versiunea moldoveneasca русская версия


La hramul bisericii din s.Musteață

La hramul bisericii din s.Musteață

21 ноября 2017

Ziua de 21 noiembrie 2017, când facem pomenirea Sfinților Arhistrategi Mihail și Gavriil, este ziua hramului bisericii noi din satul Musteață, raionul Fălești. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe părintele-blagocin și totodată parohul bisericii, protoiereul Oleg Fistican. Alături de sfinția sa a coliturghisit prot. Ioan Vidmichi, din s. Văleni, r.Cahul și prot. Iulian Procopciuc, din s.Andrușul-de-Sus, r.Cahul, originari din satul Musteață. La finalul slujbei a fost  

Zi de hram la Sîngerei

Zi de hram la Sîngerei

21 ноября 2017

Marți, 31 noiembrie 2017, cînd sunt pomeniți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, una din bisericile orașului Sîngerei și-a serbat Hramul. Sfînta Liturghie a fost săvărșită de un sobor de preoți și diaconi, avândul ca protos pe protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. Printre cei prezenți la sfînta sărbătoare a fost și primarul orașului Gheorghe Brașovschi și alți funcționari publici. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire, după care a urmat tradiționala agapa frățească. Felicităm pe toți... 

Liturghie aniversară în s.Pînzăreni.

Liturghie aniversară în s.Pînzăreni.

20 ноября 2017

În ajunul hramului, luni, 20 noiembrie 2017, în biserica „Sf.Arh.Mihail și Gavriil” din satul Pînzăreni, raionul Fălești, a fost oficiată sfânta Liturghie de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe părintele-blagocin Anatolie Negură. Slujba a fost prilejuită de aniversarea a 30 de ani de viață ai părintelui-paroh Nicolae Fusu. Sărbătoarea a fost înfrumusețată de interpetarea liturgică a corului Axion, format din preoți și preotese. Din numele confraților preoți, dar și a enoriașilor părintele-blagocin Anatolie i-a adresat omagiatului părinte Nicolae sincere... 

Duminica învierii fiicei lui Iair.

Duminica învierii fiicei lui Iair.

18 ноября 2017

Evanghelia de astăzi ni-l prezintă pe Iair, conducătorul sinagogii din Capernaum, a cărui fiică, în vârstă de 12 ani, se îmbolnăvise. Încrezător în darul supranatural al lui Iisus din Nazaret, Îl roagă să-l ajute. Domnul, receptiv la durerea tatălui, intervine în grabă, redând viaţa fiicei sale, care între timp murise.De la căderea strămoşilor noştri în păcat „nimeni nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preţ de răscumpărare” (Ps. 48, 7). De aceea, noi trebuie să fim totdeauna pregătiţi pentru ziua morţii noastre,  

Îngerul și ceapa

Îngerul și ceapa

10 ноября 2017

În Frații Karamazov este o istorioară populară despre o femeie în vârstă care nu trăia în chip plăcut lui Dumnezeu și de aceea după moarte a ajuns într-un lac de foc. Îngerul ei păzitor se străduia să facă tot ce putea ca să o ajute. Dar singura faptă bună pe care își amintea că o făcuse această femeie, era faptul că dăduse cândva o ceapă din grădină unei cerșetoare.  

Zi de hram în cinstea sfântului Dimitrie

Zi de hram în cinstea sfântului Dimitrie

9 ноября 2017

Miercuri, 8 noiembrie 2017 pomenirea sfântului mare mucenic Dimitrie a fost o sărbătoare deosebită pentru comunitățile care își serbează hramul. Cu această ocazie felicităm toți omagiaţii care poartă frumosul nume al sfântului Dimitrie, dar mai ales creştinii şi preoţii din eparhia noastră, care au ca hram  

Ce este iadul?

Ce este iadul?

4 ноября 2017

“…. ca să nu vină şi ei în acest loc de chin” (Luca 16,28). EXISTĂ O ALTĂ LUME? Iată, iubiţii mei, uriaşa întrebare pe care o pune astăzi Sfânta Evanghelie. M-am dus odată într-un sat şi acolo m-au întrebat: Cine a venit din lumea cealaltă? Oare a înviat cineva, ca să ne spună ce se întâmplă dincolo?… Dar ce credeţi, cei care cer să vadă un mort înviind, şi dacă acesta va învia, îl vor crede? Mă îndoiesc. Nu neg faptul că nu este o mică dovadă învierea unui mort. Dar există alta şi mai puternică. Şi mii de morţi să învieze din mormânt, nu... 

De ce botezăm pruncii?

De ce botezăm pruncii?

3 ноября 2017

Unii obiectează cu întrebarea “Cum poate un prunc sa creada si sa se boteze ?” Sigur ca la prima vedere, expresii ca “pocaieste-te si boteaza-te”, sau “crede si boteaza-te” pot da impresia ca numai adultii se pot boteza. Greseala acestui mod de a gandi nu consta în faptul ca un adult trebuie sa creada inainte de a se boteza, ci în aplicarea în cazul pruncilor unei porunci adresata adultilor. Biblia nu a fost scrisa pentru prunci, ei fiind în grija parintilor, care pot auzi, întelege si crede. În plus, mai trebuie facuta o distinctie importanta între botezul copilului si cel... 

Slujbă arhierească în satul Rădoaia, raionul Sîngerei

Slujbă arhierească în satul Rădoaia, raionul Sîngerei

31 октября 2017

Marți, 31 octombrie 2017, când facem pomenirea sfântului Apostol și Evanghelist Luca, Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, alături de un sobor impunător de preoți a liturghisit în biserica Înălțarea Domnului din satul Rădoaia, raionul Sîngerei. De la mic la mare s-au bucurat de sărbătoare, sfîntul locaș devenind neîncăpător. După sfânta Liturghie a urmat Te-deum de mulțumire, pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. În semn de recunoștință din partea Chiriarhului  

Evanghelia semănătorului

Evanghelia semănătorului

28 октября 2017

De ce ia diavolul sămânţa din inimile oamenilor? O spune Domnul: „Ca nu cumva, crezând, să se mântuiască”. Se vede preabine de aici că, credinţa în cuvântul lui Dumnezeu e temeiul şi rădăcina mântuirii noastre. Cine nu păstrează cuvântul lui Dumnezeu — şi nimic altceva decât cuvântul lui Dumnezeu — în inima sa, nu poate să se mântuiască. Asupra inimii neîncălzite de cuvântul lui Dumnezeu stă la pândă diavolul, ca să fure. Fericit cel ce păstrează cuvântul lui Dumnezeu în inima sa ca pe bunul cel mai de preţ, nelăsând nici oameni, nici demoni să calce... 

Decret de interzicere pentru preotul Nicolae Munteanu

Pentru abaterile disciplinare în procesul de educație și învățătură duhovnicească a enoriașilor, pentru comportamnetul provocator de sminteală, cît și pentru neglijarea Canoanelor Sfinților Apostoli nr.18 și 25, și canonul nr.1 a Soborului din Neocezareea, sfinției tale ți se interzice săvârșirea oricărei slujbe sfinte, pînă la pocăință totală și revenire la starea inițială a famliei.

În caz de neascultare va fi aplicată toată severitatea celor mai dure pravile bisericești.
Rămân în așteptarea deșteptării bunului simț și conștientizarea celor spuse de Mntuitorul sufletelor noastre: „Ce-i va folosi omului de va dobândi…, dar sufletul și-l va pierde?” (Matei 16,26).

+Marchel, Episcop de Bălți și de Fălești.


CANONUL 18 SF. AP.
Cel ce va lua văduvă, ori lepădată, ori curvă, ori slujnică ori din cele de la teatre, nu poate a fi episcop, sau prezbiter, sau diacon, sau orice din catalogul ieraticesc.

[Sinod 6, can. 3, 26; Vasilie, can. 27]

CANONUL 25 SF. AP.
Episcopul, ori prezbiterul, ori diaconul, întru curvie, ori în călcare de jurământ, ori în furtişag, prinzându-se, să se caterisească şi să nu se afurisească. Că zice Scriptura: „Nu vei izbândi de două ori pentru aceeaşi.” Asemenea şi ceilalţi clerici.

[Sinod 1, can. 9; Sinod 6, can. 4, 21; Neocezareea, can. 1, 8; Cartagina, can. 35; Vasilie, can. 2, 17, 32, 44, 51, 70]

CANONUL 1 Neocezareea
(OSÂNDA PREOTULUI CARE SE CĂSĂTOREŞTE DUPĂ HIROTONIE, COMITE ADULTER SAU ESTE DESFRÂNAT)
Presbiterul, dacă se va însura, să se scoată din treapta sa, iar de va fi desfrânat sau va comite adulter, să se excludă cu desăvârşire şi să se su¬pună penitenţei.
(5, 26, 51 ap.; 14 sin. IV ec; 3, 6, 13, 21, 30 Trul.; 10 Ancira; 16 Cartag.; 2, 69 Vasile cel Mare)


К записи 4 комментария

Ar fi bine sa scrieti care este preotul oprit, anume unde slujeste sa nu stea poporul in nestiinta. Pentru ca si stirea se primeste neintreaga

Mulţumim pentru sugestie. Pentru viitor să ştiţi că site-ul nostru are căsuţa de căutare. Iată toată informaţia: http://ephbalti.md/cv/parintele-nicolae-munteanu.2012.04.07

Si pe cel diacon care slujeste in eparhia voastra, si care mai apare pe internet, de ce nu este caterisit daca a lepadat femeia cu doi copii si a luat alta actrita la teatru (postind poze pe internet). Ar trebui sa fie o lege pentru toti!

Ne-am sesizat. Informația va fi transmisa comisiei disciplinare spre verificare. Totuși am dezactivat comentariile pentru că acesta nu este un blog personal, ci site eparhial.