versiunea moldoveneasca русская версия

În viaţă nimic nu este întâmplător

În viaţă nimic nu este întâmplător

17 июня 2017

Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin de lepră.  

Păcatul nerespectării zilelor de post

Păcatul nerespectării zilelor de post

16 июня 2017

Postul are un caracter de jertfă pe care noi oamenii o aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm depunem un efort conştient prin care noi oferim lui Dumnezeu, ființa noastră întreagă, trupul şi sufletul. Când nu ne înfrânăm şi nu păstrăm aceste reguli minime, cădem în stadiul animalităţii iraţionale. Oamenii care nu postesc nici măcar puțin, niciodată nu pot simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu pot să aibă bucurii duhovniceşti în viaţă,  

Rugăciunea care a unit satul Clococenii Vechi

Rugăciunea care a unit satul Clococenii Vechi

8 июня 2017

„Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mt.18,20). Marți, 6 iunie 2017, locuitorii satului Clococenii Vechi, raionul Glodeni, au avut parte de o adevărată sărbătoare cu ocazia slujirii unui sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Victor Guleac, blagocinul raionului Glodeni. Prilejul rugăciunii l-a constituit poposirea în localitate a unor sfințenii mari:  

Hramul catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena”

Hramul catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena”

6 июня 2017

Sâmbătă, 3 iunie 2017, în ziua hramului catedralei „Sf.Împ.Constatin și Elena” din Bălți, Preasfințitul Marchel a oficiat dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunității enoriașilor, care fregventează catedrala episcopală. Sărbătorea a fost înfrumusețată de prezența în jurul Arhipăstorului a multor creștini, de soborul de preoți și în special de interpretarea liturgică a corului arhieresc, condus de protoiereul Alexandru Paiul.  

Hramul mănăstiri „Sfînta Treime” din satul Glinjeni

Hramul mănăstiri „Sfînta Treime” din satul Glinjeni

6 июня 2017

Mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Glinjeni,raionul Fălești, s-a îmbrăcat cu veșminte de sărbătoare pentru prăznuirea hramului. Curtea mănăsirii este aranjată cu mulțimea de flori mirositoare, credincioșii pășesc cu bucurie în suflet pragul bisericii pentru ascultarea sfintei Liturghii. Au avut ca oaspeți la acest eveniment luminat pe protoiereul mitrofor Petru Ciunciuc, secretarul eparhial, protoiereul Valentin Pînzaru și protodiacon Ștefan Rotari. Corul condus de maica Agnesia, s-a evedințiat cu cîntările armonioase,  

Slujbă arhierească în parohia „Sf.Irh.Nicolae” din satul Cotiujeni Mici

Slujbă arhierească în parohia „Sf.Irh.Nicolae” din satul Cotiujeni Mici

5 июня 2017

Luni, 5 iunie 2017, de sărbătoarea Sfîntului Duh, Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, înconjurat de un sobor de preoți a săvărșit sfînta Liturghie în biserica „Sf. Irh. Nicolae” din satul Cotiujeni Mici, raionul Sîngerei. În ograda bisericii Arhiereul a fost întîmpinat de protoiereul Gheorghe Turculeț, parohul sfîntului locaș  

Film documentar pro viață

Film documentar pro viață

26 мая 2017

Înălțarea Domnului sărbătorită la catedrala episcopală

Înălțarea Domnului sărbătorită la catedrala episcopală

25 мая 2017

Joi, 25 mai 2017, de sărbătoarea Înălțarea Domnului, Preasfințitul Marchel a oficiat sfânta Liturghie în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din municipiul Bălți. Alături de arhipăstor s-au rugat soborul de clerici ai catedralei, dar și mulți creștini, enoriași fideli ai bisericii. După citirea pericopei evanghelice, Episcopul Marchel a explicat credincioșilor de ce Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, dar și semnificația practică a sărbătorii.  

11:30

11:30

24 мая 2017

Seminarul metodico-practic pentru profesorii de Religie din Bălți.

Seminarul metodico-practic pentru profesorii de Religie din Bălți.

23 мая 2017

Promovarea valorilor creștine și consolidarea comportamentului moral-religios la elevi, — acesta a fost genericul seminarului metodico-practic pentru profesorii de religie din Bălți. Cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, la acest seminar au participat: Secretarul Eparhial, Prot. Petru Ciunciuc; metodistul pentru mun. Bălți, Prot. Anatolie Spătaru; de asemenea, preoții Prot. Valentin Pânzaru și Prot. Serghei Ciunciuc. Cu multă bucurie ne-a primit doamna directoare, Goiman Valentina, la școala primară „Spiridon Vangheli”.  

Cred doar pe jum?tate?

Odat? cu venirea Postului Mare, Cre?tinii Ortodocşi iau cu asalt bisericile şi Mănăstirile ar?tÎnd dragostea sa fa?? de cele sfinte. Putem Întilni orce categorie de v?rst?, sex, clas? social?, chiar şi politic?. Toşi au venit pentru aşi isp?şi p?catele, a con?tientiza c? totul a fost pÎn? aici, de azi Încep o nou? via??!

   Toşi sÎntem de acord cu aceste afirmaşii, trebuie s? facem o schimbare radical? În sinea noastr?, l? l?s?m sinele egoist, s? lu?m Crucea şi s?-I urm?m lui Hristos. Dar În ce m?sur? cei care au trecut pragul bisericii doresc o astfel de schimbare? C?şi dintre noi ne ducem la Hristos cu inima ?mp?cat? şi curat? de gÎnduri? C?şi dintre cei care se m?rturisesc p?catele o fac con?tient şi doresc aceast? schimbare? Oamenii nu mai caut? pe Hristos, sau ?mp?r?şia Cerurilor, ei se şin de ni?te obiceiuri, Tradişii false a babelor, chipurile ar fi bine de ?mp?rt?şit odat? În an. şi atunci vine Întrebarea, noi venim anume În perioada Postului Mare la Spovedanie şi Unirea cu Hristos pentru a ne schimba? a fi mai buni? sau c? a?a mia spus bunica?

   Toşi sÎntem de acord cu aceste afirmaşii, trebuie s? facem o schimbare radical? În sinea noastr?, l? l?s?m sinele egoist, s? lu?m Crucea şi s?-I urm?m lui Hristos. Dar În ce m?sur? cei care au trecut pragul bisericii doresc o astfel de schimbare? C?şi dintre noi ne ducem la Hristos cu inima ?mp?cat? şi curat? de gÎnduri? C?şi dintre cei care se m?rturisesc p?catele o fac con?tient şi doresc aceast? schimbare? Oamenii nu mai caut? pe Hristos, sau ?mp?r?şia Cerurilor, ei se şin de ni?te obiceiuri, Tradişii false a babelor, chipurile ar fi bine de ?mp?rt?şit odat? În an. şi atunci vine Întrebarea, noi venim anume În perioada Postului Mare la Spovedanie şi Unirea cu Hristos pentru a ne schimba? a fi mai buni? sau c? a?a mia spus bunica?!

    Credincioşii postesc o s?pt?mÎn? din post dup? care Comunic? cu Hristos (?mp?rt??esc), şi iar se Întorc la ale lor, f?r? a simşi ceva divin În ei, de ce? fiindc? nu au f?cuto cu dug umilit şi inim? ÎnfrÎnt? (ps. 50). Ei au ascultat de obiceiul bunicii, dar nici nu con?tientizeaz? faptul, c? dac? ai venit la doctor s? nu mergi nevindecat! O vindecare sufleteasc?, o terapie a gÎndurilor desfrÎnate, imorale, ce ne-au ?mpşinginit toat? via?a ca o norm? a «adev?rului».
    Omul de azi nu poate con?tientiza ce Înseamn? p?cat, ce e o fapt? bună, sau una rea! At?t de tare iubim dezmierdarea trupului, c? uit?m ce e aceasta suflet şi dac? noi am fi purt?tori de el. C?şi dintre cei care sau ?mp?rt?şit vor mai posti şi alte s?pt?mÎni din post? Oare am ajuns ca via?a noastr? s? fie totul o mÎncare şi desfr?u? Trezişiv?, o neam f??arnic (Sf. Scriptur?), oare Înc? c?t timp vom sluji la doi domni?
   Cre?tinul nui persoana ?mbrobodit? şi cu fusta pÎn?-n pămînt doar la biseric? şi aici se termin? totul, Cre?tinul Ortodox e un ideal al vieşii noastre, În permanen?? cu toşi şi pretutindenea oriunde neam afla. Ortodoxia e un fel de a fi, a respira şi a face unele lucruri din dragoste, nu din vorba sau obiceiul cuiva.
    La biseric? În?elegem ce trebuie s? facem În lume, iar cÎnd ajungem În lume, deja nu mai În?elegem Biserica.
Morala: S? nu postim ca f??arnicii doar de v?zul lumii, iar sufletul nostru st? În noroi. Haideşi s? ajungem la sufletul nostru, s? facem o schimbare În el, c?ci Biserica lui Hristos are multe cşi de a ne reabilita prin Tainele a?ezate (Maslu, Spovedanie, ?mp?rt??anie), dar odat? ce am luat Crucea lui Hristo s-o ducem pÎn? la cap?t, adic? pÎn? la Învierea Sa, iar lumea zic? ce nar zice.

Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.