verdiunea moldoveneasca русская версия


Ne este de folos să fim dojeniţi

Ne este de folos să fim dojeniţi

10 decembrie 2016

Cine laudă toate fără deosebire, atât faptele noastre cele vrednice de ocară, cât şi pe cele vrednice de laudă, acela nu ne este prieten, ci un amăgitor sau batjocoritor. Când cineva laudă ceea ce este lăudabil, dar, pe de altă parte, ocărăşte greşelile şi păcatele, acesta este prietenul cel adevărat. Şi ca să vedeţi că cel care în toate ne laudă şi în toate ne proslăvesc nu ne este prieten, ci un amăgitor, ascultaţi ce grăieşte Dumnezeu prin Proorocul Isaia: „Poporul meu, cei ce vă fericesc vă înşeală pe voi şi cărarea picioarelor voastre o strică”... 

Despre credință și mântuire.

Despre credință și mântuire.

8 decembrie 2016

“Eu sunt Lumina lumii…“ (Ioan 8,12). “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).“Eu sunt Învăţătorul şi Domnul“ (Ioan 13, 13).“Eu sunt Învierea şi Viaţa“ (Ioan 11, 25). DESPRE ORTODOXIE. Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi şi în general nu cunoaştem înălţimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţenia ei. Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul... 

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

7 decembrie 2016

Miercuri, 7 decembrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, în sala sinodală din incinta Reşedinţei mitropolitane din mun. Chişinău, a avut loc Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, cu participarea reprezentanţilor presei ortodoxe din republică. Şedinţa a început cu un cuvânt al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, care a vorbit despre deontologia comunicării pastorale în internet, axându-se... 

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie 2016, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești a avut loc adunarea generală a preoților din raion. Întrunirea a debutat cu oficierea sfintei Liturghii de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. A urmat mărturisirea preoților, după care a demarat conferința teologică cu tema: „Apărarea în fața abuzului prozeletismului sectar”. Conferința a fost susținută de lectorul Facultății de Teologie din Chișinău, protoiereul Octavian Solomon și de protoiereul... 

Spovedania unui păcătos

Spovedania unui păcătos

5 decembrie 2016

Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri. Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si,... 

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Căderea Constantinopolului

constantinopol-sfanta-sofia-interior.jpgÎn prima parte a domniei lui Constantin al XI-lea, conflictul dintre unioniști și antiunioniști se aplanase. Însă, această liniște nu a durat foarte mult, fiind stricată de prezența clericilor catolici alături de clerici ortodocși la o liturghie care s-a desfășurat în Sfânta Sofia în 1452.

Ajutorul din partea Apusului și a Papei nu avea să vină vreodată. Genovezii au pus la dispoziția împăratului 700 de soldați și pe cunoscutul comandant Giovanni Giustiniani Longo. Împăratul Constantin Paleologul a încredințat acestuia reparația zidurilor orașului dar și apărarea acestuia. Lui Giustiniani i s-au alăturat foarte mulți voluntari, dintre care unii erau străini. Cu toate acestea, numărul celor care urmau să apere Constantinopolul nu depășea 10000.

Pe de altă parte, luptele interne din Bizanț ajunseseră la urechile turcilor, iar aceasta nu făcea decât să ușureze planurile lor pentru cucerirea orașului. După moartea sultanului Murad al II-lea (1451), urmașul său, noul sultan, Mahomed al II-lea – în vârstă de doar 29 de ani – când a urcat pe tron, a spus că ultima dorință a tatălui său a fost de a cuceri Constantinopolul. Întronizarea lui Mahomed a avut loc la Adrianopol. La întronizare au fost trimiși și reprezentanți ai Bizanțului și, cu această ocazie, sultanul a promis că va respecta tratatul pe care tatăl său îl încheiase cu Constantin Paleologul. Însă, din primul an al domniei, Mahomed a lăsat să se înțeleagă că pregătește asedierea Orașului. Mai întâi, acesta a început să strângă o armată numeroasă și a înzestrat-o cu armele cele mai performante la acea dată. Apoi, a comandat armurierului ungur Urban 70 de tunuri, arme recent apărute, cu care sultanul plănuia să distrugă zidurile Constantinopolului. Urban a turnat și un tun special, care a fost adus până în fața zidurilor, tras fiind de 70 de perechi de boi și 400 de oameni. După aceea, în primăvara anului 1452, Mahomed a construit pe malul european al Bosforului o flotă impresionantă iar mai apoi, trei turnuri, numite Rumeli Hisar. Două turnuri îl apărau dinspre uscat, iar cel de-al treilea, și cel mai mare, dinspre mare. Apoi, a așezat garnizoane și arme în aceste turnuri. Turnul cel mare era așezat strategic pentru a împiedica corăbiile ce ar fi venit dinspre Marea Neagră pentru a aproviziona orașul. Loúkas Notarás nota: ,,Acum a sosit sfârșitul orașului. Acum se văd semnele ruinei neamului nostru. Acum se apropie zilele lui Antihrist”.

contant-in
Constantinopol. Pictură în ulei, sec. al XV, probabil venețiană
La 1 octombrie, Mahomed a trimis în Peloponez o armată condusă de Tourhan, alături de cei doi fii ai acestuia, Ahmed și Omer pentru a lupta cu armatele bizantine de acolo, pentru ca acestea să nu poată acorda ajutor Constantinopolului. În cursul aceluiași an, Mohamed a dat dispoziție de a fi construite 150 de vase de război și a altora mai mici pentru transportul soldaților și a proviziilor. În martie 1453, armata otomană, ce număra peste 60000 de soldați, a început să se concentreze în jurul zidurilor cetății, iar flota a cucerit insulele Propontidei, ținând sub observație strâmtorile, pentru a aborda orice corabie care ar fi putut aduce provizii pentru asediați. Mahomed însuși și-a așezat cortul din pânză aurie în fața Porții Sfântului Roman, înconjurat de mii de ieniceri, și tot acolo a dat ordin să fie așezat tunul cel mare construit de armurierul Urban. În dreapta Porții de Aur și-a așezat armatele din Asia, iar în stânga, unitățile de infanterie din Europa. Mijlocul taberei a fost ocupat de însuși sultanul și ienicerii săi, care obișnuiau să-și așeze corturile în jurul cortului lui. Zahanos, o rudă de-a sultanului și-a așezat tabăra vizavi, mai sus de Galatá. Se spune că numărul total al soldaților de care dispunea Mohamed era de aproximativ 400000 iar animalele de povară erau în număr dublu. La puțin timp după venirea sa, a sosit și flota, care număra 30 de corăbii mari de război, și în jur de 200 mai mici.

Începutul lui aprilie, 1453
Sultanul a trimis solie lui Constantin Paleologul cerându-i să îi predea orașul. Conform obiceiului, după porunca Profetului, musulmanii, înainte de a începe atacul, trebuia să anunțe pe inamicii lor dacă vor să se predea. În caz contrar, după cucerire, i-ar fi trecut pe toți prin ascuțișul sabiei, ar fi dărâmat bisericile și casele lor. Trimisul sultanului, Mahmud Pașa a cerut împăratului să capituleze, spunând: ,,Dacă vrei, poți preda orașul și să pleci liber împreună cu nobilii și cu averile tale, și nici unul dintre supușii tăi nu va păți ceva. Dacă, însă, vă veți opune, vă veți pierde și viața, și toate averile voastre. Iar locuitorii Orașului vor fi luați robi și vânduți în toată lumea”. Iar răspunsul Paleologului a fost: ,,Mai presus de viața omului este onoarea lui. Iar noi toți, ținând Crucea și sabia în mână, în mod liber, răspundem: Nu predăm Orașul! Am hotărât ca viața să ne dăm și să nu ne închinăm, ci să luptăm pentru libertate pe acest pământ”.

După acest răspuns negativ al împăratului, turcii ridică turnuri de lemn și încep să sape adăposturi sub zidurile orașului. Asediatorii încearcă să urce pe ziduri folosindu-se de scări și frânghii. Asediații resping atac după atac, dau foc turnurilor de lemn înălțate în fața zidurilor, folosindu-se de secretul lor, ,,focul grecesc”, iar la căderea nopții, femeile și copiii cară materiale pe ziduri, acolo unde zidarii repară găurile lăsate de ghiulelele lansate de tunurile turcilor. Alături de soldați, pe ziduri, se află și Giustiniani, care sosise în oraș cu 2 corăbii și 700 de soldați. În mijlocul acestora se găsește însuși Constantin Paleologul care îi încurajează continuu pe oștenii săi. Însă, împăratul este foarte îngrijorat de ceea ce urmează să se întâmple și hotărăște să solicite ajutor din Apus. În loc de ajutor militar, papa l-a trimis în Oraș pe cardinalul Isidor, care, mai înainte, fusese mitropolit al Kievului și luase loc la Sinodul de la Ferrara-Florența (1438-1439), dar, care, ulterior a îmbrățișat romano-catolicismul. Isidor a slujit în Sfânta Sofia ca Patriarh Titular Romano-Catolic al Constantinopolului, fapt care i-a scandalizat pe ortodocși. Cu acest prilej, Loúkas Notarás a spus: ,,Este mai bine să vedem domnind în oraș turbanul turcesc decât tiara latinilor”. La apărarea orașului au luat parte venețieni și genovezi, după ce împăratul le-a cerut ajutorul. Ducele Loúkas Notarás ne-a lăsat importante informații cu privire la clipele dureroase ale cuceririi Orașului, lăudând faptele de vitejie ale comandantului genovez Giovanni Giustiniani Longo. Istoricul Laonikos Chalcocondyles în ,,Istoria” sa se referă la creșterea puterii Imperiului Otoman care a profitat de decăderea Bizanțului. Istoricul grec Critobul a scris, de asemenea, despre căderea Bizanțului, dedicând lucrarea sa sultanului Mahomed.

Dintre scriitorii latini care au trăit ultimele clipe ale Orașului și au descris evenimentele, se numără cardinalul Isidor, Niccolo Barbaro și rusul Nestor Iskender. Dintre istoricii turci, trebuie să menționăm pe Evliya Çelebi.

Descrierile tuturor acestora devin dramatice pe măsură ce evenimentele se succed și se apropie momentul căderii Constantinopolului în mâinile turcilor. Alimentele și, în general, proviziile se împuținau pe zi ce trece. Foamea devenise un alt dușman al celor asediați, cu care ei se luptau în fiecare zi.

5 aprilie 1453
Mahomed anunță lansarea atacului armatelor sale, în rândul cărora, în afară de turci, se găseau și sârbi, unguri, germani. Pe zidurile Orașului se află Giustiniani cu 3000 de soldați, iar în biserica Sfântul Romanos se afla postul de comandă al împăratului.

12 aprilie
Flota turcă intră în Bosfor și așteaptă ordinul de atac.

18 aprilie, orele 2 după miezul nopții
Turcii se apropie de ziduri. Luptele dintre asediatori și asediați durează până în zorii zilei.

20 aprilie, dimineața
Trei corăbii genoveze mari și o navă bizantină de mărfuri trec neobservate prin strâmtori, ajung în Propontida și se îndreaptă spre Cornul de Aur, încărcate cu grâne, provizii și luptători. Turcii sunt surprinși și încearcă să îi prindă din urmă, până să apuce să treacă de lanțul imens care bloca pătrunderea în golf. Bătălia navală care urmează este dură, dar corăbiile creștine reușesc să învingă cele 150 de corăbii. Reușesc să treacă de lanțul care bloca intrarea în golf, făcând zgomot foarte mare pentru a-i face pe turci să creadă că sunt mult mai mulți față de câți erau. Această izbândă însuflețește foarte mult pe asediați care îi primesc pe navigatori ca pe niște eroi.

22 aprilie
Sultanul, văzând că nu poate reuși nimic dinspre uscat, a găsit soluția de a trece o parte a flotei sale pe uscat, ca să poată să-și atingă scopul său cât mai repede. Astfel, el dă ordin ca toate corăbiile să fie golite de oameni și de provizii, apoi să fie nivelat întregul deal dinspre Péra, începând de la malul mării. Pe dealul astfel nivelat, turcii așează sute de trunchiuri de copac pe care le ung foarte bine pentru a aluneca corăbiile. Astfel, în foarte scurt timp, turcii reușesc să treacă 82 de corăbii în Cornul de a Aur. Niccolo Barbaro menționează, în jurnalul său, că turcii făcuseră o înțelegere cu genovezii pentru a-și trece nestingheriți corăbiile din Bosfor în Cornul de Aur.

23 aprilie
În biserica Maicii Domnului din Constantinopol se întrunește Consiliul celor 12 care hotărăște incendierea flotei turcești din Galata. Când genovezii află despre aceasta, trimit, în secret, un sol, care îi informează pe turci despre planul bizantinilor.

28 aprilie
Chalkokondýlis descrie evenimentele de mai sus astfel: ,,Imediat ce au văzut corăbiile turcești pregătită de luptă în port, grecii încearcă să le incendieze. Turcii, însă, reușesc să scufunde 2 corăbii cu 30 de rame împreună cu mulți oameni. Una dintre corăbii era condusă de Iákovos Kókkos, comandant al galerei trimisă de Imperiul din Trapezunt. Bucuria turcilor a fost de nedescris când au văzut scufundându-se corabia grecească. Și toate acestea se întâmplau din cauza trădării genovezilor, care vor să câștige încrederea turcilor.

29 aprilie
Ghiulelele cad necontenit peste orașul care încă rezistă canonadei. În zilele următoare nu se întâmplă nimic în mod deosebit.

5 mai
Mahomed bombardează flota bizantină din Galatá, și scufundă o corabie genoveză încărcată cu mărfuri.

7 mai
35000 de turci cu mașini de asalt sunt sub zidurile Orașului, strigând și făcând un zgomot infernal pentru a băga groaza în cei aflați în oraș.

12 mai
50000 de turci atacă în zona Zidurilor Palatului.

14 mai
Mahomed aduce tunurile din Galatá în apropierea Palatului Imperial, pe care îl bombardează continuu, împreună cu Poarta Sfântul Roman (azi, Topkapi). Tot ceea ce dărâmă turcii, asediații reușesc să reconstruiască în timpul nopții, în ciuda lipsurilor de tot felul, și, mai ales, a alimentelor.

19 mai
Turcii construiesc un pod care străbate tot portul, din Galatá, până în Constantinopol. Acest pod urma să fie folosit în ziua când trebuia să aibă loc asaltul final.

22 mai
Tunurile aruncă zi și noapte proiectile de piatră enorme. Pe cer, s-a arătat un semn foarte straniu. Este lună plină. Dar, în loc să se vadă întreagă, se vede doar o parte. Patru ore a putut fi văzută astfel luna, după care a început să se ,,umple”. Împăratul începe să se teamă, fiindcă, conform profețiilor, Orașul va fi cucerit în ziua când luna nu se va mai arăta pe cer. De partea cealaltă, turcii se bucură.

25 mai
O lumină de foc se putea vedea deasupra turlei Sfintei Sofia. Turcii sunt înfricoșați și se gândesc că este un semn rău și vor să renunțe la asediu. Dar, în aceeași noapte, văd, iarăși, un foc ce coboară din cer, care, de data aceasta, se împrăștie și dispare. Iau aceasta ca pe un semn bun, că vor cuceri Orașul.

26-27 mai
Mahomed trimite din nou solie împăratului, pentru a se preda, ordonând soldaților să nu mai atace până când nu va veni răspunsul Paleologului. Loúkas Notaras relatează evenimentele. Mahomed îi trimite solie, spunându-i: ,,Lasă-mi orașul, până ce nu va fi distrus din temelii, și pleacă în pace împreună cu ai tăi și cu averile voastre. Mergi în Moriá și domnește acolo, iar eu îți voi da alte ținuturi și vom fi prieteni. Toți cei care vor dori să rămână, nimic nu vor păți din partea nimănui. Iar Constantin a răspuns: ,,Nu pot eu să-ți închin orașul, și nimeni altcineva nu poate să facă asta. Hotărârea noastră este de a muri. Dacă, însă, vei ridica asediul și vei pleca, suntem de acord să îți plătim tribut anual, mai mult decât putem da. Și, vom vorbi și despre altele, dacă primești pacea”. Iar Mahomed a răspuns: ,,Nu pot primi ceea ce ceri. Ori iau acum orașul, ori orașul mă ia pe mine, fie viu, fie mort”. Acesta este ultimul dialog dintre sultan și împărat.

28 mai
Turcii aduc peste 2000 de scări pentru a se urca pe ziduri. Strigăte de luptă, sunet de tobe şi trâmbiţe, clopote de biserică umplu văzduhul. Împăratul și toți ai săi s-au strâns în Sfânta Sofia și se roagă. Aceasta este ultima liturghie ce se face în această biserică, simbol al creștinismului de răsărit. Toți sunt triști, apăsați de ceea ce se întâmplă. Este ultima Dumnezeiască Liturghie în prezența ultimului împărat al Bizanțului. În același timp, venețienii intră în palatul imperial și iau de acolo tot ce găsesc de preț, aur, podoabe, manuscrise, evanghelii și vase sfinte și le duc la corăbiile lor. Mulți comandanți încearcă să cumpere un loc pe corăbiile venețienilor pentru a fugi și a-și salva viața, ei și familiile lor.

29 mai
În zorii zilei începe ultimul asalt. Turcii se năpustesc cu miile spre scări, în timp ce tunurile lovesc continuu zidurile dărâmate. Asediații încearcă să reziste și aruncă de sus, de pe ziduri pietre, apă fiartă și smoală peste turcii care încearcă să ajungă sus, pe metereze. Luptele durează toată ziua, dar, spre seară, la apusul soarelui, bravul Giustiniani este rănit. Vestea cade ca un trăsnet peste soldații care apără orașul. Împăratul luptă la poarta Sfântului Romanus, îmbărbătându-și oștenii: ,,Vitejilor, înainte! Luptați, luptați împotriva barbarilor””. Constantin este lovit și el și cade la pământ zicând: ,,Nu există nici un creștin în jurul meu care să-mi taie capul?”. La auzul veștii că împăratul a murit, toți rămân încremeniți. Strigăte se aud de peste tot: ,,Orașul a căzut”. ,,Tu, soare, ascunde-te și nu mai lumina căci Orașul a căzut”. O altă profeție se împlinea. Odinioară, Constantin, fiul Elenei, a ridicat Orașul, iar cel care îl pierde acum este un alt Constantin, fiul altei Elene.

Turcii intră în oraș alergând ca niște câini hămesiți, căutând bogățiile pe care le-au râvnit atâta timp. Nu cruță nici mănăstirile. Pe monahi îi ucid, iar pe maici le siluiesc și le leagă în lanțuri pentru a le vinde mai apoi la târgurile de sclavi. La fel pățesc și celelalte femei din oraș. Unele, pentru a nu cădea în mâinile turcilor, se aruncă în mare sau de pe ziduri. Turcii își umplu corăbiile cu robi și bogății. Pe cei pe care nu îi mai pot lua îi omoară. Pe străzile orașului sângele curge șiroaie ca atunci când plouă din abundență, iar străzile se umplu de apă. Cruzimea turcilor este de nedescris. Pruncii sunt loviți de ziduri și uciși, iar alții sunt trecuți prin ascuțișul sabiei în timp ce mamele lor sunt batjocorite.

Mahomed , triumfător, călcând pe trupurile celor uciși în luptă, intră în Sfânta Sofia. Rămâne fără cuvinte văzând mărimea dar și frumusețea bisericii. Atunci, și-a încordat arcul și a trimis o săgetată către Pantocrator spunând: ,,Sfânta Sofia, a mea ești!”. Un pașă care era lângă el și-a înmuiat mâna în sângele cald încă, al celor abia uciși, iar mai apoi a pus mâna pe zidul bisericii lăsând acolo posterității urmele barbariei prin care a trecut sfântul locaș. Gheórghios Frantzís, martor al evenimentelor de atunci, ne-a lăsat următoarea relatare: ,,Când Mahomed a intrat în oraș, l-a căutat pe Constantin Paleologul. L-a căutat peste tot și l-a găsit la Poarta Sfântului Roman. L-a recunoscut după veșminte și după însemnele imperiale pe care le purta. Împăratul era în vârstă de 49 de ani. A domnit doar 3 ani și 3 luni. Sultanul a poruncit creștinilor să îl înmormânteze cu cinste, așa cum se cuvine unui împărat”.

Alți istorici care au scris sau au fost martori oculari ai cuceririi Constantinopolului, nu ne oferă informații clare cu privire la moartea împăratului. Din acest motiv, moartea sa a devenit subiect de legendă. Niccolo Barbaro, referindu-se la nobilii orașului, ne spune că aceștia i-au oferit lui Mahomed sume mari de bani și aur, pe care, nu le-au oferit împăratului, atunci când acesta avea nevoie pentru a plăti pe mercenari, ci i-au propus să strângă obiectele de preț din biserici pentru a plăti armata, ceea ce împăratul a și făcut. Conform aceluiași Frantzís, Loúkas Notaras, care era prim-ministrul imperiului, i-a prezentat lui Mahomed bogățiile sale spunându-i: ,,Toate acestea le-am păstrat pentru luminăția ta, și ți le ofer acum. Te implor să primești darurile robului tău”. Sultanul i-a răspuns: ,,Câine ce ești, ai avut atâtea bogății și, totuși, nu l-ai ajutat pe stăpânul tău, orașul și patria ta! Iar acum, cu lingușiri și daruri, vrei să mă păcălești și pe mine, pentru a încerca să scapi de ceea ce meriți pe deplin?”. În ziua următoare, sultanul a dat ordin ca Notaras să fie decapitat împreună cu cei doi fii ai săi, pentru care, cândva, i-a cerut împăratului să le ofere cele mai înalte ranguri la Curtea Imperială. Mergând spre eșafod, cei doi fii l-au rugat pe tatăl lor să le răscumpere viața cu bogățiile pe care le strânsese și le trimisese în Veneția. Sultanul, însă, a rămas neînduplecat.

Aceste tragice evenimente au umbrit slava de odinioară a Constantinopolului. Plânsetul după Orașul pierdut durează de 562 de ani în sufletele noastre.

Evanthía Steriádou, Prof. de Istorie a Bizanțului și consilier al Asociației pentru Studii din Macedonia, via pemptousia.ro


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.