versiunea moldoveneasca русская версия


Festivalul pascal al raionului Glodeni s-a desfășurat în satul Cuhnești.

Festivalul pascal al raionului Glodeni s-a desfășurat în satul Cuhnești.

19 апреля 2017

Marți, 18 aprilie 2017, în satul Cuhnesti, raionul Glodeni a avut loc festivalul concurs raional al cântecului sacru pascal cu genericul „SUB LUMINA ÎNVIERII”. Evenimentul a fost organizat de consiliul raional și secția Cultură din Glodeni, primăria și biserica din Cuhnești, în parteneriat cu protoieria Glodeni. Colectivele corale au adus jertfă de laudă, prin care L-au slavit pe Mielul Blând, Mântuitorul și Salvatorul omenirii. Printre cele mai onorabile coruri s-a remarcat corul de preoți ai blagociniei Glodeni, dar și corul select al orașului Dorohoi. La final au fost... 

Festivalul pascal din satul Chetriș

Festivalul pascal din satul Chetriș

18 апреля 2017

Marți, 18 aprilie 2017, în frumoasa curte a bisericii „Sf.Ier.Nicolae” din satul Chetriș, raionul Fălești s-a petrecut festivalul pascal al blagociniei Fălești 2, cu genericul „Cânta-voi Dumnezeului meu”, ediţia a VII-a, organizat de către Secţia raională Cultură şi Turism în colaborare cu blagocinia 2 din raionul Făleşti. Debutul evenimentului a avut loc în biserică, prin rugăciunea de binecuvântare, săvârșită de blagocinul sectorului Fălești 2 – protoiereul Oleg Fistican și parohul bisericii – protoiereul Igor Bumbac.  

Vecernia învierii în catedrala „Sf.Ier.Nicolae” din Bălți

Vecernia învierii în catedrala „Sf.Ier.Nicolae” din Bălți

17 апреля 2017

Ce am sărbătorit? Am serbat că Iisus Hristos a înviat, serbăm biruința, bucurându-ne ca vrăjmașul a fost învins, moartea a fost omorâtă, iadul s-a zdrobit, zapisul nostru de condamnare a fost rupt (Col.2,14), am fost grațiați (In.1,16). Suntem fericiți că însuși Împăratul nostru ne-a îndemnat să ne bucurăm și să nu ne mai temem (Mt.28,9-10). Învierea lui Hristos nu este o simplă revenire la viața pământească, ci începutul altei vieți: viața veșnică, începutul erei eshatologice. De aceea, Biserica Ortodoxă cântă în ziua de Paști: „Prăznuim astăzi omorârea... 

Învierea Domnului în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți

Învierea Domnului în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți

16 апреля 2017

De sărbătoarea sărbătorilor, Învierea Domnului din morți, Preasfințitul Marchel a transmis enoriașilor catedralei, lumină din lumina focului haric. La această slujbă au participat clericii și slujitorii catedralei, dar și foarte mulți credincioși, veniți pentru a primi Lumina Sfântă, pentru a se ruga împreună cu arhipăstorul lor, pentru a se saluta mai întâi în biserică cu „Hristos a înviat”, dar și pentru a sfinți prinoasele. Particularitatea sfintei Liturghii a fost citirea ierarhică a pastoralelor: patriarhală, mitropolitană și episcopală, precum și sfințirea... 

Pastorala P.S. Marchel la sărbătoarea Învierii Domnului

Pastorala P.S. Marchel la sărbătoarea Învierii Domnului

15 апреля 2017

Hristos, Înviat din morți, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpînire asupra Lui. (Rom. 6.9) Iubiții mei frați și surori, să mulțumim bunului nostru Dumnezeu care L-a înviat din morți pe Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos (I Cor. 6.14), distrugînd astfel puterea purtătoare de moarte a vicleanului, ca să încolțească sîmburele nădejdii noastre spre învierea și mîntuirea sufletului omenesc, de care eram lipsiți pentru căderea strămoșilor. Învierea din morți a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos este Taină, Lumină și Iubire negrăită, scrie Sf. Grigore Teologul:... 

Vinerea Mare – comemorarea punerii în mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos

Vinerea Mare – comemorarea punerii în mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos

14 апреля 2017

Vinerea Patimilor este cea mai aspră zi de post, pentru că Biserica face pomenirea răstignirii Domnului şi punerii Lui în mormânt. Evenimentul a fost retrăit vineri seara la catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena”, de către Preasfinţitul Marchel, clerul şi poporul acestei catedrale. Prohodul şi înconjurarea bisericii cu sfântul epitaf au fost cele mai semnificative momente al acestei zile. Însă tristețea zilei de vineri va fi eclipsată de bucuria Învierii Domnului, care va fi sărbătorită în noaptea de Paști, la care vă chemăm pe toți.  

Denia celor 12 pericope evanghelice ale pătimirilor Mântuitorului

Denia celor 12 pericope evanghelice ale pătimirilor Mântuitorului

13 апреля 2017

În seara din Joia Patimilor, în bisericile ortodoxe se oficiază o slujbă deosebit de sobră și umilă. Sentimentul de tristețe este aprofundat prin citirea celor 12 Evanghelii, în care se amintește despre suferința Mântuitorului, despre pătimirea Sa, despre umilirea, biciuirea, moartea pe cruce și îngroparea Lui. Aceste ultime evenimente din viața pământească a Domnului nostru Iisus Hristos au fost trăite intens  

Invitație la cursuri de formare continuă și profesională în Bălți

Invitație la cursuri de formare continuă și profesională în Bălți

10 апреля 2017

În perioada 2 mai – 19 mai, 2017, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, invită în special preoții-profesori de Religie la cursuri de formare continuă sau altfel spus, pentru a obține modulul psiho-pedagogic. Acest modul este obligatoriu pentru cei care predau Religia, dar este foarte util și pentru toți doritorii de formare profesională. Condiții: 1. Durata studiilor: 2 mai – 19 mai, deci 3 săptămâni (15 zile), de luni până vineri.  

Preasfințitul Marchel a depus flori pentru victimele atacului din Sankt Petersburg

Preasfințitul Marchel a depus flori pentru victimele atacului din Sankt Petersburg

6 апреля 2017

Joi, 6 aprilie 2017, Preasfințitul Marchel s-a deplasat la ambasada Federației Ruse din Chișinău, pentru a exprima sincere condoleanțe familiilor îndoliate, ca urmare a atacului de la metroul din Sankt Petersburg, pentru care a depus flori. Ierarhul s-a rugat pentru odihna răposaților, dar și pentru însătoșirea celor răniți.  

Convertire de la baptism la ortodoxie

Biserica Sfânta Sofia din Bellingham, statul Washington.jpgGabe Martini este manager de produs la Logos Bible Software şi gazda site-ului On Behalf of All, un blog care caută să promoveze credinţa creştin-ortodoxă. De asemenea, Gabe slujeşte ca ipodiacon și catehet la biserica ortodoxă Sfânta Sophia din Bellingham, statul Washington. Interviul a fost acordat lui Brian W. Davidson, gazda site-ului brianwdavidson.com

Recent am descoperit că, mai demult, pe când trăia în Louisville, în Kentucky, Gabe a fost baptist (mai exact, Southern Baptist), iar pentru câteva semestre a urmat cursurile seminarului baptist de la Boyce College din Louisville, Kentucky. Aceste lucruri, desigur, mi-au stârnit curiozitatea despre parcursul lui spiritual, iar Gabe a binevoit să răspundă la câteva întrebări.

Şi pentru că articolul este mai lung, iată aici toate întrebările:

Cum vezi această tranziţie a ta? Poţi spune că te-ai „convertit” la Ortodoxie?
Ne poţi descrie întreaga poveste? Cum ai devenit din baptist, ortodox?
După ce ai trăit în ambele lumi, ce ar trebui baptiştii – sau mai general, protestanţii – să ştie despre credinţa ortodoxă?
Care ar fi lucrul cel mai important pe care l-ai avea de spus unui protestant care nu poate nicicum înţelege de ce s-ar converti cineva la Ortodoxie?
De ce Septuaginta şi nu Biblia ebraică? Trecerea la Vechiul Testament în greacă, incluzând scrierile deuterocanonice, a fost un pas important pentru tine şi pentru familia ta?
În ce măsură mai buna înţelegere a tradiţiei Bisericii primare ţi-a afectat formarea ta spirituală, dar şi a familiei tale?
***

Brian W. Davidson: Gabe, mulţumesc pentru că ai fost de acord să discutăm un pic despre trecerea ta de la baptism la Ortodoxie. Mai întâi, cum vezi tu această tranziţie? Poţi spune că te-ai „convertit” la Ortodoxie?

Gabe Martini: Expresia obişnuită pare să fie “convertire”. Cei mai mulţi creştini ortodocşi pe care-i cunosc se referă la ei înșiși folosind cuvântul convertiți. Oricum, într-un anume sens, a fi creștin ortodox înseamnă să te afli într-o continuă convertire la Hristos. Astfel, cu toții suntem niște convertiți, cu toții continuăm să ne convertim pe măsură ce Dumnezeu lucrează în inimile noastre și pe măsură ce noi căutăm să ne sfințim și să ne transformăm cu adevărat în chipul și asemănarea lui Hristos.

B. W. D.: Ai putea să ne spui povestea ta, cum ai ajuns din baptist, ortodox?

G. M.: Am crescut întru credință, într-o familie baptistă, iar tatăl meu – care se născuse și fusese crescut în catolicism – s-a convertit la credința baptistă pe când eu eram prea mic ca să-mi pot aduce aminte. Ca într-o familie italiano-americană tipică, cei din partea tatălui sunt catolici, iar cei din partea mamei, în cea mai mare parte, sunt baptiști. Dacă ușile bisericii erau deschise, noi ne găseam acolo, iar părinții mei continuă să fie și azi membri dedicați și contribuitori la aceeași biserică baptistă din Arkansas.

În adolescență am început să fiu foarte interesat de muzică și alte slujiri din biserică, mai ales cele în care se implica grupul de tineri. În timpul liceului am fost un lider activ al grupului de liceeni baptiști, iar cu încurajarea pastorului, m-am înscris la Boyce College. Tocmai terminasem studiile de design și încercam să mă dumiresc ce anume aveam să fac în continuare.

În vara lui 2004 m-am mutat la Louisville, în Kentucky, și am început niște cursuri de vară la Boyce College. Intenționam să urmez cursurile de Studii Teologice și Biblice, iar apoi să fac un master. Fiind deja un calvinist atunci când am ajuns, studiile mele de istorie bisericească și de istorie a Reformei m-au făcut să accept lucruri precum botezul copiilor și să mă concentrez asupra unor domenii precum Tainele și Eclesiologia. Atunci când nu m-am mai simțit ca acasă la Boyce College (în acel moment deja mergeam la biserica presbiteriană) m-am hotărât să-mi întrerup studiile și să mă mut la Indiana University, ca să studiez filosofia.

La încheierea acestor studii, am rămas în Louisville, fiind un membru activ în biserica presbiteriană. Apoi am cunoscut-o pe soția mea și ne-am căsătorit, fiind mulțumiți de viața pe care o duceam, de biserica noastră, de prieteni, de credință…

Totul s-a schimbat pentru mine atunci când am aflat că voi fi tată. Pe măsură ce momentul nașterii fiicei noastre se apropia, am început să mă gândesc la cum avea să fie viața ei. Cum va percepe ea biserica? Dar religia, în general? Eu aveam să fiu un bun tată? Cum aș putea să mă pregătesc mai bine pentru responsabilitatea asta teribilă?

Aceste întrebări m-au dus spre o cercetare și mai asiduă a Scripturii, a istoriei bisericii, a Părinților Bisericii Primare (îndeosebi a Părinților Apostolici). În mod ciudat, cunoșteam o familie care se convertise la Ortodoxie. Astfel a rânduit providența, încât să o alegem pe acea femeie ca să-i fie moașă soției, așa că în săptămânile de dinainte de nașterea fiicei noastre am petrecut mult timp împreună cu ea și cu soțul ei. Discuțiile dintre mine și soțul ei, despre teologie și biserică, au fost inevitabile. După cum se spune, unde dai și unde crapă.

După ce s-a născut cu puține complicații, fiica noastră a fost botezată la biserica prezbiteriană. La scurtă vreme, însă, am avut ocazia să vizităm parohia ortodoxă a prietenilor noștri (pastorul nostru nu era în oraș în acea duminică, așa că ne-am zis „de ce nu?”). O singură vizită mi-a fost de ajuns ca să știu că viețile noastre aveau să se schimbe radical. Una e să citești cărți și să studiezi cele despre Biserică și istoria bisericească, și alta e să trăiești Sfânta Liturghie și să vezi locul în care toate ideile, poveștile, istoriile și teoriile pe care le contemplam de multă vreme (luni, chiar ani întregi) convergeau. Știu de la multă lume că o singură vizită este departe de a fi suficientă. Așadar, nu știu, e dificil de explicat.

De atunci am trecut prin trei parohii ortodoxe (ne-am mutat din Louisville înapoi în Arkansas, apoi în Pacific Northwest) și continuăm să creștem întru credință. Am avut nevoie de ani întregi de acomodare și aclimatizare, dar cu siguranță simțim că am luat decizia corectă.

Gabe M IN
Biserica Sfânta Sofia din Bellingham, statul Washington
B. W. D.: După ce ai trăit în ambele lumi, care sunt lucrurile esențiale pe care baptiștii – sau mai general, protestanții – ar trebui să le cunoască despre credința ortodoxă?

G. M.: Asta e o întrebare dificilă, dar încerc să dau un răspuns scurt.

Mai întâi, aș vrea să spun că dacă nu ar fi fost credința părinților mei, eu nu aș fi fost astăzi creștin, cu atât mai puțin creștin-ortodox. Mergând la biserică de mai multe ori pe săptămână în toată copilăria și adolescența mea, am înăuntrul meu o mare evlavie nu numai pentru Biserică, ci pentru credința creștină per ansamblu. Am fost crescut în credința că Scriptura este adevărată și de folos omului, că Dumnezeu Își iubește Biserica și că fiecare om este creat după chipul Său. Această viziune asupra lumii, dacă vrei, este ceea ce m-a determinat să studiez teologia, să slujesc în biserică și să-i ajut și pe alții să învețe mai mult despre Hristos. Toate astea își au începutul în ceea ce părinții mei m-au învățat de mic.

Acestea fiind zise, există o disonanță majoră, ca să spun așa, între experiența protestantă și cea ortodoxă. Chiar și atunci când se folosesc aceiași termeni („mântuit”, de exemplu), sensul lor este foarte diferit. Este atâta istorie și adâncime în spatele a ceea ce se întâmplă duminica dimineața în parohiile ortodoxe, încât orice întrebare de genul „De ce se face asta?” nu face decât să dezgroape alte întrebări. Este ușor să fii copleșit de acest gen de lucruri, iar astfel Biserica îți stârnește și mai mult nedumeririle cu privire la credința ortodoxă. În funcție de oameni și de împrejurări, o persoană (sau o familie) poate rămâne vreme de un an (sau mai mulți) în catehumenat, înainte de a fi primită în Biserică – dacă ei nu decid între timp că [Ortodoxia] nu e pentru ei.

Aș vrea să spun că Ortodoxia nu este același lucru cu un Romano-Catolicism fără papă, așa cum unii ar putea presupune. Multe dintre aceste idei preconcepute pe care credincioșii protestanți le au față de Vatican se pot sau nu se pot aplica și Răsăritului creștin. Multe lucruri sunt comune, căci avem o moștenire comună de o mie de ani, dar sunt multe nuanțe și distincții, chiar dezacorduri pe față. Mai mult, aceste distincții sau dezacorduri sunt în domenii care afectează semnificativ experiența de zi cu zi a credinței – inclusiv modul de înțelegere al lui Dumnezeu –, așa că nivelul lor de importanță este ridicat.

Un alt lucru vrednic de semnalat este faptul că Ortodoxia nu este o religie etnică. Dacă parohiile și bisericile locale pot fi considerate grecești, rusești sau sârbe, asta nu se referă la etnicitate, ci la locație. Toate bisericile noastre își trag originile, moștenirea, de la o anumită biserică locală (iar cele mai importante biserici ale primului mileniu creștin au fost la Roma, la Constantinopol, la Alexandria, la Antiohia și la Ierusalim), iar acest aspect s-a multiplicat pe măsură ce Biserica s-a răspândit în lume. Acum noi mergem la o biserică grecească din statul Washington, iar înainte mergeam la una antiohiană. Dar nu suntem nici greci, nici sirieni. De fapt, cei mai mulți oameni care merg la bisericile astea nu sunt nici una, nici alta! Iar acest lucru se petrece chiar și în „lumea veche”. Acest lucru cred că trebuie menționat clar, pentru că adesea este înțeles greșit. Ortodoxia se vede pe sine ca o credință universală, deschisă și bine-primitoare a oamenilor din toate triburile, națiile și limbile.

Dacă cineva care a crescut în baptism ar vrea să cunoască mai multe despre Biserica Ortodoxă, cea mai bună sugestie pe care aș putea-o face ar fi să o ia încet, foarte încet, stând foarte multă vreme în pragul bisericii, absorbind lucrurile așa cum le absorbi atunci când citești cărți sau asculți podcast-uri. Pe internet găsești mulțime de lucruri bune, dar și mult zgomot de fond (după cum poate confirma oricine e familiar cu discuțiile de pe internet). Cel mai bine e să stai de vorbă cu un preot paroh al unei biserici locale. El nu te va zdrobi cu argumente deștepte, nici nu te va sili să te convertești, ci va pune un bun început pentru cineva care are multe întrebări sau chiar și numai o mică curiozitate. Ba chiar ar putea să te ajute la temele de greacă veche…

B. W. D.: Ajutor la greacă și multă conversație teologică! Asta e perfect… Gabe, încă vreo câteva întrebări. De mai mulți ai ești gazda unui blog „care promovează credința creștin-ortodoxă”. Ce le-ai putea spune protestanților care nu pot înțelege de ce s-ar converti cineva la Ortodoxie?

G. M.: Am scris multe reflecții pe această temă de-a lungul vremii. Mai întâi, însă, lasă-mă să-ți spun ceva mai amuzant.

Atunci când oamenii află că sunt ortodox, aproape întotdeauna mă întreabă: „Adică? Ești evreu?”. Iar răspunsul meu standard a ajuns să fie ăsta: „E un fel de romano-catolicism, însă mai vechi și mai ciudat”.

Răspunzând astfel, lămuresc două lucruri: fie ei încetează cu întrebările și doar răspund „Aha, interesant…”, fie încep să întrebe mai multe și mai multe… Așa că e un răspuns bun pentru a afla dacă cineva face doar conversație sau vrea să aibă o discuție fructuoasă, cel mai adesea plăcută.

De ce Ortodoxia? De ce ar vrea – mai ales un credincios, un protestant iubitor de Scriptură – să se convertească la această credință veche, ciudată?

Aș vrea să pot spune că sunt mai multe motive, dar eu nu pot da decât unul singur. Singurul motiv pentru care cineva ar trebui să se convertească la Ortodoxie este pentru că el crede că Ortodoxia este „Biserica cea una, sfântă, universală și apostolică” (așa după cum mărturisim în Crez), că este „plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Ef. 1, 23), „stâlpul și temelia adevărului” (1Tim. 3, 15) și „templu al Dumnezeului celui viu” (2Cor. 6, 16), pentru că el crede că aici, într-un mod unic și desăvârșit, Îl poate întâlni și poate învăța să fie asemenea lui Iisus Hristos.

Până când nu are această convingere singulară, oricare alte motive – slujbe frumoase, atașament față de istoria bisericească, față de Sfinții Părinți, cântarea sau imnografia, sau, în stilul lui George Costanza din Seinfeld, „pălăriile” – sunt doar aspecte secundare. De fapt, am văzut multe istorii nefericite și tragice din punct de vedere spiritual, atunci când o persoană sau o familie s-a convertit la Ortodoxie din motive greșite.

B. W. D.: Ha! Mi-a plăcut referirea la Seinfeld și apreciez avertizarea cu privire la convertirea din motive greșite. OK, știi că trebuie să te întreb și asta: de ce Septuaginta și nu Biblia Ebraică? A fost trecerea la Vechiul Testament grecesc, care include și scrierile deuterocanonice, o chestiune semnificativă pentru tine și pentru familie?

G. M.: Interesant, știi… Pe când eram la Boyce College, aveam un profesor de Vechiul Testament care lăuda Septuaginta și canonul ei extins. Adesea ne spunea că nu a existat vreun motiv serios pentru ca reformatorii să scoată acele cărți din canon. Așa că, pe mine un profesor baptist m-a introdus în Septuaginta. De atunci chiar, n-am mai avut vreun impediment major în a accepta aceste „celelalte cărți” din canonul extins al Septuagintei ca fiind ale Scripturii. Desigur, nu sunt atât de importante pentru credință precum Evangheliile și Psalmii, de exemplu, dar fac parte din tradiția noastră, fără nici o îndoială.

Să mai insist puțin: pentru creștinii ortodocși, problema nu constă în alege între Septuaginta sau Biblia Ebraică, ci de a recepta tradiția și a crede că folosirea acestor texte de către Hristos, de către Apostoli și de către majoritatea covârșitoare a părinților Bisericii nu e o chestiune secundară sau tangențială cu viața Bisericii. A fost o decizie despre care noi credem că a fost inspirată, la fel și utilizarea textelor – cu toate implicațiile, mai ales în imnografie, în stabilirea praznicelor și a altor aspecte fine din teologie – au un scop adevărat și dumnezeiesc.

Critica de text, ca să zic așa, nu se făcea așa cum se face astăzi, iar acest lucru e valabil chiar și pentru Origen (vezi Louth, Introducing Eastern Orthodox Theology, p. 12). În loc să caute un singur text, original, Biserica a primit și s-a folosit de tradiția scripturală, inspirată, a mai multor texte. În veacul al V-lea, Părinții Bisericii primare sunt, practic, unanimi asupra faptului că Septuaginta era o traducere inspirată, iar eu împărtășesc această convingere. Și într-adevăr, având în vedere anumite moduri în care Vechiul Testament este folosit în cel Nou, e bizar să spui că nu a fost nimic dumnezeiesc în felul în care scribii evrei din secolul al III-lea înainte de Hristos au tradus anumite fraze care, fie explicitează, fie dau o cu totul altă turnură unor texte cheie hristologice, vezi Epistola către Evrei, de exemplu.

Într-un context modern, aș putea aduce argumentul că Septuaginta reprezintă o versiune mai veche sau mai puțin modificată a textului ebraic, iar mulți cercetători au început să accepte acest lucru (în lumina comparațiilor cu Manuscrisele de la Marea Moartă, cu textele Samarinene etc.) În acest sens, nu mai e vorba de greacă versus ebraică, ci de care anume ebraică… Iudaismul nu a fost monolitic în veacul întâi (și nici în veacurile care au urmat), iar certurile lor cu privire la manuscrise și canon au persistat vreme de secole. Dar este clar faptul că, pentru creștinătatea primară (chiar și cea din Occident, până la Ieronim) mai întâi se citea Scriptura în greacă, abia apoi în celelalte limbi (siriacă, ebraică, coptă etc.). Același lucru este valabil și azi în Biserica Ortodoxă: nu ne bazăm în exclusivitate pe Septuaginta, ni ne bazăm cu prioritate. Părinții întrebau mai întâi: „Cei Șaptezeci ce spun?” La fel ar trebui [să facem] și noi, creștinii ortodocși. Dar cercetarea ortodoxă acordă un mare interes și un mare respect celorlalte manuscrise ale Vechiului Testament, îndeosebi noilor descoperiri, precum cele de la Qumran.

B. W. D.: Apreciez accentul pus asupra tradiției în cuvântul tău. În ce măsură înțelegerea tradiției Bisericii primare ți-a afectat formarea spirituală?

G. M.: Cred că ceea ce îmi iese tot mai mult în evidență pe măsură ce studiez tradiția ortodoxă (și pe măsură ce caut să o absorb) este vastitatea ei, faptul că nu o poți cuprinde dintr-o privire.

O mare ușurare a fost faptul să descopăr că, în Biserica Ortodoxă, nimeni nu are datoria de descoperi „consensul patristic” cu privire la o doctrină sau alta, sau „interpretarea ortodoxă” a vreunui pasaj mai deosebit din Scriptură. În loc de asta, suntem chemați la o viață de pocăință, o viață de asceză și creștere spirituală, o viață de rugăciune. Suntem chemați la o viață de convertiți.

Rugăciunea și cultul sunt elemente centrale ale Ortodoxiei într-o așa mare măsură, încât mulți creștini ortodocși nici nu vorbesc sau se gândesc la altceva atunci când vine vorba de credința lor. Întregul an este plin de praznice și posturi, anticipări și culminări, umbre și împliniri. Viața lui Hristos și a Apostolilor este așternută înaintea noastră în fiecare an, iar noi suntem chemați – într-un mod transformator și foarte real – să participăm la ea.

Această viață de rugăciune este tocmai ceea ce ne identifică drept creștini ortodocși, și ea ajunge să copleșească cele mai multe din celelalte aspecte ale vieții de zi cu zi. A te ajusta la acest nou mod de viață înseamnă în mare măsură să te convertești la Ortodoxie, iar nu a îngloba suficientă informație sau a memora pasaje potrivite pentru a-ți apăra noile convingeri. Ortodoxia este, în același timp, o odihnă sabatică și o luptă spirituală, o chemare la suferință, ca unii care suntem împreună moștenitori cu Hristos, o chemare la purtarea Crucii până în Ziua cea din Urmă.

B. W. D.: Gabe, mulțumesc foarte mult pentru că ți-ai găsit vreme să stăm de vorbă. Până acum nu am avut ocazia să stau îndelung de vorbă cu cineva de credință ortodoxă. E foarte util și interesant să aud și cealaltă perspectivă. Este mult de rumegat aici. Numai bine, prietene!


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.