versiunea moldoveneasca русская версия


Cred cum vreau?

Cred cum vreau?

20 февраля 2017

„Eu cred în Dumnezeu, dar în felul meu. N-am nevoe de serviciile bisericii. Nu mă mai deranjati cu formalitățile voastre. Am propria mea credință!” Cât de des auzim așa obiecție ca răspuns la predica pentru o viață îmbisericită a fiecarui credincios în parte. Este ciudat că cel ce afirmă așa nu observă contradicția evidentă și absurditatea propriilor cuvinte, pentru că e ca și cum ai zice: „În Dumnezeu cred, dar încredere în Dumnezeu n-am!”.  

Pilda raiului și a iadului

Pilda raiului și a iadului

20 февраля 2017

Ce este iadul? O încăpere cu o masă mare și rotundă. În mijlocul mesei, un vas mare cu o mâncare deosebit de plăcută. Însă oamenii care stăteau în jurul mesei erau slabi ca niște schelete, flămânzi și nervoși. Fiecare avea în mână câte o lingură cu coadă foarte lungă. Ajungeau cu lingurile până la vasul cu mâncare, umpleau lingurile, însă când trebuiau să introducă lingurile cu mâncare în gură, nu reușeau, fiindcă lingurile aveau cozile foarte lungi. Ce este raiul?  

Mesajul Patriarhului Kirill adresat cu prilejul Zilei Tineretului Ortodox

Mesajul Patriarhului Kirill adresat cu prilejul Zilei Tineretului Ortodox

15 февраля 2017

Dragi fraţi şi surori! Săvârşind astăzi prăznuirea Întâmpinării Domnului, Biserica noastră în mod tradiţional se roagă pentru tânăra generaţie, nutrind speranţe pentru cei care urmează să păstreze şi să propovăduiască credinţa ortodoxă în următoarele decenii. Nu în zădar, adresându-Se ucenicilor Săi, iar prin ei şi nouă tuturor, Mântuitorul i-a numit „sarea pământului” şi „lumina lumii” (Matei 5, 13-14). Precum sarea îmbunătăţeşte considerabil gustul mâncării, prevenind alterarea ei, creştinii sunt chemaţi să schimbe lumea cu puterea mărturisirii... 

Semnificația psalmului 136

Semnificația psalmului 136

11 февраля 2017

La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: “Cântați-ne nouă din cântările Sionului!“ Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.  

Preasfințitul Marchel a cununat pe tinerii Ioan și Liudmila

Preasfințitul Marchel a cununat pe tinerii Ioan și Liudmila

10 февраля 2017

Ziua de duminică, 5 februarie 2017, a fost cea mai fericită pentru tinerii Ioan și Liudmila, ginerele și fiica părintelui — blagocin Oleg Fistican, care și-au consfințit dragostea reciprocă prin Taina Cununiei. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Marchel în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, Episcopul a felicitat mirii Ioan și Liudmila cu primirea cununiei, dorindu-le căsnicie fericită, dragoste jertfelnică, ajutor și binecuvântare de la Dumnezeu în această etapă nouă a vieții lor.... 

Capul sfântului Ioan Gură de Aur

Capul sfântului Ioan Gură de Aur

9 февраля 2017

Printre odoarele cele mai de preţ din Grădina Maicii Domnului sunt moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. La mănăstirea Vatoped se păstrează cu mare cinste capul Sfântului Ioan. Capul Sfântului Ioan Gură de Aur păstrat la mănăstirea Vatoped, Athos. Un lucru minunat şi vrednic de luat în seamă legat de capul sfântului Hrisostom, ce poate fi pipăit de oricine la modul personal, este nestricăciunea urechii drepte. Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, s-a născut în Antiohia. Fericitul şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur a fost patriarh al Constantinopolului... 

Rugăciunea domnească — partitură pentru parohie

Rugăciunea domnească — partitură pentru parohie

8 февраля 2017

Tatăl nostru, Carele ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău. Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer (așa) și pe pământ. Pâinea noastră cea de-a pururea, dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. (Matei 6,9-13).  

În viaţa noastră suntem ispitiți să credem că trebuie să fim tot timpul ocupaţi

În viaţa noastră suntem ispitiți să credem că trebuie să fim tot timpul ocupaţi

7 февраля 2017

În viaţa noastră de toate zilele, suntem ispitiți să credem că trebuie să fim tot timpul ocupaţi, mereu avem ceva important de terminat şi ni se pare că timpul pe­trecut la rugăciune ne împiedică să terminăm lucrul respectiv. Însă experienţa dovedeşte că o jumătate de oră sau o oră „irosită” în rugăciune nu împiedică deloc, în mod catastro­fal, bunul mers al activităţilor noastre zilnice, aşa cum ne închipuim atunci când am vrea să ne rugăm. Dimpotrivă, obiceiul de a ne ruga ne învaţă să ne concentrăm rapid, înlătură orice neatenţie, disciplinează  

Viața sfintei Xenia (în imagini).

Viața sfintei Xenia (în imagini).

6 февраля 2017

Sfânta Xenia a trăit în secolul al XVIII-lea, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau familia sa. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elizabeta şi Ecaterina a II-a. Xenia Grigorievna Petrova a fost soţia unui ofiţer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov. Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soţul său a murit brusc, la o petrecere. Ea a plâns moartea soţului ei, şi în special pentru că el a murit fără spovedanie şi împărtăşanie. Din acel moment, Xenia şi-a pierdut interesul pentru lucrurile... 

Pareneză la sfințirea unei case

Pareneză la sfințirea unei case

4 февраля 2017

Iubiții mei, am venit în casa voastră cu bucurie și cu nădejde. Pentru că sunt în casa unor proaspăt căsătoriți, a unor tineri entuziaști, care și-au început drumul lor împreună. Și am binecuvântat și sfințit această casă prin stropirea cu apă sfințită și prin ungerea ei cu ulei sfințit, rugându-mă lui Dumnezeu pentru ca El să vă binecuvinteze și să vă întărească și să vă apere întru toate. Căci de la Dumnezeu e toată binecuvântarea, pacea, bucuria și iubirea dintre oameni. De la El e ajutorul nostru și nădejdea noastră.  

Despre grijile vieții

– Pãrinte, în zilele noastre mai mult ca niciodatã, omul este prins de grijile vietii, de serviciu, familie, probleme si multe altele. Existã însã si griji mântuitoare?
– Da, existã griji mântuitoare. „Toatã grija cea lumeascã de la noi s-o lepãdãm», se spune la slujbã, la Sfânta Liturghie. Deci, grijile lumesti trebuie astupate cumva cu încrederea în Dumnezeu si în bunãtatea Lui, fãcându-ne datoria, pentru cã dacã nu-ti faci datoria, grijile se înmultesc si îngrijorarea creste. Dar existã si o grijã pentru a deveni bun, o grijã pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, grija de a trãi corect, grija de a face ceea ce esti dator sã faci. Existã si griji mântuitoare, griji care te ridicã, te angajeazã în viata sfântã, grija de a-ti împlini datoriile pe care le ai prin situatia în care te gãsesti. De exemplu, cineva care are familie, grija de copii, de a-i creste, de a-i educa frumos si bine, grija de a le da o înzestrare spiritualã care sã-i pãzeascã de necazurile vietii, pentru cã necazurile vietii vin de pe urma pãcatelor. Ceea ce vrea Dumnezeu cu noi este ca în fiecare zi sã trãim o viatã frumoasã si linistitã, o viatã din care sã lipseascã îngrijorarea pentru lucruri pãmântesti, dar în care sã se facã vãditã grija de a-I sluji lui Dumnezeu si de a-I face voia Lui. Si în felul acesta omul este angajat spre bine si nu este asuprit de rãu.
– Cum întelegeti cuvântul din Evanghelie „Sã nu ne îngrijim pentru ziua de mâine» (Mt. 6, 34)?
– Îl înteleg în sensul acesta: sã nu ne îngrijorãm pentru ziua de mâine, dar sã ne facem datoria în ziua de azi. Dacã ne facem datoria în ziua prezentã, ziua de mâine este rezolvatã cu problemele care le-ar aduce dacã nu ne-am împlini datoria în ziua de astãzi. Bineînteles cã toate acestea le avem în vedere cu gândul la Dumnezeu, care l-a fãcut pe om si cu posibilitatea de a se îngriji. Si chiar si cu posibilitatea de a se îngrijora. Dar Domnul Hristos vrea sã-l despovãreze pe om de îngrijorarea pãgubitoare si sã-l angajeze cu grija mântuitoare.
– Pãrinte Teofil, în viata duhovniceascã e bine sã avem anumite principii si repere?
– Da, neapãrat. Pentru cã altfel duci o viatã cumva în gol si n-ai posibilitatea sã te dirijezi, n-ai posibilitatea sã te orientezi. E bine sã ai niste principii la care sã tii si pe care sã le urmezi si niste repere pentru verificare. Dacã n-ai nici un reper, atunci te poti crede bun înainte de a fi bun, te poti crede credincios fãrã sã fii credincios, te poti crede întelept fãrã sã fii întelept, poti sã ai pãreri despre tine care nu consunã cu realitatea. Or, având în vedere niste principii si tinând seama de niste repere, te poti modela dupã principiile respective si dupã reperele pe care le ai în vedere. Mi-aduc aminte, când eram copil am auzit la bisericã citindu-se la Apostol, din epistola Sfântului Apostol Pavel cãtre Romani. Aveam vreo 12-13 ani atunci si am auzit cuvântul: „Datori suntem noi cei tari sã purtãm slãbiciunile celor slabi, si nu nouã sã plãcem, ci fiecare sã facã spre plãcerea aproapelui întru ce-i bine spre zidirea lui» (Rom. 15, 1-2). Si când am auzit cuvintele acestea, le-am luat în seamã si am ajuns într-o împrejurare în care n-as fi vrut sã fac un bine pe care-l impunea situatia. Mama mea pleca la câmp, tata era absent din gospodãrie, parcã era-n armatã, nu mai stiu ce s-a-ntâmplat si trebuia sã meargã mama cu cineva la lucru. Si atunci mama m-a rugat sã am grijã de copiii femeii aceleia, sã stau cu ei acasã si sã le port de grijã si pe mine mã cam incomoda lucrul acesta. Dar mi-am adus aminte de cuvântul Sfântului Apostol Pavel „Nu nouã sã plãcem, ci fiecare sã facã spre plãcerea aproapelui». În felul acesta te ajutã un principiu.
– Ne mai puteti da câteva principii concrete pentru viata duhovniceascã?
– Da. Nu te lãsa biruit de rãu, ci biruieste rãul cu binele. Cel ce se smereste va fi înãltat, cel ce se înaltã va fi smerit… Sunt foarte multe principii în cuprinsul Vechiului Testament si-n Evanghelie. Sfântul Apostol Pavel, de exemplu, în epistolele sale, are cuvântul: „Ori de mâncati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre mãrirea lui Dumnezeu sã le faceti» (I Cor. 10, 31). Domnul Hristos a zis: „lasã acum sã împlinim toatã dreptatea» (Mt. 3, 15). „De nu va prisosi dreptatea voastrã mai mult decât a cãrturarilor si a fariseilor, nu veti intra în împãrãtia lui Dumnezeu» (Mt. 5, 20). „Fiul Omului n-a venit sã I se slujeascã, ci ca El sã slujeascã si sã-Si dea sufletul Sãu pret de rãscumpãrare pentru multi» (Mt. 20, 28). „Cel ce vrea sã vinã dupã mine sã se lepede de sine, sã-si ia crucea si sã-mi urmeze Mie» (Mt. 16, 24). Sunt foarte multe principii de viatã, principii dupã care ne putem dirija viata, ne putem orienta.
– Pãrinte, cum trebuie sã ne îngrijim de trup? Adicã, existã griji pentru trup si griji pentru suflet?
– Da, existã griji pentru trup si Sfântul Apostol Pavel în Epistola cãtre Efeseni îi îndeamnã pe bãrbati sã-si iubeascã sotiile cum îsi iubesc trupurile lor (Efes. 5, 28). Sfântul Apostol Pavel zice cã nimenea nu si-a urât vreodatã trupul sãu, ci fiecare îl hrãneste si-l încãlzeste precum si Hristos Biserica (Efes. 5, 29). Deci, nu e normal ca cineva sã-si neglijeze trupul. E normal sã-si îngrijeascã trupul. Domnul Hristos, de pildã, când era înconjurat de multime, multime care nu mai avea de mâncare, a zis cã nu vrea sã-i lase sã lâncezeascã pe drum. Deci a intervenit, dându-le hranã. E o rânduialã a Bisericii noastre ca sã ne ajutãm unii pe altii, sã ne îngrijim de sãnãtatea trupului ca sã fie si sufletul în conditia de a se manifesta bine în cele spirituale. Deci, Sfântul Apostol Pavel, când comparã iubirea fatã de sotie cu iubirea fatã de propriul trup, are în vedere o îngrijire de trup, care este templul lui Dumnezeu, pe care-l dorim sãnãtos, împreunã slujitor cu sufletul, chiar dacã, cum zice pãrintele Arsenie Boca referindu-se la trup, „fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate».
– Dar de suflet cum trebuie sã se îngrijeascã un crestin practicant, un crestin ortodox?
– Un crestin parcticant trebuie sã-si împlineascã datoriile care tin de viata spiritualã, de rugãciune, de meditatie, de participarea la sfintele slujbe, de punere în valoare a calitãtilor sufletesti pentru binele lui si pentru binele altuia, de acumularea de învãtãturi sfinte, mai ales din Sfânta Evanghelie, cuvintele cele vesnice ale Mântuitorului, de acumularea de gânduri manifestate în cuvânt de Sfintii Apostoli. Toate lucrurile acestea sunt spre binele sufletului si aduc apoi si buna chivernisire a trupului.
– Pãrinte Teofil, în ce mãsurã rugãciunea este o împlinire a vietii, a grijilor vietii?
– Aici, Domnul Hristos a spus cã dupã lucrul veacului acestuia, care aduce griji si îngrijorãri, se strãduiesc cei care nu stiu de Dumnezeu. Or, noi, crestinii, stim cã avem trebuintã de ele si stim cã avem un Tatã care se îngrijeste de noi, si atunci rugãciunea ne întãreste în constiinta aceasta cã Dumnezeu este cu noi, cã ne ajutã, cã gãseste Dumnezeu mijloacele de a se rezolva lucruri si mai presus de posibilitãtile noastre. Ne rugãm lui Dumnezeu, de exemplu, pentru îmbelsugarea roadelor pãmântului, la cununie ne rugãm ca sã umple Dumnezeu cãmãrile celor care se cãsãtoresc de grâu, de vin, de untdelemn. La Litie ne rugãm lui Dumnezeu sã binecuvânteze pâinile, grâul, vinul si untdelemnul si sã le înmulteascã în locasul acesta, în tara aceasta si în toatã lumea. Deci, rugãciunea ne angajeazã spre bine si este o împlinire si, în acest sens, cã ne dã o întãrire, o întemeiere în gândul cã nu suntem singuri în aceastã lume, ci „cu noi este Dumnezeu… acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin». Acestea nu sunt simple formule de ritual, ci sunt cuvinte pe care trebuie sã ne întemeiem viata.
– Pãrinte, în Evanghelia dupã Matei, în capitolul zece când Mântuitorul îi trimite pe Apostoli la propovãduire, le spune cã „voi, atunci când veti fi prinsi, sã nu vã îngrijiti de ce veti vorbi…»
– Da, „cã Duhul Sfânt vã va da vouã ce trebuie sã spuneti» (Mt. 10, 19).
– Cum sã întelegem noi, astãzi, aceste cuvinte?
– Tot asa cum au înteles Sfintii Apostoli. Adicã, noi acumulãm în suflet anumite lucruri pe care le putem folosi, inspirati fiind si de Duhul Sfânt, în împrejurãri nedorite si în împrejurãri neasteptate. Sfântul Apostol Petru în epistola sa soborniceascã zice sã fim gata sã dãm rãspuns tuturor celor ce ne cer socotealã, însã cu blândete si cu cuviintã (I Ptr. 3, 15-16). Sã cãutãm sã fim în asa fel orientati, încât sã creãm în jurul nostru o atmosferã care sã impunã respect si celor care altfel ar fi potrivnicii nostri.
– Pãrinte, de obicei grijile vietii, nu întotdeauna, dar de multe ori, duc la probleme în familie, probleme între prieteni. Ce cale le recomandati sã urmeze în aceste situatii?
– Mi-aduc aminte cã atunci când eram copil se spunea în familie cã si din pricina sãrãciei, si din pricina necazurilor vin certurile. Si mi se întâmplã si acum sã-mi spunã oamenii cã se ceartã pentru lipsurile în care trãiesc. Si eu zic întotdeauna: Bine, dar dacã vã certati, le rezolvati, treceti de lipsuri prin ceartã? Si toti mãrturisesc cã nu. Deci, cearta nu e un mijloc de înlãturare a rãului, ci e o slãbiciune a celor care se angajeazã în felul acesta, pentru cã nu câstigi nici un ban când te certi, nu realizezi nici un avantaj când nu esti în limitele bunei cuviinte. Asa cã oamenii trebuie sã evite tot ce nu aduce nimic pozitiv, ci aduce multã nemultumire si mult negativ în viata de toate zilele.
– Munca este un lucru necesar pentru familie, pentru om, în general?
– Sigur cã da. Munca este o binecuvântare a lui Dumnezeu. Pentru împrejurarea în care trãieste fiecare, Sfântul Apostol Pavel reglementeazã cã „cine nu vrea sã munceascã, acela nici sã nu mãnânce» (II Tes. 3, 10). Spune cã el însusi a câstigat pentru el si pentru cine era cu el cele de trebuintã (Fapte 20, 34). Munca este o necesitate, este un mijloc de îmbunãtãtire sufleteascã, este un mijloc de retinere de la împrãstiere. În pilda cu lucrãtorii tocmiti la vie, cãtre unii care au stat pânã seara fãrã lucru, Domnul Hristos a zis: „De ce ati stat toatã ziua fãrã lucru?» (Mt. 20, 6). Când eram eu copil, în familia noastrã era o vorbã: Nu sta fãrã lucru cã-i pãcat. Munca e o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru om. E mare lucru sã fii constient de aceasta, cã esti dator cu munca. Sã ai constiinta cã „cu nãdejdea fãrã muncã, nu-ti rãsare grâu-n luncã, dar cu amândouã-n plug, umpli lunca de belsug» (Vasile Militaru, „Vorbe cu tâlc»). Sau, este o rugãciune de searã, scrisã tot de Vasile Militaru de la care-i cuvântul aceasta: „Sã pornesc la muncã sfântã cum pornesc albinele, sã pot umple ca si ele fagurii cu binele» (Vasile Militaru, „Rugãciune de searã»).
– Pãrinte, existã mai ales între tineri o rezervã în a se angaja în muncã, si aceasta considerând cã nu sunt în stare, cã nu pot sã facã fatã. Ce sã-i îndemnãm pe acesti oameni?
– Sã-i îndemnãm sã munceascã pentru ca sã aibã sã-i ofere ceva lui Dumnezeu, pentru ca sã aibã Dumnezeu ce sã binecuvânteze, asa cum tânãrul acela despre care pomeneste Evanghelistul Ioan, a oferit Mântuitorului cinci pâini si doi pesti din care Domnul Hristos a sãturat multime de oameni (In. 6, 9). Fiecare dintre noi trebuie sã oferim ceva Mântuitorului, sã-i dãm ceva Mântuitorului ca sã binecuvânteze si sã înmulteascã pentru binele altora. E important de luat aminte faptul cã Domnul Hristos, când i-a spus diavolul sã facã din pietre pâine, n-a fãcut, dar din pâine a fãcut mai multã pâine. Si aceasta e o idee în sensul cã Dumnezeu binecuvânteazã munca omului si nu-i dã omului gândul cã ar putea sã-i dea, sã-i ofere pâine pe nemuncite, sã facã din piatrã pâine, desi Domnul Hristos poate sã facã si din piatrã pâine, dar n-a fãcut din piatrã pâine, pentru cã ceea ce a fãcut Domnul Hristos a fãcut în fata lumii întregi, în fata tuturor credinciosilor si atunci oamenii ar fi putut ajunge la gândul cã asa cum a fãcut odinioarã din piatrã pâine, poate sã facã si altã datã la fel. Or, când Domnul Hristos a avut pâini în fatã, a înmultit pâinile, pentru cã în pâine se întâlneste binecuvântarea Domnului cu munca omului. Domnul Hristos binecuvânteazã. Când a binecuvântat cele cinci pâini la înmultirea pâinilor, a binecuvântat toatã munca pe care o face omul pânã are pâinea pe masã. Noi, astãzi, nu avem totdeauna constiinta aceasta, noi, care cumpãrãm pâine, o luãm gata, n-avem constiinta ostenelii pe care o face omul pânã când ajunge sã aibã pâinea pe masã. Or, Domnul Hristos, când a binecuvântat pâinile, a binecuvântat toatã osteneala, toatã munca. Si munca pe care o face omul când pregãteste pãmântul, si munca pe care o face când seamãnã, si munca pe care o face când pliveste holda, munca pe care o face când secerã, munca pe care o face când macinã, munca pe care o face când plãmãdeste aluatul, munca pe care o face când arde cuptorul, când pune pâinea în cuptor, când o scoate din cuptor si o lasã dupã aceea sã se ducã la Dumnezeu. Când eram eu copil, era o vorbã cã nu-i voie sã te atingi de pâine si sã mãnânci pâine înainte de a se duce la Dumnezeu. De ce? Pentru cã oamenii aveau constiinta aceasta cã pâinea n-o realizeazã omul din puterea lui, ci pâinea o realizeazã omul si din puterea lui si cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Or, gânduri de felul acesta nu mai sunt si pentru cã s-a schimbat foarte mult viata oamenilor si fata societãtii, pentru cã sunt alte conditii. Or, omul acela care îsi pregãteste el pâinea, care ajunge el sã aibã pâinea pe masã stie cã în pâine se întâlneste lucrarea omului cu binecuvântarea Domnului. Asa cã oamenii din vremea noastrã, tinerii nostri, trebuie educati în sensul acesta cã munca este o datorie, cã nu-i voie sã stai fãrã muncã. Cã fiecare dintre noi trebuie sã oferim ceva lui Dumnezeu din partea noastrã, ca Dumnezeu, cu ceea ce oferim noi sã lucreze pentru altii si sã primeascã ceea ce oferim noi. De pildã, la binecuvântarea colivei, care este grâu fiert si îndulcit cu miere sau cu zahãr, se duce înaintea lui Dumnezeu, se face rugãciune si pentru cei care au oferit-o lui Dumnezeu, care ne-a dat roadele pãmântului spre desfãtarea si hrana noastrã, si dupã aceea se roagã preotul pentru cei care au înfrumusetat acestea, cei care au adus acestea înaintea lui Dumnezeu. Pentru cã se considerã cã lucrurile acestea nu le poti avea asa numai de undeva luându-le, ci le ai pentru cã ai muncit pentru ele. Ei, constiinta aceasta cam lipseste la tineri, e multã comoditate. De multe ori nu se angajeazã, nu pentru cã se gândesc ei la niste neangajãri ale lor, ci nu se gândesc la datoria de a munci. E foarte simplu sã nu faci ceva din comoditate si sã astepti sã facã altii pentru tine, pentru cã de multe ori pe tineri i-au învãtat pãrintii asa. Nu i-au lãsat sã facã anumite lucruri prin care s-ar fi format pentru viatã. Noi, la tarã, când eram în familie, pãrintii ne puneau sã facem lucrurile pe care le puteam face. Un copil când putea tine sapa în mânã, deja si sãpa împreunã cu pãrintii. S-a crescut într-un cult al muncii. Deci era o practicã a muncii, pe care cei de la oras nici nu o au pentru cã nu au de unde s-o aibã. Ei sunt lãsati doar sã învete, sã asculte muzicã, sã-si facã ceva de lucru asa ca sã nu leneveascã, fãcând nimica toatã si de aceea nu se ajunge la niste calitãti pe care le are omul si pe care le poate avea omul dacã se angajeazã normal si firesc în lucruri care odinioarã erau de la sine întelese. Nu se concepea sã stai fãrã lucru când ti-a dat Dumnezeu putere sã faci ceva. În Pateric este o prezentare a unei situatii, care ar fi bine s-o avem în vedere cu totii, si anume, un pãrinte a fost întrebat de un cuvânt de învãtãturã si el a spus cã de asearã si pânã acum a împletit foartã multã funie si, zice el, „asta am fãcut-o ca sã nu zicã Dumnezeu cã nu am lucrat cu puterile pe care mi le-a dat».

Interviu înregistrat la 3 mai 1998 si difuzat în 27 iunie 1998 în cadrul emisiunii „Cuvânt si suflet».

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.