preoţii din eparhia noastră, care au ca hram  

Ce este iadul?

Ce este iadul?

4 ноября 2017

“…. ca să nu vină şi ei în acest loc de chin” (Luca 16,28). EXISTĂ O ALTĂ LUME? Iată, iubiţii mei, uriaşa întrebare pe care o pune astăzi Sfânta Evanghelie. M-am dus odată într-un sat şi acolo m-au întrebat: Cine a venit din lumea cealaltă? Oare a înviat cineva, ca să ne spună ce se întâmplă dincolo?… Dar ce credeţi, cei care cer să vadă un mort înviind, şi dacă acesta va învia, îl vor crede? Mă îndoiesc. Nu neg faptul că nu este o mică dovadă învierea unui mort. Dar există alta şi mai puternică. Şi mii de morţi să învieze din mormânt, nu... 

De ce botezăm pruncii?

De ce botezăm pruncii?

3 ноября 2017

Unii obiectează cu întrebarea “Cum poate un prunc sa creada si sa se boteze ?” Sigur ca la prima vedere, expresii ca “pocaieste-te si boteaza-te”, sau “crede si boteaza-te” pot da impresia ca numai adultii se pot boteza. Greseala acestui mod de a gandi nu consta în faptul ca un adult trebuie sa creada inainte de a se boteza, ci în aplicarea în cazul pruncilor unei porunci adresata adultilor. Biblia nu a fost scrisa pentru prunci, ei fiind în grija parintilor, care pot auzi, întelege si crede. În plus, mai trebuie facuta o distinctie importanta între botezul copilului si cel... 

Slujbă arhierească în satul Rădoaia, raionul Sîngerei

Slujbă arhierească în satul Rădoaia, raionul Sîngerei

31 октября 2017

Marți, 31 octombrie 2017, când facem pomenirea sfântului Apostol și Evanghelist Luca, Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, alături de un sobor impunător de preoți a liturghisit în biserica Înălțarea Domnului din satul Rădoaia, raionul Sîngerei. De la mic la mare s-au bucurat de sărbătoare, sfîntul locaș devenind neîncăpător. După sfânta Liturghie a urmat Te-deum de mulțumire, pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. În semn de recunoștință din partea Chiriarhului  

Evanghelia semănătorului

Evanghelia semănătorului

28 октября 2017

De ce ia diavolul sămânţa din inimile oamenilor? O spune Domnul: „Ca nu cumva, crezând, să se mântuiască”. Se vede preabine de aici că, credinţa în cuvântul lui Dumnezeu e temeiul şi rădăcina mântuirii noastre. Cine nu păstrează cuvântul lui Dumnezeu — şi nimic altceva decât cuvântul lui Dumnezeu — în inima sa, nu poate să se mântuiască. Asupra inimii neîncălzite de cuvântul lui Dumnezeu stă la pândă diavolul, ca să fure. Fericit cel ce păstrează cuvântul lui Dumnezeu în inima sa ca pe bunul cel mai de preţ, nelăsând nici oameni, nici demoni să calce... 

Hramul bisericii din Măgureanca

Hramul bisericii din Măgureanca

27 октября 2017

Parohia ortodoxă din s.Măgureanca, r.Fălești își sărbătoreşte astăzi hramul cinstind-o pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Toate sărbătorile sunt importante, dar sărbătoarea Sfintei Parascheva ași dori să fie mai mult în atenţia şi în sufletul poporului nostru dreptcredincios. Şi aceasta datorită faptului că sfintele ei moaşte de mai bine de 300 de ani onorează pământul acesta binecuvântat de Dumnezeu şi întărește credința în sufletele tuturor celor ce cu fruntea plecată pe marginea raclei ei îi cer ajutorul.  

Te slăvesc pe Tine, Părinte, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.

Te slăvesc pe Tine, Părinte, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.

19 октября 2017

«Dumnezeu se înțelege mai ușor cu copiii mici, că cei mici au suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele că nici n-ai unde să stai.» (10 ani) «Călugării nu sunt așa de vorbăreți pentru că dacă îl lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua, ei s-au obișnuit să tacă mult, ca să-L asculte, că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu.» (8 ani)  

Liturghia sobornicească din satul Viișoara

Liturghia sobornicească din satul Viișoara

12 октября 2017

Joi, 12 octombrie 2017, părintele-blagocin Victor Guleac a convocat clerul din circumscripție pentru a sluji sfânta Liturghie în biserica „Sf.Arh.Mihail și Gavriil” din satul Viișoara, raionul Glodeni. A devenit deja o tradițe pentru preoții din raionul Glodeni de a coliturghisi lunar și de a catehiza enoriașii, pentru a-i întări duhovnicește în lupta cu viciile, cu nepăsarea, cu sectele și cu toate provocările veacului de acum. Demn de remarcat este și faptul că cu acest prilej au fost expuse spre închinare cele mai reprezentative icoane din raionul Glodeni. Preoții... 

Păcatul desfrâului

Eu sunt diavolul desfrâului, al luxului și al sulemenirii. Sunt icoana curvarilor și sunt mulțumit că oamenii mă iubesc… Cum câştigă diavolii sufletele? Eu sunt diavolul desfrâului, al luxului și al sulemenirii. Pe toate drumurile mă plimb vesel, zâmbesc la toate răspântiile, mă odihnesc şi mă răsfăț cel mai mult la petreceri, îndulcesc ochii tinerilor, sparg vasele cele mai cinstite, înşel minţile cele mai lăudate. Stau neizgonit chiar în casele căsătoriţilor, nu sunt departe nici de casele văduvelor, umblu peste tot şi intru nepoftit dacă omul nu are uşile şi ferestrele zăvorâte şi încuiate cu cheile credinţei şi ale sfinţeniilor din Biserică.

Aşa îmi bat joc de trupurile cele mai tinere, pătez obrajii cei mai curaţi, amăgesc pe mamele cele mai tinere, iar uneori umplu de necinste şi pe cele mai în vârstă.

Eu, duhul desfrânării, bat la poarta fiecărui muritor, deschid uşa multor case şi fereastra multor inimi, înmoi cugetele cele mai tari şi şoptesc tuturor la ureche.

Eu le învăț pe femei cum să se împodobească mai frumos, să stea cât mai mult în fața oglinzii, ca să atragă pe bărbați în păcatul desfrânării.

Eu le învăț să-și cumpere haine luxoase, să umble cât mai dezgolite, să se machieze și să se sluțească.

Ele sunt cele mai bune unelte ale noastre prin care câștigăm cele mai multe suflete pentru iad.

Eu le învăț pe femei cum să-și omoare pruncii în pântece.

Eu aprind trupurile și înfierbânt mințile.
Pe cei tineri îi învăț să trăiască necununați.

Pe cei căsătoriți îi învăț să se spurce în zilele cele mai sfinte, în posturi și sărbători. Îi învăț să se uite după femeile altora.

Nici cei bătrâni nu sunt scutiți de gândurile cele spurcate, căci deși nu mai trăiesc cu femeile lor, mă au în casă prin televizor, le joc pe masă cum vreau, iar ei privesc cu plăcere filme pornografice și tot ce le ofer eu.

Alții mă au expus la vedere, căci și-au lipit pe pereți nuduri cu femei și mă văd ori de câte ori trec prin camere.

Eu sunt icoana curvarilor și sunt mulțumit că oamenii mă iubesc, mă încălzesc, mă primesc în casele și în inimile lor, căci nici nu trebuie să mă lupt cu ei prea mult. Eu mai mult stau deoparte și îi învăț pe oameni cum să-și întindă curse unii altora și să-i atragă pe alții în desfrâu.

O mică parte de oameni mi-a rămas, dar mă lupt din răsputeri s-o câștig și pe aceasta.

De acești oameni nu am reușit să mă ating deloc până acum și oricât m-aș lupta, nu am putere asupra lor. Când le săgetez un gând spurcat în minte, aceștia nu-l primesc, căci au mintea ocupată cu rugăciunea, fredonând neîncetat numele Hristosului lor.

Se împărtășesc, iau anaforă și agheasmă, se ung cu miruri date de popii lor și poartă la gât lemnul Celui răstignit. De aceștia nu mă pot atinge.

Sursa: ganduridinierusalim.com

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.