versiunea moldoveneasca русская версия


Cine-i omul fericit?

Cine-i omul fericit?

28 февраля 2017

Auzit-am că, pe vremuri, Dumnezeu ar fi dorit Ca să afle, printr-un înger, Dacă omu-i fericit! Merse îngerul pe cale Lumea-ntreagă colindând, Când la deal şi când la vale, Pe creştini tot întrebând  

25 de preoți au primit în dar veșminte noi de la Renato Usatîi

25 de preoți au primit în dar veșminte noi de la Renato Usatîi

24 февраля 2017

Marți, 21 februarie 2017, în incinta centrului eparhial din Bălți a avut loc înmânarea veșmintelor noi pentru 25 de preoți din cuprinsul Episcopiei de Bălți și Fălești. Acest dar a fost oferit de primarul municipiului Bălți și președintele Partidul Nostru – domnul Renato Usatîi. Din partea administrației municipale a participat la eveniment domnul vice-primar Igor Șeremet, care a menționat prin acest gest echipa administrativă a primăriei și-a exprimat solidaritatea cu slujitorii Bisericii.  

Invitație la închinare în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena”

Invitație la închinare în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena”

23 февраля 2017

Începând de luni, 27 februarie 2017, prima zi a postului mare, cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din municipiul Bălți vor fi expuse pentru închinare fragmente de moaște ale SFÂNTULUI IERARH LUCA AL CRIMEII, SFÂNTULUI MARE MUCENIC PANTELIMON, SFINTEI FERICITE MATROANA. Vă îndemnăm, iubiți credincioși, să folosiți această ocazie pentru a vă închina și ruga înaintea acestor sfinți bineplăcuți lui Dumnezeu. Zilnic se vor citi acatiste și moleben în fața acestor sfințenii, care se... 

Care este sensul vieții?

Care este sensul vieții?

22 февраля 2017

Din motive religioase, toate culturile mondiale pot fi împărțite în două curente: soteriologice și hedoniste. 1.„Soteriologice” (din grecescul soteria — mântuire), care sunt în căutarea mântuirii ca sensul ultim al vieții umane. Aceștia cred că de cealaltă parte a pragului morții este viață, iar menirea vieții acesteia de acum este exprimată prin cuvintele lui Socrate „o pregătire pentru moarte”… 2.„Hedoniste”  

Cred cum vreau?

Cred cum vreau?

20 февраля 2017

„Eu cred în Dumnezeu, dar în felul meu. N-am nevoe de serviciile bisericii. Nu mă mai deranjati cu formalitățile voastre. Am propria mea credință!” Cât de des auzim așa obiecție ca răspuns la predica pentru o viață îmbisericită a fiecarui credincios în parte. Este ciudat că cel ce afirmă așa nu observă contradicția evidentă și absurditatea propriilor cuvinte, pentru că e ca și cum ai zice: „În Dumnezeu cred, dar încredere în Dumnezeu n-am!”.  

Pilda raiului și a iadului

Pilda raiului și a iadului

20 февраля 2017

Ce este iadul? O încăpere cu o masă mare și rotundă. În mijlocul mesei, un vas mare cu o mâncare deosebit de plăcută. Însă oamenii care stăteau în jurul mesei erau slabi ca niște schelete, flămânzi și nervoși. Fiecare avea în mână câte o lingură cu coadă foarte lungă. Ajungeau cu lingurile până la vasul cu mâncare, umpleau lingurile, însă când trebuiau să introducă lingurile cu mâncare în gură, nu reușeau, fiindcă lingurile aveau cozile foarte lungi. Ce este raiul?  

Mesajul Patriarhului Kirill adresat cu prilejul Zilei Tineretului Ortodox

Mesajul Patriarhului Kirill adresat cu prilejul Zilei Tineretului Ortodox

15 февраля 2017

Dragi fraţi şi surori! Săvârşind astăzi prăznuirea Întâmpinării Domnului, Biserica noastră în mod tradiţional se roagă pentru tânăra generaţie, nutrind speranţe pentru cei care urmează să păstreze şi să propovăduiască credinţa ortodoxă în următoarele decenii. Nu în zădar, adresându-Se ucenicilor Săi, iar prin ei şi nouă tuturor, Mântuitorul i-a numit „sarea pământului” şi „lumina lumii” (Matei 5, 13-14). Precum sarea îmbunătăţeşte considerabil gustul mâncării, prevenind alterarea ei, creştinii sunt chemaţi să schimbe lumea cu puterea mărturisirii... 

Semnificația psalmului 136

Semnificația psalmului 136

11 февраля 2017

La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: “Cântați-ne nouă din cântările Sionului!“ Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.  

Preasfințitul Marchel a cununat pe tinerii Ioan și Liudmila

Preasfințitul Marchel a cununat pe tinerii Ioan și Liudmila

10 февраля 2017

Ziua de duminică, 5 februarie 2017, a fost cea mai fericită pentru tinerii Ioan și Liudmila, ginerele și fiica părintelui — blagocin Oleg Fistican, care și-au consfințit dragostea reciprocă prin Taina Cununiei. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Marchel în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, Episcopul a felicitat mirii Ioan și Liudmila cu primirea cununiei, dorindu-le căsnicie fericită, dragoste jertfelnică, ajutor și binecuvântare de la Dumnezeu în această etapă nouă a vieții lor.... 

Noi vrem ceva de la Dumnezeu, dar nu pe El Însuşi…

getImage.jpgCând  citim Evanghelia, iar chipul lui Hristos devine irezistibil, plin de slavă, când ne rugăm şi devenim conştienţi de măreţia, de sfinţenia lui Dumnezeu, spunem noi vreodată „nu sunt vrednic ca El să vină până la mine”? Ca să nu mai pomenesc de toate acele ocazii în care ar trebui să fim conştienţi de faptul că nu poate veni până la noi fiindcă ne-am făcut cu totul nevrednici de asta.

Noi vrem ceva de la El, dar nu pe El Însuşi. Este aceasta o relaţie? Oare la fel ne purtăm şi cu prietenii noştri? Căutăm la ceea ce putem obţine dintr-o relaţie de prietenie sau la prietenul pe care-l iubim? Şi gândim aceasta şi în legătură cu Domnul?

Să ne gândim acum la rugăciunile noastre, ale tale şi ale mele; gândeşte-te la căldura, adâncimea şi intensitatea rugăciunii tale când este făcută pentru cineva pe care-l iubeşti sau pentru ceva care este important în viaţa ta.

În asemenea momente, inima ta este deschisă şi tot sufletul tău este strâns în rugăciune, înseamnă aceasta că Dumnezeu contează pentru tine? Nicidecum. Nu înseamnă decât că obiectul rugăciunii tale contează pentru tine. Pentru că atunci când ţi-ai isprăvit rugăciunea ta cea fierbinte, adâncă şi intensă pentru persoana pe care o iubeşti sau în legătură cu situaţia care te preocupă şi te rogi pentru următoarea persoană sau situaţie, care nu sunt la fel de importante dacă se întâmplă ca dintr-o dată să te răceşti în rugăciunea ta, ce s-a schimbat? S-a răcit oare Dumnezeu?

A dispărut El? Nu, desigur; ci înseamnă că toată intensitatea rugăciunii tale şi tot ceea ce era înălţător în ea nu venea din simţirea prezenţei lui Dumnezeu, din credinţa ta în El, din nevoia ta de El, ori din conştiinţa existenţei Lui. Rugăciunea ta nu era altceva decât rezultatul grijii tale pentru o persoană sau un lucru anume, nicidecum pentru Dumnezeu.

Cum de mai suntem surprinşi atunci de această absenţă a lui Dumnezeu? Noi suntem cei care ne facem pe noi înşine absenţi, noi suntem cei care ne răcim din clipa în care nu ne mai pasă cu adevărat de Dumnezeu. De ce? Fiindcă El nu este destul de important pentru noi.

Pentru a ne putea ruga, trebuie să ne aflăm în interiorul acelui loc numit Împărăţia lui Dumnezeu. Trebuie să recunoaştem că El este Dumnezeu, că El este Împărat şi că trebuie să ne predăm Lui.

Să ne îngrijim măcar să aflăm care este voia Lui, chiar dacă nu suntem deocamdată în stare să o împlinim. Căci dacă nu ne îngrijim nici măcar de acest lucru, dacă ne purtăm cu Dumnezeu precum acel tânăr bogat care nu-L putea urma pe Hristos fiindcă era prea bogat, cum L-am mai putea întâlni?

Adeseori, ceea ce am dori să dobândim prin rugăciune, prin acea relaţie adâncă cu Dumnezeu după care tânjim, nu reprezintă decât o altă perioadă de fericire; de fapt, nu suntem pregătiţi să vindem tot ce avem pentru a cumpăra mărgăritarul cel de mult preţ (Mt. 13,46.). Dar cum altfel l-am putea dobândi? Dar vrem cu adevărat să-l dobândim?

Oare nu se întâmplă la fel şi în relaţiile dintre oameni, atunci când, datorită iubirii pe care şi-o poartă bărbatul şi femeia, nici un alt om nu mai poate avea aceeaşi importanţă pe care o are cel iubit? Într-o axiomă a lumii antice: „Când un bărbat are soţie, el nu mai este înconjurat de bărbaţi şi de femei, ci de oameni”.

Nu aşa ar putea, ar trebui să se întâmple cu toate avuţiile noastre atunci când ne întoarcem către Dumnezeu? Negreşit, toate ar trebui să pălească şi să se ofilească, precum un fundal în cadrul căruia singurul chip de preţ pentru noi se detaşează de tot ce-l înconjoară. Am dori măcar o singură tuşă de albastru ceresc pe pânza de ansamblu a vieţii noastre, care este atât de încărcată de umbre.

Dumnezeu primeşte să fie ţinut cu totul în afara vieţii noastre, este gata să îndure aceasta ca pe o cruce, dar nu primeşte să fie doar o parte a vieţii noastre.

Aşa că, atunci când ne gândim la absenţa lui Dumnezeu, nu s-ar cuveni să ne întrebăm pe noi înşine: pe cine învinovăţim de fapt?

Întotdeauna Îl învinovăţim pe El, de fiecare dată Îl acuzăm pe El, fie că I-o spunem în faţă, fie că o spunem dinaintea altor oameni: Îl acuzăm că este absent, că nu este niciodată acolo unde este nevoie de El, că nu răspunde niciodată atunci când este chemat.

Uneori suntem ceva mai „evlavioşi” (dar mai mult în ghilimele) şi zicem cu evlavie că „Dumnezeu îmi încearcă răbdarea, credinţa, smerenia”. Găsim tot felul de tertipuri pentru a fugi de la judecata lui Dumnezeu, adăpostindu-ne în spatele unui alt mod de a ne lăuda pe noi înşine, într-atât suntem de răbdători, încât Îl putem răbda chiar şi pe Dumnezeu!

Nu este acesta adevărul? Pe când eram un tânăr preot, după o predică, una din multele pe care le-am ţinut într-o parohie, o tânără a venit la mine şi mi-a zis: „Părinte Antonie, cu siguranţă sunteţi un om neobişnuit de rău”. I-am răspuns: „Sunt, desigur, un om rău, dar cum de ţi-ai dat seama de asta?” Atunci ea a zis: „Fiindcă ne-aţi descris atât de bine păcatele, încât este cu neputinţă să nu le fi săvârşit la rândul dumneavoastră!” Bineînţeles, şocanta descriere a gândurilor şi atitudinilor rele de care vă vorbesc aici probabil că mă reprezintă pe mine şi nu pe voi, dar poate că în unele din ele vă recunoaşteţi, într-o măsură oricât de mică, şi voi.

Lucrul cu care trebuie să începem, dacă dorim să ne rugăm, este desigur faptul că suntem nişte păcătoşi în căutarea mântuirii, că suntem desprinşi de Dumnezeu şi că nu putem trăi fără El şi că tot ceea ce Îi putem oferi lui Dumnezeu este dorinţa noastră disperată de a fi făcuţi în aşa fel, încât Dumnezeu să ne poată primi – prin pocăinţa noastră şi în mila şi iubirea Lui.

Încât, chiar de la început, rugăciunea este efectiv urcuşul nostru smerit către Dumnezeu, un moment în care ne întoarcem către Dumnezeu neîndrăznind să ne apropiem, ştiind că dacă Îl întâlnim prea curând, înainte ca harul Lui să ne îngăduie să-L întâlnim, va fi o întâlnire a judecăţii.

Tot ceea ce putem face este să ne întoarcem spre El cu toată cuviinţa, cu toată venerarea, slăvirea şi teama de Dumnezeu de care suntem în stare, cu toată atenţia şi dedicarea noastră, şi să-I cerem să facă ceva cu noi prin care vom putea să-L întâlnim faţă către faţă – dar nu spre judecată sau spre osândă, ci spre viaţa de veci.

Extras dinMitropolitul Antonie de Suroj, Şcoala rugăciunii, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p.35-42

Extindere. Priviți cu discernământ filmul:

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.