versiunea moldoveneasca русская версия


25 de preoți au primit în dar veșminte noi de la Renato Usatîi

25 de preoți au primit în dar veșminte noi de la Renato Usatîi

24 февраля 2017

Marți, 21 februarie 2017, în incinta centrului eparhial din Bălți a avut loc înmânarea veșmintelor noi pentru 25 de preoți din cuprinsul Episcopiei de Bălți și Fălești. Acest dar a fost oferit de primarul municipiului Bălți și președintele Partidul Nostru – domnul Renato Usatîi. Din partea administrației municipale a participat la eveniment domnul vice-primar Igor Șeremet, care a menționat prin acest gest echipa administrativă a primăriei și-a exprimat solidaritatea cu slujitorii Bisericii. La rândul său Preasfințitul Marchel a mulțumit domnului Renato Usatîi pentru... 

Invitație la închinare în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena”

Invitație la închinare în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena”

23 февраля 2017

Începând de luni, 27 februarie 2017, prima zi a postului mare, cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din municipiul Bălți vor fi expuse pentru închinare fragmente de moaște ale SFÂNTULUI IERARH LUCA AL CRIMEII, SFÂNTULUI MARE MUCENIC PANTELIMON, SFINTEI FERICITE MATROANA. Vă îndemnăm, iubiți credincioși, să folosiți această ocazie pentru a vă închina și ruga înaintea acestor sfinți bineplăcuți lui Dumnezeu. Zilnic se vor citi acatiste și moleben în fața acestor sfințenii, care se... 

Care este sensul vieții?

Care este sensul vieții?

22 февраля 2017

Din motive religioase, toate culturile mondiale pot fi împărțite în două curente: soteriologice și hedoniste. 1.„Soteriologice” (din grecescul soteria — mântuire), care sunt în căutarea mântuirii ca sensul ultim al vieții umane. Aceștia cred că de cealaltă parte a pragului morții este viață, iar menirea vieții acesteia de acum este exprimată prin cuvintele lui Socrate „o pregătire pentru moarte”… 2.„Hedoniste”  

Cred cum vreau?

Cred cum vreau?

20 февраля 2017

„Eu cred în Dumnezeu, dar în felul meu. N-am nevoe de serviciile bisericii. Nu mă mai deranjati cu formalitățile voastre. Am propria mea credință!” Cât de des auzim așa obiecție ca răspuns la predica pentru o viață îmbisericită a fiecarui credincios în parte. Este ciudat că cel ce afirmă așa nu observă contradicția evidentă și absurditatea propriilor cuvinte, pentru că e ca și cum ai zice: „În Dumnezeu cred, dar încredere în Dumnezeu n-am!”.  

Pilda raiului și a iadului

Pilda raiului și a iadului

20 февраля 2017

Ce este iadul? O încăpere cu o masă mare și rotundă. În mijlocul mesei, un vas mare cu o mâncare deosebit de plăcută. Însă oamenii care stăteau în jurul mesei erau slabi ca niște schelete, flămânzi și nervoși. Fiecare avea în mână câte o lingură cu coadă foarte lungă. Ajungeau cu lingurile până la vasul cu mâncare, umpleau lingurile, însă când trebuiau să introducă lingurile cu mâncare în gură, nu reușeau, fiindcă lingurile aveau cozile foarte lungi. Ce este raiul?  

Mesajul Patriarhului Kirill adresat cu prilejul Zilei Tineretului Ortodox

Mesajul Patriarhului Kirill adresat cu prilejul Zilei Tineretului Ortodox

15 февраля 2017

Dragi fraţi şi surori! Săvârşind astăzi prăznuirea Întâmpinării Domnului, Biserica noastră în mod tradiţional se roagă pentru tânăra generaţie, nutrind speranţe pentru cei care urmează să păstreze şi să propovăduiască credinţa ortodoxă în următoarele decenii. Nu în zădar, adresându-Se ucenicilor Săi, iar prin ei şi nouă tuturor, Mântuitorul i-a numit „sarea pământului” şi „lumina lumii” (Matei 5, 13-14). Precum sarea îmbunătăţeşte considerabil gustul mâncării, prevenind alterarea ei, creştinii sunt chemaţi să schimbe lumea cu puterea mărturisirii... 

Semnificația psalmului 136

Semnificația psalmului 136

11 февраля 2017

La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: “Cântați-ne nouă din cântările Sionului!“ Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.  

Preasfințitul Marchel a cununat pe tinerii Ioan și Liudmila

Preasfințitul Marchel a cununat pe tinerii Ioan și Liudmila

10 февраля 2017

Ziua de duminică, 5 februarie 2017, a fost cea mai fericită pentru tinerii Ioan și Liudmila, ginerele și fiica părintelui — blagocin Oleg Fistican, care și-au consfințit dragostea reciprocă prin Taina Cununiei. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Marchel în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, Episcopul a felicitat mirii Ioan și Liudmila cu primirea cununiei, dorindu-le căsnicie fericită, dragoste jertfelnică, ajutor și binecuvântare de la Dumnezeu în această etapă nouă a vieții lor.... 

Capul sfântului Ioan Gură de Aur

Capul sfântului Ioan Gură de Aur

9 февраля 2017

Printre odoarele cele mai de preţ din Grădina Maicii Domnului sunt moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. La mănăstirea Vatoped se păstrează cu mare cinste capul Sfântului Ioan. Capul Sfântului Ioan Gură de Aur păstrat la mănăstirea Vatoped, Athos. Un lucru minunat şi vrednic de luat în seamă legat de capul sfântului Hrisostom, ce poate fi pipăit de oricine la modul personal, este nestricăciunea urechii drepte. Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, s-a născut în Antiohia. Fericitul şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur a fost patriarh al Constantinopolului... 

Rugăciunea domnească — partitură pentru parohie

Rugăciunea domnească — partitură pentru parohie

8 февраля 2017

Tatăl nostru, Carele ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău. Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer (așa) și pe pământ. Pâinea noastră cea de-a pururea, dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. (Matei 6,9-13).  

Episcopul Pavel (Ballester-Convolier) al Nazianzului – Pentru ce am p?r?sit papismul

Anul acesta se ?mplinesc 26 de ani de la moartea muceniceasc? a episcopului Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984). Întru pomenirea sa, readucem la lumin? aceast? m?rturie, În care ne explic? cum şi de ce a trecut de la romano-catolicism la Ortodoxie, scris pe vremea cÎnd era Înc? ierodiacon. Acest articol a fost publicat În dou? numere ale revistei „Kivot?s” (din iulie 1953, pag. 285-291 şi decembrie 1953, pag. 483-485). Fostul monah franciscan venit la Ortodoxie (la ob?rşie, un nobil catalan din Barcelona) a studiat În Grecia, la Atena şi Halki. Acolo a fost hirotonit ierodiacon În 1953 şi ieromonah În 1954. Prima sa slujire preo?easc? a fost În Constantinopol (1954-1959), apoi În cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Grece?ti a Americii (1959-1984). În 1970 a fost hirotonit episcop al Nazianzului, În New York, cu scaunul În Mexic. Lucrarea sa de cleric, profesor universitar şi autor prolific a fost str?lucit? şi remarcabil?, punÎndu-i-se din p?cate cap?t prin moartea sa prematur?. A fost ucis la sf?rşitul Dumnezeieştii Liturghii slujit? În capitala Mexicului În anul 1984, de un fanatic romano-catolic. La ÎnmormÎntarea sa a mers şi Arhiepiscopul Iacov al Americii, care cuno?tea lucrarea misionar? a energicului episcop. În 2006, osemintele acestui nou-mucenic al Ortodoxiei au fost str?mutate din porunca Patriarhiei Ecumenice Într-un monument aparte, În curtea catedralei mitropolitane din Ciudad de M?xico. (F.O.) 

O DILEM? ÎnFRICO??TOARE

Întoarcerea mea la Ortodoxie a Început Într-o zi cÎnd f?ceam ordine În cataloagele din biblioteca Mănăstirii de care aparşineam. Aceast? Mănăstire este a ordinului Franciscanilor şi se afl? În patria mea, Spania.
Pe cÎnd aranjam diferite documente vechi referitoare la Inchizişie, mi-a c?zut În maini un manuscris cu adev?rat ?ocant, ce data din anul 1647. În acest manuscris se spunea despre o decizie a Inchizişiei care anatematiza ca eretic pe orice cre?tin ce cuteza s? cread?, s? accepte şi s? transmit? altora faptul c? Apostolul Pavel avea drept suport al propov?duirii sale autoritatea apostolic?.
Era vorba de o descoperire de-a dreptul cutremur?toare, pe care mintea mea n-o putea cuprinde. M-am gandit pe moment, ca s?-mi lini?tesc sufletul, c? poate este vorba de vreo gre?eal? de tipar sau de vreo plastografie – lucru de altminteri obiÎnuit În Biserica Apusean? din acea perioad?, c?ci despre ea era vorba În acel manuscris. Dar tulburarea şi surprinderea mea a devenit şi mai mare cÎnd am cercetat şi am constatat c? acea hot?r?re a Inchizişiei la care f?cea referire acel text a existat În realitate, era autentic?!
Într-adev?r, deja În dou? cazuri anterioare, adic? la 1327 şi respectiv la 1351, Papii Ioan al XXII-lea şi Clement al VI-lea condamnaser? succesiv şi anatematizaser? pe oricine ar fi Îndr?znit s? t?g?duiasc? c? Apostolul Pavel, pe toat? durata lucr?rii sale apostole?ti, ar fi fost subordonat În totalitate autorit?şii monarhico-bisericeşti a primului Pap? şi ?mp?rat al Bisericii – adic? Apostolului Petru. Mai apoi, În 1907 şi 1920, Pius al XX-lea şi Benedict al XIV-lea au respectat aceleaşi anateme şi aceleaşi condamn?ri. În consecin??, se exclude orice posibilitate de inadverten?? sau plastografie. şi astfel am Înt?mpinat Îndat? probleme de con?tiin??! Personal mi-era cu neputin?? s? accept c? Apostolul Pavel ?şi desfăşura lucrarea apostolic? sub vreo oarecare comand? sau ordin al Apostolului Petru.
Independen?a lucr?rii sale apostolice printre neamuri, fa?? de ceea ce caracteriza apostolia lui Petru Între cei tşiaşi-imprejur, era pentru mine un fapt de nezdruncinat, propov?duit cu glas mare de către SfÎnta Scriptur?[1].
Lucrurile erau foarte clare pentru mine, de vreme ce lucr?rile exegetice ale Sfinţilor P?rinşi cu privire la acest subiect, nu las? loc nici celei mai mici Îndoieli. „Pavel” – scrie sfinţitul Gur?-de-Aur – „propov?duie?te egalitatea lui cu ceilalţi apostoli şi se poate compara nu doar cu ceilalţi apostoli, ci şi cu primul dintre ei, ca s? dovedeasc? c? fiecare din ei are aceeaşi autoritate”. Cu adev?rat, toşi Sfinţii P?rinşi accept? Într-un glas c? „toşi ceilalţi apostoli erau la fel cum era şi Petru, adic? erau Înzestraşi cu aceeaşi autoritate şi cinste”. Era cu neputin?? pentru oricine din ei s? exercite vreo st?panire mai presus de ceilalţi pe temeiul c? titlul apostolic ce-l avea era „cea mai mare autoritate, v?rful tuturor supremaşiilor”. „Toşi erau p?stori, În timp ce turma era una. Iar aceast? turm? era p?storit? de apostoli cu ?mpreun?-În?elegerea unanim? a tuturor”.
Chestiunea era deci foarte limpede. şi, totuşi, Înv???tura romano-catolic? era În acest punct contrar? eviden?ei. Astfel, pentru prima oar? În via?a mea, am intrat Într-o dilem? infrico??toare. Ce s? fi ales? Pe de-o parte se aflau SfÎnta Evanghelie şi SfÎnta Tradişie, pe de alt? parte Înv???tura Bisericii mele. Potrivit teologiei catolice, este de neap?rat? trebuin?? pentru mÎntuire s? credem c? Biserica e o monarhie nep?tat?, al c?rei conduc?tor şi monarh este Papa. Astfel, Conciliul Vatican I, expunÎnd pe scurt toate condamn?rile anterioare, a declarat oficial: „Dac? cineva zice… c? Petru (considerat a fi primul Pap?) n-a fost rÎnduit de Hristos ca mai-mare al apostolilor şi cap v?zut al Bisericii… s? fie anatema”!

CONFESORUL MEU

În aceast? fr?mÎntare sufleteasc?, m-am Îndreptat către confesorul meu şi i-am expus cu naivitate problema În cauz?. Era unul din cei mai renumişi preoşi ai Mănăstirii noastre. M-a ascultat cu m?hnire, dÎndu-şi seama c? era vorba de o problem? dificil?. Dup? ce se gÎndi c?teva clipe, c?utÎnd zadarnic o soluşie satisf?c?toare, mi-a spus În cele din urm? ni?te lucruri pe care, m?rturisesc, nu m? a?teptam s? le aud:
— Scriptura şi Sfinţii P?rinşi şi-au f?cut r?u, fiule! Pune-le pe ambele deoparte şi limiteaz?-te s? urmezi cu fidelitate Înv???turile infailibile ale Bisericii noastre, şi nu te mai l?sa prad? unor astfel de gÎnduri. Nu da prilej s? şi se zdruncine credin?a În Dumnezeu şi În Biseric? de orice ar putea pricinui a?a ceva dintre f?pturile lui Dumnezeu!
Acest r?spuns, dat cu mult? naturale?e, a f?cut ca nedumerirea mea s? ia proporşii. Întotdeauna eram de acord c? CuvÎntul lui Dumnezeu este singurul lucru ce nu poate fi desfiin?at. F?r? ca s? mi se dea r?gazul de a face vreo obiecţie, confesorul meu a ad?ugat:
— În schimb, am s?-şi dau un catalog cu operele a diverşi scriitori În care credin?a ta se va Înt?ri şi odihni, c?ci În ele vei afla Înv???tura Bisericii noastre f?r? vreo pat? sau zbarcitur?.
şi, ÎntrebÎndu-m? dac? aveam altceva care s? prezinte „mai mult interes”, a pus cap?t discuşiei noastre.
C?teva zile mai t?rziu, confesorul meu plec? din Mănăstire pentru a şine ni?te predici pe la diferite biserici de-ale Ordinului nostru. Mi-a l?sat lista cu scriitorii respectivi, recomandÎndu-mi s?-i citesc. şi m-a rugat s?-i fac cunoscute progresele mele pe parcursul acestei lecturi, prin scrisori pe care i le-a? fi trimis. Deşi vorbele lui nu m? convinser? nicidecum, am adunat acele c?rşi şi m-am pus pe citit cu toat? imparşialitatea şi atenşia posibil?. Cele mai multe dintre c?rşi erau texte teologice şi rezumate ale hot?rarilor Papilor, precum şi ale „sinoadelor ecumenice” papiste[2].
M-am afundat În studiu cu o c?utare sincer?, avÎnd ca singur? c?l?uz? SfÎnta Scriptur?, care era „f?clie picioarelor mele şi lumin? c?r?rilor mele”. Pe c?t Înaintam În citirea acelor c?rşi, În?elegeam din ce În ce mai bine c? pÎn? atunci nu ?tiam prea multe despre natura Bisericii mele. De abia fiind convertit la cre?tinism şi botezat imediat ce-mi terminasem studiile din Înv???mÎntul general, am urmat apoi cursuri de filosofie; În perioada În care se Întamplau toate acestea, m? aflam de abia la Începutul studiilor teologice. Era vorba de o ?tiin?? cu des?v?rşire nou? pentru mine. PÎn? atunci, cre?tinismul şi Biserica Romano-Catolic? erau În viziunea mea un amalgam, ceva absolut nedefinit. În via?a mea monahal? m? preocupa doar aspectul lor suprafiresc; Înc? nu mi se d?duse prilejul s? examinez mai În profunzime temeiurile şi perceptele fundamentului organic al Bisericii mele.

ÎnV???TURA ABSURD? DESPRE PAP?

A?adar, chiar În acel buchet de texte alese cu În?elepciune de confesorul meu, Începuse s? se descopere În adev?ratul s?u chip acest organism monarhic-religios numit „Biserica Catolic?”. Cred c? o scurt? trecere În revist? a caracteristicilor ei este binevenit?:
Întşi şi Întşi, În romano-catolicism Biserica Cre?tin? „nu este altceva dec?t o monarhie absolut?”, al c?rei singur conduc?tor este Papa, acşionÎnd În fiecare sector În calitatea lui de Pap?. În aceast? suveranitate papal? „st? toat? puterea şi t?ria Bisericii”, care „altminteri nu va dşinui”. Însuşi cre?tinismul are ca suport total Papalitatea. Înc? ceva: Papalitatea este nici mai mult nici mai puşin dec?t „cel mai important element al Cre?tinismului; v?rful şi esen?a lui”.
Autoritatea suveran? a Papei În calitate de comandant suprem şi cap v?zut al Bisericii („Piatra cea din capul unghiului”; „Dasc?l al lumii, f?r? de gre?eal? În materie de credin??”; „Reprezentantul lui Dumnezeu pe pămînt”; „P?storul p?storilor” şi „Marele Arhiereu”) este dinamic? şi puternic?, ÎnsumÎnd toate drepturile legislative şi doctrinare ale Bisericii. Papa ?şi extinde „dreptul divin” asupra tuturor şi Îndeosebi asupra fiec?rui om botezat din toat? lumea. Aceast? autoritate dictatorial? poate fi deci exercitat? oricÎnd În mod direct asupra oric?rui cre?tin, laic ori preot, şi asupra oric?rei Biserici, de orice rit sau neam ar fi, dat fiind c? Papa e super-episcopul fiec?rei eparhii ecleziastice din lume.
Toşi cei ce refuz? s?-i recunoasc? aceast? autoritate şi nu i se supun orbe?te sunt „schismatici”, „eretici”, „necinstitori de Dumnezeu” şi „sacrilegi”, iar sufletele lor sunt de pe acum sortite osÎndei veÎnice, Întruc?t pentru a ne mÎntui e necesar s? credem În dumnezeiasca instituşie papal? şi s? ne supunem ei şi reprezentanşilor ei.
Astfel, Papa Întruchipeaz? acel fantastic conduc?tor despre care a prevestit Cicero cÎnd scria c? toşi vor trebui s?-l recunoasc? pentru a se mÎntui. Întotdeauna, conform Înv???turii catolice, „dat fiind c? Papa are dreptul s? intervin? şi s? judece deplin?tatea problemelor spirituale ale tuturor cre?tinilor şi ale fiec?ruia În parte, cu at?t mai mult are dreptul s? fac? aceasta şi În problemele lor lume?ti. Nu poate fi limitat doar la a judeca prin prisma pedepselor spirituale, privÎndu-i de mÎntuirea veÎnic? pe cei ce nu i se supun, dar are de asemenea şi dreptul de a exercita st?pÎnire lumeasc? asupra credincioşilor, pentru c? Biserica are dou? s?bii, simbol al puterii spirituale şi lume?ti. Prima dintre ele e În mÎna clerului, cealalt? În mÎna ?mp?raşilor şi a ostaşilor, care totuşi şi ei sunt În slujba clerului, supunÎndu-se lui”.
Papa susşine c? este pe pămînt vicarul Aceluia a C?rui „?mp?r?şie nu este din lumea aceasta”, a Aceluia Care n-a Îng?duit Apostolilor s?-i imite pe ?mp?raşii pămîntului care „st?pÎnesc neamurile”, arogÎndu-şi titulatura de ?mp?rat lumesc şi continuÎnd, ca atare, tradişia imperialist? a Romei. În diferite epoci, Papa a ajuns, Într-adev?r, st?pÎn peste domenii Întinse şi a purtat r?zboaie sÎngeroase ?mpotriva altor regi cre?tini pentru a pune st?pÎnire pe alte Întinderi de pămînt sau, pur şi simplu, din sete de alte bog?şii şi st?pÎniri. Avea nenum?raşi sclavi. Juca un rol vital şi de multe ori decisiv În istoria lumii. Datoria principilor cre?tini este de a ceda În fa?a „divinului şi dreptului ?mp?rat”, dÎndu-i lui tronul acestei ?mp?r?şii politico-bisericeşti.
Ast?zi, ?mp?r?şia lumeasc? a Papei este restrÎns? la statul Vatican. E vorba de un stat independent, cu ata?aşi diplomatici la guvernele celor dou? emisfere, cu armat?, armament, polişie, Închisori, moned? etc. şi ca o cunun? şi un apogeu ale atotputerniciei Papei e faptul c? el se bucur? de un privilegiu teribil, unic În lume.
Un privilegiu absurd, ieşit din comun, pe care nici idolatrii cei mai Învederaşi nu şi-l puteau Închipui. Este infailibil de drept divin, potrivit definişiei dogmatice a Conciliului Vatican I din anul 1870. De atunci Încoace, acestuia omenirea şi e datoare s? i se adreseze cu cuvintele adresate Domnului: „Tu ai cuvintele vieşii veÎnice”. De aici Încolo nu mai e nevoie de Duhul SfÎnt ca s? c?l?uzeasc? Biserica „la tot adev?rul”. Nu mai e nevoie de SfÎnta Scriptur?, nici de SfÎnta Tradişie, c?ci de acum este un dumnezeu pe pămînt, avÎnd puterea de a cataloga ca netrebnice şi În?el?toare Înv???turile Dumnezeului Ceresc.
În virtutea acestei infailibilit?şi, Papa este singurul dreptar al credin?ei şi poate afirma şi susşine, chiar şi contrar Înv???turii Bisericii, noi dogme, pe care credincioşii sunt datori s? le primeasc? pentru a nu-şi pierde mÎntuirea. „Depinde doar de voin?a şi dispozişia lui ca un lucru pe care ?l vrea (Papa) s? fie considerat sfÎnt sau sfinţit În toat? Biserica”, iar edictele lui epistolare trebuiesc luate În consideraşie şi crezute, cerÎnd aceeaşi supunere ca ni?te „epistole canonice”.
Din moment ce Papa este infailibil, trebuie ascultat orbe?te. Cardinalul Bellarmine, proclamat „sfÎnt” de către Biserica Catolic?, zice următoarele Într-un mod foarte firesc: „Dac? Papa Într-o bună zi impune p?catul şi interzice virtutea, Biserica este datoare s? cread? c? p?catul este bun, iar virtutea este rea şi v?t?m?toare”.

Articol ap?rut În revista „?????????”, nr. 1, ian.-mar. 2006, pp. 69 – 88.

Traducerea: Monahul Gherontie (Nica), SfÎntul Munte Athos


Cititi   partea II , partea III


[1] De aceea SfÎntul Apostol Pavel şi-a şi permis s?-l mustre pe Apostolul Petru şi s?-l Înfrunte În fa?a tuturor, atunci cÎnd acesta se ab?tuse şi „nu umbla drept dup? adev?rul Evangheliei” (Gal. 2:14). (n. tr.)
[2] În vreme ce Biserica Ortodox? recunoa?te ca Sinoade Ecumenice ?apte astfel de adun?ri ale Sfinţilor P?rinşi din primul mileniu, catolicismul a ad?ugat la num?rul acesta şi o serie de 13 concilii apusene, c?rora le-a dat titlul de „ecumenice” (cele mai cunoscute În R?s?rit fiind Sinoadele unioniste de la Lyon şi Ferrara-Floren?a din sec. 13-15, precum şi Conciliul Vatican II din 1965). (n. red.)

Material ap?rut În Familia Ortodox? nr. 15


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.